Profesorul Radu Ciuceanu la 85 de ani! Marturii din Inchisori: “Prea mult intuneric, Doamne!”. FOTO/VIDEO

Profesorul Radu Ciuceanu la 20 de ani, intr-o fotografie de la arestare, din 1948, si la 85 de ani, la Academia Romana

Profesorul Radu Ciuceanu implineste azi 85 de ani. Ii dorim La Multi Ani! din toata inima, sanatate de la Dumnezeu, putere de munca si la cat mai multe lucrari despre teroarea bolsevica asmutita asupra bietei Romanii. Prezentam mai jos, in fotografii si imagini video, lansarea celui de-al patrulea volum de memorii al fostului detinut politic si deputat, doctor in istorie, fondator al Asociatiei Fostilor Detinuti Politic din Romania, membru al Academiei Oamenilor de Stiinta si presedinte al Institutului National pentru Studiul Totalitarismului – Academia Romana, insotita de un tulburator episod din cartea sa, intitulata “Prea mult intuneric, Doamne!”, despre Craciunul in cumplita inchisoare de la Pitesti. Un intuneric infrant prin Credinta, din care izvoreste acum lumina marturisitoare pentru generatiile viitoare.

Radu Ciuceanu s-a născut la 16 aprilie 1928, a fost arestat la 22 septembrie 1948 şi condamnat de Tribunalul Militar Craiova pentru „uneltire contra ordinii sociale” la 15 ani de temniţă grea, deoarece „… în cursul anului 1947, împreună cu generalul Carlaonţ, dr. Cărăuşu, Sergiu Mandinescu şi alţii au pus bazele unei organizaţii subversive cu caracter terorist, au achiziţionat armament, muniţie şi explozibil cu scopul de a înlătura actualul regim, luptă împotriva URSS prin acţiuni de sabotare şi insurecţie…”[1]. A executat perioada de detenţie integral, la Craiova, Piteşti, Jilava, Văcăreşti, Târgşor, Dej şi Gherla, fiind eliberat la expirarea pedepsei – 18 septembrie 1963. După 1964 a fost urmărit informativ de Securitate, sub două nume de obiectiv: „Artistul” şi „Cucu”[2]. Mai multe detalii biografice aici.

