MITING ANTICIP: Bucuresti, 14 martie, orele 12, Palatul Parlamentului. Părintele Justin (m. Petru Vodă), Părintele Simeon (m. Sihăstria) și Părintele Antim (m. Bistrița – Neamț) ne indeamna sa participam

În vederea conștientizării de către populație a riscurilor la care se expun prin acceptarea cardului electronic de sănătate, prin introducerea programului de informatizare a sănătății și în general prin acceptarea actelor electronice (biometrice), Asociația Dreptate și Adevăr organizează în data de 14 martie 2013 , începând cu ora 12.00 și până la ora 17.00, o acțiune de protest autorizată. Acțiunea va avea loc la Palatul Parlamentului , în alveola de lângă Parcul Izvor. Vă chemăm să popularizați acest miting și să participați activ alături de toți cei care consideră că datele noastre medicale nu trebuie expuse riscurilor majore reprezentate de atacurile cibernetice și traficul de organe și nici divulgării lor prin lărgirea accesului unor persoane necunoscute, altele decât medicul curant, la informațiile medicale și personale care vor fi, de acum încolo, înregistrate într-o bază de date centralizată, anulându-se secretul profesional, confidențialitatea și dreptul la viață intimă și privată a cetățenilor români. Toți cei care consideră că actele de identitate electronice, pașapoartele biometrice și orice act electronic (cu cip) le încalcă drepturile cetățenești, că le invadează intimitatea și viața privată sunt chemați să ni se alăture și să-și exprime dezacordul pe 14 martie 2013, ora 12.00 la Palatul Parlamentului, în alveola de lângă Parcul Izvor.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Surse: 

Apologeticum,

Atitudini

SFINTII INCHISORILOR (partea a II-a) - VIDEO IN PREMIERA ANTENA 3

Vezi si:

Sfinţii închisorilor. Reportaj cutremurător! Mii de preoţi şi credincioşi martiri, condamnaţi pentru credinţă, au fost ucişi în închisorile comuniste

VIDEO. Mărturisitorii (Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Justin, Aspazia Otel Petrescu, Elena Codreanu, D. Moldovan, N. Itul, N. Purcărea) despre mucenicii din închisorile comuniste. VIDEO

Predică a Părintelui Cleopa la Duminica lasatului sec de carne (a Înfricoşatei Judecăţi). Despre înfricoşata Judecată de apoi

Pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea Judecăţii lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău (II Corinteni 5, 10) Iubiţi credincioşi, Astăzi am auzit toţi cei de faţă cuvintele Mîntuitorului nostru Iisus Hristos despre venirea Sa la prea Înfricoşata Judecată de apoi. Să ştiţi că nici un lucru de la întemeierea lumii şi pînă la sfîrşitul veacurilor nu este mai înfricoşat ca venirea Domnului la Judecata de apoi. Nici îngerii nu pot să ne spună cu deamănuntul despre acea preaînfricoşată venire a Domnului, cînd va judeca toate neamurile pămîntului de la Adam şi pînă la sfîrşitul lumii. Noi, fiind prea neputincioşi şi nepricepuţi, nu vom putea vorbi despre acea negrăită spaimă şi înfricoşătoare venire a Domnului. Dar din cele ce am auzit astăzi în Sfînta Evanghelie şi din cele ce arată dumnezeiasca Scriptură, precum şi din învăţăturile Sfinţilor Părinţi despre Judecata zilei celei mari, vom însemna aici cîteva învăţături după a noastră slabă pricepere despre venirea Domnului la Judecata de apoi. Şi vom arăta mai întîi cu mărturii din Sfînta Scriptură, în ce chip va veni Domnul şi care vor fi primele semne ale venirii Lui. Primele semne care vor vesti venirea Domnului la Judecată vor fi trîmbiţele cele cereşti. Acest adevăr ni-l arată Mîntuitorul, zicînd: Şi va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trîmbiţă (Matei 24, 31). De aceea şi Sfîntul Prooroc Sofonie a numit ziua Judecăţii de apoi "ziua trîmbiţei şi a strigării" (Sofonie 1, 16). Marele Apostol Pavel, despre învierea morţilor şi glasul trîmbiţei cereşti, zice: Deodată, într-o clipeală de ochi, la trîmbiţa cea de apoi; căci trîmbiţa va suna şi morţii vor învia nestricăcioşi. Şi în alt loc, arătînd că trîmbiţele vor însoţi pe Domnul la Judecată, zice că: Însuşi Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului şi întru trîmbiţa lui Dumnezeu, se va pogorî din cer (I Corinteni 15, 52-53; I Tesaloniceni 4, 16). Sfîntul Ierarh Grigorie Teologul, arătînd tăria glasului şi puterea acelor trîmbiţe care vor anunţa venirea Domnului, zice: "Înfricoşat este glasul trîmbiţelor, la care se supun stihiile, care despică pietrele, care vor deschide mormintele, care vor descoperi cele mai dedesubt, care vor zdrobi şi vor sfărîma porţi de aramă şi vor dezlega şi vor risipi legăturile morţii". Al doilea semn, care se va arăta după sunarea cea cu mare strigare a trîmbiţelor, va fi învierea morţilor. Dar oare, fraţii mei, în ce fel vor fi trupurile drepţilor şi ale păcătoşilor la învierea cea de apoi? Oare vor învia aşa cum le punem noi în sicrie şi în morminte? Nu, căci mare deosebire vor avea trupurile oamenilor la învierea cea de apoi de trupurile de acum. Trupurile drepţilor, în vremea Judecăţii de apoi, vor fi împodobite cu patru daruri alese: cu darul strălucirii, al uşurimii, al subţirătăţii şi al nepătimirii. 

Sfântul Ioan Gură de Aur: Laudă la mucenici

Lauda la toti sfintii, care in toata lumea au marturisit

 

N-a trecut inca numar de sapte zile de cand pe sfintitul praznic al Penticostiei l-am savarsit, si iarasi ne-a ajuns pe noi ceata de mucenici, iar mai vartos tabara de mucenici si sirag al taberei ingerilor, pe care Patriarhul Iacov l-a vazut, intru nimic fiind mai prejos, ci intocmai si deopotriva cu dansii. Ca mucenicii si ingerii numai cu numele se deosebesc, iar cu lucrurile se impreuneaza. Cerul il locuiesc ingerii, dar si mucenicii. Neimbatranitori si nemuritori sunt aceia, aceasta si marturisitorii o vor avea-o. Ci au primit aceia si fire netrupeasca? Si ce este cu aceasta? Caci mucenicii, desi cu trup sunt infasurati, insa nemuritori ‹sunt›; iar mai vartos si mai inainte de nemurire moartea lui Hristos le impodobeste trupurile lor mai mult decat nemurirea.

