Fetiş de bezbojnici: zugrăvirea Muzeului Antipa. Ateismul lui Cristian Tudor Popescu

Una din primele mele amintiri este legată de “Animale de pe continente”. Un pachet de cărţi de joc cu imagini ale animalelor din întreaga lume şi cu scurte explicaţii despre modul lor de viaţă şi locul unde trăiesc. Nu ştiam să citesc când am primit aceste cărţi de joc şi stresam pe toată lumea să îmi citească fiecare carte pe rând. Apoi a venit un cadou extraordinar din partea părinţilor mei: un imens atlas zoologic, cu mult mai multe animale decât cele din pachetul de cărţi. Practic la orele de biologie din şcoala generală am avut foarte puţin de învăţat.
Premiul cel mare a venit când eram prin clasa a II a: mătuşa mea m-a dus la muzeul Antipa din Bucureşti. De prin 1985 până în ziua de azi am fost de nenumărate ori la Muzeul de Istorie Naturală Grigore Antipa, pe numele lui oficial. Din 1985 până în 2009 (adică vreme de 24 de ani) nu am văzut nici o schimbare la acest muzeu. Devenise plictisitor pentru mine, ştiam fiecare exponat şi în ce poziţie se află. Marea zăpăceală mediatică despre muzeul Antipa m-a mânat şi pe mine acolo. Laudele au curs tone prin media despre cât de minunat este noul muzeu Antipa. Minciuni. Sunt exact aceleaşi exponate, în aceleaşi poziţii ca acum 26 de ani. Ce s-a făcut din 2009 până în 2011 a fost să se zugrăvească muzeul, să se monteze câteva reflectoare şi vitrine noi. Leul e din ce în ce mai răpănos, din cămilă ies paiele. Nimic nou pentru mine. Poate ar fi trebuit să ţin un jurnal al vizitelor la muzeul Antipa şi să notez degradarea exponatelor. Mult lăudata refacere a muzeului Antipa nu este altceva decât o simplă zugrăveală.
Dar această zugrăveală i-a încântat pe bezbojnici. De exemplu pe Cristian Tudor Popescu care se înghesuie să o laude doar ca să trântească următorul paragraf:

Din această minunată poveste a vieţii pe Pământ lipseşte cineva: Cel de Sus. Nu vedem niciun oscior din El, nici pe pământ, nici în aer, nici în apă, nici măcar o poză. Şi singura concluzie pe care o poate trage un adolescent raţional după ce adună în minte viziunea evoluţiei aşa cum a gândit-o savantul român Grigore Antipa e că viul nu are nevoie de Dumnezeu ca să fie.

Măcar de ar fi priceput ceva din muzeul Antipa tovarăşul Cristian Tudor Popescu. Ceea ce el numeşte “trei schelete umanoide” care până acum doi ani împodobeau intrarea în muzeul Antipa sunt de fapt trei schelete de gorile. Ce nu înţeleg bezbojnicii este că ştiinţa nu are nici o legătură cu credinţa. Sau poate înţeleg, dar întreţinerea confuziei le place.

Sursa: Blogul lui George Damian

Asaltul bezbojnicilor. Cine le ordonă jurnaliştilor să scrie împotriva Bisericii Ortodoxe Române? Cititi si va cruciti!

Dacă m-aş fi apucat să scriu că ofensiva mediatică împotriva Bisericii Ortodoxe Române este coordonată s-ar fi găsit destui care să-mi spună că sufăr de teoria conspiraţiei şi sunt un bigot ortodox fundamentalist. Noroc cu supărarea lui Victor Ciutacu pe ziarul “Adevărul”, că mai iese câte ceva la iveală. Ceva de genul următorului mesaj intern din redacţia ziarului “Adevărul” publicat de Victor Ciutacu pe blogul lui:

Ramona Ursu, redactor şef adjunct ,Adevarul de Seară”

Va propun sa facem toti, acolo unde avem cazuri similare, materiale cu scandaluri in care au fost implicati preoti. Ideal este sa fie scandaluri sexuale, dar putem baga si altfel de lucrui: batai intre popi, injuraturi, talharii, etc.

