Manastirea Marcus - Profetia implinita a parintelui Arsenie Boca

Manastirea Marcus din judetul Covasna e asezata intr-o poiana, pe-un varf de deal. Din trei parti, o apara un zid de paduri. In fata ei, privelistea e insa deschisa, precum o scena uriasa, sub care se intinde podisul sudic al Transilvaniei, marginit de lantul Muntilor Fagaras. De-acolo, din campia cuprinsa intre Brasov si Covasna, marginita, departe in zare, de masivul de piatra, au venit toate furtunile care s-au abatut asupra Manastirii Marcus. De-acolo trebuie sa fi venit si primii schimnici doritori de pace duhovniceasca, dar tot de acolo au aparut si tunurile generalului Bukow, gadele manastirilor ortodoxe din Transilvania, care a ras zeci

de lacasuri de rugaciune de pe fata pamantului, acum mai bine de trei sute de ani. N-a putut sterge insa sfintenia locului si puterea lui, care au crescut inmiit, odata cu jertfa calugarilor martirizati. Printr-o tainica asezare a lucrurilor, pe vechea vatra manastireasca s-a ridicat o biserica pe care parintele Arsenie Boca, marele duhovnic al Transilvaniei, a simtit-o trecand prin aceste locuri, cu mult inainte ca zidurile ei albe sa se inalte in lumina biruitoare a soarelui. De cativa ani, profetia parintelui Arsenie s-a implinit intru totul. Astazi, in poiana dintre paduri se aud cantand ingerii.
Nu e usor sa urci la Marcus, dar, odata intrat in ocolul plin de lumina al manastirii, nu-ti mai vine sa pleci. Locul are o pace si-o bunatate care te ridica deasupra tuturor rautatilor pamantesti, deasupra ambitiilor desarte care macina lumea, o liniste care s-a intiparit parca si pe chipurile maicilor traitoare aici, pe care le-am gasit pregatindu-se pentru hramul manastirii ce urma sa fie sarbatorit a doua zi.

Prorocirea

Revista noastra a scris, nu o data, despre Marcus. Am fost alaturi de stareta Serafima, de pe cand zidurile albe ale bisericii traiau doar in rugaciunile si in visele ei.

Maica stareta Serafima. Avea 23 de ani cand a pus temelia manastirii

Avea doar 23 de ani, pe atunci, o adolescenta subtirica si zambitoare, dar neclintita in hotararea ei de a le ridica romanilor din Covasna un lacas ortodox. Nimic nu este de netrecut, dupa cum spune maica stareta, atunci cand se implineste voia Domnului: "S-au facut multe de cand am inceput, slava Domnului. Lucrul si rugaciunea nu se termina niciodata, greutati apar si sunt la tot pasul, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, incercam sa le depasim. Nu pot sa spun care a fost cea mai grea zi de cand am venit aici, la Marcus. Ce s-a intamplat aici este lucrarea lui Dumnezeu si nu trebuie sa cautam noi explicatii sau sa facem tot felul de presupuneri. Parintele Arsenie Boca venea prin aceste locuri, prin anii 1949 - '50, si ii spunea bunicii mele, Suzana - o femeie cu mare credinta in Dumnezeu si care l-a avut ca duhovnic, facand poteca spre el pana la Manastirea Sambata, de langa Fagaras - ca in poiana dintre paduri se va ridica o manastire: "Tu vei face aici biserica, dar nu va tine mult.

