Luptaţi pentru libertate! NU 666!

Învăţaţi să spuneţi NU!

Coaliţia Împotriva Statului Poliţienesc respinge cu putere încălcările drepturilor fundamentale ale românilor prin măsurile statului destinate Controlului Total al populaţiei.De la 1 ianuarie a.c., statul a introdus obligativitatea aplicării pe documentele de identitate ale românilor a unui cip care conţine detalii personale biometrice precum şi alte date, inclusiv amprentele digitale.Fără nici un fel de dezbatere publică, românii sunt însemnaţi ca vitele, cu un cip care le va monitoriza activitatea, plasat deocamdată pe aşa-zisele Paşapoarte Biometrice şi pe Permisele de Conducere, iar în viitorul apropiat inclusiv pe Cărţile de Identitate.

Spunem NU:Obligativităţii introducerii cipurilor biometrice în toate documentele de identitate, ceea ce este contrar: Articolului 23 din Constituţia ţării - Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile, respectiv Articolului 29 - Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă.

Spunem NU:Legii privind înregistrarea şi înmagazinarea tuturor comunicaţiilor electronice personale ale cetăţentilor României (nr. 298/2008) - ceea ce este contrar: Articolului 26 din Constituţia ţării, care obligă autorităţile publice să respecte şi să ocrotească „viaţa intimă, familială şi privată”; Articolului 28 - Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil; şi Articolului 53 - care prevede că „restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, sa fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii".

CINE SUNTEM SI CE VREM:

Coaliţia Împotriva Statului Poliţienesc este o organizaţie fără personalitate juridică, deschisă tuturor persoanelor şi asociaţiilor dispuse să apere drepturile inalienabile ale cetăţenilor români.Peste 25000 de români au semnat cele două petiţii online: "Împotriva cipurilor cu date biometrice premergătoare pecetluirii" şi „Pentru abolirea legii nr. 298/2008 (privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii)” şi numărul continuă să crească de la o zi la alta.Coaliţia Împotriva Statului Poliţienesc va acţiona pentru desfiinţarea acestor acte anti-constituţionale şi protecţia drepturilor cetăţenilor români în faţa abuzurilor statului.În acest sens vom demara acţiuni în justiţie şi vom organiza acţiuni de stradă şi strângeri de semnături.Încurajăm românii să se organizeze la nivel local, prin grupuri de prieteni, parohii, mănăstiri, organizaţii civice, urmând ca apoi semnăturile strânse să fie centralizate şi trimise la Mănăstirea Petru Vodă, Comuna Poiana Teiului, Judeţul Neamţ, de unde vor fi aduse la Bucureşti, spre depunere în faţa forurilor responsabile.

Pentru acţiune imediată s-au constituit:

refuzimplant@yahoogroups.com

si

www.nunemaispionati.org

Mărturisire creştină a lui Caragiale: Nimic fără Dumnezeu

Cu ocazia împlinirii a 157 de ani de la naşterea lui Ion Luca Caragiale, postez un articol mai puţin cunoscut al acestuia. Postăm această mărturisire de credinţă a lui Caragiale cu riscul de a rămâne la graniţa dintre stupid şi ridicol, aşa cum toţi cei care am afirmat credinţa lui Eminescu am fost acuzaţi dinspre blogul creştinului rezonabil şi al ortodoxiei cerebrate, unde nu comentează niciun marţafoi, analfabet isteric sau pietist orb. Într-o conferinţă susţinută la Braşov, intelectualul care nu debitează cecităţi, instanţa teologiei oficiale româneşti, l-a decretat şi pe Caragiale un necredincios creştin. Ayatolahul cu prenumele serafic Adolf a declanşat războiul sfânt împotriva necredincioşilor! Doamne fereşte pân’ te nimereşte! (F.P.)

