Pr Mihai Valica: Calendarul ortodox pe 2011 intre innoire, dileme si perspective

1.      Consideratii generale
Referitor la comunicatul biroului de presa al Patriarhiei Romane din data de 4 ianuarie 2011 as dori sa fac cateva comentarii teologice:
Argumentarea ca in calendarul pe 2011 “duminica nu mai apare barata cu doaua linii rosii, ci există o continuitate între duminică şi luni, pentru a sublinia adevărul din Sfânta Evanghelie că Domnul nostru Iisus Hristos a înviat în prima zi a săptămânii, care urmează după sâmbătă…” mi se pare lipsita total de logica, dar si de suport teologic, intrucat conform Sf. Scripturi continuitatea  exista intre sambata si duminica  si nicidecum intre duminica si luni. (Matei 28, 1; Marcu 16, 2, 9; Luca 24, 1; Ioan 20, 1).
Preafericitul Daniel arata in multe pastorale[1] legatura indisolubila intre sambata si duminica, ca zi a implinirii si a invierii Domnului. Iata cateva exemple:
,,Legătura dintre Cruce și Înviere se constată atât în cântările liturgice ale Bisericii Ortodoxe cât și în felul cum ea infățișează în iconografia ei Răstignirea și Invierea Domnului[2];
,,Sfânta și Marea Sâmbătă ca zi a legăturii dintre Moartea și Învierea Domnului are o profundă semnificație pentru viața Bisericii. Ea a devenit prototipul tuturor sâmbetelor în care se află pomenirea morților și arată că toți cei dragi ai noștrii adormiți întru Hristos sunt în așteptarea Învierii și că în mijlocul suferinței și al durerii pricinuite de moartea lor, licărește totuși speranța biruinței vieții asupra morții’’[3];
,,Duminica Învierii însă arată că sâmbăta nu este ultima zi a existenței și că deci nu moartea este ultimul cuvânt asupra adevărului omului ci viața veșnică’’[4].
Cu toate ca „nu se schimbă nimic în calendarul creştin – ortodox pe anul 2011, ci doar se subliniază adevărul că duminica, ziua Domnului, adică ziua Învierii Lui din morţi, este ziua de sărbătoare care ne dăruieşte lumină pentru toată săptămâna, ca noi să trăim viaţa în lumina Învierii lui Hristos şi să ne pregătim pentru învierea noastră”, cum se precizeaza in comunicat, totusi acest lucru era mult mai bine evidentiat atunci cand duminica aparea barata cu doua linii rosii si nu separata de ziua de sambata. Iata doar cateva argumente teologice:
2. Argumente teologice
2.1. Argumente biblice
Chiar daca Iisus Hristos incheie, cum spune Apostolul Pavel, un “testament mai bun”, “un testament nou” (Evrei VIII, 6-8) si Arhiereul Noului Testament intemeiaza Legea cea Noua, in propria Sa jertfa (Evrei VIII, 2), nu anuleaza Vechiul Testamant ci il „implineste” (Matei 5,17), cu o noua zi de odihna „ca cea de sabat”, numita mai tarziu Ziua Domnului: „Ramîne dar o odihna ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Fiindca cine intra în odihna Lui, se odihneste si el de lucrarile lui, cum S’a odihnit Dumnezeu de lucrarile Sale (Evrei 4, 9-10). Se intelege ca Dumnezeu s-a odihnit dupa ce a creat (Evrei 4, 4) si nu se odihneste intai si apoi creaza, cum ar sugera forma calendarului propus de biroul de presa, care incepe saptamana cu odihna si nu cu lucru.
„Ziua Domnului” (Apocalipsa 1,10) reprezinta in acelasi timp si Ziua invierii Domnului, a biruintei Sale asupra mortii, iar eshatologic este triumful deplin asupra raului. In acest sens Sf. Apostol Pavel o numeste: “Ziua Domnului” (I Tes. V, 2), sau simplu, “Ziua lui Hristos” (Filip. I, 6, 10; II, 16). „Masa Domnului” savarsita in “Ziua Domnului” era deja o impartasire anticipata cu Hristos Cel inviat, si era arvuna si pregatirea pentru impartasirea deplina din ziua invierii gene­rale, a Parusiei (I Cor. XI, 26).
Daca dupa biroul de presa „nu se schimbă nimic în calendarul creştin – ortodox pe anul 2011”, eu cred, totusi, ca se schimba cel putin logica perceperii zilei de odihna ca fiind un inceput si nu ca o incununare a dragostei lui Dumnezeu prin Jetrfa Sa si ca o rasplata a unei munci de o saptamana, cand crestinul trebuie sa-si odihneasca trupul dar sa-si primenasca si sufletul prin rugaciune si participare la Sf. Liturghie. In logica biroului de presa, noi nu mai imitam pe Creatorul si pe Re-creatorul Iisus Hristos, ci ne facem o alta logica contrara intelesului duhovnicesc al zilei de duminica si chiar contrara Sf. Traditii a Bisericii, intrucat accentul se pune pe legatura intre prima zi a saptamanii (duminica) si ziua de luni si restul zilelor, si nu pe continuitatea intre sambata si duminica, asa cum este corect din punct de vedere biblic, liturgic si canonic.
Deci, biblic, separand duminica de sambata, fie si printr-o mutare simpla a unor linii in calendar, se separa Vechiul Testament de cel Nou dupa ideologia lui Marcion. Astfel omul se intoarce la prima zi a creatiei si intreaga opera de mantuire poate fi vazuta ca o separatie intre crucea si patima Domnului, de Invierea Lui.
2.2. Argumente liturgice

