Premiul Mile Carpenisan pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism atribuit anul acesta ziaristilor Cristian Botez si Florin Budea.

Omagiu lui Mile 

Premiul Mile Carpenisan pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism a fost decernat anul acesta, de Ziua Libertatii Presei, jurnalistilor Cristian Botez, reporter de razboi free-lancer, si lui Florin Budea, ziarist profesionist din Oradea. Ambii s-au remarcat in perioada 2010 – 2011 prin curaj si profesionalism in exercitarea si apararea profesiei de jurnalist.


Cristian Botez, nascut in 1965, este jurnalist din 1991, specializat în reportaje de eveniment, criminalistică şi corespondenţe de război dar si scriitor si fotograf profesionist. Ca free-lancer si reporter de razboi, a plecat, asadar, pe cont propriu, fara nici o protectie a unui trust de presa, in Egiptul revoltat, relatand “live” din mijlocul manifestantilor din Piata Al Tahiri, prin mijloace neconventionale de new media, ca Facebook si Twitter, si pe blogul sau, fiind apoi preluat in direct de HotNews si emisiunea Nasul a lui Radu Moraru si publicat de ziarul Timpul si Ziaristi Online. La numai o luna, imediat dupa dezastrul din Japonia, in timp ce toti corespondentii de presa straini paraseau tara de frica radioactivitatii, Cristi Botez a pornit “doar cu sacul cu aparate foto si camera in spate si cu un minim de suzbistenta“, pentru a relata de la fata locului pe blogul sau si pentru portalurile care au fost interesate in corespondentele sale profesioniste si, totodata, terifiante. Ca multi altii din elita mass media romanesti ruinata de politica agresiva a “mogulilor”, nu se gaseste un loc al sau in presa, probabil din motive de “super-calificare”.

Florin Budea, jurnalist profesionist in Oradea si, la fel ca si Cristi Botez, participant direct la evenimentele din decembrie 1989, dar ca militar aflat in dispozitiv in Piata Revolutiei din Bucuresti, s-a trezit dat in judecata de vicepresedintele Parlamentului European, Laszlo Tokes, pentru un articol bine documentat, cu titlul “Tokes – Angajatul Securitatii”. Jurnalistul oradean, care s-a aparat singur la proces, s-a aratat dezamagit de faptul ca fostul episcop reformat nu a ezitat sa se foloseasca de falsuri doar pentru a obtine condamnarea sa si ca “daunele morale” imense pe care le-a solicitat – de 70.000 de lei – reprezinta aceeasi suma pe care a pretins-o, fara reusita, si din partea jurnalistei Alison Mutler de la Associated Press. “Prefer sa fac puscarie decat sa-i platesc asemenea daune preacinsititului episcop”, scria Budea pe blogul sau. La ultimul termen al procesului Federatia MediaSind a intervenit in apararea jurnalistului. De Ziua Libertatii Presei, jurnalistul a aflat ca Judecatoria Oradea a respins actiunea europarlamentarului ungur si sentinta a ramas definitiva, ceea ce deschide o noua perspectiva asupra “acoperirii” si “inalbirii” lui Laszlo Tokes de catre CNSAS.
Pentru curajul si profesionalismul dovedit de cei doi jurnalisti, unul pe fronturi externe altul pe fronturi interne, Civic Media, girata de decanul asociatiei, veteranul presei romanesti si cunoscutul analist de politica internationala Corneliu Vlad, a hotarat decernarea Premiului Mile Carpenisan, editia a doua, lui Cristian Botez si Florin Budea.

“Sunt deopotrivă onorat şi emoţionat de primirea acestui premiu. Deşi am lucrat ca ziarişti în oraşe diferite, m-am simiţit foarte legat de Mile Cărpenişan, şi nu doar pentru că am avut preocupări jurnalistice foarte apropiate -amintesc doar de războaiele din ex-Iugoslavia, ci şi pentru că, la un moment dat, am fost colegi la aceaşi televiziune. Nădăjduiesc ca acest premiu să rămână un reper în presa românească spre cinstirea memoriei bunului nostru prieten Mile”, a declarat Cristian Botez la aflarea vestii.

