30.9.11

Minuni in viata parintelui Adrian Fageteanu

“O alta moarte clinica avea sa-l astepte pe parintele multi ani mai tarziu, la Stalingrad. Plecase voluntar pe front si, plin de viforul tineretii, dorea recastigarea Basarabiei. Tot voluntar s-a prezentat la generalul Dragalina (Cornel,+ 1949, fiul eroului Ioan A. Dragalina, n. n.,) oferindu-se pentru o actiune plina de primejdii si nu a mai revenit la unitate. Din nou, viata lui a ramas suspendata de un iluzoriu fir. Explozia unui srapnel l-a ranit grav. Era plin de sange si toata falca de jos abia se mai tinea intr-un rest de cartilaj. Era desfigurat si cu greu mai respira din cauza hemoragiei. Medicii ii dadeau doua-trei ore de supravietuire. Nu aveau cum sa-l ajute. Nu aveau cu ce. Singura sansa erau un spital si un chirurg priceput. Acolo, in camp deschis, nu se putea face nimic. Atunci, s-a petrecut minunea. In aer s-a auzit un zgomot intrerupt, de motor cu probleme si, cateva secunde mai tarziu, un avion nemtesc de vanatoare a aterizat, oprind chiar langa parintele. Avionul nu mai putea zbura. Avea o defectiune la rezervorul de benzina. Nu era ceva grav, caci neamtul a surubarit o vreme pe sub burta avionului si motorul a pornit. Vazand ca vrea sa plece, un ofiter roman, Ciurea (maramuresean), l-a rugat pe pilot sa ia ranitul, sa-l duca la un spital. Neamtul a refuzat. Nici un regulament din lume - nici omenesc, nici militar - nu-l putea obliga sa transporte un ranit. Era un avion de doua locuri (pentru pilot si observator) si orice kilogram in plus reprezenta o catastrofa. Atunci, fara sa mai stea pe ganduri, ofiterul Ciurea a scos pistolul si l-a pus la tampla aviatorului. Ori il lua si pe parintele, ori il impusca. Situatia era pe muchie de cutit. Cei doi nemti s-au tras deoparte si s-au sfatuit. Voiau sa suie ranitul in cabina, sa ruleze cateva sute de metri si apoi sa-l arunce din mers. Intr-adevar, ranitul a fost urcat cu chiu cu vai in carlinga, observatorul s-a chircit (numai el stie cum) pe scaunul din dreapta si avionul a pornit. Dupa cateva minute, parintele l-a auzit pe observator spunandu-i pilotului sa nu-l mai abandoneze pe camp. Avionul isi recastigase stabilitatea si motorul functiona bine. Zborul a decurs fara probleme. In doua ore, avionul a parcurs 600 de kilometri, dupa care ranitul a fost dus repede la un spital, unde astepta deja pregatita sala de operatie si toate cele necesare. „In tot acest timp, m-am gandit la multe”, isi aminteste parintele. „Mi-am revazut viata, mi-am pus intrebari. Nu era vorba de frica mortii, de durere fizica sau altceva. Era vorba de Dumnezeu. Mi-am dat seama ca si daca as fi fost imparat sau celebru sef de stat, nimeni nu m-ar fi putut salva in pustietatea campiei ruse. Aceasta intamplare mi-a schimbat viata din temelii. Dupa ce am iesit din spital, in concediu fiind, primul meu drum a fost la Putna, unde in fata altarului mi-am inchinat viata lui Dumnezeu, salvatorul meu”.

29.9.11

SUA a început pe faţă războiul împotriva ortodoxiei din România Comunicat de presă al ASTRADROM: Raportul SUA - o maşinaţie catolico-americană

- În 13 septembrie 2011, Hillary Clinton, Secretar de Stat al SUA, e emis publicităţii un raport prin care acuză Statul Român că discriminează minoritatea greco-catolică din România.
- În raportul SUA se încurajează prozelitismul sectar şi dezbinarea românilor prin greco-catolicism.
- Preotul greco-catolic Cristian Terheş, preşedintele Romanian Greek-Catholic Association, cere, în numele „dreptăţii” şi a „adevărului” să se facă o campanie anti-ortodoxă în presă prin care să reiasă că Biserica Greco-Catolică este o victimă a Bisericii Ortodoxe.