• Din punct de vedere liturgic constatam clar in Octoih, ca fiecare zi de duminica incepe cu vecernia de sambata seara, urmand fidel referatul biblic si intreaga opera de mantuire, si se continua, in mod firesc, cu ziua Domnului (Apocalipsa 1, 10) care devine paradigma veacului viitor, fiind ca o regina, o incununare, „una a sambetelor, Imparateasa si Doamna”, imagine stabilita liturgic ca fiind irmosul cantarii a 8 a din slujba Invierii si nicidecum pusa la cantarea 1 a, imagine a zilei intai a creatiei. Deci, Sf. Apostol Ioan fiind „in Duhul” Domnului nu o numeste prima zi a saptamanii, decat atunci cand descrie cronologic evenimentul invierii raportat la calendarul iudaic, (Ioana 20, 1) insa in perspectiva vesniciei o numeste „Ziua Domnului”.
• Cele opt Glasuri sunt cântate și ele succesiv, un Glas pe săptămână. In săptămâna luminată insa, se cântă cate un Glas pe zi, de la Glasul 1 la Glasul 8 tocmai pentru a arata continuitatea Duminicii dupa sambata, ca a opta zi si nu numai ca prima zi a saptamanii. De aceea serbarea Invierii Domnului incepe  cu Duminica si se incheie dupa 8 saptamani tot cu Duminica, cand Ortodoxia cinsteste intemeierea Bisericii lui Iisus Hristos in mod vizibil si haric pe pamant prin pogorarea Sf. Duh.
• Deci Dumnica este alfa si omega, inceputul si sfarsitul unei saptamane liturgice din saptamana luminata, dar si   inceputul si sfarsitul unei perioade speciale de cinstire a Invierii Domnului, in decurs de 8 saptamani, dupa modelul lui Iisus Hristos, care recapituleaza si insumeaza intreaga creatie prin Jertfa si Invierea Sa. Dupa acest moment saptamana liturgica incepe cu ziua de luni  si culmineaza cu ziua de duminica, asa cum se vede in orice Evanghelie si asa cum a fost barata duminica prin cele doua linii rosii pana in anul 2010. Daca se merge cu logica biroul de presa ar trebui schimbata si citirea Evangheliei dupa Rusalii, nu numai mutata linia rosie in calendarul cu pricina!
• Prima zi liturgica a Glasului 1 incepe  cu Duminica ce-i drept, dar numai pana la Pogorarea Sf. Duh, pentru a arata ca invierea Domnului include rascumpararea chiar din ziua creatiei, dar se sfarseste tot cu Duminica pe Glasul 8, respectiv Pogorarea Sf. Duh, si nu pe Glasul 7  cum ar trebui sa  se petreaca dupa logica biroul de presa.
• Faptul ca intemeierea Bisericii, adica Pogorarea Sf. Duh se petrece in duminica a 8 a dupa Pasti, iar saptamana liturgica incepe imediat cu luni, si nu cu duminica, iar prima duminica dupa Rusalii incepe cu Gasul 8 este mai mult decat evident ca, Sf. Parinti au statornicit prin randuelile liturgice si doxologice, ca Dumnica este a opta zi si nu mai este prima zi a saptamanii, chiar daca biblic, din punct de vedere al calendarului iudaic este mentionata ca prima zi a saptamanii.
• Prin pogorarea Sf. Duh si intemeierea Bisericii lui Hristos duminica devine punctul culminant. Deci conform acestei randuieli doxologice, statornicita in mod practic in viata liturgica a Bisericii, prima zi a saptamanii este luni si nu mai este Duminica, fapt evidentiat in randuiala citirii Evangheliei dupa Rusalii.
• In acest context pot concluziona ca, pentru noi crestinii Dumnica este ziua Domnului ca punct culminant al rascumpararii lumii si la ea trebuie sa ne raportam. Iisus Hristos trebuie sa fie punctul de referinta al unui calendar liturgic ortodox si nu calendarul iudaic, care ramane valabil doar pentru evreii care inca il mai asteapta pe Mesia.

