PARINTELE ILIE CLEOPA: VINDECAREA CELOR DOI DEMONIZATI DIN GADARA

Iubiti credinciosi,

Cu cât pătrundem în Sfintele Scripturi mai adânc prin teologie si prin tâlcuire, cu atât ne dau si ele mai bogat mireasma Duhului Sfânt si întelegem mai mult cuprinsul lor.

Mântuitorul spune: Cercetati Scripturile, căci ele mărturisesc pentru Mine. Deci stim din gura lui Hristos că Sfintele Scripturi sunt mărturii ale lui Dumnezeu. Proorocul David zice: În calea mărturii-lor Tale, Doamne, m-am desfătat ca de toată bogătia. Mare adevăr este în aceste cuvinte. Cine aleargă pe calea mărturiilor sau pe calea dumnezeiestilor Scrip-turi si pe calea întelesurilor duhovnicesti din ele, pururea se veseleste de înăltimea tainelor care se află în ele.

Duhul Sfânt fericeste mai departe pe cei ce le cercetează, zicând: Fericiti cei ce cearcă mărturiile Lui, cu toată inima Îl vor căuta pe Dânsul (Ps. 118, 2). Duhul Sfânt Însusi fericeste pe omul care cearcă mărturiile Lui, adică cearcă cu de-amănuntul întelesul duhovnicesc al Sfintelor si dumnezeiestilor Scripturi. Pentru care pricină caută omul cu toată inima pe Dumnezeu în calea Scripturilor? Pentru întelegerea celor ce citeste. Căci, rugându-se la Dumnezeu să-i deschidă ochii mintii, întelege taine mari si negrăite, atât cât este cu putintă omului a întelege, si atunci aleargă cu toată puterea pe calea poruncilor lui Dumnezeu.

Dumnezeiasca Evanghelie de astăzi începe asa: În vremea aceea, a venit Iisus Hristos în latura Gadarenilor si i-au iesit înainte doi îndrăciti foarte cumpliti, care locuiau în morminte.

Îndrăcitii nu puteau sta în case, ci se ascundeau în criptele din morminte. Deci doi din acesti îndrăciti au iesit înaintea Mântuitorului, si Sfânta Scriptură spune că erau foarte cumpliti, încât din cauza lor nimeni nu putea să treacă pe calea aceea, căci toti se speriau de ei si fugeau din calea lor.

Si ce-au făcut îndrăcitii acestia, mai bine-zis diavolii din ei, când au văzut pe Iisus Hristos, Dumnezeul nostru si Mântuitorul lumii? Au început a striga foarte tare către Dânsul: Ce este nouă si Tie, Iisuse, Fiul Dumnezeului Celui Preaînalt? Adică: "Ce ai cu noi? Noi nu Ti-am făcut Tie nimic. Noi îi chinuim numai pe oamenii acestia, care sunt dati nouă tot de puterea Ta si pe care îi avem în stăpânire si în care locuim noi". Dar apoi, temându-se de puterea Mântuitorului, au zis: Ai venit să ne muncesti pe noi mai înainte de vreme?

Auzi ce spun diavolii? Din această pericopă evanghelică învătăm trei lucruri mari:

- întâi, că si diavolii au credintă si cunostintă;

- al doilea, că ei nu fac nimic fără voia lui Dumnezeu; si

- al treilea, se tem foarte tare de puterea dumnezeiască, ca să nu-i alunge în gheena mai înainte de judecata viitoare, că muncile iadului sunt foarte grele.

Deci nu toti diavolii se află desăvârsit la muncă pentru căderea lor, asa cum nici păcătosii nu se află definitiv în iad, cum spun dumnezeiestii Părinti. De aceea ziceau diavolii acestia: De ce ai venit să ne muncesti înainte de vreme? Adică: "Nu-Ti ajunge că ai să ne muncesti desăvârsit începând din ziua Judecătii? Ai venit să ne muncesti pe noi înainte de judecată?" Căci multi din ei au rămas în văzduh, cum zice marele Apostol Pavel către efeseni: domnii puterii văzduhului; duhurile răutătii răspândite în aer, sau cum zice marele prooroc David: Multi sunt cei ce se luptă cu noi de la înăltime.




Asa si diavolii sălăsluiti în cei doi oameni, încă nu erau în gheenă, ci erau din cei din văzduh. Ei intraseră în acesti doi îndrăciti si se temeau ca nu cumva Hristos să-i scoată din oameni si să-i trimită în gheena, unde se munceau alti conducători de-ai lor, care intraseră de la început acolo.

Dar dumnezeiescul Evanghelist Luca mai spune ceva în Evanghelia sa; zice că Hristos a întrebat pe diavoli: Cum vă este numele? Căci si diavolii au nume. Si au răspuns ei din cei îndrăciti: Legheon ne este numele. Adică: "Eu nu sunt numai unul, ci suntem 6000 de diavoli" (Legheon sau legiune. Legiunea romană avea 6000 de ostasi). Dar cu toate că erau asa de multi, se rugau lui Hristos să nu-i trimită în gheenă.

Dar oare diavolul n-are putere, de au trebuit să fie atât de multi într-un om? Are foarte multă putere, căci spune Iov: Adâncul fierbe ca o căldare înaintea lui si cine va descoperi pieptul armurii lui? Si proorocul Iezechiel, vorbind de împăratul Tirului si al Sidonului, zice despre căderea satanei: Erai un heruvim ocrotitor si te plimbai în mijlocul cetelor celor scânteietoare din cer si toate flautele si muzicile cerului te lăudau pe tine. Si frumusetile tale te-au înselat pe tine, adică te-au vopsit cu carbinetul de aur, cu iachint, cu hrisolit, cu topaz, cu ametist, cu beril si cu celelalte pietre scumpe.

Auzi cum era satana înainte de cădere? Era un heruvim ocrotitor, înfrumusetat cu mare podoabă, sau cum mai zice Isaia, era luceafărul care răsare dimi-neata din ceruri. Căci zice: Cum ai căzut din fala ta, stea de dimineată? Vezi cine era si câtă putere avea? Dar această putere o au numai când si cât le îngăduie Dumnezeu. Stiti de ce? Pentru că "puterea drăcească - cum spune Sfântul Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu - este îngrădită de puterea dumnezeirii".

