Profesorul Raul Volcinschi protestează faţă de atacul Evenimentului Zilei la adresa Mitropolitului Bartolomeu Anania.

Un punct de vedere

Cu consternare şi indignare am luat act de apariţia unui articol vitriolic sub semnătura ziaristei Mirela Corlăţean în cotidianul „Evenimentul Zilei” referitor la IPS mitropolitul Bartolomeu Anania. Mă voi referi la un singur vers a unui poet a puşcăriilor comuniste: „Voi n-aţi fost cu noi în celule”. Acest vers nu este îndreptat împotriva acelora care nu au fost deţinuţi, ci doar avertizeazã că despre anumite probleme nu pot vorbi decât cei îndreptăţiţi să o facă.

Nu ştiu ce a dorit să obţină numita ziaristă: o senzaţie mediatică, care s-o propulseze în zona notorietăţii prin scandal sau manipularea opiniei publice printr-o informare eronatã.
În orice caz articolul conţine douã ingrediente insuportabile: minciuna şi lipsa de informare. Amândouă se constituie într-un material exploziv care urmăreşte dărâmarea monumentelor naţionale. Vai de poporul care îşi dărâmă statuile şi monumentele. Or, Mitropolitul Anania este un asemenea monument prin mai multe înfãţişãri: teolog ilustru, om de mare cultură, promotor al idealurilor creştine, pe care unii înţeleg astăzi să le atace.
Oricum articolul care implică în afara ziaristei şi redacţia ziarului care l-a promovat deschide o reală problemă şi anume vigilenţa cu privire la asemenea articole.

Prof. Univ. Raul Volcinschi, fost deţinut politic

Mitropolitul Bartolomeu: O faţă mai puţin cunoscută a lui Eminescu

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Bartolomeu Anania a vorbit la sfârşitul anului trecut, în cadrul mesajului de Crăciun adresat românilor, despre o faţă mai puţin cunoscută a lui Eminescu, aceea de fiu credincios al Bisericii Ortodoxe Române. “Istoricii şi criticii noştri literari au avut grijă să o ascundă şi să facă din el un ateu”, a declarat acesta. Ierarhul ortodox şi-a amintit că la cimitirul Bellu, din cauza acestui curent ateist predominant în ultimele decenii, nu exista o cruce la mormântul lui Eminescu: “Am fost de atâtea ori acolo ca să-i aprind o lumânare şi eu cred că un creştin sau o creştină a scrijelit o cruce pe piatră, ca să aibă şi Eminescu o cruce la cap. Trebuia să se demonstreze că noi, poporul român, avem ca poet naţional un ateu”.

Mitropolitul Anania a mai spus că “au încercat unii să-l prezinte pe Eminescu ca pe un descreierat, un nebun sau un seminebun. Am citit atâtea biografii ale lui şi s-a dovedit că nu era nebun. Către sfârşitul vieţii devenise melancolic, pentru că era un suflet împovărat. El avea o viaţă complexă în interiorul lui, nu era un zurbagiu. Eminescu a fost crescut în credinţa ortodoxă a părinţilor lui. Era împovărat de singurătate. Ca orice geniu, era încărcat de istoria neamului său, şi trecută, şi viitoare. Dar asta nu ne împiedică să-l iubim, să-l stimăm. În biblioteca mea de la Mănăstirea Nicula păstrez o ediţie îngrijită de istoricul literar Murăraşu, pe care o răsfoiesc din când în când”.

La afirmaţiile lui Horia Roman Patapievici, potrivit cărora „Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie să ne debarasăm“, ÎPS Bartolomeu Anania a răspuns: „E o măgărie! Ce a spus Patapievici a fost o mare prostie şi nu mă aşteptam ca un intelectual să afirme aşa ceva. Şi-a permis să murdărească memoria poetului naţional, ca să pară el original şi interesant. De fapt, da in gropi. A gresit si nu o data. A dat în gropi, a dat rău în gropi“.

IPS Anania a prezentat o poezie creştină a lui Eminescu – Colinde, colinde. “Este o poezie mai rară. Dar eu o ştiam de ani de zile. O ştiam şi pe de rost pentru că este scurtă şi este şi foarte frumoasă. Arată de fapt adevărata faţă a lui Eminescu, care nu era un mistic, nu era un bisericos, dar nu era un ateu. Asta este clar. Era un foarte bun român, iar românii sunt credincioşi. Era de un neam bun şi mama lui era foarte credincioasă, foarte evlavioasă, avea şi o soră călugăriţă la mănăstirea Agafton. Ştim asta din biografie. Căutăm să ne facem o datorie de suflet faţă de poetul nostru naţional”, a adăugat IPS Bartolomeu înainte de a da citire poeziei.

Colinde, colinde de Eminescu

„Colinde, colinde,/ E vremea colindelor,/ Căci gheaţa se-ntinde/ Asemeni oglindelor
Şi tremură brazii/ Mişcând rămurelele,/ Căci noaptea de azi-i/ Când scânteie stelele.
În noaptea de astăzi/ Copiii şi fetele/ De dragul Mariei/ Îşi piaptănă pletele.
De dragul Mariei/ Şi-al Mântuitorului/ Luceşte pe ceruri/ O stea călătorului”.

- ştire preluată din revista Veghea

“Susţin restaurarea casei lui Eminescu din Văratec”

De când m-am întors de la Văratec, imaginea casei în care Eminescu şi-a petrecut cea mai mare parte a ultimilor 15 ani de viaţă imi revine obsesiv în minte: o casă bătrânească din lemn, vitregită de uşi şi ferestre, cu pridvorul sprijinit pe piloni improvizaţi, gata să se prăbuşească din clipă în clipă.

Casa în care Eminescu a locuit la Văratec între anii 1874-1889

Obiect de patrimoniu naţional, casa lui Eminescu de la Văratec, aflată în proprietatea mânăstirii, este “singura casă din România, în afara celei de la Ipoteşti, în care urmele şederii poetului pot fi dovedite peste timp şi care poate căpăta numele de casă memorială” (“Formula As” nr. 571, 2003).

Situată la marginea de sus a satului, pe o coastă de deal, în spatele cimitirului monahiilor, casa nu iese în evidenţă decât prin starea avansată de degradare în care se găseşte.

Despre faptul că în perioada 1874-1889 a fost locuită de Eminescu, nici un indiciu.

Despre statutul de casă memorială, pe care demult ar fi trebuit să-l dobândească, nici pomeneală.

Imaginile înregistrate în toamna acestui an vorbesc de la sine.

Până să pătrund înăuntru, încerc să mi-l închipui pe Eminescu, aşa cum şi-l amintesc călugăriţele care au avut norocul să-l zărească aici, unde a locuit pentru a fi mai mult în preajma Veronicăi, pe când venea să o viziteze: visând cu ochii larg deschişi în spatele ferestrelor odăii din stânga, în care a scris “Călin” ori ieşind, pregătit de plimbare, cu părul răvăşit, îmbrăcat într-un sacou albastru de şiac, alături de prietenul său Creangă.

Mă trezesc însă urgent la realitate, de îndată ce păşesc în holul lung, care desparte singurele două odăi, altădată ca lacrima de curate.

Odaia în care Eminescu a scris “Călin”

In ciuda interiorului vandalizat, la exterior sunt vizibile încercări timide de cosmetizare a semnelor fireşti pe care trecerea timpului le-a lăsat asupra construcţiei.

Chiar şi în aceste condiţii, procesul de restaurare a clădirii nu mai poate fi multă vreme amânat .

Apelul privind salvarea casei lui Eminescu de la Văratec, formulat cu şapte ani în urmă de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, căreia i s-au alăturat cunoscute instituţii mass-media, s-ar părea că nu a reuşit să convingă îndeajuns opinia public de importanţa proiectului de reabilitare. Cu puţin noroc şi ceva mai multă publicitate, relansarea acestuia, la 160 de ani de la naşterea lui Eminescu, ar putea avea însă sorţi de izbândă.

În ceea ce mă priveşte, nu cred că cele câteva fotografii şi scurtele comentarii prezentate să impresioneze întratât încât să facă banii să curgă, dar sper să trezească măcar curiozitatea, dacă nu dorinţa de a ajuta.

Pentru a ajunge la casa lui Eminescu de la Văratec, schiţa de mai jos este, consider eu, pe deplin edificatoare.

Cei care vor să sprijine refacerea casei lui Eminescu de la Văratec îşi pot face cunoscută intenţia, transmiţând prietenilor, rudelor, cunoscuţilor, persoanelor publice, posturilor de televiziune, publicaţiilor, instituţiilor etc link-ul articolului de faţă, însoţit de mesajul ”Susţin restaurarea casei lui Eminescu din Văratec”.

Sursa:

http://milikas.wordpress.com/

A trecut la cele veşnice fostul deţinut politic Traian Popescu, unul dintre mărturisitorii generaţiei de la 1948.