2.3. Argumente canonice

• Sambata nu este eludata, exclusa sau separata din contextul duminicii, atunci cand se stabilesc canoane cu valoare cultica, ci este mereu mentionata impreuna cu duminica:
• Clericul care posteşte (post sec) în zilele de Duminică sau de Sâmbăta (afară de Sâmbăta Mare) să se caterisească, laicii să se afurisească. 66 ap.;55 VI.
• Randuiala pentru postul mare: Nu se cuvine a se jertfi pâine în Patruzecime, decât numai sâmbăta şi duminica. 66, 69 ap.; 52 Trul.; 49, 50, 51 Laod.
• Liturghia Darurilor mai inainte sfintite: In toate zilele postului sfintei patruzecimi (Păresimi), afară de sâmbătă şi duminică şi de sfânta zi a Buneivestiri, să se facă Sfânta Liturghie a celor mai înainte sfinţite. 66, 69 ap.; 49, 50, 51, 52 Laod. 52 Trul.
• Pomenirea sfintilor: Nu se cuvine a săvârşi în Patruzecime praznicele naşterii mucenicilor, ci pomenirea sfinţilor mucenici să se facă în sâmbete şi duminici. 66, 69 ap.; 52 Trul; 49, 50, 52 Laod.

Deci in contextul randuielilor canonice, cu valoare liturgica, sambata este indisolubil legata de duminica.
3. Intrebari, dileme si propuneri

• De ce a trebuit sa treaca 2011 ani de la Hristos, ca sa aflam printr-un comunicat de presa, in sfarsit, ca Duminica  este prima zi a saptamanii si ziua Invierii Domnului?
• A fost necesara o astfel de argumentatie puerila din partea biroului de presa, ca sa justifice rocada unei linii de demarcatie neortodoxa intre sambata si duminica in calendarul pe 2011?
• Nu erau oare probleme mult mai importante de rezolvat in viata Bisercii (ex. combaterea legilor din parlament care justifica homosexualitatea, dezincriminarea prostitutiei si a incestului, actele biometrice, otravirea populatiei cu experimentarea unor medicamente direct pe oameni, creditul bancar privid finantarea Catedralei Mantuirii Neamului, legea care se dezbate in prezent privind vrajitoria – vezi pozitia 5161 din nomenclatorul de meserii – si impozitarea ei[5], ecumensimul himer si fara granite, pentru care unii monahi si monahii isi iau lumea in cap si se duc la eretici – cazul Nichita, martirii inchisorilor  din perioada holocaustului rosu, etc) decat jucatul de-a alba neagra cu calendarul?
• Nu credeti ca trebuia explicata aceasta problema printr-o pastorala sau o dezbatere sinodala transparenta? Sau s-a mers pe principiul iutelii si nebagarii de seama?
• S-au corectat multe texte liturgice in cartile de cult, in special cele legate de problema monofizitilor. Exista o lista si o argumentare a corecturilor, sau s-a procedat unilateral, in maniera calendarului pe 2011?
• De ce doar cateva eparhii au urmat aceasta directie a modificarii tacite si nu intreaga Biserica Ortodoxa? Iata doar cateva intrebari deloc retorice.
• Argumentele unora ca BOR doreste, prin aceasta schimbare in calendar,  sa lupte  impotriva standardizarii calendarului civil (vezi directiva in vigoare ISO 8601 a Organizației Internaționale de Standardizare –ISO) nu se justifica, intrucat din punct de vedere practic BOR tine cont tot de calendarul civil in abordarea unor tematici teologice. De exemplu anul inchinat Sf. Botez si Sf. Cununii a inceput tot dupa calendarul civil si nu la 1 septembrie 2010 dupa calendarul bisericesc. Intreaga Biserica face Te Deum pentru binecuvantarea unui an civil, care prin reinvierea unor traditii precrestine in spatiul social, devine din ce in ce mai pagan, pe cand anul bisericiesc trece apoape neobservat de multi membrii ai Bisericii.
• Personal nu cred ca prin actiunea calendarul 2011 ar fi vreo conspiratie iudeo-masonica sau oculta, ci efectiv din dorinta unora de a reforma, schimba, innoi sau diversifica dupa bunul plac orice, numai sa se schimbe ceva, si in mod paradoxal, cu pretentia de revenire la matca „Bisericilor de limba greaca”. Referinta pentru un calendar ortodox este viata practica si liturgica a Bisercii in Iisus Hristos prin Duhul Sfant, conform argumentelor de mai sus si nicidecum un calendar al grecilor, care este invocat de biroul de presa.
• Pentru ca „vremea sa fie rascumparata” (Efeseni 5,16)  cu folos, propun ca Sf. Sinod sa-si faca timp sa inceapa mai degraba procedura  de canonizare a martirilor ucisi in temnitele comuniste, decat sa separe sambata de duminica.
• Si daca totusi Biserica simte nevoia sa faca vreo separatie cu o bara rosie sau doua, ar fi bine sa separe lumina Bisericii lui Hristos, de intunericul dictaturii comuniste si de intunericul post decembrist si sa-l lumineze cu jertfa atator martiri, facand loc in calendar miilor de sfinti martiri si eroi ai neamului, sacrificati de epoca holocaustului rosu, cu tacerea inca vinovata a BOR.