Punem materialele pe site, cu fotogalerii, video, inregistrari audio…ce aveti voi… si va linkuiti toti la materialele facute de ADS Bucuresti despre scandalul homosexual cu minori de la Patriarhie - popa Irineu.

Şi uite-aşa sare repede Mălin Bot să tragă o copită în Biserica Ortodoxă Română.

Sursa: Blogul lui George Damian

Axa "comunist-ortodoxa" Moscova-Chisinau. Liderul comunistilor moldoveni, Vladimir Voronin, a fost decorat de Patriarhul Kiril, iar, la randul sau, Patriarhul Moscovei a fost decorat de presedintele "Republicii" Moldovei, Marian Lupu, cu "Ordinul Republicii"

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a fost decorat, astăzi, de Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kiril.
Înaltul ierarh i-a acordat  Ordinul Sfântului şi Cuviosului Kneaz Daniil de Moscova, de rangul I. Medalia i-a fost oferită ca semn de "înaltă apreciere pentru susţinerea pe care Vladimir Voronin a acortat-o mănăstirilor şi bisericilor creştin-ortodoxe situate pe teritoriul Moldovei".

Emoţionat, Vladimir Voronin a scăpat o lacrimă, în momentul în care i-a fost acordată distincţia.
Ceremonia a decorare a avut loc la Mănăstirea Curchi, după serviciul divin.
Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kiril, se află în Moldova într-o vizită de câteva zile. Înaltul ierarh a fost şi el la rândul său decorat. Kirill a primit, ieri, din partea preşedintelui interimar, Marian Lupu, "Ordinul Republicii", pentru merite deosebite în dezvoltarea tradiţiilor creştine". 

Patriarhul Bisericii Ortodoxe ruse, Kirill, s-a întâlnit astăzi cu preşedintele interimar, Marian Lupu, după care a discutat cu şeful Guvernului, Vlad Filat. Ambele întrevederi au avut loc cu uşile închise.
Pentru merite deosebite în dezvoltarea tradiţiilor creştine, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kiril, a fost decorat cu Ordinul Republicii.
Distincţia i-a fost înmânată de preşedintele interimar, Marian Lupu. După ceremonie, Patriarhul a luat prânzul împreună cu mai mulţi politicieni, reprezentanţi ai corpului diplomatic, dar şi ai mediului academic şi de afaceri. Şi de această dată, capul Bisericii Ruse a împărţi cadouri.
Fiecare invitat a primit o carte, scrisă de patriarh şi tradusă în limba română, intitulată „Libertatea şi responsabilitatea în căutarea armoniei”.

- sursa: televiziunea ruso-moldoveano Publika

Viorel Patrichi: Grădina părintelui Arsenie Boca

Dacă nu ai maşină, ajungi greu la Mânăstirea Prislop. Cu trenul până la Deva, poţi să-ţi scrii memoriile. De la Deva la Haţeg, mai faci vreo 50 de kilometri cu un microbuz care pleacă la oră fixă numai dacă este plin. La Haţeg trebuie să te opreşti. Drumul a fost lung şi trebuie să te odihneşti la Casa Veche, unde găseşti cea mai bună ciorbă de burtă din oraş. Iar a doua zi, cât mai devreme, iei un taxi şi mai faci 13 kilometri printre dealuri uscate de secetă ca să ajungi la părintele Arsenie Boca.

Aici, la Mânăstirea Prislop, vine lume de pe lume şi cine vrea să se reculeagă trebuie să aleagă o zi de pe la mijlocul săptămânii. În zile de sărbătoare, este puhoi de oameni. În 2010, pe data de 28 noiembrie, ziua în care Părintele a trecut zarea, au venit aici peste 40.000 de credincioşi. Mai nou, "pelerini". Sau pur şi simplu curioşi. Ca mine.

