120 de ani de la nasterea lui Nichifor Crainic. Marturia fostului detinut politic Marcel Petrisor despre intalnirea gandiristului cu Petre Tutea

Unul dintre cei care-n Aiud, prin diversele celule pe unde stateau, isi mai permitea sa-l ia peste picior pe nea Petrica Tutea era Nichifor Crainic. Si avea cu ce: il tineau baierile si se si cunosteau de foarte multa vreme.

Profesor de Mistica la Facultatea de Teologie din Chisinau si din Bucuresti, iar, sub Antonescu, ministru al culturii si al propagandei, Nichifor

Crainic fusese arestat inca din 1947 si condamnat, drept criminal de razboi, la munca silnica pe viata. De! Daca fusese ministru de propaganda si inca impotriva cui!
Dupa cei saptesprezece ani de temnita, experienta lui de viata o depasea pe cea a lui Tutea. Dar nu facea niciodata caz de ea, desi-i cunoscuse pe toti directorii inchisorilor prin care trecuse, pe toti "marii criminali de razboi" din care facea si el parte, pe toti cei prabusiti cu fruntea-n tarana in fata lui Maromet, la Jilava, precum si pe multi dintre cei ce facusera pe eroii pentru mai mult sau mai putin timp.
Nu se lauda insa nici cu ce facuse el in fata polonicului, nici nu povestea ce facusera altii sub batele cu care, in multe locuri, fusesera manati din urma, dupa cum nici nu se acuza pe sine de slabiciuni, sau pe cei slabi de caderile din care se mai ridicasera sau nu.
Multe fapte, intamplari sau necazuri din viata lui de proscris fusesera, in schimb, transformate in legende ce facusera ocolul inchisorilor. Le rosteau detinutii, murmurandu-le din scrijeliturile de pe peretii celulelor si le transmiteau apoi pana unde puteau s-ajunga prin alfabetul Morse.
Si cu toate ca Tutea radea de el atunci cand ii povestea ce crease sau scrisese, Crainic nu se supara. Dimpotriva, amplifica relatarile, ca sa se poata bucura sau intrista cat mai multi dintre cei ce-l ascultau, inclusiv nea Petrica pe care nu rareori il provoca prin spusele lui. Si controversa se instala intre ei, vreme de zile-n sir.
Uitate erau atunci multe din cele de afara, dar si multe dintre cele dinauntru, varate reciproc sub nas.
- Unde ai tras foamea cea mai mare? il intreba odata Tutea, oprindu-se din mijlocul unei disertatii despre mancare si despre burta Sfantului Toma de Aquino.
- La Jilava, in 1948, sub Maromet si apoi aici, in Aiud, prin '51, '52, '53... ce! mai stiu eu?
- Hm! exclama Tutea malitios si bucuros, in sinea lui, ca nu-I ceruse lui Dumnezeu, cum facuse Crainic, sa repete minunea inmultirii painilor, ca sa-i lase lui "cosul cu firimituri"
- Mormai, Petrica! Dar as fi vrut eu sa te vad pe tine visand "raiul unui blid de terci", pe cat de mancau te stiu. Ca pe Vulcanescu l-am vazut, iar de mine... ce sa mai zic!
- Nu mai zi nimic, Nichifore, c-ai zis destule in fata polonicului. Ti-amintesti? Ca doar te citeaza atatia...
- Ce-mi pasa mie de niste prosti pe care atata i-a dus capul: sa retina c-am spus ca "Nu este Dumnezeu"! Dar eu am spus si-o spun oricand: "Nu, este Dumnezeu!", punand cu putere virgula intre negatie si verbul a fi. Ce sa-nteleaga insa prostii din asta, daca n-au fost atenti la intonatie? Imi pare rau, dar asta-i poporul roman, nu "mars triumfal al lui Dumnezeu pe pamant", cum iti place tie sa-l lauzi.
- Da, Nichifore, drept e ca nu toti stiu unde sa puna virgulele si cum sa le auda, dar daca si-au "pus" si varsat sangele unde trebuie - si slava Domnului ca multi au facut-o - ce sa le mai ceri?
- Petrica, Petrica! Esti nevindecabil! Pacat ca n-ai trecut prin cate-am trecut eu; altfel ai judeca lucrurile si alte intrebari ti-ai pune...
- Ce-ntrebari sa-mi mai pun, cand ti le-ai pus tu si pentru mine. Desi, pe mine, nu cautarea sau intrebarile ma obsedeaza, cat aflarea raspunsurilor.- Dar le ai, nea Petrica! il atentiona Simion Ghinea (asa-zisul "secretar" pe care i-l daruise colonelul Craciun, ca sa-si scrie memoriile pe care nea Petrica nu si le-a scris niciodata).
- Cum sa le am, Simioane? se-ncrunta Tutea.
- Nea Petrica! Ai si uitat? Nu zice profesorul Crainic, intrebandu-se: "Unde sunt cei care nu mai sunt?".
- Da, zice el si-ntreaba, dar cine-i raspunde altfel decat metaforic? Ciocarlia zice ca-s ascunsi in Lumina Celui Nepatruns, vantul ca aripile lor il doboara-n zbor si bufnita s-astepte sa vada cand marele-ntuneric va cadea. Si-atunci?
- Si-atunci, tu ce-ai vrea? interveni Crainic. Raspunsuri certe, transcendenta imanentizata? Tu, care sustii pe la toate colturile ca n-ai avut niciodata, in nici un ungher al singuratatii tale, vreun inger sau vreun duh care sa te inspire? Tu, care te-ai jucat doar cu vorbele? Da' cu mine n-o scoti la capat! Vezi, de aceea am si evitat sa te invit, pe vremuri, la Propaganda, in minister...
- Ce bine-ai facut! C-altfel, nu stiu, zau... O luam si eu ca tine, cu puscaria, din 1947.
- Ei si? Uite, ca tot aici ai ajuns! Ce-i spuneai tu, un pic mai 'nainte, lui Craciun sau lui Iacob, despre orgoliu, neconformism, curaj, atitudine si mai stiu eu ce? Hm?
In loc sa-i raspunda lui Crainic sau sa mai continue discutia, nea Petrica Tutea ii dadu, discret, un cot secretarului sau:
- Pacat ca profesorul asta nu-i si popa. Ca de-ar fi fost asa ceva in Baraganul de unde zice ca se trage, daca s-ar fi armonizat si cu clopotele bisericii din sat la liturghie, ar fi facut cat o intreaga Academie.

