Ceea ce e cu neputinţă la oameni e cu putinţă la Dumnezeu!

Au trecut 20 de ani de la ceea ce am crezut că a fost o revoluţie. Libertatea a fost câştigată cu preţul sângelui: cei mai mici şi mai curaţi, copiii şi tinerii s-au oferit primii ca să-l plătească. Şi noi aşa am crezut că revoluţia a biruit comunismul. Dar… Dar teroriştii prinşi trăgând asupra populaţiei au dispărut, iar despre cine a condus din umbră măcelul nu vorbeşte nimeni. Nici un proces, nici un vinovat. De asemenea, am tot aşteptat, dar procesul comunismului nu s-a făcut nici până astăzi, deşi sute de mii de români au fost omorâţi în puşcării şi lagăre, au fost deportaţi în Siberia sau omorâţi în faţa casei pentru că au refuzat să-şi cedeze pământul. Şi mai sunt multe care ar mai putea fi pomenite aici. De cine oare le-a fost şi le este frică conducătorilor noştri? Oare încă nu a căzut comunismul?

Minciuna sau Publicitatea

Comuniştii impuneau minciuna prin teroare şi forţă; acum s-a renunţat la teroare, căci nu mai este nevoie. Minciuna a sublimat în retorică a politicienilor, strategie publicitară, pseudoştiinţă de popularizare, campanie mediatică etc.

Diferenţa? La comunişti, minciunea era oficială, dar mai nimeni nu credea în ea. Acum nimeni nu mai ştie care e adevărul, şi cel mai rău lucru este acela că pe cei mai mulţi nici nu-i mai interesează.

Proletcultismul sau Cultura de masă

Comuniştii îi persecutau pe intelectuali, îi denigrau şi-i aruncau în închisori pentru ca nu cumva să vorbească poporului şi să-i trezească conştiinţa. Acum nimeni nu mai are nevoie de cărturari. Poate doar dacă pot produce o reclamă publicitară, dacă sunt în stare să susţină o idee la modă sau altceva din care să iasă bani. Oricum nu-i mai ascultă nimeni decât dacă sunt puternic mediatizaţi, adică dacă spun ce vor stăpânii.

Diferenţa? Atunci cultura era făcută de către proletari în spiritul ideologiei materialiste. Cărţile se găseau greu, dar românii iubeau cartea şi citeau. Acum cultura e făcută prin televiziune şi ziare în spiritul divertismentului şi a consumatorismului. Cărţile sunt peste tot, dar majoritatea românilor abia mai găsesc timpul şi dispoziţia să citească ziarul.

Antiromânismul bolşevic sau Xenofobia

Comuniştii reprimau sentimentul naţional; acum însă ziarele „democratice” şi intelectualii complexaţi de cultura „minoră” a poporului român au preluat rolul partidului, batjocorind orice încercare de renaştere a culturii române şi a dragostei de neam. Eminescu e declarat extremist sau nebun, împreună cu toţi cei care mai îndrăznesc să creadă în valorile neamului românesc. Oricum naţionalismul a devenit desuet, cine mai crede în el?

Naţionalizarea sau Privatizarea

Ceea ce a făcut naţionalizarea între 1945 şi 1964 a reuşit privatizarea în ultimii 20 de ani. În urma acesteia, pământurile şi cea mai mare parte a economiei ţării au trecut din proprietatea statului român în aceea a companiilor transnaţionale. Deci practic, statul comunist nu a fost decât un intermediar în desproprietărirea poporului român şi în împroprietărirea companiilor străine. A luat de la români în timpul comuniştilor pentru a da totul străinilor astăzi ori direct prin privatizare, ori indirect printr-o politică total defavorabilă românilor pseudoîmproprietăriţi.

Astfel că, România, una dintre cele mai bogate ţări din Europa, a ajuns să nu-şi mai poată întreţine poporul. Peste 4 milioane de români şi-au părăsit casele pentru a căuta o bucată de pâine şi o viaţă mai bună în străinătate. În comunism robeam la stat, acum ne înrobeşte o muncă epuizantă la străini. Nu mai vorbim de datoriile din bănci, prin care o mare parte a românilor nu sunt deplini stăpâni nici pe propria casă. Însăşi impozitarea a tot ce foloseşte omul, chiar şi a aerului se preconizează, ne sugerează că totul aparţine stăpânirii căreia trebuie să-i plătim pentru folosinţă.

Ateismul sau Corectitudinea politică

După 40 de ani de persecuţii şi oprimare a sentimentului religios, după 1990 am avut în sfârşit libertatea să ne manifestăm credinţa. Dar darvinismul a rămas ideologia oficială a şcolii româneşti, impus, de altfel, printr-o directivă a Consiliului Europei. Simbolurile religioase sunt în discuţie să fie scoase din şcoli şi instituţii publice, iar Bisericile au început să se golească din nou. De ce? Libertatea credinţei a fost asociată libertinajului unei vieţi lipsite de Dumnezeu: în prezent în ţara noastră se fac în medie peste 600 000 de avorturi pe an; pornografia a devenit cultură de masă; peste 30% din familiile formate divorţează, iar 80 000 de copii trăiesc fără cel puţin unul dintre părinţi.

Securitatea sau Televizorul

Comuniştii întreţineau un aparat represiv extrem de complicat şi extins pentru ca poporul să nu se revolte împotriva sistemului. Acum aproape totul se rezolvă cu televizorul. Prin el, se pasivizează indivizii, se slăbeşte spiritul critic, se anihilează tensiunile, se creează false probleme şi se elimină cele adevărate, îndeobşte sunt controlate masele. De acum înainte revoluţie stradală nu se mai poate face decât deţinând frâiele „democratice” ale mijloacelor de manipulare în masă.

Puţin cam tristă această retrospectivă. Putea oare fi alta soarta poporului nostru după 1990? În mod cert da, pentru că nimic nu ne-a fost impus cu forţa. Însă undeva am greşit.

Nu cumva acolo că am uitat că numai Bunul Dumnezeu ne-a fost de-a lungul veacurilor sprijin si apărare? Nu cumva pentru că nu am înţeles că esenţa comunismului a fost chiar minciuna, ateismul, antiromânismul, desfrânarea şi hoţia?

Jertfa copiilor din decembrie trebuia continuată, căci fiara comunistă nu murise încă, ci fusese doar ceva ameţită. Se putea oare ca această fiară care peste 50 de ani se hrănise din sângele poporului român, din batjocorirea şi întinarea sufletului său, să fie biruită doar în câteva zile? Nu erau oare nevoie de mai mulţi ani de luptă încordată pentru a ne putea recăpăta libertatea?

Dar ea hidra roşie, atunci la 1990 şi după, s-a prefăcut că este moartă, tocmai pentru a ne înşela trezvia şi a ne face să încetăm lupta, ceea ce s-a şi întâmplat. Şi ca să ne spurce cu totul şi să ne ia din nou în aspra robie şi-a dat trupul de mâncare poporului român: desfrânarea şi avortul, minciuna, lăcomia şi hoţia, mândria şi credinţele bolnave, nădejdea în ideologii şi puteri mondiale, mai curând decât în Bunul Dumnezeu, toate acestea au constituit, de ce să nu spunem adevărul, pâinea cea de toate zilele pentru mulţi dintre români.