Adu-ţi aminte din când în când, omule, de clipele crunte ale primejdiei prin care a fost înaltă poruncă să treci şi ridică laudă şi mulţumire lui Dumnezeu.
Să-ţi fie zi de mare rugăciune ziua când voia Tatălui nostru care este în ceruri a fost să te ierte pe tine şi pe ai tăi de cea din urmă durere a lumii acesteia de jos.
Nu uita în dimineaţa zilei aceleia să zici din fundul sufletului: Doamne! În primejdie de pieire călca piciorul meu şi tu, bunule, ai poruncit să se ridice stavilă între mine şi moarte!
Prin dese perdele de lacrimi citiseră ai mei osânda mea şi, fără să se răscoale împotrivă-Ţi, dreptule jude­cător, plecaseră sdrobiţi frunţile la pământ, căutând un locaş de veci pentru rămăşiţele mele de lut.
Spânzurat de un fir de păianjen, un fir de nimic, cu căpătâiul pierdut în tăria ta albastră şi luminoasă, atâr­nam deasupra unei înfiorătoare prăpastii, ce se des chidea, cu fundul negru fără o rază de lumină, printre colţuri de stânci sparte de isbiturile de mii de mii de ani ale trăsnetului. Şi acolo, sufletul meu, desnădăjduit, o clipă a crezut că şi el va să moară odată cu greul meu trup şi din adânc strigat-am către tine: Doamne, auzi-mă şi mă mântuieşte !
Şi tu m-ai auzit şi n-ai vrut pierzarea mea! Ţi-ai aple cat ochiul asupra robului tău şi mila ta a poruncit firu lui de păianjen să nu se rupă şi acel de nimic fir, aproa pe nevăzut, a fost odgonul meu de scăpare.
Mulţumescu-Ţi, Doamne! Nimic fără voia ta !
(1898)

