Parintele Justin Parvu ne vorbeste despre cum trebuie crescuti copiii

Astazi il cinstim pe Sf. Mucenic Iustin Martirul si Filosoful. La multi ani intru Hristos, Parinte Arhimandrit Justin Parvu! Cant de la Petru-Voda.

Montaj realizat de Victor Roncea

Marşul Vieţii la Braşov

În Braşov, ca şi în alte mari oraşe ale României vor fi organizate mâine marşuri ale tăcerii şi rugăciuni pentru stoparea tragediei avortului, atât a celui chirurgical, cât şi a celui homonal. Manifestaţiile sunt organizate de 1 Iunie, tocmai pentru a susţine dreptul la viaţă al copilului nenăscut.
La Braşov, marşul, devenit tradiţie, va fi organizat de Asociaţia Pro Vita Braşov Sfânta Muceniţă Ecaterina; Christiana Braşov, de membrii Asociaţiei Studenţilor Creştin-Ortodocşi din România (ASCOR) Braşov şi de către Parohia Timişul de Sus, în frunte cu părintele paroh Laurenţiu Milotoiu, care militează de multă vreme pentru apărarea vieţii copilului nenăscut, dar şi a celor născuţi. La acest marş pentru susţinerea şi apărarea familiei, pentru apărarea valorilor tradiţionale, în acord cu învăţătura creştină, sunt aşteptaţi să ia parte preoţi, enoriaşi, studenţi, familii întregi cu copii mici în braţe sau în cărucior. Ei vor purta prapuri, icoane, imagini ale copiilor aflaţi în viaţa intrauterină şi pancarte cu mesaje şi îndemnuri moral-creştine. Marşul tăcerii va fi precedat de o slujbă religioasă, cuprinzând Acatistul Bunei Vestiri, ce va avea loc la Biserica "Schimbarea la Faţă" (Micşunica), de la ora 16.30. Marşul va începe la ora 18, plecarea făcându-se de la Roman SA, )apvilionul expoziţional şi va urma traseul: Calea Bucureşti - Bulevardul Eroilor - Mureşenilor - Piaţa Sfatului, unde se va face o cruce din lumânări în memoria copiilor ucişi prin avort.

Au fost reinhumate osemintele lui Petrache Lupu, „Sfantul de la Maglavit”

Ieri, au fost deshumate osemintele lui Petrache Lupu de la Maglavit, judetul Dolj, ciobanul care, pe 31 mai 1935, la varsta de 17 ani, s-a intalnit cu Dumnezeu. Astazi, la orele 9.00, la Manastirea Maglavit, in prezenta Inalt Prea Sfintitului Parinte Mitropolit al Olteniei, dr. Irineu, se desfasoara slujba de reinhumare a osemintelor lui in apropierea bisericii manastirii din localitate al carui ctitor este. Cunoscut ca om simplu si temator de Dumnezeu, Petrache Lupu si-a exprimat dorinta de a-i fi stramutate osemintele langa biserica manastirii atunci cand aceasta va fi ridicata. Osemintele vor fi asezate in partea stanga a bisericii manastirii cu hramurile „Izvorul Tamaduirii” si „Nasterea Maicii Domnului”. ”Evenimentul implineste o dorinta a ctitorului si reface itinerariul vietii unui om placut lui Dumnezeu si oamenilor”, cum se arata intr-un comunicat al Mitropoliei Olteniei.

