EVOCAREA EVENIMENTELOR DE LA BRASOV, 21-22 DECEMBRIE '89

În dimineaţa zilei de 21 decembrie, după fiasco-ul „adunării populare” de la Bucureşti, organizată de Ceauşeşti şi slugile lor, urmărind emisiunea la radio şi Televiziune, care transmiteau “manifestaţia”, au realizat că întreruperea emisiunii poate fi considerată semnalul declanşării revoluţiei şi la Braşov.

Deja la ora 15, grupuri din ce în ce mai mari de oameni se adună în centrul oraşului, venind din toate părţile, de pe toate străzile şi din toate cartierele către Comitetul Judeţean P.C.R.

Sute de oameni aprind lumânări, lângă magazinul Universal, în memoria martirilor Timişoarei. Lumânările sunt fixate în asfalt. Trupe ale forţelor de Securitate intervin cu autotunuri de apă. Mulţimea este pentru un timp împrăştiată. Sediul partidului este înconjurat de unităţi ale Miliţiei, Securităţii şi trupe speciale de intervenţie. O coloană de muncitori de la Uzina Tractorul se îndreaptă spre centrul oraşului.

În faţa cordonului de trupe, în jurul orei 16, trupe ce păzesc sediul partidului comunist se scandează de către sute de manifestanţi: „Fără violenţă!”‚ „Armata e cu noi!”. Se trag salve în aer, însă mulţimea nu se dispersează. Dinspre Poşta Centrală, un grup de muncitori de la Tractorul agită tricolorul. Se strigă:„Ceauşescu şi soţia, duc de râpă România!”, ,,Ceauşescu, nu uita, va veni şi ziua ta!”.

În jurul orei 16.15, în sprijinul trupelor apar câteva camioane militare, din care sar soldaţi de la unităţile de Vânători de Munte, luând poziţie în faţa clădirii Modarom. Din Piaţa Sfatului, o coloană masivă de muncitori de la I.C.A. Ghimbav porneşte pe bulevardul Lenin, strada 7 Noiembrie şi strada Republicii, antrenând şi numeroşi cetăţeni. Se strigă lozinci: ,,Libertate!”, ,,Pentru Timişoara!”, ,,Nu suntem fascişti!”, ,,Noi suntem români!” şi ,,Fără violenţă!”.

În spatele sediului partidului, manifestanţii aprind făclii, în jurul orei 17. Grupuri de muncitori şi studenţi scandează: ,,Jos asasinii!”, ,,Noi suntem poporul!”, ,,Jos cu dictatorul!. Coloana manifestanţilor de la I.C.A. Ghimbav ajunge la 30 de metri de cordonul de protecţie. Se trag salve de avertizare. Mulţimea strigă: ,,Fără violenţă!”, ,,Pentru Timişoara!”. Se aprind sute de lumânări, iar lumea îngenunchează. Grupuri de cetăţeni sosesc din cartierul Răcădău, venind pe strada Dobrogeanu Gherea, alăturându-se manifestanţilor care erau aşezaţi în dreptul laturii din această stradă a magazinului Universal. Cetăţenii sosiţi dinspre Dobrogeanu Gherea strigau: ,,Timişoara, Timişoara!... Criminalilor!... Copiii Timişoarei!”, ,,Jos Ceauşescu!”.

Clădirea Comitetului Judeţean de Partid este înconjurată de o mare de oameni. Toată noaptea, până în zorii zilei de 22 decembrie, muncitori şi studenţi agită făclii în faţa formaţiunilor de trupe. Lozincile devin din ce in ce mai radicale: ,,Jos cizmarul!”, ,,Jos Dracula!”. Agenţi ai Securităţii, care sunt recunoscuţi în mulţime, sunt huiduiţi şi alungaţi. Se face din nou uz de tunurile de apă, în bulevardul Lenin.

