Gripa porcină continuă să producă panică în lume, iar părerile referitoare la gravitatea situaţiei sunt împărţite. În România, numărul bolnavilor de gripă nouă creşte de la o oră la alta, ajungând să depăşească 1.100. Numai în ultimele 24 de ore au fost confirmate 89 de noi îmbolnăviri. Situaţia nu este îmbucurătoare nici peste ocean. În SUA, aproape 3900 persoane, din care 540 copii, se presupune că au murit din cauza noului virus AH1N1 al gripei porcine.
În luna octombrie, comisarul european pentru Sănătate, Androulla Vassiliou, a anunţat că până la 30% din populaţia Uniunii Europene ar putea fi afectată de virusul AH1N1.
Epidemiologul Tom Jefferson, a acordat publicaţiei Der Spiegel un interviu pe tema gripei porcine. Interviul a fost realizat în luna iulie, înainte ca gripa porcină să ia amploare.
Tom Jefferson: O întreagă industrie aşteaptă o pandemie!
Este adevărat că viruşii sunt imprevizibili, susţine epidemiologul, însă predicţiile pe care le fac oficialii din lumea întreagă sunt exagerate.
"Vă mai amintiţi de gripa porcină, care ar fi trebuit să ne omoare pe toţi? Ce s-a întâmplat cu ea? Nimic. Cu toate acestea, oficialii continuă să facă predicţi din ce în ce mai apocaliptice. Câteodată, am impresia că o întreagă industrie aşteaptă o pandemie", a spus germanul.
"Mă refer la reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, la virusologi şi la companiile farmaceutice. Această industrie implică foarte mulţi bani, influenţă şi instituţii!", a mai spus Jefferson.
Potrivit epidemiologului, numărul total al cazurilor de îmbolnăvire cu virusul AH1N1 nu poate fi precizat de nimeni. Jefferson spune că nu vede diferenţe semnificative între această gripă şi o epidemie de gripa normală.
Mai mult, epidemiologul susţine că schimbarea definiţiei pandemiei de către OMS este ciudată. Vechea definitie se baza pe un virus nou, care se propagă rapid, pentru care oamenii nu au imunitate şi care provoacă un număr mare de victime. Reprezentanţii OMS au modificat ultimele două criterii şi de aceea gripa porcină a fost clasificată drept pandemie, adaugă Jefferson.
În cadrul unui alt interviu acordat la sfârşitul lunii august, Tom Jefferson a spus că nu ştie de ce s-a creat panică în jurul virusului AH1N1. Epidemiologul vorbeşte despre vaccinul împotriva gripei noi . El a declarat că nu ştie dacă vaccinul este sau nu eficient.
"Dragă, uite, să îţi spun ceva: noi în inchisoare eram vreo 200 de inşi într-o camera. 200 de trupuri. Cu greu puteam ajunge dintr-un capăt în celălalt al camerei, iar când ajungeam, ajungeam osteniţi pentru ca simţeam fiecare cot, fiecare os mai proeminent al celor care se aflau << în drumul nostru >>, ba în cap, ba în spate şi normal, de la un moment dat, devenea enervant. Pentru că nu era uşor deloc. Dar am învăţat să ne acceptăm. Ne-am tolerat şi ne-am iubit. Şi uite acum, după atâţia ani, încă ne întalnim cu mare drag la AFDP, încă suntem la fel de buni prieteni şi aşa vom rămâne. Pentru că la o anumită vârstă, şi într-o anumită împrejurare trebuie să înveţi să te autoeduci. Şi chiar pentru cei care au fost de partea cealaltă şi <<>>, mai este loc de un <<>>"
Nicolae Purcărea
Îmi pare rău că memoria mea nu este atât de competentă pe cât aş fi avut nevoie pentru fiecare oră pe care o petrec alături de domnul Purcărea. Sunt multe lucruri pe care dânsul ni le-a povestit şi din care am învăţat. De multe ori îmi promit că voi ajunge acasă şi vă voi povesti şi vouă măcar câteva din minunatele lui vorbe, însă parcă magia cuvintelor se opreşte acolo în cămăruţa aceea atât de caldă, cu atâtea motive populare, unde nu există calculator, internet, răutate. Toată magia vine din glasul dânsului, glasul lui Moş Nicolae şi oricât de mult aş încerca să redau asta printr-o postare, n-aş reuşi în veci.
