25.8.10
23.8.10
Dr. Teofil Mija: Ziua de 23 august 1944 marchează începutul calvarului Neamului Românesc. Predarea Armatei Române şi surparea rezistenţei morale
Sunt unul dintre puţinii supravieţuitori din rândurile studenţilor români încleştaţi în luptă până la jertfa supremă cu ateo-comunismul, cu securiştii şi nomenclaturiştii partidului comunist din România, partid străin de neamul românesc, importat din Rusia, ai cărui membri au trădat interesele neamului nostru, dând mâna cu duşmanul ce urmărea distrugerea entităţii noastre naţionale. Sunt cei care au devenit unelte de asuprire şi de înrobire, care ne-au stăpânit inoculându-ne frica organică prin teroare, timp de 50 de ani.
Ziua de 23 august 1944, zi de tristă amintire, marchează începutul Golgotei, al calvarului neamului românesc, al răstignirii pe cruce, a suferinţelor, intrarea şi căderea fără speranţă de a mai putea scăpa din infernul comunist. Istoricii au datoria de a scoate la lumină adevărul despre acest act de trădare naţională, de vânzare a noastră în braţele lui Stalin, cel mai mare călău al popoarelor din secolul trecut. Trădarea ţărilor Europei Răsăritene şi vânzarea acestora s-a făcut de către Roosevelt şi Churchill.
Nicolae Baciu, avocat din Bran, judeţul Braşov, după ce a scăpat din zece închisori româneşti şi sârbeşti, ajungând în „lumea liberă”, şi-a închinat întreaga viaţă studierii arhivelor militare secrete, engleze şi americane, scriind cartea intitulată ”Agonia României - 1944-1948”, bazată pe o bibliografie ce conţine 120 de lucrări şi documente ale cercetătorilor din acea perioadă. A fost realmente o agonie pentru neamul nostru. Atunci s-a produs distrugerea materială, dar mai ales spirituală a poporului român - distrugerea sufletului - îmbolnăvindu-l aproape incurabil, aruncându-ne în mlaştina deznădejdii, a mizeriei morale în care zăcem şi azi.
Istoricii străini printre care şi renumitul istoric american Forester consideră actul de la 23 august 1944 ca fiind opera colectivă a membrilor oligarhiei tradiţionale, a monarhiei, a aparatului de stat şi a partidelor istorice. Pamfil Şeicaru, renumitul ziarist interbelic, directorul ziarului Curentul, în articoul intitulat ”Politica anistorică”, îşi exprimă următoarele convingeri: „Dacă războiul a fost o patetică verificare a potenţialului moral şi material al naţiunii, în acelaşi timp a fost şi o posibilă verificare a democraţiei române, care a angajat destinul poporului român în graba cu care s-a precipitat să impună ţării printr-o îndrăzneaaţă mistificare, capitularea. Ce s-a salvat prin lovitura de stat din 23 august 1944? Vieţi omeneşti? Cine are curajul să facă inventarul vieţilor omeneşti suprimate de către trupele ruseşti numai în primele două luni după capitulare? Bunuri materiale? Bunuri spirituale? Ce s-a salvat prin gloriosul act de eliberare? Şi după?
Cu ce frenezie au fost batjocorite sacrificiile unei armate eroice! Cu ce îndrăzneală unică s-a răsturnat tabla de valori etice, preamărindu-se actele de spionaj în favoarea unor puteri străine, dându-se oricărei acţiuni trădătoare un titlu de recunoştinţă naţională şi etichetându-i criminali de război pe cei care participaseră la lupta împotriva Uniunii Sovietice!” (n.n. - zeci de generali şi sute de ofiţeri superiori exterminaţi în Penitenciarul Aiud au rămas şi azi fără un monument de recunoştinţă din partea actualilor guvernanţi).