În toată această vreme Hristos ne aştepta să-i cerem ajutorul; ne chema în taină să ne împărtăşim cu trupul şi sângele Lui pentru a ne face părtaşi vieţii celei veşnice. Câtă bucurie! Să fii cu Dumnezeu, cu Cel pentru Care se murea în puşcăriile comuniste; împreună cu Acela de care 40 ani s-au luptat comuniştii ca să ne despartă.

În schimbul ajutorului pe care ca întotdeauna Hristos vroia să ni-l dea, El nu ne cerea altceva decât puţin mai multă curăţenie sufletească, puţin mai multă credinţă, nădejde şi, bineînţeles, mai multă dragoste. Acea dragoste jertfitoare care-ţi umple sufletul şi-ţi luminează mintea, care e suficientă ca să poţi fi cu adevărat fericit.

Noi însă am preferat să ascultăm de directivele Europene şi de asprele cerinţe ale Băncilor Mondiale. Aşa am fost făcuţi să credem prin împărtăşirea din trupul fiarei, să credem că de la Apus ne va veni tot belşugul şi fericirea, confortul şi bunăstarea.

Am învăţat oare ceva acum la 20 de ani de la revoluţie?

Am putea să o luăm din nou de la început, cumva de la jertfa acelor copii care au crezut într-o lume mai bună?

Cu siguranţă da, căci Dumnezeu nu e ca oamenii să ţină minte răul şi să se răzbune pe cel care cu părere de rău şi cu smerenie se întoarce ca fiul risipitor.

Nu se poate ca Bunul Dumnezeu care s-a jerfit pentru tot omul să nu ne ierte mintea copilărească şi înşelarea în care ne-am complăcut, să nu ne treacă cu vederea toată nerecunoştinţa de care am dat dovadă în ultimii 20 de ani. El ne aşteaptă cu smerenia şi blândeţea Sa dumnezeiască, ne aşteaptă încă, pe noi poporul Său; ne aşteaptă ca să ne facă iarăşi părtaşi ospăţului împărătesc bucurându-ne de libertatea şi viaţa pe care numai El ni le poate da cu adevărat.

Aşadar, trebuie să o luăm din nou de la început, cu gândul că ceea ce e cu neputinţă la oameni e cu putinţă la Dumnezeu. La Dumnezeu toate sunt cu putinţă. (Matei 19:26)

Gheorghe Fecioru

Sursa: http://www.familiaortodoxa.ro

Aflarea în treabă ca metodă de lucru la români. Să ne fie ruşine!

Pe site-ul sfinti romani in care sunt prezentati toti sfintii romani din secolul III pana azi, fiecare cu viata si nevointele sale, pentru perioada 1950-2006, am gasit doar aceasta listuta pe care o redau mai jos. Va invit sa o cititi cu atentie.

Monahul Gudiil Avacaritei - Manastirea Neamt
Monahul Paisie Nichitescu - Manastirea Sihastria
Protosinghelul Eftimie Tanase - Manastirea Agapia Veche
Ieromonahul Damian Stog - Schitul Sf. Ioan Botezatorul Iordan
Schimonahia Melania Mincu - Schitul Sf Ioan Botezatorul Iordan
Monahia Agafia Ilie - Manastirea Agapia Veche
Schimonahul Iuvenalie Barsan - Manastirea Slatina
Protosinghelul Danul Pricop - Manastirea Slatina Suceava
Monahia Epraxia Malau - Manastirea Varatec
Protosinghelul Iosif Rusu - Manastirea dintr-un Lemn
Schimonahia Valentina Neacsu - Pustnica din din Muntii Sihlei
Monahul Damian Taru - Manastirea Neamt
Ieroschimonahul Danul Tudor - Schitul Rarau
Sfantul Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt
Schimonahul Gherasim Carja, Manastirea Neamt
Protosinghelul Mihail Badila, Schitul Pestera Ialomicioarei
Monahia Agatonica Bordacel, Manastirea dintr-un Lemn
Protosinghelul Vasian Scripca - Manastirea Secu
Arhimandritul Sava Cimpoca - Schitul Sf. Ioan Botezatorul
Schimonahul Iona Balasescu - Sihastria Cavsocalivia - Muntele Athos
Monahul Atanasie Pavaluca - Manastirea Neamt
Monahul Evghenie Dumitrescu - Schitul Brazi - Vrancea
Ieromonahul Cosma Popa - Manastirea Cocos Tulcea
Ieromonahul Varnava Lasconi, Manastirea Bistrita Valcea
Sfantul Ioan Episcopul cel Minunat - Schitul Sihla
Richard Wurmbrand si Ortodoxia

Doar 26 de oameni s-au invrednicit a deveni sfinti. Toti cu o singura exceptie provin din cinul monahal. Cu doua-trei exceptii au vietuit cu totii in manastirile din Moldova. Cu totii, cu o singura exceptie, au murit de moarte buna pe patul lor. Un singur mucenic e strecurat in lista, ieroschimonahul Daniil Tudor. In finalul listei, Richard Wurmbrand, care nici macar nu e ortodox.
Din parcurgerea listei se desprind trei concluzii:
1)Ca doar vietuitorii din manastiri au acces la sfintenie. Cu cat stai mai mult in manastire, sansele sporesc;
2)Au prioritate surorile si mamele marilor duhovnici;
2)Ca in timpul regimului comunist prigonitor de crestini, a fost un singur martir, doar Sandu Tudor.
Sa ne fie rusine! Sa ne fie rusine ca sfinti martiri de la Aiud, Gherla, Pitesti, Canalul Dunare-Marea Neagra si toate lagarele de munca fortata, nu au loc pe listele sfintilor. Unde sunt Arsenie Boca, Ilarion Felea, Gherasim Iscu, Valeriu Gafencu si multi altii? Sa ne crape obrazul de rusine pentru nedreptatea pe care le-o facem de 20 de ani. De aceea nu ne mai rabda nici pamantul!

Sursa:

http://emilia-corbu.blogspot.com

Cuviosul Paisie Aghioritul: Litera legii ne omoara… Cel ce are smerenie nu face niciodata pe dascalul.

Crestinul… nu trebuie sa fie fanatic, ci sa aiba dragoste fata de toti oamenii. Cel ce arunca cuvinte fara discernamant face rau, chiar daca are dreptate. Am cunoscut un scriitor care avea multa evlavie, dar vorbea mirenilor cu un limbaj plin de cruzime, care patrundea in profunzime si tulbura. Odata imi spunea: “La o intalnire am spus aceasta si aceasta unei doamne”. Dar modul in care i-a vorbit a terminat-o. A jignit-o inaintea tuturor. “Asculta”, ii spun, “tu arunci in ceilalti coronite de aur cu diamante, insa asa cum le arunci spargi capetele, si nu numai pe cele sensibile, ci chiar si pe cele tari“.

Sa nu aruncam cu pietre in oameni… in mod “crestinesc”… Cine mustra inaintea celorlalti pe cineva care a pacatuit sau vorbeste cu patima despre o oareceare persoana, unul ca acesta nu e miscat de Duhul lui Dumnezeu, ci de celalalt duh. Modul de a proceda al Bisericii este dragostea. El difera de cel al juristilor. Biserica le priveste pe toate cu indelunga-rabdare, si cauta sa ajute pe fiecare, orice ar fi facut, oricat de pacatos ar fi.