Pr. Mihai Valica

---

[1] Vezi Pastorală de Sfintele Paști, 1993, în vol. Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea. 12 scrisori pastorale de Crăciun și Paști, Iași, 1994, p.79: Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Pastorală de Sfintele Paști, 1991, în vol. Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea. 12 scrisori pastorale de Crăciun și Paști, Iași, 1996, p.162. [2] Daniel, Patriarhul B.O.R., Comori ale Ortodoxiei. Explorări teologice în spiritualitatea liturgică și filocalică, Iași, 2007, p.187
[3] Ibidem, p.192
[4] Ibidem, p.192.Vezi si Pr. conf .dr. Petre Semen, Învățătura despre Sfânt și sfințenie în cărțile Vechiului Testament, Iași, 1993, p. 210; vezi și Xavier Leon-Dufour, art. Ziua Domnului, în Vocabular de Teologie Biblică, București, 2001, pp.791-795.
[5] http://www.semneletimpului.ro/stiri/Legea-vrajitoriei-a-trecut-tacit-prin-Senat-1954.html
http://www.ziare.com/social/stiri-sociale/vrajitoarele-ii-ameninta-cu-blesteme-pe-parlamentarii-care-voteaza-legea-vrajitoriei-1054506; http://www.ziare.com/articole/lege+vrajitorie
http://www.ziarultimisoara.com/the-news/463-legea-vrjitoriei-a-fost-aprobat-de-senatin-mod-tacit.html

Ziaristi Online: Regretatul profesor Raul Volcinschi, complotistul anticomunist: “Aveti datoria sa reinviati visul furat al lui Dinu Noica”

 

Duminică, 9 ianuarie 2010, în jurul orei 12.00, profesorul Raul Volcinschi, o legenda a generatiei neinfrante a fostilor detinuti politici, adevarata elita a ultimei Romanii, s-a stins în casa sa, din Cluj-Napoca. Profesorul a murit in picioare, la 87 de ani, asa cum a trait, drept, ca brazii care se frang dar nu se indoiesc, din care a fost cladita generatia sa luptatoare, marturisitoare si biruitoare. In Memoriam publicam aici un interviu de referinta, din 2008, cu regretatul ganditor militant anticomunist. Dumnezeu sa-l ierte!

Profesorul clujean Raul Volcinschi: fost detinut politic condamant la 25 de ani de temnita grea, autor al unei evadari spectaculoase, prins si condamnat la inca 20 de ani, eliberat apoi arestat din nou pentru complot, cu tinta de a-l asasina pe Ceausescu, fondator al AFDPR dupa 1989, din care avea sa se retraga ulterior, apoi o perioada secretar de stat, consilier al ministrului de interne Gavril Dejeu. Preocupat de reformarea CNSAS prin eliminarea intereselor partidelor si incredintarea Colegiului chiar fostilor detinuti politici, recent, profesorul Volcinschi si-a vazut si dosarul intocmit de Securitate. Acesta contine peste 100.000 de mii de file, cuprinse in 123 de volume. Organizator al miscarii de rezistenta a studentilor romani in anul 1956, Raul Volcinschi a fost, dupa eliberarea din 1964, si unul dintre mentorii unui atentat armat la adresa lui Ceausescu. Despre acestea si multe altele in interviul de mai jos.