Fetişoare disperate şi gospodine îngândurate bagă adânc prin crăpăturile zidului bisericii monede de 10 bani, înfăşurate în răvaşe de credinţă şi speranţă. Din urma lor, bietele măicuţe se chinuie să scoată cu agrafe şi cârlige subţiri banii din zid. "Să le spuneţi că este obicei păgân, să nu mai facă aşa", ridică ochii spre mine o bătrână cernită. Dacă aş putea, le-aş zice că apa pătrunde prin crăpăturile râcâite pe lângă bănuţi şi distruge zidirea cea veche. Şi e păcat...

E mare Grădina lui Dumnezeu şi nu are garduri. Dar nici grădina Părintelui Arsenie Boca nu este mai mică. Aici vin oameni din toată ţara. În timp ce mă uitam la el cum se închină, Nicolae Furdui Iancu şi-a pus în faţă ghidul mânăstirii: bătea soarele pieziş... La mormântul Părintelui, au dormit două căprioare în fiecare noapte, timp de aproape doi ani. În grădina Părintelui, vin cerbii şi lupii pe care îi dojenea în povestiririle credincioşilor din preajma lui. Poate că vin şi securiştii care îl păzeau pe Părintele la muncă silnică, să nu fugă la înmormântarea mamei lui. Şi mare mirare trebuie să fi căzut pe ei când au auzit de la miliţienii din sat că Părintele pe care-l păzeau cu străşnicie chiar fusese la înmormântare. Cum să nu damblageşti şi să nu vrei să vii să vezi cum de-a putut să încapă în pământ un asemenea Om, pe când ei nu ştiau decât că aveau "o misiune de luptă împotriva duşmanilor poporului"?

Şi neobositul Părinte a mai făcut posibilă o minune: aici, în grădina Părintelui, vin în pelerinaj cele mai multe flori din România. Vară şi iarnă. Crini imperiali, trandafiri, crizanteme sau dumitriţe, mixandre, papucul-doamnei, muşcate, ochiul-boului, tuberoze, gladiole, stânjenei, margarete, lăcrămioare şi narcise, iasomie şi liliac, hortensii şi panseluţe... Mereu proaspete în potcoava de brazi argintii, prin grija credincioşilor şi a măicuţelor. "Nu noi cerem canonizarea, sanctificarea Părintelui, aşa vor oamenii", îmi răspunde Maica Stareţă. Mă primeşte bănuitor şi iarăşi mă gândesc cu necaz la mulţi confraţi de-ai noştri, cu ţânţarul din care sare armăsarul, cu găina care naşte pui vii, îi alăptează şi seara face talk-show la TV B1... "De unde ştiu eu că nu înregistraţi discuţia noastră?!..." Nu am făcut niciodată înregistrări pe ascuns sub patrafir, dar ce pot să-i zic.... Intuiesc o judecată aspră şi parţial nedreaptă faţă de mine: un derbedeu de la presă, ca atâţia alţii... "Oamenii vin cu flori pentru că Părintele iubea tot ce era frumos..." Pun florile jos, îngenunchează şi se roagă.

Mânăstirea Prislop a ajuns în straiul actual datorită râvnei de care s-au învrednicit trei ctitori. Primul este Sfântul Nicodim de la Tismana, care a copiat la Prislop "Tetraevangheliarul slavon", pe pergament împodobit cu frontispicii şi miniaturi, păstrat la Muzeul de Artă şi Istorie Naţională din Bucureşti. "Această sfântă Evanghelie s-au scris de popa Nicodim, în anul al şaselea al prigonirii în Ţara Ungurească, la anul de la facerea lumii 6913, 1405". Aşa scrie Nicodim la sfârşitul "Evangheliarului".

Al doilea ctitor a fost Domniţa Zamfira, fiica domnitorului valah Moise Vodă Basarab. Ea a restaurat biserica în perioada 1564-1580. Stareţ era Sfântul Ioan de la Prislop, a cărui peşteră este săpată în granit, mai sus de mânăstire.