Ieri, cateva mii de crestini, rude, prieteni, consateni si cetateni sositi din alte localitati ale tarii au participat la deshumarea osemintelor celui care a fost Petrache Lupu, fara indoiala, unul dintre cele mai cunoscute personaje ale perioadei interbelice de la noi, de care se leaga un eveniment care avea sa transforme Maglavitul dintr-un sat anonim intr-un fel de Tabor al romanilor si nu numai: intalnirea cu Dumnezeu. Dupa cum ne-a relatat Ion Dinu, primarul localitatii, dupa ce au fost deshumate de catre preotii satului si cei ai manastirii, osemintele celui care pentru multi romani este deja un sfant au fost spalate cu vin si sfintite prin stropirea cu agheasma, asezate intr-un sac de panza si apoi puse intr-un sicriu. Odata cu Petrache Lupu, au fost deshumate si osemintele sotiei sale, Elisabeta, decedata cu mai multi ani inaintea lui, urmand sa fie reinhumate impreuna, in imediata apropiere a manastirii pe care a ctitorit-o, dar pe care nu a apucat sa o vada ridicata. Dupa o scurta slujba desfasurata in biserica satului, sacii cu ramasitele pamantesti ale celor doi au fost transportate cu o caruta pana la manastirea din vale, unde astazi urmeaza sa fie reinhumate. Dupa spusele preotilor, osemintele lui Petrache Lupu capatasera o culoare galbuie, ceea ce pentru ortodocsi e semn de sfintenie. La slujba de astazi participa si IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, in semn de respect pentru acela care a „fost placut lui Dumnezeu si oamenilor”.

Aparitia „Mosului”, la 31 mai 1935

Petrache Lupu s-a nascut la 14 octombrie 1907, intr-o familie modesta. El s-a ocupat cu ciobanitul. La 31 mai 1935, la varsta de 17 ani, a trait o experienta de exceptie care avea sa-i aduca celebritarea, dar si multa suferinta: intalnirea cu „Mosul”, cum Il numea el pe Dumnezeu. Acest moment s-a petrecut langa o salcie, unde a aparut un batran, „care plutea la doua palme de pamant” si care i-a vorbit si i-a cerut sa indemne oamenii la pocainta. Ignorand „aratarea”, aceasta a continuat sa-i apara de trei ori, la intervale de o saptamana, ceea ce l-a pus pe ganduri. Si abia a treia oara a mers, asa cum i se cerea, la preotul din comuna, Nicolae Babin, povestindu-i ce i s-a intamplat.

Zeci si zeci de mii de pelerini, pe drumul Maglavitului

Auzind de acest extraordinar eveniment, zeci si zeci de mii de pelerini din toate colturile tarii si din alte parti ale lumii au pornit-o spre Maglavit sa vada minunea. Ciobanul, care pana atunci nu se remarcase prin cine stie ce fapte, a inceput sa predice dintr-un foisor, alaturi de preotul comunei. „Pocaiti-va ca se apropie imparatia cerurilor si vai de cel ce va fi gasit in pacat!”, era mesajul transmis multimilor. Veneau la Maglavit orbi care isi recapatau vederea, ologi care plecau spre case pe pripriile lor picioare, bolnavi de tot felul, mii si mii de credinciosi, in coloane nesfarsite de carute sau pe jos.

Prevestirea de la Don si umilintele comunistilor

Ciobanul nu mai putea fi ignorat de autoritati. In timpul razboiului, a fost dus cu un avion special pe Don, din ordinul Maresalului Antonescu, pentru a sfinti trupele romane din transee. Aici, cutremurand asistenta, a prevestit ca Romania va pierde razboiul. Se spune ca in timpul nesfarsitelor pelerinaje, ar fi fost stransi saci intregi de bani de la credinciosi, care ar fi luat drumul frontului. El, Petrache Lupu, nu si-a insusit insa nici un leu. Vremurile au trecut, la conducerea tarii au venit comunistii, care l-au izolat, fiind ridicat in repetate randuri de Securitate, batut si umilit, dupa cum spun unii consateni. Niciodata Petrache Lupu nu s-a plans de ceva. A trait si s-a dus la Domnul in liniste, asa cum sta bine oricarui credincios. La 14 decembrie 1994, „sfantul de la Maglavit” a trecut la cele vesnice. Dumnezeu sa-l aiba in paza Sa, iar astazi, prin rememorarea faptelor si trairilor lui, sa lumineze si sa binecuvanteze pe cei care au crezut in intalnirile baciului cu „Mosul”.
Dumnezeu sa-l odihneasca!
Dumitru Manolache (Gardianul)

Parintele Ioan Sismanian participa la conferinta "Dictatura si martiraj" de azi la Cluj."Vrem adevarul. Trebuie sa fim miei", afirma Parintele (video)

Conferinţă "Dictatură şi Martiraj" şi lansare de carte "Dictatura Biometrică" la Cluj-Napoca. Duminică, 31 mai, ora 17, Casa Municipală de Cultură.