Frânele puterii satanei sunt în mâna lui Dumnezeu. El este câinele lui Dumnezeu si nu poate să facă nimic fără poruncă. Ati văzut la Iov cum satana a cerut voie să-l ispitească, si când i-a dat voie, a adus ispite, pogorând si foc din cer, si într-un ceas a pierdut cele 7000 de oi, 3000 de cămile, 500 de perechi de boi, 500 de asine si casele le-a dărâmat printr-un cutremur. Ai văzut ce poate el? Dar numai când îi dă voie Dumnezeu.

Deci, cum v-am spus, toată puterea drăcească este îngrădită de puterea dumnezeirii si el nu poate face nimic până nu îi dă voie Dumnezeu.

Si ce-au zis acesti diavoli? "Acesta Care este de fată este Fiul lui Dumnezeu Cel Preaînalt". Credeau aceasta diavolii si mărturiseau: Stimu-te pe Tine cine esti; esti Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt.

Auzi mărturisirea diavolească? Vezi credinta diavolilor? Dar oare credinta aceasta a diavolilor este mântuitoare? Nu, nicidecum. Sfântul Apostol Iacov ne învată: si diavolii cred în Dumnezeu si se cutremură.

De ce se cutremură diavolii? Erau 6000 în fata lui Iisus si tremurau ca varga si se rugau să nu-i trimită în gheenă mai înainte de vreme. Ce le folosea lor credinta, dacă n-au zis: "Iartă-ne, Doamne! Ne pocăim! Ne vom face slugile Tale!" N-au zis. Ci se temeau numai si se cutremurau; dar credinta lor nu era lucrătoare si mântuitoare!

Când credinta este numai cunoscătoare, nu mântuieste pe nimeni. Adică, dacă cred eu că este Dumnezeu si cunosc aceasta, numai cu atât nu mă mântuiesc. Căci zice Sfântul Apostol Iacov: Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar si diavolii cred si se cutremură. Ce folos au de credinta lor? Este o credintă cunoscătoare si iscoditoare, care nu foloseste nimănui. Ea nu mântuieste nici pe diavoli, nici pe oameni.

Dar este o altă credintă, despre care spune dumnezeiescul Apostol Pavel. Care? Credinta cea lucrătoare care se lucrează prin dragoste. Cel ce o are, păseste de la credintă la fapte. Se smereste, ascultă, miluieste, iartă, posteste, priveghează, duce viată curată, cu sfintenie, iartă pe toti cei ce l-au supărat si, cu darul lui Dumnezeu, totdeauna este milostiv, precum si Tatăl nostru milostiv este. Aceasta este credinta lucrătoare sau credinta care se lucrează prin dragoste.

Deci tineti minte că si diavolii au credintă, dar numai credintă cunoscătoare, si vai de noi păcătosii dacă ne vom asemăna cu ei, dacă numai vom crede că este Dumnezeu, dar nu vom lucra poruncile Lui! Se va împlini cu noi cuvântul care zice: Multi vor zice Mie în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am vindecat? Nu în numele Tău am propovăduit? Si voi zice către ei: Duceti-vă de la Mine, blestematilor, în focul cel vesnic! Nu vă cunosc pe voi. Dar de ce? "M-ati cunoscut ca Dumnezeu si ati făcut chiar minuni în numele Meu, dar n-ati lucrat poruncile Mele. Nu vă cunosc pe voi!" Asa, fratilor, să nu ne asemănăm diavolilor, care nu împlinesc poruncile lui Dumnezeu.

Răzbunarea ucrainenilor: ziarişti români declaraţi indezirabili

Autorităţile de la Kiev dau un răspuns dur: ziariştii români care scriu despre suferinţele românilor din Ucraina primesc automat interdicţia de a mai intra în Ucraina. Azi dimineaţă au păţit-o Simona Lazăr de la Jurnalul Naţional şi Valentin Ţigău de la Radio România. Jurnaliştii vroiau să meargă la sfinţirea singurei biserici româneşti din sudul Basarabiei (foto), de la Hagi Curda (Kamîşovka). Doar că la graniţă au aflat că sunt indezirabili pe teritoriul Ucrainei vreme de cinci ani.

De ce?

Simona Lazăr de la Jurnalul Naţional şi Valentin Ţigău de la Radio România au călătorit în anul 2009 în sudul Basarabiei, prin satele românilor lipsiţi de orice fel de drepturi, şcoală biserică sau presă. Au scris şi au relatat despre cele văzute. Despre cum au fost demolate bisericile româneşti. Despre cum limba română este eliminată din şcoli, zi de zi. Despre cum nu sunt respectate prevederile tratatelor internaţionale pe care le-a semnat guvernul de la Kiev. Răsplata: interdicţie de intrare în Ucraina. Nu sunt primii şi nici ultimii. Mai înainte a primit o astfel de interdicţie Marian Voicu de la TVR. Apoi Victor Roncea, în perioada lui de la ziarul ZIUA. Au mai fost cel puţin un jurnalist, dar din păcate nu îmi amintesc numele ei. Zic că nu sunt ultimii: anul trecut am călătorit şi eu prin sudul Basarabiei şi am scris un volumaş despre cele văzute acolo. Îl puteţi descărca în format electronic la sfârşitul acestui articol. Am scris acolo ce am văzut, am arătat cum Ucraina încalcă cele mai elementare drepturi ale minorităţilor naţionale. Cred că şi eu am fost “premiat” alături de Cătălin Vărzaru (co-autorul volumului “Românii din Bugeac pe cale de dispariţie”).

Continuare la Blog pentru Basarabia

CUVANTUL SFANTULUI NICODIM AGHIORITUL: CA demonii nu pot sa vindece, ci omoara

[...] Aşadar, să nu te înşeli, creştinule, ci află că nici lupul nu se face vreodată oaie, după proverb, nici diavolul nu se face vreodată doctor; şi că mai uşor poate să îngheţe focul şi să se încălzească zăpada, decît să vindece într-adevăr diavolul; fiindcă acesta, chiar dacă ar vrea să te vindece, nu poate, deoarece este cu totul neputincios, iar dacă presupunem că poate să te vindece, totuşi nu vrea, deoarece sănătatea omului este un bun, iar diavolul urăşte totdeauna cele bune şi de aceea este numit duşmanul binelui (misokalos). [...]