Actualitatea lui Eminescu: Patologia societăţii noastre

În situaţiunea politica si în conditiunea civilă ce s-a croit familiei române prin noile legi se simte de toţi o stare de siluire şi o anomalie, cu toată organizaţiunea savantă a instituţiunilor, în toate raporturile sociale tradiţionale, încât am ajuns să nu credem în nimic stabil. Putem zice că nu este un singur om serios între noi, fie martor, fie autor, în revoluţiunile ce ne-au agitat şi ne agită de treizeci de ani, care să creadă în stabilitatea stării de lucruri în care ne aflăm; nu este om care să nu se întrebe când o să se sfârşească aceasta operă interminabilă de schimbări care divizează din ce în ce mai mult societatea noastră în tabere ostile.
Nu ne adresăm aci la oameni cari găsesc un motiv de optimism în satisfacerea apetitului lor şi ambiţiunilor lor personale. Această clasă de oameni nu este făcută nici să simtă, nici să înţeleagă condiţiunile superioare de existenţă şi de trai pentru o societate şi nici este în stare a da cel mai mic ajutor pentru consolidarea societăţii. Vorbim pentru oamenii cari sunt preocupaţi de condiţiunile de existenţă, de prosperitate a societăţii şi cari se îngrijesc de soarta ţării oricari ar fi credinţele lor, fie conservatori, fie, precum s-au numit, liberali. Ceea ce simţim noi în privinţa stării de lucruri de astăzi nu ni se pare să fie o impresiune personală şi trecătoare.
Mai multe simptome, între cari limbagiul provocator şi aspru al jurnalelor guvernamentale, ne fac să credem că situaţiunea noastră politica şi socială persistă a sta în stadiul revoluţionar . Spiritele sunt cuprinse de neîncredere şi nu se pot împăca cu ideea că lucrurile pot merge aşa precum merg astăzi. O reacţiune deja a început a se manifesta, deşi cam slaba, în contra mişcării repezi şi violente cu care s-a accentuat opoziţiunea coaliţiunii din 1876 şi, după cum credem noi, aceasta reacţiune are să urmeze în mod irezistibil, deşi treptat. Ca să poată fi însă eficace reacţiunea contra spiritului revoluţionar trebuie ca cu toţii să ne dăm seama de cauzele ce tulbură societatea, de elementele ce împiedecă redobândirea echilibrului pierdut şi să le combatem cu curaj şi stăruinţă.
Moravurile publice, spiritul public la noi au luat o direcţiune foarte periculoasă şi partidul care ne guverna de patru ani de zile a contribuit foarte mult a le altera. Dintr-un principiu tutelar, principiul egalităţii înaintea legii, s-a făcut o armă de război între clase; toate condiţiunile sociale s-au surpat şi s-au amestecat într-un fel de promiscuitate; tradiţiunile ţării s-au uitat cu totul; o clasă nouă guvernantă s-au ridicat, fără tradiţiuni şi fără autoritate, încât ţara cea mare, temeiul şi baza naţionalităţii noastre, nu-şi găseşte conştiinţa raporturilor politice cu cei ce o guverna; drepturile politice nu mai sunt răsplata unui şir de servicii pe datini, ci un instrument de ambiţiune, de îndestulare a intereselor particulare. În locul sentimentului public dezinteresat avem pasiuni politice, în loc de opiniuni avem rivalităţi de ambiţii. Toleranţa pentru toate interesele cele mai vulgare şi cele mai de jos este morala ce distinge astăzi lumea politică la noi. Este adevărat că nu cruţăm a invoca numele patriei şi numele libertăţii, dar aceasta ca o ipocrizie mai mult şi ca o înlesnire pentru îndestularea intereselor private.
Ca dovadă a acestei stări de lucruri, a acestei tendinţe morale, şi ca rezultat, avem distribuirea funcţiunilor publice, a oficiilor şi întreprinderilor de tot felul. Niciodată în ţara noastră nu s-a văzut clasă guvernantă mai prosperă, mai gras retribuită şi mai îngrăşată ca clasa guvernantă de astăzi, răsărită din pământ fără să ne putem da sama cum, pe când generalitatea oamenilor de muncă suferă de strâmtoare.
Noi privim această stare de lucruri ca o degradare, ca o depravaţie a moravurilor publice care, deşi profită unor indivizi, nu poate profita nici chiar partidului politic ce se bucură de putere. Cu un contingent politic astfel educat ţara nu poate aştepta destinuri strălucite, nici poate spera un guvern tare şi solid, care să întemeieze instituţiunile şi prin ele să dea acţiunii noastre exterioare tăria de care avem nevoie. Alterarea moravurilor publice este o cauză de degradare a moravurilor private, şi consecinţa neapărată este că caracterul naţional se strică şi puterea statului slăbeşte. Un stat unde funcţiunile publice se exploatează de-o gloată de oameni cari nu produc nimic, ci numai consumă resursele bugetare, se condamnă singur a fi neputincios şi sterp.
Noi avem trebuinţă, mai mult decât altă dată şi decât oricare alt stat congener din Peninsula Balcanică, să stabilim un guvern naţional, serios şi tare, să ne punem în poziţiune de-a putea exercita o acţiune decisivă în politica orientală. Cu deprinderile însă de gonaci de posturi, cu dezordinea morală ce întreţin în societatea noastră credincioşii şi nepoftiţii partidului zis liberal, nu se poate aştepta nici solidaritate în guvern, nici pace şi linişte în societate, nici putere în relaţiunile noastre internaţionale.
A fost lesne pentru partidul zis liberal să dărâme, fiindcă a găsit ţăranul pregătit de chiar clasa guvernantă veche, care s-a muncit în curs de douăzeci de ani, la adăpostul instituţiunilor reprezentative ale Regulamentului Organic, să paralizeze şi să anuleze politica puterii suzerană şi protectice ce ne ţineau lanţ. Dar ceea ce este greu, ca în orice operă omenească, este de-a clădi şi întemeia instituţiuni solide, de-a forma caracterul naţional.
Nici caracterul naţional însă nu se întemeiază prin moravuri publice cari iau de principiu îndestularea apetiturilor, nici instituţiunile prin vorbe deşarte de egalitate şi libertate. Până acum partidul liberal n-a dat masei poporului decât vorbe deşarte ca instituţiuni şi spectacolul depravaţiunii moravurilor ca bold de caracter naţional, şi toată doctrina politică este să trateze poporul românesc ca pe un venetic, fără tradiţiuni şi fără istorie, proclamând că toate printr-nsul s-au făcut câte s-au făcut: pentru că dânsul este la putere, şi puterea sa este semnul şi simbolul sacru al naţionalităţii româneşti.
Este adevărat că guvernul în aceşti din urmă ani, mai mult decât în oricare altă epocă, a dobândit drepturi mai însemnate, o influenţă mai mare, prerogative mai considerabile: dar cu cât i-a crescut mai mult puterea cu atât a scăzut în proporţiune exerciţiul libertăţii, din cauza procedărilor sale administrative, din cauza amăgirilor la care a supus toate poftele şi toate pasiunile rele, contribuind astfel a slăbi coarda pasiunilor celor bune în toate inimile. Oamenii cu sentimente nobile şi dezinteresate cari au luat parte la mişcările de la 1848 şi 1859 sunt în drept astăzi, după câte văd, să întrebe pe corifeii partidului guvernamental de astăzi: Ce aţi făcut cu iluziunile şi cu speranţele ţării din acei ani? Nu este meşteşugire care să nu se fi întrebuinţat spre a preface drepturile puterii în instrumente de interes privat în folosul recruţilor partidului.
O asemenea politică nu poate ameliora moravurile publice, ca una ce se adresează la pasiunile rele, la slăbiciuni, la interesul şi la virtuţile celor chemaţi. Dacă nu se va opri în drum şi nu se va schimba, ea are să facă multe victime chiar în partid. Câte scandaluri n-a produs deja, pe cari presa independentă le-a semnalat? Şi n-ar fi nimic dacă efectele ei s-ar mărgini la câteva individualităţi fără greutate şi fără valoare.
Răul cel mare şi simţitor este că atinge inima ţării, moralitatea publică.
Mihai EMINESCU

La materia Eminescu, profesorul Codrescu a rămas repetent!

