Sfantul Ignatie Briancianinov despre ortodoxie si erezii

Iubiţi fraţi! Cuvântul nostru din Duminica Ortodoxiei trebuie să înceapă, în chip firesc, cu întrebarea: Ce este Ortodoxia?

Ortodoxia este adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu şi cinstire a lui Dumnezeu; Ortodoxia este închinarea la Dumnezeu în Duh şi Adevăr; Ortodoxia este proslăvirea lui Dumnezeu prin adevărata Lui cunoaştere şi închinare la El; Ortodoxia este proslăvirea de către Dumnezeu, prin dăruirea harului Atotsfântului Duh, a omului care slujeşte Lui cu adevărat. Duhul este slava creştinilor (Ioan 7, 39). Unde nu este Duhul, acolo nu este Ortodoxie.

Nu este Ortodoxie în învăţăturile şi filosofările omeneşti: în ele domneşte ştiinţa cu nume mincinos, care e roadă a căderii. Ortodoxia este învăţătura Sfântului Duh, dată de Dumnezeu oamenilor spre mântuire. Unde nu este Ortodoxie, acolo nu este mântuire. „Cine voieşte să se mântuiască, mai înainte de toate se cade lui să ţină credinţa sobornicească, pe care dacă nu o va păzi omul întreagă şi fără de prihană, fără nici o îndoială, va pieri pe veci”.

Comoară de mult preţ este învăţătura Sfântului Duh! Ea e predanisită în Sfânta Scriptură şi în sfânta Predanie a Bisericii Ortodoxe. Comoară de mult preţ este învăţătura Sfântului Duh! În ea e chezăşia mântuirii noastre. De mult preţ, cu neputinţă de înlocuit, neasemuită pentru fiecare dintre noi e fericirea sorţii noastre veşnice: tot atât de preţioasă, mai presus de orice preţ, este şi chezăşia fericirii noastre veşnice - învăţătura Sfântului Duh.

Spre a păstra în noi această chezăşie, Sfânta Biserică înşiră astăzi, în auzul tuturor, învăţăturile născute şi răspândite de satana, prin care se vădeşte vrăjmăşia faţă de Dumnezeu, care se împotrivesc mântuirii noastre şi caută să ne-o răpească. Ca pe nişte lupi răpitori, ca pe nişte şerpi aducători de moarte, ca pe nişte hoţi şi ucigaşi, Biserica înfierează aceste învăţături; păzindu-ne de ele şi chemându-i să iasă din tărâmul pierzaniei pe cei amăgiţi de ele, ea dă anatemei aceste învăţături şi pe cei ce se ţin de ele cu îndărătnicie.

Cuvântul anatema înseamnă îndepărtare, lepădare. Când Biserica dă anatemei o învăţătură, asta înseamnă că învăţătura cu pricina cuprinde hulă asupra Sfântului Duh, şi pentru mântuire este de trebuinţă ca ea să fie lepădată şi îndepărtată cum este îndepărtată otrava de mâncare. Când este dat anatemei un om asta înseamnă că omul cu pricina şi-a însuşit cu hotărâre învăţătura hulitoare, lipsindu-se prin ea de mântuire pe sine şi pe semenii săi, cărora le împărtăşeşte felul său de a gândi. Când cineva se hotărăşte să părăsească învăţătura hulitoare şi să primească învăţătura pe care o ţine Biserica Ortodoxă, el e îndatorat, după rânduielile Bisericii Ortodoxe, să dea anatemei învăţătura mincinoasă pe care o ţinea până atunci şi care îl ţinea în pierzare, înstrăinându-l de Dumnezeu, făcându-l să rămână vrăjmaş lui Dumnezeu, hulitor al Sfântului Duh, părtaş al satanei.

Însemnătatea anatemei este de doctorie duhovnicească a Bisericii împotriva unei boli a duhului omenesc, boală care pricinuieşte moarte veşnică. Pricinuiesc moarte veşnică toate învăţăturile omeneşti care vâră în credinţă filosofarea proprie, scoasă din ştiinţa cu nume mincinos, din cugetarea trupească - această moştenire de obşte a duhurilor căzute şi a oamenilor, în învăţătura de Dumnezeu descoperită despre Dumnezeu. Filosofarea omenească amestecată în învăţătura credinţei creştineşti se numeşte erezie, iar urmarea acestei învăţături - rea credinţă.

PARINTELE ILIE CLEOPA: Predica la Duminica Sfantului Grigorie Palama. Despre puterea credintei celor multi

Si vazand Iisus credinta lor, i-a zis slabanogului: Fiule, iertate iti sunt pacatele tale!