Campia Covasnei, vazuta de pe deal

Cineva din neamul tau va ridica insa o manastire care va dura". Si asa a si fost. Biserica ridicata cu chinuri groaznice de bunica si de cativa oameni din sat a fost daramata de comunisti. Faptul ca am fost in stare sa o refacem din ruine e pur si simplu lucrarea lui Dumnezeu. De aceea, mie nu-mi ramane decat sa-I multumesc ca m-a ales pentru aceasta mare implinire si sa-I dau slava. Eu consider ca tot ce-am facut n-am facut eu, ci Dumnezeu care m-a luminat si mi-a dat putere. A fost o munca mare, titanica. Ceea ce s-a facut aici este mult prea mult pentru un singur om slab, asa ca mine. Fara puterea lui Dumnezeu nu s-ar fi facut nimic. Femeie fiind, si foarte tanara, si fara experienta, am reusit totusi sa duc la capat ce-am inceput. Tocmai aici se vede lucrarea divina. Eram atata de nepriceputa si neputincioasa, incat si eu ma minunez ca a putut sa iasa un lucru atat de frumos. In Dumnezeu este inceputul si sfarsitul tuturor lucrurilor. A fost mult zbucium, dar El ne-a scos totdeauna la liman. Parintele Nil, duhovnicul nostru, ne-a fost de mare ajutor. Am lucrat impreuna la tot ce se vede aici. A stiut cu vorba blanda si cu rugaciunea sa atraga oamenii care ne-au ajutat. Si acestia au venit din cele mai indepartate colturi ale lumii. Cu mult, cu putin, care cu cat a putut, cu banutul vaduvei si cu multa jertfa si rugaciune, asa s-a ridicat tot ce vedeti aici acum."

Ion Mota: La icoana

De la icoana si altar am pornit, apoi am ratacit o bucata de vreme purtati de valurile omenesti si n-am ajuns la nici un mal, cu toata curatenia impulsurilor noastre (ramasa interioara, nu impusa valului care ne purta)... Acum, cu sufletul greu, razletiti, sfartecati, ne strangem la adapost, la singura caldura si alinare, tarie si reconfortare a noastra, readucatoare de puteri, la picioarele lui Isus, in pragul orbitoarei straluciri a cerului - la icoana...

Noi nu facem, si n-am facut o singura zi in viata noastra politica - Noi avem o religie, noi suntem robii unei credinte. In focul ei ne consumam, si in intregime stapaniti de ea, o slujim pana la ultima putere. Pentru noi nu exista infrangere si dezarmare, caci forta ale carei unelte vrem noi sa fim, e etern invincibila.

Nu putem discuta deocamdata in amanunte cauzele prabusirii sistemului de pana acum. Sa fie spus doar atat, in aceste clipe de zamislire noua, sa fie spus clar si hotarat, spre a imprima caracterele noului sistem nascand: lumina din lumina!

Intunericul patimilor nu va putea niciodata cristaliza un focar de lumina salvatoare. Iar ceea ce cautam si dorim noi din toata fiinta noastra, e lumina, e instapanirea din nou a vietii asa cum a voit-o Dumnezeu: viata de adevar, dreptate, virtute. In aceasta consta mantuirea, cu scaparea de jidani si de toate plagile ucigatoare care ne mistuie: readucerea rodului in via dumnezeiasca azi bolnava si stearpa, in natiunea noastra (macar in ea) cazuta in ghearele satanice starpitoare ale sufletului si aducatoare de pieire. Aceasta noua fecundare a sufletului pierdut al unei natiuni, nu se poate face decat prin cea mai pura esenta de lumina, de virtute.
De pregatirea si cultivarea acestei esente am cautat noi a ne ingriji inca de mult, de cand prevedeam ceasul deziluziei amare. (Vom dovedi la timp ca am prevazut acest ceas). Si am ajuns la crezul ca ea nu poate fi creata, pastrata, cultivata si apoi intrebuintata la operatia de regenerare, decat in mediul ei creator. Ea nu poate fi gasita si captata decat la izvorul ei: la picioarele Mantuitorului, sub iubitoarea obladuire a lui Dumnezeu. Vrem viata, scanteie mantuitoare, vrem cale izbavitoare ... „Eu sunt calea, adevarul si viata”, e sentinta neclintita a lui Isus. Deci la El, la Dumnezeu, la harul sau am alergat, dar piedici si rataciri ni s-au ridicat in cale, si actiunea noastra a tanjit. Vrem sa trecem peste piedici! Am si trecut... A fost o zi dureroasa pentru noi ziua aceea de lepadare si indepartare a piedicilor, caci ne erau crescute in suflet, ba chiar le iubeam. Dar am invins durerea, am ridicat fruntea si am calcat asupra lor. Acum, in pustiu, suntem iarasi liberi, in fata viitorului. Cadrele pe care ni le alcatuim de asta data, trebuie sa cuprinda, si vor cuprinde, numai crezul, dorinta si actiunea salvatoare, ferite de tot ce e umbra si intuneric.