Prof Radu Ciuceanu despre inchisorile sale de ZiaristiOnlineTV

Prof Radu Ciuceanu despre armele sale in timpul... de ZiaristiOnlineTV

Noaptea Sfântului Bartolomeu
Afară, cojocul rece de nea acoperise tot orizontul. Ici şi colo câte un fuior cenuşiu de fum, marcând existenţa unor vieţuitori, se înălţa firav către înaltul plumburiu.
Pe celular, după număr şi distribuirea degetarelor cu fiertură de mălai, se aşternuse tăcerea. Gândeam că tovarăşii au plecat cu toţii lângă neveste şi copii, să-şi taie porcul şi să meşterească sarmalele de Crăciun şi adăugam Bătu-i-ar Dumnezeu de farisei şi ticăloşi, care p-aci fac pe ateii!!
Noi însă ne frământam: majoritatea dintre noi se pronunţase pentru o manifestare pe măsura celor optzeci de deţinuţi politici care ne înghesuiam în camera 4 Spital; cei mai efervescenţi mergeau chiar pe varianta unei mici demonstraţii care măcar să fie auzită de sutele de studenţi care, chiar dacă trăiau în tăcere, simţeau şi ei aceeaşi emoţie în apropierea Nopţii Sfinte.
Al doilea plan părea grandios: un regim celular de tăcere absolută ar fi însemnat o replică usturătoare pe obrazul unei administraţii ce ne impusese, prin eliminarea pachetelor, a corespondenţei şi a vizitei, un pseudo-regulament sălbatic şi fără pereche în istoria penitenciarelor româneşti.
Prânzul a fost sărăcăcios şi, imediat, filosofii noştri au şi găsit o interpretare pozitivă: au făcut economii pentru ca mâine, în prima zi a Crăciunului, pe lângă fasole cu o bucăţică de slănină, să ne ofere şi felul doi, un polonic de arpacaş… mai vârtos.
După masă însă, pândele noastre ne-au adus la cunoştinţă că în burta navei şi pe aproximativ toate etajele se produc mişcări, se închid şi se deschid uşi. Probabil, gândeam noi, se mai pritocesc locatarii. Îngrijorarea ne-a cuprins însă, căci vizeta începuse să fie folosită într-un ritm alert, ba chiar rămânea deschisă minute întregi, semn că onorata administraţie îşi adusese aminte de vigilenţa ce preceda în general atât calendarul marxist, cât şi praznicele creştine. Ciorovăiala noastră luase sfârşit şi am hotărât, luând seama la demonstraţia de forţă pe culoar şi în interior, să ne scurtăm programul religios la câteva colinde, să-l suprimăm pe cel literar, la care se muncise zile în șir şi fiecare să se retragă în culcuşul său modest cu gândul la cei dragi şi la minunea Naşterii.
Înainte de a se întuneca pe deplin, potrivit ceasurilor de iarnă, s-a petrecut un fapt ce a trecut aproape neobservat: individul cu faţa întunecată şi-a făcut din nou apariţia, însoţit de un grup mai numeros de circa patru-cinci deţinuţi, din care se detaşa o namilă cu o frunte cât cureaua şi cu nişte mâini de lemurian. Au fost primiţi în mod zgomotos şi Mărtinuş l-a îmbrăţişat pe cel care părea a fi şeful lor. Mai bizar ni s-a părut faptul că, nu mult după aceea, a apărut un miliţian mititel – i-am aflat numele apoi, Dina – , cu buze subţiri şi ochi de reptilă, care l-a scos precipitat din cameră pe individ.
Masa de seară s-a dat într-o tăcere gravă şi aşteptam cu nerăbdare să vină numărul ca apoi să înjghebăm un mic program de colinde. Numărătoarea a fost precipitată, pesemne că miliţienii, fiind sâmbăta Ajunului, vroiau şi ei să se retragă cât mai repede. Aveam la dispoziţie aproximativ un ceas; pe urmă, după stingere, nicio mişcare nu mai era permisă şi toţi deţinuţii intrau în regimul de noapte sub supravegherea vizetei şi a luminii electrice care nu se stingea niciodată.
Noi, oltenii, dar şi loganii din Timişoara, ne-am strâns în jurul lui Călinescu. Dintr-un ungher s-a auzit murmurat acel imn închinat Naşterii Domnului – O, ce veste minunată! Din alt ungher, versiunea lui Radu Gyr parcă l-a completat…
A venit la noi Crăciunul
Să ne mângâie surghiunul
Cade albă nea,
Peste viaţa mea…

Părintele Arsenie Boca: „Cine poate să se mântuiască?” (I)

„Acela care se va putea lepăda de sine, care va birui «lumea» şi va putea călca peste toată puterea satanei; acela se va mântui. Dar acestea toate se pot numai întru Hristos Iisus, căci mai mare este Cel ce este întru voi, decât cel ce este în lume. Când însă iubirea de sine devine ea cale de urmat, adică egoismul devine normativ de viaţă, acesta poate creşte şi creşte până la lepădarea de Dumnezeu, şi omul se descumpăneşte la minte. Orice egoist e, în străfunduri, un antihrist. Dacă însă lepădarea de sine – prima condiţie a urmării lui Hristos – a devenit, ea în noi, o realitate statornică, - cunoaştem aceasta când vedem, cu bucurie, că nu mai avem vrăjmaşi, că putem face bine celor ce ne fac nouă rău, că putem iubi pe cei ce ne urăsc, că putem ierta din inimă pe cei ce ne greşesc, cu alte cuvinte să ne menţinem în creştinism. Acesta-i numai primul pas peste puterea satanei. Am ascultat de Domnul Hristos şi nu de el, «domnul» veacului acestuia, «nesupunere» egală cu declaraţia de război. Şi vai de cine n-a învăţat războiul nevăzut. Nici supraapreciere că duce la obsesie, nici subestimare, că devine nepăsare."

Sursa: Părintele Arsenie Boca, Cuvinte Vii, Editura Charisma, Deva, 2006.

Prof. Corneliu Turianu: Cu homosexualii în Uniunea Europeană. Cui foloseşte abrogarea art. 200 din Codul penal?

Cu homosexualii în Uniunea Europeană

După cum, probabil, cunoaşteţi din declaraţiile unui cunoscut deputat liberal, România riscă să fie supusă de către Consiliul Europei unei noi şi păguboase monitorizări. Motivul: aceeaşi obsedantă bazaconie cu privire la pretinsa persecutare a homosexualilor de la noi din ţară.