Dacă în Serbia a bombardat o mare parte a mănăstirilor ortodoxe tradiţionale, în România presiunile anti-ortodoxe şi anti-româneşti ale SUA se fac pe cale diplomatică prin instrumentele Statului Român: Preşedinte, Guvern, Parlament, Justiţie, massmedia etc.
România e ţara unde „restitutio in intregum” se face sub presiuni externe politicii Statului Român neţinându-se seama de felul şi conjunctura istorică în care Biserica Greco-Catolică a fost „împroprietărită” în perioada ocupaţiei imperiului Habsburgic şi a dualismului austro-ungar.
De asemenea SUA nu ţine seama nici de felul în care Statul Român a semnat şi ratificat „Concordatul Vaticanului cu România” prin care minoritatea greco-catolică din Ardeal avea mai multe drepturi şi avantaje decât orice cult din România, chiar şi decât Biserica Naţională Ortodoxă care era majoritară.
Statul austro-ungar a dat Bisericii Greco-Catolice dreptul de uzufruct (folosinţă) şi nu de proprietate în timp ce, printr-un şantaj al diplomaţiei Vaticanului asupra regelui Ferdinand, Statul Român, prin Concordat, a oferit dreptul de proprietate a imobilelor şi moşiilor ce azi sunt revendicate.
Ulterior acest Concordat a fost demascat şi scos în afara legii de guvernul ateo-comunist al lui Petru Groza, nu din motive religioase ci din motive de siguranţă a statului deoarece prin acest act diplomatic Vaticanul devenise stat în stat în România. Ierarhia greco-catolică s-a împotrivit motiv pentru care a fost arestată.
Azi Biserica Greco-Catolică se victimizează în mod viclean prefăcându-se în „prigonită” a Bisericii Ortodoxe. Nu puţine au fost cazurile când elemente tulburente din sânul Bisericii Greco-Catolice, folosindu-se de un grup mic de persoane, au creat scandaluri imaginare prin care încercau să impresioneze opinia publică din străinătate că, în România, Biserica Ortodoxă duce o campanie de prigonire a minorităţilor religioase, în special a minorităţii greco-catolice.
Nu se spune nimic de o veche înţelegere a ierarhilor ortodocşi şi greco-catolici în care s-a propus ca bisericile în cadrul comunităţilor (satelor) unde sunt şi ortodocşi şi greco-catolici biserica să rămână majoritarilor şi aceştia se obligă să îi ajute pe cei în minoritate să construiască alta. Această propunere a fost refuzată de ierarhia greco-catolică. E absurd ca în sate cu doar două sau trei familii greco-catolice să dai biserica de la sute de familii ortodoxe doar pentru că aşa au dictat americanii.
În multe sate unde sunt doar câteva familii greco-catolice s-au înfiinţat paraclise (capele), în funcţie de numărul credincioşilor, în care să se poată oficia cultul liturgic. Azi Biserica Greco-Catolică posedă suficiente spaţii de rugăciune ţinând seama de numărul de credincioşi pe care îl au în Ardeal în momentul de faţă.
În raportul SUA se critică expresia de „sectă” atribuită în România unor culte religioase protestante şi neoprotestante rupte din catolicism. În acelaşi raport se condamnă că anumite persoane din cadrul ministerului culturii au acceptat folosirea expresiei „prozelitism catolic”. Se interzice de către americani a se face menţiuni cu referire la adevărul istoric în care a apărut greco-catolicismul în Ardeal etc.
Ce să facem domnilor americani? Să uităm istoria neamului nostru? Să uităm pe cei ce au murit pentru demnitatea noastră naţională şi pentru o credinţă curată a neamului nostru? Să aruncăm cu noroi în valorile noastre naţionale ca să fim pe placul SUA şi al Vaticanului? etc.
SUA şi UE au început să susţină făţiş politica de catolicizare a României. În 6.04.2005, parlamentarul american de naţionalitate maghiară, democratul Tom Lantoş, şi congresmenul american Tom Tancredo (ambii romano-catolici) determină parlamentul american să ceară României restituirea totală a proprietăţilor avute de Biserica Greco-Catolică până în 1948, indiferent de modul în care acestea au fost obţinute. Ulterior preşedintele României, Traian Băsescu, a cerut parlamentului din România să revizuiască legile care implicau retrocedări către Biserica Greco-Catolică.
Într-un comunicat emis publicităţii de Romanian Greek-Catholic Associaţion, (organizaţie non-profit din SUA care pledează la nivel internaţional pentru „oprirea discriminării greco-catolicilor din România”) preşedintele acesteia, preotul greco-catolic Cristian Terheş, spune că „Biserica Greco-Catolică continuă să fie cel mai discriminat cult din România” exemplificând câteva cazuri de scandaluri provocate tocmai de cercuri de interese din sânul Bisericii Greco-Catolice prin care, ulterior, acuză că în România se încalcă flagrant libertatea religioasă şi drepturile omului şi se face o intensă campanie de „epurare culturală şi religioasă”.
În concluzia comunicatului său, publicat pe siteul greco-catolica.org, pr. Cristian Terheş, face un apel massmediei şi organizaţiilor neguvernamentale din românia să expună în public „încălcările flagrante ale drepturilor omului, iar reprezentanţii Statului Român să ia măsurile necesare pentru aplicarea legii” în timp ce ierarhia ortodoxă este acuzată că incită opinia publică la ură interconfesională.
Care legi, domnule „prigonit”, cele făcute de SUA? Şi totuşi prin apelul dumneavoastră ce urmăriţi, pacea interconfesională?
Consiliul Director al ASTRADROM, întrunit azi 28 septembrie 2011 la Beiuş, consideră intervenţia SUA ca fiind un atac îndrăzneţ la adresa suveranităţii României iar, atitudinea slugarnică a politicienilor români o dovadă a lipsei de respect faţă de istoria neamului nostru.
Cezara Filip,
Departamentul de presă ASTRADROM

