Texte fundamentale:Actualitatea gandirii Parintelui Staniloae cu privire la etnic si etnicitate-Parintele Ilie Moldovan. Etnicul restaurat in Hristos.

Incercarile omului modern de a se cunoaste pe sine, de a-si intelege propriile lui forme de existenta si manifestare, coincid in buna parte cu preocuparile lui de a surprinde etnicul in ceea ce are specific, de a-l incadra in categoriile logicii sale si de a conferi o definitie care sa-i exprime esenta. E epoca in care se vorbeste mai mult decat oricand in istorie despre neam, popor si natiune. E vremea in care asistam la atatea revendicari si lupte nationale, la afirmarea atator doctrine nationaliste sau anti-nationaliste, la elaborarea numeroaselor tomuri savante de sociologie si psihologie sociala, precum si la constituirea unor stiinte particulare, cum sunt etno-istoria, etnografia si etnologia. Se face atata caz de etnic in literatura si arta, in mass-media si investigatia stiintifica, incat asigurarea ca acest concept este pe deplin si fidel cunoscut nu vrea sa lase loc nici unei indoieli. Si totusi, raman o serie de intrebari. Are gandirea moderna, pozitivista si atomista, empirista si formalista, acces la intelegerea unui mister al existentei, cum este etnicul? Poate fi conceput etnicul drept o simpla categorie sociala, in afara oricaror consideratii teologice? Se poate formula o doctrina etnica laica, care sa satisfaca pretentiile cunoasterii unei realitati de ordin spiritual si de asa profunzime? Acordul sau dezacordul dintre gandirea laica si logica intima a etnicului se da in vileag prin definitiile care au incercat, si inca mai incearca, sa redea trasatura particulara, apriat existentiala a ideii de neam si de natiune.

"Ce este etnicul"? "Ce este neamul si natiunea"? Cu oarecare nuante deosebitoare, intrebarile acestea privesc natura uneia si aceleiasi realitati. Avem de-a face cu o unitate umana sui-generis, supraindividuala si supra-empirica. Trecut, pamant, sange, lege, limba, port, datini, credinte, virtuti, munca, asezamant, aptitudini si indeletniciri fizice si culturale, dar si altele decat acestea, toate laolalta sau numai unele, prinse intr-o singura sinteza, sunt privite impreuna ca temeiuri si ca semne de recunoastere ale unitatii nationale. In functie de aceste elemente constitutive s-au formulat, in epoca moderna si contemporana, cele mai multe definitii ale etnicului. S-ar putea constata chiar o evolutie, cu destul de multe zig-zaguri, in formularea acestor definitii. Desigur, ne-ar fi foarte greu sa ne referim la toate, chiar cand am urmari un singur fir rosu, cum ar fi acela al principiului national. Nu de putine ori insa cu definirea etnicului s-au ocupat tocmai cei care nu au avut un autentic spirit etnic. Cu anumite distinctii ce s-au facut doar intre neam si popor, intre natiune si nationalitate, etnic si etnicitate, nu s-a inaintat prea mult. Nu mai putin s-au savarsit si greseli regretabile, cu ecouri profunde in ordinea politica, cum este aceea a materializarii tainei etnice, prin degradarea etnicului si coborarea lui la nivelul biologicului. Dar sa nu anticipam. Pentru ca nu s-a facut aproape niciodata o distinctie categorica intre ceea ce inseamna etnicul in starea lui "naturala" de existenta cazuta si etnicul restaurat in Hristos, s-a ajuns la confuzii grave, care au dus pana la o falsa intelegere a valorilor etnic-crestine, fiind acestea adesea categorisite drept "nationalism in haina spirituala". Gruparea de idei pe care o facem in cele ce urmeaza, nu are alt scop decat acela de a identifica diferite orientari moderne, din orizontul carora s-a abordat, intr-un fel sau altul, problema naturii etnicului.

1. Orientarea naturalista, pozitivista si empirista.

E vorba despre distinctia pe care o inaugureaza scolastica, mai inainte chiar de constituirea sociologiei ca stiinta pozitiva. Astfel, datorita scolasticii, patrunde in gandirea occidentala o intelegere exterioara a etnicului, care este mai degraba o neintelegere, daca nu este inca ceva si mai rau, fiind in cauza o neintelegere de principiu, generalizata pe spatii intinse. Parintele Staniloae, in "Ortodoxie si Romanism", carte la care ne referim mai mult in acest studiu, ne demonstreaza, cu deplina evidenta, in ce consta sursa acestei neintelegeri: in distinctia pe care Catolicismul o face intre natura si supra-natura. "in aparenta aceste doua notiuni ar simplifica mult problema: natiunea este naturala, Crestinismul este supranatural, prin urmare supra-national; Crestinismul nu poate fi in nici un caz national (dupa romano-catolici - n.n.) caci atunci nu ar mai fi Crestinism ci paganism". Asadar, dualismul ontologic romano-catolic inclina balanta cunoasterii etnicului spre naturalism, iar naturalismul devine opac pentru etnic. Natura umana nu s-ar putea in nici un fel increstina. A vorbi despre o etnicitate a crestinului, ceea ce ar insemna si a Crestinismului, ar fi o blasfemie. Ultimele consecinte ale acestei gandiri de origine teologica le trage pozitivismul si empirismul, pe linie sociologica si psihologica, prin indepartarea de orice nuanta religioasa.

a) Odata cu formarea sociologiei in Occident, etnicul, in acceptiunea sa exterioara, devine obiect de reflexie si teren de cercetare, intrucat apare tot mai mult drept motiv al diferitelor revendicari. In ipostaza in care este conceput o gandire pozitivista, el se confunda cu oricare alt fapt social. Ceea ce ar caracteriza etnicul nu ar fi altceva decat de intr-ajutorare umana si aparare comuna. Limba si cultura, istoria si geografia, nu ar conta prea mult la formarea unei natiuni. Consimtamantul vietuirii laolalta a membrilor unei comunitati etnice atarna de niste factori ce pot fi masurati si controlati, pentru ca in esenta nu avem de-a face decat cu fenomene "naturale". A fost destul de usor pentru pozitivism si empirism sa reduca totul la fenomen, dupa ce, mai inainte inca, scolastica a izolat viata naturala de viata in Dumnezeu.

In evaluarea etnicului, se gasec fata in fata doua conceptii: conceptia rasariteana si cea apuseana. Pozitia gandirii ortodoxe este formulata de catre parintele Staniloae in acesti termeni: "Asa cum sufletul, desi de substanta deosebita in raport cu trupul, formeaza cu trupul un intreg, exprima impreuna un sens si realizeaza impreuna orice act, la fel si in viata spirituala a omului se intalnesc intr-o unitate misterioasa harul dumnezeiesc cu actele sufletesti si trupesti, exprimand si realizand impreuna viata deplina a naturii omenesti". Pentru naturalism, etnicul nu are decat o valoare de accident efemer. Astfel, natiunea apare sub imaginea unei masini sociale, in sensul in care masina insasi este o creatie rationala, un artificiu, intrucat este "facuta" printr-o interventie exterioara. Caracteristic acestei masini este automatismul, eteronomia si pasivitatea. Stapanita de ideea pozitivista de fenomene, gandirea apuseana pierde intuitia vietii, impreuna cu sansa de a patrunde in tainele existentei. Repetand cuvinte precum "comunitate", "iubire", "atasament", etc, considera ca se refera la esente. In fond, insa, cuvintele acestea devin "altele" in interiorul lor. Nu exprima decat umbra palida realitatii profunde de care nu se pot apropia.