În 1762, biserica a fost incendiată la ordinul generalului Buccow şi pictura a fost distrusă. Aşa a vrut imperiul civilizator al focoasei Tereza. Au rămas doar opt scene din "Acatistul Maicii Domnului". Mânăstirea este stăpânită pe nedrept de greco-catolici în perioada 1762-1948, an în care mitropolitul Nicolae Bălan l-a adus aici pe ieromonahul Arsenie Boca pentru restaurare. Era al treilea ctitor şi cel mai important. Părintele readusese harul ca stareţ la Mânăstirea Sâmbăta de Sus, care fusese distrusă de tunurile aceluiaşi general Buccow. Din 1950 până în 1959, a fost mânăstire de călugăriţe. Părintele picta sfinţi frumoşi pentru că şi el era un om frumos. Toate scultpurile s-au realizat sub îndrumarea lui. În 1953, a ridicat aici un saivan dacic, rămas până astăzi pentru creşterea animalelor. În perioada 1959-1976, mânăstirea a fost transformată în azil de bătrâni. Părintele a vegheat şi de la Sinaia soarta comunităţii de călugăriţe de-aici. Iar de la 28 noiembrie 1989, odihneşte aici, la poalele brazilor argintii, pe care tot el i-a plantat.

Foto: Mormântul Părintelui - aici florile nu mor niciodata

"Părintele Arsenie Boca a fost un fenomen unic în istoria monahismului românesc", credea Dumitru Staniloae. Călare, cu căruţele sau pe jos, sute şi mii de oameni veneau la Mănăstirea Sâmbăta să-l vadă pe Părintele Arsenie înainte de război. Acesta îi ducea pe cei care veneau să se spovedească şi să se împărtăşească pe un platou din preajma unui izvor cu apă sfinţită, unde le cerea să rămână 7 zile şi 7 nopţi, timp în care mâncau doar pâine şi miere.

„Măi, nu toţi cei din lume se prăpădesc, nici toţi cei din mănăstire se mântuiesc...Unii călugări nu sunt călugări, ci cuiere de haine călugăreşti... De vrei să te faci călugăr, fă-te ca focul!", îi sfătuia Părintele pe începători.

Şi întâmplările se suprapun şi se legendează:

"Cam înainte de cel de al doilea război, când Părintele era stareţ la "Sâmbăta", s-a dus un bătrân să-l vadă şi să se plângă de un necaz. Dar erau mii de oameni acolo şi n-a apucat să ajungă şi să vorbească, aşa că a rămas peste noapte în mănăstire, găzduit de călugări. Dar cum nu avea somn, a ieşit să se dezmorţească. Şi ce să vezi: pe o lună mare şi plină, care lumina ca la amiază, în mijlocul unui lan plin de flori, Părintele Arsenie Boca vorbea cu o dihanie mare de urs. Vorbea cu el şi îl mângâia. Văzându-l pe moş, Părintele, care era îmbrăcat cu o sutană lungă şi albă, i-a spus: "Vezi! Fiarele astea m-ascultă, numa voi nu m-ascultaţi!"

Vizita Patriarhului Kirill, în atenţia presei de la Chişinău. Cruciada creştină, care urmăreşte expansiunile teritoriale şi politice ale Moscovei

Vizita patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse în Republica Moldova este în atenţia presei de peste Prut de joi (06 octombrie 2011), care comentează acest eveniment ca unul cu tentă politică.

