Trimisa de Ovidiu L.
27.1.11
Statistica avortului în România, 1958-2008: O realitate înfricoşătoare
Aşadar, încă o dată populaţia actuală (scriptică) a României n-a apucat să vadă lumina zilei! Plastic vorbind, fiecare dintre cetăţenii români duce în spinare câte un mort.
Sursele datelor sunt chiar publicaţiile Ministerului Sănătăţii, compilate de arhiva electronică Johnston’s Archive şi selectate de noi dintr-o multitudine de alţi indicatori socio-demografici.
Dincolo de calculele reci, se impun precizări şi concluzii care nu pot decât să sporească angoasa:
1. Cifrele, deşi copleşitoare, sunt mai mici decât realitatea, întrucât datele sunt subraportate.
Subraportarea este cauzată de lipsa comunicării sau de comunicarea incompletă a datelor de către mediul sanitar privat, cu o pondere în creştere în ultimii ani, dar şi de tendinţa de ocultare permanentă, observată de noi în procesul de documentare. Metodele sunt felurite, de la îngreunarea accesului până la răspunsul în bătaie de joc la întrebări adresate pe baza legii liberului acces la informaţiile de interes public.
2. Perioada de aşa-zisă “prohibiţie” dintre 1967 şi 1989, a totalizat peste 6 milioane de avorturi.
A fost sau n-a fost, deci, prohibiţie? Am solicitat Ministerului Sănătăţii detalii; oricum ar fi însă, cu avorturi legale sau nu, cifra indică păstrarea mentalităţii proavortiste ca foarte populară şi în acei ani, după ce perioada 1958-1966 marcase o explozie a avorturilor (în dreptul anului 1966, unul “de vârf” ni se indică 1,15 milioane de avorturi, cu 8 sarcini din 10 terminate prin avort şi cu 4 avorturi la o naştere!)
Este remarcabil şi că majoritatea întreruperilor de sarcină s-au realizat, totuşi, în perioada comunistă, ceea ce arată cât de uşor manipulabilă este opinia publică din moment ce aceasta crede încă în echivalenţa restricţie a avortului = sistem totalitar (cu reversul său, democraţia egal acces liber la avort).
3. În ciuda scăderii continue după 1990, avortul rămâne o practică foarte răspândită în România, considerată de unii la fel de banală ca extracţia dentară – şi cam la fel de accesibilă, din păcate. Un alt tabel disponibil la provitabucuresti.ro şi care ia în considerare datele din 2008 clasează România pe locurile 3-4 în lume ca procentaj de sarcini încheiate prin avort (36/100), după Rusia şi Cuba, aşadar pe locul doi în Europa şi pe locul 1 în UE. Raportul între avorturi şi sarcinile duse la capăt (576/1000 născuţi vii) este şi el dezolant, constituind, împreuna cu mortalitatea şi migraţia, expresia matematică a scăderii continue şi îmbătrânirii populaţiei României – cu consecinţele pe care până şi cei mai nepăsători încep să le întrevadă.
O cauză a vigorii cu care mentalitatea avortivă se menţine în ţara noastră sunt expuse în volumul “O viziune asupra vieţii”, apărut la Editura Provita Media în 2003 (carte care s-ar impune reeditată):
În spaţiul ţărilor din Centrul şi Estul Europei, la începutul anilor ’90, România, la capitolul avort, a fost un caz singular. Situaţia ei poate fi comparată cu cea din Federaţia Rusă. În aceste două locuri s-au prefigurat cele mai dramatice situaţii din întreg spaţiul fost comunist. [...] Deşi înainte de 1989, România a avut o legislaţie restrictivă, situaţia ei seamănă cu cea a ţărilor din fosta URSS. Fapt care ne face să credem că mentalităţile societăţii corupte (economic, social şi moral), de tip comunist, şi-au pus amprenta în mod dramatic asupra oamenilor.
4. Aceeaşi lucrare citează un studiu din anul 2000 conform căruia în proporţie de 78%, femeile susţin în continuare că au dreptul la avort, iar un procent de 70% ar apela la avort dacă fătul ar avea malformaţii. Nu cunoaştem date mai recente, însă nu avem motive, în lipsa oricărei dezbateri publice despre avort, să sperăm într-o schimbare semnificativ pozitivă. Cum se pot însă împăca astfel de opinii şi datele menţionate cu situarea constantă a poporului român pe unul din primele locuri în clasamentul celor mai religioase popoare din Europa, în condiţiile în care “dintotdeauna şi în tot locul” Biserica s-a pronunţat împotriva avortului ca fiind unul din cele mai grave păcate? Şi care poate fi, în toată această realitate înfricoşătoare, explicaţia tăcerii cvasitotale a ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române pe acest subiect, în ultimii 20 de ani? Ca să vorbim doar de cultul majoritar, nici celelalte nepărând mai interesate de subiect.
În aceste condiţii de nepăsare, complicitate şi făţărnicie, e oare prea mult exerciţiul de imaginaţie în care mortul din spinare, de care vorbeam mai sus, ne va acuza atunci când va fi să ne înfăţişăm înaintea scaunului Dreptului Judecător? Lăsăm răspunsul pe seama unora mai pricepuţi în teologie.
Sursa: Cultura vietii
Victor Roncea: Blestemul Kosovo. Cine se va bucura de el
Raportul Consiliului Europei despre traficul de organe – catre ce tari? – si crimele din Kosovo impotriva sarbilor, realizate sub comanda democrat-teroristului Hashim Thaci, ar fi trebuit sa scandalizeze pana acum intreaga lume. Prezentat de elvetianul Dick Marty la sfarsitul anului trecut, Raportul demasca, in sfarsit, dupa 11 ani de la bombardamentele NATO asupra Iugoslaviei acum faramitate, fata odioasa, “horror”, a republicii autonome mafiote Kosovo, asa cum o stie orice jurnalist de investigatii din Balcani. Linistea asurzitoare instaurata dupa difuzarea Raportului senatorului elvetian in tabara celor care militeaza pentru recunoasterea “independentei” provinciei sarbe Kosovo, a fost sparta, intr-un final, de publicarea unor informatii secrete ale NATO, livrate zilele trecute cotidianului The Guardian. Iata, aceasta este o dovada ca exista si oameni onesti in serviciile secrete ale NATO, care nu mai pot tolera ipocriza si cinismul marilor mahari ai lumii, care invart afaceri planetare sangeroase din lojele lor cu nume ridicole, travestiti in sortulete penibile de bucatarie. Perdeaua de minciuna, lasata la nivel mondial ca o ceata groasa, a fost crapata, putin, de informatia seaca publicata in presa britanica.
Documentele certifica ceea ce, repet, orice simplu jurnalist afla, daca se deplasa la fata locului: ca NATO stia despre mafia UCK. Cum putea sa nu stie cand crima organizata se intindea chiar sub ochii Aliantei? Am avut ocazia sa discut in Kosovo cu seful informatiilor zonale, un profesionist anglo-saxon de prima mana, decedat in conditiile normale ale vietii sale: dubioase. Omul prefera intotdeauna sa ne intalnim in sectorul sarb. Ii ura pe albanezi. Prostitutie, crime, trafic de organe, totul se stia. Tone de droguri erau interceptate zilnic. Multe erau obligati sa le lase sa treaca. Erau plata pentru porcaria ocupatiei. Cine, deci, nu stia ce se intampla in Kosovo, “tanarul stat democratic” intins de SUA pe tava ONU?!
Ne-am fi asteptat ca, macar acum, PR-istii statului-mafiot sa-si faca mea culpa, sa-si puna putina cenusa in cap, sa-si recunoasca greseala, sa renunte la vehementa impunerii unei ilegalitati internationale monstruoase. Nici vorba. M-as fi asteptat ca macar presa romana, aflata aici, la doi pasi de crimele savarsite sub umbrela NATO, si cu un alt Kosovo emergent, in inima tarii, sa reactioneze pe masura. Cu exceptia unui singur articol, din Evenimentul Zilei, care citeaza dezvaluirile cotidianului britanic The Guardian, nimic. Mucles! “Ciocul mic”, ca sa citez un distins parlamentar al patriei. Unde sunt deontologii nostri cu staif, zombie cei aprigi ai “presei libere”, mai ales atunci cand musca de fund inca un mort si inca un mort, intr-o feerie a profanarii publice ritualice? Unde sunt apologetii crimei de ieri, intelectualii natiunii, Plesu, Liiceanu, madam Zoe Petre, sustinatorii “dreptului” NATO de a masacra civilii unei capitale europene in numele salvarii “albanezelor violate in masa”, “live” la CNN, de “satrapii sarbi”? Tot… “mucles”?!
Sa punem putin pe reluare filmul realitatii: atat Raportul Marty cat si documentele secrete ale NATO certifica faptul ca trupele UCK si, personal, actualul premier al Kosovo, reales “democratic”, sunt, de fapt, elemente ale unui lant armat de crima organizata care, in lagarele de sarbi detinuti in Kosovo si Albania (alt stat recunoscut de ONU), in baza unor comenzi internationale – venite din ce tari? – ucideau prizonierii si apoi livrau “marfa” obtinuta – rinichi, inimi, si alte organe – clientilor din strainatate. Atunci cand nu erau “montate” la fata locului. Ati inteles? Credeti ca si Emil Constantinescu si ideoloaga cabinetului sau, “doamna colonel” Zoe Petre or fi inteles? Dar Javier Solana si celebrul port-gurist NATO Jamie Shea? Oare Tony Blair si Bill Clinton in cap cu corespondenta madamei Zoe, Madeline Albright, presupusa amanta de ocazie a lui Hashim Thaci, or fi savurat stirea asta?
Si totusi, linistea e ca si pana acum: tot mormantala. Doar inimile smulse din pieptul sarbilor eviscerati in lagarele kosovare, ajunse acum intre suncile vreunor stabi cu ghiul de pe Wall Street, mai zvacnesc, saracele, cu gandul la stapanii lor ucisi. Dovezile palpabile ale crimei. Desigur, dupa ce vor sfarsi aceasta viata plina de placeri, marii “democrati luminati” ai lumii si slugile lor, de aici, de colea, vor avea parte de ceva mai putina liniste: fiecaruia dupa inima lui. O consolarea prea mica; pentru familiile sarbilor care-si cauta si acum parintii disparuti, pentru o oroarea anti-umana atat de mare. Blestemul sarbilor ucisi ii va urma din neam in neam.
Victor Roncea
Moscova: Ministerul de Externe si Biserica Ortodoxa Rusa anunta o viitoare colaborare stransa pe probleme internationale. Ministerul şi Biserica au o înţelegere comună a „rolului-cheie a dialogului între religii şi civilizaţii”. Participare comună la masa rotundă intitulată „Instrumente financiare şi bancare ortodoxe”.
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a promis sprijinul său în eforturile la nivel internaţional ale Bisericii Ortodoxe Ruse şi o viitoare cooperare.
„Am pus la punct împreună cu colegii noştri din Biserica Ortodoxă Rusă planurile de extindere a colaborării, în vederea consolidării poziţiei Rusiei şi a autorităţii ei pe scena internaţională”, a spus Lavrov luni, 24 ianuarie 2011, la deschiderea celei de-a 19-a ediţii a Lecturilor Educaţionale de Crăciun (c.Iul), desfăşurată la palatul de stat din Kremlin.
Ministerul şi Biserica au o înţelegere comună a „rolului-cheie a dialogului între religii şi civilizaţii”, a precizat acesta, potrivit Interfax.
“Apreciem la maximă valoare eforturile Bisericii, menite să dezvolte dialogul în spaţiul internaţional, care include Consiliul Europei şi UNESCO, şi vizează crearea unui mediu favorabil politic şi diplomatic”, a spus el.
Atât Biserica, cât şi Ministerul de Externe, colaborează cu compatrioţi ruşi care trăiesc în străinătate, iar întreaga activitate a Bisericii Ortodoxe Ruse „promovează consolidarea relaţiilor culturale şi spirituale dintre diaspora rusă şi ţara de origine”, a declarat ministrul.
„În strânsă cooperare cu Biserica Ortodoxă Rusă, ministerul rezolvă multe probleme internaţionale, inclusiv restaurarea şi construirea de biserici ortodoxe în alte ţări, precum şi restituirea proprietăţii unor monumente culturale ruseşti aflate în străinătate”, a spus acesta.
Lavrov a subliniat rolul important al Bisericii în păstrarea „tradiţiilor spirituale, culturale şi al valorilor, ca fundament al unei vieţi paşnice şi constructive şi al unei dezvoltări inovatoare a Rusiei”.
International Christmas Educational Readings (24-26 ianuarie) din Moscova atrage pedagogi, oameni de ştiinţă, academicieni ruşi, alături de patriarhul Kirill, ministrul Educaţiei şi Ştiinţei Andrei Fursenko, ministrul de Externe Serghei Lavrov şi alte oficialităţi. Aceştia participă timp de trei zile la mese rotunde unde se ţin dezbateri pe tema interacţiunii biserică – stat, a sistemelor de învăţământ private şi de stat, problemelor familiei secolului XXI şi misiunii sociale întreprinse de Biserica Ortodoxă Rusă. Ca o noutate, la această ediţie a Lecturilor de Crăciun, există şi o masă rotundă intitulată „Instrumente financiare şi bancare ortodoxe”, după cum specifică ITAR-TASS.
@traducere si redactare pentru Lacasuri Ortodoxe: Andreea Zahariea
Din Sf. Ioan Gura de Aur: Prolog la Omilii la Romani. „Fiecare să pună în rânduială, dacă nu lumea întreagă, cetăţi întregi sau neamuri, cel puţin casa sa, femeia, copiii, prietenii şi vecinii săi. Şi să nu-mi spună mie cineva: „Sunt om simplu, neînvăţat şi fără experienţă”
"Cei ce iubesc cu adevărat, aceia cunosc cele ale iubiţilor mai înainte de toţi, deoarece le poartă de grijă; binecuvântatul Apostol arăta la rândul său acest lucru în ceea ce le spunea filipenilor: „Precum este cu dreptate să gândesc astfel despre voi toţi, căci vă port în inima mea, şi în lanţurile mele, şi în apărarea şi în întărirea Evangheliei…” (Filipeni 1, 7).
Astfel şi voi aţi cunoaşte, dacă aţi voi să citiţi cu atenţie, şi n-aţi mai avea nevoie de nimeni, pentru că adevărat este cuvântul lui Hristos când zice: „Căutaţi şi veţi afla, bateţi şi vi se va deschide” (Matei 7, 7).
Dar fiindcă cei mai mulţi s-au împovărat cu grija faţă de femeie, cu creşterea copiilor sau cu îngrijirea casei, şi din această cauză nu se obosesc să se dedice unei astfel de osteneli, cel puţin căutaţi spre a lua cele adunate de alţii.
...
Căci de la necunoaşterea Sfintelor Scripturi izvorăsc mii de rele; de aici au ieşit batjocura ereziilor, viaţa neîngrijită şi necazurile cele mult păgubitoare. După cum cei lipsiţi de lumină nu ar putea păşi drept, tot aşa şi cei care nu se uită la raza Sfintelor Scripturi sunt siliţi de multe ori a păcătui, de vreme ce păşesc în întunericul cel mai greu al necunoştinţei.
Dar pentru ca să nu se întâmple aceasta, să deschidem bine ochii spre flacăra cea strălucitoare a cuvintelor apostolice...
...
Drept care şi noi, urmând pilda acestui fericit, fiecare să pună în rânduială, dacă nu lumea întreagă, cetăţi întregi sau neamuri, cel puţin casa sa, femeia, copiii, prietenii şi vecinii săi. Şi să nu-mi spună mie cineva: „Sunt om simplu, neînvăţat şi fără experienţă”; căci nimeni nu a fost mai neînvăţat ca Petru, nimeni mai simplu ca Pavel. Aceasta din urmă mărturisea despre el însuşi şi nu-i era ruşine să spună că deşi „sunt neiscusit în cuvânt, nu însă în cunoştinţă…”(II Corinteni 11, 6). Şi cu toate acestea, iată că acest bărbat neînvăţat, acest om mai degrabă simplu, a învins mii de filosofi, a închis gurile a mii de oratori şi a făcut totul numai prin harul lui Dumnezeu şi prin buna lui voinţă. Dar noi, care nu suntem folositori nici măcar celor ce convieţuiesc alături de noi, care nu suntem în stare să învăţăm nici măcar o duzină de nume, ce îndreptăţire vom putea avea? Toate acestea nu sunt decât pretexte zadarnice, căci nu simplitatea sau neştiinţa ne împiedică de a-i învăţa pe ai noştri, ci somnul şi trândăvia cărora ne lăsăm pradă.Deci acest somn îndepărtându-l de la noi, cu toată osârdia să ne îngrijim de ai noştri, ca astfel să ne bucurăm chiar şi aici de linişte şi mulţumire sufletească, insuflându-le frica de Dumnezeu. Iar acolo să ne putem face părtaşi miilor de bunătăţi, prin harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh se cuvine slava în vecii vecilor. Amin."
- text cules de Dan Făgărăşanu
26.1.11
Sfantul Ioan Gura de Aur: DESPRE CREDINŢĂ, ZĂDĂRNICIA RAŢIONALIZĂRII ŞI ÎMPOTRIVA CELOR CE SUSŢIN IDEEA PREDESTINĂRII
Deci, iubiţilor, să nu luăm aminte la discuţii zadarnice. Căci de aceea am fost numiţi credincioşi, pentru ca fără clătinare să credem celor spuse, pentru ca deloc să nu ne îndoim. Că dacă cele grăite sunt omeneşti, ar trebui desigur a le cerne cu toată amănunţimea; iar dacă sunt ale lui Dumnezeu, cu atât mai mult trebuie să le preţuim şi să le credem; dacă însă nu credem, atunci nu vom şti nici că este Dumnezeu. Fiindcă ai să ştii că este Dumnezeu, dacă îl faci răspunzător? Întâia dovadă pe care tu o dai că ştii pe Dumnezeu, este de a crede toate cele grăite, fără a cere dovezi şi iarăşi dovezi. Aceasta o ştiu şi elinii, căci credeau în zeii lor, deşi o spuneau fără dovezi. Si de ce oare? Fiindcă sunt strănepoţi şi descendenţi din zei.
Ai văzut că şi elinii ştiu aceasta? Si ce spun eu de Dumnezeu, când ei făceau astfel şi fiind vorba de un om — voiesc a spune de Pitagora, acel fermecător şi mag, căci puneau înainte acea vestită axiomă: „el a zis”. Dar chiar şi pe temple era scrisă deasupra şi reprezenta tăcerea, acoperindu-şi gura cu degetul, şi strângându-şi cu putere buzele, inspirând tăcerea tuturor celor de faţă. Deci, dacă acelea sunt atât de respectate, apoi ale noastre nu trebuie respectate, ci sunt de râs? Cele ale elinilor după dreptate trebuie să fie cercetate, fiindcă sunt astfel; e vorba acolo de lupte, de dispute şi urmările acestora, pe când cele ale noastre se deosebesc cu totul de acelea. Căci pe acelea le-a descoperit înţelepciunea omenească, în timp ce pe acestea le-a descoperit şi învăţat harul Duhului Sfânt. Acelea sunt credinţe pline de prostie şi nebunie, iar acestea de adevărată înţelepciune. Acolo nu mai este ucenic, nici dascăl, ci toţi cercetează şi se ceartă, fie dascăl, fie ucenic. Pentru a crede, este nevoie de a cunoaşte, iar nu de a disputa; de a crede fără îndoială, iar nu de a pune înainte raţionamente omeneşti. Prin credinţă, toţi cei din vechime au fost lăudaţi, şi fără de aceasta toate se răstoarnă pe dos.
Şi ce spun eu de cele cereşti? Chiar cele de pe pământ dacă le vom examina, le vom afla în strânsă legătură cu credinţa. Nici afaceri băneşti, nici meşteşuguri şi, în fine, nimic din acestea nu poate fi fară credinţă. Dacă aici, unde e vorba de lucruri false, şi este nevoie de credinţă, apoi cu atât mai mult în cele duhovniceşti!
Această credinţă, deci, să o avem şi de ea să ne ţinem strânşi, căci numai aşa vom putea scoate din suflet acele credinţe vătămătoare, ca de pildă aceea că „aşa s-a născut, şi aşa i-a fost sortit (predestinat)”. Dacă noi vom crede că va fi înviere şi judecată, apoi pe toate acele credinţe deşarte vom putea să le scoatem din suflet. Crede că este Dumnezeu drept, şi nu vei mai crede că este naştere nedreaptă; crede că este Dumnezeu care Se îngrijeşte mai dinainte, şi nu vei mai crede că este naştere dintre acelea care pe toate le răstoarnă pe dos. Crede că este pedeapsă şi împărăţia cerurilor, şi nu vei mai crede că este noroc din naştere, pe de o parte răsturnând în noi bunul simţ, iar pe de alta supunându-ne unei necesităţi şi unei vieţi silite. Să nu semeni, să nu răsădeşti, să nu pleci la armată, şi în fine să nu faci nimic, fiindcă numaidecât, vrând sau nevrând, vei întâmpina cele sortite de la naştere.
Dar atunci de ce mai avem nevoie de rugăciuni? De ce mai voieşti a te face creştin, dacă totul este sortit de la naştere? Fiindcă vei fi sub păcat. De unde sunt meşteşugurile? Sunt oare destinate de la naştere? „Da! Zici tu. Dar a fost ursit unuia să devină înţelept prin osteneli.” Arată-mi însă pe unul care să fi învăţat meşteşug fără osteneli. Astfel, meşteşugul se capătă nu de la naştere, ci cu multe osteneli. „Dar de unde vine, zici tu, că cineva fiind om rău este bogat, şi un altul fiind viclean, a căpătat moştenire de la tatăl său? Pe când un altul, deşi munceşte mult, totuşi este sărac?” Acestea într-una le pun ei înainte; toate numai cu privire la bogăţie şi sărăcie, şi nimic de virtute şi răutate. Dar tu nimic n-ai spus până acum; arată-mi dacă cineva sârguindu-se a devenit rău, sau dacă cineva trândăvindu-se a devenit bun. Căci dacă soarta are vreo putere, atunci trebuie să-şi arate puterea în cele mai mari: adică în virtute şi răutate, şi nicidecum în bogăţie şi sărăcie. „De unde, zici tu, vine boala peste unii, iar alţii totdeauna sunt sănătoşi? De unde vine, că unuia îi merg bine afacerile, iar altuia nu îi merg? De unde apoi vine că aceluia îi merg lucrurile după dorinţă, pe când acestuia i se pun în cale mii de mii de piedici?” Ei bine, depărtează-te de credinţa în naşterea cu noroc, şi atunci vei şti totul cu exactitate! Crede că este Dumnezeu care Se îngrijeşte mai dinainte, şi atunci vei şti totul lămurit. „Dar nu pot, zici tu; nu mă lasă confuzia lucrurilor acestora de a întrevedea acea pronie (purtare de grijă), dacă toate acestea sunt ale lui Dumnezeu. Cum pot crede eu că Dumnezeu, Cel bun, dă averi unui desfrânat, unui spurcat, unui lacom, iar celui bun nu-i dă deloc? Cum să cred? Căci trebuie a crede din fapte”.
O carte de suflet romanesc a academicianului Alexandru Surdu: Scheii Brasovului
Sursa: Monitorul Expres
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