Cugetări despre libertate ale Sfinţilor din închisori / Meditations on Freedom by the Saints of the Atheist-Communist Prisons

Mărturisitorul (Confessor) Radu Demetrescu Gyr:

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru pătule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs în şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mânia scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tăpşane
o claie de zări şi-o căciulă de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zarzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să-ţi pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies înainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi, sus, pe lumina din urmă a furtunii,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Sfîntul (Saint) Valeriu Gafencu:

- Dă-mi, Doamne, robia care mă eliberează, şi ia-mi libertatea care mă robeşte.

Grant me, o Lord, the slavery that frees me, and take away from me the freedom that enslaves me.

- Penitenciarul Aiud, 19 mai 1946:

Sunt fericit, căci dacă-mi este îngrădită libertatea fizică prin legile omeneşti, în schimb mi s-a dăruit libertatea sufletească prin taina iubirii şi această libertate sufletească este bunul cel mai de preţ pe care l-aş fi putut câştiga în lumea aceasta plină de deşertăciuni. Numai în măsura în care slujim lui Dumnezeu slujim la salvarea neamului, la reînnoirea lui sufletească.

Aiud Penitenciary, May 19th 1946:

I am happy, for even if physical freedom is restricted by human laws, in exchange I was granted the spiritual freedom through the sacrament of love, and this freedom of soul is the most precious thing I could have inherited in this world full of vain things. Only in the measure by which we serve God we serve the salvation of our nation and its spiritual renewal.

- De cele mai multe ori mă găsesc luptând cu egoismul din mine. De aceea îmi este dragă singurătatea. Mi-i tare drag să ascult foşnetul frunzelor şi murmurul apei. Sunt un om liber. Hristos mi-a sfărâmat lanţurile robiei!

Most times I find myself fighting my inner selfishness. That is why aloneness is so dear to me. I am really fond of listening the whisper of the leaves and the murmur of water. I am a free man. Christ has crushed the chains of my slavery!

Cuviosul Părinte (Elder) Justin Pârvu:

- A fi român înseamnă a muri pentru România. Cuvântul român, după mine, egal sfânt.

Being Romanian means to die for Romania. Romanian, in my opinion, equals saint.

- Libertatea nu înseamnă să fac ceea ce vreau, căci, de multe ori, făcînd ceea ce vrem, facem voia diavolului. Libertatea se cunoaşte în discernămîntul omului, în capacitatea lui de a alege între bine şi rău. Omul trebuie să conştientizeze faptul că numai în adevăr poate trăi liber, că în lumea aceasta este şi multă amăgire, de care el trebuie să se ferească. Sufletul pe cruce cîştigă adevărata libertate.

Freedom does not mean doing one`s will because many times that will is the devil`s. Freedom is proven in a man`s discernment, one`s capability to choose between good and bad. Man must be aware of the fact that only in Truth one can live free, for in this world there is also much untruth, which he must shun. On the cross the soul earns the true freedom.

- Sînt un om liber. Nu mă tem de oameni.

I am a free man. I am not afraid of people.

- Dacă nu era cartea, cărţile, ce s-ar fi ales de noi în închisoare? Ne-ar fi supus cu forţa, ne-ar fi dezumanizat. Aşa am respirat libertate prin cărţi, am văzut lumea de dincolo de gratii prin intermediul cărţilor. Despre ce am fi vorbit între noi, dacă n-am fi avut cărţile, dacă n-am fi avut amintirea lor, educaţia şi răbdarea pe care ni le-au conferit? Oamenii fără cultură, fără amintiri, fără o cultivare a răbdării nu pot rezista în condiţii extreme.

Had there been no book, the books, what would have happened with us in prison? They would have submitted us by force, they would have dehumanized us. But so, it was through books that we were breathing freedom, we could see the world outside of the bars. What would we have talked amongst ourselves, hadn`t we had the books and their memory, the education and the patience which they conferred? Cultureless people, with no memories, without the fostering of patience, cannot stand in extreme conditions.

- Să trăieşti în afara păcatului – aceasta este libertatea în duh; omul despătimit.

To live outside of sin – that is spiritual freedom: one`s sinlessness.

- Omul trebuie să trăiască precum pasărea, unde este libertate deplină. Aşa cum pasărea din înălţimi vede nimicnicia pământului, la fel şi omul în libertate poate să-şi vadă păcătoşenia.

Man must live like a bird, where there is full freedom. Just as a bird from the heights sees the smallness of the earth, so too man in freedom is able to see his own sinfulness.

- Credeţi că este vreo diferenţă între acest lagăr şi cel comunist? Dragii mei, nu este nici o diferenţă. Că este comunism sau neocomunism, că este sub Ceauşescu, sau sub Iliescu, sau sub oricare alt x-ulescu, prizonierul tot prizonier rămâne. De aici putem vedea noi arta şi dibăcia la care au ajuns aceşti stăpâni ai lumii, după cum au reuşit sa transpună în minţile noastre comunismul drept democraţie, cenzura drept libertate, încât au ajuns să desăvârşească această artă demonică, arta minciunii; trăim într-un veac al minciunii şi al înşelării, încât nimic nu mai e autentic, nici noi, ca persoane, nici plantele sau hrana pe care le consumăm, toate sunt modificate şi nefireşti. Se lucrează cu informarea şi dezinformarea în aşa grad, încât nici tu nu mai ştii care este partea reală a lucrurilor. Ca să distingi azi adevărul de minciună e greu şi pentru oamenii duhovniceşti şi cât de cât aşezaţi; este nevoie de o mare atenţie şi trezvie, să ne cunoaştem inamicul ce ne stă înainte. Este însuşi tatăl minciunii şi îşi adună în laboratorul minciunii toate uneltele acestea prin care lucrează şi pe care le compromite neîncetat. Ei folosesc astfel de tehnici pentru un scop foarte important – să inducă confuzia – prin îndoială şi confuzie anulezi tot, chiar orice fundament care a stat la baza unei civilizaţii. Adică este o descompunere şi morală, şi spirituală a omului, încât el nu mai există ca fiinţă umană; este o depersonalizare a fiinţei umane. Acesta a fost de altfel şi scopul lor, de a aduce omenirea într-un stadiu de neîncredere. Diavolul, vrăjmaşul de moarte al omului, a reuşit să îl dezmoştenească pe om de toate calităţile cu care a fost înzestrat în rai.