La randul sau, Florin Budea ne-a transmis: “Sunt mai mult decat coplesit! Nu cred ca merit premiul ce poarta numele unui mare, mare jurnalist. Va multumesc! A fost greu, marturisesc ca uneori mi-a fost teama in timpul procesului, dar – pana la urma – a meritat. Stiu ca o parte din aceasta onoare vi se datoreaza fiindca voi, indraznesc sa spun colegii mei, ati fost cel mai aproape de mine! Va multumesc! Dumnezeu sa-l odihnească în pace pe Mile si sa-i aline familia indoliata!”

Sfantul Nicodim Aghioritul - cum trebuie sa facem cererile in rugaciune

Dar fiindcă singură umilinţa şi lacrimile nu sint de ajuns ca să plece pe Dumnezeu a ne da nouă cererile ce le cerem intru rugăciunile acestea, ci trebuiesc incă şi alte oarecare, iată le-am adauga şi pe acestea aicea.

1. Căci cel ce voieşte a-şi face cererea sa cea dintai, care este iertarea păcatelor sale, se cuvine şi el, rugandu-se, să ierte păcatele ce i le-au făcut lui ceilalţi, precum a zis Domnul: „Cand staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi asupra cuiva, ca şi Tatăl vostru cel din Ceruri să vă ierte vouă greşalele voastre” (Marcu 11, 25).

2. Căci cel ce cere să ia ceva de la Dumnezeu se cade a cere nu cu neintărire şi cu indoire, ci cu credinţă neindoită şi statornică, precum zice intai Domnul: “Toate oricate veţi cere intru rugăciune, crezand, veţi lua” (Mat. 21, 22). Şi al doilea, fratele lui Dumnezeu, Iacov: “Iară de este cineva dintru voi lipsit de inţelepciune, să ceară de la Dumnezeu, Care dă tuturor din destul şi nu infruntă, şi i se va da lui. Iară să ceară cu credinţă, nimic indoindu-se. Pentru că cel ce se indoieşte, asemenea este cu valul mării, care de vanturi se aruncă şi se invăluieşte. Că să nu gandească omul acela că va lua ceva de la Domnul. Bărbatul indoit la suflet nestatornic este intru toate căile sale” (Iacov 1, 5).

3. Căci cel ce cere, se cade a cere nu cereri nepotrivite şi lumeşti şi pricinuitoare de dezmierdările sale, ci cereri după Dumnezeu, folositoare şi de mantuire. Precum acelaşi frate al lui Dumnezeu, infruntand, zice: “Cereţi şi nu luaţi, căci rău cereţi, ca la dezmierdările voastre să cheltuiţi” (Iacov 4, 3).

Testele de laborator necesare omologarii medicamentelor pe baza de plante costa 100.000 de euro per ingredient. Producatorul trebuie sa dovedeasca ca produsul a fost utilizat timp de cel putin 30 de ani, dintre care 15 in UE!

John Dalli, comisarul european responsabil cu politicile privind sanatatea si consumatorii, a afirmat: „Am ajuns acum la capatul unei lungi perioade de tranzitie care a acordat producatorilor si importatorilor de medicamente traditionale pe baza de plante timpul necesar pentru a demonstra ca produsele care fac obiectul activitatii lor au un nivel acceptabil de siguranta si eficacitate. Pacientii pot avea de acum incredere in medicamentele traditionale pe baza de plante pe care le cumpara in UE.”

Pentru a proteja sanatatea publica, toate medicamentele, inclusiv cele traditionale pe baza de plante, au nevoie de o autorizatie de comercializare pentru a fi introduse pe piata UE. Numai testele de laborator necesare omologarii, dupa cum declara acestia, costa cam 100.000 de euro per ingredient.

Un producator doreste sa inregistreze un medicament traditional pe baza de plante trebuie sa puna la dispozitie documentatia care demonstreaza ca produsul in cauza nu este daunator in conditiile de utilizare specificate. De asemenea, el trebuie sa puna la dispozitie dovezi din care sa reiasa ca produsul are un istoric de utilizare dovedit si anume ca a fost utilizat in conditii de siguranta timp de cel putin 30 de ani – dintre care 15 in UE.

Osama EKIA. De ce “Operatiunea Geronimo”? Craniul lui Geronimo a fost furat de societatea secreta Skull and Bones

 

Acesta este Geronimo (foto sus alaturi de Osama, inainte ca cel de jos sa devina EKIA – Enemy Killed in Action), un vraci apas care cam scalpa pe banda yankei si mexicani acum mai bine de un secol. Astia, pe campul de lupta, inainte de a-si da duhul, faceau un ultim apel la Sfantul Jerome  – “Jeronimo!” (de unde porecla bastinasului american – “Geronimo”). Si ce treaba are sula indianului Goyaałé cu prefectura afro-americanului Obama, pentru ca Casa Alba si securitatea SUA sa dea operatiunii de lichidare a lui Osama numele de cod “Geronimo”?, s-ar putea intreba unii. Pai are! BBC ofera aici doar o interpretare facila, chiar copilareasca, printr-o explicatie de gradinita: ca, dupa cum pe vremuri Armata americana a cerut ca Geronimo sa fie prins “viu sau mort”, la fel a facut-o si George W. Bush cu Osama ben Laden, dupa 911. Asta-i presa? Huo!

Mult mai interesanta ar putea fi o alta explicatie, care are legatura si cu familia Bush si cu locul unde se afla craniul lui Geronimo, dupa ce a fost furat din mormantul lui, in 1918, chiar de catre tatal fostului sef al CIA si presedinte al SUA George Bush Sr si bunicul fostului presedinte George W. Bush, pe numele sau Presscot S. Bush, membru de frunte al societatii secrete infiintata la Universitatea Yale, Skull and Bones (Craniu si Oase), cunoscuta si sub numele de Fratia Mortii. La randul lor, si ultimii doi Bushi au intrat in aceasta societatea secreta, conform propriilor confesiuni. Dupa furtul craniului lui Geronimo, acesta a fost “ingropat” in fortareata “Skull and Bones”, supranumita si “Mormantul – The Tumb”, unde se spune ca are un rol in ritualurile “initiatice” ale organizatiei elitiste cu practici sataniste (vezi video de la ABC News mai jos).

Povestea lui Geronimo e de notorietate publica si i-a facut pe descendentii indianului, dupa cum publica NY Times, sa dea in judecata societatea secreta Skull and Bones, pe seful serviciilor secrete si al Apararii Robert Gates – apropiat al fondatorului Trilateralei, Zbigniew Brzezinski – si chiar Administratia presedintelui Obama, sperand ca astfel sa recupereze craniului lui Geronimo aflat si acum in posesia profanatorilor de la cooperativa “Craniu si Oase”. Familia apasului fara cap este reprezentata in instanta de catre fostul Procuror General al SUA Ramsey Clark. In prezent, Obama face tot posibilul sa scape de acest proces, conform The Global Report.org. Societatea mai are ca simbolistica si straniul numar 322 (straniu pentru Basescu), care provine de la denumirea ei initiala de Chapter 322, ca filiala a Societatii oculte Thule (“Ordinul Teutonilor”), de la care s-au revendicat si nazistii lui Hitler. Un stra-stra-nepot de-al apasului, Harlyn Geronimo, a declarat in 2009 Clubului National de Presa al SUA ca este convins ca sufletul stramosului sau nu se poate odihni si ca a fost rapit o data cu furtul osemintelor si numai reinhumarea acestora in mormantul sau il va elibera. Oricat de ciudat ar suna povestea asta, ea e adevarata si cam la fel s-a procedat si cu Osama. Nu m-ar mira ca si craniul lui sa fie acum la loc “de cinste” in “The Tumb”, alaturi de al lui Geronimo…

Victor Roncea

Sfantul Nicodim Aghioritul despre zdrobirea inimii, umilinta si lacrimile in rugaciune

Dar fiindcă zdrobirea inimii şi umilinţa şi lacrimile sint aripile sfinţitei rugăciuni, prin care se suie aceasta la Ceruri şi intră in urechile Domnului Savaot – că a zis Dumnezeiescul Ieronim că rugăciunea adică numai imblanzeşte pe Dumnezeu, iară lacrima Il sileşte pe El să miluiască pe cel ce se roagă –  pentru aceasta, in chip de atarnare inainte, insemnăm aicea cititorilor sfinţitelor acestora rugăciuni, că

1. zdrobirea aceasta a inimii, umilinţa şi lacrimile cele intru rugăciune se caştigă intai din frica firii de faţă a lui Dumnezeu, care se naşte cand socoteşte omul că Dumnezeu este de faţă şi il vede pe el şi il aude, şi că el cand se roagă este o tină, un vierme netrebnic şi o nimică, alăturandu-se cu Dumnezeu, iară Dumnezeu, inaintea Căruia se roagă, este un Ziditor Atotputernic şi Stăpan al tuturor, unul din fire nemărginit, intru tot neamul prea desăvarşit, şi un mai presus de fiinţă şi necuprins singurstăpanitor. Pentru aceasta şi Marele Vasilie, intrebat fiind cum poate cineva să isprăvească a-i rămanea mintea lui nerăspandită intru rugăciune, a răspuns: „Deplin adeverit fiind că inaintea ochilor este Dumnezeu. Că dacă cineva văzand vreun stăpanitor, sau inainte-stătător şi vorbind cu dansul, neimprăştiată işi are căutătura, cu cat mai vartos cel ce se roagă lui Dumnezeu neimprăştiată işi va avea mintea de la Cel ce cearcă inimile şi rărunchii? Plinind cea scrisă: “Ridicand cuvioasele maini fără de manie, şi fără de indoiri”. Şi iarăşi: “Iară se cade a se ruga nu cu lenevire, nu cu minte răspandită aici şi acolo”. Că unul ca acesta nu numai nu va lua cererea, ci şi mai mult intărată pe Stăpanul. Că dacă inaintea unui stăpanitor cineva stand şi vorovind, cu multă frică stă, neimprăştiată avandu-şi căutătura, şi cea din afară, şi cea din lăuntru a sufletului, nu cumva se va primejdui, cu cat mai vartos inaintea lui Dumnezeu se cade a sta cu frică şi cu cutremur, toată mintea intinsă avandu-o către El numai, şi aiurea nicăieri.” (Cap. 1 la aşezămintele pustniceşti)

2. Al doilea, se naşte zdrobirea şi umilinţa intru rugăciune din smerita cugetare şi din socoteală, că el, ce se roagă inaintea unui Dumnezeu ca Acesta cu nemărginire puternic, nu este numai fireşte un vierme putred, ci este, langă acestea, şi cu voirea un călcător de Dumnezeieştile Lui porunci, un vrăjmaş al lui Dumnezeu, şi un mai păcătos decat toţi, care nu este vrednic nici a-şi deschide gura şi a se ruga inaintea lui Dumnezeu. Pentru aceasta, despre o parte Marele Vasilie a zis: „Cand vei slavoslovi din Scripturi, cat poţi, şi vei inălţa laudă către Dumnezeu, atunci incepe cu smerită cugetare, şi zi: Eu, Doamne, nu sunt vrednic inaintea Ta a grăi, pentru că foarte păcătos sunt. Măcar de şi nu ştii ceva rău intru sine-ţi, aşa se cade să zici tu. Că nimenea nu este fără de păcat, fără numai Dumnezeu. Că multe greşind, cele mai multe nici nu le ştim.” (Cap. 1 la aşezămintele pustniceşti.) Iară despre cealaltă parte, Ioan al Scării: „Nu te bizui (intru rugăciune), măcar de şi curăţire ai avea, ci cu multă smerită cugetare mai vartos apropie-te, şi mai multă cutezare vei avea. Măcar toată scara faptelor bune de ai suit-o, pentru lăsarea păcatelor roagă-te, auzind pe Pavel pentru păcătoşi strigand: “dintru care cel dintai sint eu” (Cuv. 28 pentru rugăciune). Căci dacă altul se va ruga fără de socoteala aceasta, că este păcătos, neprimită se face rugăciunea lui de Dumnezeu, după Sfantul Isaac, ce zice: „S-a scris de oarecare din sfinţi că cel ce nu se socoteşte pe

sineşi păcătos, rugăciunea lui nu este bine primită la Domnul” (Epistol. 4). Şi arătată este aceasta din pilda vameşului şi a fariseului, unde vameşul, păcătos pe sineşi socotindu-se, s-a indreptat, iară fariseul, drept avandu-se pe sineşi, s-a osandit.