În zorii zilei de 22 decembrie, grupuri de muncitori şi studenţi se află încă faţă în faţă cu trupele ce păzesc sediul partidului. Soldaţii nu au fost schimbaţi de joi, de la ora 15. Populaţia le oferă ţigări, mere, pâine. Este Vinerea Crăciunului.

Între magazinul Universal şi sediul partidului se scandează fără încetare: „Jos Ceauşescu!”. Din grupurile respective, cineva cere ca un preot să oficieze Sfânta Slujbă. Se flutură drapele tricolore, din care s-a decupat stema comunistă. Nu se reia circulaţia vehiculelor de niciun fel, circulaţie întreruptă cu o zi în urmă. Încă din primele ore ale dimineţii, muncitorii de pe marile platforme industriale se adună, se organizează şi pornesc spre centru. Rulmentiştii ajung în dreptul I.C.P.A.T.-ului. Ei scandează: “Veniţi cu noi!”. Prin porţile Întreprinderii Tractorul, muncitorii, inginerii, ies în valuri. Între timp, se alipiseră de coloanele de manifestanţi şi cei de la Hidromecanica II. Coloanele ajung la intersecţia dintre bulevardul V.I. Lenin şi strada Castanilor, unde se întâlnesc cu coloanele manifestanţilor sosite de la Uzina de Autocamioane. Întâlnirea celor două mari coloane are loc cu un entuziasm debordant din partea participanţilor. Toţi strigă: „Armata e cu noi!”, în dreptul clădirii garnizoanei de lângă Carpatex, unde erau aşezaţi soldaţi şi ofiţeri care priveau doar manifestanţii. Practic, mişcarea maselor, greva lor era însoţită de simpatia întregii populaţii a oraşului, foarte mulţi oameni care trebuiau să meargă la lucru la schimburile II şi III, alăturându-se manifestanţilor.

În jurul orei 9,30, o delegaţie a celor peste 100.000 de manifestanţi braşoveni este primită în sediul Comitetului Judeţean de Partid.

(...) Se face chetă în faţa clădirii Modarom. Se cumpără cornuri dintr-o patiserie apropiată şi se oferă soldaţilor. Tinere înfig în ţevile armelor soldaţilor flori. Printr-o portavoce se anunţă că, deoarece delegaţia nu a cuprins reprezentanţi din toate colectivele de oameni ai muncii din Braşov, oficialităţile încă în „scaune” propun să fie aduşi ca membri ai delegaţiei de petiţionari şi alţii, pentru a-şi prezenta solicitările. Tragere de timp. Manifestanţii ripostează prompt. „Nu mai vrem minciuni!”. Lumea îngenunchează în faţa armatei. „Armata e cu noi!”. Pe o creangă de plop sunt atârnate câteva pere şi un pantof, lumea scandează: „Plopul face pere!”. Doi soldaţi urcă pe cele două tunuri de apă plasate în faţa clădirii. Sunt huiduiţi, dar aceştia demonteză ţevile. Mulţimea scndează: “Armata e cu noi!”.

În mulţimea adunată îşi fac apariţia tineri vânjoşi, bine hrăniţi, îmbrăcaţi cu geci de sport, la modă, blugi şi adidaşi occidentali, rânjesc în stânga şi în dreapta. Sunt în grupuri de 4-5. Nu participă la entuziasmul popular. Feţele lor par a spune: „Aşteptaţi urmarea, vă vom arăta cine sunt stăpânii!”.

(...) Dinspre magazinul Universal, o procesiune, care trece pe lângă Liceul Unirea, cu un prapur purtat în faţă, atrage mai mulţi manifestanţi. Ei urmează preotul, făcând înconjurul cordonului de soldaţi aliniaţi în jurul zonei verzi triunghiulare din faţa sediului partidului.

(...) Deodată se află că dictatorul a fugit cu un elicopter de pe clădirea C.C. al P.C.R. Entuziasmul manifestanţilor ajunge la cote inimaginabile, entuziasm care devine şi mai puternic, când se află că la Bucureşti mulţimea a pătruns în sediul Televiziunii. Oamenii, de bucurie, se îmbrăţişează pe străzi. Peste tot lacrimi, lacrimi de bucurie.

