Un profesor de „sexologie”, cunoscut pentru simpatia purtată pedofililor şi militant pentru reducerea vârstei consimţământului sexual, vine la Bucureşti la invitaţia organizaţiei minorităţilor sexuale „Accept”, pentru o conferinţă în cadrul „Lunii istoriei LGBT”, la Facultatea de Sociologie a Universităţii Bucureşti (22 februarie). Update: O veste buna: Facultatea de Sociologie a anulat conferinta.

 

Un apologet al pedofiliei susține la București o conferință la invitația organizației „minorităților sexuale”, ACCEPT

„Azi, sub scutul libertatii, toate murdariile si aberatiile sexuale se lafaie in vazul tuturor, fara rusine, fara frica. Dezmatarea cea mai desantata bantuie capitala germana ca o molima fara leac, caci, daca vreun procuror constiincios incearca sa loveasca in manifestatiile publice de desfrau, sute de glasuri interesate sau inconstiente protesteaza vehement, invocand arta si libertatea. Ca si cand arta si libertatea numai in noroi ar putea prospera!” (Liviu Rebreanu, Opere complete, vol. 15, București, Minerva, 1991, p.37-38. – despre Germania „Republicii de la Weimar”)
Odată şi-odată trebuia să se întâmple şi în România: un profesor de „sexologie”, cunoscut pentru simpatia purtată pedofililor şi militant pentru reducerea vârstei consimţământului sexual, vine la Bucureşti la invitaţia organizaţiei minorităţilor sexuale „Accept”, pentru o conferinţă în cadrul „Lunii istoriei LGBT”. Şi nu oriunde, ci la Facultatea de Sociologie a Universităţii Bucureşti (22 februarie).

„Epebofilie”, nume de cod pentru pedofilie. „Prospătură la orizont” 

Profesorul homosexual Gert Hekma, care predă „studii gay şi lesbiene” (!) la Departamentul de Sociologie şi Antropologie al Universităţii din Amsterdam, susţine teza departajării legale a pedofiliei de „epebofilie”, argumentând că pedofilia priveşte doar copiii sub 12 ani, iar „epebofilia”, adică sexul adulţilor cu copii de peste 12 ani, este o stare de normalitate. Aşa rezultă dintr-un interviu acordat publicaţiei de psihologie şi psihoterapie „Spiegeloog” („Ochiul-oglindă”), reprodus pe pagina lui Hekma de pe site-ul Universităţii din Amsterdam (citiţi integral la Interview of Gert Hekma by Thea Schepers: Children and Sexuality), din care reproducem pasaje:

„There is a difference between paedophilia – sex with young children – and ephebophilia, which is sex with children somewhat older than twelve years. But most often, the word “paedophilia” is used for both.”
„Este o diferenţă între pedofilie – sexul cu copii mai tineri – şi epebofilie, relaţia sexuală cu copii ceva mai mari de 12 ani. Dar cel mai adesea, termenul de pedofilie este folosit pentru ambele.”
„(…) I think that this whole witch-hunt against sex between adults and children is rather some kind of successor of the madness about masturbation.”
„(…)cred că această adevărată vânătoare de vrăjitoare contra sexului între adulţi şi copii e un fel de succesor al nebuniei împotriva masturbării.”
„(…) the Greeks did it with boys between eleven and eighteen. We call that harmful, but then it was the best that could happen to a boy.”
„(…) grecii o făceau cu băieţi între 11 şi 18 (ani). Noi spunem acum că le făceau rău, dar pe atunci era cel mai bun lucru care i se putea întâmpla unui băiat.”
„Well, I sometimes read books about the reactions of people and I consider them depressing books. What can be read about the madness round paedophilia! Especially in the US, it is worse than dreadful. I lived there for half a year myself; there is really a hate campaign going on there. (…) I think that’s a very wrong and alarming development.”
„Uneori citesc cărţi despre reacţiile oamenilor (la pedofilie, n.n.) şi le consider deprimante. Câte poţi citi despre nebunia care înconjoară pedofilia! În special în SUA, e mai mult decât monstruos. Am trăit o jumătate de an acolo; e într-adevăr o campanie de ură acolo. (…) Cred că e un comportament foarte greşit şi alarmant.”
„The sexual contact can be traumatic in itself, also because it has to be realized under such difficult circumstances nowadays, and there is the traumatizing reaction of the society. If something is presented as real, it shall become real.”
„Contactul sexual (adult-copil, n.n.) poate fi în sine traumatic, pentru ca este realizat în astfel de condiţii dificile astăzi, şi există reacţia traumatizantă a societăţii. Dacă ceva este prezentat ca real, va deveni real.”
„No abuse. I think that we must enable children to develop their own desires, and for that sex ed is very important.”
„Nu abuz. Cred că trebui să permitem copiilor să-şi dezvolte propriile dorinţe şi pentru asta educaţia sexuală este foarte importantă.”
„I would say that the age limit can be lowered. I wouldn’t immediately demand to make it six years, but twelve years looks like a good age, for the time being. The new law that even morphed illustrations of children are forbidden is completely absurd.”
„Aş spune că vârsta consimţământului sexual poate fi coborâtă. N-aş cere imediat să fie 6 ani, dar 12 pare o vârstă potrivită, deocamdată. Noua legislaţie care interzice până şi imagini modificate cu copii este complet absurdă.”
„(…)you also have the abuse against paedophiles, that somebody is stabbed because he has touched a boy at some time. I consider that a serious form of abuse, too.”
„(…) mai este şi abuzul contra pedofililor, care uneori sunt înjunghiaţi pentru că au atins un băiat. O consider şi pe aceasta o formă serioasă de abuz.”
„Paedophilia means love of boys, and loving is the opposite of abusing. There are paedosexuals who say, “I don’t have sex with children in the present situation, because that would harm them.”
„Pedofilia înseamnă dragostea de băieţi, iar dragostea este opusul abuzului. Sunt pedosexuali care spun, nu fac sex cu copii în situaţia de acum, pentru că le-ar provoca rău.”
„I am indeed accused of standing up for paedophiles. Well yes, that’s rather true.”
„Sunt într-adevăr acuzat că ţin partea pedofililor. Ei bine, e mai degrabă adevărat.”
Deci, în caz că şocul nu v-a permis să analizaţi informaţia cum trebuie:
# nu este pedofilie decât dacă copilul are mai puţin de 12 ani (deocamdată!);
# pedofilia este dragoste, iar copii ar beneficia din astfel de relaţii, dacă nu ar fi societatea aşa retrogradă;
# pedofilii sunt nişte oameni iubitori şi buni care sunt agresaţi de societatea intolerantă;
# unii chiar reuşesc să se abţină, dar doar până la schimbarea legislaţiei şi a mentalităţilor;
# educaţia sexuală şi coborârea prin lege a vârstei consimţământului sexual, deocamdată până la 12 ani, sunt obiective importante pe agenda pedofililor.

Gert Hekma

În 2004, Hekma a acordat un interviu revistei „OK Magazine” publicată de asociaţia pedofilă „Vereniging Martijn” (între timp desfiinţată de justiţia olandeză) în care aprecia că ar fi bine dacă copiii ar fi forţaţi să aibă relaţii sexuale. Mai târziu el şi-a admis exprimarea ca „netactică” (!):

PĂRINTELE ARSENIE BOCA: LUPTA DUPĂ LEGE (I)

„Cei ce nu urmăresc în viaţa aceasta nimic mai mult decât să fie fericiţi în lume şi tihniţi în trup, aceştia n-au război cu diavolul: pe aceştia îi are fără de război. Căci câtă vreme umblă după tihneală şi fericire deşartă, n-au să se trezească din vraja vrăjmaşă, care-i ţine bine încleştaţi în lumea aceasta sensibilă, prin care-i duce pe nebăgate de seamă la pierzare sigură. De aceea a zis un sfânt părinte că cea mai primejdioasă temniţă e aceea în care te simţi bine: nu vei ieşi din ea niciodată.

Războiul începe abia cu cei ce vor să-şi refacă fericirea Raiului pierdut, strădanie pentru care învaţă să se desprindă pe rând din toată tihneala şi slava deşartă a vieţii acesteia. Şi începe aşa:

Toate patimile sau lucrările împotriva firii se ivesc mai întâi în minte, în partea cea mai subţire a făpturii noastre nevăzute. Aici vine un chip sau un gând al lumii acesteia şi stă ca o momeală. Iar mintea, dacă e neînvăţată sau neprevenită despre lucrătura străină, ca un miel neştiutor, vede lupul şi se duce la el, crezând că e oaie. Iar dacă lupul mai e şi viclean, se îmbracă în piele de oaie şi bietul miel, neavând mirosul oii cercat, tot de-a zburda se duce în colţii lupului flămând.