Să lămurim lucrurile o dată pentru totdeauna. Dacă vrem musai să ne mângâie Europa pe creştet, atunci să constituim un departament guvernamental pentru aşa-zişii „gay” şi să smulgem procente din bugetele învăţământului şi sănătăţii pentru a crea un fond naţional pentru promovarea homosexualităţii. La câţi copii ai străzii şi tineri amărâţi avem, pedofilii şi homosexualii din întreaga lume vor da, cu siguranţă, năvală în noul paradis sexual al Europei. Şi dacă asta înţelege şi domnul Remus Cernea prin „racordare la legislaţia europeană”, atunci să mai pună Domnia sa de un „pachet”, că tot este expert, şi să rezolve totul printr-o singură ordonanţă: legalizarea drogurilor, ca în Olanda, acceptarea căsătoriilor dintre homosexuali şi – de ce nu? – sfera relaţiilor zoofile, ca să nu mai schimbăm apoi legislaţia după cum au chef unii sau alţii.

Dacă însă considerăm că tradiţia şi cunoştinţa personală şi naţională nu ne permit să ne călcăm în picioare propriile noastre principii morale, atunci s-o spunem franc, răspicat, în faţă, şi nu pe la spate.

Să spunem că în România minorităţile sexuale nu sunt persecutate, ci tolerate, dar nimeni nu ne poate obliga să legalizăm viciul. Este intolerabil ca România să fie sancţionată şi milioane de oameni să aibă de suferit pentru că nu permitem unei comunităţi de câteva sute de persoane să-şi facă mendrele în public.

Da, sigur că da, ştiu, o treime din europarlamentari au recunoscut şi chiar fac un fapt de glorie din privilegiatul lor statut de homosexuali. Refuz însă să cred că şi restul de două treimi se vor lăsa antrenaţi în această încercare de obturare a integrării României, din cauza unei false probleme. Mai ales că s-au făcut corective legislative prin care viaţa intimă a homosexualilor este protejată, atâta timp cât ea nu se desfăşoară în public.

Iată de ce mi se pare normal să adoptăm o poziţie clară, oficială, în legătură cu această delicată problemă.

În final, nu este deloc de prisos să vă reamintesc că Preafericitul Teoctist, ca şi conducătorii celorlalte culte religioase din România, şi chiar Papa Ioan al II-lea au condamnat tranşant încercările de încurajare a homosexualităţii. Noi de ce nu am face-o?

Cui foloseşte abrogarea art. 200 din Codul penal?

Discuţiile aprinse stârnite de articolul Cu homosexualii în Uniunea Europeană mă obligă să prezint succint istoria abrogării de acum a celebrului art.200 din Codul penal.

Doresc să subliniez de la bun început cât se poate de clar: din punct de vedere juridic, România şi-a îndeplinit toate responsabilităţile asumate, făcând necesarele corective legislative prin care viaţa intimă a homosexualilor este protejată atât timp cât ea nu se desfăşoară în public, iar în mult clamata Rezoluţie 1123/1997 a Consiliului Europei, prin art. 14, Adunarea roagă România – citez: „să modifice acele dispoziţii ale Codului penal care sunt contrare libertăţilor fundamentale”.

Aşadar, ni s-a cerut modificarea, şi nu abrogarea întregului art. 200 din Codul penal, ceea ce s-a şi întâmplat în final.

Într-adevăr, în legislaţia penală română, în formularea anterioară a acestei infracţiuni – art.200 din Codul penal – se prevedea că sunt incriminate relaţiile sexuale între persoanele de acelaşi sex, fără alte cerinţe esenţiale care să nuanţeze limitele în care operează această incriminare. În baza acestui text, a acestui alineat, nemodificat anterior, era posibilă pătrunderea în intimitatea acestor nefericiţi iubăreţi, care puteau fi surprinşi în propriile apartamente.

În noua redactare a art.200 din Codul penal, textul incrimina relaţiile sexuale între persoanele adulte, care au loc pe baza consimţământului ambilor parteneri, numai dacă – atenţie! – faptele s-au comis în public sau au produs scandal public.

Aceasta este soluţia înţeleaptă în această materie. Legiuitorul a ţinut cont nu numai de prevederile Constituţiei Europene a Drepturilor Omului şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dar şi de chestiunile de moralitate, de religia şi de opinia publică din ţara noastră.

Deci, noua formulare din Codul penal român corespundea exigenţelor şi tendinţelor europene în materia incriminării faptelor de relaţii sexuale între peroane de acelaşi sex.

