Slujba de pomenire a luptatorilor din Muntii Fagarasului- Manastirea Sambata (video si foto inedite). Dumnezeu sa-i ierte!

Cuvantul Cuviosului SERAFIM ROSE vs cuvantul lui DAN PURIC privitor la regasirea cu tibetanul, cu cel care practica meditatia zen.

Dan Puric :

"Un crestin autentic respecta religia celorlalti si, culmea, fuzioneaza cu ceilalti pe niste canale formidabile. In sensul acesta dialoghez si cu alte credinte. Si eu ma regasesc. Cu tibetanul, cu cel care practica meditatia zen...". (dintr-un interviu acordat revistei Yoga magazin)

Cuviosul Serafim Rose:

"Oricine înţelege natura înşelăciunii diavoleşti sau a falsei experienţe duhovniceşti va identifica în descrierea acestei mostre de yoga „creştină" tocmai trăsăturile individului care rătăceşte, din punct de vedere spiritual, fie în direcţia religiilor pagine, fie în cea a experienţelor păgîne sectare.In amîndouă aceste direcţii avem de-a face cu aceeaşi „deschidere" şi cu aceeaşi dorinţă de a fi „cuprins" sau „apucat" de un „duh"; aceeaşi căutare, nu de Dumnezeu, ci de „consolări spirituale", aceeaşi auto-intoxicare care este luată drept „stare de graţie"; aceeaşi uşurinţă de necrezut cu care oricine devine deodată „contemplativ" şi „mistic"; aceleaşi „revelaţii mistice" şi stări pseudo-spirituale.

Acestea sunt trăsăturile distinctive ale tuturor acelora care se află în această stare aparte de înşelăciune diavolească. Insă autorul acestei aşa-zise Yoga creştine, fiind călugăr benedictin, mai adaugă nişte „meditaţii" speciale, atît de grăitoare pentru duhul „misticii" romano-catolice din ultimele sute de ani, în care este îngăduit jocul pe teme creştine al tuturor fanteziilor.

Astfel, în urma meditaţiei pe o temă din slujba catolică de Crăciun, el începe să „vadă" Pruncul în braţele Mamei Lui: „Privesc; nimic altceva. Idei, imagini, asociaţii de idei: Mîntuitor-Rege-Lumină-Nimb-Păstor-Prunc-din nou Lumină -, se perindă unele după altele şi trec pe lîngă mine... Toate aceste piese dintr-un joc magic de cuburi potrivite la un loc nasc în minte o idee., o viziune tăcută a întregului mister al Naşterii lui Hristos."

Orice persoană, oricît de puţin avizată asupra trăirii duhovniceşti ortodoxe, vede că acest biet „yoghin creştin" este victima unor demoni mai mărunţi, care îi pîndesc pe căutătorii de „experienţe spirituale". El nici nu a văzut măcar un „înger de lumină" şi a şi căzut pradă propriilor sale închipuiri religioase, produse de o minte bolnavă şi de o inimă cu totul nepregătită pentru purtarea unui război nevăzut contra înşelăciunilor diavoleşti.

Astfel de „meditaţii" se practică astăzi într-un număr important de mânăstiri romano-catolice.

Faptul că această carte se încheie cu un articol semnat de traducătorul francez al Filocaliei, care include chiar şi cîteva fragmente de texte filocalice, nu demonstrează altceva decît prăpastia care îi desparte pe aceşti diletanţi de adevărata spiritualitate ortodoxă, spiritualitate ce rămîne cu desăvîrşire ascunsă de ochii „înţelepţilor" contemporani, care nu îi pricep nici măcar limbajul." ( Ortodoxia si religia viitorului ).

Ma gandesc cum domnul Puric utiliza in discursul sau citate din Sfintii Parinti si nu pot, tinand seama si de marturisirea din interviu, sa nu fac legatura cu ultima concluzie a Cuviosului Serafim Rose din fragmentul de mai sus!

Intr-un interviu acordat revistei YOGA MAGAZIN (!), PURIC ne explica cum se regaseste in credinta cu tibetanii, cu cei care practica meditatia zen...

Reporter YOGA MAGAZIN: Esti crestin ortodox. Si iti afirmi deseori credinta. Accepti si alte credinte ca posibile cai spirituale, cai de apropiere de Dumnezeu?

Dan PURIC: Mie personal mi s-a petrecut ceva extraordinar. Din intamplare nascut crestin ortodox, intotdeauna m-am inteles admirabil cu budisti, cu brahmani, cu mozaici, cu tot ce vrei. Dar nu m-am inteles niciodata cu impostorii, cu ateii si cu bigotii. Un crestin autentic respecta religia celorlalti si, culmea, fuzioneaza cu ceilalti pe niste canale formidabile. In sensul acesta dialoghez si cu alte credinte. Si eu ma regasesc. Cu tibetanul, cu cel care practica meditatia zen... Nu inseamna ecumenism, din punctul meu de vedere, ci un respect profund fata de toate achizitiile umanitatii in drumul divin. Adica pana la venirea lui Iisus Cristos au fost minti luminate, au fost spirite inalte, nu poti sa le negi. Este un fel de pregatire, un fel de primenire pentru intampinarea lui Cristos. Omul sa fie antrenat, ca sa aterizeze ingerii. Apropo de Osho, el zice ceva extraordinar, importanta nu este superioritatea sau inferioritatea barbatului, ci unicitatea lor. Este un lucru pe care el, ca indian, l-a sesizat. De-asta mi se pare, in calitatea mea de crestin, ca este firesc sa recuperezi orice gandire benefica in suportul umanitatii. Acesta este crestinul ortodox adevarat.

Ce dorim de la cei care vor veni la Aiud? Sa-i viziteze pe sfinti sau sa se inchine lor?

Ceva adanc cred nu este in regula cu cei ce se opun Parintelui Iustin in proiectul Aiud. Si ma gandesc: oare domniile lor nu-si dau seama ca sufletul Il doreste pe Dumnezeu, ca lui Hristos Ii plac oamenii cu inima simpla?

Uita oare cuvantul Apostolului?

“ cunostinta insa semeteste, iar iubirea zideste iar daca i se pare cuiva ca cunoaste ceva, inca n-a cunoscut cum trebuie sa cunoasca . Dar daca iubeste cineva pe Dumnezeu, acela este cunoscut de El.“ ( I Corinteni 8,1-3) ?

Ce dorim de la cei ce vor veni la Aiud? Sa–i viziteze pe sfinti si sa se informeze de suferintele lor si ale tuturor martirilor din perioada comunista (deci sa plece cu un bagaj de cunostinte deserte si semete, sa isi satisfaca setea nepotolita de spiritualitate confortabila) sau sa se inchine lor in duh si adevar si sa–si umple inimile de dragoste crestina si sa se impartaseasca de spiritualitea hranita din suferinta si jertfa ?

Sa-i ducem in amagire si sa creada ca ei de acum cunosc, uitand ca doar iubindu-L pe Dumnezeu si prin sfintii lui, putem primi de la El cunoasterea adevarata?

“Nu va inselati, fratii mei prea iubiti. Toata darea cea buna si tot darul desavarsit de sus este , pogorandu-se de la Parintele luminilor, la care nu este schimbare sau umbra de mutare “ ( Iacov 1, 16-17 ).

Chiar nu se realizeaza ce responsabilitate enorma avem in fata lui Dumnezeu prin ceea ce se va face la Aiud ?

Ce fel de aluat va dospi cand oamenii vor pleca de la Aiud si vor merge la casele lor, in familiile lor, in mediul lor social? Chiar nu ne gandim ca putem rata ocazia de a le oferi o sansa in plus unor semeni de a descoperi dreapta slavire a lui Dumnezeu si a sfintilor Lui? Si nu ca Dumnezeu sau sfintii ar avea nevoie! Noi avem nevoie sa-i slavim drept ! Ei vor ca acum sa lucreze prin noi pentru altii. Sa avem smerenie pentru ca Dumnezeu sa poata lucra prin noi, fara noi!

Cuviosul Paisie Aghiritul spunea: “Daca vrei sa fii casnicul lui Dumnezeu, atunci nu trebuie sa fii aranjatul tau, ci angajatul Lui“.

Nu pot crede ca oponentii Parintelui Iustin ar putea ignora cuvantul Mantuitorului:

1. Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte, şi aşezându-se, ucenicii Lui au venit la El.

2. Şi deschizându-şi gura, îi învăţa zicând:

3. Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.

4. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.

5. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.

6. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.

7. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.

8. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

9. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

10. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.

11. Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea.

12. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi.

13. Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.

14. Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă.

15. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.

16. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.

Cred ca se potrivesc urmatoarele cuvinte ale Sf. Ioan Gura de Aur:

„Şi ce aş putea – zici tu – să răspund elinului?”. Aceste spuse; însă te gândeşte nu numai să le spui elinului, ci în acelaşi timp şi cum să te îndreptezi tu însuţi. Când elinul îţi cercetează viaţa ta, şi se scandalizează de aici, atunci îngrijeşte-te ce ai să-i răspunzi. Dacă el se poticneşte pentru altul, tu nu ai a da socoteală, dar când el se poticneşte şi se vatămă prin viaţa ta, atunci te găseşti în cea mai mare primejdie. Când tu îi vorbeşti de împărăţia cerurilor, însă eşti ca smintit după cele prezente; când te aude vorbindu-i de gheena, iar tu tremuri până şi de relele ce ţi-ar putea veni aici pe pământ, apoi atunci îngrijeşte-te ce ai să-i răspunzi! Când el vede toate acestea, te acuză şi-ţi zice: „Dacă iubeşti atât de mult împărăţia cerurilor, de ce nu dispreţuieşti cele prezente? Dacă aştepţi acel tribunal înfricoşat, de ce nu dispreţuieşti relele şi necazurile de aici? Dacă nădăjduieşti în nemurirea sufletului, de ce nu-ţi baţi joc de moarte?”. Când îţi va zice acestea, atunci îngrijeşte-te ce să răspunzi şi cum ai a te îndrepţi! Când te vede tremurând pentru pierderea banilor – pe tine, care aştepţi împărăţia cerurilor! –sau când te vede vesel şi încântat pentru un singur obol, când îţi vede sufletul abătut pentru puţin argint pierdut, atunci îngrijeşte-te ce vei răspunde, căci acestea sunt care îl scandalizează pe elin. Aşadar, dacă tu te îngrijeşti de mântuirea ta, în acelaşi timp şi de a lui, justifică-te de toate acestea, nu prin vorbe, ci prin fapte! Pentru vorbe nimeni n-a defăimat pe Dumnezeu vreodată, pe când pentru o viaţă rea şi desfrânată mii de blasfemii I se adresează. Aşadar viaţa să ţi-o îndrepţi, căci dacă de pildă îţi va zice elinul: „Şi de unde aş putea să ştiu că Dumnezeu a poruncit lucruri cu putinţă de a le face omul, când tu, care eşti creştin din strămoşi, şi care ai crescut în această frumoasă religie, nu faci nimic din ceea ce ar trebui să faci?”, atunci ce vei răspunde? Desigur că-i vei arăta pe alţii care fac aşa, pe monahii care stau prin pustietăţi. Apoi nu te ruşinezi tu, care mărturiseşti că eşti creştin, şi cu toate acestea îl trimiţi la alţii, căci tu nu poţi a-i dovedi că îndeplineşti cele creştineşti? Dar apoi şi acela ţi-ar putea răspunde îndată: „Şi ce nevoie am de a călători prin munţi şi prin pustietăţi? Că dacă nu este cu putinţă de a găsi în mijlocul oraşelor un creştin cu fapte bune şi încununat, apoi mare este vinovăţia unei astfel de vieţi, dacă urmează ca noi să părăsim oraşele şi să alergăm în munţi şi prin pustietăţi. Tu, însă, arată-mi un om cu femeie şi copii, şi cu casa lui, care să aibă o astfel de viaţă!”. Şi ce vei răspunde la aceste vorbe? Oare nu vei fi silit a-ţi pleca în jos capul şi a te ruşina? Însă Hristos n-a poruncit aşa, ci iată ce ne-a spus: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16). „Înaintea oamenilor”, zice, iar nu în munţi, nici în pustietăţi sau în locuri necălcate de picior de om. Acestea le zic nu hulind pe cei ce vieţuiesc prin munţi, ci jelind pe cei ce locuiesc prin oraşe, fiindcă au alungat virtutea din mijlocul lor. De aceea, vă rog ca înţelepciunea celor de prin munţi să o introducem şi aici, ca astfel oraşele să devină adevărate oraşe. Numai o viaţa sfântă şi neprihănită poate îndrepta pe elin; numai o astfel de viaţă ne poate scăpa de o mulţime de scandaluri. Dacă voieşti ca şi acela să fie izbăvit de poticniri, iar în acelaşi timp şi tu să te bucuri de plată multă, atunci îndreptează-ţi viaţa şi fă în aşa fel ca din toate părţile să lumineze, „aşa încât (oamenii) să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri”. Numai aşa ne vom putea bucura de acea slavă mare şi negrăită, de care fie a ne învrednici cu toţii, prin harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh se cuvine slava în vecii vecilor. Amin. ( Sf. Ioan Gura de Aur- Omilia 26 la Romani )

Este esential ca cei care vor veni la Aiud sa inteleaga, printre altele, si urmatorul lucru fundamental: anume ca intreaga viziune a Ortodoxiei este una pozitiva in fata mortii, a suferintei, asa cum ne-au aratat crestinii incepand de la incepurile Bisericii, cand, fiind vanati prin catacombe si dusi la chinuri si moarte, ei primeau toate acestea cantand.

“Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie“.

Este important ca cei care vor veni la Aiud sa-i imbratiseze pe sfintii inchisorilor din toata lumea si din toate timpurile, ci nu sa-i studieze numai intelectual .

Astazi, in aceste vremuri cumplite, avem nevoie de experienta ultimelor secole de sfintenie ortodoxa, Sfinti Parinti, mucenici, asceti.

Cei care vor veni la Aiud sa-si doreasca ca sfintii de acolo sa mijloceasca pentru ei la Dumnezeu, sa se intoarca acasa cu ravna buna, sa–si doreasca din adancul inimii, si nu din curiozitate, sa citeasca Vietile Sfintilor. Sa inteleaga ororile comunismului cu duhul.

Sa plece oamenii de la Aiud bucurandu-se de libertatea pe care o au de a lasa pe Hristos sa lupte pentru ei in mijlocul acestei lumi, unde taina faradelegii se lucreaza intens.

“Scriitorul rus Soloviov, in cartea sa “Convorbiri despre Antihrist si Sfarsitul Lumii“, prezinta sub forma unui roman venirea lui Antihrist. Acesta va convoca un Sinod Ecumenic in care va oferi tuturor religiilor ceea ce va crede el ca-si doresc. Ortodocsilor le va oferi, într-o Sfânta Sofia din Constantinopol restaurată, un muzeu al tuturor antichitilor crestine posibile, în care fiecare tip de obiect de valoare pe care l-au avut vreodată ortodocsii va fi asezat în muzeu. Menirea acestuia va fi să-i satisfacă în oarecare fel pe ortodocsi. De aceea, toată lumea va fi multumită, plecându-se si închinându-se lui Antihrist. Bineînteles că aceasta va însemna că oamenii vor fi multumiti cu acest aspect exterior care, din acest punct de vedere, reprezintă religia lor crestina.

Oricine este atras doar de acest aspect exterior - reprezentat prin tămâie, vesminte strălucitoare etc. - dintre toti, va cădea înaintea lui Antihrist mai grabnic decât altii…

Desigur, sunt diferite tipuri de sfârsituri. Când o tară se apropie de sfârsitul ei, se petrece o mare renastere duhovnicească, precum înaintea venirii comunismului în Rusia: au avut mari sfinti, ca Sfântul Ioan din Kronstadt, bătrânii de la Mănăstirea Optina si alti sfinti călugări si episcopi trăitori în acea vreme. Dar si multi altii la fel de râvnitori. Dar, cu toate acestea, societatea le-a stat împotrivă: devenise foarte occidentalizată si aproape anti-crestină. Astfel că renasterea a fost în cele din urmă înăbusită...

Gulagul, sau orice altceva din ceea ce s-a întâmplat în Rusia, au fost menite distrugerii Crestinismului, si în mare măsură chiar au reusit, deoarece acum Crestinismul este greu de aflat si înteles de oameni; iar în Vest, indiferenta, toleranta, libertatea si prosperitatea contribuie si ele la distrugerea oricărui fel de Crestinism. Rezultatul final, după cuvântul lui Soljenitân, este acela că în Răsărit crestinii devin mai puternici; după comunism ei au devenit mai puternici decât, noi cei din Vest, care avem toată această libertate. Dar nu trebuie să fim indiferenti la această slăbiciune; trebuie să-I dăm lui Dumnezeu lupta noastră”.

( extras din scrierile Cuviosului Serafim Rose )

Un adult ortodox, frate intru Hristos

Slujbe de pomenire a Parintelui Patriarh Teoctist la doi ani de la trecerea sa la cele vesnice

Slujbe de pomenire pentru Fericitul intru adormire Parintele Patriarh Teoctist la comemorarea a doi ani de la trecerea sa la cele vesnice

Sambata, 25 iulie 2009, dupa Sfanta Liturghie oficiata in Catedrala Patriarhala din Bucuresti, de la orele 12.00, Preasfintitul Parinte Ciprian Campineanul, episcop vicar patriarhal, va savarsi o slujba de pomenire pentru Fericitul intru adormire Parintele Patriarh Teoctist la comemorarea a doi ani de la trecerea sa la cele vesnice.

Vor participa preoti, monahi, monahii, membri ai familiei Parintelui Patriarh Teoctist si alti credinciosi din Bucuresti si din tara.

In aceeasi zi, de la orele 12.00, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel va oficia, de asemenea, o slujba de pomenire a Parintelui Patriarh Teoctist si va adresa un cuvant de omagiere a personalitatii celui de-al cincilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane in biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului a manastirii Sfanta Maria din Techirghiol (judetul Constanta), stavropighie patriarhala.

Monahul Savatie: Ce se întîmplă la Aiud sau ce-i lipseşte părintelui Iustin pentru a fi un Elie Wiesel al românilor

Deşi sunt atent la tot ceea ce se întâmplă în jurul proiectului de la Aiud, m-am reţinut să-mi exprim public părerea din mai multe motive. Mai întâi, pentru că este vorba de un loc cu o neînchipuită încărcătură duhovnicească şi istorică, un loc cu adevărat sfânt şi sfinţitor, de care ar trebui să ne apropiem cu o evlavie pe măsură. În al doilea rând, pentru că încă mai sunt în viaţă parte din martirii care au pătimit în acel loc, dar şi în alte locuri de suferinţă şi de jertfă creştină care s-au înmulţit în România prin lucrarea celui rău şi a slujitorilor lui. Aşadar, a vorbi despre lucruri atât de înalte nu mi s-a părut cuviincios, atâta vreme cât sunt încă în viaţă oamenii care sunt cei mai în măsură să vorbească: martirii înşişi.

De la o zi la alta şi de la an la an se pare însă că tocmai martirii rămaşi în viaţă sînt excluşi din sfatul cu privire la „proiectul Aiud”. Deoarece însăşi nevoia de a ridica un „monument” al „victimelor” comunismului (prefer cuvîntul jertfă), a venit foarte tîrziu, aproape prea tîrziu, avînd în vedere că între timp mulţi dintre supravieţuitorii iadului comunist din România s-au mutat la Domnul, se creează, vrei nu vrei, impresia că acest „complex” sau „monument” are menirea de a îngropa mai întîi toţi martorii, ca mai apoi să ia calea unui muzeu fără viaţă şi personalitate.

În acest sens glasul acelor puţini supravieţuitori ai calvarului comunist, care se aude azi doar în condiţii de „samizdat”, este perfect îndreptăţit. România nu are nevoie de un muzeu al comunismului şi nici de un centru de cercetări, România are nevoie de un loc viu al cinstirii martirilor din acest neam în duh creştin, prin rugăciune şi liturghie, aidoma cinstirii martirilor din primele secole, cinstire care era nedespărţită de liturghie.

Altminteri, ne-am putea trezi ca acest „muzeu” şi „centru de cercetări”să se transforme într-un loc fără coloană duhovnicească, areligios şi paraconfesional, sau că, ceea ce iarăşi nu este exclus, va deveni, în timp, un loc de cinstire al unui alt popor şi alte religii. Acest lucru nu este deloc exclus în condiţiile în care tot mai mulţi cercetători evrei susţin tot mai deschis că teroarea comunistă, ca şi nazismul, a fost îndreptată cu precădere împotriva evreilor. Verva şi puterea de persuasiune a unor astfel de cercetători este bine cunoscută, ei fiind susţinuţi şi de legislaţia care clasifică orice polemică referitoare la istoria evreilor drept un act de antisemitism.

Avînd în vedere timiditatea cu care BOR îşi afirmă solidaritatea cu martirii anticomunişti, tolerînd atacuri inadmisibile ale comunităţii evreieşti la adresa martirilor noştri, scenariul expus este posibil. Nu mai departe decît în toamna trecută martirii anticomunişti au fost numiţi, în jargonul comunist de altă dată, „bandiţi” şi „antisemiţi” de către directorul Institutului pentru Cercetarea Holocaustului din România. Expunerea fotografiilor celor pe care ortodocşii îi cinstesc ca martiri a fost catalogată o sfidare la adresa poporului evreu. Drept urmare expoziţia „Destine de martiri” a fost închisă cu scandal la Iaşi.

Mă întreb cum va fi tolerat un memorial al martirilor creştini-ortodocşi, cînd pînă şi simpla expunere a fotografiilor lor într-o expoziţie temporară a stîrnit atîta scandal, fiind închisă cu brutalitate? De aceea, cred că proiectul de la Aiud va fi unul extraconfesional, mai exact unul ce nu va avea ca scop principal cinstirea martirajului creştin. Cel mai probabil, cercetările ce se vor face acolo, pentru că tot trebuie să existe un centru de cercetări, se vor ocupa de partea exotică a lucrurilor, cum ar fi clasificarea tipurilor şi a uneltelor de tortură, a urmelor violenţei rămase pe oase, a descrierii perimetrelor celulelor şi a materialelor din care au fost construite. Dar cred că nu se va vorbi deloc sau aproape deloc despre motivul pentru care oamenii erau închişi acolo şi schingiuiţi, principalul motiv fiind acela de a crede în Hristos şi de a i se închina Lui ca unui Dumnezeu.

Avem toate motivele să credem că monumentul de la Aiud, dacă va urma proiectul arhitectonic de tip masonic, precum şi conceptul de centru de studii, s-ar putea transforma în cel mult 20 de ani într-un loc în care nu doar liturghia ortodoxă, ci pînă şi rostirea cuvîntului „ortodox” vor fi considerate o sfidare, aşa cum au fost considerate crucile polonezilor şi sîrbilor morţi la Auschwitz, fiind în cele din urme scoase.

Iată de ce cererea martirilor care au pătimit la Aiud, clerici şi laici, de a întemeia pe locul suferinţei lor şi a fraţilor lor de suferinţă a unui lăcaş de cinstire prin rugăciune şi liturghie, şi nu a unui centru ce cercetare rece şi străin de duhul Ortodoxiei, este o condiţie principială şi profetică. Îndărătnicia cu care această condiţie este înfruntată tocmai pe linie bisericească nu face decît să confirme suspiciunile ridicate în ultima vreme faţă de ceea ce a devenit „proiectul Aiud”.

În condiţiile în care muzeul Holocaustului, prevăzut a fi ridicat în Bucureşti, constituie un angajament şi un demers oficial al statului Român, este regretabil că recunoaşterea martirajului creştin din timpul comunismului nu este recunoscut prin lege, iar proiectul de la Aiud nu este unul al statului Român, ci unul mixt, incluzînd, înafara Arhiepiscopiei de Alba, unele organizaţii şi persoane cel puţin dubioase.

Cinstirea memoriei colective a Bisericii trebuie să devină un drept recunoscut prin lege în România, la fel ca cinstirea memoriei Holocaustului, pentru a evita atacurile sau amestecul din partea unor persoane sau grupuri străine.

Este de datoria Bisericii Ortodoxe Române să ceară printr-o adresare oficială recunoaşterea prin lege a martirajului creştin în perioada comunistă, aşa cum au făcut-o evreii, care şi-au delimitat foarte clar victimele propriului popor, dînd astfel o încărcătură religioasă şi naţională suferinţei pe care au îndurat-o, din varii motive, de-a lungul istoriei.

Atîta vreme cît chestiunea martirajului creştin din România comunistă nu va fi rezolvată prin lege, iar asta nu se va întîmpla dacă BOR nu va face demersuri oficiale în acest sens, confuziile smintitoare de tipul celor iscate în cazul proiectului Aiud vor rămîne nerezolvate. Patriarhia Română trebuie să instituie în regim de urgenţă o comisie care să formuleze în detalii proiectul de lege care să fie înaintat instanţelor statului român. Principalii consultanţi ai acestei comisii trebuie să fie în mod obligatoriu foştii deţinuţi politici, iar clericii dintre ei trebuie să se bucure de un statut aparte, în sensul de a-şi fi dublat propria suferinţă cu experienţa duhovniciei, experienţă din care cunosc profund şi nemijlocit frămîntările societăţii civile româneşti.

Cum se poate ca supravieţuitorii Holocaustului evreiesc să fie consultaţi în probleme de geopolitică la scară mondială şi să-şi permită să înfrunte Guverne, de fiecare dată cu succes, cum este cazul domnului Elie Wiesel, a cărui părere figurează frecvent alături de preşedintele SUA şi a altor lideri mondiali, iar supravieţuitorii Holocaustului creştin să fie trataţi cu dispreţ chiar şi atunci cînd nu cer nimic mai mult decît să fie consultaţi într-o problemă care îi priveşte în primul rînd pe ei şi pe cei alături de care au suferit? Ce-i lipseşte, de pildă, părintelui Iustin Pârvu pentru a fi un Elie Wiesel al românilor, după cei 17 ani de chinuri? S-ar părea că nimic. Şi totuşi…

Basarabenii se alatura campaniei Anul Eminescu - 120 de ani de la ucidere. Jurnalist politic omorat la comanda

Motto: „Treptat ies la iveală legături pe care anevoie le-am fi descoperit din frânturile de informaţii oficiale, ori oficioase ale vremii. Glasul său, unic în concertul politicianismului vremii, trebuia să fie stins. Supăra mult adevărul său, al căutătorului de Absolut! Căci pentru el, nu exista adevărul de conjunctură al partidelor, ci doar adevărul naţiei româneşti pentru care a trăit şi pentru care a fost sacrificat, cu tăcuta complicitate a unor personaje malefice.”

– Zoe Dumitrescu Buşulenga

“Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit şi a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil încât suntem singurul popor fără dialecte propriu- zise ; ea ne-a ferit în mod egal de înghiţirea printre poloni, unguri, tătari şi turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre.
Cine-o combate pe ea şi ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e.”

Vezi VIDEO la Moldova Noastra