Editorial Roncea: O vidanja pentru Oprea si Tismaneanu.

Rafuiala celor doi veleitari ai tuturor regimurilor, Marius Oprea si Vladimir Tismaneanu, ar putea face epoca. Ambii se tin cu dintii de ciolanul afacerii anticomunismului si trag de zgarciul intans la maximum al asa zisului Institut de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc, dupa cum a fost rebotezat agramat si abramburitic recent (dupa un comentator al ziarului „Curentul”, acesta ar putea sa poarte mai degraba numele de „Institutul de Deshumare a Victimelor Comunismului”).

Dar ce vrea „vanatorul de securisti” (din interior) Marius Oprea, cunoscut si pentru bataliile sale cu mortii datorita unui apel curajos din care citez: „pisa-ne-am pe mormantul lor” (o sa inceapa cu cel al tatalui lui?). O spune doct, dupa cum e reprodus de organul GDS (al carui membru e), revista de „intelectuali angajati” „22”: "Eu fac team building ducandu-mi colegii sa dezgroape morti. De asta suntem o echipa puternica (...) Nu mi-e frica nici de cacatii de comunisti, nici de cacatii astia de la putere". O mai buna auto-caracterizare nici ca se putea, tinand cont ca, pana mai ieri, in calitatea sa de secretar de stat si el, Marius Oprea, se afla „la putere”. Desigur, nu stiu cum ar trebui sa se numeasca nici cel care cerseste de la niste „cacati” prelungirea sinecurii, alaturi de adjuncta sa, fosta propagandista si secretara PCR din presa comunista Lucia Hossu Longin, metamorfozata si ea, peste noapte, in anticomunista de serviciu(i).

De cealalta parte a baricadei de excremente se iteste patronul anticomunsimului de parada, supranumit de un consangean de-al sau, Michel Shafir, „ayatollahul Tismaneanu”, si el membru al aceluiasi grup „elitist”, neokominternist, GDS. Ce vrea el? Ne spune colegul sau de grup de interese, momentan divergente: bani - „sa achizitioneze si sa distribuie circa 200 de exemplare din Raportul final”; si functii, pentru el si catelusii sai, daca se poate pe viata - “Presedinte al noului Consiliu Științific - Vladimir Tismaneanu, numirea in functia de secretar stiintific a lui Cristian Vasile, adaugarea a trei departamente noi in noua structura a IICCR: Cultura, propaganda, ideologie in timpul dictaturii comuniste (condusa de Vladimir Tismaneanu si Cristian Vasile), Economia nationala sub comunism (condusa de Dragos-Paul Aligica), Memoria si nostalgia comunismului (condusa Mihai Neamtu) – posibil Mirel Banica si Angelo Mitchievici.”Batalia pe ciolan a divizat „societatea civila” antiromaneasca. Alaturi de Oprea se afla Carmen Musat, nevasta fostului ofiter de Securitate George Musat, avocat al GDS si acum finantator al revistutei sotiei, „Observator cultural”, cu a sa casa de avocatura „Musat si Asociatii”. Lista sa de sustinatori e ridicola prin impostura: de la activista PCR Smaranda Enache si globetrottera regimului comunist Ana Blandiana la recent deconspiratii ca „surse” si informatori ai Securitatii Gabriela Adamesteanu si William Totok. Nici Tismaneanu nu se lasa mai prejos: o armata de „baieti de mingi” condusa cu umbreluta rosie infipta in fund de UTC-situl intarziat Ioan T Morar, face valuri electronice, mai ales cand se deschide, pe langa mai vechii colaboratori ai Securitatii din carca lui Tismaneanu, Mihnea Berindei si Sorin Antohi.

Nu vreau sa va plictisesc cu detalii. Pestilentialul e la locul lui, in gura intelectualilor de loja, dupa cum v-am citat mai sus: atat in „Observatorul” damelor culturale cat si in „22”-ul baiateilor cu posetuta.

Goana dupa gologani luati de la gura saracilor acestei tari si pentru ocuparea spatiului public cu picamarul i-a scos din minti pe „anticomunistii” de opereta.

Dr. Florin Mătrescu despre Aiud, Sighet şi rezistenţa armată anticomunistă (Gavrilă Ogoranu, Goma, Părintele Justin vs Tismaneanu, Oprea, Brucan).

N-aş vrea ca Aiudul să fie un nou Sighet. Am fost la Mănăstirea Petru Vodă, unde am căpătat binecuvântarea Părintelui Justin, am vorbit puţin cu dânsul, printre altele şi de o controversă care agită mult cercurile intelectuale româneşti privind apartenenţa la masonerie a unei personalităţi cunoscute a vieţii culturale şi, printre altele, am aflat de lupta dârză care se dă între partida patriotică, naţionalistă, suferindă a deţinuţilor politic şi alte planuri, care probabil aparţin masoneriei, de a se face la Aiud ceva care nu prea are legătură cu faptele de sfinţenie care s-au întâmplat în această închisoare.

- Părintele Justin vorbeşte despre o confiscare a suferinţei de către torţionari şi urmaşii lor.

