Părintele Arsenie Papacioc: RAIUL ESTE PLIN DE PĂCĂTOŞI POCĂIŢI

din cartea ” Cuvant despre bucuria duhovniceasca” , de arhim Arsenie Papacioc

-         Prea  Cuvioase Parinte, vorbiti-ne despre spovedanie. Cum trebuie sa ne spovedim?

-         Mai intai, sa fiti bine spovediti. O spovedanie este, cum am zice, ca un fel de catehism, adica sa te cercetezi mereu: Ce-am facut?

Aceasta stare de cercetare este o stare de prezenta. Sa fiti bine spovediti! Nu faceti cu nici un chip o spovedanie asa, traditionala, rationala, ci afectiva: Domnule, asta am facut!. Sa spuneti pacatul cu gustul lui, cu mustul lui, ca de multe ori chiar marturisirea dupa un indreptar de spovedanie poate fi o spovedanie rationala. Deci sa fiti bine spovediti! Asta-i taina care mantuieste! Ce iertati voi episcopilor, preotilor, duhovnicilor, iert si Eu. Aceste pacate dezlegate nu se mai iau in vedere, spune si Sfantul Ioan Gura de Aur, nici la Vamile Vazduhului, nici la Judecata de Apoi, unde  cel mai mare lucru cu care trebuie sa ne prezentam este dezlegarea de pacate.

Da-ti seama ce usor poti sa te mantuiesti!

Si te duci la un semen de-al tau sa-i spui, la un om, nu la un inger! Nu trebuie sa existe rusine la spovedit. Aceasta este o arma foarte eficienta a diavolului, sa-ti dea rusine la spovedit. O spovedanie buna inseamna sa spui tot. Daca te rusinezi, ascunzi din pacate. Apoi sa va cercetati oriunde, sa va controlati, ca e mare greseala sa nu fii inregistrat in tot ce faci. S-ar putea sa repeti un lucru pentru ca n-ai stiut ca l-ai facut, nu te-ai inregistrat.

Urmariti-va pe voi insiva, inregistrati-va pasii si mintea. Pentru ca se poate sa te speli pe fata si sa te speli numai la o subtioara, iar la una sa nu te speli, uiti. Daca esti inregistrat, te intrebi: Ce fac, unde merg, cine sunt?
Nu mergeti la intamplare, din inertie simpla. Tu trebuie sa stii ca existi. Daca tu gandesti ca trebuie sa fii bine spovedit, peste tot vei fi un controlat si vei avea deci o conduita a vietii.

Parinte, sarut-mana, am venit, am spus, acum plec. Nu, baiete! Pe unde te duci, sa te inregistrezi mereu: Eu am injurat, am vorbit de rau, m-am mandrit etc.  Chiar va rog sa notati pacatele atunci cand le-ati facut, cel mai mare lucru asta ar fi! Nu faceti pe eroii: Lasa ca stiu eu ce sa spun acolo! Poti sa spui si imprejurarea in care ai facut lucrul, pentru ca sa se usureze ori sa se agraveze fapta. Sa nu va apuce moartea, as spune, sa nu va apuce seara fara sa fiti spovediti. Nu tineti la faptul ca va scrie despre voi ca: A murit fara lumanare! Lumanarea nici nu scuza, nici nu acuza.

Nu pastrati un pacat ascuns sau spus sucit, sau spus oarecum. Bunaoara, la cei casatoriti, unuia dintre soti ii place o alta persoana si cedeaza in inima lui. Cand sunt impreuna sot si sotie, si cel care a cedat in inima lui isi inchipuie ca traieste cu persoana aceea, face un pacat subtil de curvie.

N-ai nevoie sa lasi impresie buna duhovnicului. Duhovnicul se simte bine cand ii spui cele mai urate pacate, pentru ca are bucuria ca te-a usurat si te-a scos din adanc de ape. Tu esit la doi metri adancime in apa, de ce ii spui ca esti numai la jumatate de centimetru? Spovedeste-te curat. N-are nevoie duhovnicul sa te lauzi pe tine insuti. Si pe urma va mai spun si altceva, el este plin de har si te simte si delicat, poate sa-ti spuna: De ce ma minti, mai frate? Pentru ca duhovnicul nu poate sa-ti lase impresia ca-ti cunoaste tie pacatele. Descopera Dumnezeu intr-un fel, ca te dai tu de gol. Si pe urma nu ne intereseaza atat de mult parerea duhovnicului, ne intereseaza ca tu ai reusit sa te salvezi, in loc sa te nenorocesti. Pentru ca,  fratii mei, ori spui pacatele la spovedit pentru iertare, ori la Judecata de apoi pentru pedeapsa; ele se vor vadi, dar nespuse nu raman! Asta sa stie toata lumea. Si duhovnicul va fi de fata acolo, la judecata, unde n-ai ce sa mai zici, si nici el.

- E bine sa avem un singur duhovnic? Sau sa avem unul aproape de noi si unul mai departe?