Curtea Europeană a drepturilor omului de la Strasbourg a pedepsit o ţară europeană pentru că îşi permite (de vreo două mii de ani) să ţină în locuri publice, adică mai la vedere, cel mai vechi simbol al identităţii sale: crucea. O cetăţeană italiană, doamna de origine finlandeză, mamă a doi şcolari, nu s-a lăsat, prin procese, pånă cånd statul care a primit-o sub soarele ospitalier al Mediteranei n-a fost umilit cu o amendă de cåteva mii de euro şi certat că în sălile de clasă ale şcolilor publice se află - auzi blasfemie! - crucifixuri. Degeaba a explicat justiţia italiană că prin alungarea crucii nu se reprimă doar simbolul crestinătăţii, ci „un simbol al istoriei şi culturii italiene, iar, în consecinţă, al identităţii italiene“. Îndărătnică, instanţa de la Strasbourg a decis că expunerea crucifixului în şcoli „restrånge dreptul părinţilor de a-şi educa propriii copii potrivit convingerilor lor, precum şi dreptul copiilor şcolarizaţi de a crede sau a nu crede“. În temeiul unei asemenea argumentaţii, ar trebui scoase din toate muzeele (publice, desigur) toate pånzele celebre cu Răstignirea, de la cele ale vechilor maeştri anonimi pånă la Salvador Dali şi mai încoace, dar şi semnul plus (o cruce, nu?) din matematică, pentru că şi ea se învaţă prin şcoli. Drapelul Elveţiei, cel al Crucii Roşii ar trebui şi ele „curăţate“ de cruce, ar trebui schimbate şi drapelele naţionale ale altor zeci de state pe care este înfăţişată, la fel de inoportun şi de dăunător, crucea. Iar minorităţi naţionale sau religioase, ori ONG-uri liber cugetătoare ar urma să ceară suprimarea semilunii de pe drapele şi din locuri publice, steaua lui David ar trebui smulsă de pe steagul Israelului, soarele de pe drapelul Japoniei etc. Deloc onorabilii judecători şi penibila lor instituţie de la Strasbourg nu fac parte din organigrama angrenajului tehnocrato-birocratic al UE, ci ţin de Consiliul Europei, care, zice-se ar fi altceva. De fapt, tot de Europa Unită e vorba şi, cum spunea cineva, această decizie va fi judecată „tot ca o aberaţie decisă, de undeva de la distanţă, de Europa. Normal că italienii resping, într-o majoritate impresionantă, decizia de la Strasbourg, care a construit, în jurul crucii, o viguroasă unitate naţională (inclusiv la nivelul partidelor politice, cu excepţia, desigur, a comuniştilor). Verdictul de la Strasbourg a produs „un mic miracol“, remarcă un editorialist italian, adică, mai pe romåneşte, o minune, în înţelesul dintåi al cuvåntului. Dar dacă în supermarketurile americane nu mai e cuviincios să faci publicitate pentru Crăciun, ci pentru sărbătorile de iarnă (ca în timpul imperiului lui Stalin), iar Iisus Hristos este, prin cărţi de mare tiraj şi filme de succes, fie homosexual, fie ibovnic păcătos, şi Maria Magdalena o prostituată care nu-şi va ispăşi vreodată păcatele, n-ar fi mai corect politic să ne închinăm la dovlecii şi monştrii de Halloween? Căci Satana n-are religie, n-are, de fapt, niciun Dumnezeu.
La 14 noiembrie, ortodocsii il praznuiesc pe Sfantul Apostol Filip. Pana nu de mult, despre misiunea sa evanghelizatoare in Dacia se cunosteau foarte putine lucruri. Cercetari serioase efectuate insa dupa anul 1990 aduc informatii extrem de interesante legate de prezenta acestui apostol in teritoriile dacilor, alaturi de Sfantul Apostol Andrei, ceea ce confera o cu totul alta dimensiune procesului de increstinare a stramosilor nostri.