Nu este atata de stralucit cerul care se impodobeste cu multimea stelelor, pe cat sunt infrumusetate trupurile mucenicilor cu stralucitele puroaie ale ranilor. Drept aceea, fiindca au murit, pentru aceasta mai ales covarsesc si mai inainte de nemurire au luat darurile de biruinta, de la moarte incununandu-se. «Micsoratu-l-ai pe dansul putin oarece decat ingerii, cu slava si cu cinste l-ai incununat pe el»; pentru firea cea de obste a oamenilor zice David. Dar si pe putinul acesta, dupa ce a venit, Hristos l-a dat, dupa ce cu moartea pe moarte a osandit-o. Insa eu nu de aici ma intaresc, ci ‹din aceea› ca si micsoratatea aceasta a mortii covarsire s-a facut; ca de n-ar fi fost muritori, nu s-ar fi facut mucenici. Intrucat, de n-ar fi fost moarte, nici cununi n-ar fi fost. De n-ar fi fost sfarsit, nici mucenicie n-ar fi fost. De n-ar fi fost moarte, nu ar fi putut Pavel sa zica: «In fiecare zi mor pentru lauda voastra, pe care o am intru Hristos Iisus». De n-ar fi fost moarte si stricaciune, nu ar fi putut sa zica acelasi: «Ma bucur intru patimirile mele pentru voi, si implinesc lipsurile necazurilor lui Hristos in trupul meu». Drept aceea sa nu ne mahnim, caci ne-am facut nemuritori, ci sa multumim, ca de la moarte ni s-a deschis noua arena marturisirii; de la stricaciune am luat pricina rasplatirilor; de aici avem pricina de lupte. Vezi intelepciune a lui Dumnezeu, cum pe marimea rautatilor, pe capul primejdiei noastre, pe care l-a adus in launtru diavolul – pe moarte o zic –, pe aceasta intru cinstea si slava noastra a schimbat-o, prin aceasta aducandu-i pe nevoitori catre rasplatirile muceniciei? Deci ce? Vom multumi diavolului pentru moarte? Sa nu fie! Caci nu este isprava socotelii aceluia, ci daruirea intelepciunii lui Dumnezeu. Acela a adus-o in launtru ca sa piarda, si catre pamant intorcandu-ne, pe toata nadejdea mantuirii sa ne-o curme; iar Hristos a intors-o dupa ce a luat-o pe dansa, si pe noi iarasi la cer printr-insa ne-a suit. Deci nimeni din voi sa nu ma prihaneasca, ca ceata si tabara am numit pe plinirea mucenicilor, punand doua nume potrivnice unui lucru. Ca ceata si tabara sunt potrivnice, insa aici s-au impreunat amandoua. Caci ca si cum dantuind, asa de cu dulceata se duceau la munci; si ca si cum batand razboi, asa au aratat pe toata barbatia si rabdarea, si pe cei impotrivnici i-au biruit.

Daca ai fi vazut firea celor ce se faceau, lupta si razboi si tabara erau cele ce se faceau; iar daca pe socoteala celor ce se faceau ai fi cercat-o, cete si ospete si praznuiri si prea mare dulceata erau cele ce se savarseau. Voiesti sa te inveti ca acestea erau mai infricosate decat razboiul? Despre ispravile mucenicilor zic. Ce lucru oare este infricosat in razboi? Osti stau dinspre amandoua partile intr-armate, stralucind cu armele, si pamantul cu totul luminandu-l, nori de sageti se slobod dinspre toate partile acoperind aerul cu multimea, paraie de sangiuri se pravalesc pe pamant, si starvurile multe fiind pretutindeni ca intru niste seceris de spice, asa surpandu-se ostasii unii de catre altii. Vino, deci, de la aceea spre lupta aceasta sa te aduc pe tine. Si aici sunt doua tabere: una adica a mucenicilor, iar alta a tiranilor. Dar tiranii erau intr-armati, iar mucenicii se luptau cu trupul gol, si se facea biruinta celor goi, nu a celor intr-armati. Cine nu s-ar fi spaimantat?! Ca cel batut biruia pe cela ce il batea, cel legat pe cel dezlegat, cel de tot ars pe cel ce il ardea, cela ce murea pe cel ce il ucidea; vazut-ai cum acestea erau mai infricosate decat acelea? Acelea adica, desi erau infricosate, dar dupa fire se faceau; iar acestea covarsesc pe toata firea si pe toata urmarea lucrurilor, ca sa te inveti ca ale Harului lui Dumnezeu erau cele ce se ispraveau. Macar ca ce lucru este mai nedrept decat lupta aceasta? Ce este mai fara de lege decat luptele acestea? Ca in razboaie se intrarmeaza amandoua partile celor ce se lupta; iar aici nu asa: ci mucenicul adica statea gol, iar calaul intr-armat. Iarasi, intru lupte amandoura partilor le este slobod a-si ridica mainile impotriva.