Am aflat cu tristeţe de moartea lui Traian Popescu, zis Macă, după cum îl cunoşteau foştii deţinuţi politici.
În noaptea de 14-15 mai 1948, în România s-a declanşat teroarea împotriva tineretului fidel idealurilor naţional-creştine. Traian Popescu a fost condamnat la 20 de ani de muncă silnică, împreună cu aproximativ 15.000 de studenţi şi elevi. A trecut prin iadul închisorii de la Piteşti. În ciuda torturilor, parte a experimentului satanic la care a fost supus, şi-a păstrat neclintită credinţa. Concepţia lui creştină de viaţă l-a ajutat să transforme suferinţa în creaţie. Sub inspiraţie divină, a compus mai multe lucrări muzicale, fără hârtie şi creion şi fără a avea cunoştinţe muzicale, dintre care amintesc oratoriul „Calvarul”, poemul cantată „Mântuire”, precum şi lucrarea „Patimile şi Învierea Domnului”.
Avea să iasă pe poarta închisorii abia în anul 1964. Nu şi-au abandonat crezul generaţiei lui, căci “Adevăratele înfrângeri sunt renunţările la vis”, după cum spunea poetul Radu Gyr. După decembrie 1989, cu o energie inepuizabilă, a vorbit necontenit generaţiei tinere despre jertfele generaţiei de la 1948, pe care a numit-o Generaţia Scut.
Am avut bucuria să-l cunosc, făcându-mi onoarea de a răspunde cu promptitudine invitaţiilor de a participa în două rânduri la Întrunirea Rezistenţei Anticomuniste şi la o întâlnire cu tinerii liceeni braşoveni. Îngrijind cartea unui fost deţinut politic braşovean, doctorul Teofil Mija, l-am rugat pe Traian Popescu să o prefaţeze. A făcut-o cu bucurie, atât pentru camaradul său de luptă şi de suferinţă, cât şi pentru a face o mărturisire de credinţă a generaţiei sale.
Dumnezeu să-l odihnească de-a Dreapta Sa! (Florin Palas)

Mărturisire de credinţă a Generaţiei 1948

Istoria unui neam este în mare măsură răspunsul pe care aceasta îl dă provocărilor mediului înconjurător. Dacă un astfel de răspuns nu există, identitatea naţională s-a pierdut.
De multe ori ea, istoria, este scrisă de învingători. Neamurile înfrânte, robii, pot avea o existenţă biologică care le impune adoptarea valorilor morale, spirituale, culturale ale învingătorilor, uitându-şi propria identitate. Este normal, este firesc, şi totuşi la judecata neamurilor, acestea venind cu regii şi împăraţii lor, vor trebui să dea socoteală în faţa tronului divin de talanţii primiţi ca zestre iniţială.
Ştim sancţiunea dată celor nevrednici, şi groaza ne cuprinde în faţa ei: pierderea învierii, şi, deci, a vieţii noastre. Cine poartă răspunderea pentru această stare? Ne-o spune Cel Fără de Început: Regii şi Împăraţii, deci elitele, cele culturale în primul rând.
Doar înţelegându-şi menirea şi acceptând-o, cei ce îşi asumă conducerea societăţii (sub toate aspectele ei) vor rămâne înscrişi în Cartea Neamului ca personalităţi, grupuri sociale şi mai ales ca generaţii reprezentative.
Istoria Românilor nu este nici ea lipsită de asemenea situaţii.
Generaţiile eroice au modelat sufletul neamului, au creat cultură, legislaţii, filozofie, şi au dat în esenţă răspunsul naţional la chemarea lui Iisus: creştinismul românesc.
Noi, cei ce ne-am confruntat cu evenimentele anilor ̀̀40-̀60, suntem o generaţie reprezentativă a neamului nostru? Am dorit-o şi credem că da! Credem că ni se poate spune: Generaţia de la 1948.
O generaţie nu este o vârstă biologică, ci o stare de spirit caracterizată prin răspunsuri date problemelor cu care se confruntă naţiunea într-o perioadă de timp.
Tineri şi mai puţin tineri, de la elevi de liceu şi studenţi la cei cu răspunderi familiale, purtând greul războiului anticomunist, toţi aceşti membri ai generaţiei noastre s-au confruntat cu atentatul la desfiinţarea istorică şi geografică a poporului român, în încercarea de a-i falsifica cultura şi spiritualitatea, negându-i-se:
- originea daco-romană, prin înlocuirea acesteia cu slavismul, limba fiind prezentată ca o formă neoslavă;
- familia, supusă la o încrâncenată luptă între părinţi şi copii, recunoscându-se doar meritul de a-i fi conceput, restul-educaţie, poziţie în societate, revenind statului;
- armonia socială, prezentată ca şi familia, ca o minciună, şi înlocuită cu războiul claselor, delaţiunea devenind raţiune de stat;
- forţa care a unit generaţie de generaţie, religia creştină, prezentată ca un opium dat maselor şi înlocuită cu materialismul ucigător al libertăţii spirituale, al idealurilor şi al bunei creşteri.
În final, această acţiune urmărea un singur obiectiv: eliminarea caracteristicilor naţionale, transformarea neamurilor într-o masă amorfă uşor manevrabilă, căreia i se pot inocula idei şi stări sufleteşti ce le rup de trecutul lor.
Evoluţia naţională care, firesc, se produce în secole sau milenii, forţată de acest duşman al societăţii omeneşti, a alterat, după cum constatăm la jumătate de veac de la începutul acestui experiment, multe suflete. Cunoscând, anticipat, consecinţele acestei raţiuni, generaţia de la 1948 i s-a opus cu toată fiinţa ei. În acest cataclism, generaţia scut naţional a fost distrusă atât la propriu cât şi la figurat, dar sângele curs în mişcările de rezistenţă armată din munţii noştri şi dramele închisorilor nu au fost zadarnice.
În aceste vremuri apocaliptice mulţi dintre noi erau formaţi ca studii şi statut socio-profesional, dar numeroşi luptători, vârfuri ale studenţimii şi elevilor ţării (în plină formare profesională) şi-au văzut tăiate toate posibilităţile la care le dădeau dreptul calităţile intelectuale dovedite cu prisosinţă.
Generaţie sacrificată, dar, contrar denigratorilor, nu avortată. Nu masă de semidocţi, căci celor ce au supravieţuit condiţiilor de exterminare le-a fost dat totuşi să se afirme într-un mod încă anonim.
Din promiscuitate, din brutalitate, din cea mai cruntă mizerie, din tortură, din atacarea cea mai abjectă a fiinţei umane, a germinat o puternică sensibilitate, o tendinţă neasemuită spre frumos; din minciună, dorinţa de apărare a adevărului cu preţul vieţii. Când peste sufletele curate s-a aruncat mocirla şi veninul cel mai ucigător, rezultatul a fost răsărirea unei pleiade de peste 200 de poeţi – identificaţi până în prezent.
Când se urla mai înfiorător decât urletul unei haite de lupi, din minţile şi sufletele celor schilodiţi se înălţau rugăciuni şi răsunau cântece de duioşie sau de îmbărbătare, melodii care uneori nici nu cântau suferinţa sau rănile sângerânde ci simpla nostalgie a iubirilor neîmplinite, iar de multe ori bucuria presupusei revederi.
A existat o generaţie de foc ţintuită şi strivită pe nicovala istoriei de loviturile barosului implacabil al timpului care nu se mai termina!
Convertirea suferinţei în creaţie.
Epopee scrisă cu sânge.
Dar supravieţuitorii acestei generaţii nu şi-au spus ultimul cuvânt, iar calvarul lor nu a încetat odată cu ieşirea din tranşeele luptei de apărare a identităţii neamului românesc. Eliberaţi în 1964, începând cu primăvara acelui an unul din ei îşi aminteşte: Trec praguri sau intră-n pridvoare/ Năluci ce-au scăpat din vâltoare/ Se-ntorc cu cocorii deodată/ Bătrâni ce-au fost tineri odată/ Sunt umbre livide, de soare avide/ Rest de coşmar/ Dar spirit amnar/ Păşesc cu lumini peste moarte/ Când iarna de nea ne desparte.
Şi-au început noua viaţă sorbind din cărţi. Au aşteptat ani până li s-a dat dreptul finisării studiilor, pe care unii le-au luat de la început, schimbându-şi chiar profilul profesional iniţial, şi terminând pe primele locuri sau chiar şefi de promoţie, alăturându-se tinerilor de care-i despărţea o generaţie. Au devenit ingineri, medici, profesori, economişti, preoţi, mulţi, mulţi preoţi, monahi, alţi meseriaşi de elită, de data aceasta cu studii.
Ieşiţi din închisori într-o lume care nu-i voia, care se ferea de ei, care îi privea ca pe nişte morţi vii, aceşti foşti tineri au înfrânt adversităţile unei structuri organizate pe principii străine neamului nostru, au început o adevărată competiţie între durerile personale şi setea de făptuire care a adus la realizări superioare multora din cei care nu au cunoscut drama generaţiei noastre. Aceste realizări nu au fost rezultatul unei munci de rob, a fricii de structurile statale comuniste, ci al unei fireşti nevoi de a trasa o urmă în istoria imediată şi a viitorului. Martori ai celor afirmate sunt grupurile în mijlocul cărora au trăit, au muncit, şi pe care nu odată le-au condus, cu toate că niciodată nu li s-au recunoscut meritele evidente, nici când au devenit inventatori.
Această dragoste nemăsurată pentru pământul pe care au crescut, i-a găsit anonimi şi în rândurile celor care s-au ridicat în decembrie 1989. Deşi posedând dovezi incontestabile de participare la acele evenimente, nu s-au gândit nicio clipă să se înghesuie la masa celor care cereau certificate.
Robii unui crez acţionând în societate şi profesiuni, îmbogăţind patrimoniul cultural, spiritual şi tehnic al neamului nostru, aşezându-se scut în faţa duşmanului cel dintru început, infirmă părerea că istoria o scriu învingătorii.
Învinsă vremelnic, generaţia de la 1948 înscrie totuşi o filă de istorie eroică pe care din păcate contemporanii o ignoră sau în cel mai fericit caz o subliniază timid şi nesemnificativ.

Sfântul Nicodim Aghioritul: Câte minuni poartă în ea minunea mai presus de fire a întunecării Soarelui, care s-a făcut la răstignirea Domnului.

Câte minuni poartă în ea minunea cea mai presus de fire - a eclipsei de soare sau, mai bine zis, a întunecării lui -care s-a făcut la răstignirea Domnului.