“Ce fel de mână are acel ce cutează să ridice piatra ca să lovească în sufletul lui Mihai Eminescu, mai bine zis în calitatea lui de martir şi de român creştin? Căci nu pentru calitatea sa de ateu comunist i-au fost scurtate zilele. Cine are urechi de auzit, să audă!”
Aspazia OŢEL PETRESCU


Pe blogul “intelectualului, poetului, traducătorului şi eseistului de orientare tradiţionalistă, promotor al principiilor şi idealurilor dreptei creştine”, după cum s-a autointitulat domnul Răzvan Codrescu, se face o referire şi la persoana mea. Eu sunt “copilandrul” care i-a dat revista “Veghea”. Autorul crede că sunt în vârstă de 7-8 ani, chiar dacă am 14 ani. Cu siguranţă că m-a văzut cu ochiul ăla care plânge, pentru că ăla care râde a obosit din cauza corecturii articolelor în care nu nimerea ortografierea corectă a numelui Mântuitorului - o ştiu de la tatăl meu, care i-a citit respectivele texte pe care le publica într-o revistă apărută la Sibiu. Asta, apropo de analfabetism. Aproape toţi copilandrii de vârsta mea ştiu să scrie numele Mântuitorului, altfel ar fi avut mari probleme în a promova satisfăcător disciplina numită religie. Şi nici la limba şi literatura română n-ar fi trecut prea uşor clasa, încălcând normele Academiei Române cu privire la scrierea cu „â” şi „sunt”. Am înţeles că regimul comunist, instalat cu ajutorul tancurilor sovietice, a impus norme străine limbii române. De ce nu renunţă noul detractor al lui Eminescu la normele impuse de comunişti, rămâne să ne răspundem fiecare.
I-am dat revista în speranţa că, citind textele despre credinţa lui Eminescu, semnate de Părinţii Constantin Galeriu, Valeriu Anania, Ilie Moldovan, Ovidiu Moceanu sau de Maica Benedicta – Zoe Dumitrescu-Buşulenga, ori de personalităţi exemplare ale foştilor deţinuţi politic, aşa cum sunt doamna Aspazia Oţel Petrescu sau domnul Teofil Mija, îşi va revizui atitudinea de contestare a credinciosului creştin Mihai Eminescu. După cum se vede, nu a înţeles nimic.
Neputând să-şi depăşească condiţia de săgeată, domnul Răzvan Codrescu îşi închipuie că eu am fost trimis de cineva să-i dau revista. Că l-am privit cu teamă.
Nu v-am privit cu teamă, v-am privit cu milă, domnule Codrescu, căci eu am conştiinţa curată în faţa lui Dumnezeu. Spuneţi că v-am privit ca pe un balaur. Da, căci balaurul este personajul negativ al basmelor, care face rău conştient. Gura păcătosului adevăr grăieşte!

P.S. Am făcut aceste precizări, deşi am fost sfătuit să nu fac acest lucru. Tatăl meu mi-a spus că unul care-l atacă pe Eminescu nu mai are nimic sfânt. Nu mi-e teamă de atacurile domnului Răzvan Codrescu. N-ar fi prima oară când atacă. Chiar dacă o face prin persoane închipuite de el însuşi, cu nume sau fără nume. Aşa e când dai în mintea copiilor. Păcat că n-are şi curăţenia noastră sufletească.

Ce-am făcut de Ziua Unirii?

