Biroul de presă al Patriarhiei Române: Averea Bisericii – coşmar pentru Televiziunea Română (fostă liberă). De acord! Cum rămâne, însă, cu luxul exorbitant etalat de unii ierarhi-călugări, care au depus votul sărăciei?

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE ne informează:

În legătură cu emisiunea-dezbatere cu tema „Averea Bisericii” difuzată în cadrul emisiunii Cu ochii'n 4 pe canalul TV România 1 în seara de 30 martie 2011, Patriarhia Română face următoarele precizări:

Aşa cum au remarcat numeroşi telespectatori, emisiunea a fost agresivă, lipsită de obiectivitate şi de profesionalism, arătând, de fapt, reaua intenţie a realizatorilor prin prezentarea trunchiată şi tendenţioasă a informaţiilor cu scopul vădit de a discredita Biserica în contextul crizei economice actuale.

Această atitudine a reieşit inclusiv din prezentarea promoţională agresivă a emisiunii cu scopul creării percepţiei în opinia publică a faptului că Biserica ar deţine proprietăţi uriaşe folosite în scopuri nedeclarate. Averea Bisericii a fost prezentată hiperbolic şi chiar ridicol, ca un fel de „tsunami pecuniar”, care a devenit un coşmar-obsesie pentru politica editorială a televiziunii naţionale.

Chiar dacă în urmă cu aproape o lună într-un interviu de peste o oră acordat domnului Daniel Georgescu, reporter TVR, preotul jurist Ionuţ Corduneanu, vicar patriarhal administrativ, având datoria de a arăta transparenţă şi respect pentru opinia publică, a explicat pe larg care sunt proprietăţile şi sursele de venituri ale Bisericii Ortodoxe Române necesare acoperirii cheltuielilor crescânde pentru construirea, consolidarea şi restaurarea lăcaşurilor de cult în majoritate aflate în patrimoniul cultural-naţional, pentru întreţinerea acestora, precum şi pentru susţinerea lucrării pastoral-educaţionale şi social-filantropice a Bisericii în favoarea societăţii româneşti, realizatorii emisiunii cu tema „Averea Bisericii” au prezentat, aproape obsesiv, sume de bani ireale şi proprietăţi fabuloase pe care le-ar deţine Biserica. De exemplu, în timpul emisiunii s-a făcut afirmaţia falsă că Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor ar fi primit deja suprafaţa de pădure (116 000 hectare, corect 166 000 hectare) pentru care se judecă în instanţă de mai mulţi ani, fără câştig de cauză. De asemenea, în mod suspect problema restituirii proprietăţilor bisericeşti naţionalizate de către Stat, care ar reprezenta un act de dreptate şi o soluţie durabilă pentru acoperirea cheltuielilor de întreţinere şi funcţionare a cultelor, a fost sistematic evitată de moderator, domnul Cornel Mihalache.

În acelaşi timp, s-a remarcat atitudinea pătimaşă şi partizană a acestuia precum şi a unora dintre invitaţii ostili Bisericii, deranjaţi de faptul că Biserica Ortodoxă Română se bucură de încredere din partea majorităţii populaţiei, mai ales pentru că Biserica păstrează identitatea spirituală a neamului românesc şi nu primeşte directive şi sprijin financiar din străinătate.

Este surprinzător şi regretabil faptul că tocmai postul naţional de televiziune, TVR, susţinut financiar în majoritate de către contribuabili de credinţă ortodoxă, atacă Biserica naţională a poporului român pe tema sprijinului acordat acesteia de către Statul român. Ori, salariile celor care lucrează în Televiziunea Română, plătite de la bugetul de Stat, sunt incomparabil mai mari decât sprijinul salarial acordat de Stat personalului deservent al Bisericii Ortodoxe Române. În acelaşi timp, suma de la bugetul de Stat alocată celor şase componente ale Televiziunii Române (circa două sute milioane lei) este aproape egală cu sprijinul salarial alocat de Stat Bisericii Ortodoxe Române (aproximativ două sute zece miloane lei), deşi contribuţia reală a Bisericii la viaţa spirituală, cultural-educaţională şi social-filantropică a comunităţilor locale din ţară şi din diaspora română este incomparabil mai mare şi mai eficientă.

Adesea, sprijinul salarial foarte modest acordat în prezent de Stat preoţilor din parohii este chiar mai mic decât impozitul plătit de aceştia către bugetul de Stat pentru salariul lor integral, deşi acest salariu nu mai poate fi realizat în multe localităţi, întrucât contribuţia credincioşilor a scăzut dramatic din cauza fenomenului migraţiei, şomajului şi sărăcirii populaţiei.

În concluzie, considerăm că datoria Televiziunii naţionale nu este aceea de a tensiona în mod artificial relaţiile dintre Stat şi Biserică, nici de a diminua şi submina capacitatea de acţiune a Bisericii, astfel încât aceasta să nu mai poată ajuta spiritual şi social poporul român, atât de umilit astăzi de factori interni şi externi dornici de profit imediat sau pe termen lung, tocmai pentru că acest profit se obţine în defavoarea sa.

Alianta Familiilor din Romania: MAMA SUROGAT – DE CE SPUNEM NU!

Cu citeva saptamini in urma o deputata PDL a initiat un proiect de lege cu totul nou in Romania privind reproducerea umana asistata medical (RUAM). Ne opunem. Acest fenomen este in faze incipiente chiar si in tarile mult mai evoluate social decit Romania si acolo rezultatele au fost nefaste. Din multe puncte de vedere. El prezinta complicatii etice, valorice, juridice, sociale si sociologice. Mentionam, de exemplu, Articolul 7 al Conventiei Internationale a Drepturilor Copilului care acorda copiilor un drept la o mama si un tata, pe care au dreptul sa-i cunoasca si, in masura in care e posibil, sa fie crescuti de parintii biologici. RUAM abroga acest drept fundamental prin faptul ca detasaza, in mod artificial si intentionat, pe copii de unul dintre parintii biologici - mama. 

 

In tarile in case RUAM se practica, e cunoscut ca “surrogate motherhood”, adica “mama surogat.” Termenul acesta se refera, in general, la diverse intelegeri contractuale intre parti care implica impregnarea unei mame surogat care duce sarcina pina la capat, iar la nastere da copilul unor sau unei parti terte. In mod traditional, surogatul se facea prin inseminarea unei femei cu spermatozoizii sotului unei alte femei, dupa care copilul, la nastere, era dat, impreuna cu drepturile de parinte, barbatului donator si sotiei lui. Noile metode tehnologice reproductive, insa, creaza forme aditionale de surogat reproductiv si complica si mai mult aspectele etice si valorice ale reproducerii umane. In final, se poate spune ca mama surogat este o practica care denota unul dintre cele mai rele aspectele valorile contemporane – drepturile copiilor sunt subordonate doleantelor adultilor de a-si satisface proclivitatile stilurilor lor de viata fara a lua in considerare interesele si bunastarea copilului. 

 

 

In contextul dezbaterii actuale care are loc in Romania in jurul acestui proiect legislativ, am rugat-o pe d-na Larisa Iftime, Presedinte Provita Media, sa analizeze proiectul de lege si sa scrie un mic comentariu pe marginea lui pentru cititorii nostri. Dinsa a facut-o cu multa tragere de inima si cu un profesionalism fara repros. Ii multumim cu multa caldura. Articolul ei a fost deja publicat in Ziarul Lumina pe 10 martie si poate fi accesat si aici: http://www.ziarullumina.ro/articole;1540;1;53588;0;Reproducerea-umana-asistata-medical.html 

 

La initiativa episcopului Corneliu Barladeanu, Sfantul Sinod a hotarat sa opreasca citirea molitfelor Sfantului Vasile cel Mare la slujba de la trecerea dintre ani. Comentariu Theologia

[Cred ca PS Corneliu, Episcopul Husilor, are o problema cu exorcismele, care i se trage inca de la chestiunea "Tanacu". Altfel nu-mi explic de ce il preocupa acum asa de mult molitfele Sf. Vasile cel Mare *(rugaciuni de indepartare si alungare a diavolului din oameni), citite indeobste in biserici la data praznuirii Sfantului Vasile cel Mare, autorul lor. Daca 2012 va fi desemnat "Anul omagial al Sfantului Maslu", probabil ca si atunci Preasfintia sa va propune in Sinod ca Taina Sfantului Maslu sa nu mai fie facuta indeobste in biserici, pe motiv ca este o practica "daunatoare unitatii liturgice", care nu este savarsita panortodox ca la noi, si ca va preveni prin asta "excesele străine de duhul credinţei şi al bunei-cuviinţe pastorale". Va recomanda, probabil, ca aceasta taina sa fie facuta expres la cererea suferindului si precedata in prealabil de spovedania cu post atat din partea preotului, cat si din partea bolnavului. Daca aceste molitfe ale Sf. Vasile se citeau in general la manastiri si la bisericile de mir decat o singura data pe an, acum, prin aceasta hotarare, ele nu vor mai avea o zi in an de citire a lor, ci doar ocazional, sau chiar deloc (in cazul bisericilor de mir). Probabil principalul caz de "exces strain de duhul credintei" care a fost vizat prin aceasta hotarare a fost cel de la Tanacu, fiindca cele locale - de preoti "magi" care deschid cartea si vindeca de boli prin diverse rugaciuni - au fost doar cazuri izolate. Oricum, nu cred ca citeau acei preoti tocmai molitfele Sf. Vasile, fiindca i-ar fi "ars", la propriu, la fel ca pe niste draci, puterea rugaciunilor Sf. Vasile. De asemenea, nu s-a auzit pana acum ca din cauza acestor molitfe cineva sa sufere, in schimb, am auzit de vindecari de pe urma lor. Cat despre felul cum considera unele persoane mediatice din cler practica exorcismelor in Biserica Ortdoxa se pot spune multe, insa trebuie sa crezi macar in existenta dracilor, in puterea lor de a poseda o persoana, dar si in puterea rugaciunilor cu post care pot indeparta diavolii din oameni - dan.camen.]