- Eu n-am avut timp să detaliez acest aspect. L-am întrebat doar: „Părinte, acest grav zvon care circulă în societatea românească este o colportare, o defăimare, sau este un lucru real?”. Şi mi-a spus că este un lucru real.

- După părerea mea există o tendinţă de confiscare a acestei memorii a rezistenţei şi a luptei anticomuniste. Sighetul a devenit o închisoare corectă politic, la Aiud diversiunile se ţin lanţ, închisoare Piteşti a fost privatizată etc. Pe de altă parte, Tismăneanu, urmaş al unor ilegalişti bolşevici, a condus Comisia Prezidenţială Pentru Analiza Dictaturii Comuniste. Cum apreciaţi acest proces de control a memoriei?

- Ăsta e un adevăr axiomatic. Marii istorici, zişi ai comunismului, atât din România, cât şi din afara ţării, sunt ex-troţkişti, maoişti, comunişti, convertiţi, chipurile, dintr-odată, la democraţie. Mai mult decât atât, sunt printre puţinii care au acces la arhive. Prin urmare, unele din spusele lor conţin foarte mult adevăr şi amestecă adevărul cu interpretări eronate, tocmai pentru derutarea publicului. Preferam surse mai puţine, informaţii mai puţine, însă corecte, decât cărţi voluminoase în care sunt unele adevăruri istorice luate din arhive, malaxate de minţi perverse care lucrează la comandă.

- Ei sunt stalinişti ori urmaşi ai staliniştilor care vin astăzi şi ne vorbesc despre anticomunism, reducând răul numai la perioada Ceauşescu.

- Bineînţeles. Sau evită cuvântul comunism şi folosesc cuvântul stalinism sau, ceea ce mi se pare foarte grav, niciodată nu şi-au privit retrospectiv anii de prozelitism comunist.

- Cazurile Tismăneanu şi Brucan sunt elocvente.

- Aflăm de-abia acum că Brucan ar fi fost sigur agent KGB, după cum ne informează istoricul Alex Mihai Stoenescu. De ce Brucan era onorat de Mândruţă cu titlul de „dom' profesor” şi cu titlul de „Mafalda al naţiunii”? Brucan, un om care n-avea nici măcar liceul!

Au dreptul să vorbească numai urmaşii celor care au instaurat comunismul

- Şi ar mai fi o întrebare: de ce un Ion Gavrilă Ogoranu, oameni ai rezistenţei anticomuniste, ca Paul Goma sau alţii, au fost lăsaţi în afară? Ei nu fac parte nici din conducerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, n-au făcut parte nici din Comisia Tismăneanu, nu fac parte din nicio instituţie care ar trebui să fie preocupată de aflarea adevărului despre regimul comunist.

- Aţi pus punctul pe „i”. În toate ţările foste-comuniste, niciun om din rândul supravieţuitorilor nu a fost convocat pentru a-şi spune cuvântul privind trecutul istoric comunist. Singurii care au căpătat dreptul să vorbească sunt urmaşii celor care au instaurat comunismul, care au devenit mari analişti şi filosofi ai comunismului.
Nu poate fi o întâmplare şi, într-adevăr, doi oameni nu puteau fi ocoliţi în stabilirea adevărului istoric despre regimul comunist din România: Ion Gavrilă Ogoranu şi Paul Goma. Mai ştim şi alţii. Nici măcar nu au fost consultaţi. Au fost pur şi simplu daţi la o parte.

- Ce părere aveţi de manualul de istorie al comunismului?

- Sunt îngrozit. Avem de a face cu o neglijarea totală a unor aspecte din rezistenţa anticomunistă. În schimb putem admira şpagatul Nadiei Comăneci. Să neglijezi oameni care au luptat în munţi sau au îndurat puşcăria este o ticăloşie fără margini şi un act anticreştin.
Anticipez că la următoarea editare a manualului despre comunism pentru elevi o să dispară şi numele Bădiţei Ion Gavrilă Ogoranu şi ale altor personalităţi din rezistenţa anticomunistă.
Cred că Sighetul nu trebuie omis dintre lucrurile care trebuie văzute. Copiii noştri trebuie instruiţi să diferenţieze ce este real în Sighet şi ceea ce a fost prelucrat pentru a se respecta corectitudinea politică şi alte interese de ordin intern sau internaţionalist.

fragment dintr-un interviu realizat de Florin Palas pentru revista Veghea

Liberalul Patriciu il premiaza pe liberalul Marius Oprea pentru o caricatura de manual despre istoria comunismului. Business anticomunism.

Proiectul “O istorie a comunismului în România” implementat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în Romania a fost ales proiectul educaţional al anului şi a primit un premiu în valoare de 10.000 de euro în cadrul Galei Educaţiei organizată de Fundaţia Dinu Patriciu. Acest proiect al IICCR, care a presupus elaborarea unui manual, cursuri de pregătire pentru profesori, introducerea unor opţionale de Istoria comunismului la liceu, concursuri de eseuri, workshopuri şi o şcoală de vară, a fost premiat joi seară.