Hora Unirii din Piaţa Sfatului - Braşov

Fanfara Academiei Militare

La statuia lui Andrei Şaguna

La statuia lui Andrei Mureşanu

La statuia lui Avram Iancu

24 Ianuarie 1859 - Unirea Moldovei cu Ţara Românească

Data de 24 Ianuarie nu înseamnă ceva deosebit în calendarul multor colegi de-ai mei, ca de altfel, majoritatea datelor cuprinse în manualul de istorie. Dar eu cred că această dată ar trebui cuprinsă într-un calendar pe care din păcate, tot mai puţini dintre noi îl răsfoim, calendarul sufletului de român. Pentru mine, aceste date din manual nu sunt nişte cifre, nişte simple momente în timp, ci nişte clipe minunate de adâncă emoţie, bucurie sau cateodată disperare. Şi 24 Ianuarie este o mare bucurie. Majoritatea dintre noi identificăm la acest moment ”Unirea mica”, respectiv a Munteniei cu Moldova, în urma unor strădanii impresionante ale unei valoroase generaţii de oameni politici pe care au avut-o cândva românii. Datorită lor s-a putut înfăptui aceasta unire mică, parţială, denumită pe drept cuvânt de revoluţionarii bucovineni de la 1848 drept „cheia bolţii fără de care s-ar prăbuşi întreg edificiul naţional”. Adică fără acest eveniment soarta politică a românilor ar fi fost poate, cu totul alta, cu siguranţă, momentele obţinerii independenţei (1878) şi al desăvârşirii unitaţii naţionale (1918) ar mai fi întârziat. Dar câţi dintre noi le-am putea înţelege bucuria acelor oameni, emoţia de a vedea împlinit un pas politic enorm pe care îl aşteptaseră ani de-a rândul? Poate dacă am citi in aceste zile „Hora Unirii” a lui Vasile Alecsandri, poate dacă am sărbători împreună pe stradă, poate am reuşi să simţim aceste emoţii, care astăzi ne lipsesc atât de mult.
La şcoală ni se vorbeşte mult despre personalităţi din trecut, despre oameni care prin deciziile lor au schimbat vieţile multor alţi oameni sau de ce nu, cursul istoriei. Eu cred ca Alexandru Ioan Cuza, domnul Unirii, este un astfel de om. Fiu al unei familii boiereşti din Moldova, a primit o educaţie europeană care a stat la baza implicării sale rapide si solide in evenimentele revoluţionare de la 1848, nu numai in Moldova, ci şi Transilvania. Când a revenit din exil nu a stat departe, ci s-a implicat în activitatea de conducere a ţării, ocupând funcţii importante, cum ar fi cea de ministru de război sau pârcălab de Galaţi. Atunci când marile puteri Anglia, Franţa dar mai ales Imperiul otoman au început să se implice în chestiunea unirii mai mult din perspectiva propriilor interese decât ale românilor, Cuza nu a ezitat să-şi arate public dezaprobarea, demisionând din funcţia de pârcălab. Acestea sunt doar câteva din consideraţiile care l-au recomandat pentru a ocupa funcţia de domn nu numai in Moldova, unde era cunoscut foarte bine, dar şi în Ţara Românească. În această calitate de domn al celor două ţări unite atât de fragil potrivit voinţei marilor puteri, Cuza merită toată admiraţia deoarece personalitatea sa a contribuit fundamental la supravieţuirea acestui stat care deşi mic, încurca destul de mult interesele Austriei, Turciei şi Rusiei. Sultanul a recunoscut unirea şi alegerea sa ca domn unic numai în urma vizitei personale a lui Cuza la Constantinopol, ceea ce ne îndreptăţeşte să legăm indestructibil primele clipe de viaţă ale statului român de implicarea personală a domnului. De altfel, toate realizările din timpul domniei sale, care au angajat societatea românească pe drumul reformei generale între care amintim reforma agrara, reforma învăţământului, modificarea Constituţiei sunt rezultatul priceperii sale de a alege colaboratori de la care să obţină sfaturi preţioase, între care un loc deosebit îl ocupă Mihail Kogălniceanu. Ca braşovean, şi ca elev într-o şcoală pe care tradiţia o obligă la performanţă, nu pot însă să nu menţionez cu mândrie prietenia lui Cuza cu oameni politici şi de cultură din oraşul nostru. Este vorba binenţeles de întemeietorul de şcoală şi de editorul „Gazetei de Transilvania”, Iacob Mureşianu, în a cărui casă Cuza a poposit la orice călătorie prin Ardeal şi mai ales după abdicare. Afecţiunea domnitorului pentru familia braşoveană s-a materializat şi într-un dar de suflet pe care Cuza l-a făcut acestora, este vorba de faimosul tablou semnat de pictorul braşovean Mişu Pop.
Încheierea carierei politice a lui Cuza este un alt moment care ne arată nouă, celor care ne gândim la actele sale la o distanţă de 150 de ani, preţul pe care trebuie sa-l plătească oamenii care pun mai presus de interesele lor de moment, idealuri şi principii. Victimă a „monstruoasei coaliţii” pentru că nu i-a servit interesele, Cuza a fost forţat să abdice şi să trăiască ultimii ani ai vieţii sale în exil, departe de ţară. Pentru toată viaţa şi activitatea sa politică, Cuza este mai mult decât un personaj istoric îndrăgit de noi elevii, care ne amintim mai degrabă poveştile despre cum ajuta soldaţii cu bani sau cum mergea în pieţe să descopere negustori necinstiţi. El este un model exemplar de om politic aşa cum mi-ar plăcea să avem azi la conducerea ţării. De aceea, Cuza este pentru mine personalitatea care face din 24 Ianuarie o zi specială în care învăţăm despre patriotism.