- Draga, e bine sa va spovediti curat oriunde v-ati spovedi. Ca poti la acela de departe uneori, si uneori nu poti. Nu sa te spovedesti la ala pentru unele si la asta pentru altele. Unde te duci sa spui tot ce ai facut. Indiferent de numele, de varsta lui, duhovnicul are puterea dezlegarii, asa ramane. Nici un duhovnic nu are mai multea putere ca altul. Numai atat ca n-are poate experienta, n-are un duh de dragoste. Marturisirea este in functie de tine, nu de mine ca duhovnic. Eu intreb, dar intrebarea asta ma costa: Marturiseste-te cucoana, ca ai venit sa te marturisesti! Spune, te ascult! Zice: Pai, intrebati-ma! Trebuie sa te pregatesti dinainte cu o lista, iar preotul te mai ajuta.

Sunt foarte multe femei care spun ca au fost tabarate, ca nu au avut ce sa faca. N-ai participat si tu? Da-mi ceva sa te dezleg (de pacate). Nu este o marturisire buna! Si eu sunt atent.

Puneti mana pe creionas si notati pacatele. Odata ce le-ai scris cand le-ai facut, nu mai scapa. Altfel, ti-l poate dilua mai tarziu satana. Cum zic atatia: Parinte, m-am mandrit de sase ori! Mititetelul a scris de cate ori. Dar nu-i usor. Iti ia satana creionul, n-ai hartie la tine; in tot cazul, important e ca este posibil. Cum se spune, o tara e tare si buna daca are duhovnici buni. Daca te-ai pregatit in felul acesta si ai uitat ceva pacate, esti iertat. Dar daca nu te-ai pregatit si te-ai dus intamplator si te-ai lasat pe seama duhovnicului, si ai omis o serie intreaga de pacate pe care nu le-ai spus, acelea nu sunt iertate.

Taina pocaintei cuprinde patru elemente:

1.     Mai intai de toate sa nu mai faci pacatul.

2.     Sa-l marturisesti.

3.     Sa te dezlege duhovnicul.

4.     Un canon care se da sau nu se da.

Deci nu mai fac. Cand ma duc la spovedit, ma duc cu gandul ca nu mai fac pacatul. S-ar putea sa se mai repete. Tu nu esti vinovat de deliberare. L-ai facut fara sa-ti dai seama. Dar daca il faci chiar stiind ca-i pacat, este pacat mai mare. De aceea, nu-i dezleg pe acestia care traiesc necununati. Le spun asa: Am furat de noua ori, dar dezleaga-ma de zece ori ca la noapte fur iar! Ii pun in situatia sa inteleaga si ei ca conditia pentru iertare este sa nu mai faca.

Lupta este din partea amandorura, a fiului si a Parintelui, sa te vindeci de pacate si sa progresezi, sa devii mai bun, din ce in ce mai bun. Pacatele, la prezenta asta sufleteasca continua, ti-aduc un foarte mare avantaj: smerenia. Uite ce am fost in stare sa fac, netrebnicul de mine! Cum am putut eu sa-L supar pe Dumnezeu cu pacatele mele!

Raiul este plin de pacatosi pocaiti. Toti au facut pacate, dar i-a placut lui Dumnezeu cainta lor. Pacatul aduce smerenie. De unde se intelege ca dracul joaca un rol mantuitor indirect. Ne arata imediat neputintele. Ne ajuta la incununare. Daca ar sti cat de mult ajuta la mantuire, ar fi mai putin ispititor.

Sursa: Pelerin Ortodox

Intalniri memorabile ale Parintelui Arsenie Boca, relatate de PS Daniil (cu Blaga, Mitropolitul Nicolae Balan, Parintele Staniloae, Crainic)

Cuviosul Paisie Aghioritul - Simplificaţi-vă viaţa!

“Cu cât oamenii se îndepărtează mai mult de viaţa cea simplă, firească şi înaintează spre lux, cu atât creşte şi neliniştea din ei. Şi cu cât se îndepărtează mai mult de Dumnezeu, este firesc să nu afle nicăieri odihna. De aceea umblă neliniştiţi chiar şi împrejurul lumii - precum cureaua maşinii împrejurul roţii nebune - pentru că în toată planeta noastră nu încape multa lor linişte. Din traiul cel bun lumesc, din fericirea lumească iese stresul lumesc. Educaţia exterioară cu stres duce în fiecare zi sute de oameni (chiar şi copii mici) la psihanalize şi la psihiatri şi construieşte mereu spitale de boli psihice şi instruieşte psihiatrii, dintre care mulţi nici în Dumnezeu nu cred, nici existenţa sufletului nu o primesc. Prin urmare, cum este cu putinţă ca aceşti oameni să ajute suflete, când ei înşişi sunt plini de nelinişte? Cum este cu putinţă ca omul să mângâie cu adevărat, dacă nu crede în Dumnezeu şi în viaţa cea adevărată, cea de după moarte, cea veşnică? Când omul prinde sensul cel mai adânc al vieţii celei adevărate, i se îndepărtează toată neliniştea şi-i vine mângâierea dumnezeiască, şi astfel se vindecă. Dacă ar fi mers cineva la spitalul sau cabinetul de boli psihice şi le-ar fi citit bolnavilor pe Avva Isaac, s-ar fi făcut bine toţi cei ce ar fi crezut în Dumnezeu, pentru că ar fi cunoscut sensul cel mai adânc al vieţii.
 