La niciun popor din lume nu s-a înregistrat un caz similar de renegare a armatei naţionale - (n.n. – finlandezii, care au luptat şi ei împotriva Uniunii Sovietice şi cărora Stalin le-a cerut să condamne pe ofiţerii care luptaseră pe front împotiva armatei sovietice, i-a răspuns lui Stalin astfel: ”Noi nu avem criminali de război, noi avem numai eroi!” Şi n-au condamnat pe nimeni). Noi nu numai că am predat Armata Română Uniunii Sovietice, adică 170.000 de ostaşi, oţeliţi în trei ani şi două luni de război, care luptau pe frontul de la Iaşi, dar s-au surpat rezistenţele morale ale naţiunii prin violenţa cu care partidele democrate au pledat culpabilitatea României, în speranţa că îşi vor asigura titluri şi recunoştinţa învingătorului. (n.n. - au ajuns şi ei în închisori alături de cei care am rămas fideli crezului şi educaţiei anticomuniste).
La Aiud a fost întemniţată toată elita armatei române, cea politică şi cea culturală interbelică, majoritatea acestora fiind exterminaţi prin frig, foame, bătăi, izolări, umilinţe şi torturi inimaginabile, ce nu pot fi exprimate prin cuvinte.
Prinţul Mihail Sturdza descrie astfel actul de la 23 august 1944, minciuna armistiţiului bilateral: „În realitate nu se semnase niciun armistiţiu. Rezultatul acestei minciuni către poporul român a fost capturarea şi trimiterea în Rusia a şaisprezece divizii române, fără să mai socotim mulţimea nesfărşită a abuzurilor, violurilor de tot felul şi tălhăriilor la drumul mare la care s-au dedat soldaţii ruşi, care se considerau în teritoriul inamic ocupat. Convenţia de armistiţiu va fi semnată la Moscova în 13 septembrie, fără ca delegaţii români să poată negocia sau discuta măcar condiţiile ei. Este vorba de o capitulare fără condiţii care pune întreaga Românie şi întreg Neamul românesc la discreţia Rusiei lui Stalin”.
Actul din 23 august 1944 a însemnat pentru orice cercetător al isoriei universale, pierderea suveranităţii naţionale, distrugerea infrastructurii morale şi economice, anihilarea sentimentului de demnitate naţională şi individuală, cât şi deschiderea unor noi posibilităţi pentru oportunişti şi carierişti.
H. Seton-Watson, istoric american, a evaluat astfel situaţia pentru Rusia în cartea sa „Revoluţiile Europei Răsăritene”: „Schimbarea de front a României, împreună cu hotărârea de la Teheran de a nu deschide un front în Balcani (cu toul ignorată de Ştirbey şi aliaţii săi) a decis soarta Europei Centrale, a determinat ca Rusia Sovietică să domine întreaga regiune, că anume noua ordine trebuie să fie o ordine comunistă. Pentru asta, Generalisimul Stalin a avut multe motive ca să-i acorde regelui Mihai cea mai înaltă decoraţie sovietică, ordinul Victoria”. Iar Forester adaugă: ”Actul de la 23 august 1944 nu a adus niciun avantaj României, care a fost obligată să plătească despăgubiri de război mult mai mari decât cele plătite de Ungaria şi Slovacia, ţări care şi ele au participat la războiul împotriva Uniunii Sovietice”.
Noi, studenţii luptători anticomunişti, putem afirma cu toată convingerea că actul de la 23 august este şi rămâne un exemplu de escaladare a iresponsabilităţilor. Acest act de trădare naţională a căzut atunci ca un trăznet din senin. Conform armistiţiului, eram obligaţi să întoarcem armele şi să dăm mâna cu duşmanul care de veacuri atenta la libertatea popoarelor.
Dr. Teofil MIJA
- articol publicat în revista Veghea, august 2008
Agresiune panslavistă împotriva României şi a ortodoxiei latine. Patriarhul Moscovei Kirill: “Moldova este parte inseparabilă a Sfintei Rusii”.