Vrem sa construim deci (si, cu ajutorul lui Dumnezeu vom construi) o celula de stralucitoare lumina, care va actiona, adica va lumina si deci va mantui. Nu suntem creatori de lumina. Ea se afla numai la Dumnezeu. Nu suntem fauritori ai mantuirii dorite, ci vrem sa fim simple unelte ale acestei forte salvatoare, pe care n-o cautam asadar in alta parte decat in singurul loc unde se afla: la Dumnezeu.

Deci: la Icoana!

Aceasta casuta e, natural, un sistem. El exista, de-acum. Si orice sistem viu e miscat de o forta. In sistemul societatilor omenesti, forta nu se capteaza decat prin organizare. Asadar sistemul nostru trebuie sa aiba o organizatie, si o are. Organizatia insa, nu se poate naste si dezvolta sanatos, fara randuiala, ierarhie si mai ales fara un Conducator.

De aceea organizatia noastra are un sef, neales de nimeni, ci consimtit de cei ce, atrasi de o forta tainica, au venit sa constituie, sub conducerea unui sef, celulele ordonate si disciplinate ale organizatiei. Acest sef al nostru este Corneliu Zelea Codreanu.

Sistemul nostru, aceasta casuta cu randuiala si conducerea ei, strans unit in jurul stalpului credintei in Dumnezeu (singurul ei stalp de sprijin), isi incepe, in fata lumii, munca, stradania, de care ne e legata singura nadejde de mantuire.

Avem credinta ca, de asta data, mergem drept la tinta si biruinta este asigurata. Neamul va fi servit, mantuit, deoarece nu intelegem sa ne mai departam nici o clipa de la Icoana si de la porunca ei. Nu mai lucram deci noi, ci ea, care este neinvinsa.

Celor destul de tari la suflet pentru a ne intelege, a ne aproba si insoti de pe-acum, le trimitem chemarea noastra: la Icoana!

Ceilalti, cei multi, vor veni mai tarziu, dar vor veni sigur.


"Pamantul Stramosesc", anul I. No. 1 (1 August 1927)

PREDICA PARINTELUI ILIE CLEOPA LA NASTEREA SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL

Iubiti credinciosi,


Se spune in traditie ca Sfantul Apostol si Evanghelist Luca a fost pictor si doctor, cum il numeste marele Apostol Pavel: Inchina-se voua Luca, doctorul cel bun.


Dar noi vedem ca nu numai doctor si pictor a fost, ci si mare scriitor. Daca ati ascultat cu multa atentie dumnezeiasca Evanghelie de astazi, atat de frumos descrie el aceasta unui oarecare Teofil, prieten ales al sau, incat nu mai este nevoie de nimeni ca s-o talcuiasca. Ca asa de frumos spune, cum ati auzit de la inceput, toata istoria nasterii si zamislirii Sfantului Ioan Botezatorul si minunile care s-au intamplat atunci.

Tocmai de aceasta nu ne vom opri mult asupra talcuirii Evangheliei, ca ati auzit-o cu totii explicata asa de frumos si luminat. Vom vorbi numai cateva cuvinte la nasterea dumnezeiescului Ioan Botezatorul si Inaintemergatorul si despre cine a fost el.


Ati auzit ce spune Mantuitorul in Sfanta Evanghelie: Asa sa lumineze lumina voastra inain-tea neamurilor, ca, vazand oamenii faptele voastre cele bune, sa slaveasca pe Tatal vostru Cel din ceruri. Cine a fost o lumina mai mare ca Ioan Botezatorul?


