Stalin despre Basarabia si 28 iunie 1940. Fostul agent rus Victor Suvorov sparge gheata GRU si a NKVD

„În vara lui 1940, printr-o ticăloasă campanie „eliberatoare”, Stalin a rupt din România Bucovina şi Basarabia. Chiar la gura Dunării, malul estic al rîului, pe o porţiune de cîteva zeci de kilometri, a trecut la Uniunea Sovietică. Imediat a fost mutată aici Flotila Dunării, formată în prealabil. N-a fost uşor să fie strămutate vasele de pe Nipru: vasele mici au fost transportate pe calea ferată, iar cele mari au fost aduse cu măsuri speciale de siguranţă, pe timp favorabil, prin Marea Neagră.”…
„În iunie 1940, cînd armata germană lupta în Franţa, din ordinul lui Stalin şi fără nici un fel de consultare cu aliaţii germani, Jukov (foto dreapta cu Stalin) a rupt o bucată din România – Basarabia – şi a adus navele fluviale în Delta Dunării. Dacă Hitler va face încă un pas spre apus, în Marea Britanic, cine garantează că Jukov, din ordinul aceluiaşi Stalin, nu va mai face încă un pas în România, un pas de o sută de kilometri, fatal pentru Germania?
Hitler a cerut şefului diplomaţiei sovietice să îndepărteze ameninţarea asupra inimii petroliere a Germaniei. Stalin şi Molotov n-au făcut acest lucru. Cine este vinovat de începerea războiului?
Cine pe cine a ameninţat’ Cine pe cine a provocat la acţiuni în replică?
Studiind în amănunt problema, marele istoric britanic L. Hart a stabilit că planul german din iulie 1940 a fost foarte simplu: pentru a apăra România de agresiunea sovietică trebuia ca atacul german să se dea în altă parte, distrăgînd atenţia Armatei Roşii de la cîmpurile petroliere.”…
„De ce a luat Stalin Basarabia în iunie 1940 ne spune telegrama sa din 7 iulie 1941 adresată comandantului Frontului de Sud, generalul de armată LV. Tiulenev. Stalin cere ca Basarabia să fie menţinută cu orice preţ, „avînd în vedere că teritoriul Basarabiei ne este necesar ca bază de plecare la atac pentru organizarea ofensivei”…
„Hitler lovise deja prin surprindere, iar Stalin nici nu se gîndea la apărare. Principala lui grijă este să organizeze ofensiva pornind din Basarabia. Căci ofensiva din Basarabia înseamnă ofensiva asupra cîmpurilor petroliere româneşti.
În cariera lui Stalin au fost puţine erori. Una dintre cele puţine, dar cea mai importantă, a fost luarea Basarabiei în 1940. Trebuia ori să cucerească Basarabia şi să meargă mai departe pîna la Ploieşti, acest fapt însemnînd prăbuşirea Germaniei, ori să aştepte pînă ce Hitler va debarca în Marea Britanic şi, după aceea, să cucerească Basarabia şi întreaga Românie, acest fapt însemnînd sfîrşitul „Reichului de o mie de ani”.
Stalin a făcut un pas înspre petrol, cucerind un cap de pod pentru o viitoare ofensivă, şi s-a oprit aşteptînd. Prin aceasta şi-a arătat interesul pentru petrolul românesc şi l-a speriat pe Hitler, care pînă atunci luptase în Vest, în Nord, şi în Sud, fără să acorde atenţie „neutrului” Stalin.
Luarea Basarabiei de către Uniunea Sovietică şi concentrarea în această zonă a unor însemnate forţe de agresiune inclusiv corpul de armată de desant aerian şi Flotila Dunării, l-au obligat pe Hitler să examineze situaţia strategică din cu totul alt punct de vedere şi să-şi ia măsurile de prevedere corespunzătoare. Era însă cam tîrziu! Nici măcar atacul prin surprindere al Wermachtului asupra Uniunii Sovietice nu l-a mai putut salva pe Hitler şi imperiul său… Hitler a înţeles de unde vine principala primejdie, dar prea tîrziu. Trebuia să fi gîndit la acest lucru înainte de semnarea pactului Molotov-Ribbentrop.”…
„Şi iată că facem o unică, dar însemnată descoperire: în prima jumătate a lui iunie 1941, în Uniunea Sovietică s-a înfiinţat cea mai puternică armată din lume, însă NU LA GRANIŢA GERMANĂ. Faptul e uluitor. Există suficiente mărturii că sporirea titanică a puterii militare sovietice la frontiera vestică (în Primul eşalon strategic, în special) n-a fost provocată de ameninţarea germană, ci de alte considerente. Poziţia Armatei 9 indică limpede aceste considerente: aceasta s-a înfiinţat LA GRANIŢA ROMÂNEASCĂ.