Dr. Florin Mătrescu: Au dreptul să vorbească numai urmaşii celor care au instaurat comunismul


- Şi ar mai fi o întrebare: de ce un Ion Gavrilă Ogoranu, oameni ai rezistenţei anticomuniste, Paul Goma, şi alţii au fost lăsaţi în afară? Ei nu fac parte nici din conducerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, n-au făcut parte nici din Comisia Tismăneanu, nu fac parte din nicio instituţie care ar trebui să fie preocupată de aflarea adevărului despre regimul comunist.

- Aţi pus punctul pe „i”. În toate ţările foste-comuniste, niciun om din rândul supravieţuitorilor nu a fost convocat pentru a-şi spune cuvântul privind trecutul istoric comunist. Singurii care au căpătat dreptul să vorbească sunt urmaşii celor care au instaurat comunismul, care au devenit mari analişti şi filosofi ai comunismului.
Nu poate fi o întâmplare şi, într-adevăr, doi oameni nu puteau fi ocoliţi în stabilirea adevărului istoric despre regimul comunist din România: Ion Gavrilă Ogoranu şi Paul Goma. Mai ştim şi alţii. Nici măcar nu au fost consultaţi. Au fost pur şi simplu daţi la o parte.

- Se urmăreşte oare ca aceşti oameni să dispară fizic?

- Exact. Probabil fie aşteptăm să se prescrie crimele, fie să moară cei mai valoroşi martori: cei care au trăit comunismul.

- Ce părere aveţi de manualul de istorie al comunismului?

- Sunt îngrozit. Avem de a face cu o neglijarea totală a unor aspecte din rezistenţa anticomunistă. În schimb putem admira şpagatul Nadiei Comăneci. Să neglijezi oameni care au luptat în munţi sau au îndurat puşcăria este o ticăloşie fără margini şi un act anticreştin.
Anticipez că la următoarea editare a manualului despre comunism pentru elevi o să dispară şi numele Bădiţei Ion Gavrilă Ogoranu şi ale altor personalităţi din rezistenţa anticomunistă. (interviu acordat revistei VEGHEA, consemnat de Florin Palas)

Piaţa Universităţii - ţinta diversiunilor şi a manipulărilor şi după 19 ani

La aproape două decenii de la represiunea sângeroasă a Pieţei Universităţii din 13-15 iunie ordonată de Ion Iliescu, manipularea şi diversiunea pe această temă încă persistă, alimentată de trusturi de presă subordonate apropiaţilor lui Iliescu şi de grupări diversioniste coordonate din umbră de personaje mai mult decât controversate.
Comemorarea zilei de 13 iunie 1990, organizată de victimele mineriadei şi de vechii golani ai Pieţei Universităţii, fondatorii şi liderii organizaţiilor care au creat şi susţinut vreme de 54 de zile acest fenomen unic în istoria recentă, a fost ţinta unui adevărat atac mediatic şi nu numai. Un grup obscur, ca finanţare şi organizare, a instigat la violenţă printr-o acţiune făţişă de provocare, încercând să plaseze registrul acestei zile de comemorare într-o cheie a derizoriului, de şuşanea de gang, acţiune prezentată copios de trusturile vechilor complici şi subordonaţi ai „bătrânului edecar“ Ion Iliescu.
Deşi Realitatea TV, de exemplu, a filmat mai bine de şase ore la faţa locului, atât slujba în memoria celor ucişi de hoardele de mineri, cât şi luările de cuvânt ale vechilor golani, deţinuţilor politici şi ale basarabenilor, victime actuale ale comunismului, ilustrarea acestei zile s-a făcut cu imagini fără nicio legătură cu 13-15 iunie 1990 - respectiv cu imagini din 1999!
Antenele lui Voiculescu, tovarăşul dintotdeauna al lui Iliescu, au prezentat exclusiv acţiunea diversionistă şi stupidă a grupării unor aşa-zişi noi golani, care îmbrăcaţi în costume de miner de operetă s-au apucat de un „flash-mob“ de pantomimă şi scălămbăială în locurile unde studenţii au fost năuciţi cu bătaia şi umpluţi de sânge, cu 19 ani în urmă. În urmă cu un an, ceva similar, intitulat „flash mob - bătaie cu perne“ iniţiat de un grup de tineri cretini pesedişti, a împins în derizoriu şi penibil manifestările legate de această zi sângeroasă. Miza este uşor de înţeles: pe Iliescu îl scoate din sărite comemorarea crimelor sale drept care s-a creat o strategie mediatică de minimalizare, împingere în deriziune şi desconsiderare a evenimentelor din 13-15 iunie.
Pro TV-ul boss-ului Adrian Sârbu a sărit pur şi simplu peste această zi, din motive simple, Adrian Sârbu a fost cel care din postura de şef de cabinet al lui Petre Roman a cerut Armatei dinamită pentru a arunca în aer Balconul Universităţii. Armata, respectiv generalul Stănculescu, a refuzat să dea curs unei astfel de „iniţiative scelerate“ trimiţându-l la plimbare pe teroristul de serviciu al regimului Iliescu, devenit ulterior principal agent media al FSN.