Surse documentare din Europa Occidentala, dar si traditii de la noi atesta faptul ca Apostolul Filip a fost si el misionar în unele cetati dintre Dunare si Marea Neagra. Prima persoana care a legat originile apostolice ale poporului nostru si de numele Sfantului Filip a fost istoricul bisericesc Stefan Lupsa, in 1949, fara sa precizeze vreo sursa. In 1996, subiectul a fost abordat si de preotul Nicolae Danila. El vorbeste despre un izvor, transmis de Petrus de Natalibus (secolul XIV), si spune ca „are un sambure de adevar privind predica lui Filip in Scythia Minor”. Coroborand informatiile cu cele oferite de un alt izvor - Pseudo Abdia -, cocluzioneaza ca, admitand prezenta Sfantului Andrei in Dobrogea, trebuie sa o admitem si pe cea a lui Filip.
A propovaduit Apostolul in Dacia pontica?
Cel mai complet si avizat studiu referitor la prezenta Sfantului Apostol Filip pe teritoriul Scythiei Minor este cel elaborat de prof. univ. dr. Emilian Popescu. Conform cercetarilor domniei sale, Episcopul Pseudo-Abdia („Abdia din Babilon”), din secolul al V-lea, a scris “Istoria nevointelor apostolice în zece carti”, în care relateaza pe larg lucrarea misionara în Dacia Pontica a Apostolului Filip. Conform acestuia, Apostolul Filip, „dupa Inaltarea la cer a Mântuitorului, a predicat cu ardoare Evanghelia timp de 20 de ani neamurilor (pagâne) din Scythia”. Despre învataturile Apostolului Filip predicate în Scythia vorbeste si Walafridus Strabo, un calugar benedictin din secolul al IX-lea, în scrierea “Poemata”, în care spune ca Filip „a învatat multimile barbare din Scythia dogmele sfinte, ca sa creada în Hristos, Mântuitorul lumii”. Traditia despre predica Sfântului Apostol Filip în Scythia este reluata de Ado de Vienne, în “Cartea despre sarbatorile Sfintilor Apostoli si ale celorlalti care au fost discipoli sau urmasi imediati ai Apostolilor însisi”, scrisa pe la 850. El spune ca Sfintii Iacob si Filip erau sarbatoriti de crestini la 1 mai, „dintre care Filip, dupa ce a convertit Scythia la credinta lui Hristos si a asezat acolo diaconi, preoti si episcopi...” Textul lui Ado de Vienne a fost preluat si de alti autori: calugarii benedictini N. Balbus (840-912), Usuardus (850-877), Auxerre (sec. X) s.a. Unele lucrari ni-l prezinta pe Sfântul Apostol Andrei, dar si pe Sfântul Apostol Filip, venerati în regiunea de dincolo de Dunare, „dominata în sec. IV (stirile sunt din secolul VI) de goti”, dupa cum arata prof. dr. Emilian Popescu.