După prima dispariţie, Armata 9 apare subit în iunie 1940 la graniţa românească. Acum însă nu mai este o armată de gradul al doilea, ci o autentică armată de şoc. Se pregătea o „campanie eliberatoare” în Basarabia, iar sursele sovietice arată că, „Armata 9 s-a înfiinţat special pentru rezolvarea acestei probleme importante” (V7/, 1972, Nr. 10, pag. 83). Pregătirea armatei s-a făcut cu cei mai agresivi comandanţi, în ajunul „campaniei eliberatoare”, armata a fost inspectată de K.K. Rokossovski, abia eliberat din închisoare. Armata 9 a intrat în componenţa Frontului de Sud, – avînd calitatea de lider-cheie printre celelalte armate, la fel cum fusese Armata 7 în Finlanda. Frontul era comandat de G.K. Jukov personal. După o scurtă „campanie eliberatoare”, Armata 9 dispare din nou. Apoi, sub acoperirea Comunicatului TASS din 13 iunie 1941, reapare pe acelaşi amplasament de unde începuse „eliberarea” cu un an în urmă. Acum nu mai era pur şi simplu de şoc, ci de supraşoc, se pregătea să devină cea mai puternică armată din lume. Pentru ce? Pentru apărare? Nu, de partea română sunt trupe prea puţine, dar chiar dacă ar fi fost multe, nici un agresor nu va da lovitura principală prin România, din cele mai elementare considerante geografice, însă noua „campanie eliberatoare a armatei 9 în România putea să schimbe întreaga situaţie strategică din Europa şi din lume. România este principala sursă de petrol pentru Germania. O lovitură asupra României înseamnă moartea Germaniei, înseamnă oprirea tuturor tancurilor şi avioanelor, a tuturor maşinilor, vaselor, a industriei şi transportului. Petrolul este sîngele războiului, iar inima Germaniei, oricît ar părea de curios, se afla în România. O lovitură asupra României înseamnă o lovitură direct în inima Germaniei.”…
„Hitler a făcut ca toate acestea să nu se întîmple. În comunicatul guvernului german, transmis guvernului sovietic în momentul începerii războiului, sunt indicate cauzele acţiunii germane împotriva Uniunii Sovietice. Printre aceste cauze este şi concentrarea lipsită de temei a trupelor sovietice la graniţele României, ceea ce reprezintă un pericol fatal pentru Germania. Toate acestea
nu sunt născociri ale „propagandei lui Goebbels”. Armata 9 de „supraşoc” a luat fiinţă ca armată pur ofensivă. Generalul-colonel P. Belov mărturiseşte că şi după începerea operaţiunilor germane pe teritoriul sovietic, în armata 9 se consideră că, „fiecare misiune defensivă este ceva de scurtă durată” (V7/, Nr. 11, pag.65). De fapt, de această boală sufereau toate armatele, nu numai armata 9.
O informaţie cu mult mai interesantă despre starea de spirit în Armata 9 aduce triplul Erou al Uniunii Sovietice, mareşalul de aviaţie A.I. Pokrîşkin (pe atunci locotenent major, locţiitor al comandantului escadrilei de avioane de vînătoare din cadrul Armatei 9). Iată discuţia lui cu un „burtă-verde care nu fusese tăiat pînă atunci” şi căruia „eliberatorii” îi luaseră magazinul. Suntem în Basarabia „eliberată”,  în primăvara lui 1941.
“- O, Bucureşti! Dacă aţi vedea ce oraş frumos!
- Cîndva am să-l văd, i-am răspuns cu convingere. Stăpînul magazinului a făcut ochii cît
cepele, aşteptînd ce voi spune mai departe.
A trebuit să schimb tema discuţiei” (A.I. Pokrîşkin, Cerul războiului, pag. 10).”…
„Soldaţii germani au intrat pe teritoriul inamicului toţi ca unul, în acelaşi moment. Cei ai lui Stalin au făcut la fel în Finlanda, în Mongolia şi în Basarabia. La fel urmau să procedeze şi în războiul cu Germania.”…
„Sovietizarea Finlandei a fost şi mai minuţios pregătită, în momentul în care „clica militaristă finlandeză a început provocarea armată”, Stalin avea deja în rezervă un „preşedinte” comunist finlandez, un „prim ministru” şi un întreg „guvern”, incluzîndu-l şi pe cekistul şef al „Finlandei democratice libere”. Şi în Estonia, Lituania, Letonia, în Basarabia şi în Bucovina s-au găsit „reprezentanţi ai poporului”, care cereau alipirea la „marea familie frăţească”, s-au găsit (uimitor de repede) preşedinţi de comitete revoluţionare, asesori populari, deputaţi ş.a.m.d.”…
„Din mai 1940 pînă în februarie 1941, au fost reatestaţi (au susţinut examene şi colocvii) 99.000 de activişti din rezerva de partid, inclusiv 63.000 de activişti ai comitetelor de partid. Reciclarea nomenclaturii merge în ritm susţinut. Şi nu numai reciclarea. Apar ordinele de mobilizare. La 17 iunie 1941, încă 3.700 de lucrători din nomenclatură primesc ordinul de chemare la dispoziţia armatei! Se pregăteşte o nouă sovietizare?