Soldaţii, la fel, au lacrimi în ochi. Armata se îmbarcă în vehicule şi se retrage. Ovaţiile nu mai contenesc.

Mii de oameni se deplasează pe străzi, cântă şi strigă: „Libertate! Libertate!”.

Gazetarii de la Astra şi cei de la noua Gazeta de Transilvania se prezintă la Tipografie, pentru a scoate primele numere ale publicaţiilor respective.

O mare parte a mulţimii se îndreaptă către sediul Securităţii. Acolo însă nu mai era mare lucru de făcut. „Ei” nu prea mai erau şi nici nu lăsaseră mare lucru în urma lor...  

- fragment extras din lucrarea „Un pas spre libertate”, coordonată de regretatul jurnalist anticomunist Marius PETRAŞCU   

Sorin Bogdan: Timisoara, 17 decembrie 1989

17 decembrie 1989

era duminica dimineata si trebuia sa plec pana la arad cu trenul, sa-mi rezolv niste probleme. inca surescitat de tot ce se intamplase noaptea, am luat tramvaiul spre gara de nord. vatmanul nu a oprit in statia din piata maria. lumea din tramvai privea uimita vitrinele sparte de pe bulevardul 6 martie. oamenii susoteau, cu o unda de speranta in priviri. nimeni nu circula pe trotuarul dinspre biserica reformata, in fata careia am vazut cativa militieni. putini se incumetau sa treaca pana si pe trotuarul de vis-a-vis. la arad, am povestit unor prieteni ce se intamplase peste noapte la timisoara. desi aflasera zvonuri, tot ma priveau cu neincredere, ca pe un nebun. timpul a trecut chinuitor de greu pana dupa pranz, cand m-am intors in oras.

nu m-am inselat: evenimentele au continuat in cursul diminetii, cat am fost plecat. liviu butoi mi-a povestit ce s-a intamplat. pe la ora 10:00, niste tampiti din conducerea garnizoanei timisoara au avut neinspiratia sa scoata un pluton de soldati in strada, care au defilat cu steagul de lupta in frunte. liviu i-a intalnit cand treceau podul, dinspre piata maria catre catedrala. timisorenii au coborat de pe trotuare, fara sa scoata un cuvant, cu privirile indarjite, si au inceput sa paseasca in tacere in spatele soldatilor. tot mai multi. speriati, militarii au grabit pasul si s-au retras in garnizoana din piata libertatii. prea tarziu. se adunasera in zona operei vreo 2.000 de oameni, care s-au hotarat sa plece in mars catre comitetul judetean pcr. era o manifestatie pasnica, multi tineri, femei, barbati cu copii pe umeri, cum vazusera la jurnalele de stiri de la televiziunile sarbesti ca se intamplase in alte tari.

ajunsi in fata sediului judetenei de partid, desi strigau “fara violenta !“, demonstrantii au fost intampinati de trupele de militie si alungati cu jeturi de apa proiectate din masini de pompieri. a fost scanteia care a declansat ostilitatile. oamenii au atacat cordonul de militieni, i-au smuls pe cei doi pompieri dintr-o masina si i-au dat foc. a inceput o batalie fara mila. o alta prietena, olivia, mi-a descris ciocnirea violenta din jurul pranzului. ea scapase, uda-leoarca, dupa ce s-a ascuns pe treptele hotelului “continental”. dupa ora 14:00, totul o luase razna. tot mai multe grupuri de manifestanti veneau in centrul orasului. pe la 16:00, s-au auzit primele impuscaturi in piata libertatii. zvonurile vorbeau de focuri de arma trase in plin, de morti si raniti. fascinant era ca efectul obtinut a fost exact pe dos ! teama parca se evaporase, facand loc furiei si unei hotarari de neclintit. “libertate !“, “acum ori niciodata !“, “jos comunismul !“, “jos ceausescu !“, “azi in timisoara, maine-n toata tara !” rasunau din toate colturile orasului. vestile circulau cu viteza fulgerului si nu mai stiai care sunt adevarate sau care sunt zvonuri si dezinformari.