Vedeţi şi comunicatele de presă a sinoadelor ortodoxe şi greco-catolice din Ardeal întrunite anul acesta pentru a dezbate subiectul revendicărilor:
Poziţia oficială a Bisericii Ortodoxe:
Poziţia oficială a Bisericii Greco-catolice:

Studiu SECRET al Germaniei: Ca să scape de FALIMENT Grecia trebuie să vândă TOT ce are, de la clădiri la bănci. Cum arată planul cu numele de cod Eureca

Grecia ar trebui să includă toate activele publice întră-o structură pe care să o vândă unei instituţii europene pentru 125 miliarde euro şi să-şi reducă astfel nivelul de îndatorare de la 145% din PIB la 88%, potivit unui plan secret realizat de consultanţi germani apropiaţi guvernului de la Berlin.
Planul, numit "Eureca" a fost realizat de consultanţi foarte influenţi în guvernul cancelarului Angela Merkel, conduşi de directorul general al companiei Roland Berger, Martin Wittig, potrivit cotidianului La Tribune.
Propunerea include şase faze. În prima etapă, Grecia ar trebui să includă într-o structură comună toate activele publice (bănci, imobiliare, telecom, porturi, et.c.), asemănătoare agenţiei Treuhandanstalt, înfiinţată în 1990 pentru a privatiza 8.500 de companii publice din Germania de Est. Activele sunt estimate la 125 miliarde de euro, sumă calculată în funcţie de valoarea unor proprietăţi scoase deja la privatizare de guvernul de la Atena.