- din lucrarea Cum sa ne mantuim? Dupa invatatura Sfintilor Parinti

Exclusivitate Roncea.ro: Discursul profesorului Vladimir Tismaneanu la decernarea Ordinului “Pentru Merit” in promovarea democraţiei în România si raspunsul presedintelui Traian Basescu

 

Preşedintele Traian Băsescu i-a conferit Ordinul Naţional “Pentru Merit” în grad de Mare Cavaler lui Vladimir Tismăneanu, la împlinirea vârstei de 60 de ani şi în semn de apreciere pentru eforturile susţinute în promovarea democraţiei în România.

Preşedintele a semnat la 6 iulie decretul, însă acesta a fost publicat, joi, în Monitorul Oficial.
Potrivit decretului, distincţia a fost acordată având în vedere propunerea preşedintelui ICR, Horia Roman Patapievici. Decorarea este făcută, potrivit textului decretului, “la împlinirea vârstei de 60 de ani, în semn de apreciere deosebită a prestigioasei activităţi profesionale, pentru eforturile susţinute în promovarea democraţiei în România”.
Cu sprijinul Grupului pentru Dialog Social si personal al dlui Horia Roman Patapievici, am reusit sa obtinem discursul profesorului Vladimir Tismaneanu la decernarea titlului de erou al muncii democratice:
“Am deosebita plăcere să exprim cele mai calde mulţumiri conducerii de partid, democrat liberal, şi de stat, multilateral democratic, pentru înaltul titlu de “Erou al Democratiei” ce mi-a fost înmânat astăzi, precum şi pentru aprecierile şi urările ce mi-au fost adresate prin scrisoarea Comitetului Politic Exe­cutiv al Comitetului Central al al Institutului Cultural din Romania cu prilejul aniversării zilei mele de naştere şi a îndelungatei activităţi revoluţionare în rândurile Grupului pentru Dialog Social. (Aplauze)
Consider toate acestea ca o expresie a aprecierii deosebite pe care Partidul Democrat Liberal şi poporul nostru o dau activităţii mele revoluţionare, ca activist al Grupului pentru Dialog Social, contribuţiei duse la realizarea politicii generale interne şi externe a partidului nostru de dezvoltare a afacerii anticomunismului, a forţelor de producţie antiromanesti, de debusolare si cretinizare a maselor de manevra, atrofiere a demnitati nationale si stergere a identitatii romanesti, de falsificare a istoriei romanilor si impunere a culturii bolsevice, de ridicare continuă a bunăstării noastre materiale, de întărire continuă a independenţei şi suveranităţii Rusiei. (Aplauze)
În aceste momente este pentru mine o mare satisfacţie faptul că, de mai bine de 50 de ani, mă aflu în rândurile mişcării revoluţionare ale partidului nostru ilegalist, am participat în toate împrejurările la lupta împotriva fascismului şi imperialismului, pentru înfăptuirea revoluţiei de eliberare socială şi internaţională, antifascistă şi antiimperialistă, pentru construcţia democratiei în noua noastra patrie parazitata de noi si familiile noastre venite ca capusele rosii ale armatei sovietice eliberatoare.
Nu există satisfacţie mai mare pentru mine, ca, de altfel, pentru orice activist revoluţionar, pentru orice gedesist cominternist decât aceea de a fi participant activ la realizarea măreţelor idealuri de mancurtizare, batjocorire şi umilire a romanilor, la marile transformări pe care le-a obţinut poporul nostru pretutindenar prin privilegiile impuse de Silviu Brucan, sub conducerea gloriosului nostru partid fesenist, în edificarea noii orânduiri sociale, în făurirea societăţii democratice multilateral dezvoltate. (Aplauze)
Aşa cum pe drept cuvânt s-a su­bliniat în Expunerea secretarului general al partidului la marele forum democratic din 18 decembrie 2006, România s-a transformat într-o perioadă istorică scurtă dintr-o ţară normala într-o ţară eminamente saracita, cu o industrie distrusa si facuta bucati pentru dus la fiare vechi, la prietenii nostri din Transnistria, cu o agricultură rasa, cu eliminarea oricaror sustineri pentru dezvoltarea ştiinţei, învăţământului, culturii romane, prin impunerea unor factori paraziti hotărâtori pentru progresul general al democratiei si eradicarii elementului romanesc din toate structurile statului capusat.
Toate aceste mari realizări au asi­gurat ridicarea generală a gradului nostru de bunăstăre materiala in timp ce întregul popor abrutizat a fost redus la o masa amorfa intinsa ca o ameoba pe pamanturile care apartin stravechiului neam secuiesc. Vorba lui Horia: “radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării” iar “românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu”.
Datorăm toate aceste realizari contra celor “23 de milioane de omuleti patibulari” politicii juste a partidului nostru, de la FSN la PDL, de aplicare consecventă a legilor generale, a principiilor democratiei ştiinţifice la realităţile si necesitatile noastre de a distruge precum niste lacuste orice gasim de valoare in cale, dupa cum am invatat de la tata Ilici incoace.
Măreţele realizări obţinute sunt rezultatul muncii pline de abnegaţie a agentilor anti-Romania, a tradatorilor din structurile fostului stat roman, a intelectualităţii prostituate, a întregului nostru activ gedesist, care, în strânsă unitate, sub conducerea partidului nostru, azi PDL ieri FSN, înfăp­tuiesc neabătut politica gene­rală de înaintare a retelei noastre pe calea democratiei multilateral dezvoltate pana in fundul iadului.
Suntem, la începutul celui de-al 7-lea an al planului bi-cincinal 2004-2014, care asigură înfăptuirea obiectivelor strategice trasate Coloanei a V-a de catre cel de-al  III-lea Congres al Kominternului şi Conferinţa naţională a partidului, cand ne-am facut si prim-vicepresedinti, de dezvoltare intensivă, de modernizare, pe baza celor mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii, a tuturor sectoarelor de activitate, de înfăptuire a noii re­voluţii tehnocratice contra umanitatii, a opiumului popoarelor, crestinismul, si, in special, a elementului credincios ortodox romanesc.
Pe această bază se vor crea condiţiile necesare trecerii României la un stadiu superior de dezvoltare economico-socială anti-umana si anti-romaneasca. Hotărâtor este acum ca, în spiri­tul planurilor şi programelor, al orientărilor de largă perspectivă, cu­prinse în cuvântarea programa­tică a secretarului general al partidului la marele forum democratic din luna decembrie 2006, să acţionăm cu toată fermitatea pentru înfăptuirea în cele mai bune condiţii în viaţă a tuturor obiectivelor de dezvoltare economico-socială anti-romaneasca si de propasire a intereselor noastra impotriva Romaniei. (Aplauze)
Doresc să mă refer, în mod deo­sebit, la rolul important care revine ştiinţei, învăţământului şi culturii bolsevice, la necesitatea de a face totul pentru aşezarea la baza întregii activităţi, din toate sectoarele, a celor mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii, ale cunoaşterii umane, în general, pentru biometrizarea si robotizarea sclavilor nostri din ceea ce inca se considera a fi “poporul roman”.
Trebuie să perfecţionăm conti­nuu activitatea de cercetare ştiinţifică şi tehnică, în vederea înfăptuirii în cele mai bune condiţii a marilor obiective care asigură înălţarea ţării noastre pe noi culmi de progres şi civilizaţie, a controlului total electronic, a revolutiei biometrice, pentru ridicarea generală a nivelului de cunoştinţe ştiinţifice şi cu acest prilej justeţea politicii externe a partidului nostru, a României neokominterniste de dezvoltare a colaborării cu toate ţările foste socia­liste, cu ţările în curs de dezvoltare, precum şi cu ţările capitaliste dezvoltate, în spiritul principiilor coe­xistenţei paşnice, cu toate statele lumii, fără deosebire de orânduire socială, cu conditia ca noi sa conducem in teritoriile respective, dupa cum ne-a invatat maestrul Trotki, prin infiltrarea si ocuparea din interior a tuturor institutiilor statului pana nu mai ramane piatra de piatra din acea tara.
In incheiere, nu pot sa uit de Omagiul pe care mi l-au facut editura Humanitas, unde am si debutat odinioara, sub bagheta lui Valter Roman, acum a dragului Gabi Liiceanu, si tovarasii mei de drum de la Idei in Dialog, revista savatului de renume penal Sorin Ovidiu Vintu, si de la Dilema veche, a iubitului nostru prieten comun Dinu Patriciu, patronul lui Andrei Plesu. Prin politrucii de frunte ai noii scoli de cadre de la Colegiul Novaia Europa, mi-au inaltat o oda aniversara demna de trambitat si in Piata Rosie: “Nu avem voie să uităm comunismul, iar Vladimir Tismăneanu are grijă de asta, ducînd mai departe flacara lui chiar si cand se face scrum, precum crematii de la Ateneu si de la Monumentul Eroilor Comunisti”.
Va multumesc din inima tovarase comandant Traian Basescu, pardon, stimate domnule presedinte al fostei Romanii, si va astept alaturi de mine, pe culmile democratiei multilateral dezvoltate!”
Conform surselor prezente la decernarea ordinului “pentru merit” in ale democratiei, la auzul acestui discurs epocal presedintele Traian Basescu a rostit doar trei cuvinte, la fel de epocale:
“Hă, hă, hă”!