 Oamenii încearcă să se liniştească cu calmante sau cu teorii yoga, şi nu vor adevărata linişte, care vine atunci când se smereşte omul şi care aduce mângâierea dumnezeiască înlăuntrul lor. Şi turiştii care vin din ţări străine şi umblă pe drumuri, prin soare, căldură, praf, prin atâta zăpuşeală, gândeşte-te cât suferă! Ce silă, ce apăsare sufletească au, de ajung să socoată destindere această chinuială exterioară! Cât sunt de izgoniţi de ei înşişi, de ajung să socoată această chinuială drept odihnă!

Când vedem un om cu o nelinişte mare, cu mâhnire şi supărare, deşi le are pe toate - nu-i lipseşte nimic - atunci să ştim că-i lipseşte Dumnezeu. În cele din urmă, oamenii sunt chinuiţi şi de bogăţie, pentru că bunurile lumeşti nu-i împlinesc sufleteşte; suferă de un chin îndoit. Cunosc oameni bogaţi care au de toate şi nu au copii, şi tot se chinuiesc. Se plictisesc de somn, se plictisesc de plimbări, sunt chinuiţi de toate. “În regulă”, îi zic unuia, “dacă ai timp liber, fă-ţi cele duhovniceşti. Citeşte un Ceas, citeşte puţin din Evanghelie”. “Nu pot”, îmi spune. “Fă un bine, du-te la un spital şi mângâie un bolnav”. “Cum să merg până acolo?, îmi răspunde. “Şi de ce să fac aceasta?”. “Du-te şi ajută vreun sărac de prin vecini”. “Nu, nu mă mulţumeşte nici aceasta”, spune. Să aibă timp liber, să aibă o grămada de case, să aibă toate bunătăţile şi să se chinuiască! Ştiţi câţi astfel de oameni există? Şi se chinuiesc până ce li se strâmbă mintea? Înfricoşător! Şi dacă nici nu lucrează, ci îşi trag veniturile numai din averile lor, atunci sunt cei mai chinuiţi oameni. Dacă ar avea cel puţin un serviciu, ar fi mai bine.

Viaţa de astăzi e alergătură, este un iad

Oamenii se grăbesc şi aleargă mereu. La ora cutare trebuie să se afle aici, la cealaltă acolo, şi aşa mai departe. Şi ca să nu uite ce au de făcut, şi le notează pe toate. Cu atâta alergătura, tot este bine ca îşi mai amintesc cum îi cheamă… Nici pe ei înşişi nu se cunosc. Dar cum să se cunoască? Se poate să te oglindeşti în apă tulbure? Dumnezeu să mă ierte, dar lumea a ajuns un adevărat spital de nebuni. Oamenii nu se gândesc la cealaltă viaţă, ci cer numai aici mai multe bunuri materiale. De aceea nu află linişte şi aleargă mereu.

Părintele Arsenie Boca: „Ne întâlnim în prezent cu... viitorul trecutului. Avem nevoie de: oxigen, glicogen, hormoni, somn şi o concepţie de viaţă".

Avem în custodie sistemul nervos central, neuro-vegetativ şi coronarian. În total până la 15 miliarde de neuroni. Ca acest număr imens de celule nervoase să vieze şi să lucreze în bune condiţii au nevoie, în permanenţă, toată viaţa, de: oxigen, glicogen, hormoni, somn şi o concepţie de viaţă. Adică răspunderea pentru sănătatea ideilor, a metabolismului şi a unei pompe vitale vieţii.

Toate celulele organismului se regenerează afară de celula nervoasă. Mai mult, numărul lor scade cu creşterea anilor şi uneori scade vertiginos.

Vorbim întâi de creier pentru că el e dicţionarul de translaţie între gând şi materie. Nu el e materia care gândeşte. Sufletul e cel care gândeşte. Nu complicăm de acum chiar cu discuţii despre ce sunt în sine fiecare. Deocamdată căutăm să „citim” corect condiţiile fireşti ale acestui dicţionar, la nivelul lui natural de existenţă. Sufletul şi gândirea sunt alte nivele de existenţă. Că sunt sudate pentru o vreme e o treabă a creaţiei lui Dumnezeu (e vorba de spirit şi materie).

 

Sursa: P.S. Daniil Stoenescu, Ieromonah Arsenie Boca, Părintele Arsenie - Omul îmbrăcat în haină de in şi îngerul cu cădelniţă de aur, Editura Charisma, Sinaia, 2009, ed. a II-a, pag. 280.

Cine distruge familia?