Am o traditie de condamnati in familia mea. Inainte de mine a fost tata. De doua ori. Intai trebuie sa va spun ca eu am facut un liceu de elita – liceul “Aron Pumnul” din Cernauti. Era unul dintre cele cinci licee mentionate pe tara – e vorba de Romania Mare – ca fiind de elita. Erau si evrei si nemti, cine putea intra, dupa merite. Bunicul a fost staret al manastirii Putna; a trecut la Fondul Bisericesc Ortodox Roman, care avea in proprietate padurile statului, padurile din Bucovina de Nord. Bunicul era doctor in trei ramuri: in teologie, filosofie si istorie. El a intemeiat muzeul de la Putna. Era un mare om de stiinta, calugar, cunoscut cu Iorga. In primul razboi mondial, tata trece in Romania, este incorporat in Armata Romana, bunicul si bunica sunt deportati la Sopron, in Ungaria – bunica moare de mizerie acolo, bunicul ramane deci vaduv, tatal este condamnat la moarte pentru dezertare in fata inamicului – ca romanii erau inamicii Austriei. In timpul razboiului este prins de austrieci, condamnat din nou la moarte. Evadeaza. Dupa razboi, fiind vorbitor de limba germana, cu studii la Viena, este numit la ambasada si apoi consul la Berlin. Cu un asemenea trecut, va dati seama ca am fost nevoiti sa ne refugiem in tara dupa ultimatumul sovietic.


Si ce ati gasit aici, in Romania mica?

Eu am ajuns la Cluj, unde au inceput rapid si necazurile. Totul a pornit de la Gisela Vass, al carei nepotel sade pe scaunul de presedinte al Camerei Deputatilor – Bogdan Olteanu. Cand m-am intersectat cu ea era sefa problemelor de relatii internationale ale PCR, prin 1955. Eu nu eram membru de partid, dar l-am impresionat, cum s-ar zice, pe un decan de la Agronomie, care era de fapt profesor de educatie fizica, ungur, si om de incredere al lui Gisela Vass. Cauta sa-i recruteze oameni. Intr-o discutie cu mine, la o conferinta cu alte cadre didactice, el ma intreaba: “Stiti limba maghiara?”. Zic: “Nu stiu maghiara, dar stiu alte sapte limbi, care totusi conteaza”. “Aaaa… Stii limbi straine? Ce stii? Engleza, rusa, frnaceza?”. “Da, da, da”. “Ooo, bun”, zice el. “Perfect!”. Mi-au propus sa ma inscriu in Partid cu promisiunea ca ma fac ambasador. Aveau nevoie de oameni, culti. Am refuzat. Si-atunci m-au dat la verificat, la Securitate. Eu eram refugiat, nascut in Cernauti, ajuns la Cluj. Nu aveau de unde sa ma ia. Si atunci au cautat si la nevasta-mea si, hopa, au descoperit ca era din neamul Orezanu, fiica de mosier expropriat. De-aici a inceput urmarirea mea si apoi, dupa revolutia din Ungaria, arestarea si incarcerarea…

Cum a inceput revolta in Cluj?

Pe o baza reala: in Ungaria curgea sange. In trei centre universitare romanesti s-a manifestat imediat o reactie. La Bucuresti, erau Marcel Petrisor, Ivasiuc, Andronescu… Cam vreo 300 au fost arestati. Au vrut sa faca o manifestatie de solidaritate. N-au reusit. Ca stiti, unde sunt multi, e si tradarea imediat si Securitatea i-a ridicat si le-a dat si lor ani bunisori de puscarie. La Timisoara a fost o greva studenteasca foarte mare, dar au gresit: ei au facut-o in sali de curs, in cantine si asa mai departe si nu au iesit in strada. Au fost incercuiti, scosi de acolo om cu om, arestati si condamnati. Acolo, masa de studenti fiind mare, nu au indraznit sa le dea pedepse prea mari, cum se dadeau – 25, 20 de ani -, ci le-au dat mai mult in jur de 10 ani. La Cluj, se incepuse organizarea unei rezistente universitare de prin ’49-’50. Eu am ajuns in ianuarie ’49 si in scurt timp am facut parte din grup. Erau elemente exceptionale! Ne organizasem in sistemul falangei. Principiul 5-5-5. Securitatea a avut ceva de studiat.

Si cum ati actionat in ’56?

