Nu e chip de evadare - „Ce te zbaţi tu, frăţioare,/ Gândul e departe tare/ Şi pe colivia mică şade colivia mare/ Nu e chip de evadare... ”

1. Pe parcursul istoriei recente, ne-am obişnuit să definim mari perioade de timp prin etichete ideologice: secolul „luminilor”, secolul romantic, secolul contestării, secolul vitezei, secolul informaţiei, „epoca de aur”, „vremurile din urmă”, veacul atrocităţilor şi al totalitarismului, era drepturilor omului, „timpuri noi”, „noua ordine mondială”, ş.a.m.d. Singurul lucru care este comun tuturor acestor perioade mai mult sau mai puţin îndepărtate este propaganda agresivă a ideii de LIBERTATE, siluită sistematic şi răsturnată tiranic pentru a servi intereselor celor mai mîrşave, de la constituirea Statelor Unite la Revoluţia Franceză, de la formarea Uniunii Sovietice şi pînă la întemeierea Uniunii Europene. Totul stă sub semnul Libertăţii, o „libertate” care a desfiinţat prin desacralizare şi relativizare toate celulele fundamentale ale societăţii (Familia, Biserica, Şcoala, Morala-Credinţa, Naţiunea-Neamul, Tradiţia-Cultura, Istoria-Memoria, Conştiinţa-Gîndirea) şi, pe plan politic, a reprezentat justificarea mincinoasă în numele căreia s-au produs cele mai mari crime: războaie, lovituri de stat, instaurarea de regimuri tiranice, abuzuri ale statului şi ale sistemului împotriva cetăţenilor. În romanul său cu numele „O mie nouă sute optezi şi patru”, George Orwell imaginează o lume care seamănă cu universul comunist şi în acelaşi timp cu cel pretins democratic, ale cărei principii ideologice sînt următoarele: „Războiul este pace. Sclavia este libertate. Ignoranţa este putere.”. Nişte mesaje tranşante şi usturătoare. Mai ales dacă le citim de-a-ndoaselea: „Pacea este război. Libertatea este sclavie. Puterea este ignoranţa.”. Această triadă de aforisme este expresia cea mai sintetică a democreţofolinei în care trăim astăzi: În numele păcii se duc războaiele „anti-teroriste”, în care se pretinde că sînt anihilate grupări periculoase, cînd de fapt sînt invadate ţări şi popoare suverane. În numele libertăţii se implementează sisteme de supraveghere şi control total al populaţiei, sub pretinsa justificare a grijei pentru siguranţa publică. Cît priveşte puterea, aceasta se bazează pe ignoranţa populaţiei, care, prin mecanismele democraţiei, în mod cu totul inconştient şi iresponsabil, învesteşte cu putere politică formaţiuni şi persoane care lucrează împotriva interesului cetăţeanului. Şi iată că în mod cu totul justificat ajungem să ne întrebăm: ÎNCOTRO? Şi: PÎNĂ UNDE?Găsirea unor răspunsuri la astfel de întrebări a reprezentat unul din scopurile conferinţei publice „Îndosarierea electronică şi libertatea”, organizată de „Coaliţia împotriva statului poliţienesc” şi „Revista Veghea” la Braşov, miercuri 20 februarie 2009, la orele 18:00 în corpul S al Universităţii „Transilvania”, conferinţă ce s-a bucurat de un public de aproximativ 500 de oameni. Cele două mari probleme aduse spre dezbatere au fost intrarea în vigoare a legilor care consfinţesc 1) introducerea noului tip de documente electronice pe bază de microchip pentru cetăţenii României şi 2) înregistrarea tuturor comunicaţiilor (telefonie + Internet) cu stocarea datelor timp de 6 luni. Cele două măsuri, intrate deja în vigoare, aduc un atac serios la adresa libertăţii individuale, a demnităţii umane, a libertăţii conştiinţei, a prezumţiei de nevinovăţie, a securităţii datelor cu caracter personal şi a inviolabilităţii corespondenţei, principii apărate de Constituţia României şi de legislaţia internaţională privitoare la drepturile omului. Ele mai aduc însă şi o mare lovitură la adresa democraţiei şi a statului de drept, de vreme ce au fost introduse fără consultarea cetăţenilor şi fără ştiinţa celei mai mari părţi dintre aceştia. (va urma)
Vlad Pârău
Articol preluat din Gazeta de Transilvania

Preşedintele Asociaţiei 15 Noiembrie 1987, deputatul Florin Postolachi, ia atitudine împotriva paşapoartelor biometrice!