Acum doar 10 ani un astfel de titlu pentru un comentariu parea ireal, dar la finele lui 2012 este cit se poate de real. In lumea occidentala casatoria ca institutie sociala si umana e pe moarte. Si aparent fara ca multora sa le pese ori sa-i duca lipsa. Si cu toate ca peste tot oamenii de buna credinta atrag atentia asupra eforturilor deliberate pe care parlamentarii, acedemicienii, sociologii, judecatorii, mass media, marile corporatii multinationale, si marile vedete o fac in tarile occidentale sa desfinteze cea mai veche si importanta institutie umana – familia si casatoria. Doar duminica sute de mii de francezi au demonstrat in intreaga Franta impotriva acestor eforturi, scadind ca Franta are nevoie de „familie,” adica de „tata + mama + copil”. Au protestat impotriva planurilor socialistilor francezi de a redefini casatoria naturala barbat-femeie si de a o face „neutra” din punct de vedere al sexului sotilor. Au demonstrat impotriva planurilor de a permite homosexualilor sa adopte copii si de a elimina din actele oficiale franceze cuvintele „mama si tata” cind e vorba de parinti.  

 

Stanga distruge familia 

 

Dar realitatea aceasta nu se limiteaza doar la Franta socialista. Peste tot in lume socialistii, si in general stinga, cer cu agresivitate desfintarea celor mai vechi instituii umane. Socialistii europeni deja au facut-o in Suedia, Spania, Olanda, Daneramca, Belgia, Portugalia. Socialistii argentinieni au facut-o in Argentina, iar socialistii mexicani in Mexico City, capitala Mexicului. Cei din Uruguay se pregatesc sa faca la fel. Democratii americani, si ei de orientare de stinga, au legalizat casatoriile unisex in mai multe state americane. Iar pe 6 noiembrie cetatenii americani au validat referenduri legislative care au legiferat casatoriile homosexuale in Maryland, Maine si Washington. 

 

Companiile distrug familia 

 

Sume enorme de bani sunt investite in promovarea unei culturi anti-familie si anti-casatorie. In referendul de redefinire a casatoriei in statul Washington promotorii casatoriilor homosexuale au investit 9.5 milioane de dolari si au folosit 4.000 de voluntari care au mers de la casa la casa sa convinga oamenii sa voteze pentru casatoriile homosexuale. Au mobilizat si sindicatele. In contrast, crestinii au investit doar 2.1 milioane de dolari pentru pastrarea familiei traditionale. Unul din fondatorii lui Amazon.com, Jeff Bezos si sotia lui, au sprijinit demersurile de redefinire a casatoriei cu 2.5 milioane de dolari. Brad Pitt a donat si el $100.000. Din nefericire chiar si unele grupuri protestante si iudaice au sprijint acest efort. Companii internationale bine cunoscute chiar si in Romania au sprijinit si ele efortul de destramare a familiei, printre ele Starbucks si Hard Rock Cafe. 

 

Criza economica mondiala a distorsionat prioritatile societatilor occidentale. Ce ar trebui sa dea de gindit legiuitorilor si parlamentarilor este declinul vertiginos al institutiei familiei si casatoriei. Acest declin are consecinte sociale inestimabile, cu mult mai mari si drastice decit declinul economic. Declinul familiei si declinul social nu figureaza in dezbaterile parlamentare, nici in campaniile electorale ale celor care doresc sa ne reprezinte in Parlament. Destramarea familiei nu figureaza in preocuparile politicienilor. Declinul familiei inseamna declinul clasei mijlocii, atit de vitala progresului social si economic al oricarei societati. In contrast, divortul inseamna alunecarea instantanee a ambilor soti din clasa mijlocie in clasa saracilor. Studiile sociologice si economice arata ca de fapt casatoria imbogateste pe soti si familia, pe cind divortul ii saraceste pe ambii soti si pe copiii lor. Statul asistential, cu care stanga politica ne ademeneste mereu, a fost dovedit ca un factor de destramare, nu edificare, a familiei si casatoriei. 

 

O ideologie care distruge familia 

 

Suntem deci confruntati cu „moartea institutiei casatoriei”? E prea devreme sa raspundem acestei intrebari afirmativ. Putem spune insa, cu certitudine, ca pe orizont deja se reliefeaza aceasta posibilitate. Editoriale, comentarii, proiecte legislative tot mai numeroase vorbesc explicit despre „moartea casatoriei.” Unele cu semnul intrebarii iar altele fara.  Apar cu tot mai multa frecventa in marile ziare nord-americane (Toronto Sun, New York Times, Los Angeles Times, the Dallas Morning News) si cele europene (The Telegraph, Le Monde, Le Figaro, International Herald Tribune, The Financial Times). Sunt scrise, poate nu surprinzator, de autori mai tineri, majoritatea necasatoriti, ori fosti casatoriti, feministe, exponenti ai miscarii homosexuale radicale. Si toate au in comun atacuri acerbe la adresa casatoriei naturale. Doresc sa-i vada si sa-i celebreze moartea, cit mai curind. Pe 4 noiembrie New York Times a publicat comentariul de peste 4 pagini a lui Laurie Shrage, The End of Marriage, („Sfirsitul casatoriei”). Profesoara de filosofie si studii feministe (philosophy and women’s studies) la Florida International University, teza ei e una deja la moda – casatoria traditionala promoveaza sexismul, heteronormativitatea, procrearea, inegalitatea intre soti, dependenta sotilor unul de altul, in loc de independenta lor, patriarhatul, exploatarea femeii de catre barbat, etc. In consecinta, relatiile de casatorie si familie, zice ea, si cei care gindesc ca ea, trebuie „reformate” pentru a impune egalitate intre soti si a asigura emanciparea femeii de sub tutela acestei institutii sociale care ii ingradeste libertatea – casatoria si familia. [Nota AFR: comentariul poate fi citit aici: http://opinionator.blogs.nytimes.com/2012/11/04/the-end-of-marriage/?src=rechp] 