Conferinţa publică "Dictatură şi martiraj" si lansarea cărţii "Dictatura Biometrică" - Cluj-Napoca, Duminică, 31 mai, ora 17.00, Casa Municipală de Cultură, Piaţa Unirii, nr. 24

Participă :

Pr. prof. dr. Mihai Valica
Prof. Raul Volcinschi (deţinut politic 16 ani în temniţele comuniste)
Prof. Nicolae Purcarea (deţinut politic 20 de ani în temniţele comuniste)
Monahul Filotheu Bălan ( Mânăstirea Petru Vodă)

şi invitaţi speciali surpriză.

Mitropolitul Anania: Daca cineva isi revendica libertatea si dreptul de a agresa, e normal ca agresatul sa aiba libertatea si dreptul de a se apara!

In locul oricarei exegeze de circumstanta, as vrea sa va pun in fata pagina extraordinara pe care a scris-o Dostoievski in celebrul sau roman „Fratii Karamazov“, si anume legenda Marelui Inchizitor.
Dostoievski plaseaza actiunea in secolul XV, in Spania, tara in care a functionat inchizitia, si anume, a doua zi dupa ce marele inchizitor arsese pe rug o suta de eretici ad majorem gloriam Dei.
Pe una din strazile orasului Sevilla, apare din multime un barbat in care nu este greu de recunoscut, insusi Iisus, revenit astfel pe pamant, printre oameni. La un moment dat, Marele Inchizitor se gaseste fata in fata cu Iisus. Si de aici incepe extraordinara viziune a acestui mare scriitor ortodox, care a fost Dostoievski. Inchizitorul ii spune: „De ce-ai venit? Ca sa-mi aduci aminte ca ai respins tot ceea ce Ti s’a oferit si ca rau ai facut? Ti s’a spus, atunci, in pustie: Prefa aceste pietre in paini! Nu pentru Tine s’a spus, ci pentru intreaga omenire; pentru ca Tu, facandu-Te om, intruchipai intreaga omenire si intreaga ei istorie. Era vorba nu de painile cu care sa Te saturi Tu; pentru aceasta nu era nevoie sa transformi in paine o multime de pietre, ci una singura, spre a-Ti potoli foamea. Nu, era vorba de painea pe care Tu erai invitat sa le-o dai multimilor, pentru ca ele sa se sature. N’ai facut-o. Ai plecat dintre noi fara sa raspunzi acestei poftiri, si nici celor doua care au urmat. Si pentru ca n’ai raspuns Tu, am raspuns noi, cei care Ti-am luat locul, si le-am oferit multimilor paine. Oferindu-le paine, i-am lipsit de libertate. Tu nu le-ai dat oamenilor paine, pentru a le salva libertatea. Dar trebuie sa stii ca omul nu are ce face cu libertatea, mai ales atunci cand o are si nu stie cum s’o foloseasca. Prima grija a oamenilor, atunci cand sunt liberi, e aceea de a-si gasi un stapan caruia sa i se supuna. Oamenii nu pot trai liberi, pentru ca nu sunt deprinsi cu libertatea si pentru ca, atunci cand au libertatea, nu stiu sa-si imparta painea intre ei...“.
Diavolul, se pare, stia ce spune (in speta, Inchizitorul, pentru ca acesta vorbea in numele diavolului), stia ce spune, afirmand ca oamenii in stare de libertate nu stiu sa-si imparta painea si ca au nevoie de un stapan, de acela care le-a rapit libertatea si care sa le-o imparta. Rapindu-le libertatea si dominandu-le instinctele, va fi usor sa le domine si cugetele; in felul acesta, omul va fi si va continua sa ramana o faptura subjugata.