Vlad PALAS
Mulţumesc doamnei profesoare Dana Danu, care m-a îndrumat substanţial în realizarea acestui material.

Despre strigoi, microchipuri, cyborgi, apostaţi şi New Age - (II)

Însă a venit vremea Bucuriei, pentru cei rămaşi în picioare. Precipitarea tuturor acestor evenimente nefericite îi poate deznădăjdui doar pe falşii creştini, fiindcă cei care cunosc Cuvântul Sfintei Evanghelii se bucură de apropierea Împărăţiei Cerurilor, căci aceste manifestări arată împlinirea semnelor după care sutem învăţaţi să vedem că "Împărăţia este aproape, bate la uşi". Toate aceste lucruri trebuie să se întâmple şi sunt prevăzute în Planul lui Dumnezeu de Mântuire, deşi nu de la Dumnezeu vin, ci de la vrăjmaşul satana. Prin adeverirea lor nu putem decât constata că toate profeţiile şi cuvintele Mântuitorului stau în picioare şi se plinesc în totalitate. Şi cine nu se bucură când ştie că va răsări Soarele Dreptăţii, chiar dacă ştie că va trebui ca mai înainte să treacă prin cea mai cumplită noapte? Noaptea nu mai are nici o importanţă în comparaţie cu măreţia clipei pe care o trăim - venirea Împărăţiei Cerurilor. Chiar şi chinurile şi nenorocirea întunericului nu vor dura mult. În Cartea Apocalipsei Sfântului Ioan se spune că stăpânirea întunericului va dura doar 3 ani şi jumătate. Şi chiar de ar fi durat o veşnicie, cine îl poate speria pe adevăratul Creştin, care nu cunoaşte frica de suferinţă şi nici de moarte, care a văzut moartea călcată în picioare şi pe Hristos Înviat, care a văzut minunile sfinţilor şi minunile săvârşite pentru cei ce slujesc Domnului, care a văzut pe poporul ales trecând prin mijlocul mării şi fiind săturat cu mâncare din Cer în mijlocul pustiului ?! Cei ce L-au cunoscut pe Dumnezeu nu se mai tem de nimic şi pot mărturisi ca Făt-Frumos în faţa fiarei de zmeu: "De nimic pe lume nu mă tem, afară de Bunul Dumnezeu!". Să nu ne temem că nu vom avea ce mânca sau unde locui, căci pe cele ale lumii nu le vom avea, dar vom avea cele mai presus de lume: harul Duhului Sfânt. "Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!"; "Iată, eu cu voi sunt în toată vremea, până la sfârşitul veacurilor!". Hristos va fi cu noi şi multe minuni se vor face şi vom vedea că tot ceea ce credeam înainte de neînvins, în frunte cu moartea, va fi depăşit, prin lucrarea Sfântului Duh! Că unde s-a înmulţit păcatul, acolo a prisosit şi mila Domnului. Nu vom fi singuri. Vom fi mulţi cei care vom refuza desfiinţarea libertăţii şi care vom lua calea pribegiei, ascunzându-ne la sate şi prin munţi! Şi va fi Hristos cu noi: "Hristos în mijlocul nostru! - Este şi va fi!".