Do you believe there is any difference between this [modern] prison and the communist one? My dears, there is no difference. There could be communism or neo-communism, under Ceauşescu or under Iliescu, or under any other, a prisoner remains a prisoner. Thus we see that this art and wit at which these masters of the world have arrived, got to transpose within our minds communism as democracy, censorship as liberty, so that they managed to perfect this demonic art, the art of lying. We live in the era of lies and deceit, nothing is authentic anymore, neither us as persons, nor the plants or the food we eat, all is modified and unnatural. They work with information and disinformation to such a degree, that you don`t know which is the real side of things. To distinguish truth from lies today is hard even to the spiritually steadfast; great attention and awakefulness are needed to know the enemy in front of us. He is the father of lies himself and he is gathering in the laboratory of lies all the tools through which he works and which he ceaselessly compromises. They use these techniques for a very important purpose: to induce confusion. Through doubt and confusion everything is annulled, even the very base upon which an entire civilization was fundamented, meaning there is both such a moral and a spiritual decay of man, that he no longer lives as a human being, but rather in a depersonalization of his being. This is their purpose, to bring manking in a state of faithlessness. The devil, man`s death enemy, succeeded to disinherit man of all the qualities with which man was endowed in heaven.

- Dacă alte sisteme politice au înjugat drepturile oamenilor, acest sistem electronic dictatorial, va înjuga sufletul, gândirea umană. Pentru că ei vor să devenim nişte numere, cum purtam, noi, deţinuţii, să desfiinţeze relaţiile interumane şi relaţia omului cu Dumnezeu. Este o robotizare a societăţii, din care va dispare uşor, uşor omul obişnuit, şi vor rămâne roboţii supravegheaţi de oamenii “superiori”, care conduc lumea. Cetăţeanul nostru de azi nu își dă seama, în orbirea lui, de situația în care se află, şi de faptul că acceptă ca o vită propria-i desfiinţare. Trebuie să stârpim acest sistem electronic din faşă şi să facem tot posibilul să nu acceptăm această nouă ordine electronică, această civilizaţie virtuală, pe internet. Asistăm la declinul omului de la persoană, de la nume, la număr. Omul este după chipul lui Dumnezeu şi are în el toate resursele de a rămâne în Harul divin şi de a nu pica în această capcană extrem de înşelătoare prin care ne vindem libertatea şi dreptul de fi asemenea Celui Preaînalt.

If other political systems subdued people`s rights, this dictatorial electronic system will subdue the soul, human thought. They want us to become some numbers, like we used to wear in prison, in order to abolish inter-human relations and man`s relation to God. It`s a robotisation of society, out of which normal man will slowly disappear, and who will remain are the robots supervised by “superior” men who run the world. In his blindness, the citizen of today does not realize the situation he`s in, and the fact that he accepts like cattle his own destruction. We must crush this electronic system from its inception, and do everything we can not to accept this new electronic order, this virtual civilization on the internet. We are witnessing man`s decline from person to number. Man is according to the image of God and has withing himself all the resources to remain in the divine Grace and not to fall into the extremely deceiving trap by which we sell our freedom and our right to be like the Lord.

- Istoria se face cu jertfă şi curaj, şi avem modele destule în acest neam. Noi nu am luptat împotriva unei armate. Lupta noastră nu a fost „împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh”(Efes. 6:12). Am luptat împotriva unui satanism cu care ne luptăm şi astăzi, şi care a pătruns în viaţa noastră creştină prin aceste cipuri care vor permite desfiinţarea noastră ca personalitate, ca demnitate şi ca libertate pe care ni le-a dăruit Marele Creator: să gândim liber, să trăim liber, să ne manifestăm după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

History is made with sacrifice and courage and we have plenty of models in this nation. We did not fight agains an army. Our fight was “not against the body and the blood, but against the powers and dominions and the rulers of darkness of this time, against the spirits of evil who are in the sky” (Eph. 6:12). We fought against a satanism that we are fighting today as well, and that sneaks into our christian life through these microchips that will enable the disintegration of our personality, dignity and liberty that the Great Creator gave us: to think freely, to live freely, and to manifest according to the image and likeness of God.

- Dacă am şti să ne folosim libertatea, am fi pe pământul acesta îngeri toţi. Ar fi doar cântări de slavoslovie, colinde permanente şi viaţă fericită în bucurii.

If we would know how to use our freedom, we would be on this earth like angels, all of us. There would be only songs of praise, Christmas carols all the time and happy life in joys.

- Adevărul ne face liberi, nu ne pune cip. Aceasta este dovada că societatea în care trăim este una a minciunii, potrivnică Evangheliei.

Truth sets us free, does not “microchip” us. This is the proof that the society we live in is deceiving and enemy to the Gospel.

- Acum persecuţia Bisericii îmbracă o altă formă, forma diplomaţiei politice; acum vin cu „drepturile omului”, cu „principiul egalităţii”, cu „libertatea de gândire” – lucruri care în fond ascund multă imoralitate şi mârşăvie. Problemă scoaterii icoanelor de pe pereţii şcolilor pare minoră, dar nu este deloc aşa. Ţinta este alta, de distrugere a neamului, şi de aceea se atacă ce are mai profund în el: credinţa strămoşească. Mâine scot icoanele, poimâine troiţele, şi mai urmează bisericile… Acesta e scopul lor.

Now the persecuting the Church has a different form, that of political diplomacy, now they come with human rights, the principle of equality, or the freedom of thought, – things that in depth hide much immorality and lowliness. The issue of removing icons from schools seems minor, but it is not so at all. The target is another, to destroy the nation, and that is why what is more profound is attacked: our ancient faith. Tomorrow they remove the icons, the day after, the triptychs, and next, the churches… This is their goal.

- Ortodoxia noastră românească, alături de celelalte popoare ortodoxe mai apropiate sau mai îndepărtate este în același cuget ortodox de a apăra fiinţa şi libertatea umană în faţa celui mai aprig atac îndreptat asupra vieţii noastre creştine, prin implementarea forțată a cipurilor electronice în actele noastre de identitate. Este un atentat asupra libertăţii umane, dăruită de Dumnezeu în actul creației. Nici o forță din lume nu are dreptul sa atenteze sau să anihileze această libertate a omului, care este de origine divină. Vrem să fim tratați ca fii ai lui Dumnezeu, liberi, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, iar nu ca infractori sau ca niște mașini, după chipul şi asemănarea omului modern, a omului satanizat. Nu avem nevoie de libertatea lor democratică, ci de libertatea deplină a conştiinţei. Pentru că nouă în conştiinţă ne vorbeşte Dumnezeu.

Our Romanian Orthodoxy, together with all other orthodox peoples, near and far, is in the same orthodox thought to defend human being and human liberty in the face of the most fierce enemy of our christian life through forced implementation of electronic microchips in our ID papers. It is an offence to human liberty, granted by God through the act of creation. No force in the world has the right to breach or annihilate this liberty which is of divine origin. We wish to be treated as God`s children, free, according to His image and likeness, and not as criminals or machines, according to the image and likeness of satanized modern man. We do not need their democratic freedom, we need total freedom of conscience. For in the conscience God speaks to us.

- Libertatea e greu de dus pentru oamenii care nu trăiesc în timpul vieţii lor, iar creştinii noştri ajung greu din trecut în prezent.

