Evreii au ridicat un jertfelnic la Mitzpe Ierihon. Pregatiri pentru ridicarea Celui de-al III-lea Templu.

La scurt timp dupa Revelionul 2010, o stire plecata din Israel facea inconjurul lumii, generand un val de emotii si temeri, mai ales in randul crestinilor si musulmanilor: este vorba despre ridicarea unui jertfelnic iudaic in orasul Mitzpe Ierihon si rostirea, pentru prima data dupa 2000 de ani, a unei binecuvantari specifice. Acest act se adauga altora desfasurate in ultimile doua decenii, care urmaresc ridicarea Celui de-al III-lea Templu al evreilor. Daca pentru multi crestini evenimentul de la Mitz Ierihon si celelalte despre care vom vorbi inseamna adeverirea apropierii implinirii profetiei din Apocalipsa referitoare la venirea Antihristului, pentru musulmani toate acestea trezesc temerea distrugerii Moscheei Al-Aqsa, cel de-al treilea loc sfant al Islamului.

Stirea despre bulversantul eveniment petrecut la inceput de an in Israel a fost transmisa de doua site-uri rusesti :newsru.com si sedmitsa.ru, care citeaza NEWSru.Israel. Ce s-a intamplat de fapt? In mica asezare evreiasca Mitzpe Ierihon, situata pe drumul ce leaga Ierusalimul de anticul oras Ierihon, situat in teritoriile palestiniene, membrii “Institutului Templului”, infiintat in urma cu doua decenii in scopul ridicarii Celui de-al III-lea Templu al evreilor, au cladit un jertfelnic cu o inaltime de 4 metri, cu o lungime si o latime de cate 6 metri. Jertfelnicul a fost realizat din pietre adunate din desertul Iudeei, din locuri necalcate de om, conform prescriptiilor Iudaismului. Pietrele au fost prelucrate fara a fi folosit fierul si au fost incleiate cu un material special din nisip adus din craterul Ramon si un bitum din acelasi desert al Iudeei. Acest “clei” este rezistent la temperaturi ridicate, nu acumuleaza caldura, fapt ce permite mentinerea unui foc constant. Crearea jertfelnicului a coincis cu ziua in care, conform traditiei iudaice, a fost distrus primul Templu si Cel de-al II-lea Templu al evreilor.

Pasi evidenti pe drumul ridicarii Templului

“Institutul Templului” mentionat mai sus si colaboratorii sai au mai reconstituit pana in prezent in jur de 70 de elemente care vor fi folosite in viitorul Templu. Printre ele, harpa de aur a regelui David, cele doua vase de aur care vor fi puse pe masa de aur din altarul Kodesh al Templului, semisfesnicul cu trei brate din aur, jertfelnicul de aur pentru arderea tamaiei, chiuveta de arama, masa de aur si hainele marelui preot, iar de curand a inceput constructia pietrei de altar. Cand aceasta va fi finalizata, va fi transportata pe Muntele Templului din Ierusalim, urmand imediat reinoirea serviciului divin. Mai trebuie spus ca pentru ridicarea Celui de-al III-lea Templu au fost colectate fonduri banesti importante, a inceput confectionarea a 120 de costume pentru preotii selectati din randul familiilor descendentilor vechilor preoti ai Templului, s-au strans meteriale de costructie in Israel si SUA si, bineinteles se fac incercari pentru reorganizarea Sinedriului, forul superior evreiesc in domeniul religios si legislativ, format din 23 de mebrii, care a fost dizolvat in anul 358 d.Hr. La toate acestea se adauga macheta la scara 1:60, replica a Templului lui Solomon, cu un sistem hidraulic care permite ridicarea cladirii-sanctuar plasata in mijlocul complexului muzeal Aish Ha Torah Yeshiva din Ierusalim, chiar langa Muntele Templului, in care vizitatorii pot vedea indeaproape replicile Menorei, Altarul Interior sau Chivotul Legii.

Temeri, apostazie, dileme smerenie si rugaciuni

Temerile crestinilor referitoare la ridicarea Celui de-al III-lea Templu au fost exprimate de Cuviosul Paisie Aghioritul, unul dintre cei mai iubiti parinti athoniti, trecut la Domnul in anul 1994, care inaintea chemarii la ceruri spunea: “Situatia este infricosatoare!...S-a inceput apostazia, a ramas doar sa vina fiul pierzarii...Crestinii vor indura o mare prigoana...Este evident ca oamenii nu inteleg ca acum traim semnele vremurilor de pe urma si ca peceatea Antihristului devine o realitate. Semnul ca se apropie implinirea proorocirilor va fi daramarea Moscheei lui Omar din Ierusalim”. Cuvintele parintelui sunt reluate astazi si reproduse pe toate site-urile pe care se comenteaza problema Celui de-al III-lea Templu. Teama distrugerii Moscheei Al-Aqsa este impartasita si de Sheikh Raad Salah, liderul aripii de nord a Miscarii Islamice din Israel, care crede ca prim-ministrul in functie al Israelului, Binyamin Netanyahu, ar incerca sa reconstruiasca Templul pe ruinele moscheei amintite: “Netanyahu este pe cale sa construiasca falsul Templu...Pericolul asupra Ierusalimului si Moscheei Al-Aqsa este tangibil si imediat. Ne asteptam la surprize mortale care pot rani Ierusalimul si Moscheea Al-Aqsa in principal”, declara de curad acesta. Iata o situatie tulburatoare: religia evreilor le cere acestora sa reconstruiasca Templul, ca parte din planul divin pentru salvarea poporului evreu si a intregii lumii, crestinii se tem de sosirea vremii Antihristului, iar musulmanii plang deja posibila distrugere a celui de-al treilea lor loc sfant. Traim cu adevarat ceasurile de pe urma ? Cine si cum va rezolva problema ? Pana la raspunsul pe care il asteptam sa ne rugam cu smerenie la Domnul, Singurul care stie mersul vremii si al vremurilor. Amin.

