Ziaristi Online: 70 de ani de la declararea Razboiului Sfant. Profesorul Buzatu: Maresalul Antonescu nu a fost “criminal de razboi”.

 

“Antonescu n-a fost şi nu putea să fie…”criminal de război”. O asemenea etichetare nu are substanţa juridică şi istorică. Este cazul să mă întreb dacă nu cumva calificarea drept “criminal de război” a lui Antonescu nu este în măsură să ascundă pe cei care – evident, criminali – s-au opus (ori au sabotat) Războiul reunirii naţionale din 1941-1944, condus de Mareşal?”, scrie profesorul Gheorghe Buzatu intr-un text aniversar oferit, in exclusivitate, portalului Ziaristi Online, la 70 de ani de la declansarea razboiului de recuperare a Basarabiei. In cuprinsul acestuia, reputatul istoric face mai multe aprecieri care, fara indoiala, vor starni reactii polemice din partea negationistilor rolului istoric si al personalitatii Maresalului Ion Antonescu, cel mai probabil de acelasi tip ca cele folosite de aparatul de propaganda sovietic si agentii NKVD din anii ’40. Nu suntem in masura sa contrazicem afirmatiile profesorului Buzatu, insa ii invitam pe cei care doresc si se ridica la inaltimea profesionala a istoricului sa o faca, urmand a le oferi chiar si spatiu publicistic online. Profesorul Gheorghe Buzatu a publicat 52 de carti in calitate de unic autor, fiind totodata coordonator si coautor la alte 76 si coordonator al prestigioasei colecții “Românii în istoria universală”, care a ajuns la 163 volume. A patruns atat in Arhivele CIA cat si in cele ale KGB si a scris peste 500 de studii, articole, note de specialitate, care intregesc uriasa sa opera. In 1981 si 1983 a fost distins cu Premiul Academiei Romane, in 1999 cu Premiul de excelenta al UNESCO iar in anul 2007 a primit titlul de doctor Honoris Causa al Universitatii “Ovidius” din Constanta. Profesorul Gheorghe Buzatu este fondator al Centrului de Istorie și Civilizație Europeană al Filialei Iași a Academiei Române, unde miercuri, 23 iunie, orele 17.30, la Sala din Iasi a Academiei, din Bdul Carol I nr 8, urmeaza sa aiba loc lansarea lucrarii Jurnalul de război al Mareşalului Ion Antonescu (Gh. Buzatu – Iaşi, 2011) si o sesiune de comunicari cu temele Războiul din Est reflectat în memorialistica lui Mircea Eliade – de Corneliu Ciucanu si Basarabia şi vecinătatea Rusiei în viziunea lui N. Iorga şi I. Antonescu – de Gheorghe Buzatu.


22 IUNIE 1941: UNA DIN ZILELE ASTRALE ALE ISTORIEI NAŢIONALE
de Prof Univ Dr Gheorghe Buzatu

 

RĂZBOIUL MONDIAL din 1939-1945, cel mai mare conflict armat din istorie în privinţa proporţiilor şi a consecinţelor sale, directe ori indirecte, apropiate ori îndepărtate, se înscrie ca un eveniment major al trecutului umanităţii. Iar, în context, participarea României la conflagraţie, începând cu data memorabilă de 22 IUNIE 1941, incontestabil una dintre ZILELE ASTRALE ALE ISTORIEI NEAMULUI, nu mai puţin decât 24 Ianuarie 1859, 9 Mai 1877 sau 1 Decembrie 1918, toate determinând deopotrivă şi în chip crucial  evoluţia şi destinul nostru pe largi spaţii şi decenii în devans.

Este motivul pentru care editorii Jurnalului de război al ilustrului ION ANTONESCU au decis şi tipărit integral, graţie Editurii Tipo Moldova din Iaşi, sub titlul PACE ŞI RĂZBOI, în trei volume însumând peste două mii de pagini, monumentul document, probă şi pledoarie strălucită pentru acţiunea politico-militară perfect justificate a României împotriva URSS din 1941-1944.


Conflagraţia mondială din 1939-1945 în ansamblu şi Războiul din Est al României îndeosebi reprezintă evenimente care deja s-au instalat detaşat în preferinţele şi preocupările istoricilor, şi nu numai ale lor, fapt de pe urma căruia s-a acumulat, în ultimele decenii cu predilecţie, o literatură internaţională uriaşă, fără egal în nici un alt domeniu al trecutului.

 

Apariţia Jurnalului era cu atât mai mult necesară cu cât, din scopuri străine cercetării ştiinţifice moderne şi obiective a trecutului neamului sau pur şi simplu şi simplu ostile României Eterne, sunt încurajate, în interior şi exterior, cele mai fantastice teorii şi scenarii despre Războiul din Est şi, mai ales, despre personalitatea Mareşalului Ion Antonescu şi deciziile luate, despre aşa-zisul holocaust etc.

SUNT MOMENTE ALE ISTORIEI care se grefează adânc în memoria generaţiilor. Voi menţiona câteva dintre acestea, referindu-mă, desigur, la trecutul naţional: 24 Ianuarie, 1 Decembrie, 9 Mai, iar, nu în ultimul rând, 22 Iunie. Datele menţionate au ajuns să se confunde cu înseşi clipele astrale ale istoriei noastre.
Nu este cazul să insist asupra cauzelor şi împrejurărilor în care, exact acum 70 de ani, România a ajuns să între în Războiul Mondial din 1939-1945, alături de Germania şi împotriva URSS. Anumite elemente se impun, totuşi, a fi reţinute:

¨În epocă, nu numai România s-a situat de partea Germaniei, ci, în 1938, şi Marea Britanie şi Franţa l-au secondat pe Hitler la ciopârţirea Cehoslovaciei; în 1939-1940, ele s-au aflat cu Führerul doar într-un “război ciudat”, care, oricând, se putea solda cu o înţelegere peste linia frontului; în acelaşi timp, URSS şi Germania au întreţinut cele mai bune raporturi, fiind deopotrivă vinovate de declanşarea şi conducerea războiului în Europa.

“În 1940, URSS a săvârşit împotriva României, neprovocată în vreun fel, un act de agresiune făţişă, ocupând cu forţe militare provincii (ori părţi din provincii) româneşti străvechi: Basarabia în întregime, Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa şi mai multe ostroave din zona Gurilor Dunării, iar aceasta nu era totul, întrucât URSS urmărea să-şi apropie şi alte porţiuni ale României ciuntită în iunie-septembrie 1940, aşa după cum, în noiembrie 1940, aflat în vizită la Berlin, Molotov i-a precizat lui Hitler. Oricum, agresiunea URSS din zorii zilei de 28 iunie 1940 a declanşat reacţia în lanţ care, în vara-toamna anului 1940, a condus direct la prăbuşirea României Mari.

¨În momentele în care s-a pregătit şi a început Războiul în Est, la 22 iunie 1941, URSS încă nu era aliată cu SUA şi Marea Britanie, tabăra Naţiunilor Unite închegându-se în urma agresiunii hitleriste şi întărindu-se în perioada următoare, când România era în urmărirea agresorului sovietic. Reiese că nu se poate susţine cum că, din start, de la 22 iunie 1941, România s-ar fi pus în stare de beligeranţă cu Puterile Occidentale (cu Marea Britanie şi SUA, în primul rând), iar că, mai apoi, starea de război a rezultat din jocul alianţelor în anii 1941-1942. Campania României în Est (Războiul Sfânt, cum a fost denumit dintru început) a beneficiat, indiferent de “culoarea” aliatului (A. Hitler) ori de stadiul deplorabil al pregătirii armatei noastre, de susţinerea întregului popor român, a partidelor istorice şi a Monarhiei, mai puţin de suportul comuniştilor şi al altor indivizi aflaţi în solda Moscovei ori subjugaţi propagandei staliniste. Cântecul Basarabiei, lansat în noaptea de 21/22 iunie 1941, după faimosul îndemn “Români vă ordon: Treceţi Prutul! “ al generalului Ion Antonescu, Comandantul de căpetenie al Armatei şi Conducătorul Statului Român, a exprimat în chipul cel mai fericit şi la momentul oportun situaţia intervenită:

 

Azi-noapte, la Prut,
Războiul a-nceput…
Românii trec dincolo iară,
Să ia, prin arme şi scut,
Moşia-răpită astă-vară…

Cuvant al Parintelui Sofian Boghiu la Duminica tuturor Sfintilor

Sfant esti Dumnezeul nostru si intru sfinti te odihnesti !

Sarbatorim astazi, impreuna cu toata crestinatatea ortodoxa, Duminica tuturor Sfintilor, care este si hramul acestei manastiri. Cinstim acum, laolalta si dupa cuviinta, pe cei mai vrednici fii ai neamului omenesc. Cinstim pe toti acei care, de la inceputurile lumii si pana acum, in toate timpurile si in toate locurile pe unde au trait, s-au straduit sa pastreze demnitatea lor de oameni, inchinandu-si toata viata lor in slujba binelui si a dreptatii, in slujba lui Dumnezeu.

In acest urias sobor al tuturor sfintilor, pe care ii cinstim acum la aceasta sarbatoare, sunt toti stramosii neamului omenesc, toti patriarhii si sfintii prooroci ai Vechiului Testament, impreuna cu toti dreptii dinainte de intruparea Mantuitorului, rascumparati de El prin jertfa Sa pe Cruce. Ei sunt acei despre care marele Apostol Pavel scrie asa in Epistola catre Evrei, despre acesti sfinti patimitori pentru dreapta credinta si pentru Hristos, pentru Dumnezeu : Au fost chinuiti, au suferit batjocuri si bice, ba chiar lanturi si inchisoare; au fost pusi la cazane, au fost taiati cu fierastraul, au murit ucisi cu sabia, au pribegit in piei de oaie si in piei de capra, lipsiti, stramtorati, rau primiti. Ei, de care lumea nu era vrednica, au ratacit in pustii si in munti, si in pesteri, si in crapaturile pamantului ( Evrei 11, 36-38 ). Tot acum, laolalta cu ei, cinstim cu evlavie pe toti prietenii lui Dumnezeu din Legea harului, adica cinstim fericitele cete ale apostotilor, ale mucenicilor, ale sfintilor ierarhi, ale cuviosilor parinti, barbati si femei, si ale tuturor placutilor lui Dumnezeu din toate timpurile si din toate straturile vietii sociale : pescari ca Sfintii Apostoli -, gradinari, vamesi, negustori, ciobani, cizmari, ostasi, imparati, mineri, fierari, bucatari, avocati, doctori sau filosofi, care in mijlocul societatii si in cadrul vietii de familie, in munca lor de toate zilele, s-au ingrijit si de sufletele lor, pastrand legatura cu Dumnezeu prin rugaciune si viata cinstita, implinind poruncile lui Dumnezeu, si aspru si-au sfintit viata si li s-au scris numele lor in cartea vietii, in Imparatia lui Dumnezeu.

Sfintenia nu este un cerc inchis, ea poate fi dobandita de oricine. Mantuitorul spune pe Muntele Fericirilor: Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Taital vostru Cel ceresc desavarsit este ! (Matei 5, 48). Nu erau nici calugari atunci, nici niste oameni speciali care ascultau aceste cuvinte. Era de fata o multime foarte variata si El la toti le poruncea sa fie sfinti. Asa incat sfintenia este deschisa pentru oricine. De aceea am amintit toate aceste categorii sociale. Toti au intrat in sfintenie. Si aflam din Vietile Sfintilor cum au petrecut si si-au savarsit vietile lor. Asa incat cinstea sfinteniei s-a dat pentru fiecare dintre noi, care uneori ne plictisim de rugaciune, de tot ceea ce ne ofera Dumnezeu pentru sfintenia noastra.

Noi ii cinstim pe toti sfintii pentru viata lor pilduitoare, pentru statornicia lor in credinta, pentru caracterul lor hotarat pe calea binelui si a dreptatii, pentru bunatatea inimii lor si pentru sfintenia vietii lor. Ii cinstim pentru ca au devenit cetatenii casei lui Dumnezeu, prietenii si iubitii lui Durmezeu si pentru ca acolo unde sunt acum, in imparatia lui Dumnezeu, asculta rugaciunile noastre, ne vad cum traim, cunosc trebuintele noastre si necazurile noastre, se bucura de intoarcerea noastra catre Dumnezeu si se roaga si mijlocesc pentru noi atunci cand le cerem ajutorul; iar rugaciunile si mijlocirile lor sunt ascultate si bineprimite de Dumnezeu.

Cinstind pe Maica Domnului si pe sfinti, cinstim pe Stapanul lor, Care este Dumnezeul parintilor nostri si Dumnezeul nostru al tuturor. Noi toti suntem chemati si indemnati sa ne imprietenim cu Dumnezeu si cu sfintii Sai inca din viata aceasta, si sa-i chemam in rugaciunile noastre, sa le ascultam povetele si sa le urmam credinta si faptele lor, sa ne insusim modelul vietii lor si scopul sau idealul vietii lor. Scopul ultim al vietii lor a fost desavarsirea sau sfintenia, iar vietile lor au stralucit ca niste faclii luminoase pe cararile intortocheate ale acestei lumi. Ei au ascultat si au implinit slavita porunca data de Dumnezeu catre toata lumea cand a zis : Fiti sfinti, caci Sfant sunt Eu ( I Petru 1, 16 )

Aceasta porunca este data pentru prima data lui Moise, pe care o gasim in cartea Levitic, capitolul 11. Deci, inca din vremea Vechiului Testament ni se poruncea sa fim sfinti. Iar astazi este de batjocura acest cuvant : "Vrei sa fii sfant ? Vrei sa faci pe sfantul ?" Ca si cum sfintenia ar fi ceva interzis. Ar trebui sa spunem : " Doamne ajuta-mi sa fiu sfant !" Sa fim sfinti cu totii. Acesta este idealul nostru ! Este porunca sa fim sfinti; porunca de la Dumnezeu. Si o alta porunca, asemanatoare cu aceasta, rostita de Mantuitorul pe Muntele Fericirilor, cand a poruncit tuturor ascultatorilor Sai de atunci si din totdeauna : Fiti desavarsiti, precum Tatal vostru Cel din ceruri desavarsit este ( Matei 5, 48).

Cand citim sau cand auzim din Sfintele Scripturi aceste porunci dumnezeiesti : " Fiti sfinti sau fiti desavarsiti ", care este in fond acelasi lucru, le primim cu greutate la prima auzire, ni se pare ca e cu neputinta de infaptuit sfintenia cu propria noastra viata ! Daca privim insa la vietile sfintilor, despre care stim ca au fost si ei oameni pamanteni ca si noi, si vedem ca ei au putut implini aceasta porunca a sfinteniei, a desavarsirii, prindem si noi curaj si smerita indrazneala. Mai ales ca sfintenia si desavasirea nu inseamna numai semne si miununi; putini sfinti au facut minuni in viata lor pamanteasca.

Minunile sunt daruri speciale, in plus, si nu totdeauna sunt insusirile sfinteniei. In privinta aceasta, Mantuitorul ne-a spus niste cuvinte care pe multi trebuie sa ne puna pe ganduri. El a zis printre altele : In ziua aceea a judecatii multi Imi vor zice : Doamne, Doamne ! Oare nu in numele Tau am proorocit, si nu in numele Tau am scos demoni si n-am facut noi atatea minuni in numele Tau ? Se vor apara oamenii. Si atunci voi zice lor , spune Mantuitorul Hristos : Niciodata nu v-am cunoscut pe voi ! - cumplit raspuns ! Departati-va de la Mine, voi, cei ce lucrati faradelegea (Matei 7, 22-23).

Sfintenia sau desavarsirea nu presupun numaidecit semne si minuni, asa cum suntem obisnuiti sa credem uneori. Minuni, ce pot sa uimeasca pe oameni, ajung sa faca si vrajitorii si scamatorii si fachirii, ajutati de puterile intunericului. Dar sfintenia nu pot sa o dobandeasca decat cei blanzi si smeriti cu inima, cei plini de dragoste pentru Dumnezeu si pentru aproapele lor. Sfintenia cea bineplacuta lui Dumnezeu trebuie sa aiba macar aceste trei insusiri.

Instriiinarea omului de rautati si de patimi. Noi suntem numiti vase de lut si aceste vase trebuie curatite ca sa poata intra si sa poata ramane in ele harul Sfantului Duh, adica sfintenia. In Imparatia lui Dumnezeu nimic necurat nu inra spune Sfantul Apostol Pavel. Asa incat trebuie sa ne curatim trupul nostru de patimi si de rautati.

A doua conditie : Pastrarea si marturisirea dreptei credinte in Dumnezeu. Cei care fac false minuni, sunt niste sarlatani. Exista minuni faacute de sfinti, fara indoiala, dar acestea sunt mai rare.

Si a treia conditie : implinirea poruncilor dumnezeiesti. In Filocalie, volumul intai, se spune intre altele si acest lucru : Dumnezeu este ascuns in poruncile Sale. Intrucat implinesti porunca Evangheliei, Dumnezeu este de fata si ti se arata. Il vezi. Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu (Matei 5, 8 ), spune " Fericirea " a sasea. De obicei, credinta cea adevarata fata de Dumnezeu se cere dovedita prin fapte de dragoste sincera fata de aproapele nostru : Caci de va zice cineva ca iubeste pe Dumnezeu iar pe fratele sau il uraste, este un mincinos, spune Sfantul Evanghelist Ioan in Epistola intaia dintre scrierile sale. Caci cel ce nu iubeste pe fratele sau pe care il vede, cum poate sa-L iubeasca pe Dumnezeu pe Care nu-L vede ? ( I Ioan 5, 20 ). Tot Sfantul Ioan Evanghelistul spune ca nimeni nu poate cunoaste pe Dumnezeu, nu poate crede in El si nu-L poate iubi cu adevarat, daca mai intai nu-si scoate rautatea din propria sa inima si daca nu dovedeste prin fapta dragostea curata fata de semenii sai. Cine face asa, se afla pe calea sfinteniei, adica este pe calea pe care au mers sfintii in drumul lor spre imparatia lui Dumnezeu. Si aceasta asteapta Dumnezeu de la noi : sa vrem, sa daruim, sa ne ostenim, sa mergem pe calea Lui, sa fim de partea Lui.

Ca sa intram pe aceasta cale a sfinteniei si sa sporim in ea, avem la indemana ajutorul lui Dumnezeu, numit harul Sfantului Duh, care este puterea darului ce izvoraste din Duhul Sfant, prin care lucreaza Dumnezeu in lume si in noi. Harul il dobandim si il mentinem prin Sfintele Taine, prin rugaciunea personala, prin rugaciunile si binecuvantarile Sfintei Biserici.

Mantuitorul ne invita cu iubire pe calea Lui si ne cheama la El, zicand : Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi. Ramaneti intru Mine, spune Iisus Hristos, si Eu voi ramane intru voi. Caci precum mladita nu poate sa aduca roada de la sine, daca nu ramane in vita; asa nici voi, daca nu ramaneti intru Mine. Eu sunt vita, voi mladitele (Ioan 1s, 4). Vedeti ce raport strans este intre noi si Dumnezeu ? Cine ramane in Mine si Eu raman in el, acela aduce roada multa. Fara de Mine nu puteti face nimic ! (Ioan 15, 5).

Cu alt prilej Mantuitorul se roaga Tatalui ceresc, zicand : Sfinteste-i, Doamne, cu adevarul Tau, ca si ei sa fie sfintiti in adevar (Ioan 17, 17). Sfantul Apostol Pavel spune : Voia lui Dumnezeu este sfintirea noastra Iar Sfantul Apostol Petru indeamna pe calea sfinteniei pe credinciosii din vremea sa si ne indeamna si pe noi, pe cei de astazi prin aceste cuvinte : Fiti sfinti in toata petrecerea vietii voastre. Ca scris este : Fiti sfinti ca Sfant sunt Eu, zice Domnul Dumnezeu (I Petru 1, 15-16). si continua : Daca chemati Tata pe Cel ce judeca cu nepartinire, petreceti in frica vremelniciei. Curatati-va sufletele prin ascultarea de adevar si nefatarnica iubire de frati si iubiti-va unul pe altul din toata inima, cu toata staruinta, lepadand toata rautatea si tot viclesugul si fatarniciile si pizmele si toate clevetirile; ca sa deveniti prin Duhul Sfant semintie aleasa, preotie imparateasca si neam sfant, popor ales al lui Dumnezeu

Cand ne vom afla pe o asemenea cale vom uri faradelegea si pacatul si vom simti nevoia launtrica de a face cat mai mult bine in jurul nostru. Atunci ne vom insufleti usor pentru tot ce este frumos, nobil si de folos oamenilor si vom simti din plin bucuria si dulceata faptei bune, pastrand mereu in noi duhul smerit si bland.

Aceasta este calea sfinteniei. Pe o asemenea cale au mers si sfintii pe care ii sarbatorim astazi. Din vietile lor invatam sa fim cinstiti, harnici, modesti, blanzi, pasnici, curati la suflet si la trup, generosi, plini de bunatate si de omenie. Toate aceste virtuti isi au puterea si izvorul in Dumnezeu, pe Care L-au descoperit in masura in care au trait dupa sfaturile si dupa sfintele Sale porunci. In El au crezut, pe El L-au marturisit, pe El L-au iubit si catre El s-au dus, in imparatia Lui si in slava Lui, cum spune Psalmistul : Adanc pe adanc cheama

Societatea noastra omeneasca si romaneasca are nevoie de oameni cinstiti, de oameni intelepti, modesti, cumpatati, de oameni pasnici, plini de omenie. Sa nu pretindem altora sa fie asa; sa ne straduim noi insine, fiecare, in sectorul sau de activitate, sa fie mai bun, mai sincer, mai curat, mai cinstit, mai omenos, mai credincios, dupa chipul vietii acelora pe care ii praznuim astazi.

Incheind aceste ganduri despre sfintii pe care ii praznuim astazi sa ne rugam lui Dumnezeu cu umitinta, zicand asa : Da-ne, Doamne, duhul sfinteniei, barbatia si statornicia sfintilor Tai pe calea binelui ! Da-ne, Doamne, taria lor in credinta, ravna dragostei lor, duhul smereniei si al virtutilor crestinesti pe care le-au avut ei ! Ajuta-ne, Doamne, ca tot ce gandim, ce vorbim si tot ce infaptuim sa fie spre slava Ta si spre binele aproapelui nostru, ca impreuna sa Te cinstim cu credinta pe Tine, Dumnezeul parintilor nostri, pentru rugaciunile tuturor sfintilor Tai. Amin

- predica tinuta la hramul Manastirii Antim, la 24 iunie, 1972, in Duminica tuturor Sfintilor

SCANDALOS! ONU a adoptat o rezoluţie istorică în favoarea homosexualilor

Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat, în premieră, o rezoluţie care recunoaşte drepturile homosexualilor, lesbienelor, transsexualilor şi bisexualilor. Rezoluţia a fost votată în Consiliul pentru Drepturile Omului din cadrul ONU, primind 23 de voturi favorabile şi 19 împotrivă.

Partizanii rezoluţiei au fost SUA, ţările membre UE din Consiliu, Brazilia şi celalalte ţări latino-americane. Cei mai vehemenţi opozanţi au fost Rusia, Arabia Saudită, Nigeria şi Pakistan, în timp ce China s-a abţinut de la vot.

Decizia a fost salutată de secretarul de stat al SUA, Hillary Clinton, care a declarat că „rezoluţia reprezintă un moment istoric pentru eliminarea abuzurilor la adresa comunităţii homosexualilor”.

Relaţiile homosexuale, recunoscute începând de vineri, măcar formal, sunt interzise în 76 de ţări, conform Amnesty International, în timp ce discriminarea şi hărţuirea la adresa comunităţilor de homosexuali se manifestă în multe alte state.

Analiza Roncea.ro: Statutul Minoritatilor este cel mai grav atentat la adresa Romaniei de la 15 martie 1990 incoace. Mai grav chiar decat Regionalizarea, ca germen al Federalizarii. Intrebarile lui Victor Roncea pentru Traian Basescu

 

Previziunile mele din materialul reprodus si de Ziaristi Online – Circul Regionalizarii si reorganizarii teritoriale, o diversiune menita sa strecoare Statutul Minoritatilor » – par, din nefericire, pe cale sa se implineasca.
Dupa ce am sesizat in materialul numit ca un articol din Legea Statutului Minoritatilor este anti-constitutional si pune in incompatibilitate proiectul Regionalizarii, ieri, parlamentarii PDL si ai minoritatilor, din Comisia pentru drepturile omului a Camerei Deputaţilor, au trecut la treaba si au revizuit aceste doua alineate ale articolul 14 din proiect:
“(2) Sunt interzise măsurile normative sau administrative, directe sau indirecte care pot duce la modificarea componenţei etnice a unor regiuni locuite în mod tradiţional de anumite comunităţi etnice.
(3) Este interzisă modificarea limitelor unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv a circumscripţiilor electorale în defavoarea ponderii minorităţilor naţionale care locuiesc în mod tradiţional în acestea.”

Desigur, aceasta demonstreaza ca PDL merge mai departe cu Regionalizarea pe genunchi, fara consultarea si informarea adecvata a intregii natiuni, si fara studierea ideii – caci altceva nu este, decat o idee, si nu foarte buna, ca sa nu zic proasta – de catre forurile universitare si ale Academiei Romane. Prima mare greseala. In al doilea rand, mai grav, ce mai demonstreaza acesta febrilitate pe marginea Legii anti-nationale a  Statutului Minoritatilor? Faptul ca urmeaza sa fie supusa la vot sau chiar ca se preconizeaza asumarea raspunderii asupra Legii de catre Guvern, pana la sfarsitul acestei sesiuni parlamentare. Aceasta din urma varianta ar fi perfecta pentru a se evita blocarea Statutului de catre parlamentarii romani care ar putea, probabil, sa se coalizeze pentru o cauza romaneasca indiferent de coloratura lor politica si ordinele venite “de sus”. Daca nu s-ar dori acest lucru atunci nici nu s-ar mai preocupa cineva cu cosmetizarea ei. Logic, nu?

Potrivit preşedintelui Comisiei, deputatul rom Nicolae Păun, dezbaterile asupra Legii Statutului Minoritatilor urmau sa fie reluate astazi şi continuate lunea şi marţea viitoare, “pentru a se da un raport cât de repede posibil“. Astazi insa, UDMR a cerut o amânare, fiind nemulţumită de modificările aduse legii, dupa cum relatează NewsIn. Amanarea a fost confirmata de deputatul UDMR Mate Andras şi de cel al PDL Marius Dugulescu, membru al Comisiei pentru Drepturile Omului si la randul lui parte a unei minoritati, religioase, cea baptista (Marius Mioc: Marius Dugulescu este fiul răposatului pastor baptist Petre Dugulescu, de la a cărui biserică, în 16 decembrie 1989, mai mulţi enoriaşi s-au alăturat mulţimii care se adunase în faţa casei preotului Laszlo Tokes). De subliniat, presei i s-a interzis accesul la lucrarile Comisiei, prin votul PDL-UDMR.

Prin amanarea obtinuta de UDMR se prelungeste termenul de negociere cu PDL, asupra trocului propus de Emil Boc intre Statutul Minoritatilor si proiectul PDL de transare a Romania in 8 judete. In acelasi timp se va incerca reformularea celor doua articole invocate, astfel incat ungurii sa aiba mentionat si faptul ca “statele trebuie să se abţină de la a modifica ponderea minorităţilor naţionale dintr-o anumită unitate administrativ-teritorială” (i.e. – “Tinutul Secuiesc”).

Dupa cum am aratat in articolul invocat, Statutul Minoritatilor va permite UDMR – chiar si cand ONG-ul etno-politic nu va mai accede in Parlament – sa creeze mini-parlamente locale in toate judetele tarii (indiferent cate vor fi), cu valente legislative in teritoriu, si sa controleze o agentie guvernamentala cu rol executiv.

Aceste prevederi sunt cuprinse, “intamplator”, in noua Constitutie a Ungariei, conceputa de nationalistii lui Viktor Orban, la Articolul D, care stipulează următoarele: “Având în vedere că există o singură naţiune ungară care trebuie să fie unită, Ungaria este responsabilă pentru soarta maghiarilor de dincolo de frontierele sale, va încuraja supravieţuirea şi dezvoltarea comunităţilor acestora; va sprijini eforturile lor de păstrare a identităţii ungare, de afirmare a drepturilor lor individuale şi colective, de stabilire a comunităţilor cu instituţii proprii şi prosperitatea în locurile lor natale şi va promova cooperarea între aceştia, precum şi cu Ungaria”.
La fel de “intamplator”, se pare, si in proiectul noii Constitutii a Romaniei, realizat de o Comisie prezidentiala condusa de un aghiotant de-al domnului Vladimir Tismaneanu, Ioan Stanomir, este cuprins un articol similar, dupa cum am aflat chiar ieri seara din gura lui Szasz Jeno, apologet al criminalului de razboi antisemit si antiroman Wass Albert si presedinte al Partidului Civic Maghiar. Activistul extremist al ilegalului PCM – partid constituit prin fals in acte publice, cu liste fictive de sustinatori, si aceasta in ciuda sesizarilor SRI si ale presei independente – a sustinut intr-o emisiune TV urmatoarele: “Dacă cetățenii românii de origine maghiară au legiferate drepturile colective, atunci ei sunt și mai loiali statului român. În acest sens, cred că trebuie să dăm curs soluției comisiei Stanomir, soluție care vorbește despre libera asociere a autorităților locale și cred că atunci am ajunge la soluția cea mai liberă și democratică posibilă și pentru maghiarii din România și pentru români. Asta e în esență ce credem noi despre reorganizarea teritorială.”

Cu alte cuvinte, “in esenta”, imbinarea reorganizarii administrativ-teritoriale cu Statutul Minoritatilor si revizuirea Constitutiei vor servi perfect dezideratele maghiare exprimate de “disidentul” PCM, “opozant” al UDMR. Dar ce “coincidenta”, pe 29 ianuarie 2011, cel care avea sa devina presedintele formatiunii etnice aflata la Putere in Romania inclusiv cu sprijinul agentului Laszlo Tokes, Kelemen Hunor, declara: “Priorităţile noastre pentru 2011-2012, pe plan legislativ, rămân cele două proiecte privind Legea minorităţilor naţionale şi Legea privind reorganizarea regiunilor de dezvoltare”. Repet, ca sunt 8 si 1/2 sau 16, organizarea pe criteriu etnic de “autonomie culturala” prevazuta de Statutul Minoritatilor, va permite UDMR sa fie stat in stat, indiferent de desenul hartii Romaniei.

Practic, prin Statutul Minoritatilor se va incalca, de facto, insusi Articolul 1 din Constitutia Romaniei.

Si acum intrebarile pentru Traian Basescu, presedintele Romaniei:
1. A uitat Traian Basescu ca o formatiune care reprezinta o minoritate etnica a cerut si militat pentru suspendarea presedintelui Romaniei si al tuturor romanilor?
2. A uitat Traian Basescu ca in 2007, cand se lupta pentru supravietuire, politica si fizica, afirma ca “Verestoy Attila şi Marko Bela sunt echivalentul lui Ion Iliescu din maghiarime”?
3. A uitat Traian Basescu ca tot atunci il identifica pe cel cu care se afiseaza azi umar la umar in “Tinutul Secuiesc” drept unul dintre “oligarhii României” alaturi de Vintu, Patriciu si Voiculescu?
4. A uitat Traian Basescu ca, in aceleasi vremuri epocale, intrebat la o emisiune, parca chiar de 4 iulie, daca Viorel Hrebenciuc, Verestoy Attila si Bogdan Olteanu sunt capii mafiei politice din Romania, a raspuns ca acestia sunt “artizanii constructiei legate de suspendarea sa si principalii negociatori ai demersului”?
5. A uitat Traian Basescu ca peste doi ani, la alegerile din 2009, Verestoy Attila a intins toate sforile pentru ca UDMR sa sustina “proiectul politic pentru România format în jurul domnului Klaus Johannis cu domnul Geoană preşedinte”, afirmand ca “aşa se conturează şi este o şansă mare pentru România”?
6. A uitat Traian Basescu ca senatorul UDMR Verestoy Attila intrebat ce şanse îi mai dă lui Traian Băsescu să câştige un nou mandat prezidenţial, ungurul a raspuns categoric: „Niciuna!”
7. A uitat Traian Basescu ca presedinele executiv al UDMR, deputatul Kelemen Hunor, a declarat in 2009, intr-o conferinta de presa la Miercurea Ciuc, ca “empatia presedintelui Basescu fata de maghiari si dezideratele acestora se opreste la palinka si kurtos kalacs”?
8. A uitat Traian Basescu ca Kelemen Hunor afirma despre el ca: “Jucator nu inseamna sa faci scandaluri! Jucator nu inseamna sa fii tot timpul bagat in fel de fel de scandaluri, sa creezi tu scandaluri si tensiuni si dupa aceea sa vii sa rezolvi scandalul”.
9. A uitat Traian Basescu ca UDMR sustine categoric disolutia Romaniei, chiar prin statutul sau, si nu se sfieste sa o faca si declarativ prin gura presedintelui ei, Kelemen Hunor: “Noi de fiecare data am spus: in legatura cu Articolul 1 avem o singura problema – sintagma de stat national. Sintagma de stat unitar e ok, indivizibil, nu avem nimic, dar nu suntem de acord cu stat national. Noi spunem ca intr-o tara in care cam 10% din populatie reprezinta o alta etnie decat cea romaneasca, nu poti sa spui ca statul este national. Poti sa spui ca statul este un stat multietnic, poti sa spui ca exista minoritati si atunci nu mai vorbim de stat national. Stat national in acest moment nu exista decat pe hartie si poate in gandirea catorva politicieni”.
10. A uitat Traian Basescu ca, aflat in vizita in Ungaria si intrebat de un jurnalist maghiar cand va fi conferita autonomia teritoriala a Tinutului Secuiesc, a raspuns. “Niciodata, pentru ca Romania este definita ca stat unitar suveran si nu cred ca vreun politician roman ar avea o alta abordare decat Constitutia”?
Eu unul cred, inca, in cuvantul presedintelui Romaniei.

Din pacate, Statutul Minoritatilor pe care vrea PDL sa-l bage pe teava in Parlament impreuna cu stipularile din Constitutia Ungariei si cele din proiectul noii Constitutii a Romaniei, asa cum au fost ele dezvaluite de Szasz Jeno, indiferent de forma de reorganizare administrativ-teritoriala, le va oferi extremistilor maghiari minoritari atat putere – legal si fara egal – incat nu vor mai avea nevoie de trasarea nici unei granite, mai ales ca aceasta deja este recunoscuta intr-o Hotarare a Guvernului Romaniei. Vezi: Guvernul Romaniei, intre prostie si ticalosie, sustine din nou in acte existenta stemei si a granitei Tinutului Secuiesc, atacand in Instanta Forumul Romanilor din Harghita, Covasna si Mures

Asadar, mai ramane o intrebare: unde e Basescu cel de alta data?

 

Surse foto: Traian Basescu si Reuters: Romania’s Basescu wins referendum

Editorial Maria Petrascu: Baconschi nu face, Boc desface dar Basescu, de ce tace?

Imi spune un prieten, jurnalist, de a carui probitate morala si profesionala nu m-am indoit si nu ma indoiesc si care stiu bine ca nu se joaca cu vorbele: ”E de rau! PDL lucreaza la trecerea Statutului Minoritatilor”, la schimb cu regionalizarea. Joi au modificat, in Comisie, articolul pe care l-am semnalat si eu, mai demult, cel incompatibil cu regionalizarea ceea ce, oricum, demonstreaza ca vor sa treaca Statutul, care, dupa parerea mea, e mai grav decat regionalizarea.”

Se framanta! Ma framant si eu! Tot asa cum se framanta multi alti romani care mai au atata minte in cap incat sa intelega ca, nu e de gluma si ca, daca deciziile care se vor lua acum de catre guvernanti nu vor fi subsumate interesului national al Romaniei, ci doar celui strict politic, ar putea avea costuri dramatice, ireparabile pentru Romania.

Presiunile mai marilor maghairimii din Romania si din a lor Ungarie-mama, care au inceput de ceva vreme, cresc de la o zi la alta, cum ati si vazut, dealtfel.
Sefii secuilor ameninta ca razmerita, chiar armata daca va fi nevoie, spun unii extremisti. Udemeristii, umar la umar cu acestia, ameninta ca pleaca de la guvernare, oamenii lui Tokes lucreaza de zor, pe dedesubt si sar, cu nerusinare la gatul nostru.
Vicepremierul Ungariei ne spune si el vorbe “diplomatice” despre “ Tinutul secuiesc’ care este “ o chestiune de viata si de moarte pentru secui” iar ambasadorul Ungariei la Bucuresti ne “scuipa” de pe scarile MAE, si declara, ritos, ca pentru Ungaria conteaza doar ce doreste comunitatea maghiara din Romania.
Aflu, acum cateva minute, si ca steagul Budapestei - în culorile roşu, galben şi albastru - va fi schimbat, pentru că era uşor de confundat cu drapelul României iar anuntul, provocator, a fost facut de nimeni altul decat de primarulcapitalei Ungariei, Istvan Tarlos.
Pe ministrul de Externe ,Theodor Baconschi, il doare in paispe de toate acestea. Se plimba prin lume, ca e vara si cald, nu? Si ii lasa pe subalternii sai sa bea o cafea “ prietenoasa”, cum obisnuieste chiar el, cand e in tara, cu ambasadorul Ungariei la Bucuresti, Oskar Fuzes, in loc sa fie aici si sa ii explice scurt, prietenului sau Oskar, in romaneste, sau in ungureste, ca una-i una si alta-i alta si ca “gulasul unguresc” nu se poate baga unde nu-i fierbe oala.
Pe de alta parte, Boc, ne tot invarte si dezvarte pe la Tv, ca o fi, ca o pati, in timp ce pedelistii lui , brat la brat cu udemeristii, joaca jocuri periculoase cu reorganizarea si cu Statutul Minoritatilor, pe care vor sa-l treaca pe neve, peste gardul Guvernului, cat se hataie unii-altii cu regionalizarea.

Si Basescu? Basescu ce face? Basescu tace malc-malculet! De ce tace? Numai el stie! Noi putem doar sa ne dam cu presupusul! Sa taca din calcul diplomatic? Bine ar fi! Dar nu cred! Sa taca pentru a-si proteja imaginea? Care imagine? Ca daca ne ducem cu totii de-a berbelacu se duce si el, si ce mai conteaza cine ai fost cand nu o sa mai stii nici cine esti , nici unde esti!

Si daca mai esti!

Si atunci? La ce buna tacerea cand iti arde casa, domn’ presedinte? Doar daca te-o fi innecat fumul si te-or fi orbit flacarile! Daca e asa, domn’ presedinte, chiar nici nu mai conteaza cand iti vor cadea si grinzile in cap!

Maria Petrascu
Sursa: Ziare.ro

Femeia care a invins iadul. Povestea cutremuratoare a sotiei politistului Liviu Cheuchisan, mort in Revolutie in urma agresiunii unor maghiari

 

„Adevărul“ vă prezintă povestea cutremurătoare a Dorinei Cheuchişan, care, pe 22 decembrie 1989, a asistat la linşarea propriului soţ de către populaţia maghiară din comuna harghiteană Dealu. Ucigaşii plutonierului-major Liviu Cheuchişan au beneficiat de clemenţa lui Ion Iliescu.

Şase ofiţeri şi subofiţeri de Miliţie şi de Securitate au fost ucişi în timpul Revoluţiei din 1989 în judeţele Harghita şi Covasna. Aceştia au fost linşaţi de populaţia de etnie maghiară din regiune, care, după fuga lui Ceauşescu din Comitetul Central (22 decembrie, ora 12.09), a luat cu asalt clădirile în care îşi aveau sediul autorităţile represive ale regimului comunist.

La 22 decembrie 1989, în comuna harghiteană Dealu, mulţimea furioasă  a descins în sediul Miliţiei, a incendiat clădirea şi l-a omorât în bătaie pe plutonierul-major Liviu Cheuchişan (33 de ani), şeful de post, în faţa soţiei şi a celor doi copii. Acestea sunt faptele, spuse pe scurt, în numai câteva secunde, însă atunci au fost ore. Orele dintr-o după-amiază caldă de iarnă în care un bărbat a fost lovit continuu şi a murit în chinuri groaznice apărându-şi familia. Orele în care un sat întreg  a asistat ca la un spectacol. Orele în care o femeie a văzut tot ce era de văzut despre viaţă şi moarte.

„Măi, Istvan, măi, Deneş..."

Dorina Cheuchişan, femeia din rândurile de mai sus, trăieşte astăzi undeva în judeţul Bacău.  Ne-a povestit tot ce s-a întâmplat în urmă cu 21 de ani, iar noi am ascultat fără să punem prea multe întrebări. Pentru că sunt situaţii în care e inutil să te mai numeşti ziarist. E de ajuns să taci şi să-ţi înghiţi nodul din gât.

Povestea începe undeva la sfârşitul anilor '70: „Eu şi soţul meu ne-am cunoscut la Miercurea-Ciuc, am făcut amândoi acolo un fel de post-liceal. Ne-am căsătorit şi pe el l-au repartizat şef de post la Miliţia din comuna Dealu. A trebuit să-mi urmez soarta şi să merg după el, într-o comunitate unde erau numai maghiari. De fapt, noi eram singurii români din comună. Noi am fi vrut să ne ducem mai în nordul Ardealului, pentru că Liviu era din Bistriţa-Năsăud. Am umblat cu cereri, cu rugăminţi, dar şeful de post din Harghita a zis că are prea puţini oameni competenţi ca să-l lase să plece. Soţul meu, la 27 de ani, a fost unul dintre cei mai tineri şefi de post din ţară".

Există înainte de moartea fiecărui om o mulţime de detalii, aparent banale, care se unesc într-un soi de complot bizar ce contribuie la deznodământul final. În dimineaţa de 17 decembrie 1989, Liviu Cheuchişan s-a prezentat la Miliţia municipală pentru a-şi depune pistolul, întrucât primise o permisie de Sărbători şi urma să plece din judeţ. Tocmai când a ajuns la Odorheiul Secuiesc s-a primit telefon pe firul scurt şi s-a decretat starea de urgenţă în urma evenimentelor de la Timişoara. Şi Liviu n-a mai plecat nicăieri, a trebuit să rămână la Dealu, acolo unde l-a prins şi fuga lui Ceauşescu din 22 decembrie, iar odată cu acest moment s-a declanşat şi furia mulţimii.
Liviu şi Dorina Cheuchişan, împreună cu fiica lor, în 1986

Liviu Cheuchişan locuia împreună cu soţia şi cu cei doi copii într-o clădire din centrul comunei. La parter se afla postul de Miliţie, iar la etaj locuinţa lor. „Era în ziua când fugise Ceauşescu. Am venit de la serviciu pe la ora 4 după-amiaza, lucram ca ospătar, şi atunci au apărut şi vreo patru-cinci inşi din comună şi au cerut steagurile de la Miliţie, să facă mini-demonstraţie de bucurie că pică Ceauşescu. După aia s-au dus şi s-au îmbătat, s-au unit şi cu alţii şi s-au întors în haită. Am auzit ulterior că unul dintre apropiaţii noştri, cu care ne duceam şi la petreceri, s-a ridicat în restaurant pe un scaun şi a zis: «Acum e momentul nostru, hai să facem şi să dregem".
Când s-au întors n-au mai vrut numai steagurile, au spart tot. Şi îi cunoşteam pe toţi cei care au venit, erau din comună. Am încercat să vorbesc cu ei: «Măi, Istvan, măi, Deneş, potoliţi‑vă!». Unul m-a lovit în cap cu o geantă şi atunci soţul meu mi-a zis: «Du-te în casă la copii!». Am îngenunchiat lângă telefon şi am sunat Salvarea, Poliţia de la Odorhei... Telefoane, ţipete, «Săriţi, ne omoară!» - nimic!", îşi aminteşte Dorina Cheuchişan.

O săritură şi niciun cuvânt

Mulţimea scoasă din minţi l-a bătut pe subofiţerul de Miliţie până aproape de inconştienţă, cu toate că acesta a încercat să-i calmeze şi nu a folosit arma din dotare asupra atacatorilor. „L-au bătut acolo, în curte, şi la un moment dat a reuşit să se târască până în casă. Încerca să-mi vorbească, îi sărea sângele din gură şi atât mi-a spus: «Să ai grijă de copii, că pe mine m-au omorât». Atunci au venit peste noi, au spart trei rânduri de uşi şi au ajuns la camera unde ne adăpostiserăm. Cu  ultimele puteri, soţul meu ţinea uşa, iar ei îl împungeau prin ea cu ceva contondent. Şi el atâta zicea: «Vai, mamă! Vai, mamă!»". Şi se ruga de ei: «Măi, oameni buni, nu mă omorâţi, că am nevastă şi copii».
Şi când n-a mai suportat chinurile sau o fi fost lucid şi s-a gândit că, dacă el nu scapă de acolo, nu scăpăm nici noi, s-a urcat pe o masă şi s-a aruncat de la etaj. Asta n-am ştiut niciodată, că nu mi-a spus nimic înainte de a se arunca. N-am ştiut dacă a sărit pentru că nu mai suporta durerile, sau a sărit ca să-l omoare pe el şi să ne salvăm noi. Spun oamenii care au fost acolo că în cădere şi-a rupt un picior dar a avut putere să se mai târască câţiva metri. Şi ei atunci s‑au dus la el şi au început să‑l lovească şi acolo jos. S‑au dus în pivniţă să bea şi iar s-au întors la el şi l-au lovit acolo până n-a mai mişcat", povesteşte soţia subofiţerului Cheuchişan.

"L-au bătut acolo, în curte, şi la un moment dat a reuşit să se târască până în casă. Încerca să-mi vorbească, îi sărea sângele din gură.''
Dorina Cheuchişan soţia subofiţerului de Miliţie ucis la Revoluţie în comuna Dealu

Un ceas cu cuc arăta ora 22.30

După ce l-au omorât pe şeful de post, atacatorii şi-au „făcut curaj" cu pălinca scoasă din pivniţă, au adus butoaie cu benzină şi au incendiat clădirea la etajul căreia se aflau soţia şi cei doi copii ai plutonierului Cheuchişan - o fată de 7 ani şi un băiat de 6 luni. În faţa postului de Miliţie s-a adunat toată populaţia comunei, dar numai un om a avut curajul să intervină.

„Focul începea să ajungă la noi. Luam copiii şi îi duceam la baza geamului ca să capete un pic de oxigen. Omul care ne-a salvat s-a strecurat printre cei care atacau, tot ungur era şi el. Era un om din sat, care aşa mi-a zis: «Cândva ţi-a fost milă de copiii mei». Eu lucram la un restaurant şi cred că odată i-am dat lămâi pentru copii, că atunci nu se găseau decât pe sub mână. Şi omul ăsta a avut curaj şi a urcat la noi să ne ajute. A luat-o pe fată şi eu pe băiat, era pânza de foc de la parter până în tavan, am trecut prin foc. Incendiaseră covoare, mobilă, tot. Puseseră nişte scânduri de fag ca la foc de tabără. Când am ieşit cu copiii din clădire, imaginea asta mi-a rămas: multă lume şi rufele întinse cu care făcuseră un foc imens. Am fugit la o familie de acolo, din sat. Când am intrat în casă mi-a rămas imaginea unui ceas cu cuc şi conurile alea de brad. Ceasul arăta ora  zece şi jumătate".

Editorial descalificant al lui Mircea Cartarescu: Pentru reorganizarea administrativa a Romaniei. "Ce se câştigă? ... întărirea identităţii regionale a populaţiei... un sistem "federal" modern ". Curat delir!

Reorganizarea administrativă a României se va face. Din discuţiile reflectate de presă în ultima vreme, dacă lăsăm la o parte deformările pamfletare şi stereotipurile, reies atât o voinţă politică pentru îndeplinirea acestui act de normalitate, cât şi dorinţa populaţiei în acelaşi sens.

Convingerea mea este că, fie prin referendum, fie printr-o cale parlamentară sau alta, vom ajunge la sistemul modern, de multă vreme necesar, al reîmpărţirii teritoriale a ţării în cele opt regiuni mari cunoscute azi de toată lumea. În acest sens, nu pot decât să salut prezenţa partidelor din opoziţie la Cotroceni pentru discutarea acestei probleme. E o dovadă de maturitate politică. Se pare că până la urmă şi PNL, şi PSD încep să înţeleagă că interesul naţional nu trece nici prin ură, nici prin demonizare. Că pentru realizarea sa trebuie respectate instituţiile politice ale ţării: preşedintele, primul-ministru, şefii de partide, chiar dacă ele sunt de cealaltă parte a baricadei. Opoziţia, absolut necesară în procesul guvernării democratice, nu este adversara puterii decât în plan politic. În privinţa interesului naţional puterea şi opoziţia trebuie să fie aliate. Dezbaterea de idei în jurul restructurării teritoriale şi administrative a României, care a frânt simetria Putere-Opoziţie (atât de stereotipă în ultimul timp) e primul semn, timid încă, al acestui adevăr.

Într-adevăr, puterea nu mai este un bloc, o maşină de votare. UDMR, actor principal şi esenţial în această dezbatere, şi-a arătat limpede o poziţie proprie, diferită de cea a PDL. De fapt, motivul principal pentru care reîmpărţitrea nu s-a făcut când trebuia să se facă, acum zece ani cel puţin, a fost teama de tendinţele separatiste ale maghiarilor din Ardeal. Guvernele precedente nu şi-au asumat acest risc, care rămâne un risc şi azi, după cum o arată voci din rândul politicienilor maghiari, care s-au şi grăbit să vorbească despre nesupunere civică şi alte prăpăstii. Fireşte, e vorba de câţiva extremişti, căci beneficiile economice şi de imagine pe care noua împărţire le aduce populaţiei maghiare ţin nu de un model iredentist, ci de unul democratic. Maghiarii cer referendum: e-n regulă, un referendum nu are de ce să strice, deşi eu prefer calea parlamentară (nu şi asumarea răspunderii, care nu mi se pare un procedeu mulţumitor din punct de vedere democratic).

La rândul ei, opoziţia şi-a prezentat şi ea proiectul, care cuprinde un număr intermediar de regiuni între cel de azi şi cele opt scontate pentru viitor. Proiectul acesta mi se pare doar o ricanare în faţa celui prezidenţial. Evident, opoziţia nu crede în el, după cum nimeni n-ar putea crede, dar nici ralierea de lanceput la opiniile adversarilor nu li s-a părut potrivită celor din USL. Însuşi faptul că, venind la Cotroceni, liberalii şi social-democraţii au participat la dezbatere în loc s-o boicoteze, şi au şi acceptat de principiu necesitatea reîmpărţirii României pe regiuni de dezvoltare arată un consens politic al dreptei şi stângii, al puterii şi opoziţiei în privinţa aceasta. Nu am citit decât sondaje făcute de ziare, deci fără adevărată valoare statistică, totuşi ele toate arată că şi omul de pe stradă este în favoarea renunţării la fărâmiţarea judeţelor.

Ce se câştigă? O autonomie şi descentralizare mai mare a zonelor ţării, o competiţie economică între regiuni, o întărire a identităţii regionale a populaţiei, o enormă simplificare a aparatului administrativ, cu economiile aferente, un sistem "federal" modern. Şi mai ales, cum au subliniat mai toate comentariile, o curăţire a baronilor care-au transformat judeţele în moşii proprii. E greu de crezut că o mare regiune mai poate fi condusă prin abuzuri şi corupţie, prin cârdăşii locale şi nepotism, cum sentâmplă în multe judeţe azi.

Ar fi fost de dorit ca reorganizarea teritorială să se fi făcut într-o perioadă mai prosperă şi mai stabilă economic şi politic, pentru că ea implică modificări legislative serioase chiar şi pentru funcţionarea sa pe hârtie. De-aici însă până la funcţionarea reală, pe teren, va fi cale lungă, costisitoare şi însoţită de un haos teribil. Vechi structuri vor trebui demantelate şi altele noi implementate, şi mă refer aici la organigrame, la definiţii de funcţii şi responsabilităţi administrative, dar şi la chestiuni pur materiale: sedii, infrastructură, căi de comunicare etc. Nu ştiu, şi cred că nimeni nu ştie cât timp va trece până la votarea legii, şi apoi cât timp va trece iarăşi până ce noul sistem va începe să funcţioneze cu adevărat. Dar reforma administrativă se va face, pentru că e evident necesară pentru România.

Sursa: Evenimentul zilei