 

Nu numai şefii partidului au sovietizat Estonia, Lituania, Letonia, Ucraina Occidentală şi Bielorusia Occidentală, Basarabia şi Bucovina, dar şi „organele corespunzătoare” au întins o mînă de ajutor, în spatele „reprezentanţilor” şi a „celor în slujba poporului”, NKVD „ajută pe muncitorii şi ţăranii răsculaţi să întărească puterea proletariatului”. Primii care au trecut hotarele sunt grănicerii NKVD. „Acţionînd în mici grupuri, ei au cucerit şi au luat în stăpînire podurile şi încrucişările de drumuri” (VJJ12, 1970, Nr.7, pag.85).”…
„De exemplu: la 25 iunie 1941, la graniţa românească, şalupele grănicerilor sovietici au desantat în raza oraşului Chilia. Formaţiunea de desant a cucerit un cap de pod. Pentru aceasta, desantiştii au fost susţinuţi cu foc de către agenţii NKVD”…
„Dar chiar şi pînă la agresiunea lui Hitler, NKVD a lucrat cu aceeaşi anvergură – datele operaţiunilor desfăşurate în 1940 în Estonia, Lituania, Letonia, Ucraina occidentală, Bielorusia, Bucovina şi Basarabia nu sunt însă publicate nicăieri. Dar sunt publicate destule materiale pe această temă de către victime…”

Victor Suvorov / Extrase din “Spargatorul de Gheata – Cine a declansat al doilea razboi mondial?“

Semnalat de Ziaristi Online

O altă perspectivă asupra celui de-al doilea război mondial. Cine a început războiul? Suvorov: Hitler, spărgătorul de gheaţă.

La 65 de ani de la atacarea Uniunii Sovietice de catre Germania hitlerista, circumstantele declararii celui de-al Doilea Razboi Mondial, ca si consecintele conflagratiei - cu "bataie" pana in prezent - sunt departe de a fi lamurite. Cu o singura exceptie: istoricii admit la unison ca evenimentele pe care le-a adus ziua de 22 iunie 1941 au schimbat fata lumii. In rest, se stie: opiniei publice i s-a inculcat, decenii la rand, ideea ca Hitler a fost agresorul, adevar axiomatic din moment ce armata germana a lovit prima, prin surprindere; desi fusese prevenit, in repetate randuri si pe diferite canale, ca URSS va fi atacata, inclusiv cu indicarea datei exacte, Stalin a refuzat sa creada, fiindu-i imposibil sa-si imagineze ca germanii vor incalca pactul Ribbentrop-Molotov (care le dadea partenerilor mana libera in sfera de interese a fiecaruia, precizata in anexa secreta); pus in fata faptului implinit, dictatorul de la Kremlin ar fi suferit un soc atat de puternic incat s-ar fi izolat in "datcea" - vila personala de la Kuntevo, langa Moscova, neprimind pe nimeni zile in sir; dupa incheierea razboiului, Stalin a refuzat sa primeasca, la 24 iunie 1945, marea parada a Victoriei desfasurata in Piata Rosie, el, Comandantul Suprem, asistand pur si simplu ca spectator la onorurile care i se acordau loctiitorului sau la comanda, maresalul Gheorghi Jukov, delegat de seful suprem! Zeci de ani s-a afirmat, pe toate canalele, ca Armata Rosie a fost surprinsa pe picior gresit atat ca nivel al dotarii, cat si prin precaritatea pregatirii cadrelor de comanda, cele ramase dupa decimarea elitei militare in timpul "Marii Epurari" din 1936/1937, cand au fost ucisi maresali ca Tuhacevski, Yakir sau Blucher, impreuna cu generali si ofiteri - in total peste 40.000 de "epurati". S-a vorbit despre mediocritatea lui Stalin in calitate de comandant, a fost speculat gestul sau de a-si anunta intentia de a se retrage din viata publica, fiind implorat de acoliti sa ramana... S-au scris biblioteci intregi despre Hitler si Stalin, despre premisele izbucnirii razboiului si mondializarea conflagratiei, despre configuratia lumii postbelice si viitorul acesteia. Au fost stoarse pana la ultima picatura sursele, au fost date replici unor interpretari, au aparut replici la replici, punctele de vedere s-au decantat, s-au asezat cu timpul. S-ar fi parut ca, in afara de prezentarea cate unui document din arhivele occidentale, desecretizat intre timp, nu mai poate aparea nimic care sa zguduie ideile si opiniile incetatenite de ani buni. Nimic care sa puna sub semnul intrebarii tot ce s-a scris si spus despre preliminariile ultimei conflagratii mondiale. Nimic serios! Si, totusi, acest fapt s-a produs.