Iar aici acela statea legat, iar tiranul cu stapanire ii aducea asupra-i ranile, si ca dintr-o anume tiranie judecatorii insortindu-si lor sa faca rau, iar dreptilor mucenici dandu-le sa patimeasca rau, asa se impleticeau cu sfintii, si nici asa nu-i biruiau pe dansii. Ci dupa aceasta nepotrivita si aspra lupta, tiranii, fiind biruiti, se duceau. Si un lucru ca acesta se facea, precum daca cineva aducand intr-un razboi un om viteaz si razboinic si pe ascutisul sulitei frangandui-l si de platosa dezbracandu-l, asa cu trupul gol i-ar fi poruncit sa se lupte, iar el lovindu-se si batandu-se si nenumarate rani primind ar fi pus semn de biruinta. Caci si pe mucenici goi aducandu-i, si cu mainile inapoi legandu-i, si dinspre toate partile batandu-i si strujindu-i, asa se biruiau calaii, iar ei ranile primindu-le, pe biruinta cea impotriva diavolului au pus-o. Si precum diamantul insusi fiind batut nu se da, nici nu se inmoaie, iar pe fierul cela ce il bate il risipeste, asa cu adevarat si
sufletele sfintilor, atatea munci asupra-le aducandu-se, ele nimic rau nu patimeau, iar pe puterea celor ce ii bateau o risipeau, urat si cu totul de ras biruindu-se, asa din lupte ii trimiteau, dupa ce luau multe si nesuferite rani. Ca si de lemne ii legau pe dansii, si coastele le gaureau, si brazdele adancindu-le ca si cum ar fi arat pe niste pamant, iar nu trupuri ar fi spintecat; si puteai a vedea coaste desfacute, coaste deschise, piepturi rupte; si nici pana aici nu si-au oprit tulburarea si nebunia lor fiarele acelea mancatoare de sange: ci si de pe lemne pogorandu-i peste carbuni ii puneau pe gratare de fier. Si puteai a vedea iarasi vederi mai amare decat cele de mai inainte, indoite picaturi picand din trupurile lor, unele adica din sangele cela ce curgea, iar altele din trupurile cele ce se topeau. Iar sfintii, zacand pe carbuni ca pe niste trandafiri, asa de cu dulceata vedeau pe cele ce li se faceau. Iar tu, auzind gratar de fier, adu-ti aminte de scara cea gandita
pe care a vazut-o Patriarhul Iacov intinsa de la pamant pana la cer; pe aceea se pogorau ingerii, iar pe acesta se suiau mucenicii. Si intru amandoua Domnul era intarit. Nu ar fi rabdat sfintii acestia durerile, daca nu s-ar fi rezemat pe gratarul acesta. Ci pe aceea se suiau si se pogorau ingerii, iar pe acesta ii este aratat fiecaruia cum se suiau si mucenicii.

Dar pentru ce oare? Ca aceia se trimiteau catre slujba pentru cei ce voiau sa mosteneasca mantuirea, iar acestia izbavinduse ca niste patimitori si incununati de lupte se duceau de aici catre Puitorul de nevointa. Totusi sa nu ascultam asa prost pe cele ce se zic, auzind ca se puneau carbuni sub trupurile mucenicilor cele cu totul strujite; ci sa socotim ce fel suntem cand ne-ar cuprinde vreo fierbinteala: socotim ca nevietuita este viata, ne necajim, cu greu suferim, gemem, si precum pruncii cei mici ne ingreuiem, nimic mai jos decat gheena socotind focul; iar acestia nu infocare standu-le asupra-le, ci inconjurandu-i vapaia dinspre toate partile si scanteile sarind peste zgaibe, si decat toata fiara mai cumplit muscandu-le ranile, ei precum niste diamant, si ca si cum in niste trupuri straine le-ar fi vazut pe acestea facandu-se, asa de cu vitejie si cu barbatia ceea ce se cuvenea lor stateau intru graiurile marturisirii, nerasturnati si neschimbati prin toate cele grele petrecand, si pe a lorusi barbatie si pe Harul lui Dumnezeu luminat aratandu-l. Vazut-ati de multe ori la rasarit cand rasare soarele, si sloboade raze in chipul sofranului? Intr-acest fel erau trupurile sfintilor, ca niste raze in chipul sofranului, paraiele sangelui dinspre toate partile curgand de pe dansii de jur imprejur, si pe trupul lor stralucindu-l cu mult mai vartos decat soarele pe cer. Pe sangele acesta ingerii vazandu-l se veseleau, iar dracii se infricosau, si inca insusi diavolul se cutremura. Ca cel ce se vedea nu era sange asa prost, ci sange mantuitor, sange sfant, sange la ceruri vrednic, sange care le adapa totdeauna pe sadurile cele bune ale Bisericii. A vazut diavolul sangele acesta si s-a infricosat. Ca si-a adus aminte de alt sange, Stapanesc. Pentru acela a curs sangele acesta. Ca de cand s-a impuns coasta Stapanului, vezi de aici nenumarate coaste impunse. Ca cine nu s-ar fi dezbracat cu multa dulceata catre nevointele acestea, vrand a se face partas al Patimilor celor Stapanesti, si impreuna sa se inchipuiasca cu moartea lui Hristos? Ca destula este aceasta rasplatire si cinstea cea mai multa, si rasplatirea care covarseste pe darurile cele de biruinta, si mai mult decat Imparatia Cerurilor. Deci sa nu ne infricosam auzind ca cutare a marturisit, ci sa ne infricosam auzind ca cutare s-a inmuiat, si a cazut din niste plati de biruinta ca acestea care ii zaceau inainte. Iar de voiesti si pe bunatatile cele dupa acestea sa le auzi, nici un cuvant adica nu poate sa le arate, ca «nici ochi nu le-a vazut – zice –, nici ureche nu le-a auzit, nici la inima de om nu s-au suit, acelea care a gatit Dumnezeu celor ce Il iubesc pe Dansul»; si nimeni din oameni nu L-a iubit pe Dansul asa ca mucenicii. Insa nu fiindca si pe cuvant si pe minte o covarseste marimea bunatatilor celor gatite, pentru aceasta vom tacea, ci pe dupa cat ne este si noua cu putinta a zice, si voua a auzi, ne vom ispiti umbrit si intunecat a va arata voua fericirea ceea ce acolo ii va primi pe dansii. Ca aratat si luminat numai ei singuri vor fi stiind-o, cei care cu cercarea de aceasta se indulcesc. Ca pe acestea grelele si nesuferitele in scurta cirta de vreme le patimesc mucenicii; iar dupa izbavirea cea de aici la cer se suie, ingerii inaintea lor mergand, si arhanghelii ca niste ostasi petrecandui, ca nu se rusineaza de cei impreuna robi, ci pe toate le-ar fi primit pentru dansii sa le faca, fiindca si ei pe toate au voit sa le patimeasca pentru Hristos Stapanul lor. Si cand se suie la cer, toate sfintele acelea Puteri impreuna alearga. Ca daca venind in cetate niste luptatori straini tot norodul de primprejur curge dinspre toate partile si inconjurandu-i pe dansii le cearca sanatatea si bunastarea madularelor lor, cu mult mai vartos cand nevoitorii bunei credinte se suie la ceruri, impreuna alearga Ingerii. Si toate Puterile cele de sus dinspre toate partile curg si cearca ranile acestora, si ca pe niste viteji care de la razboi si de la lupta se intorc cu multe izbanzi si biruinte, asa de cu dulceata ii primesc pe dansii pe toti si ii saruta; apoi ii duc pe dansii cu mult alai la Imparatul Cerurilor, la Scaunul acela care de multa slava este plin, unde sunt Heruvimii si Serafimii. Si venind acolo si inchinandu-se celui ce sade pe Scaun, de mai multa primire se indulcesc de la Stapanul, decat de la cei impreuna robi. Ca nu ca pe niste robi ii primeste pe dansii (macar ca si aceasta prea mare cinste este, si careia nu este cu putinta a afla intocmai), ci ca pe niste prieteni ai Sai; «Caci voi, zice, prieteni ai Mei sunteti». Si prea cu cuviinta. Ca El a zis iarasi: «Mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are, ca cineva sa-si puna sufletul sau pentru prietenii sai».
Deci de vreme ce prea mare dragoste au aratat catre Dansul, ii primeste pe dansii si dobandesc slava aceea, se unesc cu cetele acelea si se impartasesc de madularele cele tainice. Caci daca in trup fiind, prin impartasirea Tainelor se uneau cu ceata aceea, impreuna cu Heruvimii cantarea cea intreit sfanta cantand-o, precum si voi cei invatati stiti Tainele, cu mult mai vartos acum, dupa ce au primit pe impreuna dantuitorii, cu multa indraznire se impartasesc de buna lauda aceea. Dar oare nu va infricosati mai inainte de aceasta de mucenicie? Oare nu poftiti acum mucenicia? Oare nu va pare rau acum, ca nu este de fata vreme pentru mucenicie? Ci si sa ne iscusim spre vremea de mucenicie. Au defaimat aceia viata? Defaima si tu desfatarea. Si-au aruncat aceia trupurile lor in foc? Arunca si tu acum banii in mainile saracilor. Au calcat aceia carbunii? Stinge-ti si tu flacara poftei. Impovaratoare sunt acestea? Dar si castigatoare. Sa nu vezi pe cele grele ce-s de fata, ci pe cele bune ce vor sa fie. Nu pe greutatile cele din maini, ci pe bunatatile cele intru nadejdi. Nu pe patimiri, ci pe premii; nu pe osteneli, ci pe cununi; nu pe sudori, ci pe plati; nu pe dureri, ci pe rasplatiri; nu pe focul cela ce arde, ci pe Imparatia ceea ce zace inainte; nu pe calaii cei ce stau imprejur, ci pe Hristos cela ce te incununeaza. Acesta este mestesug prea mare si cale prea lesnicioasa catre fapta buna, adica a nu vedea numai pe osteneli, ci si pe darurile cele de biruinta impreuna cu ostenelile, iar nu numai pe dansele deosebi singure. Deci cand vrei sa dai milostenie, nu lua aminte la cheltuiala banilor, ci si la adunarea dreptatii: «Risipit-a, dat-a saracilor, dreptatea Lui ramane in veacul veacului». Nu cauta la bogatia ceea ce se desarta, ci la vistieria crescand. Daca vei posti, nu socoti pe necajirea cea din post, ci pe odihna cea din necajire. Daca vei priveghea rugandu-te, nu pe ticalosia cea din priveghere, ci pe indrazneala cea din rugaciune cugeta-o. Asa si ostasii fac: nu la rani, ci la rasplatiri cauta; nu la junghieri, ci la biruinte; nu la mortii cei ce cad, ci la vitejii cei ce se incununeaza. Asa si carmacii mai inainte de valuri si de furtuni le vad pe limanuri, mai inainte de inecarile corabiilor – pe negutatorii, mai inainte de greutatile cele din mare – pe bunatatile cele dupa mare. Asa fa si tu.