Sursa:

http://www.gardianul.ro

Preot prof.Dr. Gheorghios Metallinos despre actele biometrice

- In ciuda diverselor proteste exprimate de catre poporul elin, Acordul Schengen a fost in cele din urma ratificat de catre Parlamentul elin la 11 iunie 1997. Cum considerati aceasta actiune a guvernului de a inainta in graba o hotarare atat de importanta fara instiintarea prealabila a poporului?

- Nu numai in Grecia, dar si in restul Europei s-au ridicat puternice proteste pentru lipsa de informatie care apare in promovarea si impunerea Acordului Schengen. Aceasta insa inseamna in acelasi timp si lipsa democratiei. Si in tara noastra, din pacate, s-a legat ratificarea unui atat de important text de lipsa informatiilor. Aceasta o accepta si organele de stat responsabile, fara a putea da explicatii! Ce inseamna aceasta, poate fiecare dintre noi sa banuiasca. Indiferenta fata de natiune tradeaza nu numai absolutismul, dar si o tragica graba in a raspunde chemarii acelora care promoveaza evolutia Uniunii Europene si a intregii lumi.

- Acordul Schengen, cu spiritul si cu dispozitiile sale, impune un regim politienesc de control, de discriminare si de ingradire. Ce influenta credeti ca va avea in final acest Acord asupra libertatii si demnitatii umane?

- Este un indicator al adevaratei naturi a Uniunii Europene faptul ca activitatea acestei Uniuni incepe cu o masura curat politieneasca, expresie a viitorului control “mondial” ori "planetar", dupa viziunea lui Orwell (1984). Cu toate ca textul (Acordului) Schengen nu o declara explicit, forma pe care o poate imbraca utilizarea lui, mai ales in conexiune cu intregul sistem la care a aderat, este pasibila de pericole de o uriasa importanta pentru demnitatea si libertatea umana. Nelinistea,desigur, creste daca se are in vedere ca ar putea, pentru protectia dorita, sa sprijine in mod simplu Interpolul. Astfel, la fiecare sistem politienesc, ceea ce produce neliniste este modul lui de utilizare si persoanele care il vor folosi. Cate popoare, cum suntem noi,grecii, nu cunosc foarte bine ce putere are in mana conducerea Uniunii Europene?

- Aplicarea acordului se sprijina pe functionarea sistemului electronic de informatii, o gigantica indosariere electronica ce injoseste omul, preschimbandu-l in numar si in articol informational. Care este vrednicia pe care o confera invatatura ortodoxa persoanei omenesti si cum este incalcata aceasta vrednicie prin aplicarea Acordului?

- Intruparea lui Dumnezeu-Cuvantul da masura acestei vrednicii omenesti, dupa insusi cuvantul Domnului, care spune ca “Sambata pentru om s-a facut”! Prin urmare, fiecare “masura" care masoara omul contribuie la degradarea vredniciei sale, la subaprecierea acesteia. Desigur, in privinta aceasta Acordul nu este prima “masura” de acest gen, deoarece este o simpla rotita in sistemul mai amplu al New Age.Peste tot astazi omul nu este considerat ca o persoana cu personalitate, ci ca un numar, inca si in societatea noastra academica. Ar fi deci o mare iluzie daca am izola in constiinta noastra acordul Schengen si nu l-am considera in cadrul mai amplu al New Age.

- In noua Europa fara granite si cu noul regim de control si ingradire care se instaureaza prin acordul Schengen, Ortodoxia este in pericol sa devina o minoritate controlata. Care considerati ca trebuie sa fie caile de stopare a unui astfel de pericol?

- Ca si crestin nu as vorbi de “cai de oprire” ci despre "cai de infruntare”, iar acestea sunt stabilite de legatura omului cu harul lui Dumnezeu. Nu cerem “retete de comportament”, deoarece acestea sunt specifice acelei lumi care produce institutii precum Acordul Schengen, deci Apusului. Noi putem doar sa tragem concluzii din comportamentul traditional al crestinilor in situatii asemanatoare. Pozitia lor se exprima prin marturisire si mucenicie (adica a-i refuza Cezarului ce-I apartine doar lui Dumnezeu). Iar aceasta presupune legatura launtrica a inimii si unirea omului cu Hristos. De aceea, mucenicia si marturisirea nu sunt impuse, ci “se fac”.