Marcel Petrisor - Fragmente din Trecute vieti de domni, de robi si de tovarasi

Editura Vremea, Bucuresti, 2008

Tudor Gheorghe - VIN COLINDATORII (Colindul martirilor din decembrie 1989)

De Sfintele Sărbători, Î.P.S. Bartolomeu apără imaginea de credincios a lui Eminescu

Înalt Prea Sfinţitul mitropolit Bartolomeu Anania a vorbit astăzi, în cadrul mesajului de sărbători adresat românilor, despre o faţă mai puţin cunoscută a lui Eminescu: aceea de credincios.
Î.P.S. Bartlomeu Anania a prezentat o poezie scrisă de Mihai Eminescu, în care acesta vorbeşte despre apropierea Crăcinului. “Vreau să arăt o altă faţă a lui Eminescu. Istoricii şi criticii literari au încercat să o ascundă şi să facă din el un ateu”, a declarat dl. Bartolomeu.
“Românii trebuie să ştie că era şi altfel, nu doar un descreierat, seminebun”, a adăugat acesta.
La afirmaţiile d-lui Horia Roman Patapievici, potrivit căruia “Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie sa ne debarasăm”, Î.P.S. Bartolomeu Anania a răspuns: “E o măgărie! Patapievici e un intelectual slab, care a făcut asta ca să pară interesat şi interesant”.
Colinde, colinde,E vremea colindelor,Căci gheaţa se-ntindeAsemeni oglindelor.
Şi tremură braziiMişcând rămurele,Căci noaptea de azi-iCând scânteie stelele.
În noaptea de astăziCopii şi feteleDe dragul MarieiÎţi piaptănă pletele.
De dragul MarieiŞi-al MântuioruluiLuceşte pe ceruriO stea călătorului.(Mihai Eminescu)

Marius Mureşan

Sursa: http://www.napocanews.ro/

Pastorala PS Sebastian Pascanu la Naşterea Domnului. PE CINE DERANJEAZĂ SIMBOLURILE CREŞTINE?