Prima întâlnire între minte şi diavol e la linia momelii, pe care o flutură el în văzul minţii. Dacă mintea nu bagă momeala în seamă, vrăjmaşul stăruie cu ea, o arată mai sclipitoare, ca să o facă iubită minţii.

Aceasta e a doua înaintare a războiului, sau asupreala. Dacă la asupreală a izbutit să fure mintea cu momeala şi să o facă să vorbească împreună, avem înaintarea la unire.

Mintea însă se trezeşte că a fost furată de gând străin şi că se află în altceva, decât în ceea ce-i era dat după fire; iar când îşi dă seama de ea însăşi şi de cele în care se află, avem lupta cea de gând la o clipă hotărâtoare. Se va învoi mintea să meargă după momeală mai departe, sau se va întoarce de la dânsa? Aici e lupta, şi clipele sunt scumpe; şi de cele mai multe ori viaţa întreagă a unuia sau a mulţime de inşi atârnă de lupta nevăzută a câtorva clipe. Dacă întârziem să ne luptăm, se poate întâmpla ca fără veste să fim învăluiţi la minte din partea poftei sau a iuţimii, asupra cărora încă aruncă vrăjmaşul aprinderea sa. Prin urmare, ostaş al lui Hristos, lupta trebuie dată grabnic şi după lege.

Concluziile Conferinţei organizate de Mitropolia Pireului „NOUL ACT DE IDENTITATE: BILET FĂRĂ ÎNTOARCERE”.

Concluziile Conferinţei organizate de Mitropolia Pireului

 la Stadionul „Pace şi Prietenie”, sala „Melina Merkoúri”, pe 6 octombrie 2012, 

cu tema: 

Centrul de Studii Patristice, în colaborare cu Youtubers, sub egida Sfintei Mitropolii a Pireului, a organizat pe 6 octombrie 2012, la Stadionul „Pace şi Prietenie”, conferinţa cu tema: Noul act de identitate: Bilet fără întoarcere.

După o deschiderea foarte patristică şi entuziastă a conferinţei de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit al Pireului, kir Serafim, şi după minunatul concert de cântări bisericeşti interpretate de corul «ἐν Ψαλτηρίῳ», moderatorul, protopresviterul Ioannis Photópoulos, a citit salutul şi urările de bună desfăşurarea a conferinţei din partea Preacuviosului Întâi-stător al Sfântului Munte Athos, kir Maxim. Au fost transmise de asemenea şi urărilor persoanelor oficiale care susţin luptele duhovniceşti întru Hristos pe care le poartă Centrul de Studii Patristice.

După ce, în continuare, au fost ascultate comunicările aleşilor vorbitori stabiliţi de program şi cele două valoroase intervenţii ale cercetătorilor specializaţi în domeniu, s-a desfăşurat o discuţie foarte interesantă şi fecundă şi s-au formulat următoarele concluzii:

1. Nu este vorba de o obişnuită înlocuire a actelor de identitate. Vom fi înzestraţi cu un card foarte inteligent dotat cu microcip aparţinând avansatei tehnologii RFID care are o mare capacitate de stocare a datelor şi posibilităţi de permanente reprogramări, prelucrare şi stocare, desigur, independent de voia noastră. Toate acestea sunt realizabile, aşa cum au demonstrat vorbitorii prezentând caracteristicile tehnice, precum şi posibilităţile viitoare ale actelor de identitate de tehnologie RFID. Sunt de asemenea previzibile primejdiile care ne pot veni din partea unor agresori care doresc să denatureze, să adauge sau să elimine din datele noastre personale, fapt care permite asuprirea cetăţenilor de către orice ocârmuitor, după cum există şi pericolele pentru sănătatea noastră.

2. Puterea legislativă din Grecia trebuie să ia aminte la faptul că Comisia Europeană afirmă că nu îi obligă pe cetăţenii europeni să accepte actul de identitate electronic, ci doar îl recomandă cu căldură.