Calendarul gotic, despre Filip in Scythia Minor
Dupa anul 2000, cercetarile prof. dr. Emilian Popescu au scos la iveala si alte informatii pretioase referitoare la Apostolul Filip. Printre dovezile mentionate de catre acesta, privind propovaduirea lui in Scythia Minor se numara “Calendarul gotic”, care, asa cum spune invatatul german H. Achelis, ar fi fost alcatuit in Tracia, unde se aflau gotii refugiati din nordul Dunarii, cu acordul imparatului Theodosie I (379-395), de teama hunilor. In acest calendar era inscris si Sfantul Apostol Filip, in ziua de 15 noiembrie. Achelis crede ca in calendarul amintit au fost introduse sarbatori specifice gotilor arieni, unele dintre ele primite si de la greci, care erau mai numerosi in zona. Aceste informatii se regasesc si in alte documente, care dateaza de prin anii 407 sau chiar 419, elementele preluate in acestea putand fi doar interpolari la un fond mai vechi. Profesorul Emilian Popescu este de parere ca alcatuirea “Calendarului gotic“ a fost inceputa in perioada in care gotii se aflau in nordul Dunarii si ca dupa plecarea lor a fost completat in sud si in asezarea din Tracia. „Calendarul este un izvor de prim ordin pentru istoria crestinismului primar, el inscriindu-se intre documentele asemanatoare de valoare incontestabila”, spune cercetatorul. Al doilea document, ca importanta, cronologic vorbind, este lucrarea apocrifa a lui Abdias, despre care am vorbit. Urmeaza Martirologiul calugarului Adon, alcatuit intre 855 si 860. In acest document, la 1 mai, se poate citi: ”Nasterea (spre viata vesnica) a Sfintilor Apostoli Filip si Iacob, dintre care Filip, dupa ce a convertit la credinta in Hristos aproape (intreaga) Scythie si a asezat acolo diaconi, preoti si episcopi, s-a intors in Asia...”. Acest Martirologiu are la baza documentul lui Beda Venerabilul, de la inceputul secolului al VIII-lea si pe cel al lui Florus de Lyon. Mai departe vorbim de Martirologiul occidental al calugarului Usuard, decedat la 13 ianuarie 877. El atesta prezenta si propovaduirea Evangheliei in Scythia de catre Apostolul Filip. Exista insa si multe alte informatii legendare, ca Faptele lui Filip, despre care Alfred von Gutschmid spune ca in ele „sunt reflectate realitati locale”. Timpul de redactare al Faptelor lui Filip este fixat cel mai devreme la inceputul sau la mijlocul secolului al III-lea.
Nu cu mult timp în urmă, colegul de birou al lui Bogdan Chirieac de la Liga Şantajiştilor de Presă, Cristian T. Popescu, pe atunci preşedinte al Clubului Român de Presă, jura, pe roşu, că habar n-are ce afaceri cu milioane de euro învârte „jurnalistul-Motorola“. „Gânditorul“ scremut din vârful grămezii de 10 aleşi anti-România ai maleficului Sorin Ovidiu Vîntu mergea mai departe şi declara negru pe alb că nu are nicio relaţie de afaceri cu ziaristul de lac şi pădure. Să revedem: „Nu cunosc şi nu am nicio tangenţă cu afacerile domnului Bogdan Chirieac. Mai departe, societatea Crucişătorul, cea care editează ziarul «Gândul» şi în care acţionar majoritar este Publimedia, care aparţine grupului Mediapro, cu acţionar majoritar Adrian Sårbu, nu are niciun fel de legătură cu afacerile domnului Chirieac. Punct. Eu, personal, nu am avut, nu am şi nu voi avea afaceri câtă vreme sunt ziarist“. Tot ceea ce aţi citit mai sus este o mare minciună de la cap la coadă. Ziarişti adevăraţi care ulterior au fost ostracizaţi din „presa mare“ şi declaraţi proscrişi de „Liga“ de la Snagov, cum ar fi investigatorul Dan Badea sau fratele meu, George Roncea, au demonstrat atunci, fără tăgadă, că „guru“-ul Realitatea-ProTV minte cu neruşinare. CTP era asociat şi cu Bogdan Chirieac, şi cu un alt „deontolog“ Realitatea-FNI, Adrian Ursu, la cel puţin două firme: Crucişătorul SA şi Theodora Consulting SRL. Niciodată nu şi-a cerut scuze pentru minciunile sale. Dimpotrivă: marele moralist veşnic încruntat de greul acestei lumi care-i apasă clipă de clipă pe umerii săi şi numai ai săi, deţinătorul adevărului unic relevat de extratereştrii