Sărbătorim în fiecare decembrie Naşterea Celui ce este „chipul” lui Dumnezeu-Tatăl (Colos. 1, 15; II Cor. 4, 4; Evr. 1, 3), adică „icoana” Sa. Şi n-am fi avut astăzi decât o cunoaştere foarte limitată despre Dumnezeu-Părintele, dacă nu ni L-ar fi descoperit pe Acela Fiul Său întrupat (Mt. 11, 27 şi Lc. 10, 22), pogorârea Sa pe pământ dând Dumnezeirii un chip şi o icoană şi făcându-ne accesibilă, astfel, calea ce duce la îndumnezeire. De aceea, a respinge chipul şi icoana Sa înseamnă a refuza comuniunea cu El.

Acest lucru se cere afirmat cu tărie într-o vreme în care chipul, adică icoana şi celelalte însemne creştine - expresii şi reprezentări ale comuniunii sfinte - sunt atacate cu o agresivitate de neînţeles într-o lume care, formal, a proclamat drept „zeu” toleranţa. Vă amintiţi, însă, de aşa numitul „război al icoanelor” de acum trei ani, când unii compatrioţi de-ai noştri au cerut - culmea, tocmai „în numele democraţiei” -, expulzarea icoanelor din şcoli, iar Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în virtutea aceleiaşi „democraţii”, a constatat „nocivitatea” sfintelor icoane? Sunteţi la curent, apoi, cu recenta decizie a Curţii Europene pentru Drepturile Omului, prin care a fost incriminată prezenţa crucifixelor în şcolile din Italia? Nu vi se pare că am mai văzut clişeele acestea? Ba da… însă în „era dictaturii comuniste”, când ne erau prigonite însemnele şi manifestările religioase de către un regim care, cel puţin, îşi asuma pe faţă ideologia atee.

De data aceasta, surpriză!? Avem de-a face cu o toleranţă dusă până la fanatism… Şi, cine ar fi crezut că şi toleranţa îşi poate avea fanaticii ei?… Multă vreme, personal am considerat că cel mai mare rău al libertăţii greşit înţelese este „cultivarea” nepăsării şi a indiferentismului religios. Constat însă că „cineva” şi-a pierdut cu totul răbdarea şi bate din picior nemulţumit de ritmul prea lent (?!) al secularizării şi descreştinării. Pe cine, oare, deranjează sfintele icoane şi crucifixele? Într-o lume care cultivă cu insaţietate „imaginea” prin televiziune şi internet, pe cine supără „imaginile” sfinte ale simbolurilor noastre religioase? Nu vi se pare decizia autorităţilor Uniunii Europene, cu privire la interzicerea crucifixelor în şcoli, ridicolă? Sau este, de fapt, aceeaşi obsesie a Revoluţiei Franceze care tocmai a dezbrăcat uniforma stalinistă pentru a-şi pune, de data aceasta, papionul european?

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul!

Am crezut, în decembrie ‘89, că democraţia înseamnă inclusiv libertate religioasă şi, pentru aceasta, am consimţit cu toţii la toleranţă. De aceea, consider că avem tot dreptul acum ca, privind cum ne sunt „demonizate” reprezentările creştine, sub pretextul unei „toleranţe intolerante”, să ne întrebăm dacă nu cumva avem de-a face, de fapt, cu o „demono-craţie”, iar nu cu o democraţie autentică?! Pentru că, dacă imaginile (adeseori imorale) promovate de televiziune şi internet sunt tolerate, imaginile sfinte, adică icoanele, de ce sunt intolerabile? Dacă marşurile stradale ale persoanelor care cer dezincriminarea păcatelor împotriva firii sunt morale, simbolurile religioase de ce sunt „imorale”? Şi dacă prostituţia şi drogurile se cer, până şi de către cea mai înaltă instituţie a Statului, dezincriminate, de ce sunt condamnate crucifixele? Ce sunt mai nocive - imaginile sfinte, ori cele imorale? Ce provoacă mai mult pervertirea firii omului şi pierderea echilibrului fiinţei lui - simbolurile noastre religioase, ori demonstraţiile neruşinate şi sfidătoare ale unor persoane care au nevoie mai degrabă de doctor decât de legi speciale? Şi ce afectează mai mult coeziunea familiei şi sănătatea spirituală a unui popor - afişarea însemnelor religioase, ori dezincriminarea şi liberalizarea prostituţiei şi a drogurilor, fie ele şi uşoare?

Dragii mei!