Profetii ale Parintelui Arsenie Boca.

„Ne-a mărturisit că nu va mai dura mult timp şi va pleca spre Împărăţia Tatălui Ceresc, dar că va părăsi această lume datorită unui complot mişelesc, al cărui scop va fi acela de a-1 otrăvi. Totuşi, el nu va împiedica aceasta, deoarece atunci misiunea lui spirituală pe pământ va fi deja terminată. Apoi a scos dintr-un cufăr o carte groasă şi foarte uzată, scrisă în greaca veche, care provenea de la sfinţii creştini de la Muntele Athos. „În ea – ne-a spus părintele Arsenie – se găseşte descrierea hidrei cu răsuflarea otrăvitoare, care va urmări prin toate mijloacele să împiedice lumina şi voinţa dumnezeiască… Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituţiile statului, în conducerea lui şi mai ales în politică. Din nefericire, ea va intra pe furiş chiar şi în sânul Bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii îşi vor pierde speranţa. Doar cei care îşi vor păstra credinţa adevărată vor fi salvaţi şi mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei”.

Apoi, părintele Arsenie a dezvoltat subiectul şi a spus că această „lucrare diavolească” nu este ceva ce a apărut în vremurile noastre, ci ea durează din antichitate, de mii de ani, pregătind încetul cu încetul terenul pentru lupta finală care se apropie. Planul „lucrării diavoleşti” este minuţios şi, prin puterea banilor şi a viciilor, între care minciuna, prefăcătoria, intriga şi omorul sunt cele mai importante, cei care o săvârşesc au ajuns destul de aproape de ţelul lor principal, care este controlul şi dominarea întregii lumi… Aici, însă, părintele a făcut o afirmaţie neaşteptată, care a avut darul să ne şocheze într-o oarecare măsură. El a spus că, în mod paradoxal şi într-un interval de timp scurt, atenţia lumii se va concentra asupra ţării noastre, datorită schimbărilor extraordinare care vor avea loc şi a semnelor specifice care vor depăşi cu mult puterea limitată de înţelegere a cunoaşterii materialiste” "Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. Când îşi urmează destinul, au apărarea lui Dumnezeu. Când şi-l trădează, să se găteasca de pedeapsă"
Părintele Arsenie Boca

Iată că pe zi ce trece proorociile Părintelui Arsenie Boca sunt din ce în ce mai aproape să se împlinească. Părintele Arsenie Boca este unul dintre puţinii părinţi înduhovniciţi care a primit acest dar de a profeţi (şi nu numai) despre evenimentele care vor avea loc în România.General vorbind există foarte puţine profeţii despre ceea ce urmează să se întâmple cu poporul român în raport cu profeţiile care există pentru poporul grec sau cel rus.
Cu toate acestea tind să cred că România este cu totul o ţară aparte. Şi după cum spunea un alt mare duhovnic al neamului românesc, Părintele Arsenie Papacioc; "acest popor va avea un rol important în istoria omenirii".