Freedom is hard to bear for those who do not live during their lifetime, and our christians arrive hard from past to present.

- Vocea noastră, puternică şi netemătoare, va fi un îndemn permanent pentru cei încă slabi de fire, pentru cei gata să se plece în faţa celor dornici să ne pună pe toţi în starea de deţinuţi pe care mulţi dintre noi am trăit-o în anii comunismului, va fi un reazem în lupta pentru libertatea de credinţă şi pentru dreptul nostru la viaţă creştină: Domnul să vă binecuvânteze şi să vă aibă în paza Lui!

Our strong and fearless voice shall be a permanent urge for those still weak by nature, for those ready to bow to the willing to put us all in the state of detainees that many of us lived in the communist years, our voice shall be a support in the fight for the freedom of faith and for our right to a Christian life. May the Lord bless you and guard you!

Cuviosul Monah (Elder Monk) Nicolae Steinhardt:

- “Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului acolo este libertate.” Dacă nu suntem liberi nu suntem vrednici a ne chema – cum Îi place lui Hristos să ne socotească – prietenii Săi.

“The Lord is Spirit and where dwells the Spirit of the Lord there is freedom.” If we aren`t free, we aren`t worthy to be called as He like to call us – His friends.

- Hristos, boier, iartă totul. A şti să ierţi, a şti să dăruieşti, a şti să uiţi. Hristos nu numai că iartă, dar şi uită. Odată iertat, nu mai eşti sluga păcatului şi fiu de roabă; eşti liber şi prieten al Domnului.

Christ, gentleman, forgives everything. To know how to forgive, to know how to give, to know how to forget. Christ not only forgives, but also forgets. Once forgiven, you`re no longer a slave to sin and the son of a handmaid, but free and friend to the Lord.

- Omului liber (în cavalerism se confundă cu nobilul) îi pasă prea puţin dacă a fost şmecherit de un mişel.

A free man (in chivalry that is the same thing to a nobleman) couldn`t care less if he`s been cheated by a lowlife.

- Credinţa în coexistenţa libertăţii cu surparea principiilor e o glumă sau o inconştienţă. Morala e izvorul libertăţii, morala e condiţia libertăţii, morala e pavăza libertăţii.

The belief in the coexistence of freedom with the demolishing of principles is a joke or a lack of conscience. Morals are the fountain of freedom, the condition of freedom, freedom`s shield.

- Cea mai extraordinară cugetare citită vreodată, în afara textelor evanghelice, e a lui Kierkegaard: ‘Contrariul păcatului nu e virtutea, contrariul păcatului e libertatea’.

The most extraordinary thought ever written, other than the texts of the Gospel, is that of Kierkegaard: “Contrary to Sin is not Virtue, contrary to Sin is Freedom”.

- Punerea în joc a libertăţii şi vieţii, mai mult decît semn de ţinută morală e semn al trăirii.

Risking one`s freedom and one`s life is, more than a sign or moral height, is a sign of true living.

- În prima zi, cînd au fost transferaţi de la Securitate la închisoare şi băgaţi într-o celulă unde erau numai preoţi, părintele arhimandrit Benedict Ghiuş – citîndu-l pe Leon Bloy – i-a spus pastorului Wurmbrandt: „Dacă sunt mîhnit de ceva, este că nu suntem sfinţi.”

The first day, when they were transferred from Security to jail and put in a cell where there were only priests, archimandrite Benedict Ghiuş told pastor Wurmbrandt (citing Leon Bloy): If I`m sad for something, it`s for not being saints.

- La onoare ne invită creştinismul, nu la onoarea de comandă şi ceremonie, ci la neînfricata asumare a calităţii de om înzestrat cu duh divin. Noblesse oblige. Frica n-are ce căuta în domeniul spiritului, nici meschinăria. Frica nu poate fi un atribut al spiritului liber.

Christianity beckons us to Honour, not the honour of commandment and pomp, but the fearless assuming of the quality of being a man endowed with divine Grace. Noblesse oblige. Fear has no place in the domain of the spirit, nor meakness. Fear cannot be an attribute of a free spirit.

- Hristos ne conferă calitatea de oameni liberi, adică de nobili. Dar ne cere efortul păstrării noii noastre stări, efortul – ar spune existenţialiştii – de a fi ceea ce suntem: „Staţi deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi.”

Christ bestows upon us the quality of free men, meaning that of noble men. Nevertheless He asks our effort to maintain our new state, the effort of – as existentialists would put it – of being what we are: “Stand firm in the freedom with which Christ made us free”.

Robul se cunoaşte de îndată şi de departe, îl trădează amănuntele: neliniştea, pofta, tremurul mîinii, susceptibilitatea… Şi cu atît mai mult îl cunoaşte Dumnezeu, Care „nu Se lasă batjocorit.”

The slave is known right away and from far away, the details betray him: the anxiety, the desire, the trembling of hand, the susceptibility… And moreover he is known by God, Who “shall not allow Himself mocked”.

- Virtutea personală a tiranului, oricît de incontestabilă, nu justifică tirania. Calităţile personale n-au la oameni de felul acesta nici o valoare, sunt anihilate de păcatul strigător la cer al desfiinţării libertăţii omului, de groaznicul păcat al prefacerii semenilor în dobitoace; dobitoace, desigur, de vreme ce li se răpeşte principala însuşire a duhului: libertatea.

A tyrant`s personal virtue, however incontestable, does not justify tyrany. Personal qualities in people of this sort have no value, they are anihilated by the crying out sin of destroying the human freedom, the terrible sin of turning his kindred into animal; animals, of course, since they are being robbed of the main spiritual quality: their freedom.

- Bukovski povesteşte că atunci cînd a primit prima convocare la sediul KGB n-a putut închide un ochi toată noaptea. Firesc lucru, îşi va spune cititorul cărţii sale de amintiri, cum nu se poate mai firesc; nesiguranţa, frica, emoţia. Dar Bukovski urmează: n-am mai putut dormi de nerăbdare. Abia aşteptam să se facă ziuă, să fiu în faţa lor, să le spun tot ce cred eu despre ei şi să intru în ei ca un tanc. Fericire mai mare nu-mi puteam închipui. Iată de ce n-a dormit: nu de teamă, de îngrijorare, de emoţie. Ci de nerăbdarea de a le striga adevărul de la obraz şi de a intra in ei ca un tanc! Şi mă întreb dacă nu cumva universul acesta, cu toate roiurile lui de galaxii cuprinzînd fiecare mii ori milioane de galaxii fiecare cu miliarde de sori şi cel puţin cîteva miliarde de planete, dacă nu cumva toate spaţiile, distanţele şi sferele acestea măsurate în ani-lumină, parseci şi catralioane de mii de mile, toată viermuirea aceasta de materie, aştri, comete, sateliţi, pulsari, quasari, găuri negre, pulberi cosmice, meteori, toate erele, toţi eonii, toate timpurile şi toate continuumurile spaţio-temporale şi toate astrofizicile newtoniene ori relativiste au luat fiinţă şi există numai pentru ca să fi putut fi exprimate aceste cuvinte ale lui Bukovski.