Numai că ulterior ni s-a cerut de-a dreptul abrogarea în întregime a art.200 din Codul penal, ceea ce, pe bună dreptate, a stârnit indignarea opiniei publice din ţară, în frunte cu Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Atrăgeam atenţia că, din punct de vedere strict juridic, o eventuală abrogare în întregime a textului incriminator ar reprezenta o aberaţie legislativă şi, totodată, un precedent periculos.

Este un precedent periculos, pentru că, în continuare, va trebui să se legifereze dreptul acestor homosexuali de a înfia copii, dreptul de a se căsători, dreptul de a fi mămici şi aşa mai departe.

Or, este inadmisibil să acorzi unei minorităţi drepturi colective suplimentare faţă de restul comunităţii.

Aceasta nu înseamnă însă, în nici un caz, racordarea la legislaţia europeană şi nu reprezintă nicidecum o prioritate legislativă.

Iată motivele pentru care cred că nu era cazul să se ia în discuţie abrogarea totală a art.200 din Codul penal, ţinându-se cont că – repet – România îşi îndeplinise deja responsabilităţile asumate.

Prof. Univ. Dr Corneliu Turianu

Sursa: Corneliu Turianu Blog via Ziaristi Online

Meditaţii ale lui Traian Trifan, îndrumătorului generaţiei "sfinţilor închisorilor". Despre vrăjmaşii Bisericii. Dușmanii cei mai periculoși: creştinii uscaţi sufleteşte.

Biserica- Barca lui Noe, a fost bătută de patru feluri de vrăjmaşi:

1. Ploaia de sus: păgânii în afară de Biserică;
2. Valurile: evreii care vor să o înghită în adânc;
3. Vânturile: ereziile din sânul Bisericii, care vor să o abată de la drumul drept;
4. Uscatul: creştinii uscaţi sufleteşte. Duşmanii cei mai periculoşi.

Primele trei n-au oprit corabia,uscatul însă a oprit-o.

Cum te afecteaza pe tine casatoriile intre homosexuali

Multi oameni nu realizeaza de ce este extrem de important sa luam atitudine acum. Am auzit cu totii refrenul favorit al activistilor homosexuali - "ce-ti pasa tie? ce treaba ai tu cu asta?" In sens larg, "asta" are putin de-a face cu casatoria propriu-zisa, pentru ca propaganda homosexuala se refera la mult mai mult.

Nu e vorba de casatorie sau beneficii…
Interesant, in cele cateva locuri in care homosexualii au castigat dreptul de a se "casatori", foarte putini dintre ei s-au casatorit. La fel stau lucrurile si cu "uniunile civile" si cu beneficiile din asigurari.

De exemplu, General Motors este prezentata pe site-ul Human Rights Campaign ca fiind una dintre "companiile prietene" ale homosexualilor, dupa o lupta indelungata dusa pentru a o obliga sa ofere pachete de asigurari si alte beneficii pentru "partenerii" homosexuali.

Cati dintre angajatii GM au ales sa-si includa partenerul homosexual in asigurarea de sanatate? Potrivit lui GM, numai 166 de angajati, adica a suta parte dintr-un procent din toti angajatii companiei.

Adevarata victorie…
Adevarata lupta se da pentru acceptarea si recunoasterea juridica, fortata, a homosexualitatii in viata publica si privata.

Lupta indarjita pentru "casatoria homo" este legata in realitate de obsesia homosexualilor ca societatea sa le accepte apucaturile, si de ideea lor ca fara a fi fortati prin lege, noi n-o sa-i acceptam niciodata.


Facand din comportamentul homosexual o chestiune legala, sub forma unei "casatorii" sau "uniuni civile", se ajunge astfel la recunoasterea de catre stat a acestui comportament, recunoastere care atarna foarte greu in balanta.

Atunci cand "casatoria" homo devine lege, societatea trebuie sa se astepte la o multime de consecinte nebanuite - lucruri pentru care activistii homosexuali muncesc din greu de multa vreme:

• Hartuirea juridica a celor care nu accepta homosexualitatea. Astazi, in Statele Unite, asociatia Cercetasilor este data afara din scoli si i se refuza folosirea proprietatii publice pentru programe, din cauza principiilor lor ferme de a nu accepta in randurile lor homosexuali.

Relativ recent, pe 14 aprilie 2004, un judecator din San Diego a decis ca Cercetasii nu pot folosi un parc detinut de municipalitate pentru ca ar fi o "organizatie discriminatoare".