dupa ora 17:00, cand a cazut intunericul, situatia a scapat de sub control total. la un moment dat am ajuns in piata operei, care era sub controlul demonstrantilor. vitrinele magazinelor erau sparte cu o furie dementa de niste indivizi dubiosi, inalti, solizi, cu alura de sportivi de performanta. in urma lor, navaleau cete de tigani care furau tot ce le cadea in mana. cineva a incendiat parfumeria de vis-a-vis de cofetaria “violeta” si flacarile amenintau sa cuprinda primul etaj al blocului. oamenii si-au inundat apartamentele, sperand sa scape de foc. era o confuzie generala, demonstrantii adevarati ferindu-se sa se amestece cu provocatorii. m-am intors la studioul lui liviu butoi, din demisolul vilei de langa liceul “c.d. loga” exact cu cateva minute inainte sa intervina trupele de militie, care au deschis focul din nou. mai tarziu, am aflat ca oliver, un prieten care ramasese in piata operei, a fost ranit in picior de un glonte ricosat din trotuar. a avut noroc. a avut si inspiratia sa nu mearga la spital, ci a chemat-o pe sora lui, corina, studenta la medicina, sa-i ingrijeasca rana.

VIDEO. Prin modificarea Proclamaţiei Revoluţiei, un act fără Dumnezeu, redactată de Dumitru Mazilu, Silviu Brucan croia o Românie aservită Moscovei.

Proclamaţia Revoluţiei, redactată de Dumitru Mazilu, a fost modificată brutal de către Silviu Brucan. Adăugirile şi tăieturile efectuate pe textul iniţial prefigurau o nouă ţară „made in URSS“. Dumitru Mazilu (75 de ani) povesteşte pentru „Adevărul“ ce l-a inspirat în scrierea textului şi ce schimbări a adus Silviu Brucan, „pe un calorifer din sediul CC“.

În noaptea de 16 spre 17 decembrie 1989, aplecat deasupra mesei din sufragerie, cu o ureche la radioul ce emitea în surdină şi cealaltă spre uşa de la intrare, un bărbat îşi propusese redactarea unui text de extremă importanţă pentru ţară.

Lângă foile răspândite în jur erau aruncate, de-a valma, Proclamaţia de Independenţă a Statelor Unite ale Americii, Declaraţia Drepturilor Omului şi câteva cărţi despre Revoluţia Franceză. Străzile din Timişoara fierbeau, iar Dumitru Mazilu simţea „o grabă nemaipomenită de a termina lucrarea în noaptea aceea".

„Se întâmplă, cade regimul", le spunea Mazilu celor două persoane aflate în preajma sa, soţia şi fiul, cei care aşteptau cu înfrigurare punctul final al documentului redactat. „La final au fost entuziaşti", spune Dumitru Mazilu astăzi.

Combinaţia aceea de idei, preluate de prin toate „lucrările fundamentale ale omenirii", urma să constituie textul ce avea să fie citit, la TVR, de către Ion Iliescu, în seara de 22 decembrie 1989: actul revoluţionar ce marca prăbuşirea vechiului regim şi instaurarea democraţiei şi a speranţei. Între momentele redactării din acea sufragerie din Bucureşti, unde un bărbat aflat de mai bine de trei ani sub arest la domiciliu răscolea principiile umanismului, şi punctul în care acestea erau prezentate poporului eliberat stă o parte din destinul Revoluţiei din 1989. Iar povestea acestui document, îmbinând absurdul, eroismul, naivitatea şi falsificarea, pare o schiţă condensată a tuturor momentelor închegate în jurul istoricii „ieşiri din socialism".