Noi aveam stabilita legatura cu miscarea din munti, pentru ca cei mai activi si cei mai buni dintre noi erau niste studenti din Fagaras – fratii Ursu, dar si altii… Cand a izbucnit revolutia din Ungaria, nu am mai stat pe ganduri si am vrut sa aducem arme din Fagaras. 22 de automate urmau sa ne fie aduse la Cluj. Si se zvonea ca veneau din Ungaria trenuri cu prizonieri, revolutionari maghiari, pe care, prin Romania, ii duceau in Rusia. Gata, ne-am facut planul sa atacam trenurile si sa-i eliberam pe ungurii arestati. Pana atunci am mai lansat o operatiune: unul dintre noi, Stefan Balan, din Teius, avea o legatura cu un ofiter, Toader Margineanu, din Fundul Bargaului, unde era singura unitate cu rachete pe vremea aceea. Vroiam sa spargem inchisoarea Gherla si apoi Aiudul, sa eliberam detinutii politici si apoi sa vina cu totii spre Cluj. Unii soldati s-au raliat initiativei. Margineanu a incercat sa scoat niste tunuri dar a dat alarma si a fost prins. Si noi am fost arestati, prin tradare. Nucleul, in jur de noua insi. Ne-am intalnit cu militarii la ancheta. Soldatii astia s-au comportat extraordinar la interogatorii… Pe unul l-a batut pana l-a lasat in sange un maior Bainer, evreu din Cernauti, pe care, culmea! il cunosteam din copilarie. Zicea: “Ba, am sa te omor in bataie” si tanarul ii raspundea: “Bine, si ce castigati? Il omorati pe soldatul Ene, fiu de iobag din tata in fiu. La un neam intreg nu ai sa pui dumneata lat”. S-au comportat admirabil baietii astia. Capitanul lor a fost condamnat la moarte si executat, fara sa divulge legatura cu Balan, cu noi, si cu actiunea de la Cluj.

Regretatul fost detinut politic Raul Volcinschi despre istoria ocultata de marile puteri. VIDEO

Profesorul Raul Volcinschi a trecut la cele vesnice. Dumnezeu sa-l ierte! Inregistrare VIDEO cu o marturie de exceptie a fostului detinut politic. Mesajul sau fundamental: inapoi la Hristos!

Profesorul Raul Volcinschi a trecut la cele vesnice. Dumnezeu sa-l ierte! Inregistrare VIDEO cu o marturie de exceptie a fostului detinut politic. Mesajul sau fundamental: inapoi la Hristos!

Duminică, în jurul orei 12.00, profesorul Raul Volcinschi a decedat în locuinţa sa din cartierul Andrei Mureşanu din Cluj-Napoca. În urmă cu o lună a suferit un atac cerebral ce îl ţinea ţintuit la pat. Azi, în timp ce se îndrepta spre telefonul fix să cheme un prieten s-a prăbuşit şi a murit în braţele fiicei lui. Înmormântarea fostului deţinut politic şi luptător anticommunist va avea loc peste trei zile la Craiova. (Napoca News)

Sfantul Grigorie de Nyssa despre patimile ascunse in suflete si vindecarea lor

Dar ar putea afla cineva şi în alte Scripturi multe spre învinovăţirea patimilor ascunse în suflete. Şi aşa de rele sunt acestea şi de greu de vindecat şi atâta tărie au câştigat în adâncul sufletului, încât nu e cu putinţă să fie smulse şi desfiinţate numai prin sârguinţa şi virtutea omenească, de nu va primi cineva ca ajutor, prin rugăciune, puterea Duhului, ca să biruiască asupra răutăţii ce-l stăpâneşte înăuntru. Aceasta o învaţă Duhul însuşi, folosindu-Se de glasul lui David: “De cele ascunse ale mele curaţeşte-mă şi păzeşte pe robul Tău de cele de alt neam” (Ps. 18, 13-18). Căci două fiind cele din care se alcătuieşte omul cel unul, sufletul şi trupul, şi cel din urmă îmbrăcându-l, iar cel dintâi rămânând înauntru în timpul vieţii, cel dintâi trebuie supravegheat ca o biserică a lui Dumnezeu şi păzit, ca nu cumva, venind în el vreunul din păcatele arătate, să-l clatine şi să-l strice. Despre cel ce nu-şi păzeşte sufletul vorbeşte şi Apostolul cu ameninţare: “Cel ce strică biserica lui Dumnezeu strica-l-va pe el Dumnezeu” (I Cor. 3, 17). Iar pe cel dinăuntru trebuie să-l păzim cu toată străjuirea, ca nu cumva, pornind vreo ceată înarmată a răului din vreun adânc de undeva şi stricând gândul vieţuirii binecredincioase, să robească sufletul, umplându-l de patimile ce-l atrag pe ascuns. Drept aceea omul trebuie să străjuiască cu mare veghe, înconjurând des sufletul, strigând ca un conducător de oaste şi îndemnând: “Omule, ţine în toată paza inima ta! Căci din aceasta sunt ieşirile vieţii“. Iar straja sufletului este gândul vieţuirii binecredincioase, întărit de frica de Dumnezeu, de harul Duhului, de fapte bune.