mici şi verzi într-o debara din dormitorul lui Sârbu, cel mai mare ziarist cu stea roşie în frunte al tuturor timpurilor trecute şi cel mai chelios şi vâscos bondar din insectarul lui Vîntu, a recidivat. Mai ieri, susţinea sus şi tare că Băsescu e „un caras care dă cu botul în acvariu şi se crede în ocean“, pentru că, deşi afirmă că România de azi e mai mare în urma câştigării litigiului cu Ucraina de la Haga, în trecut ar fi susţinut că vom pierde categoric un astfel de proces. Când savantul Daniel Funeriu i-a atras atenţia că amestecă pe gustul trustului Realitatea-Caţavencu două afirmaţii, legate de două diferende, cel cu platoul continental şi cel privind canalul Båstroe, la care se referea de fapt Băsescu, analistul lui peşte a expediat precizarea într-un Post Scriptum. Scuze adresate cititorilor şi preşedintelui pentru minciuna sa ordinară? Nici pomeneală! Tot aşa cum nici şantajiştii de presă Roşca şi Chirieac nu se gândesc măcar o clipă la acest minim gest de bun-simţ şi respect, altfel slogan al campaniilor demagogice ale trusturilor la care evoluează. Vorba preşedintelui Asociaţiei Jurnaliştilor din România: „Nu li se clinteşte nici cel mai mic muşchi de pe faţă“. Astfel de indivizi siniştri, pretinşi ziarişti, care denaturează sau obstrucţionează continuu adevărul, în folosul mogulilor pe care îi deservesc de ani şi ani de zile, cu profituri de milioane de euro, sunt cei care compromit misiunea presei române, transformată doar într-un instrument de şantaj, manipulare şi dezinformare, într-o armă întoarsă de fapt chiar împotriva propriilor cititori, a românilor. Brigăzile de şantajişti din ogrăzile lui Vîntu, Voiculescu şi Patriciu au un singur loc unde trebuie trimise: „Paşol na turbinca presei, ciorti!“.
“Lăudaţi pe Dumnezeu întru sfintii Săi” (Ps. 150,1)
M-am întors de curând de la Mănăstirea Căşiel, o oază de linişte şi bucurie întru Domnul. Mergeam pentru prima data şi am avut bucuria să stau două zile acolo. Aşa cum se întâmplă de multe ori, bucuria se face tot mai mare şi mai mare.
Acolo, în a doua zi, a venit o doamnă însoţită de o prietenă. Doamna s-a aşezat alături de noi şi a început şi dânsa să ajute la bucătărie, că e toamnă deja şi se pregătesc legumele pentru iarnă. Eram acolo cam de toate vârstele, tinere si mai puţin tinere. Se vorbea despre mănăstiri, despre viaţa în mânăstire, despre cum se face dulceaţa de struguri, despre serviciu, despre neputinţe omeneşti, despre cărţi duhovniceşti, despre boli, despre sfinte moaşte…Aşa am ajuns să vorbim despre sfinţii închisorilor şi despre Aiud.
Doamna, mică de statură, cu ochii luminoşi şi faţa zâmbitoare, stătea în dreapta mea. Îmi arată braţele şi îmi spune că erau negre, şi cu găuri, iar acum nu mai sunt aşa, îmi arată un picior şi îmi spune că şi acolo e vindecată, că i-au rămas doar urme. Braţele, picioarele şi jumătate din corp, până la torace îi fusese înnegrit şi plin de găuri, de răni sângerânde, răni deschise… Medicii nu ştiau ce ar fi putut declanşa o astfel de boală. Medicul ei, o doamnă, i-a indicat o mulţime de medicamente. Lumea o ocolea, fugea din calea ei, deşi boala nu era molipsitoare. Avea doar o mână de prieteni care nu se temeau de ea, şi cu care mergea la mânăstiri prin ţară… Boala i se declanşase în urmă cu trei ani.
O priveam cu uimire. Era împăcată cu sine, plină de nădejde şi de bucurie. Repeta mereu că pentru păcatele ei era aşa, că acelea erau păcatele ei care din interior au ieşit la suprafaţă. Nu învinovăţea pe nimeni şi nu vorbea de rău pe nimeni. “Pentru păcatele mele”, repeta mereu.
S-a uns cu untdelemn adus de la diferite mânăstiri din ţară. Dar când a început să se ungă numai cu untdelemn din candela de la icoana Maicii Domnului de la Aiud, a început să se vindece. De două ori pe an merge la Aiud.
Ne arătă iar braţele curate, sănătoase, doar cu câteva pete mici, mici, puţin mai închise la culoare decât pielea dânsei. Doamna Ana I. din Satu Mare.
Am dat Slavă lui Dumnezeu. Vedeam o mărturie vie, o minune.