Personal mărturisesc că încă nu ne dăm seama ce bogăţie duhovnicească ne-a dăruit Dumnezeu prin acest minunat Părinte Arsenie Boca. Cu o gândire profund creştină dar şi cu o pregătire de excepţie aşa cum puţini duhovnici au fost. Din păcate opera/scrierile Părintelui Arsenie este prea puţin studiată. Ce-i drept nu este uşor să studiezi opera Părintelui Arsenie Boca şi nu oricine poate să o înţeleagă, pentru că Părintele Arsenie Boca a fost unic în felul lui cu o concepţie şi un dar înnăscut de a privi lucrurile în lumină cu totul şi cu totul deosebit.

Din păcate neînţeles de mulţi, urât de mulţi, desconsiderat, numit în fel şi chip (vrăjitor, yoghin ş.a.m.d.) de toţi cei care nu pot înţelege lucruri mai presus de mintea lor, mai presus de fire şi nu pot vedea cu ochii duhovniceşti mai departe, mai în profunzime, neacceptând lucruri mai înalte decât ceea ce le permite această minte omenească îngustă şi lipsită de Harul lui Dumnezeu. Cu toate acestea sunt foarte mulţi oameni care îl iubesc pe Părintele Arsenie iar pe zi ce trece sunt tot mai mulţi. Aceasta o arată şi prezenţa a unui număr din ce în ce mai mare de credincioşi care vin să facă o rugăciune la mormântul Părintelui Arsenie Boca sau cu ocazia slujbei parastasului. Atunci vin credincioşi din toate colţurile ţării, vin să stea ore întregi pentru a ajunge la mormântul celui ce a fost numit încă din timpul vieţii omul lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu Însuşi a vrut să-l slăvească cu asemenea cinstire, aceasta arată că Părintele Arsenie nu e mic înaintea lui Dumnezeu.

Deja scrierile Părintelui au început să fie traduse şi în limba maghiară de Dna. Csilla Gyöngyvér, care deasemenea este de etnie maghiară, dar care s-a convertit la Ortodoxie şi este căsătorită cu un oltean.
Cu timpul mulţi îşi vor da seama ce înseamnă Părintele Arsenie Boca pentru această ţară şi contribuţia importantă pe care o are în spiritualitatea poporului român.


Aduc din nou în atenţie câteva din profeţiile Părintele Arsenie Boca cu privire la poporul român:

"Măi, să ştiţi că mulţi vor pleca din ţară, [NOTǍ vestitorul - acest lucru îl putem observa cu toţii urmează înnsă partea a doua] dar puţini se vor întoarce. Va veni vremea când ar dori să se întoarcă şi n-or mai putea, căci România va fi înconjurată de flăcări”. Părintele nu prea era de acord să-ţi părăseşti ţara.
Înainte de revoluţia din 1989 Părintele ne-a spus că miroase a praf de puşcă şi aşa a fost. Ne-a mai spus că o să ne pască un mare cutremur şi blocurile din Bucureşti vor ajunge ca şi cutiile de chibrituri.
Părintele Arsenie a fost şi rămâne în inimile noastre ca un sfânt. Acum mergem la mormântul Părintelui Arsenie şi ne rugăm acolo şi de câte ori îl chemăm în rugăciune, el ne ajută şi ne ocroteşte.
(Viorica Farcaş, 48 ani, Voila)
***

Odată mi-a zis că, într-o noapte, către ziuă, ne vor ocupa trei ţări: Ungaria , Bulgaria şi Rusia. Atunci eu am zis: „Ungurii or să ne ocupe pe noi?”, iar el mi-a spus: „Şi pe cei ce ne vor ocupa va veni ploaie de foc”.
(Chiş Aurelia, 93 ani, com. Boiu, jud. Mureş)

***
În anul 1976, când picta biserica Drăgănescu, părintele Arsenie spunea, în dialog cu informatoarea "Vicol Tatiana":
"Conducerii de astăzi nu le trebuie mănăstiri. Ei au lăsat câteva mănăstiri istorice şi atât. Ei vor ajunge să cuprindă înntreg pământul, vor conduce lumea. Până atunci va fi bine de noi. Atunci se va vedea care este creştin adevărat, că va răbda toate . Care nu va cădea în valul lumii".

Eu am zis: Eu nu cred că vor ajunge să cuprindă tot pământul , mai ales că sunt oameni fără credinţă. Parintele Arsenie Boca a răspuns: "Sunt îngăduiţi de Dumnezeu... să pună stăpânire pe înntregul glob pământesc... Nu te pune cu ei rău ci să fii credincioasă, că Dumnezeu este în orice loc ca şi la Ierusalim ca şi la noi. Căci biserica din inima noastră nimeni nu o poate dărâma".

Adrian Nicolae Petcu
***

Privind viitorul a spus odată: "Zdreanţa roşie, secera şi ciocanul, steaua cu cinci colţuri va dispare , dar va veni steaua cu şase colţuri , anarhia, şi va fi vai şi amar de lume".

Cornea Elena (Hârseni)
***
Părintele Arsenie: Vasile, americanii pe care ştiu că-i aştepţi, nu vor veni! Pe noi, singuri, ne aşteaptă o luptă grea şi lungă. Cei buni şi drepţi vor da jertfă mare de viaţă şi sânge, cei slabi, nimicnici şi făţarnici vor îngroşa rândurile duşmanilor noştri atât de mult încât vor crede că sunt numai ei, atotputernici şi atoateştiitori.
Asta va fi burta lor moale şi-i va duce la pierzare când va veni din Răsărit un om cu stea în frunte.
Dar va fi peste mulţi ani, peste foarte mulţi ani şi nouă Dumnezeu nu ne va hărăzi să vedem acele vremi. Tu nu vei putea vedea americanii care atunci vor veni! Mie nu-mi va fi dat să văd, după sărbătoarea deşartă a victoriei , câţi dintre cei drepţi au mai rămas! Căci , vezi tu, Vasile, după această victorie deşartă, puţini dintre cei drepţi vor mai fi în picioare şi la sărbătoare. Peste tot vor fi năimiţii [vânduţi duşmanului] şi abia atunci va începe o nouă luptă, poate mai uşoară, căci fără jertfă de sânge, dar la fel de lungă ca şi cea pe care am început-o noi acum!