Cred că a venit vremea să ne întrebăm şi să căutăm cu toţii un răspuns cât se poate de clar la întrebarea: Pe cine deranjează simbolurile noastre creştine în Europa, câtă vreme ele sunt vechi de 2000 de ani, iar popoarele ei s-au născut toate pe rând în cristelniţa sfântului Botez şi a Mirungerii creştine? Cu ce impietează o identitate, mai sigură şi decât vârsta însăşi a naţiunilor creştine europene? Cine are interes să schimbe prematur istoria şi cultura bătrânului continent, mai înainte ca acesta să agonizeze singur, sub spectrul secularizării şi descreştinării ce îi pândesc avide ultimele zvâcniri de spiritualitate?

De aceea, la o zi sfântă ca cea de astăzi, în care sărbătorim mai bine de 2000 de ani de când „Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi…” (In. 1, 14) ca Icoană şi Chip al Tatălui, nu ne rămâne decât să ne rugăm şi să luptăm ca Binele să se arate, ca totdeauna de altfel, mai puternic decât răul; ca tot ce avem mai sfânt şi mai valoros în noi să nu poată fi niciodată răpus de o logică cel puţin stranie, a unei democraţii interpretată într-un mod halucinant. Să ne păstrăm cu sfinţenie însemnele religioase, obiceiurile şi datinile sfinte, pentru ca tăvălugul globalizării să nu ne poată înghiţi tot ceea ce a mai rămas creştinesc şi românesc în noi - credinţa şi cultura străbună.

Să ne rugăm Dumnezeului întrupat, şi pentru aceasta zugrăvit în icoane şi reprezentat prin însemne sfinte, să ne păzească de toţi duşmanii credinţei şi culturii noastre, aşa cum a fost păzit şi Pruncul Sfânt de mânia celor ce au vrut să-I ia viaţa încă de la Naşterea Sa. Să sărbătorim Crăciunul creştineşte şi româneşte, bucurându-ne de tot ceea ce am moştenit de la strămoşi şi împărtăşind fiilor şi urmaşilor noştri tezaurul acesta sfânt al unei istorii şi tradiţii de două ori milenare!


Al vostru către Domnul rugător,

† SEBASTIAN

EPISCOPUL SLATINEI ŞI ROMANAŢILOR

DOAMNE, VINO DOAMNE, SĂ VEZI CE-A MAI RĂMAS DIN OAMENI!

Românii din Harghita şi Covasna se adresează clasei politice: Nu adoptaţi Legea Statutului minorităţilor naţionale.

Comunicat de presă

Centrul European de Studii Covasna - Harghita si Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni, analizând situaţia creată prin participarea la guvernare a UDMR, solicită Partidului Democrat Liberal, şi partidelor din opoziţie, respectiv Partidului Social Democrat şi Partidului Naţional Liberal, cât şi preşedintelui Traian Băsescu, să analizeze cu responsabilitate, şi să decidă în consens cu interesul naţional, asupra următoarele probleme, care vizează prezentul şi viitorul celor 100 000 de cetăţeni români, de naţionalitate română, din judeţele Harghita şi Covasna.

1. Solicităm Guvernului, Parlamentului şi Preşedintelui României să nu includă în Programul de guvernare, să nu adopte şi să nu promulge Legea Statutului minorităţilor naţionale, iniţiată de UDMR, act normativ prin care se urmăreşte legiferarea bazei autonomiei teritoriale pe baze etnice. Reafirmăm punctul nostru de vedere conform căruia acest proiect de lege impus de UDMR contravine flagrant Constituţiei României şi dreptului internaţional, urmărind introducerea în dreptul intern a drepturilor colective şi a conceptului de autonomie culturală, nerecunoscute de dreptul internaţional, fiind un demers legislativ incompatibil cu spiritul, valorile şi tendinţele europene actuale care promovează interculturalitatea, unitatea în diversitate şi nu separatismul şi segregarea pe criterii etnice. În proiect, sunt utilizate unele sintagme inexistente în legislaţia europeană ca „drepturi colective", „comunitate naţională" şi sunt inventate unele instituţii etnice cu atribute inerente statului, dar nu minorităţilor;