Vad la unii crestini un mod ciudat de logica. E buna evlavia lor, e buna si dispozitia pentru bine, dar e nevoie si de discernamant si largime duhovniceasca in care sa actionam cu discernamant duhovnicesc, pentru ca altfel ramanem la “litera legii” iar “litera legii omoara”. Cel ce are smerenie nu face niciodata pe dascalul. Asculta si, atunci cand i se cere parerea, vorbeste cu smerenie. Niciodata nu spune “eu” ci “gandul imi spune” sau “Sfintii Parinti au spus”. Adica vorbeste ca un ucenic. Cel care crede ca este destoinic sa indrepte pe altii are mult egoism.

- Parinte, dar atunci cand cineva incepe de la intentia cea buna spre a face ceva si ajunge la extreme, lipseste discernamantul ?

- Lucrarea lui are inlauntrul ei un egoism de care nu isi da seama, deoarece nu se cunoaste pe sine, si de aceea cade in extreme. De multe ori unii incep prin evlavie, dar unde ajung? Precum iconolatrii si iconomahii. Extrema la unii, extrema si la ceilalti. Primi au ajuns pana intr-acolo incat sa rada icoana lui Hristos si praful vopselelor sa il puna in Sfantul Potir, ca sa se faca mai buna Sfanta Impartasanie. Ceilalti ardeau icoanele si le aruncau… De aceea Biserica a fost nevoita sa puna icoanele sus, ca sa ne inchima si sa acordam cinste persoanelor zugravite pe icoane.

Fragment din “Trezire Duhovniceasca” – cuvinte duhovnicesti ale p.Paisie Aghioritul

Sursa:

http://www.sfantulioanrusul.ro

Cipuri la toate maşinile, în cel mai scurt timp

Rovinieta electronica ar putea fi introdusa in primul trimestru din 2010, iar prin acest sistem se va putea verifica daca soferul a achitat sau nu taxa de drum, a declarat luni, la Senat, secretarul de stat in MTI, Marin Anton, potrivit NewsIn. Ministerul Transporturilor a anuntat ca din vara acestui an va fi functional sistemul electronic de verificare a rovinietelor. Incepand cu introducerea sistemului de monitorizare a rovinietei, nu va mai fi nevoie de aplicarea unor autocolante. Sistemul va functiona in paralel cu vechea rovinieta cu autocolant.

"Prin implementarea sistemului la plata rovinietei, numarul masinii va fi introdus intr-o baza de date, iar ulterior, prin intermediul camerelor instalate pe drumurile nationale se va verifica daca rovinieta a fost achitata. Cu banii de pe rovinietele electronice se va reusi strangerea unor bani pentru drumuri. Licitatia a avut loc fiind castigata de o firma dar exista acea perioada de zece zile pentru depunerea contestatiilor" a declarat pentru NewsIn, directorul general al CNADNR, Dorina Tiron.

Sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare si control a rovinietei necesita o investitie de 38,45 milioane lei plus TVA, aceasta fiind suportata din bugetul Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR).

Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) ofera pana la 93.870.000 lei, fara TVA, echivalent a 22.350.000 euro, pentru achizitionarea unui sistem informatic de emitere, gestiune, monitorizare si control a rovinietelor.

"Valoarea estimata pentru contractul supus procedurii de achizitie publica este de 38.451.000 lei, echivalent a 9.155.000 euro. Autoritatea contractanta isi rezerva dreptul de a atribui servicii similare (cf art. 25 alin.(1) din OUG nr. 34/2006) pentru o valoare estimata de 55.419.000 lei, fara TVA, echivalent a 13.195.000 euro, rezultand o valoare estimata de 93.870.000 lei, fara TVA, echivalent a 22.350.000 euro", potrivit unui anunt al CNADNR din septembrie.

Data limita pana la care companiile au depus ofertele a fost stabilita pe 2 noiembrie 2009.

"(...) rovinieta electronica permite plata si punerea acestui sticker in parbriz si urmarirea electonica, asa cum se face in tarile Uniunii Europene, in mod modern si civilizat. Va exista un sistem computerizat de urmarire a platii, practic rovinieta inseamna plata taxei de drum pentru autovehicule " a explicat secretarul de stat in MTI Marin Anton.

Sursa: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-6782514-rovinieta-electronica-putea-introdusa-primul-trimestru-din-2010.htm

Un editorial de exceptie. LECTIA DE PATRIOTISM: Batranul si steagul

„În lutul greu din care am plecat / Am frãmântat simţire. / Din urã am clãdit iubire. / Între seninul din Înalt / Şi jalnicul de jos / Mereu m-am întors / În lutul greu din care am plecat. / N-am fost învins, dar nici n-am câştigat. / Mi-e barba albã, încâlcitã, roasã. / Pãrinte, o sã vin curând acasã”. (21 Decembrie 1989)