TRADUCEREA COMUNICATULUI ÎN LIMBA ROMÂNĂ:
Sfântul Patriarh Kirill: Moldova este parte inseparabilă a Sfintei Rusii
21 august, ora 20:57
La 21 august 2010, la mănăstirea stavropighială de călugări din Solovki (insula Solovki din Marea Albă – nota traducătotului), a avut loc întâlnirea planificată între Sanctitatea Sa, Patriarhul Moscovei Kirill cu ierarhii mitropoliei Chişinăului şi a Moldovei.
La întâlnire au participat mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove Vladimir, preşedintelele Sectorului de Relaţii externe bisericeşti al Patriarhiei Moscovei, mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, episcopii Sava de Tiraspol şi Dubăsari, Anatolie de Cahul şi Comrat, Petru de Hâncu, Marchel de Bălţi şi Făleşti.
“Sunt foarte bucuros, vlădica, că împreună cu episcopatul Înaltpreasfinţiei voastre sunteţi aici, pe acest pământ sfânt, – a spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse, salutându-l pe mitropolitul Chişinăului Vladimir. – Uneori suntem întrebaţi: “dar de ce atribuiţi Moldova Sfintei Rusii, căci moldovenii vorbesc o altă limbă, neslavă?” Şi eu răspund că Sfânta Rusie este o noţiune nici etnică, nici politică, nici lingvistică, este o noţiune spirituală”.
“Atunci când ne rugăm împreună cu fraţii şi surorile noastre din Moldova, noi nu simţim nici o diferenţă – în faţa lui Dumnezeu suntem un singur popor – a continuat Sfântul Vlădică. – Anume această comuniune de valori, comuniune a orientării spirituale formează unitatea noastră spirituală, care este mai presus de orice graniţe politice; şi nici un fel de partide politice care ne ameninţă cu o ruprută între noi nu sunt capabile să distrugă acestă unitate. Cu cât mai devreme vor înţelege ei asta, cu atât mai puţine puteri vor risipi în van”.
“Ne rugăm astăzi pentru Moldova, pentru înflorirea poporului moldovenesc, pentru ca orientarea politică a Moldovei să contribuie la păstrarea unităţii Sfintei Rusii”, – a spus în încheiere Sanctitatea Sa, Kirill, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii.
Serviciul de presă al Patriarhiei Moscovei şi a întregii Rusii
22.8.10
MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA: STAŢI TARI ÎN CREDINŢĂ! NICIUN TRĂDĂTOR!
“Staţi tari în credinţă!” (I Corinteni 16, 13)
Şi iarăşi, iubiţii mei, şi iarăşi vorbeşte Pavel. Să-l ascultăm. Este ca şi cum l-am asculta pe însuşi Hristos. Pentru că gura lui Hristos a fost Pavel. Nu spunea nimic care să fie pe lângă învăţătura lui Hristos. Propovăduia cu credinţă. Cuvintele îi ieşeau din gură ca focul care cade între spini şi-i arde. Dorinţa lui era să propovăduiască până la marginile lumii Evanghelia. Dorinţa lui era să împrăştie întunericul şi să aducă lumina. Dorinţa lui era ca pretutindeni Hristos să biruiască şi să triumfe.
Pavel se afla întotdeauna în război. Dădea în fiecare zi lupte şi-i chema pe creştini să lupte şi ei sub slăvitul steag a lui Hristos şi să-i biruiască pe vrăjmaşi. Nimeni să nu părăsească sfânta tabără. Nimeni să nu se teamă. Nimeni să nu arunce armele şi să devină dezertor. Nimeni să nu-L trădeze pe Hristos.
***
Toţi în lupta cea sfântă! – se aude glasul lui Pavel. Şi aşa cum un general viteaz în ceasul luptei nu doarme, ci aleargă pretutindeni şi-şi vizitează oastea şi ajunge până în prima linie şi-şi încurajează soldaţii, aşa face şi Pavel. Şi el este un general. Dar ce general! Un general neasemuit mai mare decât orice alt general. Este un general duhovnicesc. Cuvintele pe care le propovăduieşte sunt sabia lui; sabie tăioasă, care nu taie capete omeneşti, dar fiind ascuţită învinge şi nimiceşte în chip fulgerător orice împotrivire satanică. Pavel general. Şi aşa cum generalul dă ordine, aşa şi Pavel dă ordine pe care creştinii trebuie să le execute, dacă vor să biruiască şi să triumfe.