Civic Media, condusă de Victor Roncea, a iniţiat un protest şi a solicitat preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi Comisiei pentru Drepturile Omului a Camerei Deputaţilor, al cărei secretar sunt, să organizeze o dezbatere a parlamentarilor români cu ONG-urilor din România şi cu Biserica Ortodoxă Română pe tema unei petiţii semnate de 100.000 de oameni care sunt împotriva introducerii paşapoartelor biometrice.
Nu ştiu cine şi-ar dori să fie urmărit, eu am, din 1987, temerea asta vizavi de urmărire şi de ascultare. Din punctul meu de vedere, acest paşaport este o insultă. Nu înţeleg de ce noi, românii, trebuie să fim primii la astfel de trăznăi.
Văd că am luat de bună această ordonanţă a Guvernului Tăriceanu. Cred că niciunul dintre membrii Asociaţiei „15 Noiembrie 1987” nu şi-ar dori să aibă amprentele şi faţa pe un paşaport, pe al cărui cip trebui trecute şi datele personale. Nu voi fi niciodată de acord cu acest gen de urmărire.

Declaraţia a fost acordată de Florin Postolachi postului de televiziune RTT Braşov.

Acum 20 de ani Liviu Corneliu Babeş s-a sacrificat pentru Libertate. Asociaţia 15 Noiembrie ne invită la neuitare.

Asociaţia “15 Noiembrie 1987” vă invită să participaţi la comemorarea eroului martir Liviu Corneliu Babeş, care va avea loc luni, 2 martie a.c., ora 11˚˚, pe Pârtia Bradul din Poiana Braşov. În urmă cu 20 de ani, Liviu Corneliu Babeş şi-a dat foc, în văzul a sute de turişti, fluturând printre flăcări o pancartă pe care scria: “Stop Murder, Braşov = Auschwitz”. Era protestul disperat al acestuia faţă de teroarea instaurată la Braşov, după revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov.
Ca în fiecare an, vă aşteptăm alături de noi, cu o floare şi o lumânare, la crucea ridicată lângă pârtie, chiar pe locul unde eroul şi-a dat foc, pentru a asista la slujba de pomenire închinată lui Liviu Corneliu Babeş, cel care şi-a dat viaţa pentru libertate, devenind un simbol al acţiunilor de protest împotriva regimului comunist.

Iată care a fost atitudinea Bisericii Ortodoxe Greceşti la încercarea de introducere a pasapoartelor biometrice!

Înregistrare preluată de pe blogul lui Victor Roncea

Păstorii noştri îşi abandonează oile? Alegeţi între zahăr şi otravă! Iată comunicatul Biroului de Presă al Patriarhiei Române (Noua Patriarhie)!