Manipulatorii din umbră

Gruparea aşa-zişilor „noi golani“ - un nume al imposturii, deoarece aceştia nu au niciun fel de legătură cu golanii Pieţei Universităţii, ei provenind din zona fotbalului - nu este la prima acţiune cu caracter diversionist, iar suportul media oferit acestora scoate la lumină complicităţi ascunse până în prezent, fire ce duc la unul dintre generalii de vârf ai sistemului corupt al Justiţiei militare, pensionat forţat de Traian Băsescu, dar şi la personaje înfiltrate în „societatea civilă“ cu obiective şi ţinte deloc civile sau civice.
În spatele pseudo-golanilor, a ultraşilor, se află un anume - Teodor Mărieş, cel care a făcut jocul lui Iliescu pe 15 iunie 1990, în Piaţa Universităţii, instigând la violenţă şi justificând intervenţia organelor de represiune şi chemarea minerilor. Mărieş este strâns conectat de generalul Dan Voinea, la rândul său aflat într-un cerc de interese ce cuprinde foşti consilieri prezidenţiali ai lui Emil Constantinescu, dintre care unul, fost secretar de stat liberal, este actualmente secretar de stat în subordinea lui Boc. Voinea, rejectat de Justiţie după rezultatele sale dezastruoase, este actualul angajat al Institutului controlat de Marius Oprea, unul dintre cei mai vituperanţi critici ai lui Traian Băsescu. Oprea, liberal din gruparea lui Tăriceanu, se află, surprinzător, în continuare în solda actualei guvernări PDL-PSD.
Dan Voinea a deţinut, între anii 1997 şi 2000, şefia Secţiei Parchetelor Militare. În aprilie 2006, Dan Voinea a fost numit în funcţia de procuror militar şef-adjunct al Secţiei Parchetelor Militare. În octombrie 2008, procurorul general Laura Codruţa Kovesi a cerut revocarea lui Voinea din funcţie, acuzându-l de tergiversarea dosarelor mineriadelor şi ale revoluţiei. Printr-un decret semnat de către Traian Băsescu, Voinea a fost pensionat la 1 aprilie 2009. Acesta a întocmit, chemat personal de Ion Iliescu, şi rechizitoriul „procesului“ în urma căruia Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost condamnaţi la moarte în decembrie 1989.
El a fost acuzat public că misiunea sa cheie a fost tergiversarea şi muşamalizarea dosarelor Revoluţiei şi Mineriadei în care este direct implicat Iliescu. Presa a dezvăluit că între Ion Iliescu şi generalul Dan Voinea a existat o conexiune ascunsă, iar generalul a încălcat cu bună ştiinţă legea, ţinând secret faptul că, încă din anul 1984, este un apropiat al lui Ion Iliescu. Ancheta recentă a CSM şi rezoluţia Parchetului General, susţinută şi de Ministerul Justiţiei a arătat că Voinea de fapt a fost un impostor al Justiţiei şi al uniformei militare, activitatea sa reprezentând o pată pe obrazul celor două instituţii - Armata şi Justiţia.

Reţeaua generalului Voinea

Generalul Voinea şi-a creat o adevărată reţea de susţinere, în decursul anilor, în presă şi în rândul unor organizaţii mai mult sau mai puţin civile - de la GDS la Asociaţia lui Mărieş şi nu numai. Utilizând aşa-zişii „revoluţionari“ în fapt mici grupuri gălăgioase de manevră, a obţinut imaginea unui general asistat şi susţinut prin presiune publică de „revoluţionari“ şi „societatea civilă“.
Doru Marieş, cocoţat la şefia unei astfel de asociaţii cu sprijinul deschis al generalului Voinea, a fost liderul unei fantomatice organizaţii - Alianţa Poporului - în timpul desfăşurării manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din 1990, care promova constant un mesaj al confruntării violente. Considerat un provocator aflat în slujba Poliţiei şi al organelor FSN, Teodor Mărieş a fost izolat de către studenţi, fondatorii Pieţei Universităţii. Organizatorii Pieţei Universităţii l-au suspectat de la bun început pe Mărieş şi gruparea sa că au misiuni diversioniste. Un fost şef al UM 0215, colonelul Florin Calapod, a avut o misiune-cheie în acea perioadă. Rolul brigăzii sale a fost compromiterea mesajului Pieţei Universităţii - nonviolent şi paşnic, prin instaurarea unui spirit autarhic şi anarhic şi prin iniţierea unor acţiuni provocatoare de către organizaţii infiltrate de securiştii săi.
Mărieş a fost instrumentul principal al acestui proiect malefic, care avea ca scop justificarea intervenţiei în forţă împotriva manifestanţilor Pieţei Universităţii. Mărieş a dispărut o lungă perioadă de timp din atenţia publică, ulterior reapărând, fraudulos, peste 15 ani, în fruntea unei organizaţii - 21 Decembrie 1989 - cu care nu a avut nimic de-a face vreme de peste un deceniu şi jumătate şi promovând făţiş o grupare creată din galerişti de stadion.
Grupusculul aşa-zişilor „noi golani“ ai lui Mărieş s-au făcut remarcaţi prin acţiuni camuflate, clasic, sub masca „anticomunismului“ şi „românismului“, împrăştiind tricouri, afişe şi fluturaşi cu o pseudo-hartă a României mari, din care lipseşte tocmai... Basarabia istorică, respectiv ţinuturile aflate la ucraineni. Gruparea ultraşilor de pe stadion, convertită falsificator sub o titulatură a imposturii, nu este decât încă o grupare de confiscare şi maculare a idealurilor şi reperelor româneşti, asemenea actualei conduceri dubioase a organizaţiei „21 decembrie“.