Cinci ordine ale lui Pavel se aud în Apostolul de astăzi. Prin urmare „Privegheaţi!” este primul ordin. „Staţi tari în credinţă!” este al doilea. „Îmbărbătaţi-vă!” este al treilea. „Întăriţi-vă!” este al patrulea. „Toate ale voastre cu dragoste să se facă” este al cincilea ordin (I Corinteni 16,13-14).
***
Toate ordinele sunt insuflate de Dumnezeu. Sunt ordine care se adresează tuturor creştinilor din toate timpurile şi din toate veacurile. Dacă toţi creştinii le-ar fi împlinit, tabăra creştină ar fi fost de neînvins. Vrem ca creştinii noştri să ia aminte în mod deosebit asupra unuia din aceste ordine. Este actual. Este „Staţi tare în credinţă”(I Corinteni 16, 13). Prin acest ordin Pavel ne sfătuieşte să nu ne abatem de la credinţă, ci să rămânem statornici şi neclintiţi pe poziţia noastră şi să preferăm moartea decât să ne lepădăm de credinţa noastră şi să devenim dezertori şi trădători.
„Staţi tari în credinţă!”. Dar ce este această credinţă, pe care suntem chemaţi s-o păstrăm până la moarte? Vom spune câteva exemple, ca să înţeleagă toţi ce înseamnă credinţă. Te îmbolnăveşti. Cazi la pat. Ai febră şi dureri. Te nelinişteşti. Chemi doctorul. Te consultă. După consult, doctorul îţi spune că pentru a te face bine trebuie să iei medicamente, să ţii regim. Şi tu iei medicamentele, ţii regim, te conformezi cu toate recomandările doctorului. Adică dai credinţă doctorului, ai încredere în doctor, că el, cu ştiinţa lui, te va face bine. Dacă însă credinţa, încrederea în doctor, ţi se clatină, atunci nici medicamente nu mai iei, nici regim nu mai ţii, niciun sfat al doctorului nu-l împlineşti. Credinţa în doctor este primul lucru pentru bolnav. Şi mii şi milioane de bolnavi aleargă în fiecare zi la cabinete medicale şi la spitale şi-şi încredinţează sănătatea în mâinile doctorilor. Şi numai bolnavii au nevoie de credinţă? Aproape întreaga viaţă a omului se mişcă în interiorul credinţei, adică în încrederea pe care o avem reciproc între noi. S-a clătinat încrederea? Nu mai poate exista comuniune. Aruncă-ţi o privire în jurul tău şi te vei convinge. Cei care călătoresc îşi încredinţează viaţa conducătorilor ce conduc maşini, trenuri, avioane. Iarăşi, cei care îşi depun banii în bănci îşi încredinţează avuţia puternicelor companii economice…
Oamenii oferă credit tuturor. Cei care au bani, băncilor; cei care călătoresc, conducătorilor; cei care sunt bolnavi, doctorilor. Să vă mai spun un exemplu? Există şi alţii care se duc la vrăjitori şi la vrăjitoare şi care cred cuvintelor ce li se spun. Dar aici este tragedia. În timp ce oamenii cred în toţi şi în toate, nu au credinţă în Dumnezeu. Dumnezeu vorbeşte cu omul. Cuvintele pe care le-a spus Hristos şi pe care le-au propovăduit apostolii şi sunt scrise în Sfânta Scriptură, aceste cuvinte sunt sută la sută adevărate şi ar trebui ca în aceste cuvinte oamenii să aibă încredere desăvârşită. Ar fi trebuit să creadă că Hristos este singurul doctor, care poate să-i vindece de boala groaznică care se numeşte păcat. Să creadă că Hristos este singurul conducător, care poată să-i conducă cu siguranţă de pe pământ la cer. Să creadă că tot ce dau pentru Hristos, chiar şi o drahmă, nu se pierde, ci se va înmulţi. Nicio bancă nu este atât de sigură şi nu oferă o dobândă atât de mare, ca banca pe care a deschis-o Hristos şi se numeşte milostenie.
