7.9.09

Despre eroism - Amintirile detinutului anonim

Gerul cumplit de afară şi fulgii grei de zăpadă ne loveau cu putere. Eram obişnuiţi, doar nici iarna trecută nu fusese uşoară. Munţii Apuseni nu sunt aşa blânzi cum par. Din contră. Dar tocmai acest lucru ne ocrotea. Am plecat în munţi pentru a nu cădea pradă comuniştilor, care ne interziceau biserica, îi persecutau pe preoţi şi mânjeau cu noroi numele lui Iisus Hristos. Aveam în faţă modelul Sfinţilor Martiri Brâncoveni, care şi-au dat viaţa pentru credinţă. Dacă ar fi trebuit, aşa am fi făcut şi noi. Am fi învăţat de la Matei, fiul cel mic al lui Constantin Brâncoveanu, să rostim cu demnitate: „Loveşte! Vreau să mor creştin!”.

De când au venit comuniştii nu ne mai petrecusem sărbătorile în familie, nu ne mai vizitasem prietenii şi nu mai umblasem pe străzi, doar pe cărări de munte. Ne vânau necontenit, de mult timp, însă rugăciunea ne salvase de fiecare dată. Trebuia să fugim... trebuia să ne ascundem de comunişti, ca să-L mărturisim pe Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. În acele momente grele am văzut minuni mari. Până şi animalele aveau milă de noi şi-şi lăsau de multe ori prada aproape neatinsă lângă ascunzătoarea noastră, pe care o schimbam des, ca să ni se piardă urma.

Dar şi foamea, şi frigul, şi dorul de casă erau mai uşor de suportat decât moartea camaradului. Sub ochii mei a fost împuşcat cel mai bun prieten al meu. A murit în braţele mele, fericit că nu a căzut în mâinile comuniştilor. Ultimele lui cuvinte au fost: „Nu te teme, frate, eu mă duc înainte să pregătesc locul. Tu să lupţi mai departe, căci cel ce moare pentru Hristos trăieşte veşnic. Pe Hristos nimeni nu-L poate învinge! Să ne vedem cu bine Dincolo!”.

Aşa m-au prins, săpându-i groapa camaradului meu. Cât de mult aveau să mă ajute acele ultime cuvinte ale lui! La anchete îmi spuneau mereu: „Renunţă, nu înţelegi că aţi pierdut? Nu vezi că Dumnezeul tău te-a părăsit? Nu vrei să scapi de bătăi, de puşcărie?”. Printre bâte nemiloase şi lovituri de bocanci le răspundeam desfigurat, parcă cu vocea camaradului meu: „Nu mă tem! Pe Hristos nimeni nu-L poate învinge!”.
„Banditule, de trăit ai trăit cum ai vrut până acum, dar de-acum eşti al nostru şi vei muri când şi cum vom vrea noi!”.

Au urmat ani mulţi şi grei de suferinţă, de foamete, de umilinţe, de trădări, când moartea ne pândea la fiecare zuruit de lanţ. Dar au fost totodată ani frumoşi, căci am învăţat cu adevărat ce este dragostea de aproapele, dragostea de Dumnezeu. Am urmat o adevărată academie de înalte studii, având cei mai buni profesori din ţară, şi ei închişi cu noi, la Aiud, la Gherla, la Piteşti, la Târgu Ocna, la Canal şi în toate centrele concentraţionare din ţară. Pseudo-elitele conduceau ţara şi noi eram prin închisori... fără putinţa de a reacţiona în vreun fel. Ne rugam întruna, purtându-ne crucea pe Golgota neamului românesc. Ne pictasem în minte icoana Maicii Domnului şi o ascunsesem adânc în sufletele noastre, iar noaptea, pe întuneric, într-un cotlon adăpostit, ne plecam genunchii zdrobiţi în faţa ei. La anchete, printre lovituri, ne cereau să spunem unde am ascuns icoana. „În suflet este, adânc, şi de acolo nu mi-o puteţi scoate!”. „S-o crezi tu, banditule! Scoate-o de acolo, că te omor!”. Atunci aveam marea bucurie de a rosti, precum Matei Brâncoveanu: „Loveşte! Vreau să mor creştin!”.