George RONCEA
www.curentul.ro

Veghea: Ortodoxie, globalizare si intelectualii-anexa

Câţiva prieteni au avut de curând bucuria de a-l întâlni pe Părintele Arsenie Papacioc, duhovnicul de la Marea Neagră, în liniştea înălţătoare a chiliei Sfinţiei Sale. În cadrul discuţiei tinerii au emis ipoteza că generaţia actuală este net inferioară celei interbelice, moment în care, cu smerenie, Părintele a atras atenţia că nu trebuie să ne subapreciem. A făcut aceasta gândindu-se la faptul că aparţinem unui neam neînvins, un neam în cadrul căruia există o legătură tainică între sufletele morţilor noştri, românii trăitori astăzi pe acest pământ şi cei care vor veni după noi. Marele duhovnic sublinia faptul că lupta şi martiriul strămoşilor noştri ne aduc îmbogăţirea sufletească de care avem atâta nevoie. Şi este adevărat că, fără a intra în comuniune cu sfinţii, martirii şi mărturisitorii noştri, vom fi asemeni lui Parsifal, venind de nicăieri şi mergând spre nicăieri.

Astăzi, când se pune din nou problema limitării grave a libertăţii noastre, trebuie să căutăm spre modelele exemplare ale românilor. Istoria românilor e supusă unui proces de lichidare, afirma de curând un reputat istoric. Marii domnitori sau eroii noştri sunt supuşi unui amplu demers de demitizare, conceput de intelectualii-anexă unor reţele care ţintesc des-fiinţarea reperelor noastre fundamentale, a celor care ştiu că cine controlează trecutul, controlează viitorul. Cum ei controlează prezentul, controlează şi trecutul. Uitaţi-vă numai la uriaşul arsenal care este aruncat în luptă pentru confiscarea şi falsificarea gravă a sensurilor şi simbolurilor autentice ale rezistenţei româneşti anticomuniste. Intelectuali fără operă, descendenţi ai reţelelor Kominternului, condamnă regimul comunist din România, încercând să acopere crimele fizice şi spirituale pe care regimul ateo-comunist le-a comis asupra poporului român. Urmaşii ilegaliştilor comunişti, odraslele ofiţerilor sovietici care au impus comunismul cu tancurile, dizidenţi de operetă, creaţi de biroul de cadre al Partidului Comunist Român, foşti activişti notorii lipsiţi de orice merite profesionale populează diversele comisii pentru condamnarea dictaturii comuniste sau institute pentru studierea crimelor comuniste. Edificator este că nicio personalitate marcantă din lumea foştilor deţinuţi politic sau a luptătorilor cu arma în mână împotriva comunismului nu a fost invitată să facă parte din aceste instituţii suculent subvenţionate de la bugetul de stat.

În ultimul timp, uzurpatorii confiscă până şi locurile sacre ale suferinţei româneşti: închisorile comuniste, în care s-au jertfit şi au mărturisit înaintaşii noştri. Care sunt consecinţele? Extrem de grave. Cercetaţi rapoartele şi studiile acestor piloţi orbi, cum i-ar fi numit Mircea Eliade, şi veţi vedea cum este tratată rezistenţa creştină a românilor la această experienţă cumplită care a fost comunismul. Vă asigur că nu veţi afla nimic despre experimentul satanic petrecut în închisoarea de la Piteşti asupra studenţilor creştini, care urmărea în final renegarea Mântuitorului de către aceşti tineri. Nu veţi afla nimic despre crezurile şi idealurile studenţilor, militarilor sau ţăranilor care au luptat în munţi, cu arma în mână, pentru a arăta lumii că exista un colţ din pământul românesc care nu-şi plecase capul de bunăvoie în faţa comuniştilor, cu credinţa că jertfa lor le va permite românilor să păşească cu fruntea sus pe acest pământ, după cum mărturisea Ion Gavrilă Ogoranu, legendarul lider al grupului de luptători din Munţii Făgăraşului. Nu veţi afla nimic despre rezistenţa ţăranească (majoritatea ţăranilor nu înţelegeau că milostenia creştină, această mare virtute creştină, ajunsese o infracţiune). Dar, mai ales, nu veţi afla nimic despre rezistenţa ortodoxă, mucenicia şi sfinţenia mirenilor, preoţilor sau monahilor din temniţele comuniste. De ce nu trebuie să ştim nimic despre cei care prin cuvântul, dar mai ales prin faptele lor, ne duc cu gândul la icoana întâilor creştini? Cei care rugându-se au vărsat lacrimi sfinte pentru neamul românesc trebuie uitaţi. Pentru a nu deveni imbold sau model pentru noi. Resursele de putere ale acestui neam trebuie întinate. Şi atunci pun etichete. Îi acuză că au făcut politică. Omit să spună că ţelul politicii lor a fost apărarea credinţei creştine. Sfântul închisorilor, aşa cum l-a numit Părintele Nicolae de la Rohia pe Valeriu Gafencu, înainte de moarte mărturisea că nu regretă activitatea sa politică, dar că regretă că nu a purtat toată viaţa cămaşa lui Hristos. Mântuirea personală şi a neamului românesc a fost ţelul lor. Şi au demonstrat-o cu prisosinţă Părinţii Justin Pârvu, Arsenie Papacioc, Adrian Făgeţeanu, Liviu Brânzaş, dar şi mirenii Ioan Ianolide, Virgil Maxim, Costache Oprişan şi atâţia alţii. Nemaivorbind că alţii, cum ar fi Părintele Arsenie Boca, Părintele Ioan Iovan, Părintele Daniil Sandu Tudor, Părintele Dumitru Stăniloae sau Mircea Vulcănescu, care, deşi nu au făcut niciodată politică partizană, sunt acuzaţi de legionarism. Şi sunt din nou condamnaţi. Dar, indiferent ce urzesc vrăjmaşii, lucrarea lui Dumnezeu nu poate fi tăinuită. Ea se arată cu întreaga ei forţă. Jertfele celor din închisori ne-au arătat că harul lui Dumnezeu lucrează în neamul românesc şi în Biserică.