***
Iubiţii mei, au existat pe vremea lui Pavel oameni care au luptat împotriva credinţei. Dar există şi astăzi cei care luptă împotriva credinţei. Şi cu cât se apropie sfârşitul lumii, necredincioşii devin din ce în ce mai mulţi şi luptă împotriva creştinismului cu un fanatism şi mai mare. Necredincioşii sunt obsedaţi să dezrădăcineze din inimile tuturor, chiar şi a copiilor mici, credinţa în Hristos. Credeţi în ştiinţă, credeţi în mamona, credeţi în plăceri, credeţi în vrăjitori şi vrăjitoare, credeţi în toţi diavolii, dar în Hristos nu. Hristos nu vă va folosi cu nimic – zic necredincioşii. Şi, din nefericire, mulţi care-i aud, îşi pierd credinţa, dezertează de la Hristos şi se duc la aceşti mincinoşi, escroci şi profitori. Un rău sfârşit vor avea. Iadul cel veşnic îi aşteaptă. Pentru că necredinţa în Hristos, în adevăratul Dumnezeu, este cel mai mare păcat, dar şi cea mai mare nenorocire. De mii de ori mai bine să se stingă soarele, decât să se stingă din inimi credinţa în Hristos. De aceea şi toţi aceia dintre noi care trăim în acest veac al necredinţei şi al decadenţei, vrem să rămânem aproape de Hristos şi de Sfânta Lui Biserică, Biserica Ortodoxă, care păstrează curată şi nefalsificată învăţătura Lui, să fim foarte atenţi, şi niciodată să nu uităm ordinul ceresc pe care l-am auzit astăzi: „Staţi tari în credinţă”.
(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară “Sfinţii Trei Noi Ierarhi” din cartea „Apostolos”, Atena, 2001)
http://acvila30.wordpress.com/2010/08/19/niciun-tradator/
21.8.10
Predica a Parintelui Ilie Cleopa la Duminica a 13 a dupa Rusalii. Despre preotie si pastoratie
Era un om oarecare, stapin al casei sale, care a sadit vie. A imprejmuit-o cu gard,
a sapat in ea teasc, a cladit un turn si a dat-o lucratorilor... (Matei 21, 33)
Iubiti credinciosi,
In mai multe locuri din Sfinta Scriptura, lumea pe care a zidit-o Dumnezeu este asemanata cu via. Cel mai clar spune insasi Evanghelia de astazi: "Era un om oarecare, stapin al casei sale, care a sadit vie". Acesta este Insusi Dumnezeu, Stapinul cerului si al pamintului, Care a creat toate cele vazute si nevazute si a zidit lumea ca pe o vie a casei
Oare de ce aseamana Dumnezeu lumea cu via sau cu griul gata de seceris si nu cu altceva? Pentru ca atit via cit si griul sint cele doua roade de frunte ale pamintului care tin viata trupeasca a oamenilor. Apoi, pentru ca piinea si vinul, prin Sfinta Liturghie, se prefac in Trupul si Singele lui Hristos care mentin viata duhovniceasca a sufletelor noastre. Ca precum piinea si vinul "intaresc inima omului" asa Sfinta Impartasanie intareste credinta, iarta pacatele si mintuieste sufletul omului credincios. Piinea si vinul, la care adesea este pomenit si untdelemnul, sint alimente de baza ale omenirii care au un dublu caracter sacru, caci hranesc atit trupul cit si sufletul prin jertfa liturgica.