Preluat de pe Theologhia

Basilica.ro / 28 martie 2011

În noaptea trecerii dintre ani, în toate catedralele şi bisericile parohiale din Biserica Ortodoxă Română, slujba se va săvârşi după o rânduială liturgică unitară, care va fi tipărită sub forma unei broşuri de către Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă. Hotărârea a fost luată în cadrul şedinţei Sfântului Sinod, în şedinţa de lucru din 17 februarie, la propunerea Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor, după cum informează „Ziarul Lumina”.

Pentru a marca după cuviinţă bucuria duhovnicească a sărbătorii bisericeşti din ziua de 1 ianuarie, una din problemele de pe ordinea de zi a şedinţei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 17 februarie a fost stabilirea unei rânduieli liturgice unitare în Biserica Ortodoxă Română pentru slujba ce se oficiază în noaptea trecerii dintre ani. În urma dezbaterilor şi având în vedere propunerile Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor, s-a apreciat că cea mai potrivită slujbă în noaptea trecerii dintre ani este cea a Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos, rânduială liturgică prin excelenţă doxologică, care trebuie urmată de rostirea rugăciunii de mulţumire (din Liturghier, Molitfelnic sau Cartea de Te Deum), de rugăciunea de intrare în Noul An (de la slujba Te Deum-ului) şi de intonarea cântării ‘Apărătoare Doamnă’. Slujba va fi însoţită în mod obligatoriu de un cuvânt de învăţătură, în care să se sublinieze importanţa sfinţirii timpului în Hristos Mântuitorul, Împăratul veacurilor.

Întrucât în mănăstiri trebuie păstrată în întregime rânduiala săvârşirii celor şapte laude la vremea rostuită, la slujba de la miezul nopţii (Miezonoptică) se vor adăuga Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, rugăciunea de mulţumire (din Liturghier, Molitfelnic sau Cartea de Te Deum) şi rugăciunea de intrare în Noul An (de la slujba Te Deum-ului), urmată de cântarea ‘Apărătoare Doamnă’.

Slujba Te Deum-ului se va săvârşi după Sfânta Liturghie

Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă va supune aprobării Preafericitului Părinte Patriarh Daniel proiectul de broşură care va cuprinde rânduiala slujbei bisericeşti din noaptea trecerii dintre ani, cu conţinutul aprobat de Sfântul Sinod şi care, în scopul uniformizării acestei rânduieli liturgice, va fi difuzată tuturor unităţilor de cult din eparhiile Patriarhiei Române.

Întrucât sărbătoarea bisericească de la 1 ianuarie (Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului şi Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei), care este şi începutul anului civil, trebuie primită cu bucurie duhovnicească, la sfârşitul Sfintei Liturghii se va oficia slujba Te Deum-ului, aşa cum se procedează la nivel panortodox şi cum prevăd îndrumările tipiconale.

 

Pentru a se evita excesele străine de duhul credinţei şi al bunei-cuviinţe pastorale, precum şi practicile dăunătoare unităţii liturgice, episcopii chiriarhi vor adresa clerului îndrumarea pastorală şi duhovnicească de a respecta rânduiala citirii Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în zile de post, în cazuri individuale şi, după caz, în legătură cu Taina Sfântului Maslu, atunci când bolnavul solicită, această rânduiala trebuind să fie însoţită de post şi spovedanie, atât din partea clericilor, cât şi a credincioşilor. În cadrul îndrumărilor respective se va preciza cu limpezime că citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în noaptea trecerii dintre ani este o practică regională (mai ales în sudul ţării) neaprobată de Sfântul Sinod, inexistentă în alte zone ale ţării şi mai ales în practica altor Biserici Ortodoxe surori.

În scopul îndrumării clerului din eparhie şi a personalului monahal asupra necesităţii aducerii la îndeplinire şi a respectării prevederilor acestei hotărâri sinodale, se va putea folosi prilejul conferinţelor administrative lunare de la protopopiate şi al sinaxelor stareţilor şi egumenilor de mănăstiri şi schituri din eparhie, precum şi presa scrisă sau alte mijloace audiovizuale bisericeşti centrale şi eparhiale.

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri-patriarhie/hotarare_a_sfantului_sinod_randuiala_liturgica_unitara_pentru_slujba_de_la_trecerea_dintre_ani_6261.html

WikiLeaks - Mâncare modificată genetic: România era calul troian al SUA în Europa

Una dintre cele mai dure bătălii diplomatice purtate la Bucureşti, aşa cum rezultă din telegramele WikilLeaks, viza o problemă în care SUA şi UE au poziţii total opuse: organismele modificate genetic (OMG). Americanii au încercat să folosească România ca un vector de relaxare a politicii europene în ceea ce priveşte bioteh­nologiile din agricultură. Politicenii români au jucat duplicitar. 

Imediat după venirea la putere a alianţei DA, în decembrie 2004, americanii tatonau terenul pentru a vedea ce noi perspective investiţionale există în România. Oamenii de afaceri americani ­s-au arătat atraşi în mod special de trei domenii: IT, telecomunicaţii şi biotehnologii. Ultimul, care viza folosirea aşa-numitelor Organisme Modificate Genetic (OMG), a dat naştere unei întregi strategii menite să transforme România într-un cal troian al Americii în interiorul Europei.

De menţionat că, în vreme ce în SUA folosirea organismelor modificate genetic este larg răspândită şi reprezintă o afacere uriaşă, numeroase ţări europene o interzic categoric.  "Caz unic în regiune, România este pionier în biotehnologie, cultivă şi promovează soia modificată genetic interzisă de la comercializare în UE.

Obiectivul ambasadei este să ajute România să intre în UE cu o industrie biotehnologică puternic dezvoltată, precum şi cu o populaţie educată care să înţeleagă meritele biotehnologiei. Intensificându-şi acum eforturile în România, SUA vor avea un aliat european solid, cu interese şi convingeri comune cu ale Americii, care să combată în anii ce vin poziţia anti-OMG a UE", se spune într-o telegramă trimisă la 18 ianuarie 2005, semnată de Thomas Delare, adjunctul ambasadorului Jack Dyer Crouch.

Extremă urgenţă

Momentul era critic, în opinia ambasadei, fiindcă începuse numărătoarea inversă pentru aderarea României la UE şi, în paralel, creştea şi presiunea grupurilor anti-OMG. Pornind de la aceste premise, ambasada propunea demararea unei vaste campanii de educare a opiniei publice, prin furnizarea de informaţii către presă şi către consumatori.

Asta însemna diseminarea prin workshopuri şi forumuri a unor informaţii favorabile biotehnologiei. Campania urma să se centreze pe beneficiile biotehnologiei agricole (preţ, sănătate etc.) şi să înceapă cât mai repede, înainte să se formeze alte opinii în rândul populaţiei.
 
Manipularea, în cifre

În telegramă se spune că, după discuţiile cu partenerii locali, s-a constituit un Consorţiu informal pentru susţinerea programului de inducere a încrederii în produsele modificate genetic. Făceau parte din această coaliţie Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului, Departamentul de educaţie şi ştiinţă din TVR (care a promis că va oferi timp de emisie, se spune în telegramă) şi chiar ONG-uri.

Planul cuprindea, printre altele, seminari organizate în oraşele cu cele mai importante universităţi agricole: Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Cluj şi Craiova. Participanţii aveau să fie recrutaţi din rândul cadrelor universitare cu expertiză în domeniu, al industriei şi media locale.

„Până la sfârşitul campaniei, ambasada estimează că vor fi publicate cel puţin 40 de articole de presă, precum şi spoturi de televiziune şi radio. Este de aşteptat ca cel puţin 70% din populaţie să fie expusă la mesajele pozitive referitoare la OMG-uri, ca urmare a acestei campanii", mai precizează Thomas Delare.

România, barometru de manipulare

Înainte de începerea şi încheierea campaniei, au fost planificate studii referitoare la atitudinea oamenilor faţă de alimentele produse prin biotehnologie. Astfel, se puteau contabiliza exact efectele campaniei asupra comportamentului consumatorilor. Mai departe, se spune în telegramă, aceste studii urmau să fie folosite ca barometru pentru măsurarea eficacităţii unor campanii similare derulate în alte ţări. Telegrama cuprindea chiar şi un desfăşurător al costurilor acestei campanii.

Într-o altă telegramă, tot anterioară integrării în UE, se spune că fermierii români sunt susţinători înverşunaţi ai folosirii seminţelor modificate genetic. "Ei şi-au exprimat deja intenţia de a ignora reglementările UE şi de a continua să folosească aceste seminţe", se mai spune în telegramă.

Restricţii fără bază ştiinţifică

Lucrurile se precipită în primăvara anului 2006, când România începe să ia măsuri în domeniu, pentru a-şi pregăti apropiata intrare în UE. Telegrama din 5 aprilie 2006 anunţă Washingtonul că vin vremuri grele în războiul OMG-urilor. "În aşteptarea intrării în UE, Guvernul a interzis în ianuarie cultivarea de soia modificată genetic, începând cu 2007.

Curând va hotărî dacă mai poate fi cultivată anul acesta... Ambasada lucrează în continuare cu susţinătorii din interiorul şi din afara Guvernului pentru a obţine aprobarea cultivării pe 2006, pentru modificarea restricţiilor şi pentru influenţarea pozitivă a opiniei publice". România urma să afle în mai dacă va fi primită în 2007 sau 2008 în UE, aşa încât şi-a intensificat pe ultima sută de metri acţiunile de "adecvare la legislaţia europeană".

Oricum, se mai spunea în telegramă, Executivul României impusese în iarnă câteva restricţii. De exemplu, era interzisă cultivarea de soia modificată genetic pe o rază de 15 kilometri în jurul ariilor naturale protejate, "Deloc surprinzător", explicau diplomaţii, "restricţia nu s-a bazat pe nicio evaluare ştiinţifică a riscului".