Apoi, doamna arătă celălalt picior. Acolo pielea mai era neagră şi mai avea o rană deschisă. Doar aceea a mai rămas.
S-a dus la medic şi i-a arătat că s-a vindecat. A întrebat-o ce anume a făcut, pentru că pentru boală ei nu există vindecare! Acest lucru nu i-l spusese mai înainte, doar acum, când a văzut-o vindecată.
Doamna Ana i-a mărturisit că sfinţii de la Aiud au vindecat-o, că s-a uns cu untdelemnul din candelă. Azi doamna doctor are în cabinet icoana Maicii Domnului cu sfinţii mărturisitori de la Aiud.
Acum doreşte sa scrie o scrisoare in care sa specifice, cu ajutorul medicului, denumirea exacta a bolii si tot ce a trăit, apoi sa o dea părintelui de la Aiud.
Calendarul ortodox român a mai primit în rândul său 4 ostaşi mucenici: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Dumitru din Mocod, Marin Grigore din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu. Aceşti sfinţi năsăudeni au suferit martiriul în ziua de 12 noiembrie a anului 1763. Au fost apărători ai credinţei strămoşeşti şi ai neamului românesc. De aceea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a hotărât trecerea lor în rândul sfinţilor, cu ziua de pomenire, 12 noiembrie.
Despre viaţa şi faptele muceniceşti ale sfinţilor năsăudeni am aflat mai multe de la părintele Ioan Alexandru Mizgan, preot la Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Oradea şi autor al volumului „Ofensiva uniatismului în Ţara Năsăudului în secolul al XVIII-lea. Martiriul lui Tănase Todoran”.
Înrudit cu George Coşbuc
Sfântul Atanasie Todoran s-a născut într-o familie de ţărani liberi de pe Valea Sălăuţei, în satul Bichigiu, judeţul Bistriţa-Năsăud, înainte de anul 1663. Dragostea faţă de credinţa strămoşească a avut-o de mic, mai ales că din familie făceau parte preoţii Coşbuc din Hordou, nimeni alţii decât stămoşii poetului George Coşbuc. Datorită educaţiei primite, a ajuns fruntaş în comună, a fost jude şi colector al dărilor în comunele de pe Valea Bichigiului şi a Sălăutei.
De tânăr a avut în sânge iubirea de ţară, şi toată viaţa a luptat pentru apărarea ei. A făcut parte şi dintr-un regiment de apărare a Vienei. Dar nemaisuportând despărţirea de neamul său şi tot amânându-i-se eliberarea, a dezertat şi s-a întors acasă.
A fost urmărit, dar s-a refugiat în Munţii Ţibleşului, în Maramureş şi în Ţara Chioarului. De aici, a trecut în Moldova, unde a slujit mai mulţi ani, cum atestă fragmentul unui document emis de domnitorul Mihai Racoviţă, din care reiese că îl eliberează din oaste pe Atanasie - în vârstă de 74 de ani - după ce a slujit 13 ani în rang de căpitan, şi că este ridicat la rang de răzeş.
Cu toate acestea, nu a scăpat de pedeapsa pentru dezertare, fiind închis câţiva ani în Turnul Dogarilor din cetatea Bistriţei. După eliberare, s-a întors la Bichigiu.
Apărător al Ortodoxiei şi al neamului
Nu se ştie exact câţi copii a avut, probabil o fată şi un băiat. Fiica posibil să-i fi murit, atunci când el se ascundea de austrieci. Despre fiul lui se ştie că, fiind pe moarte, iar în sat nefiind nici un preot ortodox, bătrânul Atanasie s-a opus cu îndârjire împărtăşirii acestuia cu azimă, precum şi spovedirii lui de către un preot unit. Înmormântarea a fost făcută în cele din urmă în ritul credinţei strămoşeşti.
În anii 1761-1762, a negociat, împreună cu alţi fruntaşi din ţinutul Năsăudului, militarizarea a 21 de comune de pe Valea Bichigiului, Sălăuţei şi Someşului Mare. A mers la Viena, împreună cu alţi români, unde a încheiat pactul cu guvernul austriac. Au primit asigurări că, după intrarea în regimentul grăniceresc, românii din ţinutul Năsăudului vor beneficia de mai multe drepturi.