Era acum 20 de ani, pe 21 decembrie. Luasem bataie deja, pe bulevardul Magheru, de la primii scutieri pe care-i vedeam pe viu in viata mea. Fugisem spre centru impreuna cu prietenii mei tonitzisti, ingramaditi vreo sapte intr-o Dacie, la risc. Lucram la un mozaic la Combinatul Fondului Plastic. Impropriu spus lucram. Ne invarteam in cerc, frematand in jurul unui aparat de radio din centrul unei hale imense. In momentul in care s-a intrerupt transmisia, am zbughit-o ca din pusca. L-am imbrancit pe portarul care, deja avizat, incerca sa ne impiedice si, cu artistul plastic care ne coordona la volan, am gonit-o pe strazile pustii, din zona Casei Scanteii, pana la prima baricada. Pe drum, nici picior de militian. Normal, cu totii erau acum in fata noastra, intre Romana si Universitate. Ajunsi si noi in prima linie, ne-am bucurat sa ne regasim alti prieteni si colegi, inclusiv pe frate-miu cel mare, George, care-l tinea in spate, pentru a face poze mai bune, cand pe Pascal Ilie Virgil cand pe Titi Calistru, deveniti apoi fotografi la “Romania libera”. Era ca o intrunire de gasca, extinsa apoi la Universitate cu toate cunostintele mele din Bucuresti, toti artistii, nebunii si rebelii Capitalei, de la “Tonitza” si Institutul “Nicolae Grigorescu” pana la rockerii din “Lido” si “Cina”.
Pe moment ne blocasem pe Magheru, in dreptul terasei “Gradinita” – acum McDonald’s, pentru cei mai tineri - si cantam, din rarunchi si in genunchi, “Desteapta-te, romane!”. Din cand in cand incercam sa vorbim cu pustanii in uniforma din fata noastra, cu ochii de sub vizeta castii dilatati. Eram de-o varsta. In spatele lor, se vedeau barosanii din Militie, civili si, mai departe, restul trupelor, inarmate si sprijinite de mijloacele speciale de interventie. Armata, ca sa fie foarte clar. Noi, turbulentii linistii publice, incercam sa ne unim cu cei de la Universitate. Dupa un du-te–vino intre grupul de nebuni din mijlocul strazii – vreo 50-70 de oameni – si scutierii, care pareau mai inspaimantati ca noi, a urmat brusc, atacul. Langa mine, chiar in primul rand, era un tatic cu un copilas de trei anisori pe umeri, care strigase incontinuu “Libertate te iubim, ori invingem ori murim!”. Fiul meu cel mare e generatia 1989; avea aproape un an in decembrie. Era acasa, dar, cand ma uitam la camaradul meu de revolta, parca il vedeam pe el, cam ingrozit la gandul a ce va urma. Dupa ce-am luat primele “bulane” in cap m-am repezit la copil si l-am prins inainte de a cadea si a se izbi si el, ca tatal lui, de asfaltul de-acum stropit cu sange. In timp ce taica-sau si prietenii mei erau cam calcati in picioare, eu, cu copilul la piept, am reusit sa fug pe straduta care duce spre Piata Amzei, acum “Take Ionescu”, si-am intrat, pe bajbaite, in primul magazin intalnit. Zdrang, s-a auzit zavorul dupa intrarea mea. Era un “Vanatorul si Pescarul” si vanzatoarele ma stiau, fiind cam amator de efecte militare. Mi-am lipit fata de geamul rece de la intrare in timp ce doamnele au inceput sa-l mangaie pe copilas. Ca printr-o minune a trecut si tatal, in goana. L-am tras in magazin, refugiindu-ne apoi cu totii, pe podea, dupa tejghea. L-am reintalnit zilele si lunile urmatoare pe iubitorul de libertate, in CC, pe 22 decembrie, cu arma in mana, apoi prin structurile de conducere ale “Frontului”. Ajunsese mare. Mereu ma imbratisa si-mi multumea c-un evluviu de recunostinta pentru ca i-am protejat, atunci, copilasul. La cateva luni, ne-am intalnit intamplator pe strada. M-a tras deoparte si, rotindu-si ochii in toate partile, mi-a spus, soptit: “Victor, plec ‘afara’. Si nu ma mai intorc. E de rau. Am vazut prea multe…”. Si s-a dus. Sper c-o fi bine acum…
Dupa ce a trecut primul val de scutieri, ne-am refacut grupul de golani strangandu-ne de pe stradute – ca izvoarele care se varsa intr-un lac - in Piata Romana, unde, mi-aduc aminte, trona un cilindru mare de ciment, pe care Ceausescu vroia sa inalte un monument. Cu forte proaspete si nervi cu carul ne-am asmutit noi asupra pifanilor. De data asta au luat-o ei la fuga. Incet, incet, strigand, scandand si cantand, am castigat metru cu metru pana la “Scala” si, apoi, am “cucerit” si intersectia. Deja puteam sa ne-auzim fratii de la Universitate. Dar pan-aici ne-a fost.
Dincolo de trupeti duduiau TAB-urile, se invarteau turelele cu mitraliere si straluceau baionetele pe deasupra castilor de razboi ale militarilor insirati de-a latul bulevardului. Mai multi oameni pe trotuare: curiosii si fricosii. In plina strada, aceeasi mana de nebuni de la Romana. In fruntea noastra, parca de nicaieri, aparuse un batran. Cu parul si barba alba. Avea o figura de dac liber. Ochii ii straluceau in seara care se lasa. Se vedea ca astepta momentul asta de vreo 45 de ani. Schiopata, sau cel putin asa imi aduc eu aminte. Intr-o mana avea un baston. In cealalta un steag: Tricolorul. Flutura deasupra noastra, curat, fara stema si fara gaura. Cand au inceput sa se indrepte spre noi militarii cu baionetele la arma si TAB-urile dupa ei, trei sferturi dintre noi am tulit-o automat inapoi, in pas grabit, chiar alergand. Cand ne-am uitat in spate, intre noi si militari, in mijlocul drumului, acum pustiu de partea noastra, batranul. Singur. Nu se miscase nici un centimetru. Tinea steagul sus de tot, cu o singura mana, intinsa, si cu cealalta se sprijinea bine in baston, pregatit de infruntare, ce putea sa-i fie fatala. Unii dintre noi ne-am oprit, rusinati dar si speriati la ce putea sa i se intample batranului. Cativa ne-am intors si am fugit la batran. Cu forta, l-am tras deoparte, schiopatand si fugind apoi pe strazile adiacente pana ne-am regasit la Universitate. Cand a inceput sa se traga cu trasoarele, m-am retras, cu gandul la pustanul meu de acasa. Dar si la batran. Oare va reusi sa scape?, ma intrebam.
Zilele au trecut rapid, ca clipele: gloante si sange, flacari si intuneric. Apoi iar gloante si flacari si tot asa. Am intalnit alti nebuni frumosi, s-au legat prietenii de viata si de moarte. Traiam ca-ntr-un film in care totul se succede mult prea rapid, pe repede inainte. Pana cand am spus noi “stop”: atunci cand ne-am dat seama ca am fost pacaliti. Pe 28 decembrie am devenit, eu si prietenii mei, teroristi, conform “Frontului Salvarii” lui Iliescu si Televiziunii Romane ocupate. Pentru ca am organizat, dupa 21 decembrie, prima demonstratie anti-comunista, anti-FSN si anti-Iliescu. Era, deja, prea tarziu.
Din cand in cand imi revenea in minte imaginea batranului anonim, cu drapelul sau tricolor. Ma rugam sa nu fi murit, dupa cum il impingea spiritul lui de sacrificiu. Si asa a si fost. Ne-am reintalnit in Piata Universitatii, unde a stat aproape zi si noapte, printre zecile de mii de romani care au facut de garda pentru Romania in cele 53 de zile ale manifestatiei-maraton anti-comuniste. Apoi l-am revazut, din noi in fruntea demonstrantilor, la “marsul alb” al sutelor de mii de bucuresteni iesiti pe strazi pentru eliberarea studentilor inchisi in urma interventiei trupelor si minerilor lui Iliescu in 13-15 iunie. Batranul dac era neinfrant.
Un astfel de exemplu luminos am mai intalnit, apoi, la fratii nostri basarabeni, Alexandru Lesco, Tudor Popa si Andrei Ivantoc, care, la eliberarea din temnitele rusesti din Transnistria, dupa 12 si 15 ani de inchisoare nedreapta, pentru tara lor, au spus, cu o modestie supraomeneasca: “daca s-ar intoarce timpul inapoi, am face exact acelasi lucru”. La fel, veteranii anticomunisti si monahii soldati ai Romaniei, cu 10, 15 si 20 de ani de ocna sub regimul de ocupatie bolsevic, ca bunii si marii duhovnici ai Ortodoxiei Arsenie Papacioc si Justin Parvu. Daca-i intrebi iti spun fara sa pregete ca fiecare clipa de schingiuiala sau de chin, la munca de exterminare de la Canal sau din minele de plumb, a meritat: “iaca, am stat si noi acolo, pentru mantuirea neamului romanesc…” Acesti luptatori sunt caramizile vii ale Romaniei noastre, de pe pamant si din ceruri. Ei sunt cei ce fac sa dainuie aceasta natiune, dragostea de tara, patriotismul. Oricand va indoiti de puterile voastre, ganditi-va si voi la batranul ce tinea steagul sus, singur si darz, in fata unei Armate strambe, de bieti oameni sau chiar de neoameni. Atunci, in acea clipa lunga din 21 decembrie 1989, el era Romania.
Numele lui este Ernest Maftei. Badia. Badia era Romania si Romania era Badia.

