Exclusivitate Roncea.ro: Discursul profesorului Vladimir Tismaneanu la decernarea Ordinului “Pentru Merit” in promovarea democraţiei în România si raspunsul presedintelui Traian Basescu

 

Preşedintele Traian Băsescu i-a conferit Ordinul Naţional “Pentru Merit” în grad de Mare Cavaler lui Vladimir Tismăneanu, la împlinirea vârstei de 60 de ani şi în semn de apreciere pentru eforturile susţinute în promovarea democraţiei în România.

Preşedintele a semnat la 6 iulie decretul, însă acesta a fost publicat, joi, în Monitorul Oficial.
Potrivit decretului, distincţia a fost acordată având în vedere propunerea preşedintelui ICR, Horia Roman Patapievici. Decorarea este făcută, potrivit textului decretului, “la împlinirea vârstei de 60 de ani, în semn de apreciere deosebită a prestigioasei activităţi profesionale, pentru eforturile susţinute în promovarea democraţiei în România”.
Cu sprijinul Grupului pentru Dialog Social si personal al dlui Horia Roman Patapievici, am reusit sa obtinem discursul profesorului Vladimir Tismaneanu la decernarea titlului de erou al muncii democratice:
“Am deosebita plăcere să exprim cele mai calde mulţumiri conducerii de partid, democrat liberal, şi de stat, multilateral democratic, pentru înaltul titlu de “Erou al Democratiei” ce mi-a fost înmânat astăzi, precum şi pentru aprecierile şi urările ce mi-au fost adresate prin scrisoarea Comitetului Politic Exe­cutiv al Comitetului Central al al Institutului Cultural din Romania cu prilejul aniversării zilei mele de naştere şi a îndelungatei activităţi revoluţionare în rândurile Grupului pentru Dialog Social. (Aplauze)
Consider toate acestea ca o expresie a aprecierii deosebite pe care Partidul Democrat Liberal şi poporul nostru o dau activităţii mele revoluţionare, ca activist al Grupului pentru Dialog Social, contribuţiei duse la realizarea politicii generale interne şi externe a partidului nostru de dezvoltare a afacerii anticomunismului, a forţelor de producţie antiromanesti, de debusolare si cretinizare a maselor de manevra, atrofiere a demnitati nationale si stergere a identitatii romanesti, de falsificare a istoriei romanilor si impunere a culturii bolsevice, de ridicare continuă a bunăstării noastre materiale, de întărire continuă a independenţei şi suveranităţii Rusiei. (Aplauze)
În aceste momente este pentru mine o mare satisfacţie faptul că, de mai bine de 50 de ani, mă aflu în rândurile mişcării revoluţionare ale partidului nostru ilegalist, am participat în toate împrejurările la lupta împotriva fascismului şi imperialismului, pentru înfăptuirea revoluţiei de eliberare socială şi internaţională, antifascistă şi antiimperialistă, pentru construcţia democratiei în noua noastra patrie parazitata de noi si familiile noastre venite ca capusele rosii ale armatei sovietice eliberatoare.
Nu există satisfacţie mai mare pentru mine, ca, de altfel, pentru orice activist revoluţionar, pentru orice gedesist cominternist decât aceea de a fi participant activ la realizarea măreţelor idealuri de mancurtizare, batjocorire şi umilire a romanilor, la marile transformări pe care le-a obţinut poporul nostru pretutindenar prin privilegiile impuse de Silviu Brucan, sub conducerea gloriosului nostru partid fesenist, în edificarea noii orânduiri sociale, în făurirea societăţii democratice multilateral dezvoltate. (Aplauze)
Aşa cum pe drept cuvânt s-a su­bliniat în Expunerea secretarului general al partidului la marele forum democratic din 18 decembrie 2006, România s-a transformat într-o perioadă istorică scurtă dintr-o ţară normala într-o ţară eminamente saracita, cu o industrie distrusa si facuta bucati pentru dus la fiare vechi, la prietenii nostri din Transnistria, cu o agricultură rasa, cu eliminarea oricaror sustineri pentru dezvoltarea ştiinţei, învăţământului, culturii romane, prin impunerea unor factori paraziti hotărâtori pentru progresul general al democratiei si eradicarii elementului romanesc din toate structurile statului capusat.
Toate aceste mari realizări au asi­gurat ridicarea generală a gradului nostru de bunăstăre materiala in timp ce întregul popor abrutizat a fost redus la o masa amorfa intinsa ca o ameoba pe pamanturile care apartin stravechiului neam secuiesc. Vorba lui Horia: “radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării” iar “românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu”.
Datorăm toate aceste realizari contra celor “23 de milioane de omuleti patibulari” politicii juste a partidului nostru, de la FSN la PDL, de aplicare consecventă a legilor generale, a principiilor democratiei ştiinţifice la realităţile si necesitatile noastre de a distruge precum niste lacuste orice gasim de valoare in cale, dupa cum am invatat de la tata Ilici incoace.
Măreţele realizări obţinute sunt rezultatul muncii pline de abnegaţie a agentilor anti-Romania, a tradatorilor din structurile fostului stat roman, a intelectualităţii prostituate, a întregului nostru activ gedesist, care, în strânsă unitate, sub conducerea partidului nostru, azi PDL ieri FSN, înfăp­tuiesc neabătut politica gene­rală de înaintare a retelei noastre pe calea democratiei multilateral dezvoltate pana in fundul iadului.
Suntem, la începutul celui de-al 7-lea an al planului bi-cincinal 2004-2014, care asigură înfăptuirea obiectivelor strategice trasate Coloanei a V-a de catre cel de-al  III-lea Congres al Kominternului şi Conferinţa naţională a partidului, cand ne-am facut si prim-vicepresedinti, de dezvoltare intensivă, de modernizare, pe baza celor mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii, a tuturor sectoarelor de activitate, de înfăptuire a noii re­voluţii tehnocratice contra umanitatii, a opiumului popoarelor, crestinismul, si, in special, a elementului credincios ortodox romanesc.
Pe această bază se vor crea condiţiile necesare trecerii României la un stadiu superior de dezvoltare economico-socială anti-umana si anti-romaneasca. Hotărâtor este acum ca, în spiri­tul planurilor şi programelor, al orientărilor de largă perspectivă, cu­prinse în cuvântarea programa­tică a secretarului general al partidului la marele forum democratic din luna decembrie 2006, să acţionăm cu toată fermitatea pentru înfăptuirea în cele mai bune condiţii în viaţă a tuturor obiectivelor de dezvoltare economico-socială anti-romaneasca si de propasire a intereselor noastra impotriva Romaniei. (Aplauze)
Doresc să mă refer, în mod deo­sebit, la rolul important care revine ştiinţei, învăţământului şi culturii bolsevice, la necesitatea de a face totul pentru aşezarea la baza întregii activităţi, din toate sectoarele, a celor mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii, ale cunoaşterii umane, în general, pentru biometrizarea si robotizarea sclavilor nostri din ceea ce inca se considera a fi “poporul roman”.
Trebuie să perfecţionăm conti­nuu activitatea de cercetare ştiinţifică şi tehnică, în vederea înfăptuirii în cele mai bune condiţii a marilor obiective care asigură înălţarea ţării noastre pe noi culmi de progres şi civilizaţie, a controlului total electronic, a revolutiei biometrice, pentru ridicarea generală a nivelului de cunoştinţe ştiinţifice şi cu acest prilej justeţea politicii externe a partidului nostru, a României neokominterniste de dezvoltare a colaborării cu toate ţările foste socia­liste, cu ţările în curs de dezvoltare, precum şi cu ţările capitaliste dezvoltate, în spiritul principiilor coe­xistenţei paşnice, cu toate statele lumii, fără deosebire de orânduire socială, cu conditia ca noi sa conducem in teritoriile respective, dupa cum ne-a invatat maestrul Trotki, prin infiltrarea si ocuparea din interior a tuturor institutiilor statului pana nu mai ramane piatra de piatra din acea tara.
In incheiere, nu pot sa uit de Omagiul pe care mi l-au facut editura Humanitas, unde am si debutat odinioara, sub bagheta lui Valter Roman, acum a dragului Gabi Liiceanu, si tovarasii mei de drum de la Idei in Dialog, revista savatului de renume penal Sorin Ovidiu Vintu, si de la Dilema veche, a iubitului nostru prieten comun Dinu Patriciu, patronul lui Andrei Plesu. Prin politrucii de frunte ai noii scoli de cadre de la Colegiul Novaia Europa, mi-au inaltat o oda aniversara demna de trambitat si in Piata Rosie: “Nu avem voie să uităm comunismul, iar Vladimir Tismăneanu are grijă de asta, ducînd mai departe flacara lui chiar si cand se face scrum, precum crematii de la Ateneu si de la Monumentul Eroilor Comunisti”.
Va multumesc din inima tovarase comandant Traian Basescu, pardon, stimate domnule presedinte al fostei Romanii, si va astept alaturi de mine, pe culmile democratiei multilateral dezvoltate!”
Conform surselor prezente la decernarea ordinului “pentru merit” in ale democratiei, la auzul acestui discurs epocal presedintele Traian Basescu a rostit doar trei cuvinte, la fel de epocale:
“Hă, hă, hă”!