Sfântul Atanasie a cerut ca, prin înfiinţarea regimentului de graniţă, românii să nu fie siliţi să-şi lepede credinţa ortodoxă, căci de mulţi ani ortodocşii transilvăneni se confruntau cu impunerea, aproape pe orice cale, a credinţei greco-catolice.
Nu după mult timp, Atanasie a înţeles planurile ascunse, că nu s-a ţinut deloc seama de dorinţa românilor. După ce a văzut acestea, a trecut în tabăra adversă şi a început să se opună pe faţă procesului de militarizare. Năsăudenii, la rândul lor, au înţeles că sistemul grăniceresc urmărea să-i convertească la catolicism şi, apoi, că nu se respecta promisiunea ridicării iobăgiei, de aceea mocnea în ei un sentiment de revoltă împotriva asupritorilor.
„Aruncaţi afară păgânii dintre hotarele noastre!”
Părintele Alexandru Mizgan ne spune că „Militarizarea zonei Năsăudului a început în luna august 1762, când au fost trimişi ofiţeri de la Viena la Năsăud, să organizeze regimentul. La 10 mai 1763, considerându-se că munca de organizare s-a încheiat, generalul Bukow, cu o mare suită şi însoţit de episcopul unit Petru Pavel Aron (1754-1764), a venit să primească jurământul grănicerilor năsăudeni şi să le sfinţească steagul. Aceste momente solemne au fost organizate la Salva, pe platoul numit «Mocirlă».”
Generalul Bukow, a fost trimis de împărăteasa Maria Tereza să urmărească şi să impulsioneze în Ardeal trecerea la catolicism a ortodocşilor.
„Când cele două batalioane de infanterie şi opt companii de cavaleri stăteau înşirate lângă comuna Salva, continuă pr. Alexandru Mizgan, în faţă a ieşit călare bătrânul Tănase Todoran din Bichigiu, care slujise ca soldat încă de sub împăratul Carol al VI-lea şi le-a rostit grănicerilor următoarea cuvântare:
«De doi ani noi suntem cătane, adică grăniceri, şi carte n-am căpătat de la înalta împărăteasă, că suntem oameni liberi! Ne-am scris iobagi, dăm dare, facem slujbe cătăneşti, copiii noştri vor merge până la marginile pământului să-şi verse sângele, dar pentru ce? Ca să fim robiţi, să n-avem nici un drept, copiii noştri să fie tot proşti, ori vor învăţa ceva, ori ba? Aşa nu vom purta armele, ca Sfânta Lege să ne-o ciufulească. Jos armele! Aruncaţi afară păgânii dintre hotarele noastre! Auziţi creştini români, numai atunci vom sluji, când vom vedea carte de la înălţata împărăteasă, unde-s întărite drepturile noastre; până atunci, nu, odată cu capul. Ce dă Gubernia şi cancelaria din Beciu, e nimica, îs minciuni goale de azi, de mâine»”.
„Nu ne tulbura pe noi în credinţa noastră!”
Cuvântarea înflăcărată a bătrânului Tănase Todoran a avut efect imediat. În acel moment, a început revolta. Aceasta se datorează şi faptului că toţi ofiţerii regimentului erau austrieci, ei nu cunoşteau obiceiurile locului şi îi dispreţuiau pe români. Grănicerii abia intraţi în serviciul militar erau trataţi cu severitate excesivă. O profundă indignare a cuprins inimile credincioşilor când au observat că ofiţerii regimentului îşi băteau joc de religia şi de Biserica românească, încercând să-i atragă la catolicism.
„Se spune că bătrânul Tănase Todoran s-a dus la episcopul Petru Pavel Aron, şi i-a spus: «Fătul meu, de unde eşti?». Acela i-a răspuns: «De la Blaj!». Tănase Todoran a adăugat: «Dacă eşti de la Blaj şi împărăteasa ţi-a dat domeniu, du-te acolo şi stai liniştit, nu ne tulbura pe noi în credinţa noastră!». După aceea, l-a luat pe vlădică de mână şi l-a condus ca să nu năvălească asupra lui mulţimea tulburată. Grănicerii l-au înfruntat şi pe generalul Buccow, încât acesta şi episcopul Aron au scăpat prin fugă. A doua zi după rebeliune, grănicerii au reţinut armele, iar steagurile le-au dus la Năsăud şi le-au predat preotului spre a le păstra în biserică” , mai precizează părintele Alexandru Mizgan.