Fermierii biotehnologi, organizaţi de Ambasadă

Ambasadorul Nicholas Taubman informează prin acea telegramă că se pregăteşte să atace în Parlament limitările privind produsele modificate genetic, cu ajutorul "a doi influenţi parlamentari pro-OMG aflaţi în relaţie strânsă cu ambasada". Diplomaţii garantează că ministerele Mediului şi Agriculturii nu se vor  opune amânării restricţiilor până în 2007. 

Mai mult, Asociaţia Biotehnologică a Fermierilor, înfiinţată cu asistenţă din partea ambasadei,  va face un lobby activ pe lângă membrii Executivului. Întrebat ce va face dacă se interzice cultivarea soiei în 2006, unul dintre fermieri a spus că ei vor planta oricum. În următoarea telegramă, din 16 mai 2006, ambasada vorbeşte de Comisia Europeană, "care este îngrijorată că România nu va aplica riguros noile reglementări UE referitoare la OMG-uri".

Salvaţi Africa de la foamete!

Alianţa româno-americană pentru OMG-uri continuă şi după aderarea României la UE. SUA, pur şi simplu, nu puteau renunţa la cel mai mare cultivator de OMG-uri din Europa. În august 2008, senatorul Richard Lugar soseşte în România pentru a-i încuraja pe oficialii autohtoni să permită "folosirea metodelor agricole mai avansate, inclusiv a biotehnologiei".

Senatorul are mai multe întâlniri cu oficiali autohtoni şi fiecăruia îi prezintă cam acelaşi discurs. Mai întâi le vorbeşte despre experienţa sa de mare fermier american şi le spune că, desigur, este mai rentabil să cultivi produse naturale, care sunt mai scumpe. Dar, subliniază el, este important "să combatem foametea, în special pe cea din ţările africane", îi explică Lugar ministrului mediului, Attila Korodi, la 28 august 2008.

De aceea, continuă Lugar, este important "ca fermierilor să le fie lăsată libertatea de a cultiva şi exporta orice este nevoie pentru a hrăni oamenii înfometaţi din această lume, care sunt tot mai ­mulţi". Korodi se arată însă reticent pe acest subiect, iar în comentariul final Taubman precizează că Ambasada are o relaţie dificilă cu ministerul. Asta deoarece Korodi crede că ţara lui şi SUA au puţine lucruri în comun atunci când vine vorba de biotehnologii şi schimbări climatice, România fiind membru UE.

„EnviroPorcul"

În cadrul discuţiilor cu americanii, Marian Zlotea, şeful Autorităţii Sanitar-Veterinare, s-a arătat foarte interesat de „EnviroPig", un proiect de porc transgenetic dezvoltat în SUA. „Ei au părut deschişi folosirii unor asemenea opţiuni în viitor şi şi-ar dori mai multe informaţii şi studii referitoare la animalele transgenice şi la clonarea animalelor". Nota ambasadorului: România este mare producător şi consumator de carne de porc.

Prietenii biotehnologiei
Valeriu Tabără stă în tabăra americanilor  Foto: mediafax

PDL şi PSD sunt susţinători puternici ai biotehnologiilor. De cealaltă parte, PNL şi UDMR se opun tot mai mult acestui tip de agricultură. PNL din motive electorale, iar UDMR pentru că preia politica Ungariei în domeniu, se spune în telegramă. Apoi sunt inventariaţi posibilii aliaţi:

Valeriu Tabără (pe atunci vicepreşedinte al Comisiei de agricultură din Camera Deputaţilor, acum ministru PD al Agricuturii) "este unul dintre cei mai sinceri şi influenţi susţinători". Notă: a avut un discurs pătimaş la conferinţa organizată de ambasadă, în octombrie 2007.

Theodor Stolojan - A fost ales toamna trecută (2007) în Parlamentul European, cu o platformă care conţinea şi poziţia în favoarea biotehnologiei.

PSD-istul Petre Daea, membru în Comisia de agricultură din Senat şi fost ministru, este un susţinător vocal al agriculturii biotehnologice.

Ilie Sârbu, ministru al Agriculturii în Guvernul PDL - PSD, este susţinător al biotehnologiilor. Vasile Băcilă, consilierul său, le-a mărturisit americanilor în 2008 că Ilie Sârbu ar fi fost la Bruxelles, la Comisia de mediu, unde ar fi făcut lobby pentru agricultura biotehnologică. Nota din continuare precizează că fiica acestuia, Daciana Sârbu, este membru al Comisiei de mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară din cadrul Parlamentului European. De asemenea, ea este puternic împotriva biotehnologiei, mai spune nota.

Dacian Cioloş, fost ministru liberal al Agriculturii, acum comisar european, ar fi fost un opozant al acestui tip de agricultură. Tehnocrat, având legături personale cu Franţa, el s-ar fi arătat totuşi dispus în 2008 să se împotrivească embargoului la soia modificată genetic, potrivit relatărilor lui Korodi, ajunse la ambasadă prin intermediul producătorilor. "Nimeni nu poate spune cu certitudine de ce parte se va plasa, dar este prea slab poziţionat ca să adopte o poziţie singulară", se arată în telegramă.

3 solutii pentru cei care nu doresc sa se incadreze in haul totalitar, indicate de Parintele Nicolae Steinhardt. 22 de ani de la mutarea la Domnul a fericitului Parinte

Pentru a iesi dintr-un univers concentrationar – si nu e neaparat nevoie sa fie un lagar, o temnita ori o alta forma de incarcerare; teoria se aplica oricarui tip de produs al totalitarismului – exista solutia (mistica) a credintei. Despre aceasta nu va fi vorba in cele ce urmeaza, ea fiind consecinta harului prin esenta selectiv.

Solutia intai: a lui Soljenitîn

In Primul cerc, Alexandru Isaievici o mentioneaza scurt, revenind asupra-i in volumul I al Arhipelagului Gulag.

Ea consta, pentru oricine paseste peste pragul Securitatii sau altui organ de ancheta, in a-si spune cu hotarare: in clipa aceasta chiar mor. Ii este permis a-si vorbi consolandu-se: pacat de tineretele ori vai de batranetele mele, de nevasta mea, de copiii mei, de mine, de talentul ori de bunurile ori puterea mea, de iubita mea, de vinurile pe care n-am sa le mai beau, de cartile pe care n-am sa le mai citesc, de plimbarile pe care n-am sa le mai fac, de muzica pe care n-am sa o mai ascult etc. etc. etc. Dar ceva e sigur si ireparabil: de-acum incolo sunt un om mort.

Daca asa gandeste, nesovaitor, insul e salvat. Nu I se mai poate face nimic. Nu mai are cu ce fi amenintat, santajat, amagit, imbrobodit. De vreme ce se considera mort, nimic nu-l mai sperie, imbrobodi, atrage, atata. Nu mai poate fi amorsat. Nu mai are – fiindca nu mai spera, fiindca a iesti din lume – dupa ce jindui, ce pastra sau redobandi, pe ce isi vinde sufletul, linistea, onoarea. Nu mai exista moneta in care sa-i poata fi achitat pretul tradarii.

Se cere insa, fireste, ca hotararea sa fie ferma, definitiva. Te declari decedat, primesti a te invoi cu mortii, desfiintezi orice speranta. Te poti regreta, ca doamna d’Houdetot, poti regreta, insa aceasta sinucidere morala si prin anticipatie nu da gres. Riscul unei cedari, al consimtirii la denunt, al unei recunoasteri fanteziste a pierit cu desavarsire.

Solutia a doua: a lui Alexandru Zinoviev

Este cea gasita de unul din personajele cartii Inaltimile gaunoase. Personajul e un om tanar, prezentat sub porecla alegorica Zurbagiul. Solutia sta in totala neadaptare in sistem. Zurbagiul nu are domiciliu stabil, nu are cate in regula, nu e in campul muncii; e un vagabond, e un parazit, e un coate goale si o haimana. Traieste de azi pe maine, din ce i se da, din ce pica, din te miri ce. E imbracat in zdrente. Munceste pe apucate, uneori, cand si daca i se iveste prilejul. Isi petrece mai toata vremea in puscarii ori lagare de munca, doarme pe unde apuca. Hoinareste. Pentru nimic in lume nu intra in sistem, nici macar in cea mai neinsemnata, mai pacatoasa, mai neangajanta slujba. Nici macar pazitor la porci nu se baga, neurmand pilda eroului unei nuvele a lui Arthur Schnitzler: acela, obsedat de frica de raspundere, sfarseste porcar. NU, Zurbagiul s-a proiectat (in stil existentialist) odata pentru totdeauna caine de pripas, capra raioasa, calugar budist cersetor, smintit, nebun pentru (intru) libertate.

Un asemenea om, aflat la marginea societatii, e si el imun: nici asupra lui nu au de unde exercita presiuni, nu au ce-i lua, nu au ce-i oferi. Il pot oricand inchide, hartui, dispretui, batjocori: dar le scapa. Odata pentru totdeauna a consimtit a-si trai propria viata conform exemplului si modelului unui perpetuu azil de noapte. Din saracie, neincredere, neseriozitate si-a facut un crez; se aseamana unui animal salbatec, unei fiare jigarite, unui talhar la drumul mare. E Ferrante Palla al lui Stendhal. E Zacharias Lichter al lui Matei Calinescu. E un iurodivii laic, un drumet neplictisit (iar Wotan coborand pe acest pamant ce nume poarta? Der Wanderer), un jidov ratacitor.

Si-i slobod la gura, vorbeste de istov, da glas celor mai primejdioase anecdote, nu stie ce-i respectul, toate le ia de sus, spune ce-i trece prin minte, rosteste adevaruri pe care ceilalti nu-si pot ingadui se le sopteasca. E copilul din povestea regelui gol, a lui Andersen. E bufonul regelui Lear. E lupul din fabula – si ea indrazneata – a lui La Fontaine: habar nu are de zgarda.

E liber, liber, liber.

Solutia a treia: a lui Winston Churchill si Vladimir Bukovsky

Ea se rezuma: in prezenta tiraniei, asupririi, mizeriei, nenorocirilor, urgiilor, napastelor, primejdiilor nu numai ca nu te dai batut, ci dimpotriva scoti din ele pofta nebuna de a trai si de a lupta.