Proiectul aflat în dezbaterea Camerei Deputaţilor, urmăreşte în fapt reglementarea drepturilor persoanelor ce aparţin minorităţilor etnice ca drepturi colective, teritorialitatea ca element fundamental al exercitării drepturilor colective, delegarea competenţelor autorităţii statului la nivel central şi local către organe alese pe criterii etnice. Proiectul introduce autonomia politică sub forma autonomiei culturale; faptul că organizaţii ale minorităţilor naţionale sunt investite cu autoritatea publică are drept consecinţă dobândirea de către acestea a caracteristicilor esenţiale ale autorităţii politice statale. Această prevedere, a delegării competenţelor şi autorităţii statului român unor organizaţii, asociaţii sau altor organisme de natură exclusiv etnică, este o idee cu consecinţe sociale, culturale şi psiho-morale greu de evaluat. De fapt, în spatele autonomiei culturale se află dorinţa UDMR de a legaliza de jure autonomia teritorială - care funcţionează de facto în Covasna şi Harghita - în condiţiile dezinteresului autorităţilor statului român care au abandonat această zonă la cheremul acestei uniuni culturale, care, fără a avea măcar statutul legal de partid politic, autoguvernează perpetuu după propriile interese etnocentriste, cu ignorarea voinţei şi intereselor legitime ale comunităţii româneşti.

2. Cerem tuturor forţelor politice, Guvernului Parlamentului, Preşedintelui Traian Băsescu şi celorlalte instituţii fundamentale ale Statului Român, să acţioneze conform responsabilităţilor constituţionale ce le revin, pentru stoparea acţiunilor separatiste, de obţinere a autonomiei teritoriale pe criterii etnice, a aşa-zisului „Ţinut secuiesc", deziderat prevăzut în statutul UDMR, şi asigurarea unui climat de convieţuire interetnică armonioasă a judeţelor Harghita şi Covasna, într-un mediu multietnic şi pluriconfesional, în interesul tuturor cetăţenilor din aceste judeţe şi al întregii societăţi româneşti.

3. Reamintim Guvernului, Parlamentului şi Preşedintelui României faptul că, datorită unor condiţii complexe şi compromisurilor politicianiste făcute în ultimii 20 de ani, comunităţile româneşti din judeţele Covasna şi Harghita, numeric minoritare, sunt supuse încă unor acţiuni discriminatorii, şi îşi desfăşoară cu dificultate activităţile culturale şi sociale. O serie de cercetări sociologice realizate în zonă au pus în evidenţă faptul că, în localităţile etnic mixte, din judeţele Covasna şi Harghita, cu populaţie maghiară numeric majoritară, în care există comunităţi româneşti reduse numeric, interesele identitare specifice ale românilor de aici, în majoritatea cazurilor nu-şi găsesc o rezolvare corespunzătoare. Sunt încă cazuri, de condiţionare a angajării în instituţii publice de cunoaşterea limbii maghiare. Multe proiecte culturale promovate de asociaţiile culturale româneşti din localităţile celor două judeţe nu au putut fi finalizate deoarece nu au fost aprobate de consiliile locale, respectiv Consiliile judeţene Harghita şi Covasna.

4. Reînnoim propunerile formulate pe parcursul anilor, de către reprezentanţii societăţii civile româneşti din judeţele Covasna şi Harghita, pentru găsirea modalităţilor adecvate de aplicare a prevederilor Memorandum-ului explicativ al Recomandării 1201 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care precizează că „drepturile protejate în acest protocol se aplică tuturor, inclusiv unei etnii majoritare când ea este minoritară într-o regiune a ţării lor. Spre exemplu: minoritatea maghiară este majoritară în anumite regiuni ale României. Românii minoritari în aceste regiuni trebuie să fie protejaţi prin dispoziţiile acestui protocol", şi pentru înfiinţarea unui Departament pentru comunităţile româneşti numeric minoritare, structură consultativă, care să aibă ca obiect de activitate problematica sprijinirii comunităţilor româneşti aflate în situaţia unor minorităţi regionale numerice şi să faciliteze accesul şi relaţiile directe între organele administraţiei centrale şi societatea civilă ca reprezentantă a intereselor şi cerinţelor comunităţii româneşti din aceste judeţe şi să asigure coerenţa şi continuitatea preocupărilor autorităţilor centrale faţă de problematica zonei, în elaborarea şi aplicarea strategiilor mai sus amintite.