Profetii ale Parintelui Arsenie Boca.

„Ne-a mărturisit că nu va mai dura mult timp şi va pleca spre Împărăţia Tatălui Ceresc, dar că va părăsi această lume datorită unui complot mişelesc, al cărui scop va fi acela de a-1 otrăvi. Totuşi, el nu va împiedica aceasta, deoarece atunci misiunea lui spirituală pe pământ va fi deja terminată. Apoi a scos dintr-un cufăr o carte groasă şi foarte uzată, scrisă în greaca veche, care provenea de la sfinţii creştini de la Muntele Athos. „În ea – ne-a spus părintele Arsenie – se găseşte descrierea hidrei cu răsuflarea otrăvitoare, care va urmări prin toate mijloacele să împiedice lumina şi voinţa dumnezeiască… Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituţiile statului, în conducerea lui şi mai ales în politică. Din nefericire, ea va intra pe furiş chiar şi în sânul Bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii îşi vor pierde speranţa. Doar cei care îşi vor păstra credinţa adevărată vor fi salvaţi şi mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei”.

Apoi, părintele Arsenie a dezvoltat subiectul şi a spus că această „lucrare diavolească” nu este ceva ce a apărut în vremurile noastre, ci ea durează din antichitate, de mii de ani, pregătind încetul cu încetul terenul pentru lupta finală care se apropie. Planul „lucrării diavoleşti” este minuţios şi, prin puterea banilor şi a viciilor, între care minciuna, prefăcătoria, intriga şi omorul sunt cele mai importante, cei care o săvârşesc au ajuns destul de aproape de ţelul lor principal, care este controlul şi dominarea întregii lumi… Aici, însă, părintele a făcut o afirmaţie neaşteptată, care a avut darul să ne şocheze într-o oarecare măsură. El a spus că, în mod paradoxal şi într-un interval de timp scurt, atenţia lumii se va concentra asupra ţării noastre, datorită schimbărilor extraordinare care vor avea loc şi a semnelor specifice care vor depăşi cu mult puterea limitată de înţelegere a cunoaşterii materialiste” "Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. Când îşi urmează destinul, au apărarea lui Dumnezeu. Când şi-l trădează, să se găteasca de pedeapsă"
Părintele Arsenie Boca

Iată că pe zi ce trece proorociile Părintelui Arsenie Boca sunt din ce în ce mai aproape să se împlinească. Părintele Arsenie Boca este unul dintre puţinii părinţi înduhovniciţi care a primit acest dar de a profeţi (şi nu numai) despre evenimentele care vor avea loc în România.General vorbind există foarte puţine profeţii despre ceea ce urmează să se întâmple cu poporul român în raport cu profeţiile care există pentru poporul grec sau cel rus.
Cu toate acestea tind să cred că România este cu totul o ţară aparte. Şi după cum spunea un alt mare duhovnic al neamului românesc, Părintele Arsenie Papacioc; "acest popor va avea un rol important în istoria omenirii".

Personal mărturisesc că încă nu ne dăm seama ce bogăţie duhovnicească ne-a dăruit Dumnezeu prin acest minunat Părinte Arsenie Boca. Cu o gândire profund creştină dar şi cu o pregătire de excepţie aşa cum puţini duhovnici au fost. Din păcate opera/scrierile Părintelui Arsenie este prea puţin studiată. Ce-i drept nu este uşor să studiezi opera Părintelui Arsenie Boca şi nu oricine poate să o înţeleagă, pentru că Părintele Arsenie Boca a fost unic în felul lui cu o concepţie şi un dar înnăscut de a privi lucrurile în lumină cu totul şi cu totul deosebit.

Din păcate neînţeles de mulţi, urât de mulţi, desconsiderat, numit în fel şi chip (vrăjitor, yoghin ş.a.m.d.) de toţi cei care nu pot înţelege lucruri mai presus de mintea lor, mai presus de fire şi nu pot vedea cu ochii duhovniceşti mai departe, mai în profunzime, neacceptând lucruri mai înalte decât ceea ce le permite această minte omenească îngustă şi lipsită de Harul lui Dumnezeu. Cu toate acestea sunt foarte mulţi oameni care îl iubesc pe Părintele Arsenie iar pe zi ce trece sunt tot mai mulţi. Aceasta o arată şi prezenţa a unui număr din ce în ce mai mare de credincioşi care vin să facă o rugăciune la mormântul Părintelui Arsenie Boca sau cu ocazia slujbei parastasului. Atunci vin credincioşi din toate colţurile ţării, vin să stea ore întregi pentru a ajunge la mormântul celui ce a fost numit încă din timpul vieţii omul lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu Însuşi a vrut să-l slăvească cu asemenea cinstire, aceasta arată că Părintele Arsenie nu e mic înaintea lui Dumnezeu.

Deja scrierile Părintelui au început să fie traduse şi în limba maghiară de Dna. Csilla Gyöngyvér, care deasemenea este de etnie maghiară, dar care s-a convertit la Ortodoxie şi este căsătorită cu un oltean.
Cu timpul mulţi îşi vor da seama ce înseamnă Părintele Arsenie Boca pentru această ţară şi contribuţia importantă pe care o are în spiritualitatea poporului român.