In martie 1939, Churchill ii spune Marthei Bibescu: “Va fi razboi. Praf si pulbere se va alege din imperiul britanic. Moartea ne pandeste pe toti. Iar eu simt ca intineresc cu douazeci de ani“.

Cu cat iti merge mai rau, cu cat greutatile mai imense, cu cat esti mai lovit, mai impresurat ori mai supus atacurilor, cu cat nu mai intrevezi vreo nadejde probabilistica si rationala, cu cat cenusiul, intunerecul si vascosul se intensifica, se puhavesc si se incolacesc mai inextricabil, cu cat pericolul te sfrunteaza mai direct, cu atat esti mai dornic de lupta si cunosti un simtamant (crescand) de inexplicabila si covarsitoare euforie.

Esti asaltat din toata partile, cu forte infinit mai tari ca ale tale: lupti. Te infrang: le sfidezi. Esti pierdut: ataci. (Asa vorbea Churchill in 1940). Razi, iti ascuti dintii si cutitul, intineresti. Te furnica fericirea, nespusa fericire de a lovi si tu, fie chiar infinit mai putin. Nu numai ca nu deznadajduiesti, ca nu te declari invins si rapus, dar si gusti din plin bucuria rezistentei, a impotrivirii si incerci o senzatie de navalnica, dementa voiosie.

Solutia aceasta, fireste, presupune o tarie de caracter exceptionala, o conceptie militara a vietii, o formidabila indarjire morala a trupului, o vointa de otel innobilat si o sanatate spirituala adamantina. E probabil ca presupune si un duh sportiv: sa-ti placa batalia in sine – incaierarea – mai mult decat succesul.

E si ea salutara si absoluta, deoarece e bazata pe un paradox: pe masura ce ei te lovesc si-ti fac mai mult rau si-ti impun suferinte din ce in ce mai nedrepte si te incoltesc in locuri mai fara iesire, tu te veselesti mai tare, tu te intaresti, tu intineresti!

Cu solutia Churchill se identifica si solutia Vladimir Bukovsky. Bukovsky povesteste ca atunci cand a primit prima convocare la sediul KGB n-a putut inchide un ochi toata noaptea. Firesc lucru, isi va spune cititorul cartii sale de amintiri, cum nu se poate mai firesc; nesiguranta, frica, emotia. Dar Bukovsky urmeaza: n-am putut dormi de nerabdare. Abia asteptam sa se faca ziua, sa fiu in fata lor, sa le spun tot ce cred eu despre ei si sa intru in ei ca un tanc. Fericire mai mare nu-mi puteam inchipui.

Iata de ce n-a dormit: nu de teama, de ingrijorare, de emotie. Ci de nerabdarea de a le striga adevarul de la obraz si de a intra in ei ca un tanc!

Cuvinte mai extraordinare nu cred sa se fi pronuntat ori scris vreodata in lume. Si ma intreb – nu pretind ca e asa cum spun eu, nu, catusi de putin, ma intreb doar, nu pot sa nu ma intreb – daca nu cumva universul acesta, cu toate roiurile lui de galaxii cuprinzand fiecare mii ori milioane de galaxii fiecare cu miliarde de sori si cel putin cateva miliarde de planete in jurul acestor sori, daca nu cumva toate spatiile, distantele si sferele acestea masurate in ani-lumina, parseci si catralioane de mii de mile, toata viermuirea aceasta de materie. Astri, comete, sateliti, pulsari, quasari, gauri negre, pulberi cosmice, meteori, mai stiu eu ce, toate relele, toti eonii, toate timpurile si toate cuantumurile spatio-temporale si toate astrofizicile newtoniene ori relativiste au luat fiinta si exista numai pentru ca sa fi putut fi exprimate aceste cuvinte ale lui Bukovski.

Concluzie

Tustrele solutii sunt certe si fara gres.

Altele pentru a iesi dintr-o situatie-limita, dintr-un univers concentrationar, din mrejele unui proces kafkian, dintr-un joc de tip domino, labirint sau camera de ancheta, din teama si panica, din orice cursa de soareci, din orice cosmar fenomenal nu stiu sa existe. Numai acestea trei. Insa oricare din ele e buna, suficienta si izbavitoare.

Luati aminte: Soljenitsyn, Zinoviev, Churchill, Bukovsky. Moartea consimtita, asumata, anticipata, provocata; nepasarea si obraznicia; vitejia insotita de o veselie turbata. Liberi sunteti sa alegeti. Dar se cuvine sa va dati seama ca – lumeste, omeneste vorbind – alta cale de a infrunta cercul de fier – care-i in buna parte si de creta (vezi Starea de asediu a lui Camus: temeiul dictaturii e o fantasma: frica) – e foarte indoielnic sa gasiti.

Veti protesta poate, poate, considerand ca solutiile subinteleg o forma de viata echivalenta cu moartea, ori mai rea ca moartea ori implicand riscul mortii fizice in orice clipa. Asta asa este. Va mirati? Pentru ca nu l-ati citi pe Igor Safarievici, pentru ca inca nu ati aflat ca totalitarismul nu e atat inchegarea unei teorii economice, biologice ori sociale cat mai ales manifestarea unei atractii pentru moarte. Iar secretul celor ce nu se pot incadra in haul totalitar e simplu: ei iubesc viata, nu moartea.

Moartea, insa, cine, Singur, a invins-o? Cel ce cu moartea o a calcat.

- extras din Jurnalul fericirii

In Atena, 100.000 de greci au protestat impotriva cardului cu cip al cetateanului

Atena, 27 martie 2011, Pedio Areos şi Piaţa Syntagma:

 Un nou protest împotriva actelor de identitate biometrice

 

                                              Pr. Nektarios Moulatsiotis

Zeci de mii de oameni din multe părţi ale Greciei au răspuns la apelurile Comisiei Panelene a Clericilor şi Laicilor pentru Lupta împotriva Cardului Cetăţeanului şi s-au adunat duminică, 27 martie 2011, în Pedio Areos, după care au mers în marş paşnic către Parlamentul Elen. Estimările cele mai modeste vorbesc de cel puţin 30.000 de manifestanţi, în timp ce Părintele Nektarios Moulatsiotis, preşedintele acestei Comisii de Luptă împotriva Cardului Cetăţeanului, a anunţat prezenţa a 100.000 de oameni. Importanţă însă nu are atât numărul participanţilor, cât prezenţa dinamică a oamenilor, atât în ​​discursurile ţinute la Pedio Areos, cât şi în marşul către Parlament.

Dintre vorbitori trebuie menţionaţi reprezentanţii INKA-ΓΟΚΕ (Ιnstitutul Consumatorilor/Federaţia Generală a Consumatorilor din Grecia, organizaţie membră a Comisiei Europene pentru Sănătatea şi Protecţia Consumatorilor, http://www.inka.gr)[1], experţi în ştiinţele economice care au prezentat riscurile actelor cu cip şi ale îndosarierii datelor personale. Domnul Stathis Adamopoulos, specialist în ştiinţe economice, membru al INKA, a semnalat în discursul său că „în esenţă, cardul va înregistra toate acţiunile individului cu rezultatul că va modifica fundamental sistemul de valori al societăţii noastre”, adică omul va fi supus unei urmări continue, 24 de ore din 24, şi a completat că aceste date care ţin de viaţa privată a omului vor putea fi extrase în orice moment, fapt care va constitui un obstacol major în dezvoltarea personalităţii umane. În declaraţia făcută Agenţiei Ateniene de Ştiri şi Agenţiei Macedoniene de Ştiri, ΑΠΕ-ΜΠΕ, acelaşi Stathis Adamopoulos susţine că: „chiar dacă toate aceste temeri nu ar fi reale, adevărul este că noul act de identitate care ni se pregăteşte presupune un sistem birocratic complex şi costisitor, care va deveni o importantă sursă de cheltuieli, fapt care, spre exemplu a determinat guvernul australian să renunţe la introducerea lui”.

Părintele Nektarios Moulatsiotis, la rândul său, a subliniat într-una din intervenţiile sale că „acest card al cetăţeanului este în dezacord flagrant cu Constituţia Greciei şi cu Dreptul European”. 

Reprezentanţii PR.A.O.S. (Iniţiativa Luptătorilor pentru o Conştiinţă Ortodoxă) au analizat în detaliu, atât din perspectivă tehnologică, cât şi religioasă, tema cardului de cetăţean.

Mitropolitul Pireului, Serafim, în numele Bisericii locale a Pireului, a exprimat neliniştea sa profundă faţă de intenţia introducerii cardului cetăţeanului în mesajul transmis manifestanţilor prin reprezentantul său, protopresviterul Hristos Hritodoulou. A subliniat că actuala evoluţie a tehnologiei devine un adevărat blestem pentru om şi instrument al unei dictaturi fără precedent în istoria omenirii. Omul îşi va pierde identitatea în cadrul sistemului de urmărire continuă care se va realiza prin cardul cetăţeanului. S-a menţionat de asemenea că se aşteaptă luarea oficială a poziţie e Sinodului Bisericii Greciei imediat ce guvernul va da publicităţii proiectul de lege privitor la introducerea cardului cetăţeanului, specificându-se că s-a constituit deja o comisie juridico-teologică a Sinodului care investighează toate datele legate de cardul cetăţeanului.

"Depresia Facebook", noua boala de care se tem pediatrii americani

Academia Americana de Pediatrie a intrat in alerta din cauza unui nou flagel care se pare ca atinge tot mai multi copii – depresia cauzata de utilizarea indelungata a retelelor de social media.
Ingrijorarea medicilor vine pe fondul cresterii numarului de utilizatori ai retelelor sociale de tip Facebook, in special in randul copiilor, care, fara sa fie constienti, ar putea fi grav afectati. Astfel, parintii americani nu ar trebui sa fie surprinsi daca de acum incolo, atunci cand isi duc copilul la medic vor vedea ca in timpul consultatiei apar si intrebari precum: "Cat timp petreci zilnic pe internet?", "Ai cont pe Facebook" sau "Cati prieteni ai pe Facebook"?. 