Redactarea documentului

În decembrie 1989, Dumitru Mazilu se afla, alături de soţie şi de fiul său, în „arest la domiciliu". Trecuseră mai bine de trei ani de când, în calitate de raportor al ONU, Mazilu semnase un document în care descria modul în care erau încălcate drepturile omului în România socialistă. „Am făcut un raport sincer, nu mă gândeam la niciun fel de eroism sau disidenţă. În numai câteva ore am fost suspendat din funcţie, pensionat forţat şi arestat la domiciliu".

În următorii trei ani, viaţa lui Dumitru Mazilu poate fi împărţită în jurul plimbărilor periodice până la cutia poştală. Aici găsea, invariabil, pensia pe care o refuza şi fluturaşi de ameninţare cu mesaje precum: „Renunţă sau vei muri. Semnat: fiii lui Avram Iancu". Revoluţia de la Timişoara a fost trăită „în direct", lângă aparatul de radio comutat pe Europa Liberă.

Desfăşurarea rapidă a evenimentelor, dar şi un soi de instinct, pe care Mazilu îl pune astăzi pe seama experienţei sale de diplomat, i-au trezit certitudinea: zilele regimului Ceauşescu erau pe sfârşite. „Era nevoie de un document. Nu ştiam exact ce urma să conţină, dar ştiam că trebuie să scriu ceva pentru ţară", se justifică astăzi personajul. Actul ce urma să facă istorie sub denumirea de „Programul Frontului Salvării Naţionale" a fost „scris cu ştersături" şi apoi „trecut pe curat".

Ascunzătoarea magică

La 21 decembrie 1989 a fost rândul Capitalei să se răscoale. „A căzut regimul! Am sărutat pământul de fericire. Sigur, nu pământul, că eram încă în casă", îşi aminteşte Mazilu. În acea noapte, la ora 1.35, un grup de 26 de miliţieni blochează strada unde se afla casa familiei Mazilu. Oamenii în uniformă sparg uşa de la intrare şi-i lovesc pe cei trei aflaţi în imobil. Dumitru Mazilu primeşte un pat de pistol-mitralieră peste ceafă şi-şi pierde cunoştinţa. Soarta viitorului program al FSN se află în mâinile soţiei, care, „fiind mai lucidă, a luat proiectul Proclamaţiei de pe măsuţa de lucru şi l-a aruncat în spatele frigiderului. Aşa a fost salvat".

Cei trei sunt duşi în arestul poliţiei din Alexandria, unde stau până a doua zi, în jurul orei 14.00, fiind ameninţaţi în permanenţă cu moartea. Apoi, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, sunt readuşi la locuinţa familiei. Pe drum, Mazilu află, de la radio, despre izbânda revoltei. Adevărata bucurie avea să o simtă acasă, când, abia intrat pe uşă, o vede pe soţia sa alergând în spatele frigiderului şi întorcându-se cu textul Proclamaţiei. „Mi-au dat lacrimile. Vecinii ne îmbrăţişau, apoi m-au suit într-o maşină şi m-au dus la sediul CC, pentru a lua cuvântul".

În faţa mulţimii, Mazilu avea să ţină probabil cel mai emoţionant discurs al Revoluţiei din decembrie 1989. „Am vorbit la obiect, bine structurat, însă plin de emoţie. Am propus ca patria noastră să se numească simplu România, fără niciun fel de adjective socialiste sau comuniste, iar drapelul ţării să fie eliberat de însemnele comuniste. Am dat citire platformei-program a Revoluţiei, structurată în zece puncte, şi am propus ca noul organism al puterii să fie Forumul Civic, constituit ca o putere democratică a cetăţii româneşti... ", povesteşte emoţionat Mazilu.

Actul fără Dumnezeu

Euforia generală ce a urmat citirii textului în piaţa de lângă clădirea CC avea să se stingă rapid, odată cu chemarea lui Mazilu de către grupul Brucan - Iliescu. Momentul poate figura pe orice listă a evenimentelor ce au definit soarta Revoluţiei din decembrie 1989, dar, mai ales, noul sistem de putere. Silviu Brucan citeşte textul lui Mazilu „chiar acolo, pe holul CC-ului, stând pe un calorifer".