5. În legătură cu propunerile formulate de către liderii UDMR, cu privire la redimensionarea actualelor regiuni de dezvoltare, din studiile noastre rezultă că, pot fi elaborate variante de formare a unor regiuni administrative, în arealul la care ne referim, doar in măsura in care, schimbarea raportului majoritate - minoritate poate elimina efectele perverse determinate de situaţiile din actualele judeţe Covasna şi Harghita, unde minoritatea naţională este majoritate locală, iar majoritatea naţională este minoritate regională şi nu cele care ar conduce la reînvierea structurii staliniste - Regiunea Autonomă Maghiară.

6. Având în vedere declaraţiile şi demersurile publice ale liderilor UDMR propuşi pentru funcţiile de Vicepremier şi Ministru al Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional - Marko Bela şi Kelemen Hunor, faţă de situaţia românilor din judeţele Covasna şi Harghita şi faţă de instituţiile care asigură prezervarea patrimoniului cultural şi afirmarea valorilor identitare româneşti, Forumul Civic al Românilor din Harghita şi Covasna, va monitoriza atent modul cum autorităţile guvernamentale aflate sub conducerea acestora se delimitează de comportamentul discriminatoriu de până acum, şi acţionează ca demnitari ai statului român investiţi cu asemenea importante responsabilităţi.

7. Facem apel la toate forţele politice şi civice româneşti, din întreaga ţară şi din Diaspora, la mediul academic şi la reprezentanţii mass-media să susţină solicitările cuprinse în demersul nostru, care sunt în consens cu legislaţia europeană şi Constituţia României.

Dupa 20 de ani - amintiri despre Calin Nemes

Anumite lucruri le intelegem foarte tarziu sau niciodata. Unii le inteleg mai devreme. De exemplu Calin Nemes. In nici un caz nu intentionez sa fac apologia sinuciderii. Si nici nu intentionez sa laud gestul lui final. Vreau doar sa spun ca el a inteles mai devreme decat altii ca nu toate acele lucruri care puteau sa se schimbe dupa decembrie 1989 s-au schimbat intr-adevar. Sigur, iesi dintr-o capcana si te bucuri, rasufli usurat, dar indata intri in alta capcana, mai perfida, mai periculoasa. Si Calin Nemes a inteles si a vrut sa ne traga de maneca. Sa ne trezeasca. Cu riscul de a-si lasa singure sotia si fetita. Cu riscul de a-si pierde sufletul. Calin Nemes a iubit poporul roman. Nu il aprob, dar l-am inteles. Am avut privilegiul sa-l cunosc, in vremea studentiei. Si in perioada acesta a anului, este una din persoanele la care ma gandesc cu drag.

Cine a fost Calin Nemes? "Un actor şi revoluţionar român din Cluj-Napoca. A terminat Facultatea de Teatru din Cluj-Napoca, în clasa profesoarei Melania Ursu. Până în 1989 a primit doar roluri mici, de figuraţie. În viaţa particulară, era animator de manifestări culturale, recitând poezii, monologuri şi organizând audiţii muzicale cu Beatles. În 1989 Nemeş era actor la Teatrul de Păpuşi din Cluj. Pe 21 decembrie 1989, în jurul orei 15:30, Călin Nemeş şi alţi circa 40 de tineri au ajuns în Piaţa Libertăţii din Cluj-Napoca, unde se aflau forţele Armatei pentru „interzicerea căilor de acces spre zona centrală, în scopul protecţiei lucrărilor de artă, clădirilor instituţiilor administrative şi a obiectivelor comerciale, împotriva acţiunii posibile a unor grupuri de cercetare-diversiune sau teroriste străine ori provocatori la acte de vandalism”.

Grupul de tineri a început să scandeze lozinci de simpatie pentru situaţia din Timişoara şi altele împotriva regimului comunist şi a lui Ceauşescu. Valeriu Burtea a dat ordin militarilor: „Împuşcaţi-i, că nu-s oameni!”.

Călin Nemeş a strigat atunci acestora, cu pieptul gol: „Trageţi, am o singură inimă!”, apoi s-a îndreptat către căpitanul Dando Carp, iscându-se o altercaţie. Militarii au deschis focul fără somaţie, bilanţul fiind de 13 morţi şi 28 de răniţi (între care şi Nemeş). Ulterior, actorul a fost acuzat de către cadrele militare că se face responsabil pentru masacrul din ziua de 21 decembrie.

Refăcut după două luni de spitalizare, Călin Nemeş a contestat noua conducere a ţării, pe care o considera un regim comunisto-securist, şi a activat pentru aflarea adevărului despre Revoluţia din Decembrie 1989.