 

22 noiembrie - 5 ani de când călugărul luptător Ioanichie Bălan a plecat spre veşnicie. "Ori eşti creştin azi, ori păgân. Treziţi-vă, fraţi români, pâna nu-i prea târziu! Fericirea noastra este sa rămânem aici, unde ne-a născut Dumnezeu, cu Hristos în braţe şi în braţele lui Hristos"

“Numai un creştin foarte bine educat şi format păstrează locul cum l-a aflat, dacă nu-l curăţă. Iar dacă ajunge, vreodată, înalt creştin, acela sfinţeşte locul. Omul bun sfinţeşte locul, omul lumesc spurcă locul. În viaţă să fiţi tineri care să sfinţească un loc, o casă, o societate, o generaţie, un cartier şi locul de muncă unde veţi lucra. Prin comportament creştin, mai întâi. Că de teorii din astea masonice ne-am cam săturat. Ori esti creştin azi, ori eşti păgân, una din două. Şi creştin ortodox, căci România e ţară ortodoxă. Tineţi cont ce vă spune un călugăr bătrân şi rău: dacă nu vă ţineţi serios de biserică şi de ortodoxie, prăpăd e cu noi. Ne mănâncă vecinii şi străinii şi păgânii. Dacă vă ţineţi de Biserică, nici ruşii, nici tătarii, nici nemţii, nici alte ţări din Răsărit sau Apus nu vor putea să ne scoată din Carpaţi şi să ne dezlipească de Hristos.
 

Practicile acestea care acum afectează şi au îmbolnăvit societatea şi tineretul, cum sunt yoga, practicile Baha'i, karatele, toate aceste practici teosofice, spiritiste, oculte, masonice, însamnă, vrând-nevrând despărţirea de Biserică, de Hristos, de preoţi, de duhovnici. Nu mai aveti acces la Sfânta Spovedanie, nu va mai faceti vreme de Sfânta Împartasanie, nu aveti bucuria vieţii cum o au cei care trăiesc întru Hristos. Veţi avea bucuria plăcerilor, a sexualităţii, a ispitelor şi patimilor trupeşti, dar nu bucuria întru Hristos. Bucurii trupeşti, orizontale, care se consumă într-o zi, şi nu bucurii veşnice, verticale, axate pe Hristos. Treziţi-vă! Sunteţi tineri şi nouă ne e milă de ce se va întâmpla cu ţara asta care se cheamă înca România, dacă foarte mulţi din tinerii de astăzi merg la şedinţe de Baha'i, de yoga, numai nu la Biserică. Am rămas la Biserică tot cu o bunicuţă, tot cu o ţărăncuţă cu 7-8 copii, tot acestea merg la Biserică. Gem cârciumile şi staţiunile de desfrâu, de păcate, de fărădelegi, iar tineretul şi intelectualitatea au alunecat pe panta prostituţiei, a decăderii morale, a înstrăinării de Hristos, a uitării de Dumnezeu, a ignorării Bisericii. Ce să ne mai lăudăm cu Ştefan cel Mare şi Sfânt şi cu atâţia sfinţi ce-a dat Ţara asta, când noi nici pe mama noastră n-o mai respectăm. Cunosc la Iaşi tineri studenţi care practică intensiv yoga şi au ajuns la Socola, la spitalul de nebuni. In ce istorii, în ce manuscrise româneşti găsim într-o ţară aşa de ortodoxă şi de frumoasă ca România asta din Carpaţi măcar un rând de budism? Un rând măcar să facă aluzii că românii pe vremuri apelau la filosofia lui Budha. De ce apelează acum toţi, mai cu seamă intelectualii? De ce nu merge şi ţăranul? Cine e bolnav la minte? Iertaţi-mă. Gândiţi şi hotărâţi. Vreţi să mai rămână România Românie? Întoarceţi-vă la ortodoxie, la Biserică, la ţinuta morală decentă, cinstită a românilor dintotdeauna, nu la aceste surse satanice, ateiste pe care le-au semănat acum tot occidentalii în locul comuniştilor de ieri. Ştiţi că comunismul vine din Apus? Şi-acum tot Apusul l-a dărâmat, c-a zis că nu mai dă randament. Şi-au zis: le dăm ceva şi mai rău, şi ne-au dat pornografie, prostituţie, casete video cu toate spurcăciunile, muzică rock, Michael Jackson, omul acela diavolizat care spurcă pământul pe unde trece. Totul e dirijat de Apus. N-au avut tezaurul ortodoxiei în veacul veacurilor. De ce s-a făcut experienţa comunismului, venită din Apus, tocmai într-o ţară cu experienţă ortodoxă ca Rusia? Acolo au pus bomba atomică. Să distrugă ce au făcut prin jertfă milioane de martiri, de oameni închişi şi omorâţi de vii. Nu i-au omorât ruşii. Duşmanii. Şi ştiţi cine.