3. Prin încălcarea caracterului privat al vieţii, omul poate să îşi schimbe atitudinea de viaţă. Sunt extrem de serioase repercusiunile sociale şi psihologice ale impunerii acestui sistem asupra personalităţii umane, atât în viaţa cotidiană, cât şi în evoluţia istorică şi culturală a neamului nostru.

4. Actele de identitate electronice constituie metoda cea mai sufocantă de control, de urmărire şi înrobire a cetăţenilor în statul antihristic globalizat pe care îl pregăteşte Noua Ordine a Lucrurilor.

5. Libertatea personală şi caracterul privat al vieţii sunt garantate atât de Constituţia Elenă şi de Constituţia Europeană, cât şi de Comisia Europeană pentru Drepturile Omului. În aceste reglementări legale sunt conţinute mijloacele de protecţie legală a cetăţenilor împotriva impunerii forţate a noilor acte de identitate. „În special Legea 2472/1997 despre prelucrarea datelor cu caracter personal, la articolul 5, paragraful 1 se stipulează următoarele: «1.Prelucrarea datelor cu caracter personal este permisă doar în cazul când subiectul datelor respective îşi dă consimţământul»”. Intrând “de bună voie” în posesia actului de identitate electronic pe care ni-l va impune sistemul dictatorial al statului globalizat, pe răspunderea noastră personală, ne pierdem drepturile de la sine înţelese şi abrogăm protecţia pe care ne-o oferă Constituţia. Cu toate acestea, ar trebuie ca guvernul să conştientizeze că, dacă decide emiterea actelor de identitate, va fi obligat să acopere cu dispoziţii juridice alternative şi pe cei care nu le acceptă.

Magda Ursache: Naţiuni şi naraţiuni. Elita dă palme românilor. Ce reducţie la neant a executat H. R. Patapievici!

„De te-aş uita, ţară svântă,/ Atuncea să-mi vie smântă".

 (Dosoftei, Psalmul 136)

După decenii de umilire naţională programată, iată-ne dezgustaţi de ţară şi de existenţă à la roumaine; nu ne mai place cuvântul român, ne înjghebăm identităţi false, căutând, printre ascendenţi un italian, o sasă pură, un grec, măcar un albanez, vreo sârboaică sau vreun lipovan; oh, avantajul unui străbun ebreu, unei mătuşi şvabe... Elita dă palme românilor, musai înapoiaţi. Ce reducţie la neant a executat H. R. Patapievici! Tot neamul, cu viii şi cu morţii. Românii - în patibule! Sau, după mintea preşedintelui, în ţepe.

„Margini ale lumii, cum să grăiesc/ Despre neamul meu românesc?" (Aron Cotruş)

Felul nostru de a munci în lume era apreciat

Poporul român e declarat ficţiune etnică (nu şi minorităţile!). Vrem unitate socială, dar globală, nu românească. E cert că nu ne mai place nici cuvântul împreună. Sunt valahă get-beget, ar trebui să nu mă atingă atacul continuu la spiritul moldovenesc, dar mă atinge. Mai nou mă revoltă harţa dintre moldovlahi şi transilvăneni, dintre bănăţenii mai aşezaţi, mai bogaţi şi moldovenii mai săraci, fără a ne întreba de ce sunt mai săraci. Pentru că ei au suportat plăţile cel mai grele dintotdeauna. Au dat tain ruşilor de când se ştiu; după dezastrul din august 23, în Moldova a fost situaţia cea mai grea. Nu-mi place nici râca dintre ardeleni şi dâmboviţeni. Ori vrem să se adeverească spusa lui G. Liiceanu, că naţiunea e un pol al urii şi nu de clasă, ci generalizată?

Înainte de dec. '89, felul nostru de a munci în lume era apreciat, românii erau bine văzuţi în Occident. Acum, Elveţia ne spune în bloc ciori sau corbi; sora Franţa nu ne mai scoate din ţigani, pentru italieni venim din Tzigania. În „The Sun" se anunţă o invazie a emigranţilor, în număr de patru. Cei patru care au speriat Londra. În Spania, s-a folclorizat ştirea că foşti miliţieni comunişti din România s-au organizat în bande, fură şi omoară în Barcelona. Cum să vorbească un român româneşte, să fie luat drept ăia, hijos de putas? Dar cum vă sună, fără diacriticele pe care le avea în grijă George Pruteanu, romii romani din Romania? Femeia romanca, plural romince, c-aşa a vrut parlamentarul Petre Roman pe vremea premieratului.