Dar via, adica lumea sadita de Dumnezeu, nu a fost lasata la intimplare, nu a fost parasita de El. Dimpotriva, de la inceput lumea a fost tinuta sub pronia divina; caci dupa ce a sadit-o Dumnezeu, a imprejmuit-o cu gard, a sapat in ea teasc, a cladit un turn de paza si a dat-o lucratorilor iar el s-a dus departe (Matei 21, 33). Vedeti grija lui Dumnezeu pentru lume? A sadit-o cu propriile Sale miini, facind pe om dupa chipul si asemanarea Sa; a ingradit-o cu gard impotriva hotilor, adica a ingradit lumea cu poruncile si invataturile celor doua Legi a Vechiului si a Noului Testament, cu canoane si Sinoade ecumenice care apara unitatea si adevarul dreptei credinte. Apoi, in mijlocul viei, Domnul "a sapat teasc", adica a facut altarul de jertfa, pe care se aduce, prin Hristos, jertfa liturghica pentru mintuirea intregii lumi. Ba, mai mult, Dumnezeu "a cladit un turn de paza si a dat via lucratorilor, iar El S-a dus departe". Turnul de paza este Biserica intemeiata de Iisus Hristos ca un turn de veghe si aparare impotriva diavolilor, a sectelor si a tuturor smintelilor si pacatelor care ucid sufletele noastre.
Deci, cind toate acestea au fost savirsite, adica lumea a fost rascumparata si Biserica intemeiata, Domnul nostru Iisus Hristos a incredintat via Sa, adica lumea, Bisericii si Evanghelia "lucratorilor", adica Apostolilor, episcopilor si preotilor. Ei sint lucratorii viei lui Hristos. Lor li s-a incredintat intreaga opera de propovaduire a Evangheliei, de slujire a Bisericii, savirsirea Sfintei Liturghii, invatatura si apararea credintei ortodoxe, sfintirea oamenilor prin harul Duhului Sfint, revarsat prin lucrarea celor sapte Sfinte Taine, paza viei prin implinirea poruncilor evanghelice si aducerea roadelor la vreme. Iar roadele viei sint sufletele mintuite prin lucrarea faptelor bune. Slujitorii Bisericii sint lucratorii Evangheliei, adica impreuna lucratori cu Hristos, cu ingerii, cu Apostolii si cu toti sfintii la mintuirea si innoirea lumii.
Vedeti ce mare este misiunea apostolica si harul preotiei? Slujitorii Bisericii conlucreaza cu Insusi Dumnezeu, cu cele trei persoane ale Preasfintei Treimi si cu toate puterile ceresti. Prin jertfa liturgica ei unesc cerul cu pamintul, coboara pe Hristos pe sfintele altare si in inimile oamenilor. Prin cuvintele lor leaga si dezleaga pacatele lumii, scot sufletele din iad si demonii din oameni. Prin harul dumnezeiesc pe care il au de la Hristos, impart Duhul Sfint credinciosilor prin cele sapte Sfinte Taine, sfintesc, dezleaga, binecuvinteaza, calauzesc pe calea mintuirii, invata, mingiie sufletele iubitoare de Dumnezeu. Ce cinste mai de pret cautam? Sau ce har dat oamenilor este mai mare ca acela al preotiei? Episcopii si preotii sint urmasii directi ai Sfintilor Apostoli. Ei sint datori sa lucreze cu timp si fara timp via lumii crestine si sa adune cit mai multe roade, adica fapte bune si suflete curate, vrednice de Imparatia lui Dumnezeu.