Ştiţi cine a inventat comunismul, ştiţi care sunt filosofii. Vă rog să vă uitaţi la biografia lor. De ce origine au fost Marx, Engels, soţia lui Stalin, soţia lui Gorbaciov... şi veţi afla cine ne vrea binele şi cine răul. Şi de unde vin fericirea şi nefericirea.

Vreţi să avem binecuvântarea şi fericirea pe pământ şi în cer? Întoarceţi-vă la o trăire curată întru Hristos, la Biserică în fiecare Duminică, la duhovnici unde să vă spovediţi regulat. Vin Sfintele Posturi. Treziţi-vă, tinerilor! Luaţi aminte ce timpuri trăiţi. Se aproprie venirea lui Antihrist. Ce înseamnă venirea lui Antihrist? Când vine acesta? Când nu se vor mai iubi oamenii creştineşte între ei, când nu vor mai veni oamenii la Biserică, când nu vor mai merge Duminică la Sfintele Slujbe, când nu vor mai posti, când vor trăi în desfrâu de mititei, când copiii îşi vor bate părinţii sau părinţii-i vor lepăda pe copii şi va găsi lumea ca acuma: criminalitate, avorturi pe toate drumurile, divorţaţi pe toate străzile, oameni diavolizaţi, oameni bolnavi şi sufleteşte şi trupeşte. Asta-i societatea noastră, fraţilor! Treziţi-vă, fraţi români până nu-i prea târziu! Ori crestini buni, ori pierim. Luati aminte ce va spun: numai Dumnezeu din cer ne salveaza. Priviti în sus, fratilor, nici într-o parte, nici în alta!

Acei studenţi, acei tineri care nu ştiu ce e Duminica, care nu ştiu frumuseţea unei Sfinte Liturghii, care nu au un duhovnic sfânt, un om care să le spună ce e sufletul, să le mângâie inima, să le spună păcatele, să primească dezlegare şi binecuvântare, studenţii care nu primesc Sfânta Împărtăşanie (care sunt vrednici) înainte de Paşte, înainte de Crăciun, înainte de alte sărbători mari, ei nu sunt ortodocşi, ei nu sunt români decât după buletin, poate.

Faceţi un comitet, mergeţi duminica pe la spitale, la casele de batrâni, ajutaţi cu cuvântul, mângâiaţi, sfătuiţi, combateţi casele de desfrâu. Mergeţi la mănăstiri, la preoţi bătrâni care să vă lumineze, să vă binecuvinteze, să vă călăuzească. Ortodoxia activă e o misiune. Misionarismul se face de la om la om. Dar pentru asta trebuie să vă curăţiţi de păcatele tinereţii, să citiţi cât mai multe cărţi teologice. Să ştiţi voi întâi câte ceva din frumuseţea Ortodoxiei, din trăirea întru Hristos, ca să puteţi trage şi pe altii spre Hristos, să puteţi fi o luminiţă aprinsă acolo unde veţi trăi. Trebuie să faceţi ceva. Eu sunt un om mai de baricade. Ori facem ceva, ori ne ducem la plimbare.

Sfânta Evanghelie spune ca la sfârşitul lumii vor fi chemate toate neamurile. Deci naţia rămâne pâna la sfârşitul lumii. Ba mai mult, fiecare neam şi tară are îngerul său păzitor.

Neamurile creştine trebuie să rămână. Iar creştinii trebuie să fie la locul lor, echilibraţi, serioşi şi să nu se dezlipească pentru nimic în lume de pământul străbun în care i-a născut Dumnezeu. De ce există tentaţia de a pleca în altă ţară? Credeţi că, afară de Dumnezeu, ne vrea cineva din lume? Cine îşi pune nădejdea în Răsărit şi Apus se înşeală amarnic. Numai în Dumnezeu, în smerenia, răbdarea şi deviza părinţilor noştri, a românilor dintotdeauna, ne putem pune speranţa. Nu ne-au scos de aici nici turcii, nici tătarii, nici ruşii, nici nemţii, nici austro-ungarii, şi nici de-acum înainte nu ne va scoate nimeni. Doar Dumnezeu, daca ne vom îndeparta de El. Asa că, treziţi-vă, luaţi aminte şi, cot la cot cu preoţii, cu călugării, treceţi la post, la rugăciune, la spovedanie. Aşa trebuie să fie o ţară creştină care poarta Crucea de două mii de ani.

Treziţi-vă, fraţi români, pâna nu-i prea târziu! Fericirea noastra este sa rămânem aici, unde ne-a născut Dumnezeu, cu Hristos în braţe şi în braţele lui Hristos“.

VEGHEA, Publicatie a Generaţiei Neaşteptate

6 ani de la naşterea în ceruri a Părintelui Gheorghe Calciu. Cuvantul Parintelui Justin Parvu la inmormantarea fratelui sau de suferinta si slujire intru Hristos

Cuvant la inmormantarea Parintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa

Arhimandrit Justin Parvu

Parinte Gheorghe Calciu,

Bine ati revenit la Manastirea Petru Voda!