Închisoarea e grea, dorul de mamă, de tată, de copii, de familie e din ce în ce mai mare. Începi să iţi aduci aminte cum era să fii acasă. Începi să preţuieşti orice cuvânt care îţi e adresat, fie el din inimă, fie din ce-o fi. Îţi aduci aminte doar momentele fericite care te leagă de familia ta. Nu ai timp şi nu ai voinţă să îţi aminteşti nenorocirile. De eşti certat cu cineva, în închisoare ai timp să veghezi asupra a ceea ce ai făcut. Ai vrea să spui cât de rău îţi pare, însă scrisorile se pierd pe drum. Ai vrea să îţi vezi familia, însă izolarea este cumplită. Venirea vreunui deţinut nou, de afară sau din altă închisoare, e mană cerească. E singura legătură cu ţara pentru care am luptat.

Îmi amintesc cum a venit într-o zi un deţinut, Nicu îl chema, cu câteva fâşiuţe de ziar. Le-a adus cu el în bandajul de pe abdomen. Fusese şi el în munţi şi l-au prins după ce l-au împuşcat în abdomen. Ani de zile s-a chinuit cu rănile deschise. Luase bucăţile de ziar de la o toaletă din lagărul de muncă de la Canal. Unele erau articole economice, altele politice. Omul a riscat tot, căci ştia că, dacă va fi prins, va fi executat pe loc. Dar a făcut gestul acesta pentru noi, ceilalţi din celulă, ca să ne dăm seama cum decurge viaţa românilor. Câte dezbateri, câte discuţii, câte polemici au iscat aceste articole! În sfârşit, aveam şi noi ştiinţă despre ce se mai întâmplă afară. Sigur că nu a durat mult. Foarte repede, turnătorii şi-au făcut datoria, iar consecinţele au fost pe măsura faptei. Dar nimeni nu a aflat cum au intrat articolele în celulă, în ciuda tuturor torturilor la care fusesem supuşi.

Aveam şi în celulă momentele noastre de pace sufletească. Acestea veneau prin codul Morse în rime făurite în chip minunat de Radu Gyr, Nichifor Crainic şi atâţia alţii.

În mâini pune-mi, Doamne, gherghefuri de soare,
să-mi ţes dorul meu ca o floare!

Cât de frumos răsunau, în liniştea celulei, versurile acestea ale lui Radu Gyr sau ce mare minune era să ne închinăm în faţa unei cruci adevărate, sculptate cu unghia sau cu unelte imaginare în bucăţele de os rătăcite, rareori, prin gamelă! O cruce adevărată, cum nu mai văzusem de ani de zile, e drept, de mărimea unei unghii, ne mângâia sufletele şi rănile, durerile şi dorurile...

Şi mai ales, cât de viu răsuna prin pereţii groşi şi reci ai celulei, dangătul clopotelor în noaptea Învierii! Hristos era cu noi în celulă, zi de zi, ceas de ceas. Cu noi împreună era şi El torturat. Dar nu pleca, ci ne sprijinea crucea, să fie mai uşoară. Uneori o căra numai El, căci noi nu mai puteam. În noaptea Învierii ştiam că va veni şi clipa eliberării noastre, fie spre cer, fie spre viaţa noastră de dinainte.

Şi a venit această clipă. Maica Domnului şi-a întins acoperământul peste creştetul meu şi m-a scos, după mai bine de 15 ani, din iadul acela cumplit. Dar acum simt că sunt într-o puşcărie mai mare. Nici aici, afară, nu pot să spun ce gândesc. Nici aici, afară, nu pot să-mi mărturisesc credinţa. Sunt privit cu coada ochiului mereu şi parcă aştept să mă strige: „banditule!”. Mă gândesc la mama, a cărei imagine m-a ajutat de atâtea ori în puşcărie. Atunci când eram pe pragul de a ceda, gândul că îmi va fi ruşine să dau ochii cu ea şi să-i spun că sunt un trădător mă aducea cu picioarele pe pământ. N-am mai găsit-o în viaţă, se dusese şi ea Dincolo. Şi mi-a lăsat, cu limbă de moarte, un cuvânt pe care îl mai auzisem odată: „Nu te teme, eu mă duc înainte să pregătesc locul. Tu să lupţi mai departe, căci cel ce moare pentru Hristos trăieşte veşnic. Pe Hristos nimeni nu-L poate învinge! Să ne vedem cu bine Dincolo!”.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul, şi mă eliberează şi de aici, ca să ne vedem cu bine Dincolo!