Expertii americani se tem ca o supraexpunere in mediul online, pe retelele sociale, ar putea duce la o alienare a copiilor in viata de zi cu zi, iar asta ar putea da nastere, in cele din urma, unor depresii severe. Este ingrijorator, spun acestia, ca tot mai multi copii prefera sa discute cu prietenii lor in mediul virtual, decat in parc sau la un loc de joaca. O astfel de izolare scade nivelul de incredere al copiilor in ei insisi.  

Mai mult de jumatate dintre adolescentii americani intra pe site-urile de social media cel putin o data pe zi si aproape un sfert isi verifica profilul de cel putin 10 ori pe zi, potrivit Time Magazine. De asemenea, trei sferturi dintre adolescenti au telefoane mobile, pe care le folosesc in special pentru a trimite mesaje scrise sau pentru a accesa diverse site-uri de social media. 

Autor: Ana RADUTA 
Business Magazin


  

Produsele de brutarie din supermarketuri, vandute ca proaspete, dar vechi de mai bine de un an. UE ne ofera o frectie la picior de lemn: vrea sa oblige retailerii sa-si informeze clientii privind produsele care au fost decongelate!

Cine nu se dă în vânt după mirosul de pâine caldă sau după cel de cornuleţe proaspăt scoase din cuptor? Atenţie, însă. Multe astfel de bunătăţi de brutărie "proaspete" care se găsesc pe rafturile supermarketurilor sunt, de fapt, produse congelate care au ieşit din cuptoare de mai bine de un an, informează The Daily Mail.

Potrivit publicaţiei The Daily Mail, produsele zac în depozitele magazinelor săptămâni întregi înainte de a fi scoase la vânzare. Ele sunt de cele mai multe ori parţial congelate, modificate chimc sau industrial, reîncălzite pentru a căpăta impresia de proapăt scoase din cuptor.

O investigaţie a publicaţiei britanice a arătat că până şi cele mai comune produse de brutărie trec prin cuptorul cu microunde înainte de a-şi ocupa locul pe rafturi.

Acestă practică larg răspândită de a vinde în supermarketuri şi în lanţurile de fast-food produse de brutarie care au trecut printr-un proces de congelare ar putea fi înlăturată de noile reguli impuse de Uniunea Europeană, care obligă retailerii să-şi informeze clienţii privind produsele care au fost decongelate înaintea punerii în vânzare.

Marile reţele de supermarketuri fac lobby împotriva unei astfel de reglementări, precizând că procesul de congelare şi decongelare nu afectează calitatea produselor.

Sursa: Adevarul

Am invins! Curtea de Apel Craiova i-a trimis pe Lajos Kossuth si tot UDMR-ul, in Targu Mures, acolo unde le e locul: jos, la Iancu la statuie. Avram Iancu suntem toti!

Curtea de Apel Craiova s-a pronuntat astazi in Procesul UDMR si Kossuth contra Romaniei, prin decizie definitiva si irevocabila, impotriva instituirii, ilegal, a unei strazi in Targu Mures cu numele criminalului maghiar, autorul etnocidului a 40.000 de romani in perioada 1848-1849. Ca parti in procesul romanilor intervenienti, aparati de avocatul prof univ dr Ioan Sabau Pop, s-au aflat si Societatea Cultural-Patriotica “Avram Iancu” din Targu Mures cat si Societatea Culturala si de Atitudine Civica Transilvana “Glasul Motilor”. Asadar, putem spune ca ungurii au fost trimisi de moti acolo unde le e locul: jos la Iancu la statuie!

Documentare: Udmr.info 

Criminalul Lajos Kossuth vs Avram Iancu si Calarasii Romaniei. File de Proces »
Romania, intre fumigenele WikiLeaks si tunurile UDMR. Procesul Kossuth la deznodamant: Va ceda Justitia Romana la presiunea agentilor Ungariei? Conjuratia imbecililor Csibi Barna si Mircea Kivu
Procesul Kossuth si Scrisoarea Deschisa catre Boc privind interesele UDMR si ale Ungariei. Cum a fost, ce s-a intamplat. Romanii ardeleni au ramas doar cu ziarele Cuvantul Liber si Cuvantul Libertatii. Multumim tuturor! FOTO/INFO
Paranoia maghiara, de la Kossuth la Orban. Va avea autorul etnocidului românilor transilvăneni o stradă în Târgu-Mureş? “Tinutul Secuiesc”, stand separat la Palatul Parlamentului. Petofi Sandor, recitat de persona non grata Bajtai Erzsebet
Hackerii nationalisti au pus Ungaria la pamant: Avram Iancu suntem toti! Romanian National Security spala fata Romaniei de rusinea tacerii tradatoare a Coalitiei PDL-UDMR. Hackerii romani au ras Magyar Hirlap, Budapest Times si vreo trei televiziuni. RNS: “Nu vom uita şi nu vom ierta”. Sa traiasca!
Ziaristi Online: Tineri bucuresteni au pus Opinca pe Centrul Cultural Maghiar, in replica la spanzurarea lui Avram Iancu. Semnati SCRISOARE DESCHISA adresata premierului Boc: Pana unde va decadea demnitatea nationala in fata UDMR?
Reactii la Scrisoarea Deschisa adresata premierului Emil Boc pentru apararea demnitatii nationale in fata criminalilor unguri, Lajos Kossuth si ai lui: “Umilirea natiei romane a atins cote paroxistice in timpul guvernarii tradatoare si catastrofale a Coalitiei PDL-UDMR”
SCRISOARE DESCHISA adresata premierului Emil Boc: Pana unde va decadea demnitatea nationala in fata UDMR si a intereselor Ungariei asupra Romaniei? Refuzăm farsa istoriei care se repetă si complicitatea morala la crima Kossuth-ilor

Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Sursa: Roncea.ro

Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei: Puterea Crucii - Puterea Jertfei. Impotriva subminarii familiei prin educatie sexuala in scoli, a legalizarii prostitutiei, a avorturilor si a propagandei homosexuale.

Autentica tărie, adevărata putere nu le deţin armatele, politicienii, deţinătorii de fabuloase averi.

„Mare este puterea Crucii Tale, Doamne. Că s-a înfipt în loc şi lucrează în lume; şi a arătat din pescari apostoli şi din păgâni mucenici, ca să se roage pentru sufletele noastre”.

Când rostim cuvântul „Cruce”, gândul ne poartă spre realitatea jertfei, a sacrificiului, a dăruirii de sine pentru altul, a smereniei personale pentru binele comun.

La prima vedere, jertfa, sacrificiul, smerenia, într-un cuvânt „Crucea”, sunt realităţi care definesc înfrângerea, neputinţa sau slăbiciunea. Purtătorul de cruce este cel condamnat să-şi ducă resemnat greul vieţii din care adesea lipseşte orice nuanţă de biruinţă sau lumină. Omul sacrificat este cel învins într-o confruntare, cel care nu mai are nici o speranţă. Smeritul este cel deposedat de putere, cel călcat în picioare de stăpânitorii cei tari şi puternici.

În contradicţie totală cu cele spuse, Biserica exclamă: „Mare este puterea Crucii Tale, Doamne”! Mare este, prin urmare, jertfa; biruitor este sacrificiul, plină de putere este smerenia.
Unde este, atunci, adevărul?

Realitatea înconjurătoare ne arată că mari sunt cei care jertfesc pe alţii pentru interesele lor, nu cei sacrificaţi. Biruitori şi plini de putere sunt cei aroganţi, nu cei smeriţi, stăpânitorii cei mari, nu umilii supuşi.
Şi totuşi, Biserica lui Hristos, Adevărul prin excelenţă, afirmă răspicat: „Mare este puterea Crucii Tale, Doamne. Că s-a înfipt în loc şi lucrează în lume; şi a arătat din pescari apostoli şi din păgâni mucenici, ca să se roage pentru sufletele noastre”.

Căutător neliniştit al adevărului, în faţa acestei dileme, genial scrutător în tainele istoriei şi ale fiinţei umane, Dostoievski a concluzionat astfel: „Nu este nici o putere mai mare ca puterea smereniei. Nimeni nu-i poate sta împotrivă”.

O privire obiectivă asupra istoriei umane certifică acest adevăr. Autentica tărie, adevărata putere nu le deţin armatele, politicienii, deţinătorii de fabuloase averi. Da, pe termen scurt, armata, politica sau banul decid soarta popoarelor. Experienţa istoriei arată că armatele nu sunt totuşi invincibile la nesfârşit, cârmuitorii popoarelor sunt înlocuiţi unii de alţii, adesea prin crime, iar bunurile materiale nu sunt veşnice.

O naţiune nu este puternică prin armata, politicienii şi banii ei. Ţara care are un simţ puternic al familiei răzbate în istorie mult mai uşor decât o ţară militarizată excesiv, dar lipsită de mame cu mulţi copii.

Credinţa în Dumnezeu oferă, de asemenea, fiinţei umane o putere, o voinţă de a birui greutăţile vieţii şi ale istoriei mai mult decât cea mai subtilă diplomaţie. Ţara cu multe mănăstiri este, pe termen lung, mai puternică decât cea presărată cu multe cazărmi militare.

O naţiune care-şi fundamentează strategiile economice, sociale, educaţionale pe importanţa familiei, care descurajează divorţul şi avortul, care nu oferă gir de normalitate tendinţelor de tip homosexual, care nu legalizează prostituţia este naţiune demnă de acest nume şi cu putere lăuntrică de a supravieţui în hăţişul istoriei.

O bună parte a lumii actuale şi România împreună cu ea manifestă tot mai evident tendinţe spre subminarea familiei prin practici de felul educaţiei sexuale în şcoli, proiecte de legi privind legalizarea prostituţiei, încurajarea avortului pe toate căile, permiterea propagandei homosexuale.