Sfantul Nicodim Aghioritul despre pocainta cu durere launtrica a inimii

Pentru aceea, măcar că este de nevoie şi această din afară arătare a păcatului prin gura păcătosului, ca să-l audă duhovnicul şi să-l indrepteze şi să-l ierte, cu toate acestea, aceasta singură nu este de ajuns, ci trebuieşte incă şi o durere dinlăuntru a inimii pentru păcate; care durere se cade a avea aceste trei intăritoare: intai, a fi lucrătoare; a doua, a fi desăvarşită; şi a treia, a fi mai presus de fire. Pentru aceea şi la mărturisirea ta, frate, dacă numai una ar lipsi dintre aceste trei intăritoare ale durerii, mărturisirea ta va fi ca aceea a lui Saul, ca aceea a lui Antioh, şi ca aceea a Iudei. Căci şi pocăinţa acestora era cu gura numai, şi nu cu inima.

Iară de vreme ce aceste trei intăritoare ale durerii inimii sunt atata de nevoie, cat este de nevoie a lua de la Dumnezeu iertarea păcatelor noastre, pentru aceasta face trebuinţă a ţi le limpezi aicea, iubite, sau măcar a ţi le pomeni una după alta.

Deci intai durerea pocăinţei se cade a fi lucrătoare, care va să zică, a nu fi neputincioasă şi slabă, incat a nu face vreo lucrare lucrătoare şi vrednică de cuvant; ci atata de puternică, incat să stăpanească pe inimă şi să nu o lase pe ea a se birui (ca să nu zic şi a nu simţi desăvarşit) de pofta trupului, şi de dulceaţa păcatului, care intră in lăuntru prin năvălirile vrăjmaşului. Şi langă acestea, a fi atata de hotăratoare, incat să facă pe cel ce se pocăieşte a nu se mai intoarce de a vătăma pe Dumnezeu cu păcate, nici in vreo vreme, nici pentru vreun fel de pricină, nici pentru dragostea vreunui lucru zidit, nici pentru frica vreunui rău. Precum face o femeie cinstită ce este hotărată a păzi cinstea bărbatului său şi a nu se face necrezută lui candva, măcar şi nenumărate rele de i-ar fi urmat ei.

A doua, această durere se cade a fi nu mincinoasă, nu puţină şi prea mică, ci mare şi desăvarşită. Căci atat durerea aceea ce ne indeamnă pe noi a ne intoarce şi a uri păcatele, pentru dragostea lui Dumnezeu, şi pentru că cu dansele am scarbit pe Dumnezeu, care şi zdrobire se numeşte, cat şi durerea aceea ce ne indeamnă pe noi a ne intoarce dinspre păcate, pentru dragostea noastră, şi pentru că pentru ele ne lipsim de Rai şi ne osandim in iad, care durere se numeşte sfăramare de tot. Şi amandouă aceste dureri, zic, se cade a fi atat de desăvarşite şi fără de lipsă, incat să facă pe cel ce se pocăieşte a se intoarce şi a uri păcatele mai mult decat fieştece alt rău, din tot sufletul său; adică cu atata de multă putere, incat sufletul, prin puterea aceasta, să aleagă mai bine fieştece alt rău ce poate a-i urma lui, ori lipsire de lucruri de este, ori lipsire de cinste, ori lipsire şi de insăşi viaţa, decat a lucra păcatul. Pentru aceea, de nevoie este aceluia ce cu adevărat se pocăieşte, a arăta lui Dumnezeu celui ce vede adancul inimii că inima lui atata pătimeşte durere, incat, alăturand pe dragostea lui Dumnezeu cu dragostea zidirilor, alege şi cinsteşte mai mult pe dragostea lui Dumnezeu decat pe toate zidirile. Şi langă acestea, atat de desăvarşite se cade să fie durerile acestea, incat nu numai să rămană totdeauna la cel ce se pocăieşte şi să-i zdrobească inima lui; nu numai să o facă să scoată suspinuri şi lacrimi, precum este scris pentru păcătoşi: “Iară voi aţi strigat pentru durerea inimii voastre, şi din zdrobirea duhului v-aţi tanguit”; ci şi a face incă pe inimă de a uri din lăuntru, şi a se intoarce dinspre păcat, şi a voi de a nu se mai face candva păcatul.

A treia, durerea aceasta a inimii se cade a fi mai presus de fire, atat la inceput, din care iese, cat şi la sfarşit, pentru care se face. Fiindcă inceputul şi pricina durerii acesteia chiar şi cu adevărat este nu firea, sau altă oarecare pricină firească, ci Darul lui Dumnezeu cel mai presus de fire, care zdrobeşte şi umileşte inima cu acest fel de durere a pocăinţei. Pentru aceasta a zis Marele Vasilie (Hotăriri in scurt 16): „Că umilinţa care de la sine se face, dar al lui Dumnezeu este; ca gustand sufletul din dulceaţa unei dureri ca acesteia, să se sarguiască pe aceasta a o potrivi.” Iară unii şi pe aceea a Apostolului (“Pe care voieşte Dumnezeu, il miluieşte” Rom. 9, 18), in loc de „il umileşte” au inţeles-o. Că aduce pe urmă: “Iară pe care voieşte, il impietreşte.” Insă impietrirea şi umilinţa sint impotrivnice de-a dreptul. Asemenea şi sfarşitul unei dureri ca acesteia se cade a fi nu pentru vreun sfarşit firesc sau pentru bunătăţile cele fireşti şi vremelnice ce le-am pierdut (fiindcă dacă pentru acestea se scarbeşte cineva şi pătimeşte durere, scarba şi durerea aceasta nu i se socoteşte lui spre pocăinţă, ci este nefolositoare), ci pentru bunătăţile cele mai presus de fire de care ne-am lipsit prin păcat şi pentru răutăţile cele mai presus de fire ce le-am luat, pe care şi pe acestea ni le-a arătat nouă credinţa cea mai presus de fire. Iară pricina cea mai de seamă, pentru care se cade a fi durerea aceasta mai presus de fire, este aceasta, că prin durerea aceasta mai presus de fire avem a dobandi impăcarea şi unirea cea cu Dumnezeu, şi pe urmă fericirea, care covarşesc hotarele firii. Deci acela ce se mărturiseşte, de nu ar avea in inima sa o durere ca aceasta lucrătoare, desăvarşită şi mai presus de fire, pe urmă, după mărturisire, se intoarce iarăşi la locuinţa sa impreună cu toate păcatele lui.

Parintele Dumitru Staniloae despre diferenta intre Liturghia ortodoxa si cea catolica.

- Care este diferenţa dogmatică şi liturgică între Liturghia ortodoxă, cea catolică şi cele protestante şi neoprotestante? 

- Diferenţa între Liturghia ortodoxă şi cea catolică este că în Liturghia ortodoxă Domnul se face prezent cu Trupul şi Sângele Său prin chemarea Sfântului Duh, pe când în cea catolică prin cuvintele: Luaţi, mâncaţi..., Beţi dintru acesta toţi... în liturghia catolică nu se afirmă decât o legătură prin amintire, nu prin Duhul Sfânt, între ceea ce s-a făcut la Cina cea de taină şi ceea ce se face acum. Nu se afirmă lucrarea prezentă a Duhului Sfânt. Pe când în Ortodoxie, credinţa în lucrarea prezentă a Duhului Sfânt, care prelungeşte prezenţa şi lucrarea lui Hristos este foarte puternică. Este puternică credinţa în Duhul Sfânt ca Persoană distinctă, şi în lucrarea Lui mereu prezentă în orice timp. Se ţine seama de faptul că Hristos Şi-a început şi-Şi continuă lucrarea în oameni, după înălţare prin Duhul Sfânt. Nu există tendinţa de a confunda pe Duhul Sfânt ca Persoană prin care se prelungesc actele mântuitoare ale lui Hristos cu Hristos însuşi, care S-a înălţat de la noi. 

În al doilea rând, catolicismul, deşi păstrează credinţa în împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului, a ţinut să explice cu ajutorul distincţiei filosofiei aristotelice între substanţa pâinii şi accidenţii ei misterul euharistic, afirmând că substanţa pâinii şi vinul sunt transformate în Trupul şi Sângele Domnului, dar accidenţii rămân (transsubstanţiere). Ortodoxia menţine recunoaşterea misterului inexplicabil al prefacerii pâinii şi vinului în trupul şi sângele Domnului, fără asemenea precizări.

În al treilea rând, catolicismul împărtăseşte pe credincioşi numai sub chipul azimei, lăsând numai preoţilor împărtăşirea şi sub chipul vinului, ceea ce dă impresia unui drept privilegiat al preotului. Dar, în timpul din urmă catolicii încep să se apropie în toate aceste trei puncte din urmă de gândirea şi practica ortodoxă.