(Pentru prezentarea acestui eseu am primit "MENŢIUNE" la concursul creştin ortodox

"Cu ce preţ", organizat de Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni)

5.9.09

Cea mai mare replica a Templului lui Solomon, expusa la Ierusalim, chiar langa Muntele Templului (video)

Cea mai mare replica construita vreodata a Templului lui Solomon a fost inaugurata miercuri la Ierusalim, fiind plasata la cateva sute de metri de Muntele Templului, acolo unde edificiul original fusese inaltat, transmite ziarul Israelnationalnews.com. Modelul cladirii - practic o miniatura in comparatie cu cladirea originala - a fost plasat pe acoperisul muzeului Aish HaTorah Yeshiva din Ierusalim, la o distanta de la care se poate vedea cu usurinta Muntele Templului, locatia edificiului original. Templul lui Solomon a reprezentat, de-a lungul timpului, cea mai fastuoasa cladire religioasa iudaica, fiind construita de evrei in anul 960 inainte de Hristos, distrusa dupa 374 de ani de babilonieni, reconstruita in anul 516 inainte de Hristos (denumita atunci ''Al Doilea Templu'') si distrusa din nou in jurul anului 70 al erei noastre de romani. In religia iudaica, Templul are o valoare simbolica extrem de mare, considerandu-se ca la un moment dat un Al Treilea Templu va fi construit de catre evrei.
Modelul inaugurat miercuri a fost construit de Michael Ossanis, de la muzeul Aish HaTorah Yeshiva din Ierusalim, la scara de 1:60, avand, deci, o marime de 60 de ori mai mica fata de edificiul original. ''Speram ca posibilitatea de a vedea acest model al Templului, avand pe fundal perspectiva locatiei originale, sa ofere oamenilor o parte din acea inspiratie pe care o simteau cei care intrau in Templul care s-a aflat aici timp de aproape 1000 de ani", a comentat inaugurarea Ephraim Shore, reprezentant al muzeului din Ierusalim, citat de Israelnationalnews.com. Replica Templului lui Solomon a fost construita dupa o elaborata consultare cu experti iudaisti care cunosc precis detaliile constructiei originale a Templului lui Solomon. De asemenea, modelul are un sistem hidraulic ce permite ridicarea cladirii-sanctuar plasata in mijlocul complexului, astfel incat vizitatorii pot vedea indeproape replici ale unor obiecte din sectorul Sfanta Sfintelor, cum ar fi Menora, Altarul Interior sau Chivotul Legii. ''Modelul Templului reprezinta debutul unui proiect care spera sa ii ajute pe evrei sa faca legatura cu mostenirea trecutului lor si sa acorde non-evreilor informatii despre cat de bogata si profunda este istoria acestor locuri sfinte ale noastre'', a incheiat reprezentantul muzeului, Ephraim Shore.

George COMAN - ZIUA


Un zid vechi de 3.700 de ani, descoperit in Ierusalim

Sapaturile arheologice efectuate in Ierusalim au dus la descoperirea unui zid vechi de 3.700 de ani, cel mai mare si cel mai vechi de acest fel scos la iveala in regiune, au afirmat experti, citati de CNN.

Arheologii s-au declarat incantati de descoperirea zidului, inalt de opt metri si realizat din bucati mari de piatra. Directorul santierului arheologic, Ronny Reich, a declarat: "Sa construiesti ziduri drepte inalte de opt metri... Nu as sti cum sa le fac astazi fara ajutorul echipamanetelor mecanice. Nu cred ca vreun inginer din ziua de astazi ar putea sa o faca faca fara ajutorul curentului electric".

La randul sau, arheologul Eli Shukron, care lucreaza la Autoritatea israeliana a Antichitatilor, a spus ca "putem vedea toate aceste blocuri uriase de piatra - toate blocurile au 4-5 tone".