Părintele Arsenie Papacioc îl clătina pe anchetatorul care încerca să-l facă să nege existenţa lui Dumnezeu. „Şi dacă există?”, îi răspundea acesta, punându-i serioase probleme de conştiinţă. Acolo, în temniţele comuniste a înţeles Părintele că „Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu”. De atunci şi până azi recomandă tuturor să moară şi să învieze în fiecare zi. Aşa cum a făcut-o ca nimeni altul Părintele Gheorghe Calciu. Un alt duhovnic ortodox, Părintele Mina Dobzeu, îl boteza pe Nicolae Steinhardt cu apa dintr-un ibric. Părintelui Arsenie Boca până şi Securitatea îi recunoştea minunile săvârşite. Părintele Sofian Boghiu, prigonit din Basarabia ocupată de ruşi, sublinia, de câte ori avea prilejul, atmosfera creştină din detenţie.

Părintele Justin Pârvu crede că Dumnezeu ne pedepseşte pentru că nu recunoaştem jertfa. Pilda acestor mărturisitori trebuie să fie ziditoare de suflet pentru toţi credincioşii români ortodocşi. Punând în lucrare latenţele sufletului românesc ne vom redescoperi misiunea pe care Dumenzeu ne-a încredinţat-o pe acest pământ.

Unul dintre intelectualii înstrăinaţi, care se află la conducerea Institutului Cultural Român, spunea că „fenomenul Piteşti” este o expresie a specificului românesc, făcând referire la satanica reeducare din această închisoare. Unul dintre supravieţuitorii miraculoşi ai Piteştiului, blândul şi smeritul meşter popular Nicolae Purcărea, îmi povestea cum, după numeroase anchete, în care erau bătuţi într-un mod pe care mintea omenească aproape că nu poate să-l perceapă, fiind întrebaţi de Ţurcanu, şeful reeducatorilor, dacă mai cred în Dumnezeu, el, împreună cu câţiva camarazi ai săi, ridicau mâna afirmativ, stârnind mânia călăului, care ducea la reînceperea torturii, deoarece „bandiţii” nu se curăţaseră de „putregaiul” credinţei în Dumnezeu. Dar despre faptele de eroism şi de mărturisitorii creştini, „elitiştii” noştri, educaţi în cadrul Grupului pentru Dialog social sau a Colegiului Noua Europă, nu scot un cuvinţel. Şi ar mai trebui subliniat un fapt. De câte ori vorbesc despre universul concentraţionar românesc, încearcă să şocheze cu tot felul de scene „hard”, dar aproape niciodată nu fac referinţă la faptele de înălţime creştină. Mentorul lor, Silviu Brucan, care a supravegheat îndeaproape înfiinţarea GDS, într-una din cărţile sale, scria despre nedreptăţile pe care le-au făcut activiştii comunişti filosofului Petre Ţuţea, dar trecea sub tăcere că s-a aflat printre conducătorii revistei „Scânteia”, care cerea condamnarea la moarte a „criminalilor de război”, cum îi etichetau comuniştii pe cei care se opuneau instaurării regimului comunist în România. În opinia noastră, aceşti intelectuali de carton au ca miză ascunderea vinovăţiilor reale ale celor care au declanşat holocaustul comunist împotriva poporului român, a credinţei, culturii şi civilizaţiei româneşti.