(Marcu 2, 5)

Iubiti credinciosi,

Cuvantul lui Dumnezeu este plin de nemarginite invataturi. In predica de azi vom vorbi despre puterea rugaciunii facuta cu credinta de mai multi. Caci, precum cand se aprind mai multe lumanari intr-o camera intunecata, mai mare lumina se face si precum cand se aduna mai multi carbuni la un loc mai multa caldura dau, asa si credinta mai multora, mai mare trecere are inaintea lui Dumnezeu.

Acest adevar se vede din multe marturii ale Sfintei Scripturi, dar si din invatatura Sfintei Evanghelii ce s-a citit astazi. Sa luam, de pilda, cuvantul pe care l-a zis Domnul: Si vazand Iisus credinta lor, a zis slabanogului: Fiule, iertate iti sunt pacatele tale! Vedeti, fratii mei, ca nu a zis Domnul “vazand credinta slabanogului”, ci “a lor”, adica a acelora care purtau pe pat pe acel slabanog. Cu adevarat, daca cei patru care purtau pe slabanog nu ar fi avut mare credinta, nu ar fi facut atata osteneala cu cel bolnav ca sa-l aduca in fata Mantuitorului. Caci ei, vazand mare multime de oameni care inconjurau pe Mintuitorul, si neputand sa strabata cu slabanogul pana in fata Domnului, au aflat alt chip de a-l apropia de Hristos. Au descoperit casa unde era Domnul si au coborat patul cu bolnavul, cu mare greutate si osteneala reusind sa-l aseze in fata Mantuitorului, avand mare credinta ca daca-l va vedea Hristos va face mila cu el si-l va vindeca de boala lui.

Dupa credinta lor tare si neindoielnica au dobandit cele ce asteptau. Caci vazand Mantuitorul nostru cel Preasfant si Milostiv credinta si osteneala lor, a zis slabanogului: Fiule, iertate iti sunt pacatele tale! Apoi a zis: Scoala-te, ia-ti patul tau si mergi la casa ta. Si s-a sculat indata sanatos, luandu-si patul, a iesit inaintea tuturor incat erau toti uimiti si slaveau pe Dumnezeu, zicand: Asemenea lucruri nu am vazut niciodata (Marcu 2, 5-12). Vedeti, fratii mei, minune preaslavita facuta de Domnul pentru “credinta lor”, adica a slabanogului si a celor care-l purtau pe El!

Dar oare numai atunci a facut Mantuitorul minuni preaslavite pentru credinta celor multi? Nu, cu adevarat nu. Domnul Dumnezeul si Mantuiorul nostru Iisus Hristos este Acelasi din veac si pana la sfarsitul veacurilor, preabun, milostiv, si preaindurat fata de toti care cred in El intru adevar (Psalm 144, 18). Caci vedem zilnic mii si mii de crestini, care si astazi alearga la El cu credinta si cu inima zdrobita, fara indoiala, si indata cunosc mila si ajutorul Lui in toate nevoile si necazurile lor.

Zice Preasfantul Duh in Psalmi: Mintui-va Domnul sufletele robilor Sai si nu vor gresi toti care nadajduiesc spre Dansul (Psalm 33, 21). Cine ar putea sa spuna sau sa scrie cate nenumarate minuni face Prea Induratul Dumnezeu cu toti cei ce-L iubesc pe El si alearga la Dansul cu credinta neindoielnica si statornica? Noi stand aici in slujba binecredinciosilor crestini vedem si auzim de la multi multumirea pentru binefacerile primite de la Dumnezeu. Unul multumeste ca prin slujbele facute la Sfanta Biserica s-a facut sanatos de boala de care suferea; altul multumeste lui Dumnezeu ca i-a reusit copilul la scoala; altul ca a reusit la servici sau in casatorie; altul, ca l-a izbavit Dumnezeu de pagube, de vrajmasi, de primejdia care-l ameninta.

Acelasi Preabun si Preaindurat Mantuitor care a vindecat pe slabanogul din Evanghelia de azi pentru credinta lui si a celor care-l purtau, Acelasi face minuni nenumarate cu toti bunii credinciosi care alearga la El cu credinta dreapta si rugaciune fierbinte si statornica. Iar in ce fel credinta unora ajuta altora, de atata ori am auzit in Sfanta Evanghelie cu femeia cananeeanca, cu sluga sutasului, cu fiul vaduvei din Nain si cu multi altii, de care nu este locul aici a-i pomeni.

Cititi in faptele Sfintilor Apostoli si veti vedea cat de mult poate rugaciunea celor multi, care se roaga in Biserica pentru cei din primejdii. Vedem ca Marele Apostol Petru, pentru marturisirea adevarului, a fost prins, legat si dus la temnita, unde era pazit de patru straji cu cate patru ostasi. Deci Petru era pazit in temnita si se faceau rugaciuni neincetat pentru el de catre Biserica. Si iata ingerul l-a desteptat, zicand: Scoala-te degrab! si lanturile i-au cazut de pe maini. Si a zis ingerul catre el: Incinge-te si incalta-te cu sandalele, si el a facut asa. Si i-a zis: Imbraca-te si vino dupa mine. Si iesind, mergea dupa inger, dar nu stia ca fapta ingerului este adevarata, ci i se parea o vedenie.