Statele UE ar urma să devină "acţionari" ai fondului înfiinţat de Grecia

Al doilea pas prevede ca o instituţie europeană, finanţată de state, să cumpere fondul înfiinţat de Grecia. Instituţia europeană respectivă ar trebui să privatizeze activele, cu termen limită în 2025.
Grecia va primi 125 de miliarde de euro pentru a-şi răscumpăra obligaţiunile de la Banca Centrală Europeană (BCE) şi Facilitatea Europeană de Stabilitate Financiară (EFSF). Efectul imediat al acestui al treilea pas ar fi reducerea datoriei publice de la 145% din PIB la 88%. Expunerea BCE pe Grecia ar fi redusă la zero, situaţie care ar avea un efect calmant asupra contribuabililor europeni. Dobânzile pentru Grecia ar coborî puternic şi ar putea pemite statului elen să se împrumute din nou de pe pieţele financiare.

Va fi nevoie de 20 de miliarde de euro pentru a creşte valoarea activelor cu 50 de miliarde de euro

În a patra etapă, instituţia europeană va investi 20 de miliarde de euro în restructurarea activelor, pentru a le creşte valoarea cu circa 50 de miliarde de euro. Valoarea acestor investiţii poate fi majorată cu 10-15 miliarde de euro din fondurile structurale pe care Grecia nu le utilizează. Această injecţie de capital, de circa 8% din PIB al Greciei, ar putea repune ţara pe un trend de creştere economică, de circa 5% anual în următorii 3-4 ani, faţă de recesiunea de 5% care afectează economia în prezent. Ca urmare a majorării încasărilor din taxe, Grecia va trece la răscumpărarea anuală de datorii echivalente cu 1% din PIB, pentru a ajunge în 2018 sub pragul european de 60% din PIB.

Citeşte şi: Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene: SITUAŢIA ESTE GRAVĂ. Există riscul fragmentării UE. CUM se ceartă GERMANIA şi SUA pe tema salvării ZONEI EURO

Procesul de privatizare va fi încheiat până în 2025, iar dacă fondul înfiinţat va avea profit, atunci acesta va fi plătit Greciei, după scăderea costurilor cu dobânzi şi cheltuieli de management. Dacă ar rezulta pierderi, acestea vor fi suportate de Grecia. Chiar dacă nu va fi realizată nicio privatizare, datoria publică a Greciei va coborî sub 70% din PIB, o îmbunătăţire substanţială faţă de situaţia actuală.
Ultima fază a planului german vizează o reducere la zero a câştigurilor speculatorilor care nu cred în salvarea Greciei şi a zonei euro şi mizează pe prăbuşirea obligaţiunilor elene, spaniole, italiene şi irlandeze.
Chiar dacă planul a fost realizat de un grup de consultanţi, este foarte probabil să nu fi fost dezvoltat în afara cercului cancelarului Merkel şi al experţilor BCE, UE şi FMI, notează La Tribune. Compania Roland Berger are, de asemenea, experienţă în privatizări, după ce a fost implicat în operaţiunile Treuhandanstalt. Programul va trebui să facă faţă opoziţiei băncilor şi pieţelor financiare, primele având idei proprii despre privatizarea activelor elene, în timp ce pentru ultimele actuala situaţie de incertitudine oferă multiple oportunităţi de maşinaţii şi profit.

Marius Oncu, marius.oncu@mediafax.ro
Preluat din GANDUL

Un blogger australian a dezvăluit practicile de spionaj folosite de Facebook. Utilizatorii reţelei de socializare, urmăriţi şi când erau offline

Un blogger australian a demascat practicile de spionare de către reţeaua Facebook a propriilor ei utilizatori, scrie Daily Mail. Nik Cubrilolovici a descoperit modul cum Facebook a reuşit să-şi spio­ne­ze utilizatorii chiar şi când aceş­tia erau offline. Reţeaua de so­ci­a­li­zare cea mai folosită din lume a re­cunoscut că a vizionat ilegal în pa­gi­nile de web ale membrilor săi nu nu­mai când aceştia se deconecta­seră, dar şi în timp ce navigau pe alte site-uri.
Noile dezvăluiri despre practicile de spionaj online folosite de Facebook vin în urma celui mai recent scandal de acest gen, când gigantul reţelelor de socializare a fost forţat să recunoască faptul că şi-a spionat constant cele 750 de mi­li­oane de utilizatori. Dar reţeaua de socializare a găsit imediat şi scu­za pentru amestecul în viaţa privată a utilizatorilor săi, spunând că la ori­gine se află „o simplă greşeală”: software-ul reţelei se descărca au­to­mat în computerele utilizatorilor când ei se conectau la Facebook şi „în mod neatent” se trimiteau informaţiile companiei, fie că utilizatorii erau sau nu erau conectaţi la Facebook în acel moment.
În realitate însă, datele erau cu regularitate trimise înapoi în serverele Facebook, iar aceste date pot valora miliarde de de dolari atunci când cre­ează „ţinte” de publicitate bazate pe vizitarea site-urilor utilizatorilor. Practicile dezvăluite de bloggerul aus­tralian Nik Cubrilovic, care este un specialist în tehnologiile online, a stârnit reacţii furioase în rândul uti­lizatorilor celei mai populare re­ţele de socializare.