În faţa unor asemenea tendinţe, Biserica, prin glasul profetic al lui Hristos, cheamă omul contemporan să se îmbrace cu puterea Crucii. „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie” (Luca 9, 23). Această purtare a Crucii, identificată cu puterea blândeţii, răbdării, delicateţei sufleteşti, smereniei, este considerată şi astăzi, ca şi în vremea Sfântului Apostol Pavel, ca fiind „nebunie” şi „sminteală” (1 Corinteni 1, 18 şi 23), adică de neînţeles pentru mulţi. Şi totuşi, ea este „puterea lui Dumnezeu” din care izvorăşte autentica putere a oamenilor, adevărata putere a naţiunilor, singura putere de neînvins a lumii.

Parintele Dumitru Staniloae despre infranare

Infranarea, exercitata liber de omul credincios, nu e infranare din urcusul spre Dumnezeu, ci departare de rele, avand rostul sa-1 fereasca pe om de scufundarea totala in lume. Desigur lumea, ca zidire a lui Dumnezeu, isi are ros­tul ei pozitiv. Ea are sa ne ajute in urcusul spre Dumnezeu. Ratiunile divine ce iradiaza din ea o umplu de o lumina si de o transparenta care dau o perspectiva infinita intelegerii noastre. Orice lucru, prin sensul lui niciodata epuizat, prin rostul lui niciodata deplin deslusit in ansamblul universu­lui, trebuie sa dea mereu de meditat ratiunii noastre si sa o inalte dincolo de acel lucru. Orice lucru, prin infinitul sen­sului si prin inradacinarea lui in infinit, prin legaturile lui, de nesfarsita complexitate, cu sensurile tuturor lucrurilor, este un mister. Cu atat mai mult, persoana unui semen al nos­tru, care niciodata nu poate incapea intr-o formula rationala inchisa, care nu se poate niciodata epuiza in comunicarea ei si in setea ei de cunoastere si de iubire. Cat de mult nu ne ajuta un semen al nostru sa ne ridicam spre infinitul de taine prin intelesurile interminabile din el; cat de mult nu ne fortifica in urcusul nostru spiritual prin negraitele si nesfarsitele puteri de incurajare, de incredere ce iradiaza din el!



Lumea lucrurilor si persoanelor e menita astfel sa fie scara spre Dumnezeu, sprijin in urcusul spre El. Dar prin patimi omul ia lumii aceasta adancime luminoasa, aceasta transparenta ce merge pana in infinit. In loc sa mai fie ori­zont de mistere, lumea devine un continut material con­sumabil, un zid impenetrabil, nestrabatut de nici o lumina de dincolo. De fapt patimile trupesti - lacomia pantecelui, iubirea de avutie, curvia - nu mai retin din lucruri si din persoane decat ceea ce-i material, ceea ce poate satisface pofta trupului nostru; iar mania, intristarea, slava desarta se explica tot din aceasta reducere a lucrurilor la aspectul lor util trupului si marginit. Lucrurile nu mai sunt decat ceva ce se mananca, sau dau alte inlesniri si placeri trupu­lui: il duc repede, ii dau mirosuri si gusturi placute, ii pre­zinta un aspect material lucios, ii ofera o odihna comoda; iar persoana semenului e numai un trup care poate trezi placeri trupului nostru, sau un cuantum de cai putere, utili­zabil ca unealta pentru productia de bunuri placute trupu­lui. Lucrurile si persoanele nu mai cuprind decat ceea ce cade imediat sub simturi, si nimic dincolo de simturi. Ele au devenit opace. Lumea a devenit unilaterala, saraca, fara reliefuri de alt ordin decat cel sensibil. Pacatul impotriva lui Dumnezeu, Spiritul creator, e si un pacat impotriva lumii.



Dar aceasta prefacere a lucrurilor in simple bunuri de consum si aceasta reducere a persoanelor la aspectul de obiecte, in loc de a-1 face pe om mai liber, suveran in mijlocul lumii, 1-a facut sclavul ei, caci 1-a facut sclavul poftelor trupesti crescute peste orice masura, incat frana pe care crestinismul il indeamna pe om sa o puna in func­tiune este revendicarea, din partea spiritului din om, a drep­turilor sale fata de impulsurile inferioare care l-au coplesit. Prin infranarea care limiteaza patimile, omul restabileste conducerea si libertatea spiritului in sine insusi. Dar prin aceasta, trezeste in sine factorul care vede in lume si altce­va decat obiecte care satisfac aceste patimi. Prin infranare omul alunga de pe lume valul de intuneric si-i reda iarasi insusirea de transparent al infinitului. Deci nu un dispret de lume se manifesta in infranare, ci vointa unei descoperiri a intregii maretii a lumii; infranarea nu e o intoarcere de la lume peste tot, pentru a cauta pe Dumnezeu, ci o intoar­cere de la o lume ingusta si ingrosata de patimi, pentru a gasi o lume transparenta, care devine ea insasi oglinda a lui Dumnezeu si scara catre El.

Basarabia lui Dumnezeu - un film realizat de Vlad Parau

Basarabia lui Dumnezeu from Ion Roata on Vimeo.

Slava Crucii – Părintele Dumitru Stăniloae

 “Crucea este usa Imparatiei cerurilor. Trebuie sa regasim sensul Crucii ca biruinta asupra mortii spirituale, biruinta a iubirii. Avem adeseori o reprezentare partiala despre Cruce si despre taina ei redusa la faptul de a suporta o asceza, de a ne infrana de la placeri, de la tot felul de satisfactii. Exista insa si un alt sens al Crucii: compasiunea pentru celalalt. Cu siguranta insa nu putem face totul pentru celalalt daca tinem la placerile noastre egoiste, daca omul este legat de lacomie, pofta de stapanire, mandrie. Aceasta arata insa numai aspectul negativ al Crucii. Pot sa ma apropii de celalalt fara sa-i vorbesc despre Cruce, aratandu-i insa ca sunt gata la toate sacrificiile pentru el. Daca este bolnav, ma voi duce la el, voi ramane impreuna cu el. Celalalt poate suporta el insusi greutati, persecutii, somaj… Iar eu pot sa port impreuna cu el aceasta Cruce.

Inima celuilalt poate fi miscata daca vede ca eu port o Cruce pentru el. Atunci el va intelege sensul Crucii fara ca eu sa ii spun ca tocmai Crucea este cea care ma impinge sa fac aceasta. O fac pur si simplu.
Sa nu le predicam doar oamenilor sa-si ia Crucea, ci sa o luam noi insine ajutandu-i pe ceilalti. Voi ajunge astfel la convingerea ca aceasta Cruce nu este o suferinta pentru mine. Sufar pentru celalalt, dar aceasta suferinta pentru el ma bucura, ma odihneste, cum spune un monah de la Athos.”

Pr. prof. Dumitru Stăniloae în volumul ”Mica Dogmatică vorbită”

Sursa: Marturie crestin-ortodoxa

Vlad Pârău despre Basarabia lui Eminescu. Harta Basarabiei reale

Voind să mă provoace, m-a întrebat odată cineva dacă n-ar fi mai uşor să „lăsăm în urmă Basarabia”, fiindcă o eventuală Unire nu ar face decât să ne ruineze financiar şi, deci, ar fi mult mai practic să ne scăpăm de „cocoaşa Basarabiei”. întrebarea dacă nu ar fi mai simplu să îi lăsăm pe fraţii noştri în pace şi să gândim pragmatic, în avantajul nostru, este una complet deplasată, deşi destul de răspândită. Răspunsul pe care l-am dat eu a fost altul: oare ar fi în stare cineva să accepte să i se taie mâna dreaptă, în schimbul unei vieţi pline de bogăţie materială? Mai degrabă ar îndura oricâte greutăţi, numai să rămână sănătos şi cu trupul întreg, fiindcă aceasta e premisa oricărei bogăţii. La fel şi adevărata Românie nu va putea niciodată să rămână cu trapul mutilat şi cu fiinţa sfâşiată.

Dar problema Basarabiei reprezintă ea însăşi o întreagă istorie, cu atât de multe faţete, încât pierderea din vedere a celui mai mic amănunt ar afecta grav înţelegerea întregului în această chestiune. De răpirea Basarabiei, dar mai ales a adevărului despre pământul românesc numit Basarabia, s-au ocupat veacuri de-a rândul falsificatorii de hărţi şi falsificatorii de istorie.

Ca în cazul oricărui furt, trăinicia unui act ca ruperea Basarabiei din sânul vetrei strămoşeşti nu putea fi asigurată decât prin încercarea de a da acestei nedreptăţi impresia legitimităţii, ceea ce nu se putea face decât prin denaturarea adevărului istoric. însă ideologia mincinoasă care a fost aruncată să plutească asupra destinului Basarabiei, încercând să slujească interesul cauzei pentru care a fost creată, a ajuns totuşi să îşi depăşească scopul, lovind până la urmă nu doar în conştiinţa naţională a locuitorilor acestei bucăţi de pământ, ci şi în sufletul poporului român ca ansamblu. Pentru că a rupe Basarabia înseamnă a îi inventa o identitate neromânească, ce putea fi încropită doar prin desfigurarea identităţii poporului ce i-a dat naştere. Astfel, suferind Basarabia, a suferit şi suferă întreaga naţiune română.

Cum a înţeles aşadar întregul să se apere, dacă nu prin glasul capului său celui mai de seamă, profetul poporului român în ansamblul său, „domnul Eminescu”? în activitatea sa de publicist, poetul romantic va îmbrăca haina analistului de un realism şi o putere de pătrundere fară putinţă de egalat. Prin aceasta a devenit Eminescu omul total nu doar al culturii române, cât al FIINŢEI ROMÂNEŞTI.

Din această poziţie „domnul Eminescu” şi-a făcut o virtute din apărarea adevărului istoric ca garant al sănătăţii spiritului naţiunii, în context chestiunea Basarabiei regăsindu-se ca o constantă. El i-a atribuit în articolele sale politice o importanţă majoră, cu atât mai mult cu cât a fost contemporan cu o parte din tragicele evenimente ce au marcat destinul Basarabiei.