14 ani de cand marturisitorul Virgil Maxim a plecat la nunta din ceruri.

Virgil Maxim s-a născut la 4 decembrie 1922, în comuna Ciorani-Prahova, ca cel dintâi dintre cei trei băieţi ai familiei Maxim Constantin şi Alexandrina. Tatăl său a ajuns primar la Ciorani, având realizări deosebite care i-au creat aureola de „părinte al satului” şi se va îngriji de soarta fiecărui copil: „Ne-a dat Dumnezeu trei băieţi! Pe cel mai mare îl vom face învăţător. Neamul şi ţara asta întregită are nevoie de educatori. Pe al doilea îl vom face agronom, pentru că pământul acesta trebuie lucrat de gospodari pricepuţi. Iar pe al treilea îl vom face ofiţer, căci ţara şi neamul trebuie apărate”. (fratele Ion a fost şi el închis de comunişti; Alexandru, mezinul, şi-a dat viaţa în lupta contra comunismului, în confruntarea armată de la Mesentea, jud. Alba)

Virgil va urma Şcoala Normală, la Ploieşti (1936-1938), apoi la Buzău (1938-1942). Dragostea şi căldura faţă de colegii săi de şcoală aveau să-l facă iubit între aceştia. În 1937 depune legământul ca frate de cruce. Educaţia primită în Mişcarea Legionară îi va marca tinereţea ce avea să fie destinată unei jertfe aspre. A îmbrăţişat încă din timpul şcolii calea spre curăţenie şi desăvârşire spirituală pe linia Bisericii lui Hristos şi a neamului românesc. Nu lipseşte de la slujbele oficiate în capela şcolii, participă cu regularitate la programul liturgic din timpul posturilor, dobândind astfel harul care îi va transforma conştiinţa în lumina dragostei lui Hristos. Educaţia care se făcea era una profund creştină, vizând formarea omului în cele mai mici detalii, iar nu superficial. „Aparent măruntele greşeli copilăreşti, putând naşte mai târziu balauri otrăvitori – copiatul la teze, fumatul, râsul necontrolat, glumele proaste, trivialităţile, înjurăturile şi expresiile gratuite, desconsiderările reciproce, bănuielile, pizmele, certurile, abaterile şi manifestările necontrolate, chiar ale mersului, ale ţinutei în general, – intrau sub incidenţa educaţiei creştin-legionare.” („Imn pentru crucea purtată”, vol. 1, cap. 3)

Este arestat de pe băncile şcolii la 1 noiembrie 1942, Buzău. Bătut bestial la anchete. Procesul a fost o mascaradă. A urmat condamnarea: 25 de ani muncă silnică, pentru „crimă de asociaţie clandestină”, din care avea să ispăşească până în 1964 aproape 22. Trece pe la închisoarea Ploieşti, dec. 1942, unde află botezul sângelui chiar de ziua sa. „Era 4 Decembrie. Împlineam 20 de ani în închisoare, primind botezul sângelui. Timp de 20 de ani avea să-mi crească din pământul suferinţei trupeşti câte „o creangă de aur”, pentru ca rodul ei să rămână în veşnicie în mâna lui Dumnezeu, pentru neamul meu românesc; şi lui trebuie să-i mulţumesc că m-a învrednicit să sufăr pentru el.” (id., cap. 7)

VIDEO. Îndemn la pocăinţă - Părintele Justin Pârvu despre sfârşitul lumii, Japonia, tehnologie şi mântuire.

Înregistrarea integrală la http://vimeo.com/21212005

Eroii de la Fukushima: 50 de japonezi încearcă să prevină dezastrul nuclear cu preţul vieţii

Natura îşi măsoară forţele cu unul dintre cele mai puternice popoare ale lumii. Spiritul samurailor şi al soldaţilor kamikaze, care îşi apărau ţara cu preţul vieţii, a rămas viu. Astăzi, ei se numesc "Fukushima 50". Sunt cei 50 de muncitori, care au mai rămas la centrala nucleară. Au o misiune aproape sinucigaşă. Să răcească reactoarele şi să le întârzie topirea. Chiar în mijlocul radiaţiilor care i-ar putea ucide.

De la prima alarmă dată în centrală, a început numărătoarea inversă până la dezastrul nuclear. Reactoarele au început să tremure. După trei explozii, două incendii şi mai multe scurgeri radioactive, autorităţile au ordonat evacuarea. Mai întâi, cei 300.000 de civili. Apoi, muncitorii.

Încă de marţi, peste 800 de angajaţi au fost evacuaţi. E semnul unui dezastru nuclear care poate veni oricând.