Noi înşine contribuim la imaginea stereotipă rea.

La Berlin, ne anunţă Sorin Antohi, România „se vede înfiorător" în ochii jurnaliştilor germani. Desigur, cu contribuţia sa, vezi povestea cu docenţa. Cum să nu-şi strâmbe gura o teleastă cu dinţi falşi când pronunţă român? Vrea alt neam, altă limbă şi fuge în alt popor. „În ţară au rămas doar putorile", cum a ţinut să precizeze alt teleast. Cel care nu mănâncă seminţe dar taie iarbă şi-i înjură pe români la o zi de la votarea Constituţiei, chiar pe TVR 1. Bravo, C.N.A.! Pentru că asta-i buba: noi înşine contribuim la imaginea stereotipă rea. De când îi lumea lume, fiecare tinde să vadă la celălalt defectul. Francezii spun „o şterge englezeşte", iar englezii, în replică, „o şterge franţuzeşte", Albionul şi Hexagonul detestându-se prin tradiţie. Germanii n-au umor, englezii au umor sec, sunt destul de ipocriţi şi nu-s bucătari buni, nici irlandezii-abstinenţi. Balzac nota: „ivre comme un polonais". Aţi cunoscut spanioli modeşti şi italieni taciturni? Fiecare îşi scoate, însă, în evidenţă calităţile: calmul, răbdarea, politeţea englezească, randamentul şi eficienţa nemţească, luciditatea şi spiritul critic francez; numai noi contabilizăm exclusiv neîmpliniri, eşecuri, tare de caracter. Formula aveţi defectedefectedefecte a avut scopul ei: dacă-ţi spune cineva mereu că eşti urât, laş, prost, hoţ, nu începi s-o crezi? Probă că ţi-e jenă să te declari român.

Tare ne mai place să fim auto-demolanţi

Daniel Barbu a vrut să ne vindece „complexul europeneităţii". Cum? Coordonând volumul Firea românilor, care adună numai impresii net negative ale trecătorilor prin ţările române: „ne-am aplecat la beţie şi la lăcomie; deopotrivă cu vitele" (Michael Bocignoli), „deprinderile lor sunt îndeobşte barbare" (Alessandro Guagnini); „lăsători şi leneşi" (Giorgio Tomasi), „sunt născuţi pentru război şi pentru furt"; „este atât de mare orbirea acestui popor, neştiinţa şi nebunia lui, încât el nu ştie mai nimic despre Dumnezeu" (Marco Bandini). Ciudată constatare: pe ţăran, biserica l-a ajutat să nu se risipească sub vremi. Femeia obişnuia să spună: „iată vine creştinul (românul, omul)" despre bărbatul ei, cum notează Petru Ursache în Etnosofia, Editura Paideia. Concluzia se desprinde de la sine: românii nu au viitor, „acest viitor este deja distrus înainte ca el să fi existat".

Tare ne mai place să ne vedem noi înşine fără principii, neserioşi, inconsistenţi, dezordonaţi, gelationoşi... Să fim auto-demolanţi. Da, Cantemir, în Descriptio, a dat la iveală defectele românilor: aroganţă, spirit de ceartă, îndemn la viaţă uşoară, inconstanţă; le-a spus că sunt refractari la carte dar n-a ocolit calităţile: religioşi, ospitalieri...În antologia sus citată până şi altruismul e nefiresc, ospitalitatea-proverbială.

Despre toleranţă nu se face vorbire, deşi Valeriu Gafencu, „sfântul închisorilor" a fost un model de toleranţă, la fel Monseniorul Ghyka, la fel Mircea Vulcănescu, la fel Raoul Şorban... preferăm să tot scriem despre prostia, lenea, beţia la români, ba chiar despre plagiatul la români. Ce-i drept, şi din cauza activiştilor, ca reacţie la lozincile găunoase. Le-am cere prea mult să nu-şi mai fâlfâie certificatele de „patriotism"?