Cei care vor alege să devină cyborgi prin primirea implantului să nu creadă că vor pierde numai calitatea de creştin, iar că în rest le va fi bine. Dimpotrivă, din punct de vedere strict tehnic, îi aşteaptă vremuri grele: vor fi monitorizaţi pretutindeni, putând fi identificaţi prin satelit chiar dacă s-ar ascunde în centrul pământului. Nu vor mai avea libertate şi vor trăi în teroare permanentă. Cel mai mic gest, cea mai inofensivă acţiune care ar putea fi interpretată ca fiind împotriva regimului va atrage ca pedeapsă blocarea microchipului, adică excluderea oricărei posibilităţi de trai a individului: condamnarea la moarte prin expulzare din comunitatea în care nu mănânci dacă nu ciripeşti (chip-chip! Microchip!). Iar cei care vor avea microchipul blocat vor trăi o dublă dramă: deşi vor pierde toate "avantajele" implantului, nu vor recupera condiţia de creştin, fiindcă pecetea fiarei va rămâne în ei, chiar şi nefuncţională (dar lepădarea o dată produsă, chiar dacă ai îndepărta mijlocul fizic -microchipul- , ar rămâne pe viaţă la nivel spiritual). Poate că nu vor fi consideraţi îndeajuns de "periculoşi" pentru a li se aplica "pedeapsa capitală", dar prezenţa chipului în organism va fi suficientă pentru aplicarea de alte pedepse: de la provocarea unei migrene şi până la tulburări ale creierului, suferinţă fizică sau instabilitate emoţională, foame provocată la comandă, nimic nu va fi imposibil tiranului care te torturează din interior şi care acţionează în chiar corpul tău. În faţa unui astfel de mecanism perfect al terorii, Hitler şi Stalin s-ar fi tăvălit în chinuri de ciudă că ei nu l-au avut! Şi dacă pedepsele posibile tehnic din partea sistemului satanic ar fi singurele pedepse, tot ar fi bine! Dar cei care vor purta pecetea fiarei vor suporta toate plăgile trimise de Îngerul Domnului, încât vor implora moartea să-i ia, dar aceasta nu va veni. Toate aceste lucruri sunt arătate cu lux de amănunte în Cartea Apocalipsei Sfântului Ioan. O astfel de suferinţă ca aceea ce se va abate asupra celor pecetluiţi cu semnul fiarei se spune că nu a mai fost, nu este şi nici nu va mai fi vreodată! Toate acestea ne fac să credem că pentru cyborgii noii ere Speranţa cu adevărat a murit!

Însă foarte important este să nu uităm un lucru. Orice ecuaţie, oricât de sofisticată şi de geniu ar fi ea, dacă are o singură greşeală, cât de mică, întregul rezultat se prăbuşeşte. La fel şi sistemul satanic, degrabă va pieri, ca o împărăţie ce este construită pe nisip şi nu are ca fundament "Piatra din capul unghiului" - pe Iisus Hristos. Constructorii ei au neglijat cel mai important "amănunt", care le dă peste cap toate calculele şi le face de ruşine intenţiile: că există Dumnezeu, şi că Dumnezeu este deasupra lor şi nimeni nu Îl poate învinge. Ei se joacă în ţărână, ca nişte copii alienaţi la o groapă cu nisip, dar degrabă va veni Marea -IHTIS- şi le va nărui toate castelele. Piatra neglijată de constructori, piatra cea mai de seamă, le va sfărâma toată lucrarea. Vor pieri ca un miraj în deşert. La fel cum orice raţionament care pleacă de la premise false nu poate ajunge la Adevăr, tot astfel şi construcţia "Lumii Noi", care pleacă de la minciună, se va surpa din interior şi nici urmă nu va mai fi din ea, întocmai ca din cetăţile nepocăite ale Sodomei şi Gomorei. Vom trăi şi vom vedea lucrurile acestea împlinindu-se.

Cea mai mare speranţă a noului sistem satanic este ca noi să cunoaştem aceste consecinţe groaznice care se pot abate asupra noastră şi să îngenunchem fără luptă şi fără preget. Să ne predăm toţi fără cel mai mic efort de a fi învinşi. Omul laş, omul fricos, trădătorul, istericul, paranoicul, bipedul speriat care este gata să-şi vândă şi ţară, şi casă, şi familie, şi suflet pentru un pic de căldurică vremelnică, acesta este cetăţeanul perfect al noului regim. Habar n-aveţi ce mare serviciu şi cât de mult ajutor la înscăunarea cât mai rapidă îi aduce sistemului omul fără de minte care spune: "cine sunt eu să mă împotrivesc? Dacă alţii mai mari n-o fac, atunci să mă grăbesc şi eu să-mi asigur viitorul. Scapă cine se strecoară!". Dacă fiecare om renunţă, întreaga omenire renunţă şi îngenunchează ruşinos. Schimbarea începe cu primul om care a ales calea cea dreaptă. Pentru Hristos toţi suntem la fel de importanţi, de la cel mai de seamă şi până la cel mai umil. Credeţi că cei care au luptat în munţi ani de zile împotriva instaurării comunismului în România nu erau conştienţi că puterea imperiului-continent este infinit mai mare decât a lor? Şi cu toate astea, ei au ales calea apărării Credinţei şi au intrat din munţi în sinaxare, din temniţe în sinaxare, din "raiul comunist" în paradisul autentic al Împărăţiei Cerurilor. Ei sunt acei puţini fericiţi care au spălat ruşinea unui neam întreg de orbi îngenuncheaţi.