În 1991 a colaborat la albumul „Lanţurile” al formaţiei Krypton, care conţine compoziţii dedicate Revoluţiei. Călin Nemeş a realizat 14 recitative, intercalate între aceste piese.

Scârbit de situaţia politică postdecembristă, precum şi de apatia societăţii civile, actorul s-a spânzurat în podul casei sale în ziua de 8 iulie 1993. A fost declarat cetăţean de onoare post-mortem al municipiului Cluj-Napoca."

Sursa citatului:http://www.badpolitics.ro/calin-nemes/

Dar sa-l citam acum direct pe Calin Nemes:

„ [...] Pletoşii care au fost condamnaţi să supravieţuiască gloanţelor glorioasei armate române din 21 decembrie sunt condamnaţi din nou la nepăsarea voastră dispreţuitoare. Disperaţi, s-au adunat în centrele marilor oraşe şi-au încercat de atâtea ori să vă vorbească.

Sau să vă cânte. Sau să vă aplaude când îi înjuraţi. Sau să se aşeze în genunchi când îi atacaţi alături de mineri şi scutieri. Nu i-aţi iertat că au supravieţuit.

Revoluţia pe care ei au câştigat-o, pierzându-şi fraţii, sângele, părţi din trup, Revoluţia pe care v-au adus-o vouă cadou, ca nişte copii cuminţi ce erau, Revoluţia în care v-au arătat, chiar prin televizor, cum se poate muri pentru ţara asta frumoasă şi săracă, Revoluţia le-aţi confiscat-o părinteşte şi aţi dat-o primilor veniţi din mlaştinile marxism-leninismului ceauşist. Iar pe ei, pe copiii îmbătrâniţi prematur lângă mormintele din Cimitirul Eroilor, i-aţi trimis la noile cozi, i-aţi certat şi dat afară din casă pentru că vă contraziceau argumentele îngurgitate în 45 de ani de laşitate părintească.

Şi acum, când banii nu vă mai ajung nici măcar pentru a cumpăra singura şi marea voastră realizare, salamul cu soia, delicatesa cu care ne-aţi crescut pe noi, azi aţi început din nou să cârtiţi, să vă îndoiţi de voi înşivă. Să ieşiţi în stradă.

Deocamdată puţini, pentru că încă vă e ruşine să recunoaşteţi că iar ne-aţi vândut. Dar curând veţi trece şi peste ruşinea asta şi veţi căpăta curajul de a spune „NU!”

Vedeţi, în 21 decembrie nu aţi avut acest curaj când vă mureau copiii în stradă. În iunie 1990, când aceiaşi copii erau bestial bătuţi pentru vina de a avea o carte în mână, aţi fost la fel de pasivi. De-abia acum, când nu copiii, ci salamul cu soia vă cade în primejdie, aţi hotărât să luptaţi. Ca şi când copiii împuşcaţi sau maltrataţi v-au fost vitregi. Copilul vostru adevărat pare a fi salamul cu soia. [...]

Circulaţi. Totuşi, gândiţi-vă că într-o bună zi se va încheia şi viaţa voastră supusă stomacului. Iertaţi-mi că vă reamintesc, dar vă dau cuvântul meu de om că într-o zi, în care soarele va răsări la fel ca astăzi, veţi muri. Şi dumneavoastră, şi eu. Mai devreme sau mai târziu.

Şi ceva îmi spune că imediat după acest ultim eveniment al vieţii noastre, care este moartea, îi vom reîntâlni pe ei, pe magnificii copii şi adolescenţi ai lui decembrie 1989. Şi, poate, ne vor întreba ce am făcut după moartea lor? Ştiu că eu am ce să le răspund. Dar dumneata, trecătorule?”
(Călin Nemeş, articol apărut în România liberă pe 25 aprilie 1991)

Sigur, suna acuzator aceste cuvinte. Dar sunt sincere si vin dintr-un suflet care nu a mai avut rabdare cu semenii lui rau intentionati, semeni care distrugeau inocenta. Calin, pentru jertfa ta de la revolutie, pentru suferinta ta adanca si pentru suferinta familiei tale, pentru socul pe care ni l-ai provocat incercand sa ne trezesti, eu iti multumesc si ma rog pentru tine.

Sursa:

http://fiifericit.blogspot.com/