• Programe pro-homosexualitate in scoli, protejate prin lege. Programele "de constientizare" in scoli se deruleaza acum intr-o maniera clandestina, fara informarea parintilor. Conducerea scolii da inapoi atunci cand parintii afla si protesteaza.

Odata cu legalizarea "casatoriilor" homo, activitatea homo-sexuala, relatii si "cultura" homosexuala vor fi recunoscute legal si considerate ca normale. A nu permite asemenea programe in scoli se va chema discriminare.

Profesorii vor putea sa-si prezinte relatiile homosexuale (impreuna cu fotografii ale partenerilor) fara teama de reactiile parintilor. La urma urmei, daca relatiile homosexuale sunt prevazute in lege, ele trebuie acceptate.

Adunarile si alte activitati pentru copii, in care se pune semn de egalitate intre homosexualitate si heterosexualitate, vor fi perfect legale.

• Implementarea unui limbaj homo in scoli. In scoli si in alte institutii publice, "sot si sotie" sau "tata si mama" vor fi inlocuite cu "partener si partener" sau "sot si sot" sau "parinte si parinte". In unele scoli publice din SUA deja s-a trecut la un asemenea limbaj. In curand va deveni obligatoriu.

In SUA, sarbatorirea Zilei Mamei sau Zilei Tatalui e deja interzisa in unele scoli.

• Actualizarea legislatiei anti-discriminare. Legea Uniunilor Civile redactata de senatul statului Massachusetts in ianuarie este o declaratie clara despre ceea ce ne asteapta. Se actualizeaza legislatia anti-discriminare, in sensul ca nimeni nu va mai putea face deosebire intre casatorie (normala) si uniunea civila a doi homosexuali. Cu aplicare firmelor, bisericilor, persoanelor fizice, etc.

• Toate aspectele economiei si vietii publice. Astfel, dupa legalizarea "casatoriilor" homo, toate firmele, bisericile, companiile de asigurari, magazinele, etc. vor trebui sa priveasca "casatoriile" homo la fel ca si caastoriile normale, sub toate aspectele.

O firma care nu ofera aceleasi beneficii sau tratament pentru ei, sau un magazin pentru mirese care nu se adapteaza cerintelor lesbienelor vor incalca astfel legea. (In Romania, in urma actiunilor asociatiei homosexualilor, compania TAROM a fost amendata pentru ca oferta ei de Valentine’s Day se adresa numai cuplurilor formate din persoane de sex opus.)

• Bisericile si adoptiile homosexuale. Chiar astazi, misiunile catolice din statul Massachusetts sunt fortate de catre stat sa incredinteze copii orfani cuplurilor de homosexuali spre adoptie, altfel ele pierzandu-si subventiile publice. (Din pacate, catolicii se conformeaza.) Aceasta abordare devine tot mai militanta.

• Amenzi considerabile. In California, o firma poate fi amendata acum cu pana la 150.000 dolari daca nu-i permite unui barbat sa vina la munca imbracat ca femeie. Anul trecut, municipalitatea Boston, la presiunea activistilor homosexuali, a emis "pe sest" o hotarare similara in ceea ce priveste locuintele.

• Atac asupra bisericilor. In SUA s-a declansat deja actiunea de a forta bisericile sa piarda scutirea de impozite, daca nu oficiaza cununii intre persoane de acelasi sex, sau daca fac vreo discriminare (chiar in literatura distribuita de ele).

• Legislatia "anti-ura" constituie calul de bataie al activistilor homosexuali pentru a-i forta pe oameni sa accepte homosexualitatea. Totul a inceput acum cativa ani in Boston, cand un bar a fost amendat cu 100.000 dolari pentru ca i-a dat afara pe doi barbati care se sarutau in public si care provocau tulburari. Acesta e doar inceputul.

Se intampla deja in Canada. Anul trecut, instantele din Canada au declarat ca trebuie legalizate "casatoriile" intre homosexuali. Imediat a fost adoptata si legislatia anti-ura. Noile legi din Canada ii ameninta pe "dizidenti" cu amenzi, cazier si chiar inchisoare. Iata cateva incidente aparute in presa:

• Comisia pentru Drepturile Omului din provincia canadiana Saskatchewan a decis ca un anunt de ziar, care mentiona pasajele din Biblie care condamna homosexualitatea, incalca drepturile omului. Comisia a decis ca ziarul si Hugh Owens, cel care a publicat anuntul, sa plateasca cate 1.500 dolari fiecaruia dintre cei trei homosexuali "jigniti" de anunt.