Si ca sa aflam cine a fost el, sa intrebam direct pe Hristos, Mantuitorul lumii, care le spunea atunci ucenicilor Sai si la tot poporul: Ce-ati iesit sa vedeti in pustie? Au doara trestie clatinata de vant? Dar ce-ati iesit sa vedeti? Au doara om imbracat in haine moi? Iata, cei ce petrec in haine scumpe si in desfatare, sunt in casele regilor? Dar ce ati iesit sa vedeti? Au doara prooroc? Si apoi le explica: "Daca ati iesit pentru aceasta, sa stiti ca mai mult decat prooroc este Ioan Botezatorul!" Apoi, aratand cine este Ioan, zice ca, din toti cei ce s-au nascut din femei pana la el, nimeni nu este mai mare ca Ioan Botezatorul.


Daca ar fi spus un prooroc acest adevar, un patriarh, un apostol, un sfant, ar trebui sa-l credem; dar cand spune Ziditorul proorocilor si Dumnezeul proorocilor ca Ioan este cel mai mare om nascut din femeie, cine poate sa se indoiasca de acest adevar?


Pe acest dumnezeiesc prooroc, mai inainte l-a vestit Isaia, zicand: Iata, Eu trimit pe ingerul Meu inaintea fetei Tale, care va gati calea Ta inaintea Ta. Si iarasi: Glasul celui ce striga in pustie, gatiti calea Domnului, drepte faceti cararile Lui.


Dar de ce l-a numit inger? Pentru ca viata lui s-a asemanat foarte mult ingerilor celor fara de trup. Nu era la Ioan avere, nu era lux, nu erau mancari alese; nu era la Ioan viata impatimita catre trup, ci cu totul dezlegat de trup traia pe pamant, ca un inger. Se hranea cu acride si miere salbatica.


Ioan manca muguri de copaci si miere salbatica care o fac viespile si albinele salbatice prin niste stanci si este foarte amara. Deci aceasta era hrana de toate zilele a acestui dumnezeiesc prooroc, si era imbracat cu o piele de camila si incins cu curea. Si a iesit pe malurile Iordanului, cand a fost trimis la vremea propovaduirii, si a inceput sa strige: Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor!

De ce vin străinii să ne cumpere terenul agricol. Suntem incredibil de ieftini

Motivaţi de subvenţiile Uniunii Europene pentru înfiinţarea de ferme, tot mai mulţi investitori străini se orientează către România atunci când vor să investească în agricultură şi nu numai.

Străinii cumpără terenul arabil din România cu un preţ de aproximativ 2000 de euro/hectar, cu până la 40 de ori mai mic decât orice altă zonă din Europa de Vest. Această valoare scăzută a preţurilor a atras investitori precum firma eleveţiană Karpaten Meat, care din 2008 deţine aproape 4.000 de hectare în România şi se ocupă cu creşterea vitelor de provenienţă nemţească.

Mulţi alţi investitori, printre care şi fermieri britanici, au diverse culturi în România, cu preponderenţă grâu. Unele companii, printre care se numără şi compania elveţiană Biofarmland, profită de solul sănătos al României ca să crească diverse soiuri de culturi la standarde organice.

România are în jur de 10 milioane de hectare de teren arabil neutilizat, sol potrivit pentru producţie agricolă şi pentru păşunat. Terenurile din Polonia, Ungaria şi Cehia, deşi sunt mai ieftine decât cele din Europa de Vest, sunt de două ori mai scumpe decât terenurile româneşti.

Tentaţia de a investi în terenurile din România este tot mai mare, iar Nick Tapp, Directorul de Consultanţă în Agricultură al Bidwells recunoaşte apetitul crescând pentru investiţiile în agricultura est-europeană  şi îi sfătuieşte pe investitori să aibă mare grijă la predispoziţiile pieţei de desfacere.

SURSA: The Telegraph

Preluat din revista Capital

Interviu ATITUDINI cu Părintele Justin Pârvu: România – rezistenţa ortodoxă din Balcani

realizat de Monahia Fotini, 3 iunie 2011

Părinte, vă rugăm să ne spuneţi câteva cuvinte despre poetul şi mărturisitorul Radu Gyr. V-a ajutat poezia lui Radu Gyr în închisoare? 