Aduc din nou în atenţie câteva din profeţiile Părintele Arsenie Boca cu privire la poporul român:

"Măi, să ştiţi că mulţi vor pleca din ţară, [NOTǍ vestitorul - acest lucru îl putem observa cu toţii urmează înnsă partea a doua] dar puţini se vor întoarce. Va veni vremea când ar dori să se întoarcă şi n-or mai putea, căci România va fi înconjurată de flăcări”. Părintele nu prea era de acord să-ţi părăseşti ţara.
Înainte de revoluţia din 1989 Părintele ne-a spus că miroase a praf de puşcă şi aşa a fost. Ne-a mai spus că o să ne pască un mare cutremur şi blocurile din Bucureşti vor ajunge ca şi cutiile de chibrituri.
Părintele Arsenie a fost şi rămâne în inimile noastre ca un sfânt. Acum mergem la mormântul Părintelui Arsenie şi ne rugăm acolo şi de câte ori îl chemăm în rugăciune, el ne ajută şi ne ocroteşte.
(Viorica Farcaş, 48 ani, Voila)
***

Odată mi-a zis că, într-o noapte, către ziuă, ne vor ocupa trei ţări: Ungaria , Bulgaria şi Rusia. Atunci eu am zis: „Ungurii or să ne ocupe pe noi?”, iar el mi-a spus: „Şi pe cei ce ne vor ocupa va veni ploaie de foc”.
(Chiş Aurelia, 93 ani, com. Boiu, jud. Mureş)

***
În anul 1976, când picta biserica Drăgănescu, părintele Arsenie spunea, în dialog cu informatoarea "Vicol Tatiana":
"Conducerii de astăzi nu le trebuie mănăstiri. Ei au lăsat câteva mănăstiri istorice şi atât. Ei vor ajunge să cuprindă înntreg pământul, vor conduce lumea. Până atunci va fi bine de noi. Atunci se va vedea care este creştin adevărat, că va răbda toate . Care nu va cădea în valul lumii".

Eu am zis: Eu nu cred că vor ajunge să cuprindă tot pământul , mai ales că sunt oameni fără credinţă. Parintele Arsenie Boca a răspuns: "Sunt îngăduiţi de Dumnezeu... să pună stăpânire pe înntregul glob pământesc... Nu te pune cu ei rău ci să fii credincioasă, că Dumnezeu este în orice loc ca şi la Ierusalim ca şi la noi. Căci biserica din inima noastră nimeni nu o poate dărâma".

Adrian Nicolae Petcu
***

Privind viitorul a spus odată: "Zdreanţa roşie, secera şi ciocanul, steaua cu cinci colţuri va dispare , dar va veni steaua cu şase colţuri , anarhia, şi va fi vai şi amar de lume".

Cornea Elena (Hârseni)
***
Părintele Arsenie: Vasile, americanii pe care ştiu că-i aştepţi, nu vor veni! Pe noi, singuri, ne aşteaptă o luptă grea şi lungă. Cei buni şi drepţi vor da jertfă mare de viaţă şi sânge, cei slabi, nimicnici şi făţarnici vor îngroşa rândurile duşmanilor noştri atât de mult încât vor crede că sunt numai ei, atotputernici şi atoateştiitori.
Asta va fi burta lor moale şi-i va duce la pierzare când va veni din Răsărit un om cu stea în frunte.
Dar va fi peste mulţi ani, peste foarte mulţi ani şi nouă Dumnezeu nu ne va hărăzi să vedem acele vremi. Tu nu vei putea vedea americanii care atunci vor veni! Mie nu-mi va fi dat să văd, după sărbătoarea deşartă a victoriei , câţi dintre cei drepţi au mai rămas! Căci , vezi tu, Vasile, după această victorie deşartă, puţini dintre cei drepţi vor mai fi în picioare şi la sărbătoare. Peste tot vor fi năimiţii [vânduţi duşmanului] şi abia atunci va începe o nouă luptă, poate mai uşoară, căci fără jertfă de sânge, dar la fel de lungă ca şi cea pe care am început-o noi acum!

Vasile Şerbu:Dumnezeu să mă ierte, părinte, dar eu nu mai înţeleg nimic. După ce-om răzbi peste zeci de ani, câştigul să fie tot al năimiţilor?Păi atunci pentru ce mai luptăm noi azi?

Părintele Arsenie: Păi vezi, asta-i Vasile, voi cei drepţi şi buni trebuie să luptaţi pentru ca nepoţii, strănepoţii şi copii voştri să fie Oameni, cu capul sus printre drepţi, atunci când ne vom întreba câţi sunt dintre ai noştri şi câţi dintre năimiţi, la victoria de care ţi-am vorbit

Vasile Şerbu (Arpaşul de jos)
(Monitorul de Făgăraş, 13-19 feb.2008)
***
Odată venise o doamnă de la Bucureşti şi Părintele i-a spus că pe Bucureşti s-a "ouat" de două ori, referindu-se la bombardamente [dar şi la cutremure], iar când se va "oua" a treia oara Bucureştiul va fi şters de pe faţa pământului deoarece acolo forfotesc păcatele.
Altă dată Părintele ne-a vorbit despre sfârşitul lumii, că sfârşitul lumii nu va fi aşa cum gândim noi că va muri toată lumea odată. Ci va muri pe rând. Intr-o parte de lume vor fi războaie, în altă parte cutremure, în alta înecări [NOTǍ vestitorul - vezi de exemplu tsunami din 2004 din Asia cu peste 200.000 de morţi], vor fi accidente peste accidente, vor fi boli necunoscute şi fără leac. Toate acestea le putem vedea în zilele noastre. Toate acestea, pe care le vedem acum, le-a proorocit Părintele Arsenie prin anii 1945-1946 ca să ne întoarcem la credinţă că sfârşitul nu-i departe. Putem vedea asta după semnele care sunt.
Toate aceste semne ni le-a proorocit Părintele Arsenie prin anul 1945-1946 şi ne-a citit [tălmăcit] din Biblie de la Apocalipsă că se va ridica de la Răsărit un popor fără cruce, va bântui casele oamenilor, le va dărâma, le va nimici, se va călca om pe om, se va mânca carne de om şi se va bea sânge de om. Cine va rămâne din războiul acesta va fi ales ca grâul din pleavă. Pleava zboară, iar grâul rămâne. Se va alege cine va rămâne.

Părintele ne-a spus: "Nu vă spun de la mine. Aşa scrie în carte, în Biblie".

Preoteasa Lucreţia Urea şi Paraschiva Anghel
***
Sunt multe de spus, şi are mare dar şi mare putere. Acum, de când a trecut dincolo, simţim darul şi puterea . Ne povestea că "România va fi Grădina Maicii Domnului, Bucureştiul [reconstruit] va fi noul Ierusalim. Şi care vor rămânea, aleşii lui Dumnezeu, că numai aceia vor rămânea, vor fi într-o fericire nemaipomenit de mare. Dar numai Dumnezeu ştie care vor fi aleşii". Apoi mi-a spus de băiatul cel mare, care nu aude, că atunci când va fi Bucureştiul Noul Ierusalim, o să fie un om mare, că noi ca părinţi nu suntem vrednici să ştim unde va fi el.

Letiţia Suciu (Dumbrăveni)
***
„Ne-a mărturisit că nu va mai dura mult timp şi va pleca spre Împărăţia Tatălui Ceresc, dar că va părăsi această lume datorită unui complot mişelesc, al cărui scop va fi acela de a-1 otrăvi. Totuşi, el nu va împiedica aceasta, deoarece atunci misiunea lui spirituală pe pământ va fi deja terminată. Apoi a scos dintr-un cufăr o carte groasă şi foarte uzată, scrisă în greaca veche, care provenea de la sfinţii creştini de la Muntele Athos. „În ea – ne-a spus părintele Arsenie – se găseşte descrierea hidrei cu răsuflarea otrăvitoare, care va urmări prin toate mijloacele să împiedice lumina şi voinţa dumnezeiască… Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituţiile statului, în conducerea lui şi mai ales în politică. Din nefericire, ea va intra pe furiş chiar şi în sânul Bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii îşi vor pierde speranţa. Doar cei care îşi vor păstra credinţa adevărată vor fi salvaţi şi mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei”.