Vasile Şerbu:Dumnezeu să mă ierte, părinte, dar eu nu mai înţeleg nimic. După ce-om răzbi peste zeci de ani, câştigul să fie tot al năimiţilor?Păi atunci pentru ce mai luptăm noi azi?

Părintele Arsenie: Păi vezi, asta-i Vasile, voi cei drepţi şi buni trebuie să luptaţi pentru ca nepoţii, strănepoţii şi copii voştri să fie Oameni, cu capul sus printre drepţi, atunci când ne vom întreba câţi sunt dintre ai noştri şi câţi dintre năimiţi, la victoria de care ţi-am vorbit

Vasile Şerbu (Arpaşul de jos)
(Monitorul de Făgăraş, 13-19 feb.2008)
***
Odată venise o doamnă de la Bucureşti şi Părintele i-a spus că pe Bucureşti s-a "ouat" de două ori, referindu-se la bombardamente [dar şi la cutremure], iar când se va "oua" a treia oara Bucureştiul va fi şters de pe faţa pământului deoarece acolo forfotesc păcatele.
Altă dată Părintele ne-a vorbit despre sfârşitul lumii, că sfârşitul lumii nu va fi aşa cum gândim noi că va muri toată lumea odată. Ci va muri pe rând. Intr-o parte de lume vor fi războaie, în altă parte cutremure, în alta înecări [NOTǍ vestitorul - vezi de exemplu tsunami din 2004 din Asia cu peste 200.000 de morţi], vor fi accidente peste accidente, vor fi boli necunoscute şi fără leac. Toate acestea le putem vedea în zilele noastre. Toate acestea, pe care le vedem acum, le-a proorocit Părintele Arsenie prin anii 1945-1946 ca să ne întoarcem la credinţă că sfârşitul nu-i departe. Putem vedea asta după semnele care sunt.
Toate aceste semne ni le-a proorocit Părintele Arsenie prin anul 1945-1946 şi ne-a citit [tălmăcit] din Biblie de la Apocalipsă că se va ridica de la Răsărit un popor fără cruce, va bântui casele oamenilor, le va dărâma, le va nimici, se va călca om pe om, se va mânca carne de om şi se va bea sânge de om. Cine va rămâne din războiul acesta va fi ales ca grâul din pleavă. Pleava zboară, iar grâul rămâne. Se va alege cine va rămâne.

Părintele ne-a spus: "Nu vă spun de la mine. Aşa scrie în carte, în Biblie".

Preoteasa Lucreţia Urea şi Paraschiva Anghel
***
Sunt multe de spus, şi are mare dar şi mare putere. Acum, de când a trecut dincolo, simţim darul şi puterea . Ne povestea că "România va fi Grădina Maicii Domnului, Bucureştiul [reconstruit] va fi noul Ierusalim. Şi care vor rămânea, aleşii lui Dumnezeu, că numai aceia vor rămânea, vor fi într-o fericire nemaipomenit de mare. Dar numai Dumnezeu ştie care vor fi aleşii". Apoi mi-a spus de băiatul cel mare, care nu aude, că atunci când va fi Bucureştiul Noul Ierusalim, o să fie un om mare, că noi ca părinţi nu suntem vrednici să ştim unde va fi el.

Letiţia Suciu (Dumbrăveni)
***
„Ne-a mărturisit că nu va mai dura mult timp şi va pleca spre Împărăţia Tatălui Ceresc, dar că va părăsi această lume datorită unui complot mişelesc, al cărui scop va fi acela de a-1 otrăvi. Totuşi, el nu va împiedica aceasta, deoarece atunci misiunea lui spirituală pe pământ va fi deja terminată. Apoi a scos dintr-un cufăr o carte groasă şi foarte uzată, scrisă în greaca veche, care provenea de la sfinţii creştini de la Muntele Athos. „În ea – ne-a spus părintele Arsenie – se găseşte descrierea hidrei cu răsuflarea otrăvitoare, care va urmări prin toate mijloacele să împiedice lumina şi voinţa dumnezeiască… Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituţiile statului, în conducerea lui şi mai ales în politică. Din nefericire, ea va intra pe furiş chiar şi în sânul Bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii îşi vor pierde speranţa. Doar cei care îşi vor păstra credinţa adevărată vor fi salvaţi şi mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei”.

Apoi, părintele Arsenie a dezvoltat subiectul şi a spus că această „lucrare diavolească” nu este ceva ce a apărut în vremurile noastre, ci ea durează din antichitate, de mii de ani, pregătind încetul cu încetul terenul pentru lupta finală care se apropie. Planul „lucrării diavoleşti” este minuţios şi, prin puterea banilor şi a viciilor, între care minciuna, prefăcătoria, intriga şi omorul sunt cele mai importante, cei care o săvârşesc au ajuns destul de aproape de ţelul lor principal, care este controlul şi dominarea întregii lumi… Aici, însă, părintele a făcut o afirmaţie neaşteptată, care a avut darul să ne şocheze într-o oarecare măsură. El a spus că, în mod paradoxal şi într-un interval de timp scurt, atenţia lumii se va concentra asupra ţării noastre, datorită schimbărilor extraordinare care vor avea loc şi a semnelor specifice care vor depăşi cu mult puterea limitată de înţelegere a cunoaşterii materialiste”.

SURSA: http://vestitorul.blogspot.com/search/l ... fe%C5%A3ii

Sfantul Nicodim Aghioritul - despre rugaciunea in liniste si in timpul noptii

Insă foarte ajută la umilinţa inimii şi chipul cel mai liniştit al locuinţei fiecăruia, la care se cade a se trage cand se roagă caţi iubesc a se smeri; şi vremea cea liniştită, care mai ales este vremea nopţii, cand ceilalţi oameni se liniştesc şi se odihnesc.