Condiţia Creştinului este aceea a eroului luptător în faptă şi în cuget. Noi nu ne temem de nimic, şi cel mai puţin de moarte, pentru că Tatăl nostru este Iisus Hristos, cel mai mare erou al tuturor timpurilor, Care a răbdat totul şi a luat asupra Sa totul, Care a ales Crucea, deşi în juru-I erau toate legiunile de îngeri care ar fi putut la o simplă poruncă să-L scape de toţi asupritorii, El a ales jertfa, a murit îmbrăţişându-Şi creaţia de la înălţimea Sfintei Cruci şi a înviat zdrobind moartea, nu doar pe a Lui, ci pe a tuturor oamenilor, în frunte cu Adam şi Eva pe care i-a scos din osândă prin pogorârea la iad premergătoare Învierii. Trebuie să avem în cuget şi în simţiri un Creştinism autentic, asumat în mod real, să ne cunoaştem Scripturile şi să credem în ele, să făptuim faptele cerute de Domnul şi să rămânem "sluga" credincioasă care bine a privegheat şi cu cinste a apărat Via Tatălui, şi nu mai avem nevoie de nimic. Vom birui în frunte cu Iisus Biruitorul şi porţile iadului nu vor putea să zdrobească Adevărata Biserică, cea pătimitoare, a lui Hristos!

Singura concluzie este următoarea: să ne silim să intrăm pe poarta cea strâmtă, că largă este calea care duce spre pierzanie şi mulţi vor fi cei care vor merge pe ea! Şi încă ceva: dacă deja sunt atâţia cei care abia aşteaptă să se încoloneze ca dobitoacele necuvântătoare şi să primească pecetea fiarei, cum odinioară stăteau vitele să fie marcate cu fierul roşu, de ce am face parte şi noi dintre ei? Că doar nu e "cool" să fii cu turma, trebuie să fii original, trebuie să fii rebel, să fii tu însuţi, aşa ne-a învăţat pe noi proteveu'!

Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia Cerurilor! Întoarceţi-vă la Hristos, Cel Ce a zdrobit porţile iadului şi moartea cu moarte a călcat-o, iar Hristos va fi cu voi şi vă va da Viaţă! Rămâneţi în Duhul Domnului, cu cele trei virtuţi fundamentale: CREDINŢĂ, SPERANŢĂ, IUBIRE !

În rest, de nimica să nu vă temeţi. Bucuraţi-vă! Împărăţia Cerurilor, Patria noastră, bate la uşi!




P.S.: Ataşez mai jos linkurile şi citatele (în limba engleză) de la Wikipedia care arată faptul că cyborg este un om care a suferit implanturi "bionice" (adică robotice) şi, de asemenea, că acceptarea implantului microchipului în organismul uman transformă automat fiinţa umană respectivă în cyborg. Dacă până şi Wikipedia, o sursă care aparţine sistemului şi este cât se poate de cenzurată în ceea ce priveşte "subiectele sensibile" a recunoscut acest lucru, trebuie să nu mai stăm pe gânduri şi să înţelegem o dată că nu trăim într-o lume roz care ne doreşte binele şi care vrea pace şi securitate pentru noi! (cred că până şi propaganda sovietică era mai lesne digerabilă decât propaganda infectă care ni se bagă pe gât zi de zi în, nu-i aşa, "lumea liberă")

1) "Generally, the term "cyborg" is used to refer to a man or woman with bionic, or robotic, implants."

link: http://en.wikipedia.org/wiki/Cyborg#Individual_cyborgs

2) "Many people could be making the transition to cyborg sooner than they thought. Applied Digital Solutions leads in the development of the human implant RFID chip. This in effect turns all chipped people or organisms into cyborgs, which is also a source of discomfort to some. The critics of this movement claim that chipping people is an invasion of privacy ."

link: http://en.wikipedia.org/wiki/Cyborg#Cyborg_proliferation_in_society