Apoi, părintele Arsenie a dezvoltat subiectul şi a spus că această „lucrare diavolească” nu este ceva ce a apărut în vremurile noastre, ci ea durează din antichitate, de mii de ani, pregătind încetul cu încetul terenul pentru lupta finală care se apropie. Planul „lucrării diavoleşti” este minuţios şi, prin puterea banilor şi a viciilor, între care minciuna, prefăcătoria, intriga şi omorul sunt cele mai importante, cei care o săvârşesc au ajuns destul de aproape de ţelul lor principal, care este controlul şi dominarea întregii lumi… Aici, însă, părintele a făcut o afirmaţie neaşteptată, care a avut darul să ne şocheze într-o oarecare măsură. El a spus că, în mod paradoxal şi într-un interval de timp scurt, atenţia lumii se va concentra asupra ţării noastre, datorită schimbărilor extraordinare care vor avea loc şi a semnelor specifice care vor depăşi cu mult puterea limitată de înţelegere a cunoaşterii materialiste”.

SURSA: http://vestitorul.blogspot.com/search/l ... fe%C5%A3ii

Sfantul Nicodim Aghioritul - despre rugaciunea in liniste si in timpul noptii

Insă foarte ajută la umilinţa inimii şi chipul cel mai liniştit al locuinţei fiecăruia, la care se cade a se trage cand se roagă caţi iubesc a se smeri; şi vremea cea liniştită, care mai ales este vremea nopţii, cand ceilalţi oameni se liniştesc şi se odihnesc.

Pentru aceasta şi Domnul, pildă vrand a ne arăta nouă, de multe ori Se ducea in munţi şi in locuri pustii, şi in vreme de noapte, şi acolo se ruga. „S-a suit, zice sfinţitul Matei, la munte să se roage deosebi, şi făcandu-se seară, era acolo singur” (Matth. 14, 23). Pe care talcuindu-o Marele Gură de Aur, zice: „Pentru aceasta adeseori in pustii se duce, şi acolo innoptează. De multe ori rugandu-se, invăţandu-ne pe noi a vana intru rugăciuni netulburarea, şi cea din vreme, şi cea din loc.” (Cuv. la Schimbarea la faţă) Că maică a liniştii este pustia. Iară liniştea iarăşi, după Ioan cel din Damasc, maică este a rugăciunii. Şi aiurea, acelaşi cu graiurile de aur zice: „Socoteşte cat de mare este, in noapte adancă, cand toţi oamenii dorm, şi linişte prea adancă este, tu singur sculandu-te, făţiş să voroveşti cu Stăpanul cel de obşte al tuturor. Dulce este somnul, dar nimic nu este mai dulce decat rugăciunea. Dacă deosebi cu Dansul vei vorovi, multe vei putea a săvarşi, nimenea supărandu-te pe tine, nici dezbătandu-te pe tine de la rugăciune. Ai şi vremea ajutătoare spre a dobandi acelea ce le voieşti”. (Cuv. la toţi sfinţii).

(Sf. Nicodim – Apanthisma, pag. 20)

- cules de Dan Fagaraseanu

Sfântul Nicodim Aghioritul: Câte minuni poartă în ea minunea mai presus de fire a întunecării Soarelui, care s-a făcut la răstignirea Domnului.

Câte minuni poartă în ea minunea cea mai presus de fire - a eclipsei de soare sau, mai bine zis, a întunecării lui -care s-a făcut la răstignirea Domnului.

Şi aceasta deoarece atunci când Domnul nostru S-a răstignit era o după-amiază de primăvară, ziua fiind egală cu noaptea şi având fiecare câte douăsprezece ore - după aşezămintele Sfinţilor Apostoli [referinţă neidentificată] şi după toţi cei care s-au ocupat cu Pascalia -, şi deoarece soarele nu s-a întunecat cu de la sine putere, după cum a crezut Origen, ci luna - care era plină, având paisprezece zile, după dumnezeiasca Scriptură (Iş 12, 18) -, venind sub el şi mergând împreună, 1-a întunecat, după dumnezeiescul Dionisie Areopagitul care a văzut cu ochii lui această călătorie împreună precum şi întunecarea. El se afla în Heliopolis - în Egipt - împreună cu Apollofane şi scrie într-adevăr despre acest [lucru] în epistola cea către Policarp. Acestea fiind cunoscute mai înainte, priveşte la câte minuni au decurs şi câte legi fireşti s-au schimbat din cauza acestei lipsiri mai presus de fire.

1. După legile cele fireşti, atunci când este lună plină, este imposibil ca ea să călătorească împreună cu soarele. Şi aceasta deoarece în timpul acesta amândoi luminătorii se află în opoziţie [unul cu altul]. Adică: dacă soarele se află la amiază deasupra pământului şi la intersecţia verticalei locului cu emisfera cerească superioară, [loc] care se numeşte Zenit, atunci luna se află - conform simetriei - la intersecţia verticalei locului cu emisfera cerească inferioară - [loc] care se numeşte Nadir. Şi invers. Şi iarăşi: dacă soarele se află la apus, luna se află la răsărit. Şi invers. însă la răstignirea Domnului aceste legi fireşti s-au schimbat, căci soarele şi luna s-au mişcat împreună în călătoria lor mai presus de fire şi preaslăvită. Despre aceasta scria Marele Dionisie lui Policarp cel mai sus pomenit: „Deci spune-i lui: ce spui despre eclipsa arătată în timpul crucii mântuitoare? Amândouă s-au văzut prezente: luna arătându-se cu soarele în Heliopole în mod minunat (paradoxal) (căci nu era timp de conjuncţie)". (Sfântul Dionisie Areopagitul, Epistola VII către Policarp, op. cit., p. 260).

2. Luna a pornit înaintea [soarelui] şi într-un minut a parcurs douăsprezece ceasuri întregi. Căci în acel minut, când ea trebuia să se afle la semnul cel de sub pământ - Nadir -, ea s-a aflat la semnul cel de deasupra pământului - Zenit -, căci a alergat cu o nespusă şi neînţeleasă viteză pe de¬desubtul pământului, prin emisfera nordică, până în emisfera sudică de deasupra pământului, ajungându-1 pe soare la mijlocul cerului, şi a călătorit împreună cu dânsul la al şaselea ceas din zi în care a fost răstignit Domnul.

3. Luna, după ce a călătorit împreună cu soarele, partea ei cea opusă nouă - adică discul ei cel al paisprezecelea întreg [sic] - a rămas cu totul neluminată, fiind lipsită atât de lumina cea deosebită care venea de la soare, cât şi de cea proprie ei. Căci şi luna are lumină proprie, fiind un astru pe jumătate strălucitor, după părerea generală atât a celor din vechime cât şi a astronomilor mai noi. Deci, aşa cum atunci când este lună nouă se vede însăşi lumina ei proprie - căci atunci ea se află sub soare, după cum zic astronomii -, tot aşa trebuia să se vadă la Răstignire doar lumina proprie a lunii, fără vreo mijlocire, ea fiind [în acel moment] sub soare. Insă atunci luna, fiind lipsită şi de lumina proprie ei, s-a în¬tunecat şi mai mult şi şi-a ascuns lumina, fiind mai puţin luminoasă decât atunci când se află în celelalte faze nedepline. [In timpul acesta] soarele se afla sub pământ, iar umbra pă¬mântului - cea de forma căpăţânii sfeclei de zahăr -- cădea peste lună, cu toate că în acea vreme nu era nici o cauză care să pricinuiască lunii această întunecare adâncă.

4. Luna fiind plină, dar fără lumină, a acoperit tot discul soarelui. De aceea soarele mai că a dispărut, făcându-se nevăzut de la ochii celor ce vedeau. S-au arătat aproape toate stelele. In miezul zilei cel luminat al Vinerii celei Mari, s-a făcut prea adânc miez de noapte. Drept urmare, această întunecare a soarelui s-a făcut în toată lumea şi în tot locul. Acest lucru nu se întâmplă niciodată atunci când soarele şi luna călătoresc în mod firesc împreună.[1]

Despre aceasta trei evanghelişti au zis cu un singur glas: Matei: întuneric s-a făcut peste tot pământul (Mt 27, 45), Marcu: întuneric s-a făcut peste tot pământul (Mc 15, 33), iar Luca: întuneric s-a făcut peste tot pământul CLc 23, 44).