Un "defector" celebru

Victor Suvorov, pe numele adevarat Viktor Bogdanovici Rezun, a fost militar de cariera, ofiter in serviciul de spionaj al Armatei Rosii, faimosul GRU, despre care se spun lucruri chiar mai infioratoare decat despre KGB. A absolvit Academia GRU, dupa ce a facut liceul militar si o scoala de ofiteri de front. A invatat sa fie extrem de atent la amanunte, sa le coroboreze, sa caute sensurile unor fapte aparent insignifiante, sa nu se increada in aparente. A lucrat o vreme in arhive militare si a citit - si copiat - o cantitate impresionanta de documente. O lectie din adolescenta, cand a pus unui profesor (militar) o intrebare care l-ar fi putut costa mult, i-a salvat cariera invatandu-l sa observe si sa gandeasca fara sa se dea in vileag in bolnava lume comunista sovietica, in tiparele paranoiei in care a fost turnata, atata amar de vreme, si societatea romaneasca. Intr-un moment prielnic, Victor Suvorov, agent GRU si anticomunist pana in maduva oaselor (nu este nimic paradoxal, au mai fost si altii in aceeasi situatie, de exemplu generalul Grigorenko), "defecteaza". Adica trece de partea cealalta. "Ramane", cum s-ar zice, in cazul sau, in Marea Britanie, unde va fi profesor universitar. Se intelege ca justitia sovietica il va condamna in contumacie. La moarte, desigur. Rezultatul cercetarilor si, mai cu seama, al deductiilor sale se va materializa, pentru cititorul roman, in trei lucrari de exceptie, fiecare fiind un best-seller, scrise in anii '90, si anume (in ordinea cronologica a versiunilor in limba romana): "Spargatorul de gheata" (aparuta la Editura Polirom, Iasi, 1995), cu subtitlul "Cine a declansat al Doilea Razboi Mondial?", "Ultima republica. De ce a pierdut Uniunea Sovietica al Doilea Razboi Mondial?" (idem, 1997) si "Ziua M. Cand a inceput al Doilea Razboi Mondial?" (1998, aceeasi editura; toate cele trei traduceri, excelente, apartin lui Radu Parpauta).

Istoricul neconventional

Cartile lui Suvorov sunt de-a dreptul buimacitoare. El nu este istoric in sensul clasic al termenului, nu asteapta, adica, sa descopere sau sa fie descoperit un document ca sa puna cap la cap fapte indeobste cunoscute in buna parte, pentru a stabili logica unor actiuni ce par ilogice la prima vedere. Nu este nici istoric militar in sensul curent al termenului: absolvent de istorie care abordeaza domeniul faptelor militare. Suvorov este ofiter, familiarizat cu tactica si strategia Armatei Sovietice. A lucrat o vreme in arhivele militare dar, constient ca "... in Uniunea Sovietica arhivele au fost curatate de mult si cu minutie, iar ce a ramas este aproape inaccesibil cercetarilor", s-a hotarat sa nu foloseasca decat in foarte mica masura materiale sovietice si germane provenind din acest izvor. "Principala mea sursa - afirma Suvorov - sunt publicatiile sovietice. Chiar si numai acestea sunt pe deplin suficiente ca sa-i puna pe comunistii sovietici la stalpul infamiei si sa-i aseze pe banca acuzarii, alaturi de fascistii germani, ba chiar inaintea lor. Principalii mei martori sunt: Marx, Engels, Lenin, Trotki, Stalin, toti maresalii sovietici din timpul razboiului. Insisi comunistii recunosc ca ei, cu mainile lui Hitler, au dezlantuit razboiul in Europa si au pregatit o lovitura prin surprindere asupra lui Hitler, ca sa cucereasca Europa distrusa de el. Valoarea spuselor mele tocmai

in aceasta consta: criminalii insisi vorbesc despre crimele lor" ("Spargatorul...", pag. 12).