Autor: SÎNZIANA STANCU, Jurnalul National

Povestea celei mai impresionante imagini. Cum arata acum fatul care a strans din uter mana medicului

Este poate una dintre cele mai spectaculoase fotografii realizate vreodata si continua sa faca senzatie pe Internet, chiar si la 12 ani de cand a fost facuta.In imaginea surprinsa in 1999 se poate vedea mana unui bebelus care iese din uterul mamei si-l strange pe medic de un deget.
Povestea lui Samuel Armas este incredibila. Inca de cand se afla in pantecele mamei, baietelului nu i s-au dat sanse de viata, el fiind diagnosticat cu spina bifida sau rupture de coloana.
Cand sarcina a ajuns la saptamana 21 medicul a decis sa intervina intrauterin pentru a incerca sa-l salveze pe Samuel.
Doctorul a facut o mica incizie in uter si a operat fatul.
La finalul interventiei chirurgicale, Samuel a scos manuta prin taietura facuta si i-a strans degetul doctorului.
Chirurgul a declarat atunci ca a fost cel mai emotionant moment din viata.
Aflat in sala de operatie, fotoreporterul Michael Clancy, angajat al USA Today la vremea respectiva, a surprins imediat momentul.
Am vazut cum micutul si-a scos bratul si l-a prins pe medic de mana. Un moment incredibil”, a declarat fotograful.
La 12 ani de la acea operatie, realizata in septembrie 1999, Samuel crede ca ceea ce el a facut a intarit dreptul fiecarui copil de-a se naste.
Cand ma uit la acea poza primul lucru care imi vine in minte este faptul ca am avut asa mare noroc sa traiesc si sunt fericit ca Dumnezeu m-a ales pe mine sa fac acel gest. Este o poza foarte importanta pentru mine. Ce am facut eu reprezinta strigatul unui copil care vrea sa traiasca. Cred ca gestul meu a scapat multi bebelusi de avort”, spune Samuel.
Samuel va purta toata viata proteze tocmai din cauza problemelor cu care s-a nascut, iar atunci cand calatoreste parintii trebuie sa-l poarte intr-un scaun cu rotile.
“Se simte foarte bine, lupta cu conditia sa. Ne rugam in fiecare zi sa raman la fel de optimist si sanatos”, a declarat pentru Fox News mama baiatului.
In ciuda problemelor sale, Samuel participa la tot felul de competitii, printre care si inotul.
Ador sa inot. Imi folosesc foarte mult bratele”, spune baiatul.

28.9.11

Cuvântul Părintelui Ioachim, stareţul Mănăstirii Lainici, la naşterea în ceruri a Părintelui Adrian Făgeţeanu: „Am dobândit un rugător în ceruri”