Şi aceasta deoarece atunci când Domnul nostru S-a răstignit era o după-amiază de primăvară, ziua fiind egală cu noaptea şi având fiecare câte douăsprezece ore - după aşezămintele Sfinţilor Apostoli [referinţă neidentificată] şi după toţi cei care s-au ocupat cu Pascalia -, şi deoarece soarele nu s-a întunecat cu de la sine putere, după cum a crezut Origen, ci luna - care era plină, având paisprezece zile, după dumne¬zeiasca Scriptură (Iş 12, 18) -, venind sub el şi mergând îm¬preună, 1-a întunecat, după dumnezeiescul Dionisie Areopagitul care a văzut cu ochii lui această călătorie împre¬ună precum şi întunecarea. El se afla în Heliopolis - în Egipt - împreună cu Apollofane şi scrie într-adevăr despre acest [lucru] în epistola cea către Policarp. Acestea fiind cunoscute mai înainte, priveşte la câte minuni au decurs şi câte legi fi¬reşti s-au schimbat din cauza acestei lipsiri mai presus de fire.
1. După legile cele fireşti, atunci când este lună plină, este imposibil ca ea să călătorească împreună cu soarele. Şi aceasta deoarece în timpul acesta amândoi luminătorii se află în opoziţie [unul cu altul]. Adică: dacă soarele se află la ami¬ază deasupra pământului şi la intersecţia verticalei locului cu emisfera cerească superioară, [loc] care se numeşte Zenit, atunci luna se află - conform simetriei - la intersecţia verti¬calei locului cu emisfera cerească inferioară - [loc] care se numeşte Nadir. Şi invers. Şi iarăşi: dacă soarele se află la apus, luna se află la răsărit. Şi invers. însă la răstignirea Domnului aceste legi fireşti s-au schimbat, căci soarele şi luna s-au mişcat împreună în călătoria lor mai presus de fire şi preaslăvită. Despre aceasta scria Marele Dionisie lui Policarp cel mai sus pomenit: „Deci spune-i lui: ce spui des¬pre eclipsa arătată în timpul crucii mântuitoare? Amândouă s-au văzut prezente: luna arătându-se cu soarele în Heliopole în mod minunat (paradoxal) (căci nu era timp de conjuncţie)". (Sfântul Dionisie Areopagitul, Epistola VII către Policarp, op. cit., p. 260).
2. Luna a pornit înaintea [soarelui] şi într-un minut a parcurs douăsprezece ceasuri întregi. Căci în acel minut, când ea trebuia să se afle la semnul cel de sub pământ - Na¬dir -, ea s-a aflat la semnul cel de deasupra pământului - Ze¬nit -, căci a alergat cu o nespusă şi neînţeleasă viteză pe de¬desubtul pământului, prin emisfera nordică, până în emisfera sudică de deasupra pământului, ajungându-1 pe soare la mij¬locul cerului, şi a călătorit împreună cu dânsul la al şaselea ceas din zi în care a fost răstignit Domnul.
3. Luna, după ce a călătorit împreună cu soarele, partea ei cea opusă nouă - adică discul ei cel al paisprezecelea în¬treg [sic] - a rămas cu totul neluminată, fiind lipsită atât de lumina cea deosebită care venea de la soare, cât şi de cea proprie ei. Căci şi luna are lumină proprie, fiind un astru pe jumătate strălucitor, după părerea generală atât a celor din vechime cât şi a astronomilor mai noi. Deci, aşa cum atunci când este lună nouă se vede însăşi lumina ei proprie - căci atunci ea se află sub soare, după cum zic astronomii -, tot aşa trebuia să se vadă la Răstignire doar lumina proprie a lu¬nii, fără vreo mijlocire, ea fiind [în acel moment] sub soare. Insă atunci luna, fiind lipsită şi de lumina proprie ei, s-a în¬tunecat şi mai mult şi şi-a ascuns lumina, fiind mai puţin lu¬minoasă decât atunci când se află în celelalte faze nedepline. [In timpul acesta] soarele se afla sub pământ, iar umbra pă¬mântului - cea de forma căpăţânii sfeclei de zahăr -- cădea peste lună, cu toate că în acea vreme nu era nici o cauză care să pricinuiască lunii această întunecare adâncă.
4. Luna fiind plină, dar fără lumină, a acoperit tot discul soarelui. De aceea soarele mai că a dispărut, făcându-se nevăzut de la ochii celor ce vedeau. S-au arătat aproape toate stelele. In miezul zilei cel luminat al Vinerii celei Mari, s-a făcut prea adânc miez de noapte. Drept urmare, această întunecare a soarelui s-a făcut în toată lumea şi în tot locul. Acest lucru nu se întâmplă niciodată atunci când soarele şi luna călătoresc în mod firesc împreună.[1]
Despre aceasta trei evanghelişti au zis cu un singur glas: Matei: întuneric s-a făcut peste tot pământul (Mt 27, 45), Marcu: întuneric s-a făcut peste tot pământul (Mc 15, 33), iar Luca: întuneric s-a făcut peste tot pământul CLc 23, 44).
5. Luna, după ce a acoperit tot discul soarelui, a mers împreună cu acesta spre apus. Şi 1-a ţinut acoperit aşa trei ceasuri întregi, până la cel de-al nouălea, după cum ne zic dumnezeieştii evanghelişti: Matei (27, 45), Marcu (15, 33) şi Luca (23, 44). Dar nu 1-a acoperit sau descoperit pe el încet-încet - după cum se întâmplă la o eclipsă normală -, ci 1-a acoperit în totalitate în aceste trei ceasuri, lucru care este mai presus de fire şi preaslăvit.
6. După scurgerea celor trei ceasuri, timp în care luna a acoperit soarele, iarăşi 1-a descoperit, dar împotriva rânduie¬lii celei fireşti. Căci atunci când [cele două astre] călătoresc împreună, în mod normal şi se face eclipsă de soare, iar par¬tea lui care se întunecă prima tot aceea se va şi lumina prima, însă în vremea aceea, partea care s-a întunecat prima s-a lu¬minat ultima şi invers: partea care s-a întunecat ultima s-a luminat prima. De aceea acelaşi dumnezeiesc Dionisie scria în [epistola] către Policarp despre acest fenomen, zicând: „Şi iarăşi [zic]: nu s-a întunecat şi [nici nu] s-a luminat [pe urmă soarele] pe aceeaşi parte, ci invers" [text neidentificat în tra¬ducerea părintelui Stăniloae, pe care o folosim].
7. După ce luna a mers împreună cu soarele către apus, acoperindu-1 timp de trei ceasuri, adică până la al nouălea ceas din zi, nu 1-a urmat mai departe şi nici nu a apus împre¬ună cu el. Nu! Ci lăsându-1 pe el la locul de pe cer corespun¬zător ceasului al nouălea [ora trei după-amiază], s-a întors înapoi la răsărit. Şi până să parcurgă soarele acea distanţă de cer corespunzătoare celor trei ceasuri care mai rămăseseră până la sfârşitul zilei, luna s-a grăbit şi cele nouă ceasuri le-a parcurs în trei şi astfel, atunci când soarele s-a aflat la margi¬nea apusului, luna s-a aflat simetric la cealaltă margine a ră¬săritului. Şi în felul acesta s-au reaşezat amândoi luminătorii [la locurile lor], reintrând în rânduiala lor cea firească.
Dacă ar fi să socotim toate cele scrise până aici, care s-au întâmplat la răstignirea Domnului, vom zice: luna a mers înainte faţă de mişcarea ei normală şi de orbita ei cu cincisprezece ore. Douăsprezece [au trecut] până ce a cobo¬rât de la Nadir şi a ajuns soarele la Zenit şi trei au trecut cât a mers împreună cu el până la apus, acoperindu-1. Apoi lunii i-au trebuit nouă ore până să se întoarcă înapoi la răsărit. De aceea luna a făcut atunci o noapte şi o zi în patruzeci şi două de ore. Adică: şase ore de la apus până ce a ajuns la mijlocul emisferei nordice; douăzeci şi patru de ore au trecut cât timp a mers înainte şi s-a întors înapoi; iar douăsprezece ore cât a mers de la răsărit până la celălalt apus, împlinind astfel o noapte normală după rânduiala şi durată.
Ai văzut, frate, câte minuni poartă în ea doar o singură minune: cea a eclipsei de soare care a avut loc când Domnul a fost răstignit? Slăveşte-L, dar, pe Hristos, Care S-a răstignit şi Care, deşi cu trupul Se afla pe cruce, era şi atotputernic cu a Sa dumnezeire, lucrând nişte minuni ca acestea, după cum iarăşi zice acelaşi Dionisie:
„Unele lucruri mai presus de fire ca acestea s-au petre¬cut în acelaşi timp, fiind posibile de făcut de Hristos, Atoatecauzatorul Care face cele mari şi minunate, ce nu au număr" (Sfântul Dionisie Areopagitul, Epistola VII, op. cit. p. 260). Iar Mihail Sincelul zice în cuvântul de laudă către Dionisie: „Această minune mult minunată â eclipsei de soa¬re, fiind analizată în amănunţime, a fost de ajuns pentru Dionisie şi Apollofane, care erau elini, ca să cunoască dum¬nezeirea lui Iisus Hristos. Dumnezeiescul Dionisie, privind la această minune, s-a gândit şi a zis: «un Dumnezeu neştiut pătimeşte cu trupul şi pentru El toate s-au întunecat şi s-au clătinat»."
Apollofane, care a rămas elin, s-a gândit şi el şi a zis dumnezeiescului Dionisie: „Acestea, o, bunule Dionisie, sunt răsplăţile faptelor dumnezeieşti" (Sfântul Dionisie Areopagitul, Epistola VII, op. cit. p. 260) - adică acestea sunt schimbări ale lucrurilor dumnezeieşti, după Pahimere, căci se va schimba minciuna în adevăr, întunericul în lumină, moartea în viaţă, omul se va face Dumnezeu [după har] - şi toate celelalte. Eclipsa aceasta este arătată, dintre elini, şi de către Flegon istoricul în Istoriile sale, cartea a 13-a. Iar din vechii noştri scriitori bisericeşti de către African, în cartea a 5-a a Istoriilor sale, şi de către Eusebie Pamfil. Iar dintre cei mai recenţi de către dumnezeiescul Maxim Pahimere, Ghenadie Scholarios, Nichifor Theotokis şi Corderie Iezui¬tul, în cărţile de curând tipărite în 2 volume, [cuprinzând scrierile] Sfântului Dionisie.
Iar Domnului nostru Iisus Hristos, Celui Care printr-o mi¬nune ca aceasta. Şi-a făcut cunoscută dumnezeirea Lui şi Şi-a adeverit-o, fie slava şi stăpânirea în veci. Amin.