Sursa: Victor Roncea

Filmul “Avatar”: un manifest New Age.

“Suntem pe cale de a pierde contactul cu Mama Natură. Fiinţa umană neglijează tot mai mult ciclurile vieţii, considerând natura o simplă producătoare de proteine. Armonia se îndepărtează…”

Aşa a răspuns regizorul James Cameron când a fost întrebat “care este filosofia filmului Avatar”, într-un interviu acordat cotidianului francez “Le Figaro”, iar spusele sale sunt un bun punct de pornire pentru o discuţie despre mesajul ideologic al celei mai scumpe montări cinematografice din istorie.

După lansarea lui “Avatar”, s-a scris şi vorbit preponderent despre excepţionala realizare tehnică, despre “imaginile de sinteză” în care a fost implementat jocul actoricesc, despre imaginaţia debordantă a lui Cameron şi piatra de hotar pe care o va reprezenta acest film. Pe bună dreptate.

“Avatar” e, fără îndoială, epocal: de la cadrele acelea care încep şi se sfârşesc sub nasul tău acoperit de ochelarii 3D, de la nemaiîntâlnita senzaţie de participare, până la mirificii spori luminoşi şi amestecul metalico-felin din bestiile care trăiesc pe Pandora.

Totul e magic, totul e vrăjit. Asta s-a dorit, asta am simţit.

Dar… Dar. Magia vizuală te poartă atât de departe, dincolo de propriile reprezentări onirice, încât există riscul să nu conştientizezi adevărata vrajă hollywoodiană:

“Avatar” e un manifest New Age şi conţine platforma-program a noii “religii” globaliste – ecologismul.

Când am ieşit de la film, mi-am amintit de o remarcabilă (şi pe nedrept uitată) carte apărută la începutul anilor ‘90, “New Age. Paradigma holistă sau revrăjirea Vărsătorului”, în care cercetătorul timişorean Bruno Wurtz diseca principiile, manifestările şi obiectivele organizaţiilor care îşi doresc aşa-numita “schimbare de paradigmă” globală.

Am recitit-o. Pe scurt, spiritualitatea new age este “sinteza dintre ştiinţificitatea occidentală şi înţelepciunea orientală” (pag. 33), iar scopul mişcării este “mântuirea actualei lumi crepusculare, transformarea ei din nou în paradis, grăbirea venirii erei celei noi a unităţii, armoniei şi iubirii universale” (pag. 28).

Ce vedem în “Avatar”? O alternativă în care planeta este vie (ipoteza Gaia, descrisă şi de Bruno Wurtz), iar salvarea sufletului ei devine primordială, o natură fantastică ale cărei elemente comunică între ele, ca printr-o energie nevăzută (una dintre caracteristicile viziunii magice asupra realităţii), oameni care-şi pot surmonta handicapurile cu ajutorul tehnologiei, o lume în care, până la urmă, moartea nu mai există, fiind, cel mult, o mutare într-o dimensiune controlată artificial.

În New Age e vorba, ca în orice totalitarism, de crearea unui Om Nou, cu o conştiinţă “lărgită”, “transformată”. Dezindividuaţia, adică ieşirea din propriul sine, din propria individualitate – explică Wurtz -, este principala metodă în acest sens, iar asta se realizează prin “inducerea de experienţe transpersonale” (de tipul desprinderii de corpul fizic sau al morţii clinice), precum şi prin activarea acelor funcţii cerebrale care permit cunoaşterea directă, extrasenzorială.

Cum ajunge soldatul Jake Sully să ia contact cu mirifica civilizaţie a Pandorei? Prin transfer mentalo-spiritual, prin părăsirea propriului trup. Cum comunică războinicul Na’vi cu dragonul pe care-l supune? Prin conexiune neuronală, care ţine o viaţă. Cum află, oare, bestiarul planetei (angtsik, palulukan, nantang ş.cl.) despre invazia oamenilor? Prin firele energetice care unesc toate vietăţile (era să scriu “creaturile”, dar în film nu se pomeneşte de vreun Creator), începând, bineînţeles, de la Copacul Sufletelor, căruia jakesully îi înalţă o rugăciune în seara dinaintea marii bătălii.

Natura e binele, societatea devine răul. Dacă, odinioară, natura trebuia supusă pentru a îmbunătăţi societatea, acum societatea e cea care trebuie dominată şi reintegrată în natura cea armonioasă. Omul este transformat în activist pentru cauza mântuirii globului, momit cu himera nemuririi sau cu o pseudo-gnoză eliberatoare.

Moartea e uitată, viaţa e feerică, poţi fi orice vrei. “Vă mărturisesc că aş fi vrut să fiu un Na’vi”, mai spune James Cameron în acel interviu.

Orice magie e egocentrică.

Sursa

http://mihneamaruta.ro/

Perit-au dacii? Si daca da, de ce?

Cum se explica obtuzitatea si reaua vointa a istoricilor oficiali fata de epoca dacica?

Domeniul arheologiei este inconjurat de un bizar paradox. Pe cat se feresc "oficialii" istoriei sa-i acorde atentie si sa faca lumina in culisele lui, pe atat de mare este zona de interes manifestata de opinia publica. Romanul are un bun simt ancestral, care ii spune ca ceva nu e in regula cu istoria noastra, ca i s-a spus doar o jumatate de adevar si asteapta sa i se spuna si cealalta jumatate. Poate parea hazardat, dar indraznesc sa anticipez ca ceea ce spun si simt oamenii din popor cu privire la radacina noastra dacica si la problema romanizarii se va constitui, intr-o buna zi, in argument istoric. Pentru a face un pas inainte i
n aceasta zona de clar-obscur, am dialogat pe aceasta tema cu cativa specialisti, incercand sa delimitam cauzele care blocheaza accesul la acea jumatate nerostita de adevar.

VASILE BORONEANT,
arheolog, fost director al Muzeului de Istorie al Municipiului Bucuresti

"Peste tot, oamenii din popor spun ca se trag din daci"

- V-ati ocupat multa vreme de perioada veche a istoriei noastre. Ati perceput acest domeniu ca fiind unul ignorat sau chiar antipatizat?

- Problema este destul de delicata, din cauza ca la noi s-a impus scoala latinista, care a avut reprezentanti in universitati, la Bucuresti, Cluj si Iasi, si de la ei a pornit totul.

- Asta s-a intamplat si in lingvistica, deoarece romanizarea este in primul rand un proces lingvistic.

- Tocmai, istoricii au plecat de la lingvistica si nu se putea imagina alt curs. Toti sunt urmasii lui Parvan si toti cei care au ajuns pe la catedre nu au spus decat o singura poveste.

Perit-au dacii? Si daca da, de ce?

- Romanizarea?

- Da, romanizarea. Dar era doar o opinie la varf, caci traditia, opinia maselor era cu totul alta. Peste tot oamenii din popor spuneau ca se trag din daci. Peste tot pe unde te duceai la sat, taranii spuneau ca cutare movila sau val de pamant sau cetate e de pe vremea dacilor. Pentru ca nu aveau posibilitatea sa citeasca operele scrise ale corifeilor latinisti si spuneau ce stiau din traditie.