- Acordul Schengen, dupa ratificarea lui de catre Parlament, constituie pentru multi un eveniment nelinistitor. Dupa parerea dumneavoastra, va trebui sa acceptam o astfel de pozitie pasiva sau, altfel, cum vor trebui sa se coordoneze incercarile noastre de opozitie?

- Intrebarea dumneavoastra duce la concluzia ca s-ar organiza o “miscare de opozitie”. Deja in raspunsul anterior s-a facut referire la pozitia crestinului. Crestinul, in orice imprejurare, actioneaza ca persoana si pozitia sa nu este rodul vreunui ordin de la vreun centru coordonator, ci de la harul care locuieste intr-insul. Se dezvaluie astfel Hristos pe care Il avem launtric, deoarece “mai mare este Cela ce e intru voi decat acela ce e in lume”(Ioan 4:4). Intotdeauna marturisitorii si mucenicii sunt individuali., insa marturisirea lor este comuna si, astfel, toti se arata in cele din urma cetateni ai aceleiasi vieti intru Hristos. Opozitia noastra fata de acordul Schengen- sa nu uitam aceasta- este indeosebi opozitie fata de Uniunea Europeana, deoarece acum multi inteleg ce inseamna cu adevarat aceasta uniune, dupa Maastricht, dupa Schengen si dupa ce altceva va mai urma. Pana acum doar putini au putut sa priceapa incotro ne indreptam, insa acestia au fost infruntati precum vechii proroci- batjocoriti si ucisi cu pietre- ca vestitori de vremuri rele. In orice caz, protestele sunt indreptatite, fie ele si intarziate. (…)Masurile deosebite de impotrivire ni le ofera traditia noastra: rugaciunea, lupta duhovniceasca, intarcerea in “catacombe", mucenicie. Marturisirile individuale sunt cea mai teribila impotrivire, deoarece presupun gandire obsteasca si unitate a inimilor. Prin urmare refuzul, intru Hristos, al supunerii fata de unele hotarari indreptate impotriva lui Dumnezeu, ca de pilda cele din perioada prigoanelor, constituie cea mai exploziva impotrivire. Sa nu uitam ca intotdeuna crestinii se impotrivesc cu Crucea, iar nu prin mijloace lumesti. Reamintesc pilda Sfantului Ioan Botezatorul. Protestul sau impotriva nelegiuitului Irod a fost facut in mod public, insa nu organizand un “miting”. Nu a organizat un protest de massa, intruniri etc. Mucenicia si marturisirea sunt, prin urmare, de trebuinta din partea fiecaruia dintre noi, individual. Si acesta este cel mai strasnic cataclism, deoarece se face de catre multi, desi individual, si genereaza un protest obstesc. Iar Cezarul de aceasta se temea, mai tare decat de “mitinguri de protest”.

- Acesta opozitie va trebui, oricum, sa fie aratata si o data cu iminenta emitere a noilor buletine electronice, si va trebui sa fie una deplina. Ce pozitie trebuie avuta in fata acestei amenintari si, in special, cand aceste buletine se asociaza cu utilizarea numarului 666?

- Utilizarea numarului 666 in noul sistem electronic (lucru de neevitat dupa parerea specialistilor) starneste adevarate ingrijorari spirituale. Deoarece nu suntem doar noi, crestinii, cei ce cunoastem importanta acestui numar, ci si aceia care il utilizeaza in sistemul lor electronic! Si nu stiu cum ar putea un crestin sa accepte pasiv o astfel de lucrare. Aici se vede limpede ratacirea unor teologi si, chiar mai mult, a unor mitropoliti, care sustin ca numarul 666 si “semnul” sunt doar ceva abstract, “launtric”, care se refera la modul de gandire al crestinului si la starea lui sufleteasca “interna”, insa in istoria Bisericii,in perioada prigoanelor, cei ce aveau asupra lor legatura harului refuzau sa “jure pe soarta Cezarului” (Sfantul Policarp al Smirnei) sau sa arunce putina tamaie pe statuia Cezarului, ceea ce insemna sa-i accepte indumnezeirea. Insa, fara o marturie exterioara, refuzul la porunca “fiarei” nu scoate in evidenta cugetul, cele launtrice. Refuzul de a se supune voii Cezarului este intotdeauna revelator al cugetului, adeverire a existentei si a puterii de impotrivire sufleteasca. Putea un crestin precum Sfantul Policarp sa “jure pe soarta Cezarului” cu constiinta usoara, cand launtric era crestin? Asadar, pozitia corecta care trebuie avuta in vedere nu poate fi propusa de cineva, ci tasneste din launtru precum “apa datatoare de viata vesnica”, precum o “roada a Duhului”. Adica, pozitia corecta este marturisirea si mucenicia. Si inca ceva, ca sa fie mai bine inteles. Corabia mantuirii noastre are si un Noe. Si, daca avem in vedere declaratiile unor mitropoliti si ale unor clerici, descoperim ca problema marturisirii noastre nu este atat a poporului, cat a conducerii. Aici trebuie sa fim cu luare aminte deoarece aici este slabiciunea noastra…

Sursa:
http://ciprianvoicila.blogspot.com

Asociatia PRO VITA solicita CEDO rejudecarea cazului prin care sunt interzise crucifixele in scoli. SALVATI ICOANELE COPIILOR!