Ia in minte cat de mare bunatate este, in noapte adanca, dormind toti oamenii, si fiarele si dobitoacele, fiind liniste prea adanca, numai tu singur sculandu-te cu indrazneala sa vorovesti cu Stapanul cel de obste al tuturor. Dulce este somnul? Dar nimic nu este mai dulce decat rugaciunea. Daca deosebi vei vorovi cu Dansul, multe vei putea sa ispravesti, nimeni suparandu-te pe tine, nici impingandu-te de la rugaciune; ai si pe vreme ajutandu-ti spre a dobandi acelea care voiesti. Dar te intorci zacand pe asternut moale si te lenevesti sa te scoli? Ia in minte pe mucenicii cei de astazi care pe gratar de fier zaceau, nu asternut avand dedesubt, ci carbuni aprinsi fiind asternuti. Aici voiesc a inceta cuvantul, ca pe pomenirea gratarului intinerind-o, si proaspata avand-o voi, asa sa va duceti si pe acesta noaptea si ziua sa-l pomeniti. Ca macar de ne vor tinea zeci de mii de legaturi, vom putea pe toate a le rupe cu lesnire si a ne scula la rugaciune, pe gratarul acesta cugetandu-l totdeauna. Si nu numai gratarul sa-l cugetam, ci si pe celelalte munci ale mucenicilor sa le zugravim pe latimea inimii noastre, precum cei ce pe casele lor le fac stralucite si cu zugraviri inflorite dinspre toate partile le impodobesc pe dansele; asa si noi pe peretii mintii noastre sa zugravim pe muncile mucenicilor. Ca zugravirea aceea este nefolositoare, iar aceasta are mult castig: nu are trebuinta de bani, nici de cheltuiala, nici de vreun mestesug oarecare zugravirea aceasta, ci in locul tuturor ajunge sarguinta sa foloseasca pe gandul cel viteaz si destept, si prin acesta ca prin oarecare mana prea buna si prea iscusita sa zugraveasca tainuit pe muncile lor. Deci sa zugravim in sufletul nostru pe unii zacand pe tigai, iar pe altii intinsi peste carbuni infocati, iar pe altii afundati in caldari cu capul in jos, iar pe altii aruncati in mare, iar altii strujindu-se, pe altii incovoiati pe roti, pe altii aruncati in prapastii; si pe unii luptandu-se cu fiarele, iar pe altii aducandu-se catre rapi adanci, iar pe altii, dupa cum i s-a intamplat fiecaruia de si-a sfarsit viata. Ca prin impistrirea zugravirii acesteia facand casa noastra stralucita, sa o facem indemanatec si placut lacas Imparatului Cerurilor. Ca daca va vedea niste zugraviri ca acestea in mintile noastre, impreuna cu Tatal si impreuna cu Sfantul Duh isi va face salas intru noi; si casa Imparateasca va fi de aici mintea noastra, si nici un gand necuvios nu va putea sa intre intr-insa, fiind intru noi pomenirea mucenicilor ca oarecare zugravire totdeauna invistierita si multa stralucire slobozind in launtru, si Dumnezeu Imparatul tuturor totdeauna petrecand intru noi. Si asa aici primindu-L pe Hristos, vom putea dupa ducerea cea de aici sa fim primiti intru vesnicele lacasuri. Pe care faca-se ca noi toti sa le dobandim, cu Harul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care si cu Care Tatalui i se cuvine slava, impreuna si Sfantului si de viata facatorului Duh, in vecii vecilor, Amin.