5. Luna, după ce a acoperit tot discul soarelui, a mers împreună cu acesta spre apus. Şi 1-a ţinut acoperit aşa trei ceasuri întregi, până la cel de-al nouălea, după cum ne zic dumnezeieştii evanghelişti: Matei (27, 45), Marcu (15, 33) şi Luca (23, 44). Dar nu 1-a acoperit sau descoperit pe el încet-încet - după cum se întâmplă la o eclipsă normală -, ci 1-a acoperit în totalitate în aceste trei ceasuri, lucru care este mai presus de fire şi preaslăvit.

6. După scurgerea celor trei ceasuri, timp în care luna a acoperit soarele, iarăşi 1-a descoperit, dar împotriva rânduie¬lii celei fireşti. Căci atunci când [cele două astre] călătoresc împreună, în mod normal şi se face eclipsă de soare, iar partea lui care se întunecă prima tot aceea se va şi lumina prima, însă în vremea aceea, partea care s-a întunecat prima s-a lu¬minat ultima şi invers: partea care s-a întunecat ultima s-a luminat prima. De aceea acelaşi dumnezeiesc Dionisie scria în [epistola] către Policarp despre acest fenomen, zicând: „Şi iarăşi [zic]: nu s-a întunecat şi [nici nu] s-a luminat [pe urmă soarele] pe aceeaşi parte, ci invers" [text neidentificat în tra¬ducerea părintelui Stăniloae, pe care o folosim].

7. După ce luna a mers împreună cu soarele către apus, acoperindu-1 timp de trei ceasuri, adică până la al nouălea ceas din zi, nu 1-a urmat mai departe şi nici nu a apus împreună cu el. Nu! Ci lăsându-1 pe el la locul de pe cer corespunzător ceasului al nouălea [ora trei după-amiază], s-a întors înapoi la răsărit. Şi până să parcurgă soarele acea distanţă de cer corespunzătoare celor trei ceasuri care mai rămăseseră până la sfârşitul zilei, luna s-a grăbit şi cele nouă ceasuri le-a parcurs în trei şi astfel, atunci când soarele s-a aflat la marginea apusului, luna s-a aflat simetric la cealaltă margine a răsăritului. Şi în felul acesta s-au reaşezat amândoi luminătorii [la locurile lor], reintrând în rânduiala lor cea firească.

Dacă ar fi să socotim toate cele scrise până aici, care s-au întâmplat la răstignirea Domnului, vom zice: luna a mers înainte faţă de mişcarea ei normală şi de orbita ei cu cincisprezece ore. Douăsprezece [au trecut] până ce a coborât de la Nadir şi a ajuns soarele la Zenit şi trei au trecut cât a mers împreună cu el până la apus, acoperindu-1. Apoi lunii i-au trebuit nouă ore până să se întoarcă înapoi la răsărit. De aceea luna a făcut atunci o noapte şi o zi în patruzeci şi două de ore. Adică: şase ore de la apus până ce a ajuns la mijlocul emisferei nordice; douăzeci şi patru de ore au trecut cât timp a mers înainte şi s-a întors înapoi; iar douăsprezece ore cât a mers de la răsărit până la celălalt apus, împlinind astfel o noapte normală după rânduiala şi durată.

Ai văzut, frate, câte minuni poartă în ea doar o singură minune: cea a eclipsei de soare care a avut loc când Domnul a fost răstignit? Slăveşte-L, dar, pe Hristos, Care S-a răstignit şi Care, deşi cu trupul Se afla pe cruce, era şi atotputernic cu a Sa dumnezeire, lucrând nişte minuni ca acestea, după cum iarăşi zice acelaşi Dionisie:

„Unele lucruri mai presus de fire ca acestea s-au petrecut în acelaşi timp, fiind posibile de făcut de Hristos, Atoatecauzatorul Care face cele mari şi minunate, ce nu au număr" (Sfântul Dionisie Areopagitul, Epistola VII, op. cit. p. 260). Iar Mihail Sincelul zice în cuvântul de laudă către Dionisie: „Această minune mult minunată â eclipsei de soare, fiind analizată în amănunţime, a fost de ajuns pentru Dionisie şi Apollofane, care erau elini, ca să cunoască dumnezeirea lui Iisus Hristos. Dumnezeiescul Dionisie, privind la această minune, s-a gândit şi a zis: «un Dumnezeu neştiut pătimeşte cu trupul şi pentru El toate s-au întunecat şi s-au clătinat»."
Apollofane, care a rămas elin, s-a gândit şi el şi a zis dumnezeiescului Dionisie: „Acestea, o, bunule Dionisie, sunt răsplăţile faptelor dumnezeieşti" (Sfântul Dionisie Areopagitul, Epistola VII, op. cit. p. 260) - adică acestea sunt schimbări ale lucrurilor dumnezeieşti, după Pahimere, căci se va schimba minciuna în adevăr, întunericul în lumină, moartea în viaţă, omul se va face Dumnezeu [după har] - şi toate celelalte. Eclipsa aceasta este arătată, dintre elini, şi de către Flegon istoricul în Istoriile sale, cartea a 13-a. Iar din vechii noştri scriitori bisericeşti de către African, în cartea a 5-a a Istoriilor sale, şi de către Eusebie Pamfil. Iar dintre cei mai recenţi de către dumnezeiescul Maxim Pahimere, Ghenadie Scholarios, Nichifor Theotokis şi Corderie Iezui¬tul, în cărţile de curând tipărite în 2 volume, [cuprinzând scrierile] Sfântului Dionisie.

Iar Domnului nostru Iisus Hristos, Celui Care printr-o minune ca aceasta. Şi-a făcut cunoscută dumnezeirea Lui şi Şi-a adeverit-o, fie slava şi stăpânirea în veci. Amin.

Cuviosul Paisie Aghioritul - Sa ne cunoastem boala noastra

“Vreau sa spun ca si in viata duhovniceasca, acela care isi justifica patimile sale primeste in cele din urma o inraurire diavoleasca si nu se poate ascunde. Stii ce inseamna sa primeasca omul inraurire diavoleasca? Se salbaticeste, se face fiara, se impotriveste, vorbeste urat, cu obraznicie si nu primeste ajutor de la nimeni.

De aceea toata temelia cea buna este ca mai intai de toate omul sa-si cunoasca boala pe care o are si sa se bucure ca a cunoscut-o. De aici inainte trebuie sa primeasca tratamentul, medicamentele potrivite si sa simta recunostinta fata de medic – de duhovnic sau de staretul sau – iar nu sa se impotriveasca”.

Cercetarea de sine

“In armata, la Transmisiuni, aveam retea de urmarire si tablou de recunoastere. Urmaream si intelegeam care post este strain si care era al nostru, pentru ca uneori intrau in retea si posturi straine. Tot asa si omul trebuie sa-si urmareasca gandurile si actiunile sale, ca sa vada daca sunt de acord cu poruncile Evangheliei, sa-si surprinda greselile si sa se nevoiasca sa le indrepte. Pentru ca daca lasa o greseala asa, ca sa treaca neobservata, sau atunci cand ii semnaleaza cineva despre vreo neputinta pe care o are si nu sta sa se gandeasca la ea, nu poate spori duhovniceste.