Bukowski recounts that when he received his first call to the KGB quarters he couldn`t sleep all night. Naturally, the reader of his journal would say – the insecurity, the fear, the emotion. But Bukowski goes on: I could not sleep for my impatience. I couldn`t wait for daylight so I could be in front of them and tell them everything I think about them and go into them like a tank. A greater happiness I could not imagine. That is why he could not sleep: not out of fear, out of worry, out of nervousness, but out of the impacient to cry out the truth in their face and to go into them like a tank! And I wonder if not this universe, with all its myriad of galaxies encompassing each thousands of millions of galaxies each with billions of suns and of at least a few billion planets around, if not all spaces, distances and spheres measured in light-years, parsecs and billions of thousands of miles, all this worminess of matter, planets, comets, satellites, pulsars, quasars, black holes, cosmic dusts, meteors, all the eras, all eons, all times and all spatio-temporal continuums and all newtonian or relativist, all took on being and exists only so that these words of Bukowski could have been said.

- Celula 34 e un fel de tunel întunecat şi lung, cu numeroase şi puternice elemente de coşmar. E o limbă, e un canal, e un maţ subpămîntean, rece şi profund ostil, e o mină stearpă, e un crater de vulcan stins, e o destul de izbutită imagine de iad decolorat. Domneşte un frig cumplit, mîncarea e cu totul pe sponci, apa continuă să fie viermănoasă, încăperea e apăsătoare ca într-un film de groază, bruftuielile curg gîrlă, orice observaţie a caraliilor e însoţită de ghionţi sub fălci şi pumni în cap.

În celula 34, bucuria e izvorîtă din aristocraţie, poezii şi sfidare, încît totul, inclusiv durerea, se preface în fericire extatică şi înălţătoare.

Cell 34 is a sort of a long and dark tunnel, with many and strong elements of nightmare. It`s an isthmus, a hole, an underground intestine, cold and profoundly hostile, a barren mine, a dead volcano crater, a pretty successful image of decoloured hell. A terrible cold reigns, the food is scarce, the water continues to be infested, the room is oppressive like a horror movie, offences run over, any observation from the guards comes together with punches underjaw and in the head.

In cell 34 the joy is sprung out of aristocracy, poetry and defiance, so that everything, including pain, turns into extatic and heightening bliss.

- În noaptea aceea sunt dăruit cu un vis miraculos, o vedenie. Nu-L văd pe Domnul Hristos întrupat, ci numai o lumină uriaşă – albă şi strălucitoare – şi mă simt nespus de fericit. Lumina mă înconjoară din toate părţile, e o fericire totală, şi înlătură totul; sunt scăldat în lumina orbitoare, plutesc în lumină, sunt în lumină şi exult. Ştiu că va dura veşnic, e un perpetuum immobile. Eu sunt îmi vorbeşte lumina, dar nu prin cuvinte, prin transmisiunea ghidului. Eu sunt: şi înţeleg prin intelect şi pe calea simţirii – înţeleg că e Domnul şi că sunt înlăuntrul luminii Taborului, că nu numai o văd, ci şi vieţuiesc în mijlocul ei. Mai presus de orice sunt fericit, fericit, fericit. Sunt şi pricep că sunt şi mi-o şi spun. Şi lumina parcă e mai luminoasă decît lumina şi parcă ea vorbeşte şi-mi spune cine e. Visul mi se pare a dura mult, mult de tot. Fericirea nu numai că durează încontinuu, dar şi creşte mereu ; dacă răul n-are fund, apoi nici binele n-are plafon, cercul de lumină se lăţeşte din ce în ce, iar fericirea după ce m-a învăluit mătăsos, deodată schimbă tactica, devine dură, se aruncă, se prăvăleşte asupră-mi ca nişte avalanşe care – antigravitaţional – mă înalţă; apoi, iar, procedează în alt fel: duios; mă leagănă — şi-n cele din urmă, fără menajamente, mă înlocuieşte. Nu mai sunt. Ba sunt, dar atît de puternic încît nu mă recunosc. De atunci îmi este nespus de ruşine de prostii, de răutăţi, de scîrnăvii. De toane. De viclenii. Ruşine.

That night I was granted a miraculous dream, a vision. I did not see Christ the Lord incarnate, but only a huge light, white and bright, and I felt overly blissful. The light surrounds me from all sides, in a total happiness, and removing everything, I am bathed in the blinding light, floating in light, I am in light and exulting. I know it will last forever, it is a perpetuum immobile. I AM, the light speaks to me, but not through words, through the transmission of the thought. I AM, and I understand by intellect and by feeling, that it is the Lord, and that I am inside of the light of Tabor, that not only do I see it, but I also live amidst it. More than anything I am happy, happy, happy. I am and I understand that I am and I tell it to myself too. And that light looks brighter than this light and it appears to speak to me telling me who it is. The dream seems to last a long, long time. Bliss not only lasts continually, but it is also increasing all the time. If evil has no bottom, good has no limit either, the circle of light expands more and more, and the joy that surrounded me silky changes tactics all of a sudden, seems rough, throws itself, topples itself onto me like avalanches that antigravitationally lifts me up, and then again proceeds another way: tenderly it cradles me, and finally, without a thought, replaces me. I am no more. But I am, and yet so powerful that I don`t reckognize myself. Since then I have been terrible ashamed of stupidities, of mischief, of abjections. Of moods. Of wickedness. Ashamed.

- Occidentalii (Beckett, Ionescu, Cioran…) sunt nenorociţi pentru noi; iar noi – noi, care ştim ce poate fi un petic de cer, o felie de pîine, un pat propriu, un cui, un creion – suntem fericiţi pentru ei.

Westerners (Beckett, Ionesco, Cioran…) are unhappy for us, and we, who know what could mean a piece of sky, a slice of bread, a bed of your own, a nail, a pencil – we`re happy for them.

- Creştinismul e dogmă, e mistică, e morală, e de toate, dar e în special un mod de a trăi şi o soluţie şi e reţetă de fericire. Mai că aş spune că e supradeconectare, supra-LSD. Pe lîngă doctrina creştină, cerinţele şi rezultatele ei, toate stupefiantele şi halucinogenele sunt leac băbesc, diluţie Hanemann minimală, roabă neolitică.

Christianity is dogma, is misticism, is morals, is everything, but is especially a way of life and a solution and a recipe for happiness. I`d almost say that it is over-deconnecting, over-LSD. Compared to the christian doctrine, its requirements and its results, all drugs and halucinogens are grandma`s remedy, Hanemann minimal dilution, neolithic slave.

- Isihie = fericire. Şi nu numai în anumite locuri, la Sfîntul Munte. Pretutindeni. O reţetă universală.

Hesychia = bliss. And not just some places or the Holy Mountain. Everywhere. A universal recipe.

- Creştinismul = reţetă de fericire (în înţelesul cel mai american, mai practic) şi tortură de neîndurat. Simultan, deopotrivă. Naşterea din apă şi duh preface – fără a o desfiinţa – suferinţa în fericire. Dacă Hristos n-ar fi înviat, raportul ar fi fost altul, invers. Dar a înviat. O ştim.