Portiunea de zid descoperita masoara 24 de metri in lungime, insa arheologii sunt convinsi ca "fortificatiile sunt mult mai mari, deoarece ele continua la vest de bucata de zid scoasa la iveala in urma sapaturilor".

CNN precizeaza ca zidul a fost descoperit in Orasul lui David, un site arheologic aflat in afara Ierusalimului de est. "Acesta este cel mai mare zid care a fost descoperit in Orasul lui David. Este pentru prima data ca o astfel de constructie masiva, care a precedat perioada herodiana, a fost descoperit in Ierusalim", se afirma intr-un comunicat al arheologilor israelieni.

Expertii cred ca zidul a fost construit de canaaniţi, despre care Biblia afirma ca au locuit in Ierusalim si in alte regiuni din Orientul Mijlociu. Scopul sau pare sa fi fost acela de a proteja orasul impotriva jafurilor triburilor nomade.

Sursa: Hotnews

4.9.09

Ce ni se mai pregateste: cipul telepatic, injectat direct in creier

Un cip de telepatie care le permite oamenilor sa controleze computerele, televizoarele si intrerupatoarele cu puterea mintii va fi realizat, cat de curand, de oamenii de stiinta britanici. Micul senzor va sta pe suprafata creierului, inregistrand activitatea electrica de la nivelul celulelor nervoase si transmitand semnale wireless unui receptor aflat pe craniu. Apoi, acesta ar fi folosit pentru controlarea unui cursor al unui monitor care ar opera dispozitivele electronice, titreaza, miercuri, "Mail Online".
Ideea cipului inovator ii apartine doctorului Jon Spartley, in varsta de 28 de ani, originar din Stevenage, Hertfordshire. Acesta a creat un astfel de prototip in timpul doctoratului sau de la Universitatea Birmingham. "Ne dorim sa ajutam oamenii cu probleme de comunicare severe sau cu maladii neuro-motorii, precum cele de care au suferit doctorul Stephen Hawking sau actorul Christopher Reeve. Ceea ce propunem noi le da oamenilor puterea de a controla un calculator cu puterea mintii. Daca isi imagineaza ca muschii li se misca, o lumina s-ar aprinde, de exemplu. Este o arie de cercetare profunda in SUA, insa toate testele au implicat senzori cu fire. Acest prototip utilizeaza tehnologia wireless, ceea ce scade riscul unei infectii", a declarat Spartley. Sonda de 1,3 milimetri grosime nu a fost inca testata pe oameni sau animale. Insa testele pe mostre de creier, realizate in laborator s-au dovedit a fi promitatoare.
La inceputul acestui an, cercetatorii japonezi au creat un scaun de rotile controlat cu puterea mintii. Pentru a-l utiliza, persoana isi pune pe cap o casca conectata la electrozi ce monitorizeaza activitatea creierului. Mai mult, oamenii de stiinta au creat si o mana robotica, controlata cu puterea mintii.
Inventia doctorului Spartley consta intr-un senzor foarte mic, creat pentru a fi injectat printr-un ac, direct in creier. Cipul are 50 de "puncte minuscule de contact" ce se conecteaza la celulele nervoase din zona cerebrala. Cand acul se retrage, patru antene de un milimetru grosime se ataseaza de suprafata organului. Acestea comunica wireless cu "baza statiei" un receiver cu diametru de 16 milimetri ce se afla in permanenta in gaura minuscula lasata de ac. Aparatul preia semnele neuronale din cortexul motor al creierului si transmite impulsurile prin baza statiei pana la receiverul conectat la un calculator, mai precizeaza sursa citata.

R.R.

Ziua

3.9.09

Mita franceza pentru pasapoartele biometrice

Investigatorii din Hexagon il ancheteaza pe Mihnea Berindei (foto), cercetator roman stabilit la Paris inainte de 1989 si membru fondator al GDS la Bucuresti, in scandalul pasapoartelor biometrice.