Braşovenii nu se mai vaccinează împotriva gripei AH1N1

Braşovenii nu se mai tem de gripa porcină. Numărul vaccinărilor înregistrat în ultimele zile a fost de trei ori mai mic decât cel de la începutul lunii. Nici centrele de vaccinare nu-şi mai găsesc în acest moment utilitatea, pentru că nu mai au căutare. Braşovenii cred că valul mare de vaccinări s-a datorat publicităţii, însă tot publicitatea, negativă de data aceasta, i-a făcut acum pe oameni să fie din nou sceptici în privinţa vaccinului.

În momentul în care toată ţara a fost cuprinsă de isteria vaccinării împotriva virusului gripei noi şi la Braşov s-au vaccinat în doar o săptămână mai multe persoane decât se vaccinaseră în 2 luni. Acum însă dorinţa de imunizare a braşovenilor a scăzut subit.

Vârful vaccinărilor a fost acum două săptămâni când s-au vaccinat 16000 de persoane într-o săptămână, însă săptămâna trecută numărul doritorul a scăzut brusc la 4700.

Braşovenii recunosc că s-au vaccinat fie de frică, fie pentru că au fost influenţaţi de mass-media.

La începutul anului la Braşov au fost deschise cinci centre de vaccinare împotriva virusului AH1N1. În prezent doar unul mai este funcţional, cel de la Spitalul de Boli

Infecţioase. Dacă în urmă cu cîteva săptămâni aici se vaccinau aproximativ 300 de persoane pe zi, acum mai vin doar câţiva.

Sursa: Realitatea.net

Microbiologul Vania Atudorei îi consideră pe reprezentantii OMS iresponsabili, iar moartea lui Tecuceanu suspecta, ca si cea a patriarhului Teoctist.

Sursa:Apologeticum

Imunizarea cu Eminescu

În ultimele zile se vorbeşte tot mai mult despre pandemia de gripă porcină. O fi, n-o fi, Dumnezeu ştie. Dar nu despre ea vreau să vorbesc, ci de o altă pandemie, după părerea mea mult mai gravă, cu atât mai mult cu cât e veche, eu aproape că m-am născut cu ea. Este vorba despre campania deşănţată dusă împotriva lui Eminescu. Mi-e greu să aud în jurul meu „m-am săturat de Eminescu”, „nu-mi veniţi cu siropuri á la Eminescu” ş.a., venite chiar din partea unora dintre profesorii mei. Efectul de bumerang funcţionează perfect: toate acestea m-au trimis către „victimă”, aşa cum era firesc. De ce ne mai este teamă de Eminescu? De ce numai de Eminescu? N-am auzit, spre exemplu, nicio remarcă negativă la adresa lui Sadoveanu. Nu că mi-aş fi dorit, Doamne fereşte. Dar de ce nu trebuie să mai citim noi Eminescu?

Ar fi foarte interesant dacă la o astfel de întrebare am avea de răspuns la olimpiadele de limba română, în loc să fim nevoiţi să studiem „organul voinico-receptor” al lui Cărtărescu. Dar ce vorbesc eu despre un subiect Eminescu, când nici măcar olimpiada în sine, de zeci de ani numită „Concursul naţional de limba şi literatura română Mihai Eminescu”, nu se mai numeşte astfel. „Toate-s vechi şi nouă toate - îmi spun părinţii mei. Citeşte-l pe Eminescu şi vei înţelege de ce ţi se spune că nu trebuie să-l citeşti”.
Interesant şi foarte provocator îndemnul. Eu l-am urmat, dacă pot spune astfel. De fapt, îl urmez, sper, şi de acum înainte. Şi, culmea, mă apucă brusc revolta. Ce se întâmplă cu şcoala românească? Şi-a pierdut rolul de edu-cator? Sau educaţia şi-a modificat coor-donatele? Unde ne sunt profesorii? Au luat şi ei calea exilului “intelectual” ? De data aceasta chiar nu mai înţeleg nimic!
În aceste circumstanţe, lansez şi eu, la rândul meu, un apel colegilor de generaţie. Dacă tot e pandemie, de data aceasta cât se poate de serioasă, de subcultură, de anticultură, de spirit manelist, haideţi să ne vaccinăm cu Eminescu! Are efecte garantate nu numai împotriva celor mai sus menţionate, ci şi a indolenţei, a lenei, a prostiei, a antiromânismului, a ateis-mului, a minciunii, a laşităţii, a... nu este, oare, suficient? Mai pot spune şi altele, dar mai bine haideţi să facem coadă la bibliotecă, acolo se găseşte vaccinul. În cazul în care se observă ceva simptome, se poate folosi şi în caz de boală deja contactată, căci e un panaceu universal. Şi e gratis. Nici măcar pe statul român aflat în plină criză economică nu l-ar afecta foarte tare. Ba dimpotrivă, ar căpăta şi el o Coloană (vertebrală) Infinită. Sau tocmai aceasta este problema?!...
Mă iertaţi, nu vreau să pară că glumesc pe seama lui Eminescu. Îmi exprim doar revolta, în felul meu, faţă de o atitudine pe care nu o înţeleg. Căci pentru mine, astăzi, la 160 de ani de la răsăritul său pe bolta sfântă a cerului românesc, Eminescu este dovada vie a demnităţii, unicităţii şi credinţei noastre!

Să fim sănătoşi întru Eminescu!

Ioana PALAS
Colegiul Naţional de Informatică
„Grigore Moisil”, Braşov

"GRIPA PORCINA" - arma biologica? FORMULAR de refuz al vaccinului

Pandemie globala. “Gripa porcina“ - arma biologica?


O serie de specialisti si organizatii suspecteaza “gripa porcina“ de a fi, in realitate, o arma biologica scapata de sub control.

La “Institutul de Cercetari Medicale asupra Bolilor Infectioase” (“Medical Research Institute of Infections Disease”, MRIID) al lui US Army s-a constatat disparitia unei cantitati din virusul “gripei porcine”, conform agentiei “The Frederick News”.

Disparitie anchetata acum de inspectorii din cadrul lui “Criminal Investigation Division” (CID).

Pe de alta parte, “Asociatia Profesionala Germana a Medicilor de Mediu” (“Deutschen Berufsverbands der Umweltmediziner”) a lansat in presa o avertizare serioasa in legatura cu vaccinul “gripei porcine”, atragand atentia asupra “riscurilor semnificative” ale efectelor secundare ale acestei imunizari.

In Canada au fost retrase peste 100.000 de doze din acest vaccin.

Exista anumiti factori care sugereaza ca virusul “gripei porcine” - care a lovit mai intai vestul Statelor Unite si Mexicul – ar fi, in realitate, o arma biologica, scapata de sub control.

Supozitia a fost contestata imediat de “The World Health Organization” (WHO), ca si de guvernul american.

Totusi specialistii au observat ca virusul “gripei porcine” (swine flu) este o mixtura complet noua la virusi umani, aviari si porcini, care nu pot fi combinati decat prin manipulare genetica.

Mai mult, nu s-a raportat nici un caz de infectie cu virusul AH1N1 la porci.

Wayne Madsen, fost ofiter in cadrul lui “National Security Agency” (NSA) scrie pe site-ul sau urmatoarele: “Un savant din cadrul ONU, care s-a ocupat indeaproape de pandemia letala a virusului Ebola din Africa, ca si de victimele HIV/AIDS, a concluzionat ca AH1N1 poseda anumiti «vectori de transmisie» care sugereaza ca noua gripa a fost manufacturata genetic ca arma pentru razboiul biologic”.

Potrivit lui Madsen: “Exista convingerea ca pandemia noului virus al gripei porcine, care s-a abatut mai intai in Mexic si in zona de vest a Statelor Unite, se datoreaza introducerii unui agent patogen manufacturat genetic, care contribuie la pandemia globala, cu efecte catastrofale pe plan intern, precum si asupra comertului si calatoriilor internationale”.

Disparitia misterioasa a unor mostre de “gripa porcina“ de la Fort Detrick

Fort Detrick este Centrul de comanda medicala si de cercetari biologice al lui US Army.

Aici, s-a constatat disparitia unor mostre de virus AH1N1, asupra carora se lucra.

Disparitia a fost raportata la “Criminal Investigation Division”, care a trimis inspectori sa ancheteze cazul.

Chad Jones, purtator de cuvant la Fort Meade (sediul lui “National Security Agency”), a recunoscut public cazul si a dat detalii asupra stadiului anchetei, conform lui “The Frederick News”.

Fort Detrick este cunoscut pentru o situatie similara, petrecuta in 2001, putin dupa atacul din 9/11.

Atunci de la Fort Detrick s-a anuntat sustragerea unei cantitati de antrax, folosit ulterior pentru trimiterea celebrelor “scrisori otravite” la politicienii americani, redactii de presa si televiziuni.

S-a declansat o ancheta a FBI si una a Departamentului Justitiei (DOJ).

In 2008, ambele anchete au concluzionat ca responsabil pentru sustragerea si trimiterea “scrisorilor otravite” ar fi Bruce Edwards Irvins, microbiologist, vaccinologist si cercetator in domeniul armelor biologice la “Medical Research Institute of Infections Disease” (MRIID) de la Fort Detrick (Maryland), care a expediat scrisorile in lunile septembrie si octombrie 2001.

Irvins s-a “sinucis” imediat ce s-a comunicat rezultatul celor doua anchete.

Dar multi au considerat “sinuciderea” lui Irvins drept eliminarea unui martor incomod dintr-un complot mai larg.

In ciuda faptului ca asupra “sinuciderii” lui Irvins planau serioase suspiciuni, nu s-a permis nici o autopsie a cadavrului.

Initial, Departamentul Justitiei l-a acuzat pe dr. Steven Jay Hatfill de atacurile cu antrax.