ASOCIAŢIA PRO-VITA – FILIALA BUCUREŞTI SOLICITĂ CEDO REJUDECAREA CAZULUI LAUTSI VS. ITALIA

Organizatia isi anunta totodata intentia de a depune o cerere de interventie in favoarea Guvernului Italiei

- Comunicat de presă -

Asociaţia Pro-vita pentru Născuţi şi Nenăscuţi – Filiala Bucureşti solicită Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), printr-o petiţie, să permită rejudecarea cazului Lautsi vs. Italia.
În această cauză, CEDO a decis, în noiembrie 2009, că prezenţa unui simbol religios (crucifixul) în sălile de clasă din şcolile publice încalcă dreptul părinţilor la a-şi educa copiii conform propriilor convingeri, precum şi dreptul copiilor la libertatea religioasă şi de conştiinţă.

Hotărârea judecătorilor Curţii Europene a Drepturilor Omului a stârnit vie emoţie şi proteste în societatea italiană, iar Guvernul de la Roma a anunţat că va cere apel la ultima instanţă a CEDO, Marea Cameră.
Pro-vita a răspuns prin petiţia sa chemării unor organizaţii civice italiene care solicită solidaritatea tuturor europenilor religioşi, pentru a arăta CEDO importanţa deosebită a subiectului pentru întreaga Europă. Rejudecarea cauzei este condiţionată de existenţa unui larg interes public, condiţie pe care o considerăm îndeplinită.

Asociaţia Pro-vita consideră că hotarârea dată este una pur ideologică şi care depăşeşte competenţele Curţii.
„Decizia are implicaţii culturale majore pentru alte state membre (ale CE), implicaţii care merg mult dincolo de decizia în sine,” se menţionează în petiţia adresată CEDO.

„Decizia depăşeşte competenţa Curţii în ce priveşte respectul pentru suveranitatea culturală a fiecărui Stat Membru. Crucifixul este reprezentativ pentru lunga şi bogata moştenire a Republicii Italiene şi a devenit un stâlp al culturii italiene. Eliminarea sa forţată din şcolile publice este o încălcare a normelor internaţionale care guvernează subsidiaritatea şi respectul pentru identitatea naţională. Nu este rolul Curţii să îndepărteze din spaţiul public simboluri reprezentative ale moştenirii şi culturii unei naţiuni.”

Deşi decizia în speţa Lautsi vs. Italia nu obligă statul italian la eliminarea crucifixelor din şcoli, totuşi verdictul şi amenda pentru „prejudicii morale” se constituie într-un precedent periculos.

Citiţi petiţia (în limba engleză): http://provitabucuresti.ro/docs/appeal.ECHR.Lautsi.pdf

Interesul Pro-vita în această cauză este justificat şi sporit de faptul ca asociaţia, printre ale cărei obiective statutare se numără şi „apărarea principiilor, ideilor şi moralei creştin-ortodoxe” a fost extrem de implicată într-un caz similar din România. Pro-vita a contribuit la anularea, în instanţele civile, a unei hotărâri emisă de o autoritate românească, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, care recomanda interzicerea afişării simbolurilor religioase în şcolile publice româneşti.

Asociatia Civic Media, care a dus impreuna cu Pro Vita lupta pentru salvarea icoanelor din scoli, se alatura demersului si il sustinje prin toate mijloacele

Pentru detalii vezi www.salvati-icoanele.info, www.civicmedia.ro şi http://provitabucuresti.ro/Advocacy/decizie-icoane-scoli.html
Filiala din Bucureşti a Asociaţiei “Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi” este o organizaţie civică non-profit, independentă şi nepartinică, al cărei scop este afirmarea valorilor vieţii persoanei umane încă de la concepere, ale familiei şi ale vocaţiei parentale.

Informaţii suplimentare pentru presă: clic aici – www.provitabucuresti.ro/presa
Pentru detalii, contactaţi-ne la: tel. 0728 673 673, fax 031 815 27 80, provitabucuresti@yahoo.com, www.provitabucuresti.ro

Imediat ce a sfintit apa raului, de Boboteaza, a fost arestat impreuna cu toti enoriasii prezenti la slujba, si au fost ucisi prin inecare

În regiunile unde apa îngheaţă de Bobotează, procedura de sfinţire a apei este deosebită. Se taie o parte din gheaţă, de regulă în formă de cruce si, pe acolo, se scufunda crucea de către preot sau episcop.