- Este previzibila o contrareactie la acest curent latinist?

- Nu prea, pentru ca in universitati sunt aceiasi oameni care propaga aceleasi idei, iar studentii lor sunt formati in acelasi fel. Numai daca dintre acesti studenti ramane la catedra vreunul cu alte idei si sa arunce alta lumina asupra problemei, dar e destul de putin probabil sa poata sa ramana, daca nu urmeaza linia inaintasilor.

- Ce ziceti de manualele de istorie de astazi? Dumneavoastra ati invatat dupa manualele din perioada interbelica.

- Cele de astazi sunt imbacsite cu ideologie comunista. Autorii manualelor de istorie de astazi sunt formati in epoca comunista, elevi ai aceleiasi scoli.

- Totusi, epoca dacica este expediata in scoala in cateva randuri, pe cand celelalte epoci sunt mai "simpatizate".

- In general, epoca dacica e mai putin studiata la toate nivelele, pentru ca este mai dificila, nu prea exista izvoare. Toata lumea se duce la epoca contemporana, pentru ca te poti documenta din presa vremii si se poate face mai usor o lucrare de licenta sau o cercetare.

- Dar daca manualele sunt atat de zgarcite cu epoca dacica, inseamna ca si copiii sunt de mici indepartati de domeniul acesta si cresc fara o constiinta a radacinilor lor.

- Da, doar daca nu au norocul sa aiba bunici sau parinti care sa le povesteasca si despre daci. Iar acum se mai adauga si valul acesta cumplit de cosmopolitism, care vine de la societatea americana. Tinerii invata ca in alta parte e mai bine ca aici, ca e bine sa plece si sa caute sa obtina cat mai usor o slujba in alta parte. Deci, se paraseste ideea sacrificiului. Nimeni nu mai vrea astazi sa se sacrifice pentru niste valori, sa ramana si sa faca ceva aici, in conditii mai grele. Toata lumea fuge de greu.

- Sa revenim la curentul latinist. De ce este atat de puternic acest curent? Ne face mai europeni? Mai nobili? Mai moderni?

Perit-au dacii? Si daca da, de ce?

- S-a impus aceasta directie si ea se mentine si se intareste prin ea insasi. Daca s-ar fi impus orientarea lui Bratescu-Voinesti sau daca am fi avut guverne nationaliste, s-ar fi inradacinat un alt punct de vedere.

- Are legatura cine e la guvernare cu ce se preda in universitati?

- Are. Pentru ca exista teama de a nu se preda in Universitati adevarul gol-golut. Se preda un adevar doar pe jumatate. Ideea mentinerii puterii este aceeasi la toate guvernele: cel infrant este intotdeauna cel vinovat. Iar daca dacii au fost infranti, li s-a asociat o vina.

- Asta inseamna ca pentru a se schimba felul in care se preda istoria in universitati, ar trebui sa se schimbe ceva si in modul de guvernare?

- Ideologia democratica de astazi nu este cea pe care a lasat-o Pericle, care a gandit-o pentru o cetate cum era Atena. Cand ideea democratica s-a difuzat, lumea l-a uitat pe Pericle si principiile lui.

- Ce fel de guvernare ar trebui sa avem ca sa putem spera ca se va preda in universitati adevarul gol-golut?

- Pentru noi, pentru romani, trebuie sa fie una crestina, pentru ca numai spiritul crestin propovaduit de Biserica ar putea sa aduca adevarul in scoli. Vedeti, traim permanent aceasta lupta a raului care se perpetueaza si a binelui care izbucneste numai din cand in cand.

VICTORELA NEAGOE,
cercetatoare, Institutul de Lingvistica "Iorgu Iordan - Al. Rosetti"

"In stiinta romaneasca a existat intotdeauna un soi de provincialism. Intotdeauna am crezut ca strainul este mai grozav"

- V-ati ocupat de editarea "Daciei Preistorice" a lui Nicolae Densusianu, impreuna cu sotul dumneavoastra, istoricul Manole Neagoe. E vorba de o carte controversata. Nu ati avut reactii negative?

- Am avut parte de cateva. Ni s-a spus ca ne compromitem. Nu vad de ce ne-am compromite, caci este vorba, totusi, de istoria unei stiinte. Si apoi, chiar daca interpretarile lui Densusianu sunt in mare masura fanteziste, materialul strans de el este urias si valoros.

- De ce credeti ca nu se mai formeaza astazi enciclopedisti de acest fel? Nu mai exista pasiune? Sau seriozitate? Ori timp?

- A trecut epoca marilor enciclopedisti, care acumulau enorm de multa informatie si aveau si capacitatea de a o sintetiza. Hasdeu, de pilda, ar trebui sa fie un exemplu pentru tinerii cercetatori, care, in afara de studiile publicate in occident in ultimii cinci ani, altceva nu mai folosesc, nu stiu bibliografie. Totul este sters, totul incepe cu ei si inaintea lor nu mai este nimic.

- De ce nu se mai apropie nimeni de domeniul substratului dacic al limbii romane?

- Pentru ca trebuie sa stii foarte multe: indo-europeana, slava veche, latina, istoria limbii, o multime de lucruri, apoi sa citesti tot ce s-a scris in acest domeniu. Astazi tinerii se orienteaza spre domenii mai usoare. Si nici nu-i atrage, nu-i intereseaza.

- Asta e de neinteles, caci e un domeniu pasionant.

Perit-au dacii? Si daca da, de ce?

Basilica Forensis din vechea asezare daco-romana Adamclisi

- In facultate nu se mai studiaza asa ceva. Dialectologia s-a scos cu totul ca materie de studiu, iar istoria limbii se studiaza foarte putin.

- De ce credeti ca suntem atat de "ospitalieri" in toate domeniile, inclusiv in cel al limbii, si preferam sa spunem ca am luat sau imprumutat tot de la toata lumea, in loc sa ne afirmam individualitatea?

- In stiinta romaneasca a existat intotdeauna un soi de provincialism. Intotdeauna ne-am subestimat. Intotdeauna am crezut ca cel de langa noi, strainul, este mai grozav. Vinovati sunt oamenii nostri de stiinta. De pilda, am citit undeva despre covorul oltenesc ca a fost considerat influentat de cel sarbesc, desi cel oltenesc este mult mai bogat, mai boieresc, mai rafinat decat cel sarbesc. E lipsit de logica sa afirmam ca am luat totul de la altii, si cocosul, si troianul, si colindele si cate si mai cate cuvinte ce sunt considerate ca imprumutate de la slavi, desi obiectele sau realitatile pe care le desemneaza existau aici cu mult inainte de venirea slavilor, iar multe dintre acestea nici nu le erau cunoscute slavilor, ci le-au aflat aici.

DUMITRU MANOLACHE,
jurnalist de investigatii, cotidianul "Gardianul"

"Cei ce trebuie sa spuna adevarul nu o fac din frica, din oportunism sau lasitate"

- In decursul investigatiilor gazetaresti ati avut tangenta, poate mai mult decat orice alt ziarist de la noi, cu epoca dacica. V-ati miscat cu lejeritate in acest domeniu ori l-ati resimtit ca pe unul "tabu", despre care nu prea se doreste sa se vorbeasca?
Perit-au dacii? Si daca da, de ce?