Primăvara Neamului Românesc începe la 27 martie 1918

„Degeaba vine Primăvara /Atâta iarnă e în noi / Că Martie se poate duce / Cu toţi cocorii înapoi!”. Câtă dreptate în versurile acestui cântec! Degeaba vine Primăvara „în lumea celor care nu cuvântă”, degeaba mugurii pocnesc, degeaba „scot strămoşii degetele-afară” prin primele fire de iarbă şi de floare, atâta vreme cât, în lumea celor ce cuvântă, bobocul din inimă a uitat să se deschidă! O Primăvară adevărată, culminând cu momentul Învierii, este o Primăvară care începe întâi de toate în suflet. Ca realitate pur exterioară, Primăvara nu mai are nici o semnificaţie. Importanţa ei e tocmai de a trezi Amintirea „Împărăţiei Cerurilor” care se găseşte în noi. Iată de ce este nevoie, o dată cu dezgheţul şi creşterea din natură, să aibă loc şi în sufletul Românului o întoarcerea la „zestrea” îngropată acolo din timpul „celuilalt Anotimp” – vremea părinţilor noştri. Este vorba de întoarcerea la esenţă, de întoarcerea la Românitate. Ce ne caracterizează pe noi fiinţial şi ne deosebeşte de toate celelalte „flori” ale neamurilor? Rodul dăinuirii noastre: Neamul şi Credinţa, Românismul şi Ortodoxia.

            Iată de ce data de 27 Martie este pentru inima Românului acea rază de soare care aduce explozia Învierii. Pentru Neamul nostru, Primăvara nu se porneşte la 1 Martie. Noi suntem mai „pe stil vechi”, şi ăsta este un lucru bun. Pe meleagurile noastre, Primăvara începe la 27 Martie.

            Pentru cei care au păstrat calendarul şi Tradiţia, explicaţia acestui fapt este firească şi binecuvântată: 27 Martie a fost data de naştere a Ţării noastre, aşa cum o concepem noi astăzi. Mă refer, după cum v-aţi dat seama, la momentul istoric 27 Martie 1918, când Moldova de Răsărit s-a unit cu malul nostru de Prut, dând naştere începutului împlinirii visului Marii Uniri. Pentru că dacă Marea Unire s-a încheiat la 1918 pe 1 Decembrie „la Alba-Iulia-n Ardeal”, ea a debutat în Primăvară în Moldova de Răsărit, plasând centrul de greutate al Noii Românii la Chișinău. Întotdeauna începătura oricărei lucrări este momentul de cumpănă, cel mai delicat şi cel mai dificil, întrucât întreaga evoluţie ulterioară depinde de el. Aşadar, prima Unire din lanţul celor trei Uniri de la 1918 care au dus la făurirea Regatului României Mari a fost şi momentul cu cea mai mare însemnătate, cheia tuturor celorlaltor înfloriri ale Naţiunii Române. De aceea, Moldova de Răsărit (incorect denumită „Basarabia”) şi gestul său de îmbrăţişare a Ţării în chiar cel mai dificil moment din istoria României, când existenţa statului Român era mai mult decât incertă, reprezintă dovada supremă a Dragostei Frăţeşti şi temelia pe care s-a cristalizat apoi Învierea României. Spun că viitorul României la ora aceea era mai mult decât incert fiindcă, pe parcursul Primului Război Mondial, România Mică (Valahia şi Moldova până la Prut) trecuse prin mari încercări: cu două treimi din teritoriu pierdute, cu Bucureştiul ocupat de armatele germane şi capitala mutată la Iaşi, cu mare parte a oastei măcelărită şi cu speranţa aproape sugrumată, nimeni nu se mai aştepta la miracole în zorii anului 1918. Şi, cu toate acestea, Bunul Dumnezeu Şi-a întors faţa din nou către Neamul Românesc, aducându-i în chiar cele mai negre clipe alinare şi promisiunea Învierii, prin Unirea Moldovei furate de ruşi cu Patria-Mamă. Şi iată că Românii şi-au amintit că noaptea este cea mai neagră exact spre revărsatul zorilor. Şi au recâştigat speranţa unei noi dimineţi. Toate acestea, prin îmbrăţişarea celor mai Români dintre Români, moldoveni de loc şi Români de fel, care nu au căzut în păcatul meschin de a abandona ideea naţională în clipele de restrişte şi au făcut, cu virtutea inimii calde, iar nu cu răceala raţiunii circumspecte, pasul de a se uni cu fraţii de acelaşi sânge, la bine şi la greu, fără să le pese de nici un obstacol. Cei care au pus ditamai Imperiul Rusesc în faţa faptului împlinit nu aveau a se teme de micile greutăţi ale colţului de Românie, ştiind că „în Unire stă puterea” şi că zilele bune erau pe cale să se arate.

            Mă mândresc să afirm că 27 Martie 1918 este adevărata dată de naştere a României dintr-un singur motiv: acea Românie care se formase la 1859 prin Mica Unire a lui Cuza era un construct fragil şi nereprezentativ pentru dimensiunea geografică a Românismului. Acea Mică Românie fusese la un pas de a se evapora în vâltoarea Primului Război Mondial. Ea a existat, şi a fost un simbol, dar nu a fost ceea ce înţelegem noi astăzi prin ideea de ROMÂNIA – Ţara tuturor Românilor. Iată de ce nu neg România de dinainte de 1914, însă afirm că adevărata naştere a fost naşterea cea din nou de la 1918, când marea începătură a avut loc la Chişinău, pe 27 Martie 1918. În acest sens, îi consider pe Românii moldoveni ca fiind făuritori de Ţară şi mă înclin cu mare cutremur în faţa sufletului lor mai mult decât Românesc şi în faţa misiunii istorice pe care şi-au asumat-o cu exemplară verticalitate în slujba Neamului. 

 Vlad Pârău

Predica Parintelui Ilie Cleopa la Duminica a III-a a Sfantului si Marelui Post ( a Sfintei Cruci ). Despre valoarea sufletului

...Ce va folosi omul de va dobîndi lumea toată şi îşi va pierde sufletul său?
Sau ce va da omul, în schimb, pentru sufletul său? (Marcu 8, 36-37)

Iubiţi credincioşi,

În predica Sfintei Evanghelii de astăzi vom vorbi, pe cît ne va lumina Preabunul Dumnezeu, despre cinstea omului şi despre valoarea sufletului omenesc. Iată ce spune Mîntuitorul: Ce va folosi omul de ar dobîndi toată lumea, dar îşi va pierde sufletul său? (Marcu 8, 36). Apoi zice: Ce va da omul, în schimb, pentru sufletul său (Marcu 8, 37). Auziţi, fraţii mei, cît de mare şi nemăsurată valoare are sufletul nostru şi la cîtă cinste şi preţuire l-a ridicat Însuşi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos? Şi dacă este aşa, cine va putea vreodată a se împotrivi acestui adevăr?

Sfînta Scriptură are obicei de multe ori să numească pe om "suflet". Iată ce spune la Facere: Iar sufletele care au intrat cu Iacob în Egipt şi care au ieşit din coapsele lui, au fost de toate şaizeci şi şase de suflete, afară de femeile feciorilor săi (Facere 46, 26). Iată că Sfînta Scriptură îl numeşte pe om "suflet". Şi de ce îl numeşte Sfînta Scriptură pe om "suflet"? Răspunsul este acesta: pentru valoarea cea mare ce o are sufletul faţă de trup. Dar poate cineva să-i spună sufletului om? Nu, omul se poate numi suflet, dar sufletul nu se poate numi om. Pentru că sufletul are fire nevăzută, iar trupul are fire văzută şi simţită, şi numai cînd acestea se unesc într-un singur ipostas atunci se cheamă om. Dar nici sufletul nu se cheamă om fără trup, nici trupul nu se zice fără suflet. Căci omul este un ipostas unit din două firi, suflet şi trup.

Ce este omul? Omul este un sîmbure şi un centru al întregii lumi pe care a zidit-o Dumnezeu în cer şi pe pămînt. Omul este fiinţă care ţine legătura cu cele patru feluri de lumi pe care le-a făcut Dumnezeu în Univers. El comunică cu întreaga creaţie însufleţită: cu regnul mineral, cu lumea vegetală, cu lumea animalelor şi cu lumea nevăzută a îngerilor, adică cu lumea cea gînditoare. Deci omul este un centru al lumii văzute şi al celei nevăzute, de aceea Sfînta şi dumnezeiasca Scriptură îl numeşte pe om "mare" (Isus Sirah 3, 18). Şi în alt loc zice: Mare este omul şi cinstit bărbatul milostiv.

Parintele Ioanichie Balan: Eu cred ca multi ar trage cate o betie sa auda ca a disparut Romania si, mai ales, ca si-au dat duhul romanii! Imi binecuvantez tara in care m-a nascut Dumnezeu si poporul pe care-l slujesc

Viata si nevointele preotului daco-roman, mucenicul Montanus, si a sotiei sale, Maxima

Edictele de persecutare a creştinilor, de la începutul veacului al IV-lea, prevedeau dărâmarea locaşurilor lor de cult, interzicerea adunărilor, arderea cărţilor sfinte şi distrugerea arhivelor, pierderea averii şi funcţiilor de stat pe care le deţinuseră credincioşii, exilul şi pedepsirea aspra a clericilor care nu apostaziază de la credinţa în Hristos.

Al patrulea edict de persecuţie, din ianuarie-februarie 304, smuls lui Dioclețian de Maximian Galeriu, era şi mai aspru decât cele trei publicate mai înainte, căci el imita edictul împăratului Deciu din 249, acela care declarase război general creştinismului până la nimicirea lui totală.

Prevederile de mai sus s-au aplicat cu cea mai mare stricteţe în părţile răsăritene şi în provinciile dunărene ale Imperiului Roman, unde domneau Diocleţian, cu reşedinţa la Nicomidia, în provincia Bitinia, şi ginerele său, Galeriu, care-şi avea reşedinţa la Sirmium (azi Mitroviţa, în Serbia), în provincia romană Pannonia Inferior. De aceea numeroşi creştini şi clerici au căzut martiri în greaua prigoană dezlănţuită de către cei doi împăraţi.