Christianity = recipe for happiness (in its most american, more practical understanding), and also unbearable torture. Simultaneously, equally. Only that the birth out of water and spirit changes – without destroying – and the suffering into happiness. Had Christ not resurrect the rapport would be inverse. But He did resurrect. We know it.

- Creştinul e liber, aşadar fericit.

The Christian is free, thus happy.

Continuare la:

http://www.petru-voda.ro/2013/09/30/cugetari-despre-libertate-ale-sfintilor-din-inchisori-holy-meditations-on-freedom/

 

Din invataturile Parintelui Arsenie Boca: Noe si Iisus

Ceea ce odinioară era corabia lui Noe peste puhoaiele potopului, aceea e Biserica lui Hristos - Cel cu cruce - peste puhoaiele pierzării.
Deosebirea e că aceea a fost închisă pe dinafară de Dumnezeu şi nimeni n-a mai putut intra, pe când corabia Bisericii - corabia cu crucea pe catarg - are intrarea deschisă şi mai pot intra oameni învălmăşiţi de puhoaie. Acolo era Noe, aci Hristos, iar în valuri ucigaşul, înecând pe oameni.
Se întâmplă însă ceva de neînţeles: că cei ce se chinuiesc în valuri, deşi toţi ţin să trăiască, totuşi nu toţi vor să scape în corabie. Mai mult chiar, scuipă mâinile ce li se-ntind de la intrarea corăbiei. Iar mâinile sunt braţele părinteşti: braţele celor şapte Sfinte Taine ale lui Dumnezeu care izbăvesc pe oameni din potop, născându-i din trup în Duh, din amărâta viaţă la viaţa cerească. Aceştia, care nu vor să scape în corabia cârmuită de Iisus Hristos - Cel cu cruce - sunt fiii pierzării, fiindcă n-au primit iubirea adevărului ca să se mântuiască. De aceea Dumnezeu îngăduie să vină asupra lor amăgiri puternice, ca să dea crezământ minciunii şi să cadă sub osândă toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au îndrăgit nedreptatea. Astfel, după trecere de vreme, îngăduind Dumnezeu, vrăjmaşul mântuirii oamenilor s-a iscusit tot mai mult în rele: a scornit şi el corăbii şi cu ele dă târcoale peste apele potopului, ca să culeagă el pe cei ce-ntind mâinile să scape, dar scuipă Biserica. Pentru ei, pentru fiii pierzării, îngăduie Dumnezeu amăgirea nelegiută a Satanei, care li s-a făcut până acum în peste 800 de hristoşi mincinoşi, care de fapt sunt diavoli. Căci până acum nelegiuitul a scornit peste 800 secte, luntri sau biserici mincinoase, în care pe mulţi îi ia de minte şi-i duce cu el. Inşelăciunea e uşor de prins: corăbierul vrăjmaş şi hristoşii mincinoşi nu au crucea pe catarg, iar înlăuntru nu au cele şapte Taine. Înşelăciunea e şi mai vădită, întrucât oricare din hristoşii mincinoşi, luat în parte, nu e fiul Tatălui; dovadă că nu-şi lasă ucenicii să zică "Tatăl nostru", deşi scrie: "Aşa să vă rugaţi". Prin urmare hristoşii mincinoşi îşi scot ucenicii dintre fiii Tatălui şi-i fac fiii pierzării. Aceştia sunt cei nesiguri în adevăr, dar siguri în înşelăciune. Apoi, oricare dintre hristoşii mincinoşi, luat în parte, nu e fiul Sfintei Fecioare, dovadă că-şi învaţă ucenicii să zică rău de Maica Domnului; şi în sfârşit să ne gândim la întrebarea Apostolului Pavel: "Oare s-a împărţit Hristos?"
Cum ajunge cineva pradă înşelăciunii, se va lămuri la vreme. Aci, răspunzând celor ce se ţin mai presus de Biserică şi sfinţi, e destul să le aducem aminte înşelăciunea în care au căzut iudeii, ucigaşii drepţilor, primii călători la iad cu Scriptura în mână, întrebându-i: Nu după Scripturi au răstignit ei pe Dumnezeu?  

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, „Cărarea împărăţiei”, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 1995, pp 15-16.

Cuvânt înainte la Albumul "Părintele Justin Mărturisitorul" – de Aspazia Oţel Petrescu: “Albumul Cristinei Nichituş Roncea este un elogiu adus frumuseţii divine, capabil să înfioare orice inimă”

Cuvânt Înainte

“Am în faţă Albumul doamnei Cristina Nichituş Roncea, pe care tocmai l-am parcurs şi care mi-a prilejuit o nouă “călătorie foto prin lumea ortodoxă românească”. Îmi simt sufletul înmiresmat de buna mireasmă duhovnicească ce se degajă din imaginile Albumului şi asemeni lui Lucian Blaga simt cum “flăcări de adorare îmi ard în ochi ca-n nişte candele de jertfă”. Da, mai simt nevoia să îngenunchez în faţa lumii monahale, ce adastă în văi, pe coaste sau pe plaiuri de munte, ca şi în acest Album, şi să ascult cum, din contemplarea imaginilor, prin ochi, se infiripă în urechea mea şi în inima mea imnul de slavă pe care-l înalţă spre Cerul divin acele suflete care şi-au făcut din rugă şi din strădanie rostul tainic al mântuirii.
Arta autoarei a reuşit să surprindă vraja clipei fugare şi s-o înveşnicească în imagine, astfel că eu, cea care o privesc, înţeleg cât de mărit este Domnul Dumnezeu în vastitatea necuprinsă a Cerului şi în smerita Sa făptură şi până într-un fir de iarbă pe pământ. Căci într-adevăr, Albumul acesta este un elogiu adus frumuseţii divine şi este capabil să înfioare orice inimă, chiar şi pe aceea care nu cunoaşte miracolul tainic prin care Domnul Iisus se aşază pe altarele din bisericuţele pitite pe un picior de plai, lângă o gură de rai, aievea, ca şi în acest Album. Cercetaţi Albumul şi veţi cunoaşte bucuria cu care ne-nfăşoară harul frumuseţii, acea frumuseţe cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu Ţara şi pe lângă care trecem de-atâtea ori fără s-o luăm în seamă.
Cred ca ar fi o nechibzuinţă din partea mea să încep să desfăşor o analiză a imaginilor prezentate în Album, din care se detaşează chipul şi aura Duhovnicului. Albumul, în tot cuprinsul său, este un univers care se cere contemplat. Este cât se poate de explicit şi nu are nevoie de exegeze. Admiraţi-l simplu şi direct. Şi veţi desluşi frumuseţile lui multiple şi mirifice.
Mi-aş permite, totuşi, o remarcă: cred că nu este întâmplător (pentru că în lumea guvernată de Iisus nimic nu este întâmplător) faptul că autoarea a insistat mai mult pe imagini luate din Sfânta Mănăstire a Arhanghelilor, de la Petru Vodă. Aici, cu adevărat, ţie, care ai urcat până aici cu mari speranţe în suflet, ţi se deschide o uşă spre Cer. Dincolo de această uşă te aşteaptă acel păstor blând care-şi pune viaţa pentru oile ce au nevoie de îndrumare, de sfat şi de mângâiere. Vei afla nemijlocit că ai intrat în “tainica pustie a mântuirii” unde bunul Părinte Justin îşi aşterne ca pe o jertfă vindecătoare, de toate relele şi toate grele tale, întreaga sa viaţă. Şi o face fără timp şi fără odihnă, ca tu să te întorci în babilonul tău cu totul altul decât cel care-ai venit. Vei afla prin dragostea Părintelui unde-ai greşit şi care e calea pe care trebuie să-ţi îndrumi paşii ca să treci cu succes testele de iubire ce se vor ivi de aici înainte în drumul tău spre mântuire. Aici, lângă casa Domnului, înălţată tot din marea sa dragoste, tu, cel care ai urcat până aici, vei afla o bucurie nespusă, ştiind că te-a ascultat un adevărat ostaş al lui Iisus Hristos, care a luptat cu spada iubirii în mâna să aducă biruinţa binelui suprem asupra răului absolut. Un ostaş pe care îl vei recunoaşte oricând şi oriunde, fiind el plămădit din esenţa cea mai nobilă a neamului tău, creştin, ortodox şi românesc.
Răsfoind Albumul acesta vom afla şi vom înţelege cu toţii că este aşa, cum ne arată el. Înţelegem că este aşa din privirea înţeleaptă şi plină de căldură surprinsă de sora noastră Cristina atât de evident şi atât de copleşitor în ochii Părintelui Justin. Şi vom mai înţelege că iubirea de oameni a Părintelui Justin este atat de nelimitată încât chiar şi acum, când a plecat de lângă noi, ne va ajuta în continuare. Nu se va împiedica de pragul dintre vremelnicie şi eternitate. Ci dimpotrivă, îl va trece uşor şi lin, din neţărmurita sa dragoste pentru noi, ori de cate ori îl vom chema în ajutor. Şi aşa va fi.”