Un alt fost deţinut politic, doctorul Teofil Mija, care a îndurat la rândul său 17 ani de temniţă grea, îmi povestea că înainte de a fi arestat a văzut un film sovietic din care a reţinut un lucru semnificativ. Tătucul Stalin îi învăţa pe activişti cum să călărească nişte cai nărăvaşi. „Mai întâi îi înfometaţi, apoi îi obosiţi, şi când vor cădea în genunchi, îi veţi călări cum doriţi”, îi învăţa Tătucul. Părintele Justin Pârvu avertiza că, dacă până acum slugile Domnului au vrut să ne lepădăm de credinţă, ceea ce va urma va fi satanizarea omului. Se aproprie vremurile, Dumnezeu ştie când vor veni, când se va plini cuvântul Mântuitorului: „Căci va fi atunci strâmtoare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa niciun trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile”. (Matei 24: 21-22). Tot Părintele spune că lumea întreagă a devenit un Piteşti uriaş. În închisoarea Piteşti, generaţia de la 1948 a fost supusă unui experiment satanic, care a urmărit transformarea omului în contrariul său. Blasfemierea răstignirii şi Învierii lui Hristos au întrecut imaginaţia umană. Tinerii au fost obligaţi să declare că Biserica este „sursă inepuizabilă de otravă care a înveninat sufletele oamenilor, adormindu-le raţiunea”, familia din care proveneau era „un cuib de viespi”, şcoala românească era „un instrument de pervertire a educaţiei”, patria reprezenta „un amalgam de etnii”. Astăzi, nu întâmplător, pentru că artizanii globalismului şi ai comunismului sunt aceiaşi, atacul nu se mai face în mod violent, făţiş, ci prin forme subtile, soft. Ţinta este sufletul omului, dezlipirea lui de cer. Alexandre de Marenches, fostul şef al SDCE-ului francez, spunea: „În ziua de azi nu se mai cuceresc teritorii pentru a stăpâni oamenii, se cuceresc suflete”.

Ni se cere renunţarea la propria identitate şi adoptarea unei noi identităţi: identitatea biometrică. Forţele celor încleştaţi în noua bătălie pentru libertate sunt net disproporţionate din punct de vedere material. Ei au instituţii, bănci, baze de date personale, televiziuni, ziare, sateliţi, sisteme de comunicare ultra-perfomante. Dar noi îl avem pe Dumnezeu şi nădejdea că această turmă mică va creşte precum turma Sfinţilor Părinţi care au răsturnat Imperiul Roman.

Există instituţii europene care consideră că cipurile RFID pot reprezenta cea mai mare ameninţare cunoscută la adresa libertăţii şi a vieţii private. Dar asta nu împiedică Parlamentul României să adopte legea privind introducerea actelor de identitate cu cip. Ne vor clonaţi virtual.

Din punct de vedere creştin, adevărul trebuie mărturisit. Nimeni nu poate să contrazică faptul că cipurile de pe actele de identitate sunt o fază premergătoare implantării lor la oameni şi nu ne îndoim că, dacă lucrurile vor rămâne aşa, nimeni nu poate scăpa de sub supraveghere şi dominaţie. Spun unii că nu-i deranjează această supraveghere, dar atunci când nu vom mai putea distinge realul de virtual vom fi ca nişte roboţi dirijaţi din telecomandă.

Există, însă, soluţii. Am văzut cum s-au salvat cei din închisorile comuniste: prin credinţă, prin nădejde şi prin dragoste. Să ne întoarcem deci la izvoare, la Sfinţii Părinţi, la creştinismul cosmic al ţăranului român. Să nu căutăm soluţii în exterior, ci în ortodoxia noastră. Etnogeneza noastră coincide cu încreştinarea noastră. Suntem români fiindcă suntem creştini şi suntem creştini fiindcă suntem români. Suntem neam apostolic, deoarece am primit cuvântul Evangheliei de la Apostolii lui Hristos, Andrei şi Filip. Faptul că suntem popor latin ortodox ne conferă unicitate. Nu spunem aceasta din orgoliu, ci cu convingerea că nu ne putem regăsi ca popor decât în ortodoxie. Înstrăinarea de ortodoxie duce la pierderea identităţii noastre. Şi, pentru asta, vom da socoteală în faţa lui Dumnezeu pentru că la Marea Judecată răspundem atât ca persoane, cât şi ca neam.

Globalismul, acest nou Turn al Babilonului, continuator al ideologiei revoluţiei franceze, al pozitivismului, al darwinismului şi al marxismului, toate caracaterizate printr-un ateism radical, ne obligă să ne închinăm raţiunii. Cea mai amară deziluzie a nefericitei noastre lumi, după cum spunea Nichifor Crainic. O raţiune care exclude minunile, tainele, sfinţii, faptul că la Sfânta Liturghie ne întâlnim cu morţii noştri.

Sfinţii Părinţi spun că cel mai înţelept în răutăţi este diavolul. Dar noi nu ne temem. Un alt sfânt al închisorilor, Părintele Ioan Iovan, ne îndemna să semnăm hotărârea de a iubi pe Dumnezeu şi neamul românesc mai mult decât însuşi fiinţa noastră, căci asta ne va duce la mântuire. Amin.