Cu doua luni in urma ati fost aici la noi, ati admirat muntii, dealurile, padurile si celelalte lucruri minunate ale lui

Dumnezeu si v-ati exprimat dorinta ca trupul cel ostenit de suferinte si pribegie sa se odihneasca in Gradina Maicii Domnului, in pamantul sfant al tarii noastre si mai exact la Manastirea Petru Voda, inchinata tuturor Martirilor jertfiti in temnitele comuniste si impreuna sa asteptam aici sunetul trambitei celei de apoi a Arhanghelului pentru invierea cea de obste si sa iesim „intru intampinarea Domnului in vazduh”(1 Tes. 4:16).

Bine ai venit iubite frate intru credinta si intru suferinta deoarece „binecuvantat este cel ce vine intru numele Domnului”!

Intristati frati si surori!

Biserica si neamul nostru romanesc pierd azi pe una dintre cele mai puternice constiinte ale demnitatii noastre crestin-ortodoxe si romanesti, iar pe de alta parte castiga un rugator in ceruri pentru acest popor incercat si aici pe pamant, o

icoana de-a pururi vie a unui Apostol ce inalta Crucea astfel incat „vestirea lui ajunge pana la marginile lumii” dar va strabate ca un ecou sfant peste veacuri generatiilor ce vor veni zicand asemenea Sfantului Pavel: „Fiti mie urmatori, precum si eu sunt lui Hristos”(1 Cor. 1:1).

S-a nascut in anul 1925 odata cu Patriarhia Romana pe data de 23 noiembrie. S-a nascut la gurile Dunarii cel ce se va odihni aici intre crestele Carpatilor deoarece printre vitregiile veacului martiric XX si-a croit crezul ca un fluviu de nestavilit si a devenit un munte de neclintit.

Si-a trait copilaria si tineretea in valtoarea evenimentelor interbelice si a inteles ca majoritatea celor din generatia lui pericolele Ciumei Rosii ateiste de la Rasarit care sufla amenintare asupra Romaniei si a altor state crestine din zona, dar si pericolul nazist din apus cu aceleasi efecte distructive pentru credinta si neam. In acest context, fiind student la medicina, cu mult curaj a incercat alaturi de alti tineri sa traga semnalul de alarma, luand parte la diferite manifestari cu caracter anticomunist si antiateu ale studentilor si drept urmare este intemnitat in anul 1948. In urma condamnarii cunoaste calvarul inchisorii comuniste de reeducare a studentilor de la Pitesti, iar chinurile groaznice si diabolice de acolo la care erau supusi detinutii sunt asemanatoare cu ale mucenicilor din vechime. Metodele de tortura folosite in aceste temnite urmareau distrugerea fizica si spirituala, semanau ura si dezbinarea si nu in ultimul rand se dorea pierderea nadejdii si a credintei in Bunul Dumnezeu. In aceste conditii deosebit de grele multi „au pierit ca niste miei dusi spre junghiere” si ramasitele lor pamantesti au fost aruncate in gropi comune, iar sangele lor a ingrasat brazdele pamantului de unde striga precum sangele lui Abel catre fratele Cain cel ucigas.

Aceasta perioada de 17 ani de puscarie a fost pentru Parintele Gheorghe Calciu o adevarata universitate in care se deprinde virtutea, rabdarea, credinta, dragostea, solidaritatea, pacea interioara, toate acestea fiind roade ale Duhului Sfant dupa cum spune Sfantul Pavel si el la randu-i intemnitat pentru Hristos(Gal. 5:22).

In urma decretului de amnistie din 1964, Parintele Calciu iese calit ca aurul din topitoare. Cu toate piedicile ce i se pun de regimul materialist si ateu urmeaza filologia dar credinta in Dumnezeu intarita in temnita il cheama sa devina pescar de oameni, adica preot in Biserica lui Hristos care nu poate fi biruita de portile iadului (Mt. 16:18).

Drept aceea urmeaza Cursurile Facultatii de Teologie din Bucuresti dupa care este hirotonit preot si este numit profesor de Franceza si Noul Testament la Seminarul Teologic Radu Voda din Bucuresti, fiind foarte iubit si apreciat de elevi, multi dintre ei atasandu-se duhovniceste de dascalul lor.

In 1977 cutremurul din 4 martie n-a daramat Biserici, dar cutremurul comunist are curajul sa loveasca altarele Dumnezeului celui viu, sau cum spune psalmistul, ca in codru cu topoare sa distruga locurile cele sfinte. Atunci cand Biserica Enei, ctitoria lui Mihai Viteazul a fost stearsa de pe fata pamantului si pangarit locul cu un salas al pacatului, glasul Parintelui Gheorghe Calciu a rasunat ca un tunet, cu mult curaj si fara nici o frica impotriva daramatorilor de biserici pentru ca era nefiresc pentru urmasii voievozilor „mari ctitori de locasuri sfinte”, sa savarseasca sacrilegiul acesta. Parintele isi asuma rolul de a striga cu glas mare in pustiul nepasarii si al compromisului, cu atat mai mult cu cat consecintele acum puteau fi mai grave, deoarece suferinta nu ar fi fost una individuala, ci si a familiei, a sotiei si a baiatului, insa Parintele stia ca nimeni si nimic nu trebuie sa desparta pe adevaratul crestin de dragostea lui Hristos. Astfel Parintele a tinut cele sapte cuvinte catre tineri in sapte saptamani, miercurea, la Seminarul Radu Voda, cuvinte care au insemnat atunci o adevarata Proclamatie spirituala, o chemare la redesteptarea cea intru credinta, un reper concret de orientare in intunericul veacului acestuia, deoarece toti „umblam in latura si in umbra mortii” (Is. 9:1).