Pentru mine, a fost foarte impresionant un moment din viaţa de detenţie a lui Radu Gyr, anume – asumarea sentinţei condamnării la moarte, care s-a judecat timp de un an de zile. Timp de un an de zile omul acesta a stat cu nesiguranţa zilei de mâine, aşteptând în orice clipă să fie executat. Această tortură psihică mi s-a părut cea mai groaznică posibilă. Pentru că era atât de inumană şi bestială purtarea gardienilor, încât nu vă puteţi imagina. De pildă, condamnaţii la moarte erau încarceraţi într-un corp anume, iar gardienii mimau executarea altora şi trăgeau câte un foc de armă, aşa de formă, ca să audă deţinuţii, care aşteptau cu sufletul la gură să le vină rândul. Era groaznic să trăieşti aceste momente.

Uneori îşi băteau joc de ei, minţindu-i că urmează să fie executaţi. Bieţii deţinuţi erau legaţi la ochi şi trimişi în faţa plutonului de execuţie care trăgea cu gloanţe false, şi apoi erau duşi iarăşi la celulă. Iar după două-trei săptămâni veneau şi anunţau schimbarea pedepsei. Cei care aveau condamnări la moarte erau supuşi la chinuri şi pedepse mai aspre, cum ar fi scaunul electric, o alimentaţie minimă şi te făceau de ajungeai ca o cârpă lepădată. Deveneai ca un om mort de viu. Eu însumi am stat în celulă cu un comandant legionar de prin Ardeal, care a întâmpinat astfel de torturi – Roşca Mihai. Şi ajunsese, săracul, în starea asta de cădere morală şi fizică, tot așteptându-și condamnarea timp de o lună de zile. După o lună de zile, a venit comutarea pedepsei. Dar când mă gândesc la Radu Gyr că a stat un an de zile supus acestei terori… Însă Gyr avea o imensă forţă lăuntrică. El nu s-a lăsat înspăimântat prea mult de moarte. El a primit cu seninătate condamnarea, el se simţea onorat să își dea viaţa pentru Dumnezeu şi idealul său. Poeziile lui Radu Gyr au fost Psaltirea închisorii. Toţi ne-am hrănit din poezia lui, care era binecunoscută nu doar de deţinuţii legionari, ci şi de toţi ceilalți, de alte orientări politice, care rămâneau uimiţi şi pătrunşi de sacrificiul legionarilor, care renunţau şi la puţina lor porție de mâncare pentru a salva pe altul mai plăpând. Însuşi gestul de a oferi ceva altui deţinut în închisoare putea fi fatal, pentru că dacă erai prins, erai aspru pedepsit sau chiar executat pe loc. Deci, era şi un risc foarte mare la care se supuneau. Şi pentru faptul că ştiai o poezie de Radu Gyr, te trezeai imediat cu dosarul verde.

Continuarea la atitudini.com

Forumul Civic al Romanilor din Harghita si Covasna nu se afla printre organizatorii manifestatiei din 26 iunie. Mai mult, o considera neavenita

C O M U N I C A T

 

 

 

Ca urmare a apariţiei în mass-media a unor îndemnuri la o adunare ce ar urma să aibă loc la Sfântu Gheorghe, în data de 26 iunie, unde, în mod abuziv, este invocat şi Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, precizăm că Forumul nu este printre organizatorii acestei adunări.

Citarea abuzivă a Forumului, fără acordul acestuia poate fi interpretată ca o provocare care încercă decredibilizarea acestuia. Precizăm că o asemenea adunare nu este bine venita şi în acest sens facem apel la cei care o organizează să o anuleze.

 

 

 

Biroul de presa al FCRCHM

Parintele Spiridon (Manastirea Petru Voda) despre ideologia tolerantei si ipostazele ei: ecumenismul si biometria

Parintele Spiridon (man. Petru Voda) - Despre ideologia tolerantei from Apologeticum on Vimeo.