După ficţionarul Lucian Boia, am avut doar voievoz slabi şi nevolnici

Lipsit de inimă paşoptistă, Andrei Cornea consideră obsesia identităţii o maladie[1], gata să pună în paranteze istoria românilor: „Cruciadele s-ar fi făcut oricum şi fără noi. Renaşterea ne-a ocolit. Ştefan cel Mare putea să nu fi existat laolaltă cu întreaga Moldova, dar caravelele lui Columb ar fi plutit la fel spre Americi". Pe turci nu i-am deranjat cine ştie ce, după Cornea, n-am creat probleme în secolul al XIX-lea, s-a murit mult în cele două războaie dar degeaba, dacă s-au încheiat la fel şi fără jertfa românilor. „N-am inventat noi algebra ca arabii, filosofia ca grecii, internetul ca americanii, pe Dumnezeu ca evreii". Continuând în acelaşi fel, comunismul s-ar fi extins şi fără contribuţia lui Cornea-père. Pe aceeaşi coardă, se spune că n-am avut colonii, nici Imperiu, nici regi, până-n hohenzollerni. După ficţionarul Lucian Boia, am avut doar voievozi, care ar fi fost şi (basarabii şi muşatinii) slabi şi nevolnici ori cumpliţi ca „armanul" Ioan Vodă. Ca şi cum Henric al VIII-lea al Angliei n-a repudiat două soţii şi a omorât alte două din totalul de şase. Mai mult încă, şcoala Boia apasă pe condiţia de bastard, Ioan Vodă-fiu natural al lui Ştefăniţă, la fel Petru Rareş-al lui Ştefan, la fel Mihai Viteazul, din mamă grecoaică, nesocotind spusa lui C. C. Giurescu: „Mihai e în primul rând fiul faptelor sale".

Poetul legionar Radu Gyr a fost REABILITAT pentru „Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!”. INSTANŢA: „A fost o condamnare politică!”

Poetul legionar Radu Demetrescu – Gyr a fost reabilitat irevocabil de două instanţe româneşti pentru condamnarea primită pentru poezia „Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!”. În 1959, poetul a fost condamnat la moarte, iar un an mai târziu pedeapsa i-a fost comutată la 20 de ani detenţiune grea. Poezia a fost considerată de autorităţi drept mijloc de instigare la luptă împotriva regimului comunist.

Poetul legionar Radu Ştefan Demetrescu (1905-1975), cunoscut sub pseudonimul Radu Gyr, a fost reabilitat, în 2012, de judecătorii bucureşti pentru condamnarea la muncă silnică pe viaţă. Este vorba de anularea ultimei decizii de condamnare dată de justiţia comunistă împotriva sa, cea pentru poezia: "Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!". Radu Demetrescu-Gyr a fost comandant legionar al Olteniei. În anul 1940, în timpul guvernării legionare, el a fost numit director general al teatrelor, în această calitate a luat iniţiativa înfiinţării Teatrului Evreiesc Baraşeum.

De ce legionarii nu vor primi daune morale pentru suferinţele din închisorile comuniste 
Povestea procesului de reabilitare
 
Totul a început în iunie 2010, atunci când Simona-Carmen Popa, unicul copil al poetului Radu Demetrescu – Gyr, a cerut magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti revizuirea condamnării primite de tatăl său în baza Legii 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Simona-Carmen Popa mai cerea constatarea judiciară a caracterului politic al condamnării tatălui la 20 de ani de detenţie, prin trei hotărâri diferite; să se constate distrugerea unor manuscrise şi instituirea sechestrului asigurător asupra averii mobile lui Radu Gyr; să se dispună reabilitarea tatălui său; să fie obligat statul român, prin Ministerul de Finanţe, la plata sumei de 3.000.000 de euro – daune morale – şi la 1.000.000 de euro – daune materiale – pentru confiscarea totală a averii.

Tribunalul a dat, iniţial, daune morale de 20.000 de euro

La data de 4 mai 2011, Tribunalul Bucureşti a respins majoritatea cererile făcute de fata lui Radu Gyr. Judecătorii au constat, după ce au amânat pronunţarea de trei ori, caracterul politic al hotătârii numărul 62/30 martie 1959 pronunţată de Tribunalul Mulitar Regiunea a II a şi a obligat Ministerul Finanţelor la plata sumei de 20.000 de euro daune morale către Simona-Carmen Popa, echivalent în lei la data plăţii. Ambele părţi au făcut recurs, iar la 21 februarie 2012 Curtea de Apel Bucureşti a decis irevocabil că decizia de condamnare a lui Radu Gyr a avut caracter politic. Judecătorii au decis că fata acestuia nu va primi daune morale pentru suferinţele tatălui din închisorile comuniste.