Iubiti credinciosi,
Prima datorie a preotului in parohie este sa savirseasca sfintele slujbe cu toata evlavia, incepind cu Sfinta Liturghie. Altarul bisericii din fiecare sat este simbolizat de "teascul" pe care l-a sapat Dumnezeu in via Sa, cum ne spune Sfinta Evanghelie de astazi. Ca precum in teasc se prefac strugurii in vin, asa pe Sfinta Masa din altar piinea si vinul se prefac in Trupul si Singele lui Hristos in timpul Sfintei Liturghii. Cu cit va sluji cu mai multa evlavie si vrednicie sufleteasca, cu atit va dobindi mai mult dar
A doua datorie a preotului este sa invete pe credinciosi dreapta credinta, adica sa-i catehizeze cu timp, si fara timp, prin predici bune, practice, izvorite din inima; prin explicarea Sfintei Scripturi in duh ortodox, prin citirea in biserica si acasa de texte patristice, carti de calauza duhovniceasca, invataturi morale necesare tuturor si mai ales copiilor si tinerilor. Aceste invataturi formeaza "gardul" Bisericii, cu care a ingradit Dumnezeu via Sa. Precum orice vie fara gard este furata si stricata de straini, de vierul cel salbatic, adica de diavolul, cum spune psalmistul, tot asa si credinciosii din parohie, daca nu sint educati religios si deprinsi cu iertarea, cu rugaciuni, cu postul si cu citirea cartilor sfinte, se racesc in credinta, sint indiferenti fata de Biserica, devin indoielnici, necredinciosi, betivi, imorali si unii sint amagiti si atrasi de secte.
A treia datorie de mare raspundere a preotului in parohie este sa pazeasca via lui Hristos. Turnul de paza zidit de Dumnezeu "in via Sa" simbolizeaza Biserica, aceasta corabie a mintuirii lumii, care ne duce spre cele vesnice, ne scapa de duhurile rele cu care ne luptam pina la moarte, ne izbaveste de inecare in marea vietii si ne sfinteste prin cele sapte Sfinte Taine, mai ales prin Botez, Mirungere, Spovedanie si Sfinta Impartasanie. Biserica, prin preoti, apara dreapta credinta si ajuta la ridicarea sufletelor din iad si a celor cazute in robia patimilor si a pacatelor, inaltindu-le spre Hristos si Imparatia Cerurilor.
Iata, pe scurt, marea datorie evanghelica a preotilor si pastorilor (episcopilor) Bisericii lui Hristos. Ei sint gradinarii crestinilor. De felul cum isi implinesc ei misiunea depinde realizarea roadelor cerute, adica mintuirea lor si a sufletelor incredintate lor de Mintuitorul Hristos. Pentru aceasta insa preotii si pastorii trebuie sa fie de mici chemati si alesi de Hristos la slujirea Evangheliei Sale. Cei nechemati si nesfintiti prin hirotonie, adica prin punerea miinilor episcopilor, nu au ce cauta in cler, caci preotia este slujire si har, iar nu functie cu scop de "cistig urit" si mindrie. Apoi slujitorii trebuie sa provina din familii sanatoase, ortodoxe, devotate Bisericii. La seminarii este bine sa se aleaga tineri din familii model in toate, cu atestarea scrisa a duhovnicului respectiv. La studii, viitorii candidati la preotie sa iubeasca mai mult ca orice rugaciunea, biserica, slujbele, studiul, viata morala, practica liturgica, spovedania deasa la doua-trei saptamini si practica duhovniceasca in vacante pe la minastiri. Pentru casnicie li se cere sa caute sotii bune, evlavioase, milostive, mame model in toate. Familia preotului trebuie sa fie un exemplu viu pentru enoriasi, adica sa fie o casa cu multi copii, modesta, binecuvintata, legata permanent de Hristos, de enoriasi si de biserica.
Cumpărarea bunăvoinţei. Roșia Montană duce șefii din presă (Turcescu, Morar, Hurezeanu, Jucan, Vlad Macovei) în Noua Zeelandă
Conform acelorași surse, excursia de zece zile oferită de companie (aflată într-o campanie de PR) are ca pretext o vizită în țara unde își are originea firma care vrea să exploateze zona Roșia Montana.
Dezbatere pentru cititori: Este etică acceptarea unei astfel de excursii? Poate influența calitatea materialelor ulterioare despre controversatul proiect Roșia Montana?
Cotidianul.ro preia informația paginademedia.ro legată de excursia Roșia Montana și mai scrie că printre cei plecați în excursia din Noua Zeelandă se numără Ioan T. Morar, Emil Hurezeanu (Realitatea Cațavencu) și Floriana Jucan (Qmagazine). În aceeași deplasare este și Vlad Macovei, redactor șef Evenimentul zilei.