Aspazia Oţel Petrescu
6 Iulie 2013

ParinteleJustinParvu.Ro

A aparut Albumul de fotografie si vorbe de duh “Părintele Justin Mărturisitorul” – de Cristina Nichituș Roncea. O lucrare de suflet închinată tuturor celor care iubesc România.

Despre o lucrare de suflet închinată tuturor celor care iubesc România

“Părintele Justin Mărturisitorul” – acesta este titlul ales de fotografa Cristina Nichituș Roncea pentru Albumul de fotografii însoțite de vorbe de duh ale Părintelui Justin Pârvu, realizat în memoria ultimului mare duhovnic al Ortodoxiei românești din generația jertfelnică a sfinților și martirilor închisorilor comuniste. Supranumit de popor “Duhovnicul Neamului” și “sfântul lui Dumnezeu de la Petru Vodă”, Părintele Justin Pârvu, intrat în oastea mănăstirească a Mântuitorului și Sfinților Arhangheli la nici 18 ani, apoi preot militar voluntar pe Frontul de Est și deținut politic timp de 16 ani, a plecat la Ceruri la 16 iunie anul acesta, la vârsta de 94 de ani, o mulțime de 100.000 de pelerini închinându-se la catafalcul său, înainte și în timpul înmormântării impresionante de la Mănăstirea Petru Vodă.
Apărut la Editura Mica Valahie din București, Albumul de 200 de pagini, al cărui prim exemplar a ieșit din tipar pe 13 septembrie, la tipografia Accent Print din Suceava, urmează să intre în librăriile din București și din țară pe 1 octombrie, la un preț foarte accesibil. O primă lansare publică a Albumului a avut loc pe 26 septembrie, la Academia Română, la aniversarea a 20 de ani de la fondarea Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, condus de profesorul Radu Ciuceanu, unul din susținătorii conferirii cetățeniei de onoare post-mortem Părintelui Justin Pârvu, în orașul Baia Sprie, un loc al suferinței sale din timpul detenției, la munca silnică din minele de plumb și sare. Academicienii, foștii deținuti politic și înalții ierarhi prezenți s-au bucurat să fie printre primii care deschid paginile acestui volum omagial, după monahii și monahiile de la Petru Vodă.
Cu un Cuvânt Înainte de Aspazia Oțel Petrescu, scriitoare anticomunistă de o profunzime tulburătoare, la rândul ei fost deținut politic pentru aceleași crezuri ca și Părintele Justin, Albumul cuprinde și fotografii de arhivă din viața Părintelui împreună cu o biografie amănunțită a “bietului monah” din Munții Neamțului, scrisă de Monahul Filotheu și Maica Neonila, ucenici ai marelui duhovnic de la cele două Mănăstiri ctitorite de Părintele Justin Pârvu la poalele Ceahlăului. Capitolele Albumului sunt alcătuite după câteva dintre marile sărbători ale creștinătății, în ordinea cronologică în care autoarea le-a trăit alături de Părintele Justin și obștile de la Petru Vodă: Nașterea Domnului, Sfintele Paști, Adormirea Maicii Domnului, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, Anul Nou și Sfântul Vasile cel Mare, după care urmează Ultima aniversare și ultima binecuvântare și capitolul care vorbește despre viată, moarte și iar viață, Înmormântarea Părintelui Justin. Vorbele de duh care însoțesc fotografiile sunt extrase în principal din interviuri realizate cu Părintele Justin de Maica Fotini cât și de Monahul Filotheu și ziariștii Florin Palas și Victor Roncea.
Fotografa Cristina Nichituș Roncea s-a străduit ca în cele cateva sute de fotografii ale Albumului, alese din peste zece mii de cadre color și alb-negru realizate la mănăstirile și așezămintele de copii și de bătrâni de la Petru Vodă, să-l prezinte pe Părintele Justin și lucrarea sa duhovnicească așa cum le-a simțit și receptat de-a lungul a câțiva ani în care a avut privilegiul să se bucure de binecuvântările Părintelui. “Pentru mine este un Album de suflet și din suflet. Acesta e micul meu omagiu adus Părintelui și vieții monahale, pe care îl închin atât tuturor celor care l-au cunoscut și s-au bucurat de minunile sale cât și celor care, sper, atunci când îi vor vedea chipul blând și ochii luminoși din fotografiile Albumului, își vor dori să îl cunoască și să se împărtășească de-acum încolo din harul și dragostea sa”, afirmă autoarea. “Dedic așadar această lucrare tuturor celor care iubesc România. Cine îl iubește pe Părintele Justin iubește România și cine iubește cu adevărat România nu poate să nu-l iubească pe Părintele Inimilor.”
Cristina Nichituș Roncea întregește prin această lucrare de suflet demersul început cu Albumul său precedent, “Precum în cer, așa și pe pământ“, apărut la Editura Compania și prefațat de regretatul istoric Florin Constantiniu, care afirmă în cuvântul său: “Imaginile doamnei Cristina Nichituş Roncea ilustrează perfect aspectele caracteristice ale trăirii ortodoxe, cu precădere în lumea monastică, înfrăţirea, atât de firească, într-o religie a iubirii, între cleric şi mirean. Călugărul se roagă şi munceşte – ora et labora! –, iar laicul, beneficiar al ostenelilor celui dintâi, îl priveşte cu iubire şi respect. Într-o vreme când desacralizarea, confuzia şi, mai presus de toate, păcatul sunt atotputernice, fotografiile din acest album au putere reconfortantă. Doamna Cristina Nichituş Roncea a izbutit, prin arta sa, dar, mai ales, prin forţa sufletului, să coboare Cerul pe pământ şi să ne smulgă, fie şi pentru o clipă, din mizeriile cotidianului pentru a ne înălţa într-o lume purificată.” Lumea purificată de care scria academicianul Florin Constantiniu era pământul ridicat la Cer de Părintele