Caracterul politic al condamnării

Curtea de Apel Bucureşti a arătat că decizia de reabiliatre dată de Tribunalul Bucureşti în acet caz este una corectă. "Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Bucureşti a reţinut că prin sentinţa penală nr. 62/1959 autorul reclamantei (n.r. Radu Gyr)a fost condamnat pentru săvârşirea faptei penale prevăzută de art. 211 cod penal, condamnare care este calificată de legiuitor potrivit art. 1 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 221/2009, ca având caracter politic", se arată în motivarea Curţii de Apel Bucureşti.

Instanţa: "Nu există decizie de achitare"

Judecători au explicat de ce Simona-Carmen Popa nu poate primi despăgubiri pentru suferinţa tatălui său: dreptul al despăgubirile condamnaţilor politci a fost declarat neconstituţional. De asemenea, nu există o hotărâre definitivă de achitare al lui Radu Demetrescu – Gyr, iar judecătorii au decis reabilitarea. "Potrivit legii speciale – 221/2009 – chiar dacă acţiunea este imprescriptibilă, dreptul la despăgubiri a fost declarat neconstituţional, iar potrivit legii generale - art. 505 – 506 Cod procedură penală - aplicată de instanţă, acţiunea este prescriptibilă şi nici nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textele de lege menţionate pentru admiterea cererii reclamantei, pentru că nu există o hotărâre definitivă de achitare, iar constatarea caracterului politic al condamnării nu este o noţiune juridică echivalentă cu cea a achitării, ci cu cea a reabilitării". "

Daunele morale, respinse irevocabil

"De aceea, obligarea pârâtului la despăgubiri în baza art. 505 – 506 Cod procedură penală a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale pe care instanţa de fond şi-a întemeiat hotărârea, deoarece aceste dispoziţii legale sunt străine de obiectul cauzei, astfel că recursurile declarate de Statul Român şi Ministerul Public vor fi admise în baza art. 3041 Cod procedură civilă, cu consecinţa respingerii cererii reclamantei având ca obiect obligarea Statului Român la plata unor despăgubiri morale", se arată în motivarea irevocabilă dată de Curtea de Apel Bucureşti.

20 de ani în închisorile comuniste

Poet, gazetar, dramaturg şi eseist, doctor în litere Radu Demetrescu Gyr a fost încarecerat de trei ori în pentru activitatea sa şi a stat aproape 20 de ani după gratii. Mai întîi, în timpul Regelui Carol al II-lea, este internat între 1938 şi 1939 în lagărul pentru legionari de la Miercurea-Ciuc. După rebeliunea legionară din ianuarie 1941 este condamnat pentru a doua oară la detenţie, dar pentru "reabilitare" este trimis în linia întîi pe frontul de Răsărit alături de alţi intelectuali legionari. La întoarcerea de pe front în 1945 este din nou încarcerat, condamnat în Lotul II al ziariştilor: prin care au fost condamnaţi Pamfil Şeicaru (Curentul) sau Stelian Popescu (Universul) în lipsă, şi au executat condamnări grele Nichifor Crainic (Gândirea), sau Ilie Rădulescu (Porunca Vremii). Eliberat în 1956, este arestat din nou, în 1958, şi condamnat la moarte pentru poezia: "Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane".

PARINTELE STEINHARDT - CAZUL ZAHEU

Zaheu a fost ticălos. De lucrul acesta se cuvine să fim ferm convinşi şi pe acesta trebuie să-l avem mai întâi în vedere, dacă ne este vrerea să tălmăcim în adâncime textul evanghelic (Luca 19, 2 şi urm.) unde el este pomenit.

Era bogat – asupra punctului acestuia se opresc îndeobşte comentatorii, pornind, de altfel de la text. Dar nu aici aflăm esenţa. Nu toţi bogaţii sunt răi şi nemilostivi, nu toţi săracii sunt buni şi nepizmaşi.

Zaheu era vameş – iată trăsătura principală. Vameş, adică slujitor al ocupantului roman, trădător de neam, colaboraţionist —cum se spune în veacul nostru, şi tocmai termenul acesta recent ne ajută să pricepem cum nu se poate mai desluşit situaţia.