„În pământ de m-or băga / Nu mă las de legea mea”
La scurtă vreme după rebeliune, a venit la Salva o comisie aulică spre a face cercetări asupra celor petrecute pe platoul „Mocirlă” în mai 1763. Cercetările au durat 6 luni. Ancheta se îndrepta împotriva principalului autor al rebeliunii, Tănase Todoran din Bichigiu. Acesta n-a retractat nimic şi, cu un curaj mucenicesc, şi-a asumat răspunderea celor întâmplate. Şedinţa s-a pronunţat în ziua de 12 noiembrie 1763, şi conţine următoarele pedepse: Tănase Todoran a lui Dănilă din Bichigiu în vârstă de 104 ani să fie frânt cu roata de sus în jos, capul lui să fie legat de o roată, pentru că a reţinut pe oameni de la unire şi de la înrolare. Vasile Dumitru a popii din Mocod, Marin Grigore din Zagra, Vasile Oichi din Telciu, condamnaţi la moarte prin spânzurătoare şi trupurile neînmormântate, pentru aceeaşi vină. Alţi 15 conducători de revoltă au fost graţiaţi de la spânzurătoare în schimbul a 6000 de lovituri de verigi date de soldaţi, ceea ce tot moarte sigură a însemnat.
Capetele celor martirizati au fost ridicate pe pari la poarta caselor în care locuiseră, iar bucăţi din trupurile ciopârţite au fost aşezate la răscruci de drumuri.
La executarea pedepsei, atât Tănase Todoran, cât şi confraţii săi de supliciu, şi-au păstrat sângele rece, declarând că nu regretă suferinţa morţii pentru dreptate şi lege, fiindcă este mai bine să-şi piardă viaţa decât să trăiască în robie, că e mai frumos a muri pentru lege decât a te face vânzătorul ei.
Tradiţia a păstrat în cântece şi doine cuvintele pe care Tănase Todoran a lui Dănilă din Bichigiu le-a rostit în timpul groaznicelor torturi la care a fost supus pentru credinţa strămoşească şi dreptatea socială a românilor năsăudeni:
«Nu vă daţi feciori cătane
Că-ţi purta păduci cu coarne
Asta v-o spune de un an
Moşul vostru Todoran
În pământ de m-or băga
Nu mă las de legea mea
Asta-i legea lui Hristos
Sloboziţi puştile jos...»
Sfinţii Năsăudeni au fost cinstiţi neîncetat
Din descrierea revoltei, a anchetei, a procesului şi a declaraţiei lui Tănase Todoran, rezultă că lupta şi jertfa vieţii lui, precum şi a confraţilor săi de martiriu, a fost în primul rând împotriva împilării de orice natură: socială, politică şi religioasă. Pedepsele care au fost aplicate românilor năsăudeni au făcut ca, pe moment, românii să refuze categoric intrarea în regimentele grănicereşti.
Primind moarte martirică, Atanasie şi-a vărsat sângele pentru credinţa strămoşească şi pentru drepturile românilor transilvăneni. De atunci şi până astăzi, cinstirea memoriei celor 4 mucenici se face neîntrerupt în conştiinţele ortodocşilor năsăudeni.
Gripa porcină continuă să producă panică în lume, iar părerile referitoare la gravitatea situaţiei sunt împărţite. În România, numărul bolnavilor de gripă nouă creşte de la o oră la alta, ajungând să depăşească 1.100. Numai în ultimele 24 de ore au fost confirmate 89 de noi îmbolnăviri. Situaţia nu este îmbucurătoare nici peste ocean. În SUA, aproape 3900 persoane, din care 540 copii, se presupune că au murit din cauza noului virus AH1N1 al gripei porcine.