Imprimeria nationala franceza se afla in epicentrul unui scandal anchetat de justitie. Conform presei franceze, Imprimeria, care fabrica controversatele pasapoarte biometrice, ar fi dat mita de sute de mii de euro pentru a obtine contracte in state ca Romania, Georgia, Siria si Senegal. Spaga oferita de partea franceza in Romania este de 300.000 de euro, scrie Le Parisien. Dezvaluirile apar in contextul in care aceasta societate anonima, detinuta 100% de stat din 1994, s-a confruntat in ultimii ani cu dificultati financiare majore.

Ancheta la Paris

Justitia franceza a deschis la 1 iulie o ancheta pentru "coruptia agentului public in strainatate, abuz cu bunuri sociale si tainuire a abuzului cu bunuri sociale", care vi­zeaza Imprimeria nationala din Paris. Aceasta este banuita ca ar fi acordat mita in valoare de cateva sute de mii de euro pentru a obtine contracte in Senegal, Siria, Romania si Georgia, nota ieri cotidianul Le Parisien. Contractul semnat in Romania, in 2004, avea ca obiect furnizarea unor documente fiscale in valoare de 20 de milioane de euro si ar fi fost obtinut in schimbul unei mite de 300.000 de euro, potrivit Le Parisien. Pentru Georgia, contractul de 1,4 milioane de euro avea ca obiect furnizarea de pasapoarte, la fel ca si in cazul Siriei si Senegalului, doar ca valoarea contractelor din aceste state era mai mica.

Mihnea Berindei perchezitionat

Presa franceza sustine ca sediul de la Paris al Impri­meriei a fost perchezitionat la inceputul anului, in cadrul unei anchete preliminare declansate in urma unor suspiciuni de coruptie in atribuirea unui contract in Romania. De asemenea, au fost perchezitionate locuin­tele mai multor persoane considerate "eventuali inter­mediari dubiosi", in frun­­te cu Loďc de la Cochetičre, fos­tul presedinte al Imprime­riei. Ancheta vizeaza, pe lista interme­diarilor, nume ca Mihnea Berindei, cercetator la Centrul National pentru Cercetare Stiintifica din Franta, Pascal Wajsman, fost editorialist la Le Figaro, Julien Turczynski, avocat din Paris, si Bruno Guez, consultant, implicat deja in scandalul Elf. In momentul demararii anchetei, directorul Imprimeriei nationale, Antoine Paoli, a recunoscut ca au existat "nereguli" in procedurile de obtinere a anumitor contracte. (L.P.)

Sursa: Ziua

Harta Secuimii, 5 lei; banii finanteaza lupta pentru autonomia Tinutului Secuiesc