Măsurile de persecuţie ale celor patru edicte s-au aplicat şi în cetatea Singidunum (azi Belgrad), aşezată pe Dunăre, în provincia amintită, locuită atunci de strămoşii noştri daco-romani. Astfel, la 26 martie 304, a pătimit pentru credinţa în Domnul Hristos preotul daco-roman Montanus şi soţia sa, Maxima.

Martiriul lor s-a petrecut astfel: văzând Preotul Montanus că mai-marele cetăţii Singidunum face începutul prigonirii slujitorilor lui Hristos, şi-a adus aminte de cuvintele Domnului, Care a spus: «Iar când vă vor urmări în cetatea aceasta, fugiţi în cealaltă» (Matei 10, 22). El a plecat deci din Singidinum la Sirmium, reşedinţa prefecturii în care locuia, unde l-au prins prigonitorii şi l-au adus în faţa lui Probus, guvernatorul Pannoniei Inferior.

Iar acesta, stând pe scaunul de judecată, a început cercetarea Preotului Montanus, întrebându-l cum se numeşte, dacă este creştin şi ce îndeletnicire are. Slujitorul altarului a răspuns cu curaj că este creştin şi preot al Bisericii lui Hristos din Singidunum.

Probus l-a îndemnat să se supună poruncilor împăraţilor şi să aducă jertfă zeilor. Preotul Montanus a răspuns astfel: «- Cine cinsteşte pe zei şi nu pe Dumnezeu va fi smuls din rădăcină». Guvernatorul insistă în continuare: «-Împăraţii prea-îndurători au poruncit ori să aduci jertfe, ori să fii pus la chinuri». Fiind silit să aleagă între călcarea legilor sfinte şi schingiuire, slujitorul Domnului a mărturisit neclintit credinţa sa creştină: «-Eu am primit învăţătura să îndur mai bine chinurile decât, lepădându-mă de Dumnezeu, să aduc jertfă demonilor». La ameninţarea repetată cu caznele, Montanus a răspuns: «-Mă bucur dacă ai să faci aşa ceva, ca să mă aflu şi eu părtaş la Patimile Domnului meu, Iisus Hristos».

Probus a poruncit să fie pus la chinuri numaidecât; şi pe când îl schingiuiau cu cruzime, el îl întrebă: «- Ce zici, Montanus, aduci acum jertfă zeilor?». Iar preotul replică senin: «Mă aduc jertfă prin chinurile acestea Dumnezeului meu, Căruia mereu I-am jertfit».

Atunci Probus, văzând tăria şi îndelunga răbdare a desăvârşitului preot, a chemat pe Maxima, soţia acestuia, crezând, nelegiuitul, că femeia, mai slabă din fire fiind, se va înduioşa de chinurile soţului ei şi-l va îndemna să jertfească zeilor. Dar spre uimirea păgânului, Maxima preoteasa a cerut să fie şi ea dusă la munci, ca să se facă părtaşă la Patimile Mântuitorului.

Uluit de curajul celor doi soţi, guvernatorul glăsui tulburat: «- Voi, creştinii, sunteţi nebuni, nu preţuiţi viaţa!». Folosind cuvintele Sfântului Apostol Pavel, Preotul Montanus zise: «- Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi» (I Cor. 1,27).

Guvernatorul Probus a stăruit pe lângă Montanus să jertfească, spre a nu fi chinuit şi mai rău. Dar acesta a consimţit: «- Fă ce vrei; ai să vezi câtă răbdare îmi va da mie Domnul Iisus Hristos împotriva curselor tale». Probus, văzând răbdarea şi stăruinţa Preotului Montanus şi a soţiei sale, Maxima preoteasa, în credinţa Domnului şi Mântuitorului Hristos, a dat hotărârea aceasta: «- Poruncesc ca Montanus şi Maxima să fie aruncaţi în râu, fiindcă s-au arătat nesupuşi poruncilor împărăteşti».

Iar fericitul Montanus şi soţia sa Maxima, auzind această hotărâre de moarte, ca şi cum ar fi primit un dar nepreţuit, slăviră pe Dumnezeu: «- Mulţumim Ţie, Doamne Iisuse Hristoase, că ne-ai dat răbdare şi ne-ai găsit vrednici de mărirea cea veşnică».

Şi, pe când slujitorii demonilor au ajuns cu ei la malul râului Sava, la vărsarea lui în Dunăre, şi le-au legat câte o piatră de gât, înainte de a-i arunca, robul lui Dumnezeu ridicându-şi mâinile către cer s-a rugat şi mai fierbinte:
«- Doamne Iisuse Hristoase, Care Te-ai jertfit pentru mântuirea lumii, primeşte sufletele robilor Tăi, Montanus şi Maxima, care pătimesc pentru numele Tău. Sporeşte, Doamne, şi apără turma cea credincioasă a Bisericii Tale din Singidunum şi de prin toate văile Dunării. Cu ochii minţii văd, Stăpâne, cum în această latură de pământ se ridică un popor nou, care cheamă numele Tău cel sfânt prin biserici, în limba romană».

Astfel, nelegiuiţii înecară în râul Sava pe cei doi neînfricaţi fii ai Bisericii. Valurile apelor traseră la maluri moaştele lor preacinstite. Iar credincioşii, întru ascuns, le ridicară şi păstrară trupurile lor cu scumpătate, ca pe nişte odoare de mare preţ.

În acest chip au primit cununa de martiri robul lui Dumnezeu, Sfântul Montanus, preotul bisericii din Singidunum, împreună cu soţia sa, Maxima preoteasa, pe vremea păgânului stăpânitor Diocleţian şi a cârmuitorului Probus, împărăţind în veci Domnul Iisus Hristos (1).

Pomenirea acestora cu laude se face, după rânduiala creştină, în ziua trecerii lor în lumea drepţilor.

Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu

1. Pr. Prof. Nicolae M. Popescu, Viaţa Sfântului Montanus, presviterul din Singidunum, în Preoţi de mir adormiţi în Domnul, Bucureşti, 1942, p. 6-10 ; Pr. prof. I. Rămureanu, Martiriul Sfântului Montanus prezviterul din Singidunum, un preot daco-român, cu bogată bibliografie, în Actele martirice, Bucureşti, 1982, p. 184-189.

Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 141-143 Sfântul Montanus, preotul şi soţia sa, Maxima

Sursa: Sfinti Romani

INEDIT ATITUDINI: Cuvânt la Buna Vestire, al celui între sfinţi Părintele nostru Andrei, episcopul Critului

traducere de Monahul Gherontie (Nica)

Astăzi a sosit bucuria tuturor oamenilor, iar blestemul cel dintâi se dezleagă

Astăzi a sosit bucuria tuturor oamenilor şi blestemul cel dintâi se dezleagă. Sosit-a Cel ce pretutindenea este şi toate le umple de bucurie. Cum a venit dară? Fără să fie înconjurat de purtători de suliţă, fără să aibă în urma Sa oşti îngereşti, fără venire măreaţă, ci liniştit şi blând. Şi a făcut astfel, ca să distragă atenţia boierului întunericului; ca prin această înţeleaptă meşteşugire să prindă în cursă pe şarpe, să înşele pe balaur, pe asirianul ce pusese stăpânire pe toată nobleţea omenească şi astfel în cele din urmă să-i răpească prada. Căci nu s-a îndurat nesfârşita Sa milostivire ca acest lucru deosebit, adică omul, să fie nimicit, şi pentru care El a întins cerul ca un cort, a întemeiat pământul, a împrăştiat vânturile, a făcut marea şi toată zidirea cea văzută. Pentru aceasta Dumnezeu a coborât pe pământ, a plecat cerurile, a venit printre oameni, a fost purtat în pântece de Fecioara, El, pe Care tot universul nu-L poate cuprinde.

Veselească-se dară astăzi toată lumea, iar natura să salte! Căci cerul se deschide şi pământul primeşte tainic pe Împăratul a toate. Nazaretul imită Edenul şi primeşte în sânurile sale pe Săditorul Edenului. Părintele îndurărilor îşi logodeşte Luişi nimicnicia omenească prin Singurul Născut din El. Şi Gavriil slujeşte taina spunând liniştit Fecioarei: „Bucură-te!”, ca fiica lui Adam, ce a răsărit din David să readucă bucuria pe care a pierdut-o strămoaşa ei, Eva. Astăzi Tatăl slavei S-a milostivit de neamul omenesc şi a căutat cu îndurare la firea care s-a stricat de către Adam. Astăzi Dătătorul de milostivire îşi arată abisul preabunelor Sale îndurări şi revarsă mila Sa asupra făpturii, milă ce se revarsă precum apele ce acoperă mările.

Această bună-vestire prăznuim noi acum; această vestire o primeşte Gavriil şi mijloceşte între Dumnezeu şi omenire şi mai întâi binevesteşte Fecioarei încredinţând-o de reîmpăcarea deplină a lumii cu Dumnezeu, căci Părintele îndurărilor S-a milostivit de neamul nostru care fusese de-acum supus stricăciunii prin alunecarea în păcat şi Şi-a adus aminte de lucrul mâinilor Sale. Şi întrucât n-a suferit să ne vadă pierind până la sfârşit, întâi a dat prin mâinile lui Moisi Legea ce era scrisă pe plăci de piatră. Dar pentru că Legea nu a adus vreo schimbare[1], a trimis bărbaţi purtători de Duh, adică pe proorocii cei străvăzători, care arătau căile Domnului cele drepte. Şi cu toate că cei către care au fost trimişi şi-au astupat simţurile şi nu s-au schimbat defel, totuşi nici măcar atunci Făcătorul n-a trecut cu vederea făptura Sa, ci a trimis nouă nevrednicilor la care sfârşiturile veacurilor au ajuns (I Cor. 10:11) pe Fiul Său, Cel de un scaun şi întocmai bun cu El, Care a ieşit din sânurile Sale preabune şi atotneprihănite. Căci a judecat cum că se cuvine mai vârtos să lucreze pentru mântuirea celor ce au naufragiat, decât să treacă cu vederea această făptură atât de însemnată, pe care a plăsmuit-o. 

Continuare in Revista Atitudini