Cuviosul Seraphim Rose despre educatia ortodoxa a copiilor

Trebuie sa intelegem ca lumea din jurul nostru rareori ajuta si de cele mai multe ori stanjeneste educarea copilului in adevaratul spirit ortodox. Trebuie sa fim zilnic pregatiti pentru a contracara influenta lumii pe baza principiilor unei educatii crestine intelepte.

Aceasta inseamna ca tot ceea ce un copil invata la scoala trebuie in mod constant controlat si indreptat in casa. Nu putem considera ca tot ceea ce va invata la scoala este pur si simplu ceva bun si lumesc si ca nu are nicio legatura cu educatia lui ortodoxa. El poate invata meserii folositoare sau alte lucruri (desi multe scoli americane esueaza lamentabil si sub acest aspect; multi profesori ne spun ca tot ceea ce pot face este sa-i tina pe copii cuminti in clasa chiar si fara a-i invata nimic), dar chiar daca invata ceva vor fi si multe conceptii si filosofii gresite.

Modul fundamental de raportare al unui copil la literatura, muzica, istorie, arta, filozofie, chiar la stiinta si, bineinteles, la viata si la religie - nu trebuie sa vina, mai inainte de toate, de la scoala, pentru ca scoala le ofera prin prisma filosofiei moderne; el trebuie sa vina in primul rand din familie si din Biserica. Altfel copilul va fi destinat unei educatii gresite in lumea de azi, unde sistemul de educatie este in cel mai bun caz agnostic, iar in cel mai rau caz, intru totul ateist sau anti-religios.

Parintii trebuie sa stie exact ce li se preda copiilor la cursurile de educatie, care sunt aproape universale azi in toate scolile americane, si sa le corecteze acasa, nu numai printr-o atitudine deschisa asupra acestui subiect (in special intre tata si fii - lucru foarte rar in societatea americana), dar si printr-o clara subliniere aspectului moral, lucru total absent din sistemul educational.

Parintii trebuie sa stie ce muzica asculta copiii lor, la ce filme se uita (sa asculte sau sa vada impreuna cand este necesar), la ce fel de limbaj sunt expusi si ce fel de limbaj folosesc si sa le imprime o atitudine crestina asupra acestora. Televizorul - in familiile in care nu este suficient curaj de a-l arunca pe fereastra - trebuie strict controlat si supravegheat pentru a evita efectele otravitoare ale acestei masini, care a devenit, in special in randul tinerilor, principalul promovator al ideilor si atitudinilor anti-crestine chiar acasa.

Am vorbit mai inti despre cresterea copilului, deoarece acesta este tinta primelor lovituri pe care le da lumea crestinilor-ortodocsi si il formeaza dupa chipul ei; odata formate atitudini gresite intr-un copil, sarcina de a-i da o educatie crestina acestuia devine de doua ori mai dificila.

Dar nu numai copiii, ci noi toti ne confruntam cu aceasta lume care incearca sa ne formeze ca anticrestini, prin scoala, televiziune, filme, muzica la moda si toate celelalte influente, care apasa asupra noastra, mai ales in orasele mari. Trebuie sa constientizam ca toata incarcatura care se revarsa asupra noastra are aceeasi sursa; are un anumit ritm, un anumit mesaj care ne este transmis, acest mesaj al auto-idolatriei, al relaxarii, al nepasarii, al distractiei, al renuntarii la orice gand pentru alta lume, prin diferite mijloace, fie prin muzica, filme, televiziune fie prin scoala, prin felul in care sunt reliefate subiectele, prin fondul care li se da si prin altele asemenea; este, practic, un anumit lucru care ni se inculca. Este, de fapt, o educatie in ateism. Noi trebuie sa ripostam prin cunoasterea a ceea ce lumea incearca sa ne faca si prin formularea si comunicarea raspunsului nostru crestin-ortodox catre ea.