---

Preotul Isidor a procedat exact asa în râul Omovzha (Emaiga, în prezent Emajogi) din Iuriev (Derpto,

astăzi Taru), Estonia. Imediat ce a sfinţit apa râului, de Bobotează, a fost arestat împreună cu toţi enoriaşii prezenţi la slujbă - în total 73 de persoane. Motivul privarii de libertate a fost bineinteles un abuz, reclamand refuzul acestora de a trece la romano-catolicism. Parintele Isidor era deja vizat, de mai mult timp intarindu-i pe localnicii ortodocşi din zona, incat acestia să nu-şi lase credinţa nici măcar sub tortură.

După un scurt răgaz care s-a acordat celor 73, în închisoare, a venit si sentinţa pronunţată de judecătorii civili din oraş, în prezenţa episcopului romano-catolic Andrei şi a nobililor catolici din Iuriev. Răgazul fusese insa suficient pentru ca preotul să-i încurajeze pe toţi spre mărturisire, împărtăşindu-i cu Sfintele Taine pe care le purta cu sine. Între enoriaşi erau şi multe femei şi copii.

Au vazut fermitatea ortodocşilor in pastrarea credinţei si, judecătorii, au hotărât uciderea lor prin înecare. Împricinaţii au fost astfel târâţi la râul abia sfinţit şi împinşi pe rând, prin gaura ce fusese tăiată în gheaţă la binecuvântarea apei, în aceeaşi zi.

Primăvara, când s-au revărsat apele din cauza topirii gheţii, s-au arătat si cele 73 de trupuri neatinse, ca sfinte moaşte. Ele au fost culese şi îngropate în jurul bisericii Sfântul Nicolae din Taru, unde slujise preotul Isidor. Cinstite spontan de localnici, ca moaşte de sfinţi, au fost recunoscute oficial în 1897, la momentul canonizării celor 73 de Mucenici.

Pomenirea lor se face acum, dupa sinaxarele slave, cu dată de pomenire la 8 ianuarie. Totul a avut loc in anul 1472.

NOTA: Desi din 1463 existase un tratat semnat de marele prinţ Ivan III al Moscovei şi cavalerii livonieni, prin care aceştia din urmă erau obligaţi să-i protejeze pe ortodocşii din Derpto, fără a le impune romano-catolicismul, acesta a fost încălcat de cavalerii catolici germani. Au încercat intimidarea populaţiei ortodoxe, prin ameninţări cu tortura sau cu moartea. Cel care a rămas cel mai dârz apărător al ortodoxiei în zonă a fost, INTR-ADEVAR, Sfântul Isidor preotul.

Sursa: http://www.stiri.lacasuriortodoxe.ro/sfinti-si-sarbatori/1797-imediat-ce-a-sfintit-apa-raului-de-boboteaza-a-fost-arestat-impreuna-cu-toti-enoriasii-prezenti-la-slujba-si-au-fost-ucisi-prin-inecare.html

Boboteaza şi liturghia cosmică. Botezul cu apă şi botezul cu pământ.

Mare bucurie a fost astăzi în sufletele noastre. Ca şi odinioară, întreaga creaţie s-a bucurat de Botezul Domnului.
Iordanul s-a întors la vederea focului dumnezeirii, apele s-au sfinţit, norii au dat glas, munţii s-au plecat, pădurile s-au înălţat pentru a-L cinsti cum se cuvine pe Cel care se bucură de lauda Soarelui şi de slava Lunii (am citit că Eminescu a vrut să-şi intituleze primul său volum de poezii “Lumină de lună”, un aspect la care ar trebui să medităm).
Să ne bucurăm cu toţii de această mare sărbătoare, a treia ca importanţă după Învierea şi Naşterea Domnului, şi să nu uităm că Iisus Hristos S-a botezat pentru a-şi arăta dragostea lui faţă de noi. Părintele Stăniloae mărturisea că Sfânta Treime S-a arătat atunci ca dovadă a iubirii. Botezul Domnului este un mesaj al iubirii de oameni, de natură, ca dar al lui Dumnezeu (privită dintr-o perspectivă a creştinismului cosmic, cum inspirat l-a numit Mircea Eliade, şi nu una a stângii ecologiste). Modelul Sfintei Treimi este modelul dragostei perfecte.
Aş vrea să spun câteva cuvinte şi despre botezul cu pământ. Părintele Profesor Ilie Moldovan îmi evoca un obicei din vremea plăsmuirii etnogenezei, pe care l-a descoperit în satul său natal, Albeşti. Acolo se păstrează obiceiul ca la fiecare înmormântare să se împartă nişte bucăţi de sare; e vorba de 72 de bucăţi de sare, după numărul celor 72 de ucenici ai Domnului). Odată cu tradiţia aceasta înregistrăm un cuvânt care priveşte actul înmormântării în sine. Sicriul este dus până în preajma gropii deschise şi, din sicriu, s-ar auzi tuturor celor prezenţi un apel: ”Botează-mă cu pământ!”. Expresia nu se referă doar la botezul omului obişnuit, din apă şi din Duh, ci se referă la botezul însuşi al Domnului, care s-a botezat sfinţind întreg Cosmosul. Hristos nu s-a botezat pentru păcatele proprii. Firea omenească pe care a luat-o Mântuitorul nu a fost îmbibată de păcat. „Botează-mă cu pământ” ne spune că şi înmormântarea e un fel de botez. Trecerea de la viaţă la veşnicie are o semnificaţie profundă. E o semnificaţie pe care o întâlnim în Evanghelia Sfântului Ioan, în care Mântuitorul zice: ”Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţa veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi”. Dar dacă ziua de apoi nu este momentan, totuşi cu omul respectiv se întâmplă ceva. Şi atunci noi venim să zicem că e în cauză un botez. Pământul în care se îngroapă omul nu mai este pământul acela care poartă urmele păcatului. Şi mormântul are ceva sfânt în el. Este pământul pe care Hristos L-a sfinţit cu propriul lui botez.
Sarea este simbolul botezului. Are şi alte conotaţii sfinţitoare. Odată ajunşi acasă cu bucăţica de sare, ţăranii o aruncă în fântână. Fântâna primeşte astfel un aflux de sfinţenie pentru că în gândirea românilor de la început fântâna are apă sfinţită. În biserica primară apa era adusă de către copii, de ce avea familia mai curat în sânul ei.
Apa trebuie dusă de fiecare familie la Sfânta Liturghie. La Sfânta Liturghie te duci cu cele trei daruri, care sunt darurile liturghiei cosmice, sunt darurile lui Dumnezeu încredinţate oamenilor: apa, pâinea şi vinul. Părintele Stăniloae ne atrăgea atenţia să ţinem cont de caracterul cosmic al Sfintei Liturghii, care ne duce la înţelegerea modului în care Hristos, prin Înviere, a restaurat întreaga făptură.
Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne aducă dragoste, linişte sufletească şi pacea a toată lumea! (Florian Palas)