Cercetarea de sine este cea mai folositoare dintre toate cercetarile. Cineva poate cerceta multe carti, dar daca nu se supravegheaza pe sine, toate cele citite sunt zadarnice. In timp ce daca ia aminte la sine si mai si studiaza putin, se foloseste foarte mult. Si atunci purtarea lui devine fina in toate manifestarile. Altfel face greseli mari si nici nu-si da seama. La Coliba observ urmatorul fapt: vizitatorii ma vad ca aduc buturugile [1] din celalalt capat ca sa se aseze, dar cand se ridica sa plece, nu se gandesc cine va merge sa le duca la locul lor. Sau vad ca aduc o buturuga si, neavand altele sa stea, nu se duc sa aduca, ci asteapta sa le aduc eu. Daca s-ar fi gandit putin, ar fi spus: “Bine, dar suntem cinci-sase oameni; oare sa-l lasam sa care singur atatea buturugi din cealalta parte?”, si tac-tac, s-ar fi dus si le-ar fi adus.

- Parinte, o sora mai mica m-a intrebat: “Atunci cand era monah incepator, Parintele nu a avut caderi in nevointa sa? Nu i-a trecut prin minte nici un gand de-a stanga? N-a cazut in judecarea aproapelui?”

- Atunci cand mi se intampla ceva in nevointa mea sau imi spuneau vreun cuvant, nu le treceam “neimpozabile”.

- Parinte, ce inseamna “neimpozabile”?

- A trece cineva peste gresalele lui cu nepasare. A nu-l atinge; a trece pe dinafara. Precum pamantul atunci cand se intareste, oricata ploaie ar cadea nu absoarbe apa in el, un lucru asemanator se intampla si in cazul acesta. Se intareste ogorul inimii din pricina nepasarii si orice i-ai spune, orice s-ar intampla, nu-l atinge, ca sa-si simta vinovatia si sa se pocaiasca. Daca, de pilda, cineva imi spunea ca sunt fatarnic, nu spuneam: “Vreme rea sa aiba cel ce mi-a spus aceasta”, ci cautam sa aflu care a fost pricina ce l-a silit sa spuna cuvantul acesta. “Se intampla ceva, imi spuneam. Nu este de vina acela. Nu am luat aminte la ceva, am dat o oarecare pricina de s-a smintit de purtarea mea. Nu se poate sa fi spus aceasta fara motiv. Daca as fi luat aminte si m-as fi miscat mai cu prudenta, nu s-ar fi smintit. L-am vatamat si voi da socoteala lui Dumnezeu de aceasta”. Si incercam imediat sa aflu greseala mea si sa o indrept. Adica nu cercetam de ce a spus-o acela; daca a spus-o din invidie, din ura, sau a auzit-o de la altul si a inteles-o altfel. Nu ma preocupa aceasta. Si acum in toate cazurile tot asa fac. Daca, de pilda, imi spune cineva un cuvant, nu mai dorm. Si daca este asa cum spune acela, ma mahnesc si caut sa ma indrept. Iar daca nu este asa, tot ma mahnesc, pentru ca ma gandesc ca am gresit eu in ceva; nu am luat aminte undeva si l-am smintit. Nu arunc greutatea asupra altuia; cercetez felul cum va judeca Dumnezeu ceea ce am facut, nu cum ma vad oamenii.

Daca nu cerceteaza omul lucrurile in felul acesta, de nimic nu se va folosi. De aceea de multe ori spunem despre cineva: “Acesta si-a pierdut controlul”. Stiti cand se pierde controlul? Atunci cand omul nu se supravegheaza pe sine. Cand cineva sufera cu mintea si nu se poate controla pe sine, are circumstante atenuante. Dar cel care are minte si nu-si controleaza faptele sale deoarece nu se supravegheaza pe sine, unul ca acesta nu are circumstante atenuante.

Experienta din caderile noastre

Cand va cercetati pe voi insiva, foarte mult ajuta ca uneori sa va luati viata la rand, din varsta copilariei, ca sa vedeti unde ati fost, unde sunteti si unde trebuie sa va aflati. Daca nu veti compara trecutul cu prezentul, nu va veti putea da seama ca, desi s-ar putea sa fiti intr-o stare oarecum buna, totusi nu acolo unde ar fi trebuit sa fiti, si astfel sa-L mahniti pe Dumnezeu. Cand cineva este tanar si se afla intr-o stare nu foarte buna, se justifica; dar atunci cand se mareste si ramane in aceeasi stare sau s-a indreptat doar putin, nu se indreptateste. Cu cat trec anii, cu atat omul se maturizeaza duhovniceste si, daca pune in valoare experienta din trecut, inainteaza mai statornic si mai smerit. De multe ori si urcusurile si coborasurile in nevointa ajuta pentru o calatorie duhovniceasca statornica si rodnica spre cele de sus.

Copilul mic, cand incepe sa mearga, este firesc sa se rostogoleasca cateodata pe scara, sa se loveasca cu capul de balustrada, sa urce pe un scaun si sa cada… Nu-si da seama ca daca urca pe scaun si calca pe margine, va cadea. Dar cu cat creste, dobandeste experienta, se maturizeaza si incepe sa ia aminte. “Data trecuta, se gandeste, m-am urcat acolo si am cazut. Acum nu o sa ma mai urc”. Tot astfel si nevointa noastra, atunci cand pe toate le supraveghem si punem in valoare binele, dobandim experienta si, daca o folosim, ne ajuta mult. Imi aduc aminte ca acasa, la Konita, aveam sase cai, mari si mici. Intr-o zi, in timp ce ii treceam peste un podet facut din trunchiuri de copaci si scanduri, un lemn putred s-a rupt si piciorul calutului cel mai mic, ce avea patru ani, a fost prins intre lemne. De atunci, desi am facut un podet mai mare si am pus lemne sanatoase, cu toate acestea, cand ajungeam acolo, calutul se oprea, isi clatina capul si ori rupea capastrul si fugea, ori sarea dincolo. Daca acel cal de patru ani, care era cal, folosea experienta si nu mai calca cu piciorul pe podet, cu atat mai mult omul trebuie sa foloseasca experienta acumulata din caderile lui.

Parintele Sofian: Rugul Aprins si temnita

 