Cu un pix în mână, acesta avea să facă o serie de modificări pe textul original, reformulări şi adăugiri ce puteau părea, la acel moment, lipsite de importanţă, dar care aveau să dovedească, în următoarea perioadă, premeditarea unui puternic viraj ideologic.Concret, patru au fost modicările lui Silviu Brucan.

1. Denumirea de Forum Civic va fi schimbată în cea de Front al Salvării Naţionale (FSN). Faptul vine în completarea unor declaraţii date de către cei implicaţi în evenimentele de la acel moment, precum generalul Nicolae Militaru, care a afirmat că denumirea de FSN fusese stabilită cu mult înaintea evenimentelor din decembrie 1989.

2. Formularea „Restructurarea agriculturii prin revenirea pământului în mâinile celor care sunt adevăraţii săi stăpâni" a fost schimbată cu „Restructurarea agriculturii prin sprijinirea micii producţii ţărăneşti şi oprirea distrugerii satelor". Modificarea este una esenţială. Miza era mutată direct de la principiul fundamental al proprietăţii private către economia de stat, preluând aproape integral unul dintre punctele reformei perestroikiste iniţiate de Mihail Gorbaciov: detaliile producţiei rămâneau la micii întreprinzători, sub îndrumarea generală a statului.

3. La punctul 10, cel privind „promovarea unei politici externe subordonată nevoilor şi intereselor dezvoltării fiinţei umane şi respectului deplin al drepturilor şi libertăţilor omului", Silviu Brucan adăugase o altă frază-cheie: „Vom respecta angajamentele internaţionale ale României şi în primul rând cele privitoare la Tratatul de la Varşovia". Stabilind direcţia alianţelor viitoare şi apartenenţa clară la politica externă a Moscovei, proaspăt declarata „Românie democratică" se plasa, prin această adăugire, de partea statelor dornice să se apere de ameninţarea NATO.

4. La finalul textului, un simplu „Aşa să ne ajute Dumnezeu!" a fost tăiat de către Brucan, fără a mai fi înlocuit. Explicaţia? „Brucan mi-a spus:«Mă, ăsta e text de stat. Nu putem termina cu Dumnezeu!»", povesteşte Mazilu.