Ceea ce e cu neputinţă la oameni e cu putinţă la Dumnezeu!

Au trecut 20 de ani de la ceea ce am crezut că a fost o revoluţie. Libertatea a fost câştigată cu preţul sângelui: cei mai mici şi mai curaţi, copiii şi tinerii s-au oferit primii ca să-l plătească. Şi noi aşa am crezut că revoluţia a biruit comunismul. Dar… Dar teroriştii prinşi trăgând asupra populaţiei au dispărut, iar despre cine a condus din umbră măcelul nu vorbeşte nimeni. Nici un proces, nici un vinovat. De asemenea, am tot aşteptat, dar procesul comunismului nu s-a făcut nici până astăzi, deşi sute de mii de români au fost omorâţi în puşcării şi lagăre, au fost deportaţi în Siberia sau omorâţi în faţa casei pentru că au refuzat să-şi cedeze pământul. Şi mai sunt multe care ar mai putea fi pomenite aici. De cine oare le-a fost şi le este frică conducătorilor noştri? Oare încă nu a căzut comunismul?

Minciuna sau Publicitatea

Comuniştii impuneau minciuna prin teroare şi forţă; acum s-a renunţat la teroare, căci nu mai este nevoie. Minciuna a sublimat în retorică a politicienilor, strategie publicitară, pseudoştiinţă de popularizare, campanie mediatică etc.

Diferenţa? La comunişti, minciunea era oficială, dar mai nimeni nu credea în ea. Acum nimeni nu mai ştie care e adevărul, şi cel mai rău lucru este acela că pe cei mai mulţi nici nu-i mai interesează.

Proletcultismul sau Cultura de masă

Comuniştii îi persecutau pe intelectuali, îi denigrau şi-i aruncau în închisori pentru ca nu cumva să vorbească poporului şi să-i trezească conştiinţa. Acum nimeni nu mai are nevoie de cărturari. Poate doar dacă pot produce o reclamă publicitară, dacă sunt în stare să susţină o idee la modă sau altceva din care să iasă bani. Oricum nu-i mai ascultă nimeni decât dacă sunt puternic mediatizaţi, adică dacă spun ce vor stăpânii.

Diferenţa? Atunci cultura era făcută de către proletari în spiritul ideologiei materialiste. Cărţile se găseau greu, dar românii iubeau cartea şi citeau. Acum cultura e făcută prin televiziune şi ziare în spiritul divertismentului şi a consumatorismului. Cărţile sunt peste tot, dar majoritatea românilor abia mai găsesc timpul şi dispoziţia să citească ziarul.

Antiromânismul bolşevic sau Xenofobia

Comuniştii reprimau sentimentul naţional; acum însă ziarele „democratice” şi intelectualii complexaţi de cultura „minoră” a poporului român au preluat rolul partidului, batjocorind orice încercare de renaştere a culturii române şi a dragostei de neam. Eminescu e declarat extremist sau nebun, împreună cu toţi cei care mai îndrăznesc să creadă în valorile neamului românesc. Oricum naţionalismul a devenit desuet, cine mai crede în el?