Sâmbătă, clopotele bisericilor din Republica Moldova vor bate altfel. Unele vor bate a primejdie, ca pe timpurile când dădeau turcii, altele – a smerenie în faţa ÎPS Kirill, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, “care vine să-i îngenuncheze pe moldoveni sub patrafirul său”, scrie ziarul “Timpul”.
Din păcate, subliniază articolul, nici Mitropolia Basarabiei (dependentă canonic de Patriarhia Română), dar nici vreun partid politic nu şi-a exprimat protestul faţă de cruciada creştină pornită de Patriarhul Kirill, care urmăreşte expansiunile teritoriale şi politice ale Moscovei.
Duminică, la Cernăuţi, Patriarhul Kirill trebuia să se întâlnească cu preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici şi cu Mitropolitul Kievului, Vladimir, dar ambii n-au venit, din anumite motive.
“La noi însă ÎPS Kirill intră, ca la el acasă, cu cădelniţa în curte străină pentru a marca în continuare teritoriul canonic al Patriarhiei Ruse, indirect arătând tuturor că aceasta e zona de influenţă a Moscovei”, scrie în continuare “Timpul”.
În aceste zile, în Republica Moldova, vizita patriarhului Kirill al Rusiei coincide cu vizita “patriarhului (spiritual) Tudor Gheorghe al României”, scrie Ziarul de Gardă.

In prefaţa volumului în care au fost incluse predicile patriarhului Rus, rostite în anul 2010, scrie că acesta se roagă ca “orientarea politică a Moldovei să contribuie la păstrarea unităţii Sfintei Rusii”.
Atât a spus, lăsând fără nume concrete simpatiile sale politice de aici, accentuează săptămânalul. “În aceste condiţii, deloc simple, patriarhul Tudor Gheorghe vine cu alt mesaj – Vremea Nemâniei – un spectacol eveniment axat pe poezia lui Grigore Vieru”, notează Ziarul de Gardă.

Sursa: Financiarul.ro

Dreptate pentru fostul detinut politic si erou de razboi Stelian Chiper Baltatescu, cel care a infruntat-o in lagarele sovietice pe Ana Pauker!

Luni, 10 octombrie, are loc la Tribunalul Braşov – Secţia Civilă o ultimă înfăţişare în procesul intentat de Luminiţa Andrei (fiica fostului deţinut politic Stelian Chiper Băltăţescu, care a îndurat timp de 13 ani chinurile temniţelor comuniste) statului român, prin care acasta solicită, conform Legii nr. 221/ 2009, despăgubiri statului român  pentru prejudiciul suferit ca urmare a condamnării curajosului luptător anticomunist.

În mai 1942, Stelian Chiper Băltăţescu se înscrie voluntar in regimentul 9 Infanterie, iar în 15 august ajunge pe frontul rusesc. Participă la luptele de la Cotul Donului, unde este rănit, iar în noiembrie 1942 cade prizonier împreună cu alţi 5.000 de ofiţeri şi soldaţi români, ajungând în lagărul de la Oranki, dar şi la Susdal şi Gronki. A refuzat oferta rusească de a face parte din una din cele două divizii, “Tudor Vladimirescu” sau “Horia, Cloşca şi Crişan”, adică să aduca în ţară comunismul pe tancurile bolşevice şi astfel să se întoarca la familie. În lagarul Gronki, de doua ori a avut conflicte directe cu Ana Pauker, şefă a facţiunii comuniste moscovite, devenită mai apoi ministru de externe. Atitudinea lui a micşorat numărul celor care s-au înscris în divizii, fapt care l-a costat 208 zile de carceră, fiind înfometat, bătut, izolat, păzit de soldaţi cu mitraliere şi câini lup dresaţi sa ucidă. 