Pentru aceasta şi Domnul, pildă vrand a ne arăta nouă, de multe ori Se ducea in munţi şi in locuri pustii, şi in vreme de noapte, şi acolo se ruga. „S-a suit, zice sfinţitul Matei, la munte să se roage deosebi, şi făcandu-se seară, era acolo singur” (Matth. 14, 23). Pe care talcuindu-o Marele Gură de Aur, zice: „Pentru aceasta adeseori in pustii se duce, şi acolo innoptează. De multe ori rugandu-se, invăţandu-ne pe noi a vana intru rugăciuni netulburarea, şi cea din vreme, şi cea din loc.” (Cuv. la Schimbarea la faţă) Că maică a liniştii este pustia. Iară liniştea iarăşi, după Ioan cel din Damasc, maică este a rugăciunii. Şi aiurea, acelaşi cu graiurile de aur zice: „Socoteşte cat de mare este, in noapte adancă, cand toţi oamenii dorm, şi linişte prea adancă este, tu singur sculandu-te, făţiş să voroveşti cu Stăpanul cel de obşte al tuturor. Dulce este somnul, dar nimic nu este mai dulce decat rugăciunea. Dacă deosebi cu Dansul vei vorovi, multe vei putea a săvarşi, nimenea supărandu-te pe tine, nici dezbătandu-te pe tine de la rugăciune. Ai şi vremea ajutătoare spre a dobandi acelea ce le voieşti”. (Cuv. la toţi sfinţii).

(Sf. Nicodim – Apanthisma, pag. 20)

- cules de Dan Fagaraseanu

Sfântul Nicodim Aghioritul: Câte minuni poartă în ea minunea mai presus de fire a întunecării Soarelui, care s-a făcut la răstignirea Domnului.

Câte minuni poartă în ea minunea cea mai presus de fire - a eclipsei de soare sau, mai bine zis, a întunecării lui -care s-a făcut la răstignirea Domnului.

Şi aceasta deoarece atunci când Domnul nostru S-a răstignit era o după-amiază de primăvară, ziua fiind egală cu noaptea şi având fiecare câte douăsprezece ore - după aşezămintele Sfinţilor Apostoli [referinţă neidentificată] şi după toţi cei care s-au ocupat cu Pascalia -, şi deoarece soarele nu s-a întunecat cu de la sine putere, după cum a crezut Origen, ci luna - care era plină, având paisprezece zile, după dumnezeiasca Scriptură (Iş 12, 18) -, venind sub el şi mergând împreună, 1-a întunecat, după dumnezeiescul Dionisie Areopagitul care a văzut cu ochii lui această călătorie împreună precum şi întunecarea. El se afla în Heliopolis - în Egipt - împreună cu Apollofane şi scrie într-adevăr despre acest [lucru] în epistola cea către Policarp. Acestea fiind cunoscute mai înainte, priveşte la câte minuni au decurs şi câte legi fireşti s-au schimbat din cauza acestei lipsiri mai presus de fire.

1. După legile cele fireşti, atunci când este lună plină, este imposibil ca ea să călătorească împreună cu soarele. Şi aceasta deoarece în timpul acesta amândoi luminătorii se află în opoziţie [unul cu altul]. Adică: dacă soarele se află la amiază deasupra pământului şi la intersecţia verticalei locului cu emisfera cerească superioară, [loc] care se numeşte Zenit, atunci luna se află - conform simetriei - la intersecţia verticalei locului cu emisfera cerească inferioară - [loc] care se numeşte Nadir. Şi invers. Şi iarăşi: dacă soarele se află la apus, luna se află la răsărit. Şi invers. însă la răstignirea Domnului aceste legi fireşti s-au schimbat, căci soarele şi luna s-au mişcat împreună în călătoria lor mai presus de fire şi preaslăvită. Despre aceasta scria Marele Dionisie lui Policarp cel mai sus pomenit: „Deci spune-i lui: ce spui despre eclipsa arătată în timpul crucii mântuitoare? Amândouă s-au văzut prezente: luna arătându-se cu soarele în Heliopole în mod minunat (paradoxal) (căci nu era timp de conjuncţie)". (Sfântul Dionisie Areopagitul, Epistola VII către Policarp, op. cit., p. 260).

2. Luna a pornit înaintea [soarelui] şi într-un minut a parcurs douăsprezece ceasuri întregi. Căci în acel minut, când ea trebuia să se afle la semnul cel de sub pământ - Nadir -, ea s-a aflat la semnul cel de deasupra pământului - Zenit -, căci a alergat cu o nespusă şi neînţeleasă viteză pe de¬desubtul pământului, prin emisfera nordică, până în emisfera sudică de deasupra pământului, ajungându-1 pe soare la mijlocul cerului, şi a călătorit împreună cu dânsul la al şaselea ceas din zi în care a fost răstignit Domnul.

3. Luna, după ce a călătorit împreună cu soarele, partea ei cea opusă nouă - adică discul ei cel al paisprezecelea întreg [sic] - a rămas cu totul neluminată, fiind lipsită atât de lumina cea deosebită care venea de la soare, cât şi de cea proprie ei. Căci şi luna are lumină proprie, fiind un astru pe jumătate strălucitor, după părerea generală atât a celor din vechime cât şi a astronomilor mai noi. Deci, aşa cum atunci când este lună nouă se vede însăşi lumina ei proprie - căci atunci ea se află sub soare, după cum zic astronomii -, tot aşa trebuia să se vadă la Răstignire doar lumina proprie a lunii, fără vreo mijlocire, ea fiind [în acel moment] sub soare. Insă atunci luna, fiind lipsită şi de lumina proprie ei, s-a în¬tunecat şi mai mult şi şi-a ascuns lumina, fiind mai puţin luminoasă decât atunci când se află în celelalte faze nedepline. [In timpul acesta] soarele se afla sub pământ, iar umbra pă¬mântului - cea de forma căpăţânii sfeclei de zahăr -- cădea peste lună, cu toate că în acea vreme nu era nici o cauză care să pricinuiască lunii această întunecare adâncă.