Naţionalizarea sau Privatizarea

Ceea ce a făcut naţionalizarea între 1945 şi 1964 a reuşit privatizarea în ultimii 20 de ani. În urma acesteia, pământurile şi cea mai mare parte a economiei ţării au trecut din proprietatea statului român în aceea a companiilor transnaţionale. Deci practic, statul comunist nu a fost decât un intermediar în desproprietărirea poporului român şi în împroprietărirea companiilor străine. A luat de la români în timpul comuniştilor pentru a da totul străinilor astăzi ori direct prin privatizare, ori indirect printr-o politică total defavorabilă românilor pseudoîmproprietăriţi.

Astfel că, România, una dintre cele mai bogate ţări din Europa, a ajuns să nu-şi mai poată întreţine poporul. Peste 4 milioane de români şi-au părăsit casele pentru a căuta o bucată de pâine şi o viaţă mai bună în străinătate. În comunism robeam la stat, acum ne înrobeşte o muncă epuizantă la străini. Nu mai vorbim de datoriile din bănci, prin care o mare parte a românilor nu sunt deplini stăpâni nici pe propria casă. Însăşi impozitarea a tot ce foloseşte omul, chiar şi a aerului se preconizează, ne sugerează că totul aparţine stăpânirii căreia trebuie să-i plătim pentru folosinţă.

Ateismul sau Corectitudinea politică

După 40 de ani de persecuţii şi oprimare a sentimentului religios, după 1990 am avut în sfârşit libertatea să ne manifestăm credinţa. Dar darvinismul a rămas ideologia oficială a şcolii româneşti, impus, de altfel, printr-o directivă a Consiliului Europei. Simbolurile religioase sunt în discuţie să fie scoase din şcoli şi instituţii publice, iar Bisericile au început să se golească din nou. De ce? Libertatea credinţei a fost asociată libertinajului unei vieţi lipsite de Dumnezeu: în prezent în ţara noastră se fac în medie peste 600 000 de avorturi pe an; pornografia a devenit cultură de masă; peste 30% din familiile formate divorţează, iar 80 000 de copii trăiesc fără cel puţin unul dintre părinţi.

Securitatea sau Televizorul

Comuniştii întreţineau un aparat represiv extrem de complicat şi extins pentru ca poporul să nu se revolte împotriva sistemului. Acum aproape totul se rezolvă cu televizorul. Prin el, se pasivizează indivizii, se slăbeşte spiritul critic, se anihilează tensiunile, se creează false probleme şi se elimină cele adevărate, îndeobşte sunt controlate masele. De acum înainte revoluţie stradală nu se mai poate face decât deţinând frâiele „democratice” ale mijloacelor de manipulare în masă.

Puţin cam tristă această retrospectivă. Putea oare fi alta soarta poporului nostru după 1990? În mod cert da, pentru că nimic nu ne-a fost impus cu forţa. Însă undeva am greşit.

Nu cumva acolo că am uitat că numai Bunul Dumnezeu ne-a fost de-a lungul veacurilor sprijin si apărare? Nu cumva pentru că nu am înţeles că esenţa comunismului a fost chiar minciuna, ateismul, antiromânismul, desfrânarea şi hoţia?

Jertfa copiilor din decembrie trebuia continuată, căci fiara comunistă nu murise încă, ci fusese doar ceva ameţită. Se putea oare ca această fiară care peste 50 de ani se hrănise din sângele poporului român, din batjocorirea şi întinarea sufletului său, să fie biruită doar în câteva zile? Nu erau oare nevoie de mai mulţi ani de luptă încordată pentru a ne putea recăpăta libertatea?

Dar ea hidra roşie, atunci la 1990 şi după, s-a prefăcut că este moartă, tocmai pentru a ne înşela trezvia şi a ne face să încetăm lupta, ceea ce s-a şi întâmplat. Şi ca să ne spurce cu totul şi să ne ia din nou în aspra robie şi-a dat trupul de mâncare poporului român: desfrânarea şi avortul, minciuna, lăcomia şi hoţia, mândria şi credinţele bolnave, nădejdea în ideologii şi puteri mondiale, mai curând decât în Bunul Dumnezeu, toate acestea au constituit, de ce să nu spunem adevărul, pâinea cea de toate zilele pentru mulţi dintre români.

În toată această vreme Hristos ne aştepta să-i cerem ajutorul; ne chema în taină să ne împărtăşim cu trupul şi sângele Lui pentru a ne face părtaşi vieţii celei veşnice. Câtă bucurie! Să fii cu Dumnezeu, cu Cel pentru Care se murea în puşcăriile comuniste; împreună cu Acela de care 40 ani s-au luptat comuniştii ca să ne despartă.

În schimbul ajutorului pe care ca întotdeauna Hristos vroia să ni-l dea, El nu ne cerea altceva decât puţin mai multă curăţenie sufletească, puţin mai multă credinţă, nădejde şi, bineînţeles, mai multă dragoste. Acea dragoste jertfitoare care-ţi umple sufletul şi-ţi luminează mintea, care e suficientă ca să poţi fi cu adevărat fericit.