Referindu-se la al doilea moment al ispitirii, Marele Inchizitor spune: „Rau ai facut ca ai respins minunea; sa stii ca trei sunt elementele prin care a vrut el, diavolul, sa lucreze, si pe care Tu le-ai refuzat: painea, careia i se asociaza libertatea sau lipsa de libertate; miracolul sau minunea; si autoritatea“. Marele inchizitor ii spune: „Sa stii ca omul e dispus sa creada nu atat in Dumnezeu, cat in minunile pe care le face sau pe care omul le asteapta de la El. Un Dumnezeu care nu face minuni, pentru om, aproape ca nu e Dumnezeu“.
Referindu-se la al treilea moment, cel in care lui Iisus I s’au oferit imparatiile lumii, cu toate bogatiile ei, Inchizitorul reproseaza: „De fapt, ai respins supremul principiu al acestei lumi: autoritatea. Bogatia iti confera putere, iar puterea iti confera autoritate. Noi am luat autoritatea pe care Tu ai refuzat-o, ne-am intarit-o, si prin ea stapanim omenirea. Rau ai facut ca ai venit. De ce-ai venit? Sa ne tulburi? Du-Te in lumea Ta, si altadata sa nu mai vii! Pentru ca, daca nu pleci, maine Te voi urca pe rug si vei vedea ca acestia care acum Iti aclama numele vor fi primii care sa ia vreascuri uscate, pe care le vor aprinde si cu care vor intretine focul. Du-Te si ispaseste acum ceea ce ai respins atunci; lumea aceasta nu e facuta pentru Tine, ci pentru noi. Si acum, am sa-Ti spun un secret, ultimul si marele secret: Noi suntem de partea «lui», nu de partea Ta, Cel care ai respins intreita oferta!...“. Iisus tace tot timpul; in cele din urma, il saruta pe Marele Inchizitor si pleaca.
Aceasta splendida pagina este istorisita de Ivan Karamazov, intr’o convorbire cu fratele sau, Aliosa, la sfarsitul careia acesta, vazand pervertirea – coruptia – interioara de care insusi fratele sau fusese cuprins, imita gestul lui Iisus si isi saruta fratele pe gura, prefigurandu-i, intr’un fel, destinul tragic.
Iubitii mei, Dostoievski plaseaza actiunea in secolul XV, in Spania. Dostoievski, insa, a fost un vizionar. Aliosa ii reproseaza lui Ivan ca o pune pe seama catolicismului, si anume, pe seama a ceea ce catolicismul a avut mai rau in el, inchizitia. Dar eu cred ca Dostoievski a mers mai departe, adica mai aproape, prefigurand comunismul. Ce oare a facut comunismul, decat sa preia oferta facuta de diavol si sa o treaca pe seama lui, sa confiste painea pe seama statului si, prin aceasta, sa-i rapeasca omului libertatea? Va amintiti cum Stalin a supus Ucraina prin infometare? Acelasi lucru pe care, la un moment dat, ni-l promitea noua Ana Pauker. Pe de alta parte, i-a oferit omului „miracolul“ transformarii prin socialism: electricitatea, agricultura, belsugul, „raiul pe pamant“ (si aici Mircea Eliade are dreptate cand spune ca, pana la urma, comunismul face parte din marile mituri; orice sistem politic din lumea aceasta nu se pretinde perfect, in afara de comunism, care se credea perfect, ca el, adica, reprezinta treapta ultima in evolutia politica a omenirii). Pe de alta parte, acumularea de averi iti confera putere, iar puterea iti confera autoritatea. Ce a insemnat autoritatea comunismului, o stim cu totii pe propria noastra piele. Dar n’as vrea sa raman aici. Am meditat mai adanc, gandindu-ma la vremurile noastre, daca nu cumva procesul se prelungeste, daca nu cumva viziunea dostoievskiana a mers dincolo de comunism. Dumnezeu ne-a ajutat si am scapat de povara comunismului, prin jertfele din Decembrie ’89, intrand intr’o alta era. Iata insa ca avem o alta perspectiva: daca ne-am