• Scott Brockie, un crestin care detine un magazin de imprimeuri in Toronto, a fost fortat sa realizeze niste materiale pentru o asociatie de homosexuali, desi el a afirmat ca este fortat astfel sa-si incalce convingerile religioase.

Comisia de ancheta a declarat ca desi dl Brockie este "liber sa-si exprime opiniile religioase si sa le practice acasa si in comunitatea lui crestina", in public drepturile homosexualilor prevaleaza asupra libertatii lui religioase.

• O instanta din provincia British Columbia a confirmat suspendarea pe timp de o luna a unui profesor de liceu care a trimis niste scrisori unui ziar local, aratand ca homosexualitatea nu este o orientare fixa, ci o stare care se poate si care trebuie tratata.

Profesorul nu a fost acuzat de discriminare, ci de exprimarea unor ganduri pe care statul le gaseste ca nepotrivite!!

In Europa, bisericile sunt deja sub tir. Editorialistul John Leo (de la publicatia conservatoare Townhall) observa intr-un articol recent:

• In Suedia, predicile sunt mentionate explicit intr-o lege anti-ura adoptata pentru a-i proteja pe homosexuali. Ministrul Justitiei a afirmat ca orice referire ca Biblia condamna homosexualitatea poate constitui o infractiune, iar un predicator deja a fost pus sub acuzare."

• In Marea Britanie, politia il ancheteaza pe episcopul anglican Peter Forster pentru ca a afirmat intr-un ziar local: "Unii oameni care sunt homosexuali se pot reorienta. Ii incurajez sa se gandeasca la aceasta optiune". Politia a trimis procurorului o copie a opiniilor lui Forster, insa dosarul a fost clasat.

• In Irlanda, anul trecut, Consiliul pentru Libertati Civile a avertizat clerul care distribuia o declaratie a Vaticanului impotriva casatoriilor homo ca ar putea fi acuzat conform legislatiei privind incitarea la ura.

Acestea sunt doar cateva dintre consecintele legalizarii "casatoriei" homo. De aceea cetatenii trebuie sa se implice acum si sa nu astepte ca autoritatile sa-i apere.

de Bogdan Mateciuc

SCARA Sfântului Ioan Scărarul - conspect al mărturisitorului Traian Trifan (III)

Mîndria este sărăcia cea mai de pe urmă a sufletului care îşi închipuieşte despre sine că e bogat, şi aflându-se în întuneric socoteşte că e în lumină. 172-29

Trufia, pentru vindecare are trebuinţă chiar de ajutorul lui Dumnezeu, cel omenesc e zadarnic. 172-37 Lupta contra trufiei - prin smerenie, şi ocara de sine.

Treapta a XXIII-a - cine s-a suit pe ea, dacă numai se va putea sui, acela va fi tare.

Hula - cuvintele nelegiuite, nepătrunse şi de nelămurit, din lăuntrul nostru, nu le rosteşte sufletul nostru, ci dracul cel ce urăşte pe Dumnezeu, care a şi fost aruncat din cer, pentru că şi acolo a încercat să hulească pe Dumnezeu. 174-40

Cine încearcă să învingă pe dracul fără Domnul acela ar fi asemenea celui ce ar încerca  să prindă fulgerul cu mîna. 175-49

După cum cel care s-a închis în casa aude cuvintele trecătorilor deşi el nu vorbeşte cu ei, astfel şi sufletul care petrece în sine auzind hulele diavolului se tulbură numai prin faptul că acela, trecînd alături de el, le rosteşte. 175-52

Cel ce vrea să învingă duhurile prin cuvinte, e asemenea celui ce se sileşte să încuie vînturile. 176-53

Cine a biruit aceasta patimă acela a îndepărtat trufia.