Se vânduse cotropitorilor ţării sale, îi slujea, se făcuse slugoiul lor. De aceea era şi vrăjmăşit şi dispreţuit, nu întrucât era bogătaş, ci ca vânzător şi om de încredere al unei puteri străine şi invadatoare, străduindu-se a-i procura venituri, taxe, biruri prin orice mijloace şi punându-se fără preget la dispoziţia ei.

Este adevărat că Zaheu, de îndată ce se schimbă, ia hotărâri băneşti: dăruieşte jumătate din avere săracilor, declară că va despăgubi împătrit pe cei nedreptăţiţi de el. Dar aceasta din pricină că setea de avuţii reprezenta viciul său major – abcesul purulent al unei maladii interne.

Pe cale monetară avea, aşadar, să se manifeste mai întâi prefacerea prin care trecuse.

Tămăduirea operează cu precădere tocmai în locul cel mai sensibilizat şi mai infectat.

Căci în interval de câteva ceasuri, Zaheu nu numai că se vindecase de patima bănească (de fapt consecutivă unei patologii mai cuprinzătoare), ci devenise un alt ins; nu pierise numai arghirofilia, se cutremuraseră înseşi profunzimile fiinţei sale. Şi aceasta este minunea: dispariţia omului vechi ivirea omului nou.

Şi tot aceasta, în general vorbind, este marea şi uimitoarea minune a lui Iisus Hristos.

Nu vindecarea slăbănogilor, muţilor, surzilor, gârbovilor, leproşilor, orbilor, muribunzilor; nu înmulţirea pâinilor, umblatul pe mare, tămăduirea demonizaţilor şi nici chiar învierea morţilor.

Minunea cea mare şi fără seamăn aceasta este: prefacerea totală a omului, săvârşită atât în vremea cât a trăit El pe pământ cât şi după înălţarea Sa la cer, de-a lungul veacurilor, prin şirul practic infinit de mucenici, sfinţi, convertiţi şi transfiguraţi.

PARINTELE ARSENIE BOCA DESPRE ZACHEU VAMESUL

„Toţi murmurau şi ziceau: a intrat să poposească la un om păcătos." (Luca 19,7) Ei, „drepţii", osândeau şi pe Iisus şi pe Zacheu. Pe Iisus că nu se „ţine" sfânt, ci se „pogoară" şi cinsteşte cu venirea Sa pe un păcătos; iar pe păcătos îl osândeau ca nevrednic de Iisus. Mutra aceasta tulburată, din care sfredeleau ochii osândirii, iată că primeşte următoarea palmă, - mai întâi de la Zacheu: „Atunci Zacheu, stând în faţa Domnului, a zis: iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor, şi de-am năpăstuit pe cineva cu ceva întorc împătrit." Iată că îndreptarea omului „în faţa Domnului" astupă gura oamenilor. Dar le-a astupat-o şi Domnul, zicând: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi el fiu al lui Avraam este". Se vede limpede că Domnul îi are în vedere şi pe cârtitori, căci şi lor le bate răspunsul, pentru că de-ar fi vorbit Iisus numai cu Zacheu, i-ar fi zis acestuia aşa: că şi tu, fiu al lui Avraam eşti; dar nezicând aşa, se vede că le împrăştia acestora ţepele osândelor. Iată prin urmare, că omul care se îndreaptă, fie el oricât de vameş şi de păcătos, simte bucuria pe care n-o rănesc osândele, şi nici el n-are om de osândit. De aci începe omul să samene cu Dumnezeu. Când vine Domnul la tine te dezlegi de toate, nu numai de nedreptăţile tale, ci şi de toată dreptatea ta. Când „stai în faţa Domnului" eşti mai presus de lumea aceasta, mai presus de avuţia lumii, mai presus de trăncăneala şi cârteala vieţii; - ai, cu un cuvânt, ceva din liniştea mai presus de lume a lui Dumnezeu. De altfel nici n-ajungi „în faţa lui Dumnezeu" până n-ai întors toate ale Cezarului, înapoi Cezarului. De aci încolo, începe sfinţenia.

Prislop. 30.1.1949

Sursa preluare text: http://tezaurul-ortodox.com/topic/2143-duminica-a-32-a-dupa-rusalii-a-lui-zaheu/