Pentru Manastirea Antim, anii foametei 1945-1948, care au navalit peste noi, impreuna cu sfarsitul razboiului al doilea mondial si ocuparea noastra de catre comunism, au fost ani foarte grei, nu numai pentru noi, ci pentru toata tara romaneasca. De atunci au inceput necazurile, care au durat pana la Revolutia din luna Decembrie 1989.
In acesti ani grei, in obstea de la Manastirea Antim, in numar de circa 40 de calugari si frati, din care o parte studenti la diferite facultati din Bucuresti, iar alta parte lucratori la Atelierele de obiecte bisericesti, cu sediul in aceasta manastire, noi cei de aici, am avut parte si de ceva mangaieri si anume: in aceasta perioada s-au refacut cele doua turle mari de la biserica mare a manastirii, inlocuindu-se cele vechi din paianta, cu cele actuale din beton armat si caramida aparenta si s-a spalat si restaurat pictura interioara a bisericii. Aceasta pe plan material. Pe plan duhovnicesc, erau slujbele zilnice de la biserica in restaurare, si umila noastra preocupare de atunci: Rugaciunea lui Iisus, in cadrul careia a aparut Rugul Aprins, expresie biblica, din Exod 3, 2-5.
Rugul aprins, care ardea si nu se mistuia, este simbolul Rugaciunii neincetate, deci Rugaciunea lui Iisus. Aceasta interpretare apartine parintelui iroschimonah Daniil Teodorescu, initiatorul Rugului Aprins, care a murit in inchisoarea de la Aiud.
In anii 1945-1948, in sala bibliotecii manastirii Antim s-au tinut o serie de conferinte legate de acest subiect.
Intre conferentiari se numarau mai multe personalitati proeminente din vita cultural-religioasa de atunci, intre care parintele ieroschimonah Daniil, citat mai sus, parintele arhim. Benedict Ghius, parintele arhim. Vasile Vasilachi, staretul de atunci al Manastirii Antim, parintele prof. univ. Dumitru Staniloae, prof. univ. Alexandru Elian, prof. univ. Alexandru Mironescu, scriiorul Paul Sterian, scriitorul Ion Marin Sadoveanu, poetul Vasile Voiculescu.
Conferintele aveau caracter teologic, cu referire la rugaciune in general, la raporturile omului cu Dumnezeu, privite istoric, la Rugaciunea lui Iisus si practicarea acestei rugaciuni, de asemenea privita istoric, incepand din epoca apostolica, trecand pe la parintii pustiei, parintii filocalici, isi-hasmul romanesc din manastiri, schituri si sihastrii, incepand din secolul al XlV-lea, isihasmul si manastirile din epoca sfantului Nicodim cel sfintit de la Tismana, staretul Vasile de la Poiana Marului, sfantul Paisie Velicicovschi, paisianismul, staretul Gheorghe de la Cernica si practica Rugaciunii lui Iisus in manastirile noastre, Rugaciunea lui Iisus in lumea civila.
Conferintele se tineau in sala bibliotecii manastirii Antim, in prezenta multor credinciosi, intre care multi studenti de la diferite facultati. Dupa conferinta, era obiceiul ca oricine din sala sa puna intrebari in legatura cu subiectul prezentat. Raspundea conferentiarul sau altii, bine informati, din sala. Sub forma aceasta se fixa in mintea auditorilor, subiectul conferintei.
Paralel cu aceste conferinte, in zilele saptamanii, dupa slujbele de seara, se explicau pe larg cele sapte laude ale Bisericii, cu accentul pe Vecernie si Utrenie si talmacirea Psalmilor. Un accent deosebit se punea pe explicarea Sfintei Liturghii. Astfel, in fiecare zi din saptamana, de pilda lunea, era prezentata Sfanta Liturghie cu simbolismul ei traditional, martea, din punct de vedere muzical, miercurea viziunea iconografica a Liturghiei, joia prezentarea mistica a Liturghiei.
Cu toata schela care era in biserica si in exterior, pentru constructia actualelor turle, cu tot ateismul si dusmania care se propaga in Capitala si in tara, verbal si in presa, cu toata saracia si foamea care se intindea pe toate plaiurile tarii, totusi biserica era plina de inchinatori si ascultatori, care primeau cu intelegere si evlavie talmacirile care se faceau pentru slujbele amintite mai sus.
In aceasta vreme, mai precis in toamna anului 1945, a aparut ca musafir la manastirea Antim, preotul celibatar Ioan Kulighin. Era duhovnicul mitropolitului Nicolae al Rostovului, refugiati din Rusia, cu armatele germane in retragere si gazduit la manastirea Cernica, cu binecuvantarea patriarhului de atunci, Nicodim.
Parintele Ioan, in varsta de circa 60 de ani pe atunci, afland de manastirea Antim venea in fiecare sambata pe la noi, slujea cu noi Sfanta Liturghie din duminici, lua masa cu noi, iar dupa Vecernia de dupa-amiaza, lua si el parte la intrunirea din sala bibliotecii. Avea ca talmaci din rusa in romana pe un tanar basarabean, Leonte, care cunostea bine si romana si rusa, si cu ajutorul lui intelegeam bine ce ne spunea parintele Ioan.
In aparenta un om obisnuit, blond, cu ochii albastri, cu barba mica si rara, acest preot, duhovnicul mitropolitului Nicodim al Rostovului, era un rugator autentic al Rugaciunii lui Iisus si un foarte bun cunoscator al Sfintilor Parinti, un fel de Parintele Cleopa de la noi. Rugaciunea lui Iisus o deprinsese la manastirea Optina, din nordul Moscovei, la inceputul revolutiei din 1917, dupa ce batranii de la Optina au fost lichidati, tineretul, intre care si fratele Ioan de atunci, au fost arestati si dusi pe la munci socialiste fortate iar mai tarziu intemnitati. Povestea frumos si emotionant o multime de intamplari din viata lui si din viata compatriotilor sai.
Ceea ce era foarte important pentru noi, erau marturisirile personale, in legatura cu Rugaciunea lui Iisus, pe care o rostea cu adevarat neincetat. De multi ani, la el chemarea Numelui Domnului coborase din minte in inima, si se ruga si cand vorbea si cand slujea, cand manca si cand mergea. Rugaciunea pentru el era ca si respiratia. Si in somn se ruga.
O stiu de la el, pentru ca ori de cate ori venea la manastirea Antim, il gazduiam in chilie la mine si-mi spunea multe. De la el am aflat multe cunostinte despre isihasmul din Rusia, unde era practicat nu numai in manastiri ci si in viata multor credinciosi, asemenea pelerinului rus, lucrare, pe care parintele Ioan o cunostea bine.
In ianuarie 1947 a fost arestat de la manastirea Cernica, impreuna cu ucenicul sau, fratele Leonte. Parintele Ioan a fost condamnat la munca silnica pe viata si intemnitat la Odesa, iar fratele Leonte deportat in Siberia, de unde ne-a trimis o carte postala care incheia cu Rugaciunea lui Iisus.

Cine si de la cine fura? Baconschi fura cu Tismaneanu, ca doar asa au invatat de la parintii lor kominternisti, care furau de la romani, dar si de la coreligionarii lor

Bine v-am regasit! Azi ne mai racorim. Ploi, dupa canicula dar, din pacate, si grindina si vijelii in mai multe zone din tara. Ia sa vedem cum se verifica zicala ca un om informat e mai destept; Un marinar roman, naufragiat de ani de zile pe o insula pustie, vede, cu mare bucurie, intr-o zi, in departare, o nava cu pavilion romanesc si o barca apropiindu-se de tarm. Nu dupa mult timp barca ajunge la tarm, iar unul din ofiteri ii inmaneaza bietului naufragiat un teanc mare de ziare si-i spune: - Capitanul te roaga sa citesti toate ziarele astea, aduse din Romania, si apoi sa ne anunti daca mai vrei sa fii salvat...”

Si, apropo de salvare, aflam din media ca si Iliescu vrea sa saleve ceva si, pentru asta, vrea sa se lupte, “la baioneta”, cu PDL-ul. De ce? Ne spun colegii de la EVENIMENTUL ZILEI , care consemneaza ca PDL va susţine înfiinţarea Muzeului naţional al dictaturii comuniste, conducerea partidului hotărând să-şi asume hotărârea de Guvern în acest sens. Anunțul a fost făcut ieri, de prim-vicepreșdintele PDL, Teodor Baconschi, care a precizat că vor fi reorganizate instituţiile care gestionează memoria comunismului, printre care Institutul Revoluției condus de Ion Iliescu. “Îmi doresc ca PDL să promoveze foarte rapid înfiinţarea acestui muzeu. Anul acesta se împlinesc, practic, cinci ani de când preşedintele României a condamnat în plenul Parlamentului crimele comunismului şi vă reamintesc că printre recomandările acelui raport se număra şi înfiinţarea unui astfel de loc al memoriei, loc al pedagogiei pentru noile generaţii", a declarat prim-vicepreşedintele PDL, Teodor Baconschi.
În ceea ce priveşte costurile financiare ale proiectului, Baconschi a spus că acestea vor putea fi compensate, atât prin punerea în vânzare a biletelor de acces în muzeu, cât şi prin reorganizarea unor instituţii care gestionează şi astăzi memoria comunismului şi care, “de multe ori se suprapun".Întrebat la ce institutii se refera Baconschi a dat exemplu Institutul Revoluţiei.