- Sa va expun o situatie concreta. Am scris o carte despre un foarte controversat subiect: placile de plumb de la Sinaia, copii ale unui tezaur dacic din aur, despre care exista informatii ca ar fi fost descoperit cu prilejul saparii fundatiei Castelului Peles, sperand ca lamuririle esentiale sa le obtin de la specialisti. Dar - surpriza! - specialistii nu le-au cercetat si refuza sa le cerceteze, repetand, fara argumente, de vreme ce nu au cercetat respectivele artefacte, ca sunt falsuri! Exista o tacere... de plumb in jurul subiectului! De ce nu se ia in serios si nu se cerceteaza subiectul? Pe cine deranjeaza si de ce? Problema a fost ridicata si in Parlamentul Romaniei, de catre domnul Gheorghe Funar, dar fara nici o rezolvare practica.

- Si totusi, pe cine credeti ca deranjeaza? Aveti o idee?

- Exista, dupa parerea mea, un scop clar si bine controlat de anumite structuri care vizeaza reducerea treptata a interesului dedicat epocii vechi a istoriei noastre si, in cele din urma, stergerea din memoria colectiva, anularea elementelor identitare esentiale ale neamului, distrugerea Romaniei profunde, adevarate, cea care exista dincolo de sticla televizorului. In aceasta "schema" distructiva sunt cuprinse istoria, cu precadere perioada dacica, limba, traditiile, crestinismul ortodox, morala, familia, scoala etc. Mai devreme sau mai tarziu, va trebui ca si noi, romanii, sa ne "topim", tacuti daca se poate, in marea masa amorfa a globalismului, incapabili sa ne mai definim, sa mai avem reactii, sa mai putem iubi sau crede in mantuire prin Hristos. Buni doar de a executa, "liberi si democrati", comenzile "pastorului" mondial.

- Cu asemenea afirmatii riscati sa fiti catalogat drept "conspirationist" si "dacoman".

- Bineinteles, doar asta e una din armele lor. Cand afirmi asemenea lucruri, risti imediat sa fii etichetat drept protocronist, dacoman, adept al teoriei conspiratiei, calificative stigmatizante intr-o lume ratacita, fara repere. Cei ce trebuie sa spuna adevarul nu o fac din frica, din oportunism sau lasitate. Iar cei care au curajul sa o faca sunt discreditati, izolati, "afurisiti" la comanda, astfel incat orice ar spune sa nu mai fie crezuti.

- De ce deranjeaza tocmai epoca dacica? De ce nu alta epoca?

- Epoca dacica deranjeaza cel mai mult pentru ca de acolo ne revendicam originea si dreptul identitar. Paradoxal sau nu, dar noi romanii, fara trecut, nu putem gandi viitorul. Peste cateva generatii vom uita acest adevar. Nu trebuie sa faci eforturi ca sa intelegi acest lucru. Cititi manualul de istorie a Romaniei, Dictionarul limbii romane, vizitati muzeele, cetatile dacice si veti intelege ce putin le-a mai ramas romanilor din radacina lor principala.

VALENTINA CETEAN,
inginer geolog, director executiv Asociatia "Greenet"

"O stare generala de indiferenta"

- Va preocupa de mai multa vreme starea patrimoniului arheologic romanesc, mai ales a celui de epoca veche si straveche. Cum va explicati neglijenta de care dau dovada autoritatile, mai cu seama cand vine vorba de cetatile dacice care, desi sunt incluse in patrimoniul mondial, nu beneficiaza de nici o forma de protectie si conservare, ba mai mult, unele nici nu sunt marcate, asa incat e imposibil sa ajungi la ele?

- Neglijarea constanta a vestigiilor construite din perioada dacica se datoreaza partial pozitiei lor geografice, caci se afla in general in zone montane mai greu accesibile, putin sau deloc populate, dar la aceasta se adauga o stare generala de indiferenta.

Perit-au dacii? Si daca da, de ce?

- De unde vine indiferenta aceasta?

- Vine, in primul rand, din educatia deficitara din scoli, cu privire la respectul fata de extraordinarul patrimoniu istoric, cultural si natural al teritoriului pe care locuim.

- Dar poate ca nu e vorba doar de indiferenta, ci si de anume temeri, pentru ca astfel de actiuni ar putea duce la schimbarea unor opinii sau directii de cercetare sau, mai grav, ar putea deranja pe unii din motive care sunt prea ascunse pentru noi.

- Raspunderea acestor actiuni trebuie asumata, chiar daca aceasta ar determina schimbarea unor opinii sau opozitia fata de acele grupuri aparent "invizibile", care nu doresc ca aceste amplasamente sa aiba vizibilitate internationala normala, caci aceasta ar micsora sansa intrarii unor valori de patrimoniu material mobil in colectii personale.

- Poate ca turismul ar putea salva putin istoria, daca s-ar investi mai mult in turism cultural.

- Din pacate, personalul administrativ din domeniul turistic este slab pregatit si este orientat mai ales catre investitii si surse de castig pe termen scurt si mediu. Nu se iau decizii pe termen lung la nivel administrativ local, regional si national.

- E un tablou cam pesimist.

- Aceasta este realitatea. Daca nu ne implicam in prezentul si viitorul nostru, consecintele le vom suporta fiecare dintre noi.

DAN ROMALO,
autorul cartii "Cronica geta apocrifa pe placi de plumb?"

"Subiectul supara"

- Ati fost multa vreme aproape de domeniul dacologiei prin preocuparile dumneavoastra. Ati perceput acest domeniu ca fiind inchis, stagnant?
Perit-au dacii? Si daca da, de ce?


- Haideti sa va raspund tot printr-o intrebare: De ce oare, atunci cand au aparut placile de plumb, care au sanse sa fie un element de noutate pentru istorici, ele au fost refuzate ca neoriginale, fara sa se admita o cantarire a elementelor logice care pledau pro si contra? Ai elemente noi, pe care poti sa faci comparatii, analize, cautari de antecedente si ramuri comune, si le refuzi. De ce?

- Cartea pe care ati dedicat-o ansamblului placilor de plumb de la Sinaia, astazi bine cunoscute opiniei publice, a deranjat multa lume. Totusi, din 2003, cand a aparut prima editie, si pana astazi, nu s-au facut eforturi la nivel oficial pentru a se demara o cercetare care sa limpezeasca apele. Cum va explicati aceasta lipsa de implicare a oficialitatilor?

- Oficialitatile le considera falsuri, dar nu am auzit inca argumente valide care sa sustina aceasta pozitie. Ar trebui sa existe un arbitru care sa cantareasca argumentele de ambele parti, un arbitru desemnat de o institutie de cultura. Nu trebuie sa fie neaparat istoric, ci sa fie un bun logician, care sa fie capabil sa analizeze argumentele.

- Vedeti totusi o explicatie pentru tacerea din jurul acestui subiect?