Părintele Adrian Făgeţeanu s-a stins din viaţă marţi seara, la orele 19,30, în Bucureşti, pe patul spitalului unde fusese internat cu ceva timp în urmă. Despre valoarea personalităţii sale, părintele arhimandrit Ioachim Pârvulescu, stareţul Mănăstirii Lainici, a afirmat: „Este foarte interesant că mutarea la ceruri a părintelui s-a produs chiar în ziua de prăznuire a Sfântului Antim Ivireanul. Nu este întâmplător acest lucru pentru că părintele a fost vieţuitor la Mănăstirea Sfântul Antim din Bucureşti, făcând parte din mişcarea Rugul Aprins, alături de stareţul nostru, preacuviosul părinte Calinic Cărăvan. Mai mult decât atât, părintele Adrian va fi prohodit la Mănăstirea Lainici, chiar în ziua prăznuirii Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului. Pentru noi plecarea părintelui la ceruri este o mare pierdere şi în acelaşi timp un mare câştig. Este o pierdere pentru că a plecat dintre noi un mare stâlp al Ortodoxiei şi un câştig pentru că am dobândit un mare rugător în ceruri. Viaţa lui întreagă a fost o suferinţă, murind şi înviind de mai multe ori. De data aceasta a înviat în ceruri. Mormântul său va fi aşezat lângă cel al părintelui Cărăvan, stareţul său iubit”.

Mitropolia Olteniei

27.9.11

Părintele Adrian Făgeţeanu s-a mutat la Domnul


Portret realizat de Linda-Saskia Menczel



Părintele nostru duhovnicesc, Ieromonahul Adrian Făgețeanu (16.11.1912 - 27.09.2011) s-a înălțat cu sufletul la Domnul Hristos aseară în jurul orei 19.30.


După un accident cerebral pe care l-a traversat în noiembrie anul trecut cu complicații neurologice severe, Părintelui Adrian i s-au agravat și problemele pulmonare, la fiecare 3-4 luni el necesitând un tratament cu un antibiotic nou (și greu de găsit) la spitalele din Târgu-Jiu și București. În spitalul bucureștean ”Dr. Marius Nasta”, Părintele se afla internat de o săptămână pentru un asemenea tratament, el fiind adus într-o stare în care el repira foarte greu. Anunțasem deja credincioșii să vină să-l viziteze și să-i ceară o ultimă binecuvântare, gândindu-ne că se poate întâmpla orice. Joi i-am citit câteva rugăciuni pentru întărirea sănătății, iar vineri dimineața, Părintele Adrian s-a împărtășit cu Sfintele Taine. În două zile s-a înzdrăvenit treptat, duminică respirând deja foarte ușor. Ieri dimineață, în urma vizitei, medicul a considerat că Părintele poate părăsi spitalul, eliberându-i biletul de externare, care ar fi trebuit să aibă loc azi dimineață, după ora 8. Dar, în timp ce mânca ajutat de Părinții Macarie și Mihai care-l îngrijesc de ani de zile, Părintele Adrian s-a săvârșit din această viață pământească în urma unui stop cardio-respirator, fără durere. S-a lăsat într-o parte și ”s-a adăugat părinților săi”. Înțeleg, însă, dincolo de contextul spațio-temporal și medical, că viața și moartea și ale Părintelui sunt în Pronia veșnică și  atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu. Încât, cred că sub ocrotirea Sfântului Antim Ivireanul, pe care l-a iubit și cinstit, sufletul Părintelui Adrian s-a despărțit de la vederea ochilor noștri temporar, odihnindu-se acum de toată osteneala vieții sale...

Ultimele sfaturi pe care ni le-a dat Părintele Adrian duminică, la precedenta întâlnire, au fost: ”Smerenia e cel mai mare dar de la Dumnezeu, izvorul celorlalte. Să aveți smerenie. Și jetfelnicie. Iar de ai supărat pe cineva, să-ți pară rău și să te împaci cu el.”. Sper să ajute și altora.

Dorim să-i aducem trupul spre cinstire în biserica Mănăstirii Antim, unde a spovedit și sfătuit mii de credincioși, azi toată ziua. Înmormântarea, cel puțin după ultima convorbire cu Părintele Ioachim, Starețul mănăstirii Lainici, va avea loc sâmbătă la mănăstirea Lainici.

Atotbunul nostru Dumnezeu să-i dea iertare de păcate și să-l pomenească în împărăția Sa veșnică laolaltă cu Sfinții Săi! Și noi să-l pomenim în inimile noastre, urmându-i povețele ziditoare de suflet!

Sursa: Parintele Mihail
 
Related Posts with Thumbnails