Noi însă am preferat să ascultăm de directivele Europene şi de asprele cerinţe ale Băncilor Mondiale. Aşa am fost făcuţi să credem prin împărtăşirea din trupul fiarei, să credem că de la Apus ne va veni tot belşugul şi fericirea, confortul şi bunăstarea.

Am învăţat oare ceva acum la 20 de ani de la revoluţie?

Am putea să o luăm din nou de la început, cumva de la jertfa acelor copii care au crezut într-o lume mai bună?

Cu siguranţă da, căci Dumnezeu nu e ca oamenii să ţină minte răul şi să se răzbune pe cel care cu părere de rău şi cu smerenie se întoarce ca fiul risipitor.

Nu se poate ca Bunul Dumnezeu care s-a jerfit pentru tot omul să nu ne ierte mintea copilărească şi înşelarea în care ne-am complăcut, să nu ne treacă cu vederea toată nerecunoştinţa de care am dat dovadă în ultimii 20 de ani. El ne aşteaptă cu smerenia şi blândeţea Sa dumnezeiască, ne aşteaptă încă, pe noi poporul Său; ne aşteaptă ca să ne facă iarăşi părtaşi ospăţului împărătesc bucurându-ne de libertatea şi viaţa pe care numai El ni le poate da cu adevărat.

Aşadar, trebuie să o luăm din nou de la început, cu gândul că ceea ce e cu neputinţă la oameni e cu putinţă la Dumnezeu. La Dumnezeu toate sunt cu putinţă. (Matei 19:26)

Gheorghe Fecioru

Sursa: http://www.familiaortodoxa.ro

Aflarea în treabă ca metodă de lucru la români. Să ne fie ruşine!

Pe site-ul sfinti romani in care sunt prezentati toti sfintii romani din secolul III pana azi, fiecare cu viata si nevointele sale, pentru perioada 1950-2006, am gasit doar aceasta listuta pe care o redau mai jos. Va invit sa o cititi cu atentie.

Monahul Gudiil Avacaritei - Manastirea Neamt
Monahul Paisie Nichitescu - Manastirea Sihastria
Protosinghelul Eftimie Tanase - Manastirea Agapia Veche
Ieromonahul Damian Stog - Schitul Sf. Ioan Botezatorul Iordan
Schimonahia Melania Mincu - Schitul Sf Ioan Botezatorul Iordan
Monahia Agafia Ilie - Manastirea Agapia Veche
Schimonahul Iuvenalie Barsan - Manastirea Slatina
Protosinghelul Danul Pricop - Manastirea Slatina Suceava
Monahia Epraxia Malau - Manastirea Varatec
Protosinghelul Iosif Rusu - Manastirea dintr-un Lemn
Schimonahia Valentina Neacsu - Pustnica din din Muntii Sihlei
Monahul Damian Taru - Manastirea Neamt
Ieroschimonahul Danul Tudor - Schitul Rarau
Sfantul Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt
Schimonahul Gherasim Carja, Manastirea Neamt
Protosinghelul Mihail Badila, Schitul Pestera Ialomicioarei
Monahia Agatonica Bordacel, Manastirea dintr-un Lemn
Protosinghelul Vasian Scripca - Manastirea Secu
Arhimandritul Sava Cimpoca - Schitul Sf. Ioan Botezatorul
Schimonahul Iona Balasescu - Sihastria Cavsocalivia - Muntele Athos
Monahul Atanasie Pavaluca - Manastirea Neamt
Monahul Evghenie Dumitrescu - Schitul Brazi - Vrancea
Ieromonahul Cosma Popa - Manastirea Cocos Tulcea
Ieromonahul Varnava Lasconi, Manastirea Bistrita Valcea
Sfantul Ioan Episcopul cel Minunat - Schitul Sihla
Richard Wurmbrand si Ortodoxia

Doar 26 de oameni s-au invrednicit a deveni sfinti. Toti cu o singura exceptie provin din cinul monahal. Cu doua-trei exceptii au vietuit cu totii in manastirile din Moldova. Cu totii, cu o singura exceptie, au murit de moarte buna pe patul lor. Un singur mucenic e strecurat in lista, ieroschimonahul Daniil Tudor. In finalul listei, Richard Wurmbrand, care nici macar nu e ortodox.
Din parcurgerea listei se desprind trei concluzii:
1)Ca doar vietuitorii din manastiri au acces la sfintenie. Cu cat stai mai mult in manastire, sansele sporesc;
2)Au prioritate surorile si mamele marilor duhovnici;
2)Ca in timpul regimului comunist prigonitor de crestini, a fost un singur martir, doar Sandu Tudor.
Sa ne fie rusine! Sa ne fie rusine ca sfinti martiri de la Aiud, Gherla, Pitesti, Canalul Dunare-Marea Neagra si toate lagarele de munca fortata, nu au loc pe listele sfintilor. Unde sunt Arsenie Boca, Ilarion Felea, Gherasim Iscu, Valeriu Gafencu si multi altii? Sa ne crape obrazul de rusine pentru nedreptatea pe care le-o facem de 20 de ani. De aceea nu ne mai rabda nici pamantul!

Sursa:

http://emilia-corbu.blogspot.com