In urma acestei atitudini este anchetat, izolat, amenintat si in 1979 este condamnat la inca 10 ani inchisoare. In urma protestelor marilor personalitati din diaspora romaneasca si a presiunii unor oameni politici este eliberat dupa cinci ani, in 1984, si fortat sa paraseasca tara in anul urmator.

Dupa 21 de ani de puscarie urmeaza exilul in SUA de 22 de ani, o perioada in care Parintele cu un dinamism tineresc desfasoara un apostolat jertfelnic pentru romanii de peste ocean fiind liantul si vocea cea mai autorizata pentru nazuintele celor de acolo, dar si propovaduitorul credintei ortodoxe si a valorilor nationale pentru pastrarea identitatii religioase si de neam. Dorul de tara l-a urmarit mereu asa cum i-a urmarit pe evrei in robia babilonica, care plangeau la raul Babilonului aducandu-si aminte de Sion (Ps. 136).

Simtindu-si sfarsitul aproape a dorit sa vada pentru ultima data locurile dragi ca aceste amintiri sa le poarte in sufletul sau in planul vietii de dincolo. Asa cum Iosif a lasat testament ca atunci cand ai sai se vor intoarce in pamantul fagaduintei sa-i ia si osemintele lui si acest testament a fost implinit intocmai de Moise, asa si Parintele Calciu a lasat testament ca trupul sau sa fie adus si inmormantat aici la Manastirea Petru Voda. Dupa o viata intreaga traita in zbucium si neodihna, in marturisire si jertfa, rastignit intre Dumnezeu si neamul sau dupa expresia lui Petre Tutea, sub zodia martiriului si a smereniei si moartea Parintelui este tot in aceiasi zodie a neodihnei si a furtunilor ingaduite de Dumnezeu pentru a primi cununa mai stralucitoare in imparatia cerurilor.

De sarbatorea Intrarii in Biserica a Maicii Domnului, 21 noiembrie, Parintele Calciu intra in acea Sfanta a Sfintelor nefacuta de mana, in ceruri (Evr. 9:12), unde este Marele Arhiereu Iisus Hristos, pentru a mijloci in veci pentru acest neam pe care L-a iubit atat de mult.

De Sarbatoarea Sfantului Andrei, Apostolul Romanilor, Parintele Calciu, Noul Apostol al Romanilor de pretutindeni este adus in tara intr-o procesiune sfanta si depus in Manastirea Radu Voda pentru a fi prohodit dupa randuiala de Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist al Bisericii Ortodoxe Romane.

Acum la implinirea unui an de la sfintirea Manastirii acesteia inchinate Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, dar si tuturor Martirilor cazuti in lupta impotriva celor fara de Dumnezeu, iata se seamana aici in cimitir un simbol al demnitatii ortodoxe, un martir al neamului, un spirit ce va cuvanta tainic tuturor ca „cinstita este inaintea Domnului moartea cuviosilor lui”.

In ziua in care s-au implinit 8 ani de la moartea parintelui Cleopa, Parintele Gheorghe Calciu este intampinat in Manastirea noastra si deja gusta din bucuria zilei a opta, adica ,,s-a impartasit cu adevarat cu Dumnezeu in ziua cea neinserata a imparatiei Sale”.

Acum, in preajma sarbatorii Sfantului si Bunului Parinte Nicolae, prin moartea Parintelui Calciu avem in ceruri un Parinte al nostru, mangaietor in necazuri si nevoi, rugator pentru neamul nostru romanesc si luminator al drumului catre Hristos.

Din vremelnicie Parintele Calciu trece in vesnicie si trage dupa el un neam intreg, deoarece acel popor va dainui in istorie si in vecii nesfarsiti care-l va avea intr-o masura cat mai mare pe Dumnezeu. El este rascumparatorul vremurilor noi care spala rusinea fricii si a lipsei de cutezanta si care sterge vina sangelui curs pe nedrept asa cu m spune Mantuitorul „de la sangele lui Abel pana la sangele lui Zaharia fiul lui Varahia cel ucis intre templu si altar” si ca acest blestem sa nu apese pe umerii nimanui.

Hristos sa te odihneasca in latura celor vii si usile raiului sa-ti deschida, mostenitor imparatiei Sale sa te arate si mijlocitor pentru Biserica si neamul nostru sa te randuiasca, pe tine Parinte Gheorghe Calciu marturisitor neinfricat al credintei!

articol preluat din nr.6 al revistei ATITUDINI