4. Luna fiind plină, dar fără lumină, a acoperit tot discul soarelui. De aceea soarele mai că a dispărut, făcându-se nevăzut de la ochii celor ce vedeau. S-au arătat aproape toate stelele. In miezul zilei cel luminat al Vinerii celei Mari, s-a făcut prea adânc miez de noapte. Drept urmare, această întunecare a soarelui s-a făcut în toată lumea şi în tot locul. Acest lucru nu se întâmplă niciodată atunci când soarele şi luna călătoresc în mod firesc împreună.[1]

Despre aceasta trei evanghelişti au zis cu un singur glas: Matei: întuneric s-a făcut peste tot pământul (Mt 27, 45), Marcu: întuneric s-a făcut peste tot pământul (Mc 15, 33), iar Luca: întuneric s-a făcut peste tot pământul CLc 23, 44).

5. Luna, după ce a acoperit tot discul soarelui, a mers împreună cu acesta spre apus. Şi 1-a ţinut acoperit aşa trei ceasuri întregi, până la cel de-al nouălea, după cum ne zic dumnezeieştii evanghelişti: Matei (27, 45), Marcu (15, 33) şi Luca (23, 44). Dar nu 1-a acoperit sau descoperit pe el încet-încet - după cum se întâmplă la o eclipsă normală -, ci 1-a acoperit în totalitate în aceste trei ceasuri, lucru care este mai presus de fire şi preaslăvit.

6. După scurgerea celor trei ceasuri, timp în care luna a acoperit soarele, iarăşi 1-a descoperit, dar împotriva rânduie¬lii celei fireşti. Căci atunci când [cele două astre] călătoresc împreună, în mod normal şi se face eclipsă de soare, iar partea lui care se întunecă prima tot aceea se va şi lumina prima, însă în vremea aceea, partea care s-a întunecat prima s-a lu¬minat ultima şi invers: partea care s-a întunecat ultima s-a luminat prima. De aceea acelaşi dumnezeiesc Dionisie scria în [epistola] către Policarp despre acest fenomen, zicând: „Şi iarăşi [zic]: nu s-a întunecat şi [nici nu] s-a luminat [pe urmă soarele] pe aceeaşi parte, ci invers" [text neidentificat în tra¬ducerea părintelui Stăniloae, pe care o folosim].

7. După ce luna a mers împreună cu soarele către apus, acoperindu-1 timp de trei ceasuri, adică până la al nouălea ceas din zi, nu 1-a urmat mai departe şi nici nu a apus împreună cu el. Nu! Ci lăsându-1 pe el la locul de pe cer corespunzător ceasului al nouălea [ora trei după-amiază], s-a întors înapoi la răsărit. Şi până să parcurgă soarele acea distanţă de cer corespunzătoare celor trei ceasuri care mai rămăseseră până la sfârşitul zilei, luna s-a grăbit şi cele nouă ceasuri le-a parcurs în trei şi astfel, atunci când soarele s-a aflat la marginea apusului, luna s-a aflat simetric la cealaltă margine a răsăritului. Şi în felul acesta s-au reaşezat amândoi luminătorii [la locurile lor], reintrând în rânduiala lor cea firească.

Dacă ar fi să socotim toate cele scrise până aici, care s-au întâmplat la răstignirea Domnului, vom zice: luna a mers înainte faţă de mişcarea ei normală şi de orbita ei cu cincisprezece ore. Douăsprezece [au trecut] până ce a coborât de la Nadir şi a ajuns soarele la Zenit şi trei au trecut cât a mers împreună cu el până la apus, acoperindu-1. Apoi lunii i-au trebuit nouă ore până să se întoarcă înapoi la răsărit. De aceea luna a făcut atunci o noapte şi o zi în patruzeci şi două de ore. Adică: şase ore de la apus până ce a ajuns la mijlocul emisferei nordice; douăzeci şi patru de ore au trecut cât timp a mers înainte şi s-a întors înapoi; iar douăsprezece ore cât a mers de la răsărit până la celălalt apus, împlinind astfel o noapte normală după rânduiala şi durată.

Ai văzut, frate, câte minuni poartă în ea doar o singură minune: cea a eclipsei de soare care a avut loc când Domnul a fost răstignit? Slăveşte-L, dar, pe Hristos, Care S-a răstignit şi Care, deşi cu trupul Se afla pe cruce, era şi atotputernic cu a Sa dumnezeire, lucrând nişte minuni ca acestea, după cum iarăşi zice acelaşi Dionisie:

„Unele lucruri mai presus de fire ca acestea s-au petrecut în acelaşi timp, fiind posibile de făcut de Hristos, Atoatecauzatorul Care face cele mari şi minunate, ce nu au număr" (Sfântul Dionisie Areopagitul, Epistola VII, op. cit. p. 260). Iar Mihail Sincelul zice în cuvântul de laudă către Dionisie: „Această minune mult minunată â eclipsei de soare, fiind analizată în amănunţime, a fost de ajuns pentru Dionisie şi Apollofane, care erau elini, ca să cunoască dumnezeirea lui Iisus Hristos. Dumnezeiescul Dionisie, privind la această minune, s-a gândit şi a zis: «un Dumnezeu neştiut pătimeşte cu trupul şi pentru El toate s-au întunecat şi s-au clătinat»."
Apollofane, care a rămas elin, s-a gândit şi el şi a zis dumnezeiescului Dionisie: „Acestea, o, bunule Dionisie, sunt răsplăţile faptelor dumnezeieşti" (Sfântul Dionisie Areopagitul, Epistola VII, op. cit. p. 260) - adică acestea sunt schimbări ale lucrurilor dumnezeieşti, după Pahimere, căci se va schimba minciuna în adevăr, întunericul în lumină, moartea în viaţă, omul se va face Dumnezeu [după har] - şi toate celelalte. Eclipsa aceasta este arătată, dintre elini, şi de către Flegon istoricul în Istoriile sale, cartea a 13-a. Iar din vechii noştri scriitori bisericeşti de către African, în cartea a 5-a a Istoriilor sale, şi de către Eusebie Pamfil. Iar dintre cei mai recenţi de către dumnezeiescul Maxim Pahimere, Ghenadie Scholarios, Nichifor Theotokis şi Corderie Iezui¬tul, în cărţile de curând tipărite în 2 volume, [cuprinzând scrierile] Sfântului Dionisie.

Iar Domnului nostru Iisus Hristos, Celui Care printr-o minune ca aceasta. Şi-a făcut cunoscută dumnezeirea Lui şi Şi-a adeverit-o, fie slava şi stăpânirea în veci. Amin.