XXIV Despre blîndeţe, simplitate şi nerăutate,

care se cîştigă nu prin fire, ci prin stăruinţa şi osteneli

şi despre viclenie

Înaintea soarelui merge lumina cea de dimineaţă, iar mergătorul înainte al oricărei cugetări e smerite este blîndeţea. Învăţaţi de la Mine, că blînd sînt şi smerit cu inima. Mat 11, 29 177-1

Blîndeţea este o aşezare neschimbată a minţii care şi în cinste şi în necinste rămîne aceeaşi. 177-2

Blîndeţea este maica dragostei, începutul chibzuinţei duhovniceşti. Domnul învaţă pe cei blînzi căile Sale 177-5

Viclenia tăinuieşte adevărul. 178-15

Făţărnicia este o aşezare potrivnică şi trupului şi sufletului, împletită cu tot felul de socoteli. 178-16

Viclean este diavolul. 179-21

Dumnezeu se numeşte atît dragoste cît şi dreptate 179-23, bun şi drept, Ps. 24, 9

Cea dintîi însuşire a vîrstei copilăreşti e simplitatea, care nu face deosebiri, şi cîtă vreme Adam a avut-o nu-şi vedea goliciunea sufletului său, şi nimic ruşinos în goliciunea trupului. 179-24

Domnul vrea ca sufletele care vin la El să fie simple şi fără de răutate. 180-25

Cel viclean este un prooroc mincinos, care socoteşte că din cuvinte, poate pricepe gîndurile altora şi după faptele dinafară, aşezarea inimii. 180-26

Luptă-te şi stăruie să-ţi baţi joc de înţelepciunea ta, şi vei afla pe Domnul 181-34

Treapta a XXIV-a - cine a biruit pe această treaptă, să îndrăznească, fiindcă el, făcându-se urmaş al lui Hristos, a aflat mîntuirea.

XXV Despre prea înalta cugetare smerită, desrădăcinătoare patimilor, ce petrece întru simţire cea nevăzută

Cine ar fi dorit să lămurească în chip simţit în amănunţime

1. simţirea şi lucrarea dragostei lui Dumnezeu
2. a sfintei cugetări smerite în chip cuvenit
3. a fericitei curăţii, cu adevărat
4. a luminării dumnezeieşti cu toată limpezimea
5. a fricii de Dumnezeu, în chip nemincinos
6. a încredinţării inimii în chip curat
7. şi cine socoteşte să-i lumineze numai printr-o singură povestire a sa, şi să-i înveţe pe cei ce nu au gustat acest lucru prin faptă.  Acela face ceva, asemenea unui om, care prin cuvinte şi pilde ar vrea să ne dea să înţelegem dulceaţa mierii pe care nu ai gustat-o niciodată 181-1, sau flecăreşte, sau suferă de slava deşartă.

Comoara în vase de lut - nici un cuvînt nu poate lămuri această însuşire a ei. O singură inscripţie are această comoară de nepătruns, fiindcă vine de sus, dincolo de orice cuvînt: sfînta smerenie 182-2

Unul a zis: smerenia este uitarea necontenită a isprăvilor sale

Altul a zis: smerenia este ca să te socoţi mai de pe urmă şi cel mai păcătos dintre toţi

Smerenia este recunoaşterea cu mintea a neputinţei şi a slăbiciunii sale.

Semnul smereniei este ca în caz de supărare să-l preîntîmpini pe aproapele cu împăcarea.

Smerenia este cunoaşterea harului şi îndurării lui Dumnezeu.

Smerenia este simţirea unui suflet zdrobit şi lepădarea de voia sa. 182-3

Smerita cugetare este un har fără de nume al sufletului, numele căruia este cunoscut numai acelora care au cunoscut-o prin încercare proprie. Ea este o bogăţie nespusă. Domnul zice: învăţaţi de la Mine, adică de la sălăşluirea, strălucirea şi lucrarea Mea cea din voi, că blînd sînt şi smerit cu inima, şi nu numai cu cugetele ci şi cu felul de a gîndi, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre de la lupte, şi uşurare de gîndurile ce vă ispitesc. Mat 11, 29 182-4

Smerita cugetare este împărateasa virtuţilor, corabia minţii, care nu mai poate fi furată. 182-5

Despre mulţimea acestei bogaţii este cu neputinţă să vorbim, iar despre calităţile ei şi mai cu neputinţă. Însuşirea ei vom încerca să spunem că pocăinţa sinceră este făina, plânsul curăţit este aluatul, şi smerenia cuvioasă este pîinea coaptă. 184—7

Curcubeu împletit în trei, smerita cugetare nu iscodeşte despre lucrurile neajunse de minte. 185-12

Pocăinţa îl ridică pe cel căzut, plînsul loveşte la porţile cerului. Smerenia le deschide pe amîndouă. Iar eu zicînd acestea mă închin Treimii în Unime şi Unii în Treime, căci fără smerenie lucrările ne sînt zadarnice. 186-17

Pentru cel smerit nu mai este lege.