Florin PALAS

Marius Oprea, omul de casa al lui Tariceanu, stipendiat si de Guvernul Boc

Scris de George Roncea
Multifuncţionalul Marius Oprea, omul de casă al fostului premier Călin Popescu Tăriceanu, îşi continuă fulminanta carieră sub bagheta premierului PD-L Emil Boc, conducånd în continuare o instituţie guvernamentală numită pompos Institutul de Investigarea Crimelor Comunismului în Romånia. Reducerea bugetului Cancelariei primului ministru nu a afectat şi sinecura lui Marius Oprea, singurul secretar de stat liberal prezent şi în actuala guvernare, a cărui activitate principală pe vremea lui Tăriceanu era concentrată asupra „demascării“ lui Traian Băsescu, scotocit la dosar, la biografie şi la familie, inclusiv soţia acestuia, Maria Băsescu, fiind vizată de „dezvăluirile“ „vånătorului de securişti“ Marius Oprea. Institutul acestuia s-a „ilustrat“ pånă în prezent printr-o lucrare penibilă, un aşa-zis „manual de istoria comunismului pentru elevi“, lansat anul trecut, plin de date eronate, de „informaţii inexacte şi confuze, greşeli şi exprimări neclare“, incluzånd „datarea greşită a unor evenimente importante, cum ar fi conferinţa de la Ialta sau acordul de procentaj de la Moscova“ pentru a cita opiniile apărute în presă imediat după apariţie.
Marius Oprea, şef al Institutului pentru Studierea Crimelor Comunismului, consilierul personal pe probleme de securitate al primului ministru Călin Popescu Tăriceanu, este autorul unei biografii politice a ascensiunii lui Traian Băsescu (în curs de apariţie la Polirom) de nu mai puţin de 688 de pagini, care va fi lansată la debutul campaniei electorale pentru prezidenţiale. Informaţia a ieşit la iveală ieri, cu ocazia unei alte lansări de carte a studentului lui Zoe Petre, fosta maşteră a Biroului de partid al Universităţii Bucureşti. Cartea dedicată lui Traian Băsescu a intrat deja în circuitul de mediatizare de masă fiind prezentate nu mai puţin de şapte episoade în Observatorul Cultural, revista patronată de unul dintre membrii de vârf ai GDS, avocatul de succes George Muşat. Aceeaşi revistă l-a premiat recent, pentru un volum de... poezie, pe Marius Oprea, policalificat în de toate, cercetător, om politic, istoric, arheolog, „vânător de securişti“ - suspectat la rândul său de turnătorie.
Volumul său dedicat preşedintelui României „argumentează o idee mai explozivă, cum ar fi rolul Securităţii în inventarea lui Băsescu şi mai ales în propulsarea lui în viaţa politică post decembristă“ - pentru a cita din reclama cărţii.

Secretar de Stat liberal în Guvernul Boc(?)
Situaţia este cu totul inedită deoarece, astfel, premierul Boc va finanţa un mijloc de atac la adresa lui Traian Băsescu întrucât Institutul pentru Studierea Crimelor Comunismului, (IICCR) unde este preşedinte liberalul Marius Oprea, cu rang de secretar de stat, se află în subordinea directă a primului ministru.
Institutul pentru Investigarea Crimelor Comuniste în perioada Guvernării Tăriceanu şi-a folosit resursele pentru a căuta Dosarul de Cadre al preşedintelui Traian Băsescu la Arhivele Naţionale de la Constanţa, dosar în care s-au căutat posibile pete în vederea folosirii eventualelor date compromiţătoare împotriva lui Băsescu. N-au găsit nimic, dar asta nu înseamnă că Oprea a şi renunţat...
IICCR este o instituţie bugetofagă creată de Tăriceanu ca o replică la Comisia Tismăneanu, la rândul ei o copie a institutului-fantomă, zis al „revoluţiei“, creat de Ion Ilici Iliescu. Oprea a făcut parte şi din Comisia Tismăneanu, găzduită sub pulpana preşedinţiei, dar şi din numeroase alte comiţii şi comitete - membru al Grupului pentru Dialog Social, fost membru al Consiliului Naţional al Fundaţiei pentru o Societate Deschisă (un pui al Reţelei Soros), a mai fost şi consilier de stat al preşedintelui Emil Constantinescu (1999-2000), director al IRIR (2002), dar cea mai interesantă poziţie pe care a deţinut-o acesta a fost de consilier de stat pe lângă Cancelaria Primului Ministru Tăriceanu, unde avea în calitate de „specialist pe probleme de siguranţă“ acces la decizii ce puteau influenţa securitatea naţională a României, deşi nu a întrunit cerinţele de încredere pentru a beneficia de cerificat din partea Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat.
Faptul că i-a fost refuzat ORNIIS-ul spune multe despre acest personaj controversat, cu apucături ciclotimice, susţinător furibund al generalului Dan Voinea de exemplu, cel care a îngropat şi tergiversat un deceniu Dosarul Mineriadei, pentru a-l scoate basma curată pe Ion Iliescu, cel care l-a adus la „procesul Ceauşescu“ în calitate de om de încredere al grupului conspiratorilor sovietici.
Marius Oprea s-a întrebuinţat intens inclusiv pe tema Băsescu, coborând până la răscolirea trecutului soţiei lui Traian Băsescu, Maria Băsescu, în acelaşi Observator Cultural acuzându-l pe tatăl Primei Doamne a ţării că a fost „securist“ şi „miliţian“.
Nu putem decât să-i urăm succes pe mai departe prolificului autor, copil de suflet al Zoei Petre, „vânător de securişti“ sau ce-o mai fi fiind el.
http://www.curentul.ro/