Justin, în colțul de rai de la Mănăstirea Petru Vodă, una din florile cele mai înmiresmate cu parfum divin ale grădinii paradisiace a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Părintele Justin a fost “un adevărat ostaş al lui Iisus Hristos, care a luptat cu spada iubirii în mână să aducă biruinţa binelui suprem asupra răului absolut. Un ostaş pe care îl vei recunoaşte oricând şi oriunde, fiind el plămădit din esenţa cea mai nobilă a neamului tău, creştin, ortodox şi românesc. Răsfoind Albumul acesta vom afla şi vom înţelege cu toţii că este aşa, cum ne arată el. Înţelegem că este aşa din privirea înţeleaptă şi plină de căldură surprinsă de sora noastră Cristina atât de evident şi atât de copleşitor în ochii Părintelui Justin. Şi vom mai înţelege că iubirea de oameni a Părintelui Justin este atat de nelimitată încât chiar şi acum, când a plecat de lângă noi, ne va ajuta în continuare. Nu se va împiedica de pragul dintre vremelnicie şi eternitate. Ci dimpotrivă, îl va trece uşor şi lin, din neţărmurita sa dragoste pentru noi, ori de cate ori îl vom chema în ajutor. Şi aşa va fi.”, scrie, tot din suflet, doamna Aspazia Oțel Petrescu, în Cuvântul Înainte al Albumului “Părintele Justin Mărturisitorul”.
În Postfața Albumului, se afirmă ca această lucrare reprezintă și o datorie de credință: “Cu inteligenţa sa extraordinară şi harul său dumnezeiesc, Părintele a încurajat-o pe cea care a devenit, cu binecuvântarea sa, Cristina Nichituş Roncea, să înregistreze fotografic tot ceea ce ridicase din ţărână, de la ziduri la suflete, în ceea ce a considerat apoi ca fiind “Un Pateric viu!”.” Era obligatoriu, așadar, să fie redate lumii toate imaginile ca niște nestemate înfățișând aura și chipul “ultimului arhanghel al românismului din generaţia mărturisitoare a mucenicilor anticomunişti, generaţia care a călcat pre moarte în experimentul satanic al închisorilor bolşevice, generaţia neînfrânţilor”, după cum se scrie în Postfață, subliniindu-se că acest lucru nu se putea întâmpla însă fără îndemnul, sprijinul și dragostea unor foști studenti “ascoriști”, astăzi apostoli moderni ai vremurilor din urmă și editori neobosiţi ai revistei “Familia Ortodoxă”. De asemenea, Albumul nu putea sa apară fără rugăciunile Părintelui și ale fraţilor și surorilor de la Petru Vodă. Părintele Justin i-a dat Cristinei Nichituș Roncea binecuvântarea să-și folosească darul de la Dumnezeu pentru Dumnezeu, iar Mitropolitul Teofan, prezent la Iași la vernisajul expoziției “Precum în cer”, i-a dat “ascultarea” “să continue lucrarea”. Ceea ce încearcă astăzi, autoarea, prin acest “Album de suflet”.
Iar lucrarea merge mai departe, pentru că ucenici mireni ai Părintelui i-au creat și un site – PărinteleJustinPârvu.Ro – în care se vor înmagazina pe viitor, pe lângă evenimentele legate de lansarea Albumului, toate imaginile și filmările existente despre Părintele Justin Pârvu în spatiul online, la care se vor mai adăuga cele inedite, aflate în arhivele personale ale fiilor și fiicelor duhovnicești ai Părintelui Justin. Portalul are deja sectiunile: Prima pagină * Despre Album * Fotografii din Album * Mărturii despre Părintele Justin * Unde puteți găsi Albumul. Totodată, a fost creată și o pagină Părintele Justin Mărturisitorul, pe principala rețea de informare și socializare existentă.
Cristina Nichituș Roncea, intrată în tainele fotografiei de copil, pe când se strecura pe furiș in laboratorul improvizat al fratelui mai mare, după ce a făcut două facultăți ce nu au nici o legătură cu fotografia, s-a întors la dragostea dintâi prin fotojurnalism, ca fotograf profesionist la “Ziua” și “Mediafax” sau de film, la Studiourile Buftea, dar și pentru “Atitudini”, “Apostolia” și “Familia Ortodoxă”, alegând astfel bucuria prezentării frumosului prin arta fotografică. O artă care, la vernisajul expoziției “Precum în cer” de la București, a fost descrisă de profesorul Radu Ciuceanu, istoric și fost deținut politic dar și membru al Federației Internaționale a Fotografilor, ca fiind uneori mai grea decat pictura, pentru că trebuie să surprindă clipa nu să o recreeze.
Doamna Aspazia Oțel Petrescu întărește: “Arta autoarei a reuşit să surprindă vraja clipei fugare şi s-o înveşnicească în imagine, astfel că eu, cea care o privesc, înţeleg cât de mărit este Domnul Dumnezeu în vastitatea necuprinsă a Cerului şi în smerita Sa făptură şi până într-un fir de iarbă pe pământ. Căci într-adevăr, Albumul acesta este un elogiu adus frumuseţii divine şi este capabil să înfioare orice inimă, chiar şi pe aceea care nu cunoaşte miracolul tainic prin care Domnul Iisus se aşază pe altarele din bisericuţele pitite pe un picior de plai, lângă o gură de rai, aievea, ca şi în acest Album. Cercetaţi Albumul şi veţi cunoaşte bucuria cu care ne-nfăşoară harul frumuseţii, acea frumuseţe cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu Ţara şi pe lângă care trecem de-atâtea ori fără s-o luăm în seamă”.
Aceasta este România. Iar România este Părintele Justin Mărturisitorul. Care ne învață: “A fi român înseamnă a muri pentru România. Cuvântul român, dupa mine, egal sfânt”.

PărinteleJustinPârvu.Ro

Multumiri: Familia Ortodoxa; Ziaristi Online; Laurentiu Dumitru; Mariana Gurza; Anomismia; Editura Mateescu; Artizanescu;

Parintele Bartolomeu Anania despre iubirea vrajmasilor

O emisiune cutremuratoare despre riscurile vaccinurilor