După plecarea diviziilor către România, în 1946 au mai rămas în lagăr 860 de ofiţeri români care, pentru a fi eliberaţi au recurs de nenumărate ori la greva foamei, peste 70 de zile în total, cea mai lungă perioadă fiind de 14 zile, în urma căreia au fost repatriaţi la 12 mai 1948. Urmărit de Securitate, din 14 octombrie 1948, pleacă fugar în apropiere de Râmnic, unde–şi sapă o grotă sub o cocină de porci. Acolo stă până la ziua sa de naştere, 24 martie 1949, când este prins de oamenii Securităţii, care intâi au încercat să-l împuşte. A fost scos din ascunzătoare, bătut bestial cu patul puştilor şi cu picioarele, legat de mâini cu sârmă ghimpată şi târât şase kilometri în spatele unei căruţe. A fost dus într-o cameră întunecoasă a sediului Securităţii din Rm. Sărat. Voiau să-şi recunoască vina de a fi legionar, cu toate că nu era. Este  transportat în lanţuri şi cătuşe pe la mai toate penitenciarele României, respectiv Râmnicul Sărat, Galaţi, de-a lungul Canalului Dunăre-Marea Neagră, minele de plumb de la Cavnic, Jilava, Gherla, Lugoj, Aiud, peste tot primind acelaşi tratament barbar, înfometat, ţinut în frig şi umezeală, în celule cu pereţii mucegăiţi, lângă hârdăul cu excrementele deţinuţilor, care nu era niciodată golit la timp, în spatele uşilor grele bine ferecate, unde nu pătrundea lumina soarelui, supus la muncă forţată peste puteri. Toate aceste suferinţe le-a suportat deaoarece susţinea că sistemul comunist nu va însemna decât îngrădirea libertăţilor, distrugerea valorilor poporului român, dezbinarea sa, îndepărtarea de credinţa strămoşilor, falsificarea istoriei, sărăcirea şi slăbirea României.

După pensionare, Stelian Chiper Băltăţescu scrie continuu. În închisoare, ungea fundul gamelei cu o peliculă de săpun, apoi cu un băţ de chibrit scrijelea versuri, pe care apoi le memora, operaţiune pe care o repeta de mii de ori. Astfel s-au născut lucrările “Asasinări de conştiinţe”, “Divina iscusinţă sau Poemul regilor”, “Flori şi spini”, “Emancipare sau declin”, “Destăinuirile unui pribeag”, “Arc peste timp-umbrele tiraniei-  istoria captivităţii ofiţerilor români în URSS”, “Testament”, toate însumând mai bine de 30.000 de pagini.
După evenimentele din decembrie1989, Stelian Chiper Băltăţescu a solicitat repunerea în drepturi şi a cerut despăgubiri statului român pentru suferinţele îndurate sub regimul comunist.                      

- informatii furnizate de Luminiţa Andrei

Dan Puric se sacrifică, din nou, "pentru ţară". Mimează "Don Quijote-Made in Romania", pentru delegaţii la Adunarea Parlamentară a NATO

Delegaţii la Adunarea Parlamentară a NATO vor beneficia, duminică, de o recepţie la Opera Naţională Bucureşti, unde va fi pus în scenă spectacolul “Don Quijote-Made in Romania” în care va juca actorul Dan Puric, potrivit organizatorilor spectacolului.

  În plus, secretarul general al Camerei Deputaţilor, Gheorghe Barbu, a arătat că la această recepţie, organizată de Senat, au fost invitaţi şi membrii Biroului permanent şi liderii de grup, împreună cu anumite personalităţi.
Sâmbătă vor fi organizate de Camera Deputaţilor două dineuri, unul pentru şefii delegaţiilor de la Adunarea Parlamentară NATO şi unul pentru secretarii delegaţiilor.
Însoţitorii delegaţilor la Adunarea Parlamentară a NATO vor avea un program special la Sinaia şi Bucureşti, de organizarea căruia se va ocupa Senatul.
“Don Quijote – Made in Romania” este unul dintre cele mai cunoscute spectacole realizate de Dan Puric, care s-au jucat nu doar pe scenele naţionale, ci şi pe cele internaţionale. În spectacolul lui Dan Puric, lupta celebrului personaj al lui Cervantes cu morile de vânt îi poartă pe spectatori prin ritmuri diferite, de la step, la arte marţiale sau dansuri populare româneşti.
Adunarea Parlamentară a NATO va avea loc în perioada 7-10 octombrie, la Palatul Parlamentului, iar la acest eveniment sunt aşteptaţi peste 400 de delegaţi şi câteva sute de jurnalişti.

Sursa: Financiarul.ro