Conducerea Consiliului National Secuiesc (CNS) a tiparit 1.500 de harti administrative ale Tinutului Secuiesc, despre care a spus ca reprezinta imaginea doleantelor secuilor in privinta reformei administrative, transmite NewsIn.
Vicepresedintele CNS, Ferencz Csaba, a declarat, joi, in cadrul unei conferinte de presa la Sfantu Gheorghe, ca harta Tinutului Secuiesc tiparita de ei reprezinta o prezentare a identitatii regionale si a doleantelor lor, si arata totodata sunt programele CNS cu privire la reforma administrativa a Romaniei.
''Aceasta harta administrativa a Tinutului Secuiesc care vrem sa se infaptuiasca este de fapt o prezentare categorica a ceea ce inseamna identitatea regionala, a ceea ce inseamna doleantele si programul CNS cu privire la reforma administrativa a Romaniei. Este o oferta de fapt sau imaginea unei oferte pe care in acest proces de reforma administrativa o punem in fata opiniei publice din Romania'', a spus Ferencz Csaba.
Potrivit acestuia, harta reprezinta o anexa la statutul de autonomie a Tinutului Secuiesc, propus de CNS, si contine acele localitati, unitati administrative, stipulate in statutul de autonomie amintit.
Vicepresedintele CNS a mai spus ca harta costa 5 lei, iar banii colectati din vanzarea ei vor fi folositi pentru a duce mai departe lupta pentru autonomie.
Potrivit CNS, aceasta este prima harta administrativa a Tinutului Secuiesc care se doreste a fi autonom, este conceputa la scara 1 la 300.000 si are in colt sigla SIC, de la Terra Siculorum, semnul distinctiv regional al Tinutului Secuiesc.
Conducerea Consiliului National Secuiesc a dat publicitatii miercuri proiectele de hotarare care urmeaza sa fie votate de catre alesii Tinutului Secuiesc la adunarea care va avea loc sambata la Odorheiu Secuiesc, una dintre hotarari vizand stabilirea imnului, drapelului si stemei Tinutului Secuiesc.
"Imnul Tinutului Secuiesc este cel folosit de zeci de ani, compus de catre Mihalik Kálmán pe textul lui Csanády György. Stema Tinutului Secuiesc este stema adoptata de Consiliul National Secuiesc pe data de 17. 01. 2004. Drapelul Tinutului Secuiesc este cel adoptat de Consiliul National Secuiesc pe data de 17. 01. 2004. Semnul distinctiv regional al Tinutului Secuiesc este SIC, iar autoritatile locale din Tinutul Secuiesc vor acorda tot sprijinul ca aceasta sa fie inregistrat la Organizatia Internationala de Standardizare'', se arata in proiectul de hotarare.
Secuii vor proclama si o Declaratie privind reforma administrativa. ''Tinutul Secuiesc este indivizibil si nu poate fi inglobat intr-o alta unitate teritorial-administrativa. Viitorul acestei regiuni nu poate fi imaginat altfel decat ca o unitate administrativ-teritoriala de sine statatoare, cu prerogative sporite, situata intre limitele sale regionale firesti, formate in cursul istoriei. La reimpartirea administrativ-teritoriala a Romaniei trebuie avut in vedere principiul european, conform careia o regiune nu se marcheaza, ci se recunoaste'', se arata in documentul emis de CNS.
Maghiarii organizeaza sambata un ''Pre-parlament secuiesc'' in Harghita
Liderii Consiliului National Secuiesc (CNS) din judetul Covasna au declarat joi ca adunarea alesilor locali din Secuime, care va avea loc la sfarsitul acestei saptamani la Odorheiu Secuiesc, in judetul Harghita, se doreste a fi un ''protoparlament'' al Tinutului Secuiesc, transmite Agerpres.
Vicepresedintele CNS, Ferencz Csaba, a precizat ca adunarea alesilor locali vine in intampinarea reformei administrative a Romaniei, prilej cu care participantii isi vor exprima dorinta ca judetele Covasna, Harghita si Mures sa fie ''impreuna'', respectiv sa formeze regiunea ''Tinutul Secuiesc''.
''Alesii locali din aceste judete sunt cei mai indreptatiti sa-si spuna parerea in acest sens. (...) Adunarea se constituie ca un protoparlament, adica un preparlament al viitorului Tinut Secuiesc'', a declarat Ferencz Csaba.
Liderii CNS au mai mentionat si ca i-au propus primarului din Miercurea Ciuc, Raduly Robert, sa accepte sa conduca primul comitetul executiv interimar al Adunarii alesilor locali din Secuime, dar deocamdata nu au primit niciun raspuns din partea acestuia.
''Vrem sa linistim pe toata lumea ca nu vom declara sambata autonomia la Odorheiu Secuiesc. Acest lucru se poate face numai pe baze legale, adica va trebui legiferat, dar adunarea alesilor locali reprezinta un pas inainte pe calea autonomiei'', a declarat acesta.
Completandu-si colegul, Csinta Samu a declarat ca in cadrul adunarii de la Odorheiu Secuiesc vor fi adoptate cateva hotarari, care vor trasa sarcini concrete alesilor locali.
''Pe langa faptul ca ne exprimam dorinta si doleanta indreptatita, spunem noi, de autonomie, alesii locali vor trebui sa isi asume sa indeplineasca aceste planuri prin care vrem sa infaptuim autonomia Tinutului Secuiesc'', a spus Csinta Samu.
Liderii CNS s-au aratat dezamagiti de refuzul primarilor, viceprimarilor si consilierilor romani din judetul Covasna de a participa la aceasta adunare, mentionand ca si acestia ''ar trebui sa se considere parte componenta a Tinutului Secuiesc, asa cum ii consideram noi'' si sa vina sa isi spuna parerea despre reforma administrativa si viitorul teritoriului pe care locuiesc.
Comentand faptul ca si UDMR organizeaza o adunare similara la Miercurea Ciuc, pe 4 septembrie, membrii CNS au declarat ca cele doua sedinte se completeaza, fiind prin urmare ''doua acte ale aceleiasi piese''.
De asemenea, au mai spus ca ii vor indemna pe primarii si consilierii Partidului Civic Maghiar sa participe la ambele adunari, desi nu cunosc continutul documentelor care vor fi supuse dezbaterii in cadrul adunarii organizate de UDMR la Miercurea Ciuc, ce are ca tema tot autonomia teritoriala a ''Tinutului Secuiesc''.