Generaţia lui Decembrie 1989, un singur gând: România

Piata Operei, Timisoara

Sursa: http://adria74.wordpress.com

Am tras în „terorişti“! MARTURIE despre evenimentele din decembrie 1989

I-am văzut pe „terorişti“ de-aproape. Am tras în ei (nici ei n-au stat degeaba) pe parcursul a mai bine de şase ore de asediu. Am avut parte chiar şi de un fel de dialog suprarealist punctat cu focuri de armă. Ne-am confruntat într-o clădire proiectată ca o adevărată cazemată dotată cu pasaje secrete, trape şi pereţi falşi, fost sediu al Ministerului de Interne, amplasată vizavi de Comitetul Central. Cu trei ani înainte de 1989 trecusem în stagiul militar printr-o subunitate de cercetare, iar instrucţia militară relativ dură, încă proaspătă, mi-a fost de folos, la întålnirea cu „teroriştii“ şi mi-a scăpat viaţa, cred - şi cu ajutorul generos al lui Dumnezeu.„Teroriştii mei“, deşi au încasat-o în plin, au dispărut fără urmă, iar după evenimente, intrigat, m-am întors la faţa locului, încercånd să dezleg misterul.Povestea acelor zile a devenit peste ani „Dosarul blocului Romarta“. Am stråns probe care ar fi putut conduce la identificarea, dacă nu a teroriştilor, măcar a instituţiei în slujba căreia acţionaseră aceştia. Am pus totul la dispoziţia procurorilor militari. Am lucrat direct, în 1990, cu o echipă formată din - pe atunci - colonelul Joarză şi căpitanul Slăvoiu.Au trecut de-atunci 20 de ani. Joarză a ajuns ditamai generalul la vârful Justiţiei Militare, a îngropat dosarele Revoluţiei, printre altele şi dosarul meu, şi apoi, anul trecut, a crăpat. Spiritul lui Joarză a infuzat însă tot Parchetul Militar, infiltråndu-se în Dan Voinea, continuatorul muncii lui Joarză de mătrăşire a dosarului Revoluţiei.20 de ani de muşamalizare a adevăruluiAm aflat cum „a transcris“ şi „tradus“ Parchetul Militar povestea confruntării din blocul „Romarta“ datorită unui „răspåndac“ al procurorului militar Dan Voinea, un „ziarist“ care trăieşte din firimiturile aruncate diversionist pe piaţă de versaţii manipulatori în uniformă militară. Romulus Cristea, „ziaristul“ lui Dan Voinea, (procuror dat afară din Parchet pentru grave abateri), a reprodus o filă din Dosar într-o carte a sa pe tema aşa-zisei revoluţii: „Pe fondul zvonurilor alarmiste privind sosirea iminentă a unor terorişti şi al lipsei de comunicare - cooperare între formaţiuni, subunităţi sau unităţi militare, în seara zilei de 22 decembrie 89, în jurul orei 21, o companie de militari în termen de la UM 01026 Bucureşti, sub comanda cpt. Cristian Mirea, s-a deplasat la blocul «Romarta», str. Academiei nr. 35-37 (vizavi de sediul CC-PCR). Militarii s-au deplasat la acel obiectiv în urma semnalelor primite de la civilii din Piaţa Revoluţiei, care afirmau că în acel loc se află persoane suspecte - «terorişti». Pentru a verifica «sesizarea», în imobil, prin intrarea din str. Academiei, a pătruns o grupă de militari în termen, însoţiţi de civilul George Roncea. Concomitent, fără a cunoaşte configuraţia clădirii, alţi militari, în dorinţa de a verifica şi alte locuri din care se presupunea că s-a tras, au pătruns în acelaşi imobil, dar din partea dinspre str. 13 Decembrie (actuala Ion Câmpineanu). Trebuie menţionat că blocul «Romarta», prin construcţia sa, are două intrări separate, atât prin str. Academiei, cât şi prin str. I. Câmpineanu. Curtea interioară este comună, iar holurile de la fiecare etaj al clădirii au comunicaţii directe. Fără ca vreuna din cele două grupuri de militari, cărora li s-au alăturat civili, să aibă cunoştinţă despre prezenţa în imobil a celeilalte, în timpul operaţiunilor de scotocire, s-au aflat în situaţia de a deschide focul unii împotriva altora, fără a se recunoaşte. Schimbul intens de focuri a creat, din păcate, pentru forţele militare din apropiere, impresia că în imobilul respectiv acţionează elemente teroriste, fapt ce a determinat o ripostă consistentă a acestora asupra blocurilor „Romarta“ şi „Generala“. Consecinţele au fost grave, au fost înregistraţi mai mulţi răniţi şi distrugerea prin incendiere a mai multor apartamente. Şi în zilele următoare, a continuat să se tragă la nimereală atât în interiorul blocului, cât şi spre apartamentele celor două blocuri, existând convingerea că elemente teroriste se adăpostesc în aceste imobile“. Dacă toate dosarele Parchetului Militar sunt compuse din asemenea flagrante parascovenii, e uşor de înţeles de ce pånă acum nu s-a ajuns la niciun rezultat în obţinerea adevărului despre 1989. Ca martor direct, „civilul George Roncea“ e în măsură să afirme astăzi că la nivel de vårf procurorii militari au fost conduşi - două decenii - ori de cretini congenitali, ori de cretini diversionişti.Povestea adevărată. Nevoia de „terorişti“În Timişoara, până la 22 decembrie, regimul Ceauşescu „a produs“ 73 de morţi, 296 de răniţi, iar la Bucureşti, până la 22 dec. - 49 de morţi, 599 de răniţi. După apariţia lui Ion Iliescu, lupta cu „teroriştii“ a produs până în ianuarie 1990 - 1142 de morţi, 3138 de răniţi. Manevra războiului cu „teroriştii“ avea ca scop legitimarea noii puteri politice şi „spălarea“ Armatei, structura care a preluat de fapt puterea după 1989, prin cadrele acoperite ale GRU.De la ieşirea în stradă a maselor, momentul insurecţional anticomunist al tineretului romån a fost rapid deturnat cu aportul miilor de agenţi specializaţi ai GRU şi KGB, care invadaseră Romånia încă de la începutul lunii decembrie.Conjuraţia FSN-ului (Frontul Salvării Naţionale) a cuprins cadre PCR cu studii în URSS sau cu părinţi afiliaţi structurilor NKVD, agenţi acoperiţi şi trădători ai DIE (Direcţia de Informaţii Externe a Departamentului Securităţii Statului), DSS şi DIM (Direcţia de Informaţii Militare) racolaţi în misiunile lor din străinătate, disidenţi şi agenţi de influenţă din lumea culturală, susţinuţi mai mult sau mai puţin, discret încurajaţi şi controlaţi de KGB.Reţeaua rusească - „emanaţii“ revoluţiei - plasa strånsă cu putere în måinile Moscovei, a sufocat insurecţia tinerilor ieşiti pe străzile Bucureştiului. Conjuraţia s-a legitimat folosindu-se de victime, iar Iliescu s-a aşezat pe piramida de cadavre susţinut de garda sa pretoriană, confiscånd elanul anticomunist al tineretului Romåniei şi deturnånd mişcarea străzii, aliniind apoi ţara către obiectivul real al Moscovei - perestroika gorbaciovistă.Activarea „teroriştilor“ s-a produs într-un cadru bine determinat în zona în care se dădea lupta pentru controlul politic al Romåniei, în perimetrul fostului CC, unde deja se croiseră vreo patru schiţe de guvern.