Basarabia-Bucovina.Info (Cristina Nichitus Roncea si Victor Roncea) – Premiul I pe 2012 oferit de Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania. Vizita la Graz si emisiune la Radio Helsinki. FOTO / VIDEO

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România anunta Premiile anului 2012:

Premiile pentru PRESĂ SCRISĂ (pe hârtie şi on-line)
PRESĂ SCRISĂ ȘI ON LINE
TEMA: Reportajul, ancheta publicistică şi articolul de atitudine în slujba promovării/apărării identităţii culturale a comunităţilor româneşti, din afara fruntariilor României.

Premiul I – Cristina Nichitus Roncea și Victor Roncea, Basarabia-Bucovina.Info, Bucuresti,
Premiul al II-lea – Michaela Bocu, Făclia Cluj,
Premiul al III-lea – Gabriela Căluțiu Sonnenberg, Spania, pentru suita de articole publicate în revista OBSERVATORUL din Toronto/ Canada, condusă de Dumitru Puiu Popescu
Toate premiile pot fi gasite la UZP.Org.Ro

Integral la Basarabia-Bucovina.Info

Preoti, profesori universitari, artisti si fosti detinuti politic, in apararea Muzeului Taranului Roman

 

Scrisoare Deschisa catre Romani

Evenimentele generate de proiecția la Muzeul Național al Țăranului Român a unui film cu tematică homosexuală, proiecție din cadrul programului „Luna istoriei LGBT”, și protestul care a anulat-o au stârnit o serie de reacții în mass-media românească și din partea oamenilor de cultură. Prin rândurile de mai jos, ne adresăm celor care simt nevoia păstrării unei minți limpezi în tăvălugul informațional contemporan.
Suntem conștienți că Muzeul Național al Țăranului Român nu este depozitarul unei lumi anacronice, fără relevanță pentru prezent și inutilă din perspectiva viitorului. Precum scria primul ctitor al acestei instituții, Al. Tzigara-Samurcaș, el este proiectat să prezinte „atât traiul zilnic, cât şi viaţa intelectuală şi religioasă a ţăranului”; în el trebuie „să se plămădească viitorul artei românești”. Având în vedere aceste rosturi care i s-au dat, este legitim să ne întrebăm: acest viitor se poate plămădi printr-o siluire a trecutului? Ne ajută să răspundem tot fondatorul Muzeului: „Respectul tradiţiei este incontestabil unul dintre elementele cele mai puternice pentru educarea morală a popoarelor. La ţăranul nostru tradiţia religiei strămoşeşti împlinea, în parte, acest rol în educaţia sentimentală.”
În 1908, Al. Tzigara-Samurcaș a ales ca moto al unui articol de-al său, intitulat „Suntem vrednici de un muzeu naţional?”, versul „În noi totul e spoială, totul e lustru fără bază” din poezia Epigonii, de Eminescu. Nu putem să nu observăm că reacțiile umorale de astăzi provin de la persoane aparținând aceleiași categorii, reflectând conflictul formelor care nu recunosc și nu își asumă niciun fond.
În fapt, evenimentele de la MȚR ar trebui să devină obiectul unei dezbateri culturale de amploare, care să nu fie influențată de acordări, pe sub masă, de fonduri și funcții pe criterii netransparente: dorim o cultură în continuarea tradiției istorice, care să răspundă coerent și în chip specific dezvoltărilor culturale de pe plan internațional? Sau o cultură care să facă tabula rasa de ceea ce a însemnat cultura vernaculară, de la cea tradițională si medievală, la cultura secolului al XIX-lea, cultura interbelică și cea din perioada comunistă, acuzate, pe rând, de obscurantism, de nesincronicitate cu cea europeană, de naționalism, respectiv de colaboraționism, ceea ce ar impune ca în România, în planul civilizației și în cel cultural, să pornim totul de la zero? De răspunsul oamenilor de cultură la această întrebare depinde nu doar starea culturii în viitor, ci și educația tinerei generații, care, fiind mai mult decât o opțiune personală, sunt un act de responsabilitate față de societatea românească din trecut, prezent și viitor, dar și față de civilizația europeană și universală.
Consideram că impunerea, în spațiul cultural, a acestui tip de totalitarism ideologic, prin găzduirea, în incinta Muzeului, a manifestărilor organizate de Asociația ACCEPT, cu acordul Directorului General al Muzeului, Domnul Virgil Ștefan Nițulescu, nu este un răspuns pertinent în cadrul dezbaterii culturale contemporane și va genera proteste similare celui care a avut loc la proiectarea filmului – fiind dreptul unor oameni liberi de a se opune acestui tip de constrângere ideologică. Responsabili pentru această situație sunt doar cei care folosesc dictatul în locul dezbaterii, iar reacția celor care încearcă să rezolve problema fără dialog nu este decât consecința acestui fapt.
Având în vedere istoria recentă a României, atitudinea ACCEPT și cea a Domnului Virgil Ștefan Nițulescu ne amintesc de ușa trântită de către Vâșinski la Palatul Regal în 1945. Acuzațiile nefondate pe care ei le lansează sunt similare celor de la instaurarea comunismului: cei care nu sunt de acord cu noi sunt a priori „legionari”, „fundamentaliști”, „naziști”, „naționaliști”, „huligani” etc. Este simptomatic faptul că, atunci când regimul comunist l-a redenumit, în anul 1953, Muzeul Lenin-Stalin, l-a definit, mai întâi, ca fiind „nazist”, aceeași etichetă care este acum aplicată celor care apără acest spațiu reprezentativ al spiritualității țăranului român și, implicit, al valorilor tradiționale ale neamului românesc.
Horia Bernea spunea despre țăranul român că „ştie, dar nu se poartă cu suficienţă”. Suficiența caracterizează cel mai bine atitudinea directorului de astăzi al muzeului, care nu a sesizat nepotrivirea flagrantă dintre prestația sa și statutul MȚR și nu a înțeles rostul acestui muzeu în peisajul cultural național, european și universal. Reacția domnului Virgil Ștefan Nițulescu, din 22 februarie a.c., care, în locul argumentelor, folosește etichetarea ca mijloc de anatemizare a celor care au protestat în acest caz de inadecvare spirituală, este una a suficienței. Domnia sa nu folosește argumente pentru că nu le are – a se vedea, pentru dezbatere, textele care au însoțit fondarea și refondarea Muzeului (accesibile pe pagina de internet a acestuia: http://www.muzeultaranuluiroman.ro). Acuza de „homofobie”  și apelul la forțele de ordine nu vor fi niciodată argumente valabile într-o dezbatere culturală și identitară, ci semnul unor tendințe autoritariste.
Actuala criză poate fi rezolvată prin dialog numai după ce Domnul Virgil Ștefan Nițulescu își va asuma eroarea prin care a declanșat un scandal public într-un spațiu al profundității și al serenității. Caracterul discreționar al actului său nu se poate ascunde în spatele acuzelor proferate de actualul Director, printre care sunt repetate cele de discriminare sau de deficit democratic. Nu numai că am citit despre rescrierea istoriei și „nouvorbă” în romanul orwellian 1984, dar am și trăit – majoritatea oamenilor de cultură care am depășit vârsta tinereții –, în propria noastră țară, presiunea ideologicului, rescrierea istoriei, alterarea codului cultural, acuza de „deviaționism” de la principiile „democrației populare” etc.
Al. Tzigara Samurcaș întreba, în 1908: „Suntem vrednici de un muzeu (de etnografie –n.n.) național?” Societatea din vremea sa a răspuns „da”, regimul comunist a răspuns „nu”, Horia Bernea și colaboratorii săi au răspuns din nou „da”, după 1990. La începutul secolului al XXI-lea, trebuie să răspundem din nou la întrebarea: „Suntem vrednici de un muzeu național?” Dacă răspundem „da”, atunci nu putem asista pasivi la deturnarea Muzeului Național al Țăranului Român de la rostul său specific în cultura română. Și aceasta nu din ură, cum suntem acuzați, ci din dragoste pentru țăranul român si Tradiție, pentru Al. Tzigara -Samurcaș, pentru Horia Bernea, pentru Irina Nicolau, dar și pentru toți cei ce apreciază valorile care dau viață Muzeului, indiferent de cum se consideră ei.
În sfârșit, însuși muzeul refondat de Horia Bernea și de colaboratorii săi este un răspuns în cadrul dezbaterii culturale de care am amintit: un muzeu fidel și față de tradiție, și față de exigențele contemporane, singurul muzeu din România care a obținut, în 1996, trofeul si premiul de Muzeu European al Anului, acordat de Forumul Muzeului European.
Mai suntem vrednici de el?

Semnează:
Acad. Maria Manoliu, profesor  universitar de limbi romanice, lingvist
Prof. univ. dr. Ilie Bădescu, director al Institutului de Sociologie al Academiei Române
Prof. univ. dr. Radu Baltasiu, Directorul Centrului European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române

Cristian Mandeal, dirijor
Prof. univ. dr. Pavel Chirilă
Dr. Costion Nicolescu, fost Director de imagine al Muzeului Țăranului Român
Marcel Petrișor, profesor, scriitor, fost deținut politic
Dionisie Stoenescu, medic, fost deținut politic
Demostene Andronescu, scriitor, fost deținut politic
Jacques V. Iamandi, fost deținut politic
Nicolae Mărgineanu, regizor
Prof. univ. dr. Costea Munteanu
Silvia Radu, sculptor
Prof. univ. dr. Gheorghe Ciobanu, profesor emerit, fizician
Prof. univ. dr. Ion Gh. Roșca, rector
Prof. dr. conf. univ. Bogdan Alexandru Voiculescu
Prof. univ. dr. Eleonora Voiculescu
Dr. Emilia Corbu, cercetător ştiinţific, arheolog
Lect. univ. dr. Andreea Bandoiu
Prof. univ. Horea Paștina
Prof. univ. Adrian Pârvu
Prof. univ. dr. Irina Meghea
Asist. univ. drd. Mihai Coman
Dr. Marian C. Ghilea, cercetător
Virgil Vlăescu, doctor în bioetică
Lect. dr. Octavian Gordon, clasicist
Dr. Ovidiu Hurduzeu, scriitor
Liliana Ursu, scriitoare
Tatiana Petrache, traducător
Gheorghiţă Ciocioi, etnolog
Paul Nistor, istoric
Cornel Ciucanu, istoric
Florin Şinca, istoric

Marcel Lutic, etnograf
Laurențiu Dumitru, publicist
Elena Dulgheru, critic de film
Liliana Chiaburu, arhitect
Rafael Udriște, jurnalist
Doina Bâscă, jurnalist
Doina Mândru, critic de artă
Adriana Scripcariu, critic de artă
Ileana Pintilie, critic de artă
Raluca Băloiu, critic de artă
Prof. univ. dr. Constantin Flondor, pictor
Prof. univ. dr. Florin Ciubotaru, pictor
Andrei Rosetti, pictor
Bogdan Vladuță, pictor
Ion Grigorescu, pictor
Emilia Pop, pictor
Mihai Sârbulescu, pictor
Irina Papuc, pictor
Corina Maria Negreanu, pictor
Mircea Roman, sculptor
Călin Vasilescu, sculptor
Dragoș Neagoe, sculptor
Alexandru Papuc, sculptor
Dumitru Bondar, sculptor
Elena Scutaru, sculptor
Alexandra Dorobanțu, arhitect
Militza Sion, arhitect
Cristian Mihu, arhitect
Nina Teodor, sociolog
Victor Ceauşu, profesor de istorie
Prof. univ. dr. Teodor Laurian 
Prof. Univ. Dr. Valeriu Irimescu, membru corespondent al Academiei Române
Conf. univ. dr. Codrina Laura Ioniță
Lect. univ. dr. Puiu Ioniță
Georgeta Irimescu, profesor universitar
Prof. univ., pictor Marin Gherasim
Cosmina Dragomir, profesoară, artist plastic
Dr. ing. Erast Călinescu
Nicolae Mihail Stanca, inginer
Dr. Răzvan Constantinescu, șef de lucrări UMF Iași
Amalia Ritivoi, medic
Constantin Ritivoi, medic
Anca Iordăescu, pictor
Sorin Costina, medic
Marius Boca, medic
Roxana Cristian, medic
Sorin Maximeasa, medic
Cornelia Maximeasa, medic
Răzvan Vasiliu, medic
Otilia Vasiliu, medic
Dima Constantin, medic
Adrian Ilie, medic
Paul Teodor, inginer tehnic
Dinu Savopol, inginer
Silviu Nicolae Radu, inginer
Mihaela Nețoiu, profesoară
Olga Andreescu, profesoară
Alexandru Ciolan, editor, lingvist
Iulian Capsali, regizor, publicist
Irina Bazon, filolog, traducător
Dr. Cristina Cânepă, matematician
Dr. Ana Ursescu, matematician
Dan Tanasa, roman
Florian Palas, profesor, jurnalist
Victor Roncea, jurnalist
Andrei Brezianu, scriitor
Cristina Poponete, sociolog militar
Alexandru Agavriloae, arhitect
Nicolae Luca, scriitor, cineast
Daniel Focşa, istoric
Florina Petre, Romania

Cosmin Alexe Diaconu, Bergen-Norvegia
Laurian ŢOŢA, parinte
Notă: Portalul Ziaristi Online subscrie acestei scrisori. Lista ramane deschisa


La aceasta scrisoare poate fi adaugat si un punct de vedere duhovnicesc al pr. Răzvan Ionescu, scris pentru portalul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, DOXOLOGIA:

Muzeul Țăranului Român

Pe țăranul acesta mărturisit la Muzeul Țăranului Român în altitudinea lui duhovnicească, în pofida simplității și asprimii unei vieți de trudă, nu-l mai ating răutățile zilei: el își are locul lui în veșnicie, pentru că L-a trăit pe Hristos.
„Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase, sau surprinzătoare, sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totdată că aici avem ce povesti şi copiilor …”.
Pentru un suflet de român (pe care nu am pretenția că toată lumea îl înțelege, dar îl poate măcar respecta), Muzeul Țăranului Român reprezintă infinit mai mult decât expunerea savantă a unor exponate în relație cu niște oameni oarecare care trăiau la țară și care acum nu mai sunt printre noi, dar ne-au rămas obiectele lor. Acest muzeu, prin inteligența duhovnicească a unor titani din spațiul culturii precum Horia Bernea, a căpătat alura unei biserici, cu vocația de a dezvălui ceva din intimitatea de taină dintre Dumnezeu și om în trăirea strămoșilor noștri. Cel mai adesea, obiectele expuse arată o cultură a unor oameni în care Dumnezeu a însămânțat dorirea de sfințenie, și pe care, iată, prin moștenirea de la ei, ne-o transmit și nouă. Acest muzeu nu are nimic din neutralitatea științifică a unui insectar: aici obiectele sunt vii pentru că vii întru Domnul erau și cei care le-au confecționat, și cei care au știut să le descopere și să le pună în valoare pentru folosul nostru.
A mă simți acasă la Muzeul Țăranului Român înseamnă a trăi o anume intimitate proprie căminului în care am primit viață sau am dat la rândul meu. În plus, pentru românul satului nostru, ortodox, Dumnezeu este cineva care face parte din familie. Iar împreună cu El și sfinții, acești minunați la suflet reprezentați în icoanele despre care un copil din poporul nostru spunea căsunt „pozele de familie ale lui Dumnezeu”. De aceea acest muzeu, înfățișând casa țăranului, Îl încape acolo și pe Dumnezeu și pe sfinții lui.
În această comuniune și comunitate de suflet, de reculegere sufletească, de întîlnire între generații, de întâlnire cu rădăcinile mele, de întâlnire cu mine însumi întru ființa neamului meu, de întâlnire cu mine însumi întru Dumnezeu, în care mă simt mai aproape de părinți și doritor a împărtăși bucuria și copiilor mei, se dorește cu sprijinul unor puternici ai lumii acesteia, în spiritul depravării ieșită astăzi în lume ca să secere suflete după suflete, intruziunea a ceea ce se legitimează prin a nurespecta cele pe care propria noastră alcătuire trupească și firea însăși ne învață. Ni se propune să ignorămbanatomia umană, diferențierea sexuală, orientarea sexuală a omului în masculin și feminin. Țăranul român, dragi iubitori de dez-orientare sexuală, fără să-l idealizăm, precepea păcatul desfrânării cu atâta acuitate încât dacă cineva păcătuia se spunea că a spurcat satul! În casa lui ați găsit de cuviință să vă faceți vestirea?
Ușile lumii acesteia le pot forța puterea și duhul lumii, nu și ușile Împărăției lui Dumnezeu. Că este toată lumea de acord sau nu, Taina Împărăției lucrează încă din această lume, aici și acum. Orice răstignire în plus, chiar și a țăranului român pus să găzduiască între zidurile unui muzeu care îi e dedicat ceea ce nu a dorit și trăit, îl apropie de Înviere. Țăranul acesta a supraviețuit totalitarismului, și lecția lui o primim și noi cu recunoștință. Ieșiți din totalitarism, știm de acum să-i recunoaștem pecetea. Pe țăranul acesta mărturisit la Muzeul Țăranului Român în altitudinea lui duhovnicească, în pofida simplității și asprimii unei vieți de trudă, nu-l mai ating răutățile zilei: el își are locul lui în veșnicie, pentru că L-a trăit pe Hristos.

Cititi si: Protest reusit impotriva mafiei si propagandei homosexuale de la Muzeul Taranului Roman. FOTO / VIDEO UPDATE. Contine si filmarea homosexualilor, lesbienelor, transexualilor si trisexualilor (*)

8 martie – “Sarbatoarea” unui macel deturnata in mod fals de catre bolsevici in “ziua mamei”, un ritual pagan

Ziua de 8 martie este intemeiata in 1910, de Clara Zetchin (nascuta Asser), la Conferinta Femeilor Socialiste de la Copenhaga. Era o mutare importanta pe care o facea Internationala Socialista, prin crearea unei sarbatori pentru femeia-revolutionar. Comunistii, revoltati impotriva lui Dumnezeu si a randuielilor puse de Acesta in lume, voiau sa inroleze alaturi de ei si femeile. Intai de toate le-au oferit o zi a feminitatii pagane, o sarbatoare buna pentru dezlimitarea patimilor si slavirea femeii, adica a fapturii, negandu-l pe Creator. De la bun inceput, aceasta sarbatoare a fost anticrestina, antihristica, apostata, antisociala, pierzatoare de suflete. Prin propaganda insistenta privind dreptul la vot dar mai ales „drepturile” anticrestine, precum si prin adunari sfidatoare, prin ziare si carti, miscarea feminista s-a impus in constiinta cat mai multor oameni. In Vest, dupa al doilea Razboi Mondial, din feminism au izbucnit revolutia sexuala, lesbianismul, miscarile protestatare ale tinerilor hippy, cu consecinte dezastruoase privind pruncuciderea (legea dreptului la avort), homosexualitatea, concubinajul si distrugerea familiei. In Est, a lucrat bolsevismul satanist, prin organizatiile de femei si tineret care au impus randuieli noi, joia tineretului, regina balului, 8 Martie, deturnata in mod fals catre „ziua mamei”, implicandu-i astfel si pe copii, apoi discoteca si concursurile de miss au inlocuit traditiile morale si crestine ale romanilor. Privind inapoi cu amaraciune, observam ca vrajmasii nevazuti, dar si cei vazuti au facut cu noi exact ceea ce au vrut. S-au bizuit pe pacatele si patimile noastre, pe naivitatea si nestiinta noastra, pe slaba credinta si pe slabiciunile noastre si ne-au spalat creierele, dupa care le-au „remobilat” cu ideile, opiniile, obiceiurile si naravurile lor. Le-au fost suficiente doua generatii, cel mult trei, pentru ca sa ne preschimbe din crestini in pagani sadea.

Oare noi stim ce sarbatorim la 8 Martie? Pe langa originea comunista, pe langa paganismul ei, pe langa inchinarea la idolul frumusetii (mitul Afroditei face astazi ravagii prin aceea ca el reprezinta, in realitate, pe diavolul placerilor si desfranarilor fara frontiere, demon ce domina lumea), sarbatoarea de la 8 martie mai are un sens, ceva mai adanc si bine ascuns. Initiatoarea sarbatorii, Clara Zetchin i-a dedicat aceasta zi femeii revolutionar si a ales-o pe Estera din Vechiul Testament. Ba chiar este posibil ca, in anul 1910, sarbatoarea Purimului sa fi cazut chiar pe 8 martie. Cine doreste sa se lamureasca in detaliu, sa revada cartea Estera, din care va afla ca, in luna Adar, a douasprezecea a anului, ziua 13, din porunca regelui Artaxerxe, evreii au macelarit 75.000 de persi din elita, pe care ii considerau dusmani personali. A doua zi, au sarbatorit cu mare veselie aceasta ucidere. Ne punem intrebarea: „Cum se poate sarbatori o zi de macel? Nici un popor din lume nu serbeaza o asemenea zi cu bucurie. Purimul – sarbatoare in special pentru copii (unde se canta, se joaca, iar Talmudul recomanda celor maturi chiar sa bea bauturi spirtoase pana nu mai deosebesc diferenta dintre expresiile “blestemat fie Aman” si “binecuvantat este Mardoheu”) este comemorarea unui masacru in care au murit poate mii de copii. Nu a fost o batalie (cum incearca unii sa explice), in care si evreii si persii sa se lupte cu armele in mana, ci anume un macel. [...] Internationala a avut scopuri mondiale. Ea a avut ce spune lumii: ca Purimul e sarbatoarea nimicirii dusmanilor, iar dusmanii Revolutiei bineinteles au fost nu numai capitalistii, ci si Biserica. In acest caz e lipsita oare de motivatie presupunerea ca in constiinta liderilor evrei ai Internationalei, miscarea revolutionara feminina se asocia cu Estera, iar 8 Martie – din obisnuinta cu sarbatoarea Purim?”

Cati dintre romani s-au gandit vreodata, dar mai ales in aceste vremuri de asa zisa libertate, ca celebreaza „crestineste”, in Postul Mare, cu jocuri, spirtoase, daruri, dezmat si culpabila bucurie, o sarbatoare straina, patata cu sange din belsug? Fac acest lucru fara sa constientizeze nici unul din sensurile sarbatorii respective. Sfantul Episcop Nicolae Velimirovici ne avertizeaza ca aceasta slavire a frumusetii feminine, cum ne amagim noi ca facem la 8 martie, este o grea cadere: „Dintre toate ispitele cu care omul are a se masura in sine insusi, frumusetea este, oricum, cea mai anevoie de biruit. […] Caci frumusetea este un ghetar de pe care se aluneca sigur in adancul de foc” iar „concursurile moderne de Miss sunt […] in fapt, un comert abil disimulat cu prostituate” (Raspunsuri la intrebari ale lumii de astazi, vol. 1, Sophia, Buc., 2002, p. 227). Ca e frumusete revolutionara, adica supradesfranata, larg mediatizata si comercializata, ca e manipulare sentimentala, camuflata sub „ziua mamei” (mamele crestine nu s-au identificat niciodata cu feministele, nici sfintele mucenite, nici cuvioasele care impodobesc calendarul crestin), ca e profund pagana, ca e straina si antihristica, aceasta neghina amara si neagra, numita 8 Martie, face mult rau credintei noastre ortodoxe. Care sunt dusmanii comunistilor (deghizati in spirite postmoderne, in internationalisti democrati etc.), ai ateilor si apostatilor contemporani? Hristos si Biserica Lui. Noi, crestinii ortodocsi, am luat locul persilor de alta data. Si daca nu suntem macelariti cu sabiile, in mod sigur suntem ucisi sufleteste, lucru faptuit cu neegalata ravna in comunism si continuat in prezent cu mijloace sofisticate. Culmea prostiei noastre e si culmea vicleniei dusmanilor nostri: ne-au format reflexe conditionate, precum cainilor lui Pavlov, asa incat, cum se apropie 8 Martie, dam iama in magazine, florarii si restaurante, ni se dezlantuiesc patimile trupesti, facem foarte urat, precum paganii bestializati. Ne secatuim postul, curatirea sufleteasca, veselindu-ne de propria infrangere, de propria nimicire. 8 Martie e un ritual cumplit in care, jucand, ne calcam in picioare propriile suflete, slavim moartea pe care ne-o administreaza subtil vrajmasii nostri. Feminismul, ca vlastar otravit al masono-iluminism-comunismului, e un fel de magie a ielelor patrunsa in mintea femeilor crestine, naucind, prin contaminare, si mintea barbatilor crestini, asa de rau, incat toti, de-a valma, il uita pe Hristos, se dezbraca de viata vesnica si se arunca, robi, in bratele Satanei. Mosii nostri de acum un veac nu ar fi facut asa ceva nici daca ar fi fost amenintati cu moartea. Noi, insa, de bunavoie si cu placere beteaga, ridicam imne Satanei prin discoteci, taverne si birturi. Numai biciul lui Hristos ne mai poate trezi! Doamne, atinge-ne acum, ca sa ne mai ramana timp de revenire!

de Ioan Enache ( sursa: credinta-ortodoxa.ro) 

http://acvila30.ro/8-martie-sarbatoarea-unui-macel-deturnata-in-mod-fals-de-catre-bolsevici-in-ziua-mamei-un-ritual-pagan/