Ziua Online

"SA FACEM O FASIE GAZA DIN TINUTUL SECUIESC!". Apel al PD-L, PSD, PNL, PRM si PC catre UDMR si PCM impotriva declararii "autonomiei" pe 5 septembrie

Reprezentantii PD-L, PSD, PNL, PRM si PC le scriu extremistilor din Harghita-Covasna
SCRISOARE DESCHISĂ
către
ALEŞII LOCALI AI UDMR SI PCM

Domnilor (doamnelor) preşedinţi de Consilii Judeţene, vicepreşedinţi, consilieri judeţeni, primari, viceprimari şi consilieri locali,
Stimaţi colegi,
Privitor la preconizatele „adunări ale aleşilor locali” de la Miercurea Ciuc şi Odorheiul Secuiesc, organizate de UDMR, PCM şi CNS în 4 şi 5 septembrie 2009, în cadrul cărora sunteţi chemaţi să adoptaţi hotărâri pentru realizarea autonomiei teritoriale etnice a aşa – zisului „Ţinut Secuiesc”, vă învederăm următoarele:
1. Aceste acţiuni publice la care sunteţi chemaţi în calitate de „aleşi locali”, pentru ca „prin autoritatea pe care v-o conferă voturile primite de la cetăţeni” să „adoptaţi un număr de hotărâri, a căror punere în practică” să ducă la „realizarea şi instituţionalizarea autonomiei dorite”, contravin Constituţiei României, din care vă reamintim următoarele dispoziţii:
- Articolul.1. Statul român.
(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie;
- Articolul 2. Suveranitatea.
(2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu. - Articolul 8. Pluralismul şi partidele politice.
(2) Partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei.
- Articolul 30. Libertatea de exprimare.
(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
- Articolul 40. Dreptul la asociere.
(2) Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale. - Articolul 54. Fidelitatea faţă de ţară.
(1) Fidelitatea faţă de ţară este sacră.
(2) Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege.
2. Investirea în funcţia de autoritate publică pe care o exercitaţi ca aleşi locali s-a făcut în baza jurământului de credinţă pe care l-aţi depus: "Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună-credinţă, tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei (oraşului, municipiului, judeţului)... Aşa să-mi ajute Dumnezeu!"
3. Vă reamintim şi obligaţiile ce vă revin conform dispoziţiilor Legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali:
Art. 45. - Aleşii locali, în calitate de reprezentanţi ai colectivităţii locale, au îndatorirea de a participa, pe durata mandatului, la exercitarea funcţiilor autorităţilor administraţiei publice locale din care fac parte sau pe care le reprezintă, cu bună-credinţă şi fidelitate faţă de ţară…
Art. 46. - Consilierii locali şi consilierii judeţeni sunt obligaţi să respecte Constituţia şi legile ţării, precum şi regulamentul de funcţionare a consiliului…
Art. 55. - Aleşii locali răspund, în condiţiile legii, administrativ, civil sau penal, după caz, pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin.
4. Vă revine obligaţia morală şi legală - pe care v-aţi asumat-o ca aleşi locali atunci când v-aţi angajat prin jurământ sacru să respectaţi Constituţia şi legile României spre binele locuitorilor - să nu daţi girul unor astfel de demersuri politice neavenite, care nu sunt doar neconstituţionale şi contraproductive, ci de-a dreptul periculoase pentru liniştea şi prosperitatea zonei.
5. Nădăjduim să dovediţi cu acest prilej, în interesul general al convieţuirii interetnice, că aveţi demnitatea şi înţelepciunea de a vă onora jurământul de credinţă depus la investirea în funcţie, nelăsându-vă antrenaţi în derapaje anticonstituţionale periculoase, şi că doriţi să alegeţi, ca şi noi, calea conlucrării în normalitate şi legalitate a românilor şi maghiarilor şi nu calea periculoasă a învrăjbirii şi conflictelor, pentru himera unei autonomii teritoriale anacronice, pe care noi, românii, nu o vom accepta niciodată.