confruntat cu Rasaritul bolsevic, de data aceasta ne indreptam cu fata catre Occidentul european (care se autozdefineste drept Europa insasi si ne invita sa intram in ea, ca si cum noi n’am fi fost niciodata europeni!). Or, pentru noi, Europa este sinteza gandirii elene, a spiritualitatii crestine si a civilizatiei romane. Este singura Europa pe care o recunoastem, dar si singura Europa care ni se refuza. Ni se propune, in schimb, o Europa construita eminamente pe economie si politica; nici cea mai mica adiere de cultura, ca de religie nici nu mai vorbim.
Ce ni se propune?: Economicul – painea. De aici, un atentat la libertate, prin pretentiile aberante care ni se pun in fata, pentru a fi „acceptati“ in aceasta Europa: homosexualitate, viciu, avort, desfrau, sexualitate, pornografie, adica tot ceea ce poate fi mai rau in viata unei societati; niste rele pe care noi, ca popor, in frunte cu Biserica si, din fericire, in frunte cu tineretul nostru crestin ortodox, le respingem cu toata fermitatea; pentru ca nu vrem ca, cu pretul „intrarii“ noastre in Europa, sa ne pierdem sanatatea noastra morala si, prin aceasta, identitatea nationala.
In al doilea rand: miracolul! Nici vorba de vreun miracol in numele lui Dumnezeu, asa cum incerca, cel putin, Marele Inchizitor. Nu, ci miracolul zborului cosmic, al calculatorului, al ingineriei genetice; un miracol perpetuu, pe care, fascinati, va trebui sa-l acceptam in locul minunilor lui Dumnezeu.
Si, in al treilea rand, tot prin economic: puterea; si, prin putere, autoritatea: aceea a asa-ziselor „Mari Puteri“, indrituite sa hotarasca pentru popoarele mici. E de trebuinta, insa, o precizare: Pronuntandu-ne impotriva unor racile ale Occidentului, nu inseamna catusi de putin ca am fi anti-occidentali, dupa cum rezervele unui catolic fata de inchizitie nu fac din el un anti-catolic... Dar sa mergem mai departe.
Verbul „a corupe“, in acceptia termenului grecesc, inseamna a altera nu numai prin descompunere, ci si prin amestec. Toate formele de sincretism religios care ni se propun astazi, incepand cu New Age si terminand cu tot felul de combinatii intre diferite secte neoprotestante, care alcatuiesc federatii evanghelice si evanghelizatoare si care cauta sa ne ameteasca prin oferte comode, deseori seducatoare, toate acestea sunt forme si manifestari ale coruptiei spirituale. Cu toate acestea, ni se recomanda – ni se impune – sa fim toleranti. Ca noi, romanii, prin fire suntem toleranti, o stie toata lumea. Eu, insa, as pune o intrebare: Daca pentru formele de coruptie prevazute de Codul Penal nu se recomanda toleranta, de ce ni se impune ea, cand e vorba de formele coruptiei spirituale?... Pentru acestea din urma nu vrem un cod penal, dar putem apela la un cod moral: Daca cineva isi revendica libertatea si dreptul de a agresa, e normal ca agresatul sa aiba libertatea si dreptul de a se apara. Ei bine, aceasta libertate si acest drept nu inseamna intoleranta. In fata abuzului, toleranta inceteaza. Unii spun ca aceasta s’ar numi fundamentalism; e un termen care nu are ce cauta in profilul Bisericii Ortodoxe si al poporului roman. Dar daca, de dragul demonstratiei, l-am adopta, ne vom aminti ca Domnul Hristos Insusi a fost primul mare fundamentalist: „Inapoia Mea, Satano!“.