În şedinţa de lucru din ziua de miercuri, 25 februarie 2009, Sfântul Sinod a adoptat, în unanimitate, hotărârea nr. 638/2009 în legătură cu problema noilor paşapoarte electronice care includ date biometrice:1. Ia act de scrisoarea nr. 638 din 28 ianuarie 2009 a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresată Ministerului Administraţiei şi Internelor prin care se solicită o serie de precizări în legătură cu noile paşapoarte electronice care includ date biometrice. (vezi anexa 1). De asemenea, ia act de lămuririle aduse prin adresa nr.3622071 din 5 februarie 2009 a Ministerului Administraţiei şi Internelor – Direcţia Generală de Paşapoarte (vezi anexa 2) din care rezultă două asigurări importante:
a. A avea un paşaport este un drept şi nu o obligaţie, paşaportul fiind un document eliberat la cerere pentru cei ce doresc să călătorească în afara spaţiului Uniunii Europene. Astfel, se deduce că cei care invocă obiecţii de conştiinţă sau motive religioase au libertatea să nu solicite acest nou tip de paşaport;
b. Fiecare cetăţean are dreptul de a cunoaşte în mod direct conţinutul datelor personale incluse în noul paşaport electronic care include date biometrice.
2. Constată că însăşi opinia Comisiei Europene exprimată, la 16 martie 2005, prin Grupul European pentru etica în ştiinţă şi noile tehnologii este împotriva implantării în corpul uman a cip-ului electronic: „utilizarea pentru scopuri nemedicale a implanturilor de informare şi comunicare constituie o potenţială ameninţare la demnitatea umană şi societatea democratică” (pct. 6.4), iar „implanturile destinate supravegherii ... ar putea fi folosite de către autorităţile statale, indivizi sau grupuri pentru a creşte puterea lor asupra altora” (pct. 6.4.4).
3. Întrucât unele persoane (nota noastră - marii duhovnici ai ortodoxiei, un sinod mitropolitan, preoţi, numeroşi mireni; din păcate, nu şi Patriarhia Română, care invocă libertatea de conştiinţă pentru unii dintre fiii ei, rătăciţi desigur) au reticenţe faţă de paşapoartele biometrice, se va interveni pe lângă instituţiile Statului Român (Preşedinţie, Parlament, Guvern) cu solicitarea de a se adopta măsurile necesare pentru modificarea şi completarea legislaţiei în vigoare prin extinderea prevederilor referitoare la cazuri de urgenţă (paşaport temporar) şi la cazuri când, din motive de conştiinţă sau religioase, persoana nu doreşte paşaport electronic care include date biometrice. (nota noastră- cu menţiunea că aceste paşapoarte temporare sunt valabile doar 6 luni de zile, iar această soluţie a fost oferită de Ministerul de Interne imediat după contestarea acestor acte; Patriarhia nu face altceva decât să devină portavocea Ministerului de Interne)
4. În viitor, orice iniţiativă de interes general bisericesc, care provine dintr-o eparhie, trebuie, mai întâi, analizată şi dezbătută la nivelul centrului eparhial şi al sinodului mitropolitan, iar apoi să fie înaintată Sfântului Sinod, spre dezbatere şi hotărâre. (nota noastră - după această logică, Mântuitorul Iisus Hristos n-ar fi avut voie să propovăduiască creştinismul, căci nu avea aprobarea ierarhilor, implicit, Sinedriul ar fi avut dreptate în condamnarea Celui care a venit să se jertfească pentru noi şi pentru a noastră mântuire)
5. Văzând tulburarea provocată de opiniile confuze şi contradictorii cu privire la noile paşapoarte biometrice, Sfântul Sinod îndeamnă clerul, monahii şi credincioşii să rămână statornici în credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos, Biruitorul iadului şi al morţii, să sporească în rugăciune şi fapte bune, vieţuind creştineşte în familie, mânăstire şi societate, fără a răspândi panică şi îngrijorare prin preocupare excesivă pentru lucruri trecătoare. (nota noastră - din moment ce actele de identiate cu cip biometric sunt premergătoare implantului, iar aceasta vizează mântuirea noastră, nu este un lucru trecător, ci unul de viaţă şi de moarte. Iată ce spune Părintele Justin Pârvu: Nici tăcerea sihaştrilor nu este scuzabilă. Monahul, preotul care socoteşte că face o misiune în cadrul Bisericii, dar nu participă direct la aceste adevăruri, la aceste atacuri şi primejdii în care ne găsim – nu este monah, nu este preot. Dacă nu simte să participe direct şi să-şi asume răspunderea ca un mic misionar al vremurilor, în zadar este toată rugăciunea lui. Tăcerea în faţa acestor pericole este o lepădare a noastră de adevăr. Pentru că ne înrobim şi ieşim din libertatea Adevărului.)Astfel, Dumnezeu ne va lumina, ne va apăra de tot răul şi ne va ajuta să săvârşim binele.
Biroul de Presă al Patriarhiei Române

P.S. Pe Realitatea TV a început dezmăţul! În timp ce purtătorul de cuvânt al Patriarhiei se ceartă cu măicuţele şi călugării care s-au exprimat public împotriva actelor de identitate cu chip şi se oferă ca model, solicitând printre primii paşaport biometric - în care nu vede niciun pericol- un "analist" tv de la Cotidianul, Costi Rogozanu, vorbeşte cu impertinenţă despre monahii rătăciţi prin munţi şi îl laudă pe purtătorul de cuvânt care, de această dată, ar fi dat dovadă de deschidere. Am trăit s-o văd şi pe-asta: părintel Costel, frate cu ateul de serviciu Costi! Astfel, Costi se va cipui împăcat alături de părintele Costel şi colegii lui nenominalizaţi.