Din observarea modului cum familiile ortodoxe din lumea de azi traiesc si transmit Ortodoxia, ar parea ca acesta lupta este de mai multe ori pierduta decat castigata. Procentajul crestinilor-ortodocsi care pastreaza intacta identitatea lor ortodoxa si nu sunt transformati dupa modelul lumii de azi este cu adevarat mic.

Totusi nu trebuie neaparat sa vedem lumea din jurul nostru in intregime rea. De fapt, pentru supravietuirea noastra ca ortodocsi trebuie sa fim destul de intelepti pentru a folosi tot ceea ce este bun in lume spre propriul nostru beneficiu. Aici voi atinge cateva puncte relativ la ceea ce poate fi de folos in lumea aceasta, care pare a nu avea nimic, in mod direct, in comun cu Ortodoxia, tocmai pentru a formula conceptia noastra ortodoxa despre viata.

Copilul care a trait intr-un mediu unde se asculta muzica clasica de buna calitate si a crescut astfel nu va fi nici pe departe tentat de ritmul infernal si de mesajul rock-ului si al celorlalte forme de pseudo-muzica contemporane, spre deosebire de un copil care a crescut fara o educatie muzicala. O astfel de educatie muzicala, dupa cum au spus si cativa stareti de la Optina, rafineaza sufletul si il pregateste pentru primirea lucrurilor duhovnicesti.

Copilul care a fost invatat cu o literatura buna, cu drama si poezie, si le-a simtit inrurirea in suflet, adica s-a bucurat de ele, nu va deveni cu usurinta un dependent de filmele contemporane, de programele de televiziune si de romanele ieftine care distrug sufletul si il indeparteaza de la calea crestina. Copilul care a invatat sa vada frumusetea in picturile si sculpturile clasice nu va fi atras usor in perversitatea artei contemporane si nici nu va fi atras de productiile tipatoare ale publicitatii si pornografiei moderne. Copilul care cunoaste ceva din istoria lumii, in special din epocile crestine si despre cum au trait si au gandit alti oameni, ce greseli si caderi au avut ei indepartndu-se de Dumnezeu si de poruncile Sale si ce fel de viata placuta si ce bucurii au avut cand i-au fost credinciosi Lui - isi va forma discernamntul relativ la viata si filosofia vremurilor noastre si nu va fi inclinat sa urmeze prima filosofie noua sau primul stil de viata pe care il intlneste. Una din principalele probleme cu care se confrunta cel ce se ocupa de educatia copilului din ziua de azi este ca scolile nu mai formeaza un simt al sensului istoriei. Este periculos si fatal sa lipsesti pe copil de intelegerea istoriei. Asta inseamna ca el nu mai este capabil sa se raporteze la exemplele oamenilor care au trait in trecut. Si, de fapt, istoria se repeta constant. Odata ce intelegi asta, este foarte interesant sa vezi cum oamenii rezolva problemele, cum au fost oameni care s-au impotrivit lui Dumnezeu si cu ce s-au ales din aceasta confruntare si cum altii si-au schimbat vietile si au devenit oameni de exceptie, dnd exemplu de urmat pna in zilele noastre. Acest sens al istoriei atat de important trebuie comunicat copiilor nostri.

In general, o persoana care cunoaste bine cele mai bune opere ale culturii seculare - care in Apus are aproape intotdeauna clare conotatii religioase si crestine - are mai multe sanse sa duca o viata normala, o viata ortodoxa fructuoasa decat cineva care cunoaste doar cultura de masa azi. Cineva care s-a convertit la Ortodoxie direct din cultura rock si in general oricine crede ca poate combina Ortodoxia cu acest fel de cultura - mai are mult de suferit si un drum dificil in viata pana sa ajunga cu adevarat un crestin-ortodox care sa fie capabil sa impartaseasca credinta si celorlalti.

Fara aceasta suferinta, fara aceasta constientizare, parintii ortodocsi isi vor creste copiii spre a fi devorati de lumea contemporana. Cultura de cea mai buna calitate a lumii insusita corect, rafineaza si dezvolta sufletul; cultura de consum azi dogeste si deformeaza sufletul si il impiedica sa primeasca normal si deplin mesajul Ortodoxiei. De aceea, in lupta noastra impotriva spiritului acestei lumi, putem folosi cele mai bune esente pe care lumea ni le poate oferi pentru a le transcede; tot ceea ce este bun in lume, daca suntem destul de intelepti sa vedem, ne indreapta spre Dumnezeu si spre Ortodoxie si trebuie sa ne folosim de ele.

Parintele Justin Parvu despre cresterea copiilor