Smerita cugetare este un acoperămînt dumnezeiesc care nu ne îngăduie să vedem isprăvile noastre. 187-77

Semnul smereniei este cînd te vei umple de negrăită lumină a dragostei faţă de rugăciune. 188-28

Smerenia se primeşte pe calea minţii, de neexprimat. 190-41

Cel smerit pururi îşi urăşte voia sa fiindcă păcătuieşte, şi nu se încrede în sine. 192-54

Arderile de tot sînt trupurile care se topesc prin post. 193-60

Hrana prin cerşit smereşte. 194-66

Maică izvorului este adîncul, iar izvorul desluşirii este smerenia.

XXVI Despre desluşirea gîndurilor şi a patimilor şi a faptelor celor bune

Cel ce cu bună credinţă a doborât pe cele trei patimi de la început dintre patimile cele mai de seamă: îmbuibarea, slava deşartă şi iubirea de argint, acela le-a doborît şi pe cele cinci de la urmă: curvia, mînia, întristarea, trîndăvia şi trufia. 195-3

Toate luptele drăceşti ne vin de la trei pricini mai cu seamă: nepăsarea noastră, trufia, şi prin pizma diavolului. Ticălos cel dintâi, întru tot ticălos cel de-al doilea şi al treilea de trei ori fericit este. 196-6

În toate cazurile să avem conştiinţa noastră după Dumnezeu drept ţintă şi dreptar şi îndrumare. 196-7

Dracii sapă pentru noi trei gropi: oprirea de la fapta bună, apoi ca fapta să nu fie după voia dumnezeiască, iar apoi ne fericesc ca pe cei ce vieţuim după placul lui Dumnezeu, ca să ne slăvim în deşert.

Furatul este robie necunoscută a sufletului. Uciderea este omorîrea minţii cuvîntătoare prin căderea în fapte necuviincioase. Pierzarea sufletului este căderea în deznădejde după ce am căzut în fărădelege. 197-11

Mintea care a ajuns la pricepere duhovnicească, neapărat e îmbrăcată şi în simţire duhovnicească – cînd va veni ea, toate simţurile de dinafară vor înceta să momească sufletul. Simţirea dumnezeiască vei afla – Pilde 2, 5 200-2

Viaţă de monah în ce priveşte faptele, cuvintele, gîndurile şi mişcările, trebuie petrecute în simţirea inimii. 200-23

Una este iconomia lui Dumnezeu, alta ajutorul, apoi păzirea, mila, şi mîngîierea.

Purtarea de grijă a lui Dumnezeu cuprinde toată făptura. Ajutorul Lui se dă numai celor credincioşi. Păzirea Lui este a celor credincioşi. De Mila Lui se învrednicesc numai cei care Îi slujesc.  De Mîngîierea Lui numai cei ce Îl iubesc. 201-24

Povăţuirile din tinereţe ne ajută la bătrîneţe. 202-30

Sfantul Teofan Zavoratul: Sporirea egoismului şi secarea dragostei caută înmulţirea răului. Şi totuşi, acesta este duhul vremii noastre – iar răul creşte.

„Din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea multora se va răci”. Dragostea e nimicită de fărădelegi; cu cât sunt mai multe păcate, cu atât este mai puţină dragoste. Acolo unde sunt doar păcate, nu căuta dragoste. Înseamnă că cel care doreşte răspândirea dragostei şi dezrădăcinarea neiubirii trebuie să se îngrijească de împuţinarea păcatelor şi îngrădirea iubirii de păcat. Iată adevăratul principiu al umanismului! Acceptându-l, trebuie acceptate toate mijloacele prin care poate fi stârpit păcatul. Păcatele din afară sunt rodul păcătoşeniei lăuntrice, iar păcătoşenia lăuntrică îşi are rădăcina în egoism şi în mlădiţele acestuia. Prin urmare, umaniştii ar trebui să-şi ia ca lege rânduielile prin care se dezrădăcinează egoismul; iar egoismul este înăbuşit cel mai bine prin tăierea poftelor. Nu da frâu liber poftelor şi vei birui egoismul degrabă. Dimpotrivă, orice mijloace ai întrebuinţa împotriva egoismului, nu vei avea nicio reuşită dacă dai frâu liber poftelor. De fapt, sporirea egoismului şi secarea dragostei caută înmulţirea răului. Şi totuşi, acesta este duhul vremii noastre – iar răul creşte.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (editura Sophia)