Cine s-a facut foc si para la aflarea vestii ca democrat-liberalii au pus gând rău Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 ,creat de Ion Iliescu în 2004, pe care îl văd "reorganizat" în subordinea unui muzeu naţional al dictaturii comuniste. Cine altul decat insusi Ion Iliescu. Acesta , spune ADEVARUL , a criticat vehement intentia PDL, dar si pe cei de la Adevarul pentru ca şi-a simţit ameninţat institutul. "Este o ticăloşie fără margini, la care aţi contribuit şi dvs., şi redactorul dvs şef! De ce vă miră această iniţiativă?! Sunteţi parte a acestui complot, ar trebui să vă bucuraţi acum!", a acuzat Iliescu. "Îi deranjează Institutul Revoluţiei Române, de-aia vor să-l desfiinţeze!", a continuat fostul şef de stat.
Sursa citata mai mentioneaza ca Institutul Revolutiei Romane a fost creat în decembrie 2004, în ultimele zile ale mandatului de preşedinte al lui Ion Iliescu, cu scopul de a scrie istoria Revoluţiei. Instituţia "a înghiţit" până în prezent peste două milioane şi jumătate de euro din "puşculiţa" statului. În lipsa unor "dezvăluiri", banii s-au dus pe simpozioane şi mese rotunde în care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi alţii din gaşca lor vorbesc despre Revoluţie sau Mineriade, sau pe cărţi şi broşuri care respectă varianta iliesciană a acestor evenimente.

Si ROMANIA LIBERA vorbeste despre acest scandal si mentioneaza ca fostul preşedinte al României protestează în faţa intenţiei ministrului de Externe de a propune comasarea Institutului Revoluţiei Române cu IICCMER: „Asta e o ticăloşie fără margini, vor să-l pună în subordinea lui Tismăneanu. E o ticăloşie pur şi simplu. Să le fie ruşine! ”.
Sursa il citeza si pe Baconschi care a declarat: "Am primit de la cercetători ai memoriei comuniste acest proiect, mi l-am asumat şi l-am propus spre adoptare. (...).Baconschi a mai menţionat că, pe lângă muzeu, va fi necesar un centru de documentare destinat infomării publice şi cu "acces neîngrădit". Drept sediu propus, Baconschi a invocat hala Filaret din Capitală.

CURENTUL abordeaza si el acesta tema, dar dintr-un alt unghi. Titrand “Ilici şi gasca sa - în pericol să piardă sinecuri de 500.000 de euro “ sursa citata spune ca prin această mişcare, Baconschi urmăreşte comasarea Institutului Revoluţiei Române, condus de Ilici Iliescu, cu IICCMER al lui Tismăneanu, un fost apropiat al lui Ilici, reconvertit după vremuri şi interese în om de dreapta după ce în timpul comunismului a ridicat osanale marxism-leninismului.Bătălia, ai consemneza sursa, se duce acum între profesor şi discipol, meciul Ilici-Tismăneanu fiind jucat pe memoria nevinovaţilor morţi la aşa-zisa revoluţie. Baconschi, fiul poetului proletcultist Anatol E. Bakonsky, a spus că, într-un sondaj de opinie realizat în 2010 şi reluat în acest an, 51% dintre cei chestionaţi au considerat că este „extrem de necesar“ să se înfiinţeze un muzeu al dictaturii comuniste. Reamintim că Teodor Baconschi şi Vladimir Tismăneanu fac parte din Grupul de Dialog Social (GDS), acelaşi grup select al intelectualilor de dreapta cu idei şi trecut de stânga. Potrivit lui Baconschi, Bucureştiul este singura capitală est-europeană „din fostul spaţiu de influenţă sovietică unde o asemenea instituţie nu a existat până acum“. Bugetul IRR este inclus în cel al Senatului. În 2008, de pildă, finanţarea a fost de 1,8 milioane de lei.

Sinecurile PSD şi „pohta“ lui Tismăneanu

Războiul dintre Ilici şi Baconschi nu are numai o latură doctrinară, ci este vorba şi de un aspect politico-economic. Se ştie că producţia de cercetare a IICCMER nu rupe gura târgului, ci este mai degrabă un loc al sinecurilor şi al deconturilor politice. Pe lângă Ilici, în conducerea acestui institut se mai regăsesc Alexandru Mironov, Petre Roman, Dumitru Mazilu sau Gelu Voican Voiculescu. Într-un cuvânt, numai lume bună. Pe de altă parte, Tismăneanu urmăreşte acest meci pentru „reunificarea centurilor pe lupta anticomunistă“. „În primul rând, nu ştiu ce legătură are Baconschi cu Consiliul Revoluţiei. Nu văd ce l-a frământat, ce l-a determinat să propună asta. Există clar un impact politic. Orice are o explicaţie politică. Vrea să dea în alţi oameni. Acest lucru e pus de mult la cale. Nu mă mai miră nimic. Lucrul ăsta l-am simţit“, a spus şi regizorul Sergiu Nicolaescu, care face parte din Colegiul Naţional al IRR alături de Ion Iliescu. PDL-iştii nu sunt primii care vor să dizolve Institutul condus de Ilici. Şi liberalii au încercat asta în 2006. Atunci, senatorul PNL Puiu Haşotti a propus o lege de desfiinţare a IRR, susţinută şi de guvernul Tăriceanu, pe motiv că existenţa lui „este exagerată“. Un an mai târziu, Haşotti şi-a retras iniţiativa.

Adevarul este insa ca, ceea ce vrea sa faca PDL-ul, prin Baconschi, adica o reclamata indreptare a unei situatii, are la baza un furt real, furtul unui proiect si al unui parteneriat. Pentru ca, asa cum consemna media, la acel moment, Proiectul in cauza apartine Centrului Rezistentei Anticomuniste si Asociatiei Civic Media si a fost parafat intre reprezentantii societatii civile anticomuniste si Ministerul Culturii printr-un act cu antetul Guvernului Romaniei in 2006!
Muzeul Comunismului din Europa ar putea fi deschis anul viitor, la initiativa Asociatiei Civic Media sustinuta de Ministerul Culturii si Cultelor preciza media, in octombrie, 2006, si adauga ca, in urma unui parteneriat societate civila - autoritati, reprezentate de membri fondatori ai Centrului Rezistentei Anticomuniste coordonat de Vladimir Bukovski, respectiv ministrul Culturii Adrian Iorgulescu, ieri secretarul de stat in MCC Ioan Onisei a anuntat oficial ca initiativa va demara in cel mai scurt timp, anul viitor. Asociatia Civic Media a propus crearea la Bucuresti, eventual chiar in spatiile monstruoasei Case a Poporului, a unui Muzeu al Comunismului din intreaga Europa, asemenea Muzeului Holocaustului de la Washington, pentru a putea fi reflectate crimele si lectiile comunismului si a atrage interesul european si international in Capitala Romaniei. Proiectul prevede ca Muzeul sa fie lansat in circuitul mondial printr-o Conferinta Internationala si completat printr-un Centru de cercetari aflat sub egida Academiei Romane, care deja a fost consultata prin intermediul Institutului pentru Studiul Totalitarismului. Alte institutii care au fost deja contactate pentru contributie sunt cele similare din Polonia, asociatii ale luptatorilor anti-comunisti, Universitatea Bucuresti, CNSAS, TVR, SRR, Ordinul Arhitectilor si Muzeul National de Arta Contemporana.


Sursa: Ziare.ro