Totuşi, reactoarele n-au fost abandonate. Au mai rămas 50 de oameni. Prima linie în faţa unei apocalipse atomice.

Cei 50 au un singur obiectiv: să prevină catastrofa nucleară cu orice preţ. Chiar şi cu preţul vieţii. Prinşi în nucleul radiaţiilor, eroii de la Fukushima lucrează într-un sistem de ştafetă a morţii. Aleargă de la un reactor la altul, încercând să le răcească.

Scurgerile radioactive nu mai pot fi însă controlate. Cantitatea toxică depăşeşte uneori chiar şi de o mie de ori limita normală.

"Fukushima 50" sunt văzuţi de japonezi ca nişte samurai ai naţiunii, deşi misiunea lor, pare mai degrabă una kamikaze. Oricum ar fi, însă, siguranţa Japoniei şi a lumii întregi stă pe umerii acestor 50 de eroi.

Sursa: Antena 3

54 de ani de la trecerea la cele veşnice a lui Constantin Brâncuşi. “Nici nu vă daţi seama, încă, de ceea ce vă las eu!”

În 1876, la Hobiţa, s-a născut unul dintre puţinii creatori autentici români, recunoscuţi ca atare în lume.

Creatorul sculpturii moderne, cel care atunci când autorităţile româneşti ale vremii au refuzat să-i plătească o sculptură,care i-ar fi adus banii necesari pentru a ajunge la Paris, a hotărât să plece pe jos până acolo.
“Pe jos de va trebui să mă duc mai departe, o voi face! Voi porni în patru labe, dar nu dând din coadă”

A pornit aşa, în opinci. După un drum de trei săptămâni era la Viena. Mai tarziu a ajuns în Franţa, bolnav de pneumonie şi nevoit să rămână cateva zile intr-un spital al maicilor din Luneville.

Banii necesari studiului la Scoala de Arte Frumoase i-a obţinut lucrând ca spălător de vase în restaurantele pariziene.

Încet, cu fiecare sculptură a cucerit noi tărâmuri. Mai întâi Franţa, apoi Europa, urmând firesc America si Asia.

De-a lungul anilor, cei care au condus instituţiile romăneşti l-au împiedicat de nenumarate ori si în diverse forme. I-au fost refuzate lucrări pe care a dorit să le realizeze în România după cel de-al doilea război mondial, nu a putut reveni în ţară desi si-a dorit să moară la Hobiţa.

Devenirea îi aparţine în totalitate lui. România ca naţiune ar trebui să vorbească despre Brâncuşi cu ruşinea celui care nu a fost capabil să-i înţeleagă geniul, cu durerea celui care-şi înţelege nedreptatea şi suferinţa pricinuită.

Suntem încă departe de a-l fi înţeles, profeţia s-a dovedindu-se adevărată: “Nici nu vă daţi seama, încă, de ceea ce vă las eu!”

În înţelepciunea sa ne-a lăsat însă o fereastră. A spus: “încă”,  prin acest cuvânt oferindu-ne şansa ca în viitor, cândva, să înţelegem pe deplin moştenirea sa.

Aş vrea să-l re/descoperiţi pe Brâncuşi şi ca pe un foarte bun fotograf. A învăţat despre fotografie de la un celebru fotograf în acea epocă: Man Ray.

Din dorinţa de a se documenta, de a-si pune în evidenţă creaţiile a realizat mii de fotografii pe care le păstrează muzeele lumii sau colecţiile particulare.
 


Vă invit să priviţi câteva dintre fotografiile realizate de el, observând studiul atent al luminii si al umbrelor.”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: http://eugencalota.wordpress.com/

Comisarul european pentru Energie: Accidentul nuclear din Japonia este apocaliptic

 

Comisarul european pentru Energie, Guenther Oettinger, a calificat marţi accidentul nuclear din Japonia drept "apocalipsă", apreciind că autorităţile locale au pierdut practic controlul asupra situaţiei la centrala de la Fukushima, potrivit Mediafax.

"Se vorbeşte despre apocalipsă şi cred că acest cuvânt este deosebit de bine ales", a declarat el, în faţa unei comisii a Parlamentului European, la Bruxelles.

"Practic totul este în afara controlului", a precizat el, adăugând: "Nu exclud cel mai grav (scenariu) în orele şi zilele care urmează". Comisarul a afirmat că a fost în contact pe această temă cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA).

După seismul violent urmat de un tsunami, vineri, diferitele reacoare ale centralei japoneze Fukushima au cunoscut o serie de accidente grave. Marţi, o nouă explozie şi un incendiu s-au produs la centrala Fukushima 1.

Această serie de avarii alimentează temerile privind o contaminare radioactivă în arhipelag, precum şi în ţările vecine, ca Rusia şi China.

Sursa: Adevarul