De ce numărul 666 este considerat satanic?

Trebuie precizat de ce numarul 666 este considerat numarul satanic, pentru ca nu este doar o simpla superstitie lipsita de fundament, ca in cazul altor numere "nefaste", de pilda numarul 13. Despre numarul 666 se spune in Sfanta Scriptura la capitolul "Apocalipsei" ca este NUMARUL NUMELUI Fiarei. Trebuie definit acest concept. Alfabetele antice (iudaic, grecesc) asociau fiecarei litere cate un numar. Exista obiceiul ca in cazul numelor proprii sa se recurga la codificarea, la incifrarea numelui, pentru a se obtine o "semnatura simbolica", o reprezentare prescurtata si incifrata a numelui. Orice nume propriu putea deci sa fie descompus dupa literele sau numai dupa consoanele care il alcatuiau. Fiecare litera era convertita in echivalentul sau numeric, dupa care se facea suma tuturor numerelor de litere si se obtinea astfel NUMARUL NUMELUI. Deci 666 nu este un simplu numar care a fost prin superstitie denaturat, ci chiar contine in el un nume: numele fiarei. La fel cum Crestinii primelor veacuri foloseau simboluri si prescurtari codificate ce reprezentau numele lui Hristos: IHTIS (care in greceste inseamna "peste", insa fiecare litera luata in parte provine din sintagma "Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul"), IISHSNIKA (prescurtare de la "Iisus Hristos, Biruitorul"), monograma lui Iisus (suprapunerea a doua litere - X si P- din alfabetul grecesc, constituind primele 2 litere ale cuvantului Hristos),etc. Folosirea unui medalion cu simbolul pestelui (IHTIS) avea aceeasi valoare cu cruciulitele pe care le poarta azi Crestinii la gat. In sesns invers, folosirea simbolului "666" inseamna sa duci cu tine "la purtator" in loc de numele lui Hristos, numele satanei. Se face greseala de a bagateliza semnificatia NUMARULUI DE NUME 666, care NU, nu este un numar ca toate celelalte, ci este un cod simbolic cu un inteles specific. De asemenea se bagatelizeaza "Apocalipsa". "Apocalipsa" este o carte a Noului Testament care a fost scrisa de Sfantul Apostol Ioan prin revelatie de la Duhul Sfant. Acesta este intelesul cuvantului grecesc "apocalipsa": revelatie, aratare, descoperire. In aceasta revelatie se vorbeste "despre vremurile din urma", de aceea se face greseala grosolana de a confunda notiunea de "apocalipsa" cu cea de "sfarsitul lumii". Apocalipsa este un text scris in urma unei revelatii, iar sfarsitul lumii NU este apocalipsa.Numarul 666 nu este un numar ca oricare altul nu numai din cauza ca are o "incarcatura" codificata (numarul NUMELUI fiarei), ci si pentru ca este singurul simbol asupra caruia ni se atrage atentia cu cea mai mare fermitate in Sfanta Scriptura pentru ca oamenii sa nu il accepte, detaliindu-se semnificatia lui, cat si CONSECINTELE NEFASTE (plagile si pedepsele) care vor decurge din acceptarea lui. Pentru cei care nu vor sa creada nici macar in Cartea Sfanta a Crestinatatii care vorbeste explicit despre acest lucru nu pot decat sa spun ca isi neaga propria cultura, de sorginte crestina.Un lucru este cert. 666 in actele de identitate este o forma voalata si subtila de negare a Botezului Crestin. Botezul Crestin este un ritual complex care il transforma pe om din rob al pacatului stramosesc in beneficiar al dezrobirii si al libertatii date de jertfa rascumparatoare a lui Hristos, care prin sangele Sau a sfaramat portile iadului si i-a scos din osanda vesnica pe Adam si pe Eva si pe stramosii umanitatii, eliberandu-i din iad si stramutandu-i la Cer. Botezul este, daca vreti, "pasaportul" Imparatiei Cerurilor. Acest ritual complex este centrat pe repetarea juramantului "M-am lepadat de satana" si "M-am unit cu Hristos", precedat de rostirea Simbolului de Credinta (crezul). Or, in momentul in care un crestin botