Valeriu Gafencu, basarabeanul a carui mare parte din familie s-a jertfit pe altarul tarii, cu tatal, artizan al Unirii, mort in gulagul sovietic, s-a savarsit din viata sa de pe acest pamant in urma cu 61 de ani, pe 18 februarie 1952, in inchisoarea de la Targu Ocna, dupa ce isi daruise streptomicina pentru salvarea unui alt detinut, evreu, pastorul Richard Wurmbrand. Dupa 61 de ani de la acest gest suprem, un Institut ce poarta numele unui impostor al lagarelor naziste, Elie Wiesel, care s-a reusit sa fie infiltrat sub cupola si acoperirea Guvernului Romaniei, isi permite sa conteste omagierea lui Valeriu Gafencu de catre primaria si cetatenii din Targu Ocna, prin conferirea cetateaniei de onoare celui supranumit de un alt evreu, Parintele Nicoale Steinhardt, drept “Sfantul Inchisorilor”. Gestul, catalogat de Doamna Aspazia Otel Petrescu, fost detinut politic cu 14 ani de temnita grea, drept un “act de ura” a nascut o reactie fireasca a societatii civile crestine, zeci de organizatii si mii de persoane portestand printr-o petitie publica sau prin scrisori transmise direct autoritatilor locale din Targu Ocna. Detinutii politici cu peste 15 ani de inchisoare, Parintele Justin Parvu si profesorul Radu Ciuceanu, sau istoricul Gheorghe Buzatu, s-au raliat acestei initiative. Nu este cazul sa mai intram in amanunte. Spre sfarsitul acestei luni, Consiliul Local din Targu Ocna urmeaza sa decida – in sedinta publica – ce se va intampla cu aceasta cerere aberanta. E bine ca cei care vor sa apere memoria martirului inchisorilor sa fie aproape si sa-l sustina pe Sfantul Inchisorilor incluisv la fata locului, la momentul respectiv. Doamna Aspazia Otel Petrescu, a carei declaratie o puteti citi sau asculta aici, la fel ca si Parintele Justin Parvu, afirma ca orice s-ar intampla pentru noi Valeriu Gafencu ramane un sfant. Rugati-va pentru el asa cum si el se roaga pentru noi.
“Ma uluieste aceasta pornire impotriva cetateniei de onoare a lui Valeriu Gafencu!”, ne spune doamna Aspazia Otel Petrescu, fost detinut politic timp de 14 ani si autoarea impresionantelor volume memorialistice “Strigat-am catre tine, Doamne!” , “Cu Hristos in celula” sau “A fost odata”. “Masura aceasta se indreapta in primul rand impotriva cetatenilor din Targu Ocna. Pe Valeriu Gafencu nu-l afecteaza cu nimic lucrul acesta; el va ramane in istorie ceea ce a fost: unul din cei care a protestat cu pretul vietii sale impotriva unui regim tiranic si care a adus foarta multa nefericire in lumea intreaga. Gasesc asadar ca masura aceasta este absurda si este un fapt al urii, si se stie ca tot ce izvoraste din ura este ilogic. Poate sa-i ia cetatenia de onoare, ca nu el a cerut-o. Asta nu inseamna ca el nu ramane un om de onoare. E o masura lipsita de logica impotriva oamenilor din partea locului, a societatii civile, a celor care au considerat ca Valeriu Gafencu ii reprezinta”, prin sarcrificiul lui, ne spune venerabila traitoare intru Hristos. “Este o este doar inca o nedreptate in plus pe umerii lui de martir. Valeriu Gafencu si-a dat medicamentul care putea sa-l salveze pe el unui cetatean strain de religia si etnia lui. Dar era un om care era in suferinta si el a hotarat ca sa-l ajute. Prin gestul acesta a dovedit odata pentru totdeauna ca este un om al Cetatii lui Dumnezeu, al cetatii universale. Cine poate sa-i conteste acest gest, care este un gest valabil in eternitate? Deci el merita sa fie cetatean de onoare al Universului. Si acest Institut (“Elie Wiesel”) vine sa se ridice impotriva unui gest similar local!?”, arata Doamna Aspazia Otel Petrescu, afirmand ca o astfel de “masura aberanta, ilogica si inumana”, a celor care solicita retragerea cetateniei de onoare a orasului Targu Ocna pentru “Sfantul Inchisorilor”, pe motiv ca a facit parte din Fratiiile de Cruce si a fost condamnat de regimul lui Ion Antonescu (!), este “un act de ura”, dictatorial, “care contesta vointa societatii civile si a cetatenilor din Targu Ocna” si “tinuta inalta a lui Valeriu Gafencu in eternitate”.
Video: Ziaristi Online / Foto: Cristina Nichitus Roncea
Despre Doamna Aspazia, care a implinit recent 89 de ani:
Aspazia Oţel Petrescu: „A fost odată”
„A fost odată”, aşa îşi intitulează recenta lucrare
Aspazia Oţel Petrescu (născută în 1923) – fostă deţinută politic timp
de 14 ani – prietena şi colega mea de liceu.
După
titlu s-ar crede că „A fost odată” ar fi o carte de poveşti. Da, este
o carte de poveşti adevărate în care eroii nu sunt Ilene Cosânzene şi
Feţi Frumoşi, ci oameni reali, adevărate modele de viaţă pentru tineri.
Iubire de neam, de ţară şi nestrămutată credinţă
Cartea este străbătută ca de un fir roşu de următoarele idei şi sentimente: iubire de neam, de ţară şi nestrămutată credinţă.
Este o chemare profundă şi sinceră la puterea de înţelegere a oamenilor, la dăruire până la jertfa de sine pentru aproapele nostru şi mai presus de toate pentru cruce. Autoarea, un condeier de mare talent, adoră virtuţile creştine şi pe cele ale eroilor cărţii, eroi pe care-i ridică aproape în rândul sfinţilor.
Tipărită în numai 500 de exemplare, cartea se va epuiza în curând.
La o retipărire însă ar fi de dorit să fie evitate supărătoarele greşeli de tipar care, categoric, nu aparţin autoarei.
Vă recomand dragi cititori să nu rataţi ocazia, de a citi cartea „A fost odată” din care puteţi desprinde lucruri preţioase, caractere de oameni ce par astăzi eroi de poveste.
Pagini cu minunate descrieri ale naturii din Bucovina şi Basarabia
După
titlu s-ar crede că „A fost odată” ar fi o carte de poveşti. Da, este
o carte de poveşti adevărate în care eroii nu sunt Ilene Cosânzene şi
Feţi Frumoşi, ci oameni reali, adevărate modele de viaţă pentru tineri.
Lucrarea este structurată pe trei părţi, „A
fost odată”, care cuprinde nouă capitole, „Gânduri răzleţe”, alcătuită
din şase capitole şi „Din lumea necuvântătoarelor”, care conţine şapte
povestiri interesante, atrăgătoare, pline de tâlc şi învăţăminte.
Gândurile şi întâmplările prezentate,
aparţinând fie autoarei, fie prietenilor ei redate prin numeroasele
scrisori ale acestora, sunt o oglindă vie a unor vremi apuse, poveşti
reale din tinereţe, fapte de viaţă dintre cele două războaie mondiale şi
nu numai, o adevărată istorie care nu se învăţă la şcoală, dar din care
oricine are ceva de învăţat. De neuitat sunt paginile cu minunate
descrieri ale naturii din Bucovina şi Basarabia. Aflăm cu încântare
despre felul de viaţă al elevilor de liceu, despre internatele de
altădată, despre relaţiile minunate dintre elevi şi profesori (cine nu
ar fi încântat de o profesoară ca d-na Oltea Cudalbu), impresionante
sunt relaţiile de prietenie trainică, de iubire sinceră şi delicată
relatate de Rodica Şcraba şi Anatolie – care, cu atâta duioşie şi
profunzime, îşi cântă dragostea faţă de soţia pierdută. Găsim în carte
şi situaţii cutremurătoare din perioada războiului, când refugiaţii
erau prigoniţi de sovietici, dar şi de autorităţile române de atunci,
mulţi fiind deportaţi, aspecte din închisorile comuniste în care eroii
au rezistat datorită credinţei salvatoare care i-a unit şi întărit în
suferinţă, reuşind să supravieţuiască prin demnitate şi dragoste
creştinească, prin dăruire jertfelnică.
Emoţionante sunt paginile care redau stări sufleteşti sublime
„A fost odată” este un incontestabil
document de epocă, o istorie care nu se învaţă la şcoală. Emoţionante
sunt paginile care redau stări sufleteşti sublime, capitole întregi ar
merita să fie considerate antologice prin delicateţea stilului,
plinătatea metaforei, plasticitatea portretului, autoarea dovedindu-se o
talentată portretistă, iar portretele realizate modele de urmat, pilde
vii mai ales pentru tineretul nostru de astăzi. În acest sens, de mare
importanţă mi se pare capitolul intitulat „Trei portrete”, respectiv
subcapitolul „F.O.R.S. – ul şi Forsiştii” (Frăţia Ortodoxa Română
Studenţească) precum şi capitolul „Confidenţe”, subcapitolul „Din valul
ce ne bântuie”. Aici, ca nimeni altul, autoarea, prezentând
creştinismul lui Eminescu, a arătat cum le-a salvat poetul pe deţinute
din mlaştina deznădejdiei prin poezia „Rugăciune”, iar părintele
Voicescu, fost deţinut politic, vorbind despre Eminescu, poetul nostru
cel de toate zilele care a considerat-o pe Fecioara Maria „maica
spirituală a neamului romanesc”, a afirmat că versurile poetului erau
adevărate file de acatist.
Cartea este străbătută ca de un fir roşu de următoarele idei şi sentimente: iubire de neam, de ţară şi nestrămutată credinţă.
Este o chemare profundă şi sinceră la puterea de înţelegere a oamenilor, la dăruire până la jertfa de sine pentru aproapele nostru şi mai presus de toate pentru cruce. Autoarea, un condeier de mare talent, adoră virtuţile creştine şi pe cele ale eroilor cărţii, eroi pe care-i ridică aproape în rândul sfinţilor.
Tipărită în numai 500 de exemplare, cartea se va epuiza în curând.
La o retipărire însă ar fi de dorit să fie evitate supărătoarele greşeli de tipar care, categoric, nu aparţin autoarei.
Vă recomand dragi cititori să nu rataţi ocazia, de a citi cartea „A fost odată” din care puteţi desprinde lucruri preţioase, caractere de oameni ce par astăzi eroi de poveste.
Nici puşcăria, nici regimurile politice, nici anii n-au schimbat-o…
Am cunoscut-o pe autoare la Cernăuţi în anul 1940 la Liceul ortodox de fete „Elena Doamna”. Era o tânără frumoasă, sociabilă, deosebit de harnică şi săritoare la nevoie, şefă de promoţie, foarte credincioasă, cu un comportament ireproşabil, îndrăgită atât de colege cât şi de profesoare, cu o memorie fenomenală, cu un limbaj bine pus la punct şi cu un dar scriitoricesc ales. Colabora şi la revista liceului nostru cu lucrări foarte apreciate. Originara după mamă din nordul Bucovinei, iar după tată din Soroca Basarabiei, Aspazia a fost arestată chiar în preajma susţinerii tezei de licenţă la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Cluj. Nu ne-am revăzut decât abia în 1966. Nici puşcăria, nici regimurile politice, nici anii n-au schimbat-o, a rămas acelaşi om de omenie şi de valoare. Ba, dimpotrivă, experienţa de viaţă a ridicat-o la un nivel superior la care pot ajunge numai oamenii aleşi. Nu a părăsit-o nici harul literar. O dovadă în plus sunt cărţile pe care le-a scris la anii senectuţii: „Strigat-am către Tine Doamne” (2000), „Crucea de la Miercurea Ciuc şi Paraclisul Naşterii Maicii Domnului” (2001), „Adusu-mi-am aminte” (2007), „In memoriam” (2008) şi „A fost odată” (2011).
Prof. TAŢIANA VLAD-GUGA
Monitorul de Suceava
Pentru slujba Sfantului Inchisorilor, Valeriu Gafencu, la pomenirea a 61 de ani de la trecerea sa la Ceruri (18 Februarie)
Am cunoscut-o pe autoare la Cernăuţi în anul 1940 la Liceul ortodox de fete „Elena Doamna”. Era o tânără frumoasă, sociabilă, deosebit de harnică şi săritoare la nevoie, şefă de promoţie, foarte credincioasă, cu un comportament ireproşabil, îndrăgită atât de colege cât şi de profesoare, cu o memorie fenomenală, cu un limbaj bine pus la punct şi cu un dar scriitoricesc ales. Colabora şi la revista liceului nostru cu lucrări foarte apreciate. Originara după mamă din nordul Bucovinei, iar după tată din Soroca Basarabiei, Aspazia a fost arestată chiar în preajma susţinerii tezei de licenţă la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Cluj. Nu ne-am revăzut decât abia în 1966. Nici puşcăria, nici regimurile politice, nici anii n-au schimbat-o, a rămas acelaşi om de omenie şi de valoare. Ba, dimpotrivă, experienţa de viaţă a ridicat-o la un nivel superior la care pot ajunge numai oamenii aleşi. Nu a părăsit-o nici harul literar. O dovadă în plus sunt cărţile pe care le-a scris la anii senectuţii: „Strigat-am către Tine Doamne” (2000), „Crucea de la Miercurea Ciuc şi Paraclisul Naşterii Maicii Domnului” (2001), „Adusu-mi-am aminte” (2007), „In memoriam” (2008) şi „A fost odată” (2011).
Prof. TAŢIANA VLAD-GUGA
Monitorul de Suceava
Pentru slujba Sfantului Inchisorilor, Valeriu Gafencu, la pomenirea a 61 de ani de la trecerea sa la Ceruri (18 Februarie)
Tropar:Mucenicul Tău, Doamne, Valeriu, întru nevoinţa sa, cununile nestricăciunii a luat de la Tine, Dumnezeul nostru, că avînd tăria Ta, pe chinuitori i-a surpat; zdrobit-a şi ale dracilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, Hristoase, Dumnezeule, mîntuieşte sufletele noastre.
Condac:
Pe cel mai luminos din ceata noilor purtători de Hristos să-l prăznuim, pe cel ce în temniţe a strălucit credinţa ortodoxă, pe cel ce a nuntit patria cea pămîntească cu patria cerească şi desăvîrşit lui Hristos urmînd I s-a asemănat, cu bucurie îl mărim.
Pe cel mai luminos din ceata noilor purtători de Hristos să-l prăznuim, pe cel ce în temniţe a strălucit credinţa ortodoxă, pe cel ce a nuntit patria cea pămîntească cu patria cerească şi desăvîrşit lui Hristos urmînd I s-a asemănat, cu bucurie îl mărim.
stihiri la Laude
glas 1, podobie: Prea-lăudaţilor mucenici
glas 1, podobie: Prea-lăudaţilor mucenici
Lauda lui Hristos, Valeriu, cu revărsările lacrimilor tale şi cu mărturisirea credinţa ţi-ai desăvîrşit, mucenice, nou pătimitorule, şi dumnezeiesc învăţător te-ai făcut fraţilor tăi către nevoinţa cea mai cinstită.
Sufletul tău cer nou s-a arătat, şi pămînt nou feciorelnic trupul tău, alesule al Mielului, o, dumnezeiescule Valeriu, făcîndu-te însuţi
slăvită mărturie a stăruinţei întru Duhul Sfânt.
slăvită mărturie a stăruinţei întru Duhul Sfânt.
Fîntînă de dumnezeieşti daruri a săpat Cuvîntul lui Dumnezeu în inima ta, Sfinte Valeriu, căci înţelepţeşte ai îmbrăcat tot chipul iubirii omeneşti în cea mai sfîntă nemurire.
Lumina lui Hristos străluceşte tuturor prin viaţa ta, Valeriu, şi întunericul în veac nu o va birui, căci precum doar de Hristos s-a cuprins cugetul tău, prea-lăudate, doar prin El neamul tău se va mîntui.
Slavă, glas 5
Strălucit-a blîndeţea lui Hristos pe chipul tău şi de lumina ei s-a risipit a temniţelor negură, iar cu puterea şi îndrăzneala Crucii ai zdrobit stăpînirea cea fără de Dumnezeu. Prea-viteazule Valeriu, noule mucenic şi veşnicule rugător, stîlp al credinţei Bisericii te-ai arătat, chemîndu-ne către tainica ta prăznuire, dragostea ta pomenind şi pe Hristos slăvind, Cel ce în ceruri de-a pururi îl măreşte pe mucenicul Său.