2 septembrie 2009


ALEŞII LOCALI AI PD-L, PSD, PNL, PRM ŞI PC DIN JUDEŢUL COVASNA
- CONSILIERI JUDEŢENI, CONSILIERI LOCALI, PRIMARI ŞI VICEPRIMARI -

Transformă Pământul Secuiesc într-o fâşie Gaza


Românii colonizaţi pe Pământul Secuiesc prin stimulări de stat, planifică organizarea unei mari adunări antiautonomiste. Ei doresc să se reunească împotriva autonomiei cu ocazia împlinirii a 15 ani (!) de la înfiinţarea episcopiei ortodoxe a judeţelor Covasna şi Harghita, înfiinţate în anul 1994 (!) Ultima lor manifestare antimaghiară a avut loc în anul 2006, la Izvorul Mureşului (în mănăstirea lor ortodoxă, nou-nouţă), unde au făcut tărăboi împotriva acţiunilor maghiare 'iredentiste, revizioniste şi şovine' şi au adoptat un memorandum prin care i-au cerut statului român elaborarea unei strategii 'în interesul păstrării şi dezvoltării identităţii naţionale a minorităţii române care trăieşte în inima ţării'. Românii colonişti de pe Pământul Secuiesc au fost dotaţi 'în democraţia' de după 1989, din trezoreria statului, cu o episcopie ortodoxă, cu foarte multe biserici ortodoxe, cu multe mănăstiri ortodoxe şi nu cu puţine cazărmi de jandarmi, pentru a putea fabrica din Pământul Secuiesc, cât mai repede, 'un pământ românesc strămoşesc'.
Sursa: Szekely hirmondo, nr. 31 - 07-13.08.2009;
Autor: Toducz Endre/ Călugăreni

Mare adunare pentru autonomia de pe Pământul Secuiesc

Consiliul Naţional Secuiesc organizează o mare adunare, în data de 5 septembrie, la Odorheiu Secuiesc, în interesul autonomiei de pe Pământul Secuiesc. La marea adunare sunt aşteptaţi, pe lângă cei peste 2000 de reprezentanţi UDMR în cadrul autoguvernărilor, primari şi consilieri ai PCM, reprezentanţi ai partidelor româneşti şi edili independenţi.
Din scrisoarea deschisă prezentată în ediţia de miercuri a cotidianului clujean 'Kronika', reiese că CNS va propune, în cadrul marii adunări, înfiinţarea unui sistem instituţional al autoguvernărilor de pe Pământul Secuiesc. CNS se angajează faţă de autonomia Pământului Secuiesc, înaintând în acest sens şi un proiect de lege în Parlament. Se angajează de asemenea faţă de organizarea referendumurilor locale, oficiale, de utilizarea consecventă a simbolurilor secuieşti, iar în ceea ce priveşte paşii armonizaţi întreprinşi de toate autoguvernările de pe Pământul Secuiesc şi toate formele de autoorganizare ale acestora, le va subordona autonomiei Pământului Secuiesc.
Decizia privind organizarea marii adunări a fost adoptată de Forumul Maghiar de Mediere din Transilvania (EMEF), înfiinţat de UDMR şi CNMT, condus de Tokes Laszlo. CNS, iniţiatorul ideii, s-a angajat să se ocupe de organizarea manifestării.
In data de 25 iulie, EMEF a decis ca şedinţa să fie organizată în 5 septembrie, la Odorheiu Secuiesc.
Sursa: Publicaţia bilunară extremista Europai-Ido, nr. 16 - august 2009

Related Posts with Thumbnails