George RONCEA

Continuarea la: http://victor-roncea.blogspot.com/

Tudor Gheorghe - VIN COLINDATORII (Colindul martirilor din decembrie 1989)

Expozitia DECEMBRIE '89 - DUPĂ 20 DE ANI. ÎNCEPUTUL SFÂRŞITULUI COMUNISMULUI ÎN ROMÂNIA

Muzeul Casa Mureşenilor Braşov, în parteneriat cu C.N.S.A.S., Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici Braşov, Direcţia de Cultură a oraşului Râşnov, Asociaţia 15 Noiembrie '87 Braşov, Muzeul Judeţean de Istorie Braşov, vă invită să luaţi parte la vernisajul expoziţiei Decembrie '89- după 20 de ani. Începutul sfârşitului comunismului în România, marţi, 15 decembrie 2009, ora 13.

La 20 de ani de la evenimentele revoluţionare din decembrie 1989 vă propunem o expoziţie dedicată comunismului şi revoluţiei decembriste. Expoziţia cuprinde secvenţe ale perioadei comuniste, de la situaţia deţinuţilor politici din anii '50, până la revoluţia din 1989. Totodată, vor putea fi văzute o parte din momentele de revoltă din 15 noiembrie 1987 şi gestul lui Liviu Babeş din martie 1989. Fotografiile şi unele obiecte de viaţă cotidiană din perioada comunistă vor întregi expoziţia.

În zilele de 16, 17, 18 decembrie 2009, orele 11, vor avea loc conferinţele Ora de istorie la muzeu.

16 decembrie - domnul Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici

17 decembrie - doamna Etelka Babeş, soţia eroului martir Liviu Babeş şi domnul Florin Postolachi, preşedintele Asociaţiei 15 Noiembrie '87 şi alţi reprezentanţi

18 decembrie � domnul Ioan Demi, iniţiatorul manifestaţiei din 21 decembrie 1989 din Braşov, şi doamna Maria Petraşcu

Muzeul "Casa Muresenilor" Brasov