- Singura ipoteza pe care pot sa o emit este aceea ca exista o vointa foarte puternic sustinuta de a nu se ridica problema asta, din doua motive posibile. Fie subiectul supara, pentru ca ar duce la o intarire a spiritului national, dar nu pe baza de entuziasm nationalist, ci pe baza de documente istorice. Iar asta poate sa contrarieze pe multi, nu doar pe vecini. Poate sa contrarieze o tendinta mondiala de a dizolva ideea de istorie nationala. Sau, al doilea motiv, poate a fost o manevra la un moment dat, care a impus tacere pentru o vreme, iar aceasta tacere a avut consecinte.
Perit-au dacii? Si daca da, de ce?

Placuta din tezaurul de la Sinaia

Daca tezaurul despre care vorbim s-a descoperit la Sinaia, pe un teren care apartinea regelui, poate s-a considerat ca aurul din aceste placi era foarte necesar pentru dotarea armatei in preajma Razboiului de Independenta si s-a sacrificat elementul material, adica aurul, dar s-a pastrat informatia din placi. Daca s-a pastrat tacere asupra acestui gest, e posibil ca mai tarziu sa nu se mai fi stiut nimic in legatura cu provenienta placilor de plumb.

- Zilele astea am citit intr-un cotidian un interviu cu directorul Institutului de Arheologie, academicianul Alexandru Vulpe, care sustinea ca placile sunt niste falsuri ordinare, facute de Nicolae Densusianu ca sa-si sustina teoriile din "Dacia Preistorica". Domnul academician nu e prea sigur pe afirmatiile sale. La inceput, sustinea ca sunt falsurile lui Hasdeu, iscate dintr-o disputa cu Tocilescu. Si vorbind despre "dacomanii" care sustin aceste "falsuri", domnia sa spunea in interviu - si aici vreau sa citez exact: "Dar traim intr-o tara libera si nu le putem face nimic". Eu inteleg ca domnul academician regreta ca ne aflam intr-o tara libera, in care exista libertate de exprimare, si ca nu ni se poate inchide gura cu forta. Cum comentati?

- Nu am ce sa comentez.

ION GHINOIU,
cercetator, Institutul de Etnografie si Folclor "Constantin Brailoiu"

"Avem un complex identitar absolut devastator!"

- V-ati ocupat o viata intreaga de cultura noastra populara si ati ajuns la concluzia ca traditiile romanesti se continua inapoi, in timp, pana in vremea dacilor. Este aceasta o concluzie ce incomodeaza pe unii?
Perit-au dacii? Si daca da, de ce?

Oare de ce iau "nemurit" romanii pe dacii atat de dispretuiti de istoricii nostri?


- Ce sa va spun? Avem un complex identitar absolut devastator! Eu credeam ca dupa Revolutie, gata, am scapat, dar vad ca in continuare avem complexe identitare. De ce? Pentru ca, spre deosebire de grec, de egiptean, de evreu, de indian, care toti si-au pastrat numele antic, noi ne-am schimbat numele. Ce complex identitar poate sa aiba grecul sau egipteanul? Spre deosebire de toti acestia, noi ne-am gasit sa renuntam la numele radacinii noastre autohtone de dac si Dacia si sa ne luam numele de la Roma. Aici este un fals. E ceva nefiresc cu romanizarea asta facuta in mare graba si pe un teritoriu restrans, e ceva in neregula. Cultura noastra populara nu are legatura cu Roma. Noi avem o civilizatie genetic legata de continent, de uscat, de spatiul continental si de apele curgatoare, spre deosebire de egipteni si greco-romani, care au civilizatii maritime. Lucrurile sunt foarte clare: toata cultura populara romaneasca este legata genetic de uscat, nu are nimic a face cu cea greco-romana.

- Cine e de vina ca s-a perpetuat falsul de care vorbiti?

- O vina mare o au intelectualii, care n-au curajul sa recunoasca daca s-a gresit ceva. Eu am tot respectul pentru marii nostri savanti, dar adevarul trebuie spus.

- Deci, perpetuam niste greseli, din lasitate.

- Da, iar daca spui ceva ce nu se incadreaza in linia stabilita, imediat esti catalogat drept "dacoman", "tracoman". Eu acum lucrez la o carte romaneasca a mortilor. Acolo sa vedeti cat de vii sunt lucrurile pe care le pomenesc anticii cand vorbesc de daci, de pilda jalea de a te naste si bucuria de a scapa de viata aceasta. Si inca se pastreaza acestea in traditie in ziua de azi.

- Exista un dezinteres evident fata de studiul traditiilor, poate chiar mai mare decat pentru lingvistica si istorie.

- Asa e, uitati, noi publicam acum al patrulea volum din Atlasul Etnologic Roman. Nu intereseaza pe nimeni. Nici o televiziune, nici o emisiune sa pomeneasca ceva, sa faca o lansare. Sunt, totusi, traditiile noastre romanesti...

- Pomeneati undeva de "sindromul antichitatii greco-romane". Va rog sa detaliati putin.

- Chestia asta ca totul vine din Roma si Grecia Antica este un fals, pentru ca genetic suntem civilizatii deosebite, asa cum am mai spus. Noi suntem legati de Dunare, ei de mare. O sa avem in curand o criza identitara si continentala. Uitati: numele de Europa ne vine din Asia. Crestinismul ne vine din Palestina. O sa vina vremea cand o sa fim intrebati: "Bine-bine, dar care e leaganul vostru de civilizatie?".
Perit-au dacii? Si daca da, de ce?

N-o sa se mai puna problema ca suntem romani, nemti sau alte natii. Europeni si atat. Si-o sa fim intrebati de africani, de irakieni, de evrei, de indieni: prin ce esti tu european? Care e leaganul tau de civilizatie? Si-o sa raspundem: pai, antichitatea greco-romana. Si or sa rada de noi. Evident, Grecia si Roma au ajuns la o stralucire de necontestat, dar ele, la randul lor, sunt tarzii si reprezinta o sinteza a civilizatiilor care au fost inaintea lor.

- Si-atunci, ce ar trebui sa raspundem?

- Vedeti, exista un triunghi al celor trei delte, care concentreaza marile civilizatii preistorice de pe Terra, evident, inainte de antichitatea greco-romana. Daca va uitati pe un planiglob, va dati seama mai bine: Nilul cu delta lui si civilizatia egipteana, Dunarea inferioara si delta ei, cu civilizatia carpato-dunareana, si Tigru-Eufrat si delta, cu mesopotamienii. Uitati-va care este pozitia carpato-dunarenilor. Eu evit sa mai spun "romani", spun "carpato-dunareni". Dupa atatia ani de cercetari simt nevoia sa-i numesc asa, va rog sa ma credeti. Aici este leaganul.

- Ce se poate face ca sa se indrepte acest fals?

- Acest fals ne-a provocat extraordinar de multe necazuri. A fost un timp cand a fost de folos, mai ales in chestiunea cu Transilvania, dar acum e o rusine. Cine mai crede ca "de la Ram ne tragem" si toate povestile astea? Nu stiu ce se poate face, poate intelectualitatea asta tanara care se ridica sa ia taurul de coarne si sa faca lumina. Pentru ca vad ca tot mai multi tineri isi pun intrebari, tot mai multi simt ca ceva nu e in regula cu istoria noastra.

Sursa: Formula As