O nouă reeditare a cărții Biserica Ortodoxă și ecumenismul, de Sfântul Iustin Popovici

Cartea de faţă a fost scrisă de Cuviosul Părinte Iustin Popovici, Sfântul dogmatist al veacului al douăzecilea după Hristos, ca urmare a unor alunecări ruşinoase ale capilor Bisericilor Ortodoxe din Răsăritul Europei, care au strecurat ţânțarul şi au înghiţit cămila ascunzând Adevărul şi istoria plină de mucenici în numele singurului Adevăr din toate lumile cu putinţă. Ea s-a tipărit întâi în limba sârbă de Mănăstirea Hilandar din Sfântul Munte Athos, în anul 1975, dat fiind că sub regimul comunist apariţia ei a fost cu totul cu neputinţă.

Cartea a fost apoi tradusă în limba greacă modernă şi publicată în Grecia în anul 1979. Şocul produs de această carte, netipărită în vreuna din ţările neortodoxe ale Europei până astăzi, a fost uriaş. Acesta a fost motivul pentru care de îndată ce ea a apărut în Grecia, a fost tradusă după această ediţie, în 1979, de către răposatul părinte Olimp Căciulă. O copie dactilografiată a traducerii sale se află de atunci până astăzi în Facultatea de Teologie din Bucureşti, aproape nebăgată în seamă.

Cartea de faţă a fost tradusă după ediţia din 1995 a Mănăstirii athonite Hilandar. În 1999 a apărut şi în Serbia, tipărită de mănăstirea în care şi-a petrecut Sfântul Iustin cea mai mare parte a vieţii sale, Mănăstirea Celie. Această ediţie s-a epuizat destul de repede, astfel încât astăzi nu se mai găseşte. Dorim ca prin traducerea ei în româneşte să umplem un mare gol existent în sufletele doritoare de adevăr. Iar astăzi, poate mai mult ca în alte dăţi, se simte nevoia lămuririi întrebărilor apăsătoare care privesc Biserica:
- există har sfinţitor în afara Bisericii Ortodoxe?
- există mântuire în afara Bisericii Ortodoxe?
- ce urmăreşte ecumenismul?
- se vor uni creştinii într-o singură Biserică vreodată? Vrea Dumnezeu lucrul acesta?
- care trebuie să fie atitudinea ortodocşilor faţă de Europa şi faţă de neortodocşi în general?
- poţi fi şi european şi creştin ortodox?

Nimeni din reprezentanţii Bisericii de astăzi nu vrea să răspundă la aceste întrebări. Europeana goană după bani şi europeana slavă deşartă, dimpreună cu toate patimile europene, s-au sălăşluit adânc în sufletele reprezentanţilor Bisericii. Mărturisirea lui Hristos şi jertfa pentru Adevăr, dimpreună cu învăţătura ortodoxă despre pocăinţă, ascultare, mântuire, aşa cum a fost făcută în Ortodoxie de două mii de ani, au fost înlocuite cu formule comode de mântuire. Adevărul Bisericii, al lui Hristos, al Sfinţilor Apostoli, al Sfinţilor Părinţi, a fost încuiat sub o mare piatră a tăcerii. Adevărul este astăzi din nou piatră de mult preţ…

Mulţumim celor ce au ostenit pentru această carte şi celor care au încurajat apariţia ei. Mai mult decât tuturor îi mulţumim Părintelui Stareţ Justin Pârvu, care a binecuvântat gândul şi toate ostenelile apariţiei acestei cărţi, cu un cuvânt de mare preţ: „Dacă nu vom mărturisi Adevărul şi Ortodoxia după învăţătura Cuviosului Părinte Iustin Popovici, nu ne mântuim”.

Mănăstirea Sfinţilor Arhangheli – Petru Vodă
La hramul Intrării Maicii Domnului în Biserică, 2002
m. Filotheu Bălan

Sursa: Atitudini

Pilda Semănătorului. Părintele Arsenie Boca: Mândria dă o plăcere minţii dar o întunecă

Mândria dă o plăcere minţii dar o întunecă. Dovadă că mintea găseşte mai bună starea dinainte - când te lăudau oamenii pentru nevoinţele pe care ţi le cunoşteau - şi alta dovadă că mândria întunecă mintea e faptul că-ţi crezi minţii: că şi singură te poţi descotorosi de gândurile rele. Pe cum că acestea nu-s adevărate o dovedeşte faptul că tulburarea creşte; a învăţa nu poţi, deşi odată puteai, iar voinţa e înfrântă de prima coajă de pâine.

 - Nu te teme: aşa se începe calea cea bună: cunoscându-ţi şi recunoscându-ţi neputinţele şi mândria. De aceea ia calea, îmbiată de toţi sfinţii Părinţi: a-ţi spune toate la timp şi nu le mai lăsa vreme, că se întăresc şi se înmulţesc şi mai multă bătaie de cap dau. Când vii şi-ţi spui îndată relele tale, ai ascultare, şi pentru ascultare capeţi smerenie. Când nu vii îndată, îţi crezi minţii şi ai mândrie. Iar mândria aduce toată tulburarea. De aceea cu smerenia arde pe draci şi le fă deşartă lupta lor cu sufletul. Ia de ajutor şi rugăciunea lui Iisus, rugăciunea minţii: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătoasa”, fiindcă Iisus ii bate pe draci de la suflet şi prin puterea Sa dumnezeiască, dar şi prin smerenia ta. Deci pricepe de la început că: pentru a merge cu spor şi nu cu pagubă în calea aceasta, ai trebuinţă de om şi de Dumnezeu. Pe unul îl găseşti în duhovnic şi pe Dumnezeu pretutindeni, dar Îl chemi să-ţi ajute prin rugăciunea neîncetată. Aceştia doi se luptă pentru tine, dacă ţii şi tu la ajutorul lor şi ţi-l ceri la timp şi fără timp. 

Rugăciunea smereniei străbate cerurile şi primeşte răspuns; rugăciunea mândriei primeşte numai osândă. Una-i a lepădării de sine, cealaltă a iubirii de sine.

„Căutaţi la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre.” (Matei 11, 29). Deci smerenia e odihna sufletului.

 

Sursa: P.S. Daniil Stoenescu, Ieromonah Arsenie Boca, Părintele Arsenie - Omul îmbrăcat în haină de in şi îngerul cu cădelniţă de aur, Editura Charisma, Sinaia, 2009, ed. a II-a. pag. 234-235.

Ziceri ale Cuviosului Paisie Aghioritul. Dumnezeu şi munca zilnică

In ziua de astăzi, oamenii sunt foarte împrăştiaţi – fiindcă nu trăiesc simplu. Deschid multe fronturi şi se pierd în grija cea multă.

Daţi muncii doar mintea şi mâinile, nu şi inima

 

Nu trebuie să vă daţi inima lucrurilor materiale. Sunt unii care se dăruiesc cu totul celor materiale. Toată ziua se preocupă cum să facă bine o treabă şi nu se gândesc deloc la Dumnezeu. Să nu ajungem acolo. Să folosiţi mâinile şi picioarele la muncă, dar să nu lăsaţi cugetarea voastră să se depărteze de Dumnezeu. Să nu vă daţi toată fiinţa, toată puterea dimpreună cu inima voastră celor materiale. În felul acesta, omul devine închinător la idoli. Pe cât puteţi, nu vă dăruiţi inima treburilor; să daţi numai mâinile şi mintea. Să nu vă daţi inima lucrurilor stricăcioase, nefolositoare.

Atunci când inima este dăruită lui Dumnezeu, cugetarea va fi şi ea la Dumnezeu, iar mintea la treabă. Atunci când lucrezi, să nu-L uiţi pe Hristos. Să-ţi faci treaba cu bucurie, iar cugetarea şi inima să-ţi fie la Hristos. Atunci nici nu te vei obosi, şi vei putea lucra şi cele duhovniceşti.

Prin munca noastră transmitem fie binecuvântare, fie tulburare

 

Atunci când lucrează cineva cu linişte îşi păstrează pacea şi îşi sfinţeşte întreaga zi. Din păcate, n-am înţeles că atunci când lucrăm ceva prea repede dobândim nervozitate, iar lucrarea care se face cu nervozitate nu este sfinţită. Scopul nostru nu trebuie să fie a face multe şi să fim într-o continuă nelinişte. Căci aceasta este o stare diavolească.

Treaba grăbită, făcută cu nelinişte, este caracteristica oamenilor celor mai lumeşti. Sufletele tulburate care lucrează transmit tulburare şi prin lucrul lor de mână, iar nu binecuvântare. Dacă aţi şti cât de mult influenţează starea omului lucrul de mână pe care îl face, chiar şi lemnul unor obiecte făcute de el! Înfricoşător lucru! Rezultatul muncii omului este pe potriva stării în care se află atunci când o face. Dacă este nervos, se mânie şi înjură, ceea ce face nu va avea binecuvântare, iar de cântă, de rosteşte rugăciunea, se sfinţeşte lucrul său.

Ziceri ale Cuviosului Paisie Aghioritul

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 65 – iunie 2012

Corneliu Ciucanu a lansat lucrarea CORNELIU ZELEA CODREANU – SCRIERI. DOCUMENTE. ÎNSEMNĂRI.

SCRIERI. DOCUMENTE. ÎNSEMNĂRI

CORNELIU ZELEA CODREANU

Editie îngrijitã de Corneliu Ciucanu

COLECŢIA OPERA OMNIA

CUPRINS
Argument 7
Cărticica şefului de cuib 19
Circulări şi manifeste 181
Procesul lui Corneliu Zelea Codreanu 477
Însemnări de la Jilava 677
Ilustraţii 749
ARGUMENT
Istoria Dreptei naţional-creştine reprezintă un capitol extrem de important al evoluţiei României în secolul XX, un episod aparte al vieţii politice, sociale şi culturale dintre cele două războaie mondiale şi, nu în ultimul rând, un subiect de mare interes pentru istorici, sociologi şi politologi, interesaţi în decriptarea obiectivă a acestui amplu fenomen social-politic şi spiritual.
Investigaţiile impun însă anumite norme de cercetare dar şi curaj în abordarea tematicii deosebit de complexe. Pentru a desluşi atitudinile şi reacţiile personajelor, pentru a înţelege şi evoca ipotezele şi cauzele desfăşurărilor este necesară o înţelegere ab initio a perioadei vizate, este absolut necesar ca istoricul să pătrundă spiritul şi mentalitatea epocii, fără a aprecia şi clasifica evenimentele şi actorii prin prisma judecăţilor de valoare recent, şi de multe ori păgubos, formulate. Istoricul trebuie să renunţe la şabloane, să depăşească interdicţiile vremelnice ale corectitudinii politice impusă de un regim sau altul, să respingă suveran tabu-urile şi prejudecăţile, să rămână apărător consecvent al adevărului istoric. Dintr-o astfel de perspectivă trebuie privită iniţiativa noastră de a reedita, într-un singur volum, texte ce aparţin istoriei Mişcării Legionare şi întemeietorului acesteia, pornind de la ideea că orice proces istoric trebuie iniţial analizat, interpretat, cunoscut şi mai apoi evaluat, etichetat, condamnat…
În acest context cred că se impune a aminti cuvintele pline de înţeles duhovnicesc ale marelui nostru teolog Dumitru Stăniloae. Părintele considera că nu poţi cunoaşte decât în măsura în care poţi iubi şi, totodată, nu poţi iubi decât atâta cât poţi cunoaşte…
Problema care inerent reţine atenţia noastră derivă din modul simplist, abrupt şi maliţios în care se tratează şi etichetează manifestările şi evoluţia Dreptei interbelice. Din faptul că oricine poate să emită verdicte asupra unui subiect pe care nu-l cunoaşte şi
nici nu vrea să-l cunoscă. În consecinţă, plecând de tâlcuirea Părintelui Stăniloae, se nasc inevitabil întrebări adresate tuturor comisarilor de opinie – din trecutul comunist nu foarte îndepărtat sau din prezentul postdecembrist – şi anume: Cum este posibil a urâ implacabil, visceral fără a cunoaşte adevărul? Cum se pot calomnia/denigra/condamna oameni şi fapte fără ai şti, fără a le explica şi înţelege?
În decembrie 2005 s-a lansat celebrul Apel, intitulat Libertate pentru istorie, semnat de reputaţii istorici francezi Alain Decaux, Pierre Milza, Marc Ferro, Réné – program propune o serie de principii definitorii ale istoriei ca disciplină şi a profesiunii de istoric:
„Istoria nu-i o religie. Istoricul nu acceptă nici o dogmă, nu respectă nici un lucru interzis, nu cunoaşte tabu-uri. El poate să deranjeze.
Istoria nu este tot una cu morala. Istoricul nu are rolul de a exalta sau de a condamna. El explică.
Istoria nu este sclava actualităţii. Istoricul nu aplică trecutului schemele ideologice contemporane şi nu introduce în evenimentele de odinioară sensibilităţile prezentului.
Istoria nu-i tot una cu memoria. Istoricul, într-un demers ştiinţific, colecţionează amintirile oamenilor, le compară între ele, le confruntă cu documentele, cu obiectele cu urmele existente şi stabileşte faptele. Istoria ţine cont de memorie dar nu se rezumă la ea.
Istoria nu este un domeniu juridic. Într-un stat liber, definirea adevărului istoric nu aparţine nici Parlamentului, nici autorităţii judiciare.
Politica statului, chiar animat de cele mai bune intenţii, nu este politica istoriei”(1).
Apelul istoricilor francezi reprezintă mai mult decât o serie de norme şi principii aplicabile Istoriei şi Istoricilor… În fapt, Apelul se constituie într-un îndreptar deontologic care transcede veacul, depăşeşte barierele ideologice şi temporale ale unui regim sau ale unei perioade, ignoră trendul general şi „adevărul învingătorilor” în interesul Adevărului istoric. Demersul istoricilor francezi argumentează posibilitatea ca interpretarea şi evaluarea fenomenelor istorice să depindă exclusiv de crezurile şi abilităţile metodologice ale cercetătorului, fără fi influenţate de intervenţia arbitrară a politicului.

Integral aici

Corneliu Zelea Codreanu, Roller-tatal si Roller-fiii. Documente din Arhiva Sigurantei si a Securitatii Statului via CNSAS

Argument
 
Un lucru este mai mult decât sigur, din perspectiva anilor care au trecut de la apariţia în 1948 a manualului „unic” de Istorie semnat de M. Roller, şi anume că acesta şi emulii săi, foşti ori actuali, dacă nu au reuşit – şi nici nu aveau cum, lipsindu-le personalităţile şi profesionismul – să pună bazele unei noi şcoli istoriografice, au creat în schimb din belşug torţionari. Şi care, în iadul sistemului concentraţionar comunist, începând cu Piteştii, au inventat şi desăvârşit în anii ´50 reeducările de tristă amintire.
Poate să apară astăzi straniu, dar, pe tema lui Corneliu Zelea Codreanu şi a Mişcării Legionare, de exemplu, Istoria pomenită le-a slujit nemijlocit torţionarilor drept carte de căpătâi, interogarea deţinuţilor politici internaţi în Gulagul Roşu desfăşurându-se – potrivit surselor[1] – după un model decupat cu fidelitate din Roller-tatăl, mai precis:
-          Torţionarul: Spune, ce ştii despre familia Codreanu?
-          Candidatul la reeducare: … Ştiu că … nu avea nici un strop de sânge românesc, că, după tată, e polonez, după mamă e neamţ şi că această familie a fost o familie de criminali. Bunicul a fost pădurar şi a ucis, cu toporul, pe nu ştiu cine. Tatăl a fost profesor şi a trădat, în nu ştiu ce împrejurare, ţara. Codreanu l-a împuşcat pe Maniu. Asasinatul, prin urmare, le era în sânge şi l-au impus, ca metodă de luptă, întregii Mişcări Legionare. Dovadă, cazurile Vernichescu, I. G. Duca, Armand Călinescu, Iorga, Madgearu şi încă ale multor altora …




Volumul V din Documente … continuă seria proceselor antilegionare, astfel că nu  mai revenim cu detalii. Excepţie făcând „procesul” faimos al lui C. Z. Codreanu din 1938, pe care l-am încadrat, nu numaidecât noi, în seria marilor înscenări şi erori judiciare din România, aşa precum şi în cazul Mareşalului Ion Antonescu şi al colaboratorilor lui (1946), al PNŢ-ului (1947) ori al soţilor Ceauşescu (1989)[2].
Dacă revenim asupra faptelor din 1938 este pentru a reţine unele personalităţi de excepţie care au compărut ca martori ai „Căpitanului” şi calitatea  depoziţiilor acestora[3] – profesorii Trăian Brăileanu, M. Manoilescu, Nichifor Crainic, Sextil Puşcariu, dr. I. Cantacuzino, generalii C. Petrovicescu şi M. Racoviţă, dar, mai cu seamă, Iuliu Maniu[4] şi general Ion Antonescu[5].

Continuarea la Ziaristi Online: Profesorul Gheorghe Buzatu: A aparut volumul V al lucrarii Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu

Sursa: Roncea.ro

 

TUPEU DE PATAPIEVICI

Trebuie să ai tupeu gros ca obrazul porcului să mai protestezi pentru salvarea ICR în formula Patapievici adică  pentru o activitate marcată  de scandaluri, bani tocaţi cu clica şi praf în ochii României.
Celor care îl  susţin pe Patapievici le recomand să citească volumul ,,România Medievală,, publicat sub egida ICR şi destinat ambasadelor din lumea întreagă. Despre scumpa şi exploziva cărţulie am scris aici:

CITIŢI ŞI VĂ ÎNGROZIŢI!
,,ROMÂNIA MEDIEVALĂ,,- UN SCANDAL ÎN DEVENIRE
DESPRE FALS IN SCRIEREA ISTORIEI
ISTORIE ŞI POLITICĂ. ROESLER, ROLLER, CHRZANOVSKY
SEMNEAZĂ ŞI DĂ MAI DEPARTE!
,,APĂRAŢI ISTORIA ROMÂNILOR,,- ÎN TOPUL CELOR MAI POPULARE PETIŢII
DEMISIA DE ONOARE, PATAPIEVICI!
CU ŞI FĂRĂ BIROCRAŢIE
Petiţia ,,Apăraţi istoria românilor,, a fost înregistrată oficial

Totuşi, experienţa agrotehnică dovedeşte că porcii nu se dau de la troc decât dacă îi iei la goană cu  jordia.

Sursa: viata fantastica

De ce trebuie aruncat la cosul cu “deseuri politice” Horia Roman Patapievici, “asasinul platit al culturii romane”"

Dorin Tudoran, un intelectual cu ceva mai multe carti decat HR Patapievici si, spre deosebire de acesta din urma, cu o reala disidenta la activ, face o observatie de mare bun simt in articolul sau “Politizarea instituțiilor: lupi și mielușei“. Tudoran atrage atentia ca, in urma cu aproape 8 (opt) ani (nu-i erau de ajuns?!), cand Patapievici a fost numit la ICR – prin prostirea lui Basescu de catre rectorianul Plesu, inainte ca acesta sa primeasca un mare sut in dos de la Cotroceni (prietenii stiu cum si de ce) -, fostul presedinte al Institutului, academicianul Augustin Buzura, a aflat de la televizor ca a fost inlocuit.
Dorin Tudoran:  “Când, în ianuarie 2005, președintele Institutului Cultural Român (ICR) afla din oraș că a fost destituit și era  chemat la Cotroceni să dea nas în nas cu înlocuitorul său, acesta din urmă, dl Horia-Roman Patapievici, nu vedea nici un motiv de jenă că devenea instrumentul unui act de politizare. Astăzi, când Guvernul pregătește trecerea ICR din subordinea președintelui României sub controlul Parlamentului, dl Patapievici organizează o conferință de presă în care acuză vehement politizarea. Dacă ar fi vorba de o persoană oarecare, acest semn de inconsistență morală m-ar lăsa rece.”
Mineriada GDS-ista declansata astazi de Patapievici si ai lui nu este cu nimic mai prejos decat mineriada FSN-ista a lui Iliescu si ai lui, din anii ’90. In fond, ce-l deranja pe Iliescu? Ca o droaie de “golani” si “legionari” strigau ca tampitii “Jos Iliescu”! Pai aceiasi “golani” si “legionari” de ieri, ajunsi intre timp jurnalisti, scriitori, artisti si istorici, striga de vreo opt ani la Basescu sa-l demita pe patibularul de la ICR. Dupa scandalurile cu “turnatorii de la academia de vara”, falusurile erecte ale lui Iuda si satanismele expuse in Germania, anusurile lui Perjosvchi si alte falusuri blegite si vagine imprastiate pe peretii de la New York, ca “reprezentative pentru arta romaneasca”, i-am adresat chiar si o Petitie lui Basescu: Pentru demiterea lui Patapievici (cititi-o mai jos). Mare pacat ca n-a facut-o. Cat a distrus din fondul cultural romanesc aceasta gasca otravitoare, condusa de mutantul Pataplesu, si din istoriografia reala a tarii, daca il adaugam si pe zombiul Tismaneanu, nu stiu in cate generatii se va mai repara. Daca Iliescu a pastorit doar niste jefuitori ai bogatiilor tarii, protejatii si limbistii de serviciu ai lui Basescu – altfel profitori ai tuturor regimurilor, de la Pauker incoace – au atacat insasi fiinta nationala, cu repercusiuni mult mai grave decat recuperarea unor valori materiale (pentru ca altii sa le fure din nou).

Integral aici