Dar Hatfill a reactionat si a dat in judecata guvernul SUA, castigand procesul si o despagubire de 5,8 milioane de dolari.

In general, dupa 9/11, in SUA s-au inregistrat un numar record de decese ale unor microbiologi renumiti.

Ceea ce ar putea sugera ca cei care cunosc culisele programului de arme biologice pot fi eliminati, la un moment dat.

Doctorii germani avertizeaza asupra vaccinului “gripei porcine”

“Asociatia Profesionala Germana a Medicilor de Mediu” (“Deutschen Berufsverbands de Umweltmediziner”, DBU) a atras atentia, inca din 9 noiembrie 2009, asupra “riscurilor semnificative” care incumba din imunizarea in cazul AH1N1.

Asociatia a avertizat asupra efectelor secundare ale vaccinarii in masa cu Pandemrix, produs de compania “GlaxoSmithkline” (GSK).

Vaccinul este interzis, cu desavarsire, femeilor gravide si copiilor, putand atrage chiar efecte letale in aceste cazuri.

Si barbatii sub 40 de ani, care sufera de alte complicatii, pot paraliza sau muri, deoarece vaccinul amplifica mult complicatiile anterioare.

In noiembrie 2009, cotidianul “Bild” anunta deja ca 7 persoane au decedat in Germania in urma imunizarii.

Asociatia DBU a criticat si faptul ca GSK, ca si alte companii producatoare a vaccinului “gripei porcine”, au refuzat cu obstinatie sa-si asume responsabilitatea medicala pentru efectele secundare ale vaccinului.

DBU subliniaza ca un adjuvant din vaccin – squalena – interzisa in SUA si Marea Britanie, provoaca un puternic raspuns proinflamator, ataca sistemul imunitar cand vaccinul este injectat subcutanat sau intramuscular si poate declansa boli cu caracter imunitar, ca ale soldatilor trimisi in Irak si carora li se administra squalena ca parte a vaccinului anti-antrax.

In Franta, 82% din populatie a refuzat vaccinul, ca si in Germania sau Grecia.

In primul rand, deoarece companiile farmaceutice au refuzat sa-si asume responsabilitatea pentru efectele secundare ale vaccinului.

Astfel, Franta a ramas cu 90 de milioane de doze nefolosite, pe care acum incearca de zor sa le vanda tarilor din Lumea a Doua (Ucraina) sau din Lumea a Treia (Africa).

In Canada, in luna noiembrie, Glaxo Smith Kline, a retras de pe piata 150.000 de vaccinuri, dupa ce s-au inregistrat 6 efecte secundare serioase.

Dr. Neil Rau, expert in boli infectioase, a declarat intr-un interviu pentru canalul CTV urmatoarele: “Este o problema serioasa, care poate avea efecte letale, chiar daca pana acum au decedat putini oameni”.

VLADIMIR ALEXE

Descarcati de aici Declaratia tip de refuz a vaccinului

Declaratia poate fi adaptata si pentru persoanele adulte ce pot refuza, tot pe propria raspundere, vaccinarea.

Gripa H1N1, în declin. Grupul farmaceutic Novartis avertizează statele care nu-şi onorează comenzile de vaccinuri şi anunţă o nouă pandemie!

Grupul farmaceutic elvetian Novartis, care produce unul dintre vaccinurile impotriva gripei pandemice H1N1, a lansat marti o avertizare la adresa guvernelor care isi anuleaza comenzile, precizand ca statele "fiabile" vor fi servite preferential, pe viitor, relateaza AFP.

"Aceleasi guverne care au exercitat multe presiuni asupra industriei farmaceutice pentru a furniza rapid vaccinurile spun acum ca nu mai doresc sa cumpere ce au comandat", a declarat presedintele Novartis, Daniel Vasella.

Seful gigantului farmaceutic a avertizat ca "data viitoare cand va mai fi o pandemie - si va mai fi o pandemie - guvernele care au fost parteneri fiabili vor fi tratate de o maniera preferentiala", a spus el.

Dupa slabul succes al campaniei de vaccinare si posibilitatea de a te vaccina cu o singura doza, in locul celor doua prevazute intial, mai multe guverne (Germania, Belgia, Norvegia si Spania, in special) au revizuit in scadere comenzile de vaccinuri.

"Avem contracte constrangatoare pentru ambele parti", a reamintit Vasella, care s-a declarat "inflexibile" asupra comenzilor deja onorate. "Ceea ce a fost livrat trebuie pastrat si trebuie platit", a insistat el.

Presedintele grupului elvetian a aratat insa ca trebuie sa existe flexibilitate asupra comenzilor in curs, Novartis fiind dispus sa propuna alte produse in locul dozelor de vaccin.

Gripa H1N1, in declin, a ucis cel putin 14.142 de persoane in intreaga lume.

Novartis, care a publicat rezultate anuale in crestere, a livrat anul trecut peste 100 de milioane de doze de vaccinuri, realizand in acest fel o cifra de afaceri de un miliard de dolari.

HotNews.ro

Profesorul Adrian Streinu-Cercel este contrazis de preşedintele Colegiului Medicilor din România în cazul Toni Tecuceanu!

Aşa cum am anunţat, Adrian Streinu-Cercel, cel care conduce Institutul Naţional de Boli Infecţioase ”Profesor Doctor Matei Bals” din Capitală, a refuzat să acorde familiei lui Toni Tecuceanu copia dosarului medical complet al cârcotaşului invocând prevederile Legii nr. 46/2003 referitoare la dreputirle pacientului. Totuşi, în legea respectivă nu se face însă vreo referire clară asupra caracterului confidenţial al informaţiilor, în cazul în care pacientul a încetat din viaţă, iar datele sunt solicitate de familia acestuia. Acest lucru este susţinut chiar de preşedintele Colegiului Medicilor din România, Profesor Doctor Vasile Astărăstoae, care a declarat pentru Evenimentul Zilei: “După decesul unui pacient, toate drepturile, inclusiv în ceea ce priveşte dosarul medical, se transferă către succesorii acestuia”.

Mai mult, seful Colegiului Medicilor din România recomandă familiei Tecuceanu: “Rudele care nu au primit actele cerute pot da în judecată Institutul sau pot reclama situaţia la Direcţia de Sănătate Publică ori la Ministerul Sănătăţii”.

Vasile Astărăstoae s-a arătat împotriva decretării stării de pandemie în România din cauza virusului AH1N1. “Sunt câteva aspecte care ridică un semn de întrebare. În primul rând, că s-a declarat această pandemie într-o perioadă de criză economică. Ori, în această perioadă se punea problema, mai ales în ţările donatoare, a fondurilor pe care acestea le alocă diferitelor instituţii internaţionale. Şi, deodată, s-a declarat nivelul 6, un nivel foarte periculos – şi, atenţie!, sunt ţări, ca de exemplu Franţa, care nu l-au recunoscut. În plus, toată această escaladare a gradului de alertă s-a făcut fără consimţământul miniştrilor sănătăţii din ţările membre O.M.S. Să fim bine înţeleşi. Există un nou tip de virus gripal. Este un virus A, printre primele identificate, care are particularitatea de a fi un amestec, la nivelul genomului, între virusul de la porci, cu virusul de la păsări şi cu virusul de la oameni. El se poate transmite de la om la om. Cu toate acestea, însă, modalitatea în care s-au luat măsurile de prevenţie nu este corectă. Eu zic că măsurile ce trebuiau luate erau măsuri raţionale: informarea populaţiei, spălarea mâinilor, evitarea locurilor aglomerate. De fapt, sunt măsuri de bun simţ pentru orice boală cu transmitere respiratorie. Opinia mea este că în momentul de faţă nu avem un antiviral eficient, iar cele care există sunt foarte costisitoare”, afirmă nu de mult preşedintele Colegiului Medicilor din România.

www.Romania-Vorbeste.ro

Jurnalistul Victor Roncea pune sub lupă GDS-ul, înfiinţat de kominternistul Silviu Brucan. Gabriela Adameşteanu, sursă a Securităţii.

Aflu gratie lui Dan Badea (nu, nu comediantul, alalalt, de la Asociatia Investigatorilor Anonimi - AIA, care studiaza si acum daca HotNews e al lui Vintu sau al copiiilor copiiilor lui), ca a innebunit Tismaneanu. Cica ar fi scris pe blogul lui ca vrea sa taie toate pensiile membrilor GDS si parintilor lor. Sa nu-mi vina sa cred. Deschid si eu cu temere pentru societatea civila blogul stimabilului si ce gasesc? Adevarul-adevarat. Scris cu cerneala rosie, ca la pioneri: "Nu este niciodata prea tarziu pentru infaptuirea justitiei. A dreptatii morale ca si a celei reparatorii, menita sa rectifice cele mai socante si revoltatoare stari de fapt ce tin de mostenirile unui regim, declarat oficial, de presedintele Romaniei, drept ilegitim si criminal. Justitia post-dictatoriala include sanctiunile criminale, sanctiunile non-criminale si pe cele morale" (Sforaitor pana la boxeri! Desi cred ca, ajuns aici, Dan Badea era deja in pozitia regulamentara, in genunchi, cu gurita pe ecran, inghitind pe nerasufllate versetele Ayatollahului societatii in civil si budigai, ce chestie!, si el angajat al lui Vintu. Nota mea pentru mine: Sau al copiiilor lui? Sa-l intreb pe Badea. Dar ce, sunt vinovati copiii lui Vintu pentru ca traiesc bine de pe urma ticalosiilor tatalui? Sa-l intreb pe Tismaneanu.) "Petitia initiata de istoricii ieseni propune o forma de sanctiune non-criminala de o maxima urgenta morala. Este un pas extrem de important in procesul decomunizarii. Securitatea a fost o institutie criminala pe intreg parcursul existentei sale. Actiunile Securitatii au fost concepute de aparatul de partid. Cei mai multi dintre ofiterii de rang inalt ai Securitatii erau recrutati din rindurile activistilor PCR. Crimele impotriva umanitatii sunt imprescriptibie, iar cei care le-au comis trebuie sa plateasca pentru ele... (bla, bla, bla, ca la Partid, da' pe invers...). A sosit clipa ca acest stat care, prin cea mai autorizata voce a sa, a condamnat regimul comunist, sa spuna categoric si irevocabil: Ajunge! (Pe scurt, ca sunt sensibil la stomac: sa le taie pensiile!) Da, da, da! Pentru prima oara sunt de acord cu domnul Vladimir Tismaneanu, celebrul politolog de la revistuta domnului Sorin Ovidiu Vintu, Idei in Dialog, al carei singur (si ultim) abonat, inainte de falimentul total, este nu mai putin celebrul intelectualist Dan Badea de la nemaipomenita revista Atac la persoana!
In fine, prea multe cuvinte pentru nimic. Ca sa fac povestea scurta, stiti vorba: a innebunit Tismaneanu! Pai ce-o sa zica colegii lui de la GDS cand o sa auda de traznaia asta: sa li se taie si lor si parintilor lor pensiile? Vreti sa va demonstrez ca asta s-ar intampla? Hai sa vedem:

La ceva timp dupa ce am lansat Operatiunea Voci Curate, care a dus, printre altele, la deconspirarea doctorului inchipuit Sorin Antohi, membru al GDS si al Comisiei Tismaneanu, Mariana Celac si Calin Anastasiu, la randul lor membri de vaza ai Grupului pentru Dialog Social si colaboratori de baza ai Revistei 22, au fost chemati la audieri la Colegiul CNSAS, ne-au declarat surse din cadrul institutiei. Conform acestora, Colegiul ar fi intrat în posesia unor probe vizând relaţia acestora cu Securitatea: „Amândoi au angajament. În ceea ce o priveşte pe Mariana Celac, avem şi o notă a ofiţerului care se ocupa de ea, în care se spune că era foarte apreciată”, a declarat ziarului Gandul o sursă din CNSAS.
Rezultatele au ramas in coada de peste. Acum, in urma campaniei Civic Media, iata ca mi se comunica ca (alta) celebra "ghedesista" - vorba lui Brucan - scriitoarea Gabriela Adamesteanu, sefuta pe la 22, a fost sursa (adica ceva mai mult decat informatoare) la DIE, respectiv UM 0544.
Informatiile de mai sus au fost tinute la rece de catre tovarasul celor trei, membrul Colegiului CNSAS Mircea Dinescu. Civic Media - care a introdus toti membri GDS pe lista "Voci Curate" - saluta totusi actul CNSAS - desi venit cu o intarziere de vreo trei ani - si isi exprima speranta ca si restul membrilor GDS vor fi chemati in curand la "raportul final". Civic Media a averizat atat CNSAS cat si opinia publica asupra faptului ca acest grup infiintat de Silviu Brucan si un alt informator al Securitatii, Mihnea Berindei, este intesat de colaboratori ai regimului comunist si urmasi ai nomenklaturistilor bolsevici proveniti din Komintern, Kominform si structurile NKVD. Mariana Celac, de exemplu, este sora lui Sergiu Celac - celebrul traducator al lui Ceausescu din caleasca Reginei Angliei si primul ministru de Externe plantat la "revolutie" de Guvernul FSN-KGB - si fiica lui Nicolae Celac (Cealik), instalat de trupele sovietice la prefectura Craiovei si ulteroir membru al Comitetului de Stat al Planificarii. Totodata, Celac Mariana este si fosta sotie a lui Mihai Botez, primul ambasador al Romaniei in SUA si la ONU, instalat - ati ghicit - tot de catre Iliescu-KGB. Dar despre Mihai Botez, dupa cum imi spune o pasarica, ar putea sa povesteasca muuuult mai muuuuulte, distinsa "sursa" Gabriela Adamesteanu. E drept, si Mariana Celac are ce povesti, dupa cum ne aminteste Stefan Andrei...
Un alt informator al Securitatii si agent, dar al Securitatii Republicii Populare Ungare, este chiar Alin Teodorescu - primul presedinte al GDS si al Fundatiei Soros (simultant), fost sef al Cancelariei Primul Ministru PSD Adrian Nastase. De altfel, el a infiintat IMAS (acum al lui Vintu) impreuna cu cercetatul sociolog Călin Anastasiu. Acesta a intrat în viaţa publică imediat după 1990, ca membru marcant al GDS şi al Alianţei Civice (al cărei deputat este între 1992 şi 1996). Bun coleg de-al lor este Dorel Sandor, de-a dreptul fost ofiter de Securitate, bagator de seama pe la mai toate Guvernele. Altii, ca Vasile Secares si Dorel Abraham, sunt cadre de baza ale fostei pepiniere PCR "Stefan Gheorghiu", care astazi isi continua munca alaturi de "formatorii" GDS Dan Pavel, Cristian Pirvulescu, Mihaela Miroiu, etc, la noua pepiniera a Partidului din umbra, SNSPA.
Iata cum prezinta GDS regretatul opozant anticomunist, jurnalist si scriitor Victor Frunza, in ultima sa editie a lucrarii "Istoria comunismului in Romania" (editia a IV-a ilustrata):

GDS, un PCR in ilegalitate
"In interesul puterii sale, PCR putea si poate sa imbrace orice haina, sa-si ia drept travesti orice chip, chiar si acela al advesarilor sai. Intre operatiile publice efectuate de Silviu Brucan in zilele Revolutiei din decembrie 1989 a fost infiintarea unei organizatii de intelectuali, simpatizanti ai miscarilor disidente din estul Europei, cu caracter antitotalitar (chiar si anticomunist), careia i s-a aflat si o denumire cat se poate de potrivita: Grupul de Dialog Social (GDS).
Grupul, ai carui membri, persoane extrem de onorabile, capata prin mediile din presa si de televiziune un binemeritat prestigiu, se pare ca este conditionat de existenta unui cerc inchis de membri, dar mai ales de menirea de a influenta opinia publica intotdeauna intr-o directie pozitiva. Dupa ce, o scurta perioada, Silviu Brucan s-a convins personal de binefacerile pe care organizatia infiintata de el le aduce la progresul societatii romanesti, si de faptul ca ea isi face treaba asa cum a fost gandita, s-a retras discret. Dar a lasat in locul sau, pentru a monitoriza justetea liniei, un alt fost ilegalist PCR, un distins intelectual, pe nume Pavel Campeanu, de a carui si mai discreta prezenta si activitate in GDS, revista "22" (cu care Brucan a dotat organizatia) nu a fost prea darnica in informatii. Dezbaterile initiate de grup, ca si continutul de un bun nivel publicistic al revistei, sunt orientate spre a influenta publicul neconformist intelectual, mai ales segmentul anticomunist al societatii actuale, in directia dorita.
Cand GDS-ul lui Brucan il sprijinea pe Iliescu
Din cand in cand, "Grupul" - sau separat numai revista "22" - dadea si cate un test de eficienta. De pilda, se remarca momentul impresionant si caldura cu care s-a recomandat electoratului Romaniei sa fie votat Ion Iliescu pentru functia de presedinte, intr-un Apel pe care l-au semnat numerosi intelectuali de marca, admiratori ai GDS-ului. Revista este eficienta si prin ceea ce cenzureaza. De pilda, exista o seama de disidenti anticomunisti interzisi in paginile ei. Il avem in vedere, de pilda, pe Dorin Tudoran, cu care doamna redactor-sef de odinioara a avut o altercatie juridica. Din aceasta revista reproducem interviul entuziast pe care revista "22" l-a luat in momentul in care Traian Basescu l-a numit pe fiul activistului de la Komintern, Tismanitki, ulterior devenit Tismaneanu, sa patroneze Comisia prezidentiala pentru nominalizarea crimelor regimului comunist. Din fericire, ceea ce strica presa de scandal, dar libera, cum este ziarul ZIUA, drege presa legala. Ca la Cuza. Numai ca putin invers: unde scuipa opinia publica, pupa "22"!"

Dar sa revenim la pensiile GDS-istilor. Dupa cum afirmam si in alte materiale, nu putem sa nu constatam, la rece, pura “intamplare” a faptului ca in acest cuib se afla la un loc, personaje ca Mihnea Berindei (racolat de Securitate in 1968, nume de cod: "Sandu" si "Mircea", etc), Sorin Antohi (alias “Valentin”, informator si doctor inchipuit, retras in pragul deconspirarii), Nicolae Corneanu, membru al Comisiei Tismaneanu si turnator al Securitatii timp de peste 40 de ani, Smaranda Enache (informatoare si activista a PCR), Stelian Tanase (activul UTC, cu tatal in CC al PCR), Mircea Dinescu (absolvent “Stefan Gheorghiu”, secretar UTC al USR), Rodica Culcer de la Era Socialista (apoi "sursa" la Ambasada Americii), Marius Oprea, "mancatorul de securisti" fara ORNISS, fost turnator cu rude de gradul intai, Andrei Pippidi (si el o "sursa" buna, dupa cum ne spune o alta sursa), Romulus Rusan si Ana Blandiana (propagandisti ordinari si vilegiaturisti ai PCR), Andrei Plesu (informator si lector al Securitatii), Gabriel Liiceanu, colaborator al regimului comunist, alaturi de ceilalti "intelectuali" cu menirea de a demonstra Occidentului (unde au beneficiat de burse, cu acordul si sprijinul Securitatii, si au facut peste 100 de vizite inainte de 1989) ce “libertate” au intelectualii RSR; sau fiii si nepotii unor siluitori ai Romaniei, ca Leonte Rautu (Anca Oroveanu, Andrei Oisteanu; “Scanteia”, “Pamant sovietic”, Propaganda CC al PCR, Rector “Stefan Gheorghiu”, etc), Dionisie Patapievici (Horia Roman Patapievici; Partidul Comunist Austriac, CAER, etc), Mirel Iliesiu (Sorin Iliesiu; operatorul lui Ghe Gheorghiu Dej, propaganda PCR, “Sub steagul Partidului”, etc), Nicolae Celac (Mariana Celac, Sergiu Celac; Prefect sovietizare, Comitetul de Stat al Planificarii, etc), Paul Cornea (Andrei Cornea; secretar CC al UTM, sovietizator al culturii romane, Komintern) si, sa subliniem apropo de GDS, Petru Groza, primul ministru al regimului sovietic comunist, al carui nepot este chiar presedintele GDS, Radu Filipescu si, sa nu-l uitam, ultimul pe lista, cu voia dvs, celebrul Volodea Tismaneaaanuuu, si el un biet propagandist la Stefan Gheorghiu si nomenklaturist plantat in Occident sub atenta obladuire a Securitatii.
Civic Media a prezentat o parte din aceasta Retea in mai multe materiale documentare, dintre care amintim Un analist CIA pune la punct Raportul Tismaneanu. "Romanii meritau ceva mai bun"... , Dorel Sandor si alti capitanasi, "Universitati curate" cu vocile si mainile murdare, Ion Caramitru acuzat de relatii cu Securitatea, MI6 si KGB , "Cazul Daianu", agentul electoral Andrei Plesu si boala societatii civile "curate", Deconspiratii, Campania "Voci curate", Afisul "Voci curate" - "Esti in carti cu Iliescu-KGB", Colaboratori ai Securitatii RSR si RPU “albiti” de Coalitia pentru un Parlament Curat-Murdar, etc.

Alianţa Familiilor din România atrage atenţia parlamentarilor europeni că homosexualitatea nu este un drept al omului

Drepturile homosexualilor = Drepturile omului?

Aţi auzit de atâtea ori argumentele lor. „Homosexualii sunt o minoritate discriminată, aşa cum erau discriminaţi odată negrii sau femeile". „A le refuza homosexualilor nişte drepturi înseamnă a încălca drepturile omului.”

Întâlnim aceste argumente, în forme variate, în toate dezbaterile legate de drepturile homosexualilor. Luna trecută, consiliul municipal din Washington a legalizat căsătoriile între homosexuali. Susţinătorii căsătoriei adevărate au început să plătească afişarea unor anunţuri pe autobuzele din oraş. Anunţul era simplu: imaginea a două verighete peste care era suprapus textul „Lăsaţi-i pe oameni să voteze în privinţa căsătoriei”. Atât. Două verighete şi textul „Lăsaţi-i pe oameni să voteze în privinţa căsătoriei".

Homosexualii din Washington au sărit ca arşi. Pe internet şi în luări de poziţie, susţinătorii căsătoriilor între homosexuali au catalogat anunţul drept incitare la ură, iar unii au cerut chiar îndepărtarea lui.

De ce sunt atât de supăraţi?

Anunţul este discriminatoriu, pretind ei. Anunţul îndeamnă la negarea unui dreptul fundamentul al unei minorităţi discriminate. Din punctul lor de vedere, e ca şi cum le-ai nega negrilor sau femeilor dreptul la vot. Pretind că întreaga dezbatere e o chestiune de drepturi ale omului. Cei ce se opun căsătoriilor între homosexuali se aseamănă celor ce s-au opus abolirii sclaviei.

Însă, acest argument nu e numai incorect din punct de vedere intelectual, ci face parte şi din strategia lor pe termen lung de a face ca apucăturile homosexuale să fie acceptate ca normale.

Discriminare sau distincţie?

A pune toate formele de discriminare - rasism, sexism, heterosexism sau alte –isme în aceeaşi oală este o manipulare şi creează multe probleme. Discriminarea (însemnând, în sens clasic, a distinge şi a judeca) joacă un rol necesar şi central într-o societate. Apar însă probleme atunci când judecăţile se bazează pe distincţii eronate, incorecte sau inexistente. În cazul rasismului, discriminarea se baza pe distincţia inexistentă între oameni de culori diferite, majoritatea oamenilor acceptând astăzi că culoarea pielii e numai la nivelul... pielii.

A spune că homosexualitatea este echivalentă cu rasa e ca şi cum a-i spune că nu există nici o distincţie reală între heterosexuali şi homosexuali. Acest lucru este un fals grosolan. Aşa cum explica Shelby Steele de la Wall Street Journal, „există o diferenţă profundă între homosexualitate şi heterosexualitate. În cazul celei din urmă, dorinţa sexuală şi romantică este îndreptată către acelaşi sex, în cazul primeia, către sexul opus. Procrearea naturală este posibilă numai pentru heterosexuali, un lucru natural care le obligă sexualitatea să perpetueze specia noastră. Spre deosebire de diferenţa dintre rase, cele două orientări sexuale sunt profund diferite. Rasismul afirmă o falsă diferenţă în scopul exploatării ei. Homofobia este o prejudecată reactivă faţă de o diferenţă reală şi fermă care deja există.”

Afirmaţiile prin care se încearcă prezentarea „comunităţii homosexualilor” drept o mişcare pentru drepturile omului, aşa cum încearcă să se prezinte asociaţia lor din Romania Accept, nu ţin cont de această distincţie profundă şi necesară. Totuşi, discriminarea împotriva homosexualilor nu este greşită sau incorectă, ci se bazează pe o distincţie notabilă necesară pentru perpetuarea unei societăţi sănătoase.

Homosexualitatea nu este un drept al omului

Homosexualitatea, ca sumă de comportamente sexuale, nu poate reprezenta un drept al omului întrucât nu îndeplineşte criterii necesare pentru a-i identifica pe homosexuali ca grup protejat prin legislaţia drepturilor omului. Pentru a putea beneficia de această protecţie, trăsătura care identifică acel grup ca minoritate trebuie să fie moştenită, înnăscută sau fixă (să nu se poată schimba). Ştiinţa ne arată că homosexualii nu îndeplinesc nici unul dintre aceste criterii.

Voi prezenta mai jos o scurtă expunere a acestor cercetări. Pentru informaţii mai detaliate despre studiile ştiinţifice, puteţi accesa http://www.homosexualitate.ro.

Homosexualitatea nu este genetică

Nu există nici o dovadă convingătoare sau suficientă care să indice o cauză biologică, genetică sau hormonală absolută a homosexualităţii. Un mic procent din populaţie poate avea o predispoziţie către sentimente homosexuale, dar aceasta nu înseamnă că aceşti oameni se implică în comportamente homosexuale ca urmare a unei explicaţi genetice. Predispoziţia către un lucru nu înseamnă că acel lucru este inevitabil sau că acea predispoziţie nu poate fi sau nu trebuie să fie controlată sau depăşită.

Homosexualitatea nu este înnăscută

Ceea ce face o persoană (comportamentul) nu trebuie echivalat cu ce este acea persoană. Nici o fiinţă umană nu poate şi nu trebuie redusă la impulsurile ei sexuale. Impulsurile nu îi pot impune comportamente sau identităţi fără acceptul acelei persoane.

În plus, dovezile actuale sugerează că influenţele externe de mediu, familiale şi personale determină în mare măsură formarea tendinţelor homosexuale. Şaptezeci de ani de consiliere terapeutică şi studii de caz arată o uniformitate remarcabilă în identificarea impulsurilor homosexuale ca fiind cauzate de o identitate de gen nefinalizată, de căutarea propriului sex şi a împlinirii unor nevoi cărora nu li s-a răspuns în perioada copilăriei.

Homosexualitatea se poate schimba

Studii reputabile şi decenii de tratare cu succes arată că comportamentul homosexual se poate schimba. Miile de foşti homosexuali sunt o dovadă în acest sens. Conform asociaţiei Positive Alternatives to Homosexuality (PATH), o coaliţie de organizaţii dedicate ajutării celor ce vor să-şi schimbe atracţiile homosexuale, „în peste 50 de ani de cercetare, incluzând 48 de studii... există date şi materiale publicate care documentează peste 3.000 de cazuri de schimbare de la homosexualitate la heterosexualitate – în termeni de atracţii, identitate şi comportamente”. Puteţi vedea lista acestor studii aici.

Mulţi activişti homosexuali citează decizia Asociaţiei Americane de Psihiatrie (APA) de a scoate homosexualitatea din lista bolilor, în anul 1973, ca fiind o dovadă că homosexualitatea este naturală şi că nu se poate schimba. Totuşi, decizia de a scoate homosexualitatea din Manualul De Diagnostic şi Statistică (DSM) s-a luat numai după ce liderii şi membrii APA au făcut obiectul câtorva ani de presiuni politice şi acţiuni perturbatoare din partea grupurilor de homosexuali militanţi. Chiar şi psihiatrii pro-homosexualitate recunosc că decizia APA a fost una pur politică, nu una ştiinţifică.

Homosexualitatea este caracterizată prin comportamente distructive pentru individ şi societate

Homosexualitatea este caracterizată prin comportamente riscante, dovedite a fi distructive pentru individ şi societate. Cele mai grave consecinţe ale stilului de viaţă homosexual sunt expunerea la HIV/SIDA şi alte boli cu transmitere sexuală. Dovezile arată că 50% dintre homosexuali se vor infecta cu HIV sau cu o altă boală cu transmitere sexuală fatală.

De asemenea, cercetările arată că homosexualitatea este legată de creşterea semnificativă a consumului de droguri şi alcool şi de tulburări mintale şi emoţionale. Un studiu a constatat că bărbaţii care au parteneri de acelaşi sex au de 6,5 ori mai multe şanse decât bărbaţii heterosexuali să încerce să se sinucidă, iar un alt studiu a demonstrat că homosexuali au de trei ori mai multe şanse să sufere de depresii acute şi tulburări de anxietate generalizate.

Incidenţa violenţei casnice este mult mai mare în cuplurile de homosexuali, în special la perechile de lesbiene. Un studiu efectuat pe o mie de lesbiene a constatat că peste jumătate au declarat că sunt agresate verbal, emoţional, psihologic sau fizic de partenerele lor.

Cercetările arată că nu există nici o reducere a incidenţei suicidului, bolilor mintale, abuzului de substanţe, alcoolismului şi violenţei casnice în acele state în care homosexualitatea este acceptată social, ceea ce dovedeşte că incidenţa ridicată a problemelor emoţionale ale homosexualilor nu este generată de societate, ci este mai degrabă rezultatul comportamentului sexuale deviant care afectează sănătatea emoţională şi fizică. Aceeaşi listă de consecinţe negative aferentă oricărui alt comportament ar determina societatea să facă eforturi în sensul prevenirii şi descurajării acelui comportament.

Concluzie

Homosexualitatea nu este un drept al omului. Ştiinţele sociale sunt încă de partea familiei. Deşi corectitudinea politică şi o politică oficială de „nediscrimare” la adresa homosexualilor au un efect negativ asupra afirmării adevărului, afirma realitatea este atât în beneficiul celor ce se confruntă cu probleme de homosexualitate, cât şi în folosul societăţii, în sensul limitării şi gestionării responsabile a unor comportamente individuale care pot avea repercusiuni ce depăşesc nivelul individual.

Bogdan Mateciuc, director executiv Alianţa Familiilor din România

Blestemul aurului de la Roşia Montană ia minţile politicienilor.

Aurul le-a luat minţile politicienilor. Un adevărat război se prefigurează pe tema Roşiei Montane, subiect re-încins după venirea la putere a PD-L, partid unde se află susţinători de top ai proiectului Roşia Montană. Nici alţi actori politici, de la alte partide, cum ar fi PNL-ul, nu sunt departe de ispitele aurului (ori şpăgii?). Chiar astăzi, europarlamentarul Adina Vălean, împreună cu Roşia Montană Gold Corporation, organizează în Parlamentul European un seminar cu titlul „A face din Europa un lider în exploatarea minieră sustenabilă şi responsabilă“. Asta după ce în 2007 politicianul liberal sponsoriza audierea cu numele „Pericolele tehnologice pe bază de cianuri în exploatarea minieră“. Pare de Divertis, dar nu e o glumă. Dimpotrivă, este o amară constatare a nivelului de interes (a se citi corupţie) generat de această controversată „afacere“.
Împotriva proiectului se pronunţă de ani de zile istorici, experţi de mediu şi o sumă întreagă de organizaţii neguvernamentale, iar ca instituţie de vårf a inteligenţei romåneşti şi for suprem de autoritate ştiinţifică Academia Romånă a emis, încă din 2004 şi, respectiv, din 2006, avize ştiinţifice negative. În 2009, academicieni s-au adresat direct candidaţilor la preşedinţie, într-o scrisoare deschisă publicată şi de „Curentul“, somåndu-i să-şi definească priorităţile ca viitori oameni de stat şi în raport cu problema de nivel naţional a Roşiei Montane.
„Academia Română cere din nou autorităţilor Statului Român să analizeze cu multă atenţie proiectul, sub toate aspectele sale, antrenând specialişti dezinteresaţi şi oneşti din ţară şi străinătate, inclusiv din organismele europene, înainte de a da cale liberă acestui proiect atât de controversat şi - după părerea noastră - extrem de periculos. Academia Română încearcă astfel să prevină un dezastru ecologic şi cultural, cu multiple consecinţe inacceptabile“ - se afirmă în comunicatul Academiei.

Otrava de la Roşia Montană

Săptămâna trecută, un număr de 70 de organizaţii au semnat o nouă scrisoare de protest, cerând autorităţilor să acţioneze responsabil în cazul proiectului otrăvit iniţiat de o corporaţie condusă de un fost infractor, Frank Timiş. Organizaţiile societăţii civile au reacţionat faţă de declaraţia emfatică a Ministrului Economiei: „Vreau pornirea proiectului Roşia Montană cât mai curând posibil!“ - care a fost acuzat că, prin declaraţia de susţinere a proiectului, s-a antepronunţat. „Declaraţia este foarte gravă şi e o antepronunţare care afectează tot procesul legal de autorizare de mediu a investiţiei. Treaba unei autorităţi este să ia în calcul toate opiniile, costurile de orice fel, şi atunci să se pronunţe într-un fel de admitere sau de respingere a acestei autorizaţii“, au afirmat reprezentanţii organizaţiilor ce contestă proiectul Roşia Montană.
Roşia Montană a fost şi a rămas o temă de top inclusiv la nivelul campaniei electorale prezidenţiale - asumarea politică fiind cerută de presiunea opiniei publice care este defavorabilă „proiectului Roşia Montană“ în pofida agresivelor campanii mincinoase ale Gold Corporation.
Încă de la începutul anului trecut, a fost demarată o campanie publicitară-mamut, realizată de mercenari lipsiţi de orice scrupule, specialişti ai PR-ului negru, sondaje, întâlniri cu presa (a se citi încercări de „captare a presei“), strângeri de semnături, şi undeva în fundal s-a înteţit efortul de „pozitivare a actorilor politici“.
Nu mai puţin de trei miniştri ai cabinetului Boc, Adriean Videanu, Laszlo Borbely si Kelemen Hunor, şi-au exprimat public poziţia faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, în cadrul audierilor parlamentare care au avut loc luna tecută. În acest moment, procedurile de avizare ale proiectului minier de la Roşia Montană sunt îngheţate la Ministerul Mediului, după ce mai multe acte au fost contestate în instanţă de ONG-urile care se opun deschiderii minei de aur.
Iniţial, proiectul Roşia Montană a fost blocat de UDMR prin ministrul Attila Korodi, acum însă UDMR, în urma negocierilor cu PD-L, a primit din nou Ministerul Mediului împreună cu Ministerul Culturii. UDMR ar urma să aibă un rol în contrasemnarea unor avize favorabile şi la Ministerul Culturii şi la Mediu. Dacă Proiectul Roşia Montană va trece, PDL-ul iese cu basmaua curată şi în cârca UDMR va cădea dezastrul afacerii Roşia Montană.
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation, a făcut demersuri pentru obţinerea unui nou plan urbanistic zonal, fostul PUZ fiind anulat în instanţă, ceea ce a dus la stoparea procedurii de evaluare a proiectului de către guverul român, în 2007.

„Munţii noştri aur poartă/ Noi cerşim din poartă-n poartă“

Roşia Montană este considerată de UNESCO cel mai mare zăcământ de metale preţioase din Europa şi este estimată la peste 100 miliarde de euro. În spatele proiectului stau vulturi de pradă de talia unui George Soros, partener permanent al tentativelor de colosală prăduire a României care au loc sistmatic de 20 de ani încoace. După ce pentru prima oară în cariera sa George Soros şi-a rupt dinţii încercând să împingă România în faliment, în perioada recentă a marilor speculaţii financiare blocate de BNR, acum tentaculele sale se întind printre politicienii mult mai uşor de „convins“.
Miliardarul american de origine multiplă maghiaro-evreiască, George Soros, este acţionar indirect al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), el deţinând părţi sociale la compania Newmont, care este, la rândul ei, „partener junior“ al firmei care vrea să exploateze aurul din localitatea din Apuseni, compania romåno-canadiană Gabriel Resources, partenerul statului romån în Roşia Montană Gold Corporation (RMGC).
Atacul la Roşia Montană ar urma să fie probabil, valoric, cel mai tare jaf realizat după 1990, iar reţeaua care patronează „combinaţia“ testează acum reacţiile oamenilor sperând să împingă „afacerea“ înainte.
Problema Roşiei Montane nu (mai) este una „locală“, deoarece pe lângă RMGC (compania care vrea să exploateze la Roşia Montană) mai există alte două companii siameze, Carpathian Gold şi European Goldfields, de asemenea canadiene, cu aceiaşi acţionari, dar cu cote de participaţii diferite, care au concesionat perimetrul minier al întregilor Munţi Apuseni şi până în Nord, în Maramureş, la Rovina şi Baia Sprie, astfel că situaţia de la Roşia Montană se poate multiplica în toată zona Apusenilor.

Statul român - perdant al afacerii aurului

Problema banilor care ar reveni statului romån din această afacere a mai fost analizată în „Curentul“. Teoretic, dacă luăm în seamă afirmaţiile propagandistice ale suporterilor „afacerii“, am câştiga cică 4 miliarde de dolari dintre care 1.8 miliarde din dividende, redevenţe, taxe şi impozite, restul de 2.2 miliarde reprezentând cheltuielile pe care RMGC le va face în România. Însă acele 2.2 miliarde de dolari reprezintă cheltuieli de exploatare (salarii muncitori, energie electrica, transport, construcţii, reactivi etc) - pe care dacă le scădem din cele $10 miliarde cât ar putea fi încasate din vånzarea aurului şi a argintului, ar rămåne un profit net de vreo 6 miliarde de dolari (fără impozitul pe profit şi investiţiile realizate înainte de începerea proiectului).
Din acest profit net, practic doar 1.2 miliarde vor reveni statului romån (19.3%), iar RMGC va lua grosul, adică în jur de cel puţin $4.5-5 miliarde.
Comparativ, de la aderarea la UE, România a pierdut deja fonduri nerambursabile pentru dezvoltare în valoare de două ori mai mari - aprox. 6 miliarde de euro - decât ar „câştiga“ în 14 ani de la Roşia Montană. Cele 200 de milioane/ an în medie de la Roşia Montană sunt praf în ochi ca şi promisiunile pe care Roşia Montană Gold Corporation le tot face prin documentaţiile elaborate.
Exploatarea de fapt contravine conceptului de dezvoltare durabilă, concept implementat de politica de dezvoltare europeană. Companiile de exploatare a aurului se bazează pe prostia, corupţia, lăcomia şi incompetenţa guvernanţilor. Din acest motiv, marile exploatări auro-argentifere le întâlnim în Peru, Bolivia, Chile sau în ţări africane. Pentru aceste companii nu contează istoria pământului răscolit, vestigiile culturale, mediul, viaţa şi sănătatea oamenilor. Totul este doar spre profitul lor. „Profitul“ României va fi, ca şi până acum, din „cerşitul din poartă în poartă“...

George RONCEA

Blestemul aurului de la Roşia Montană ia minţile politicienilor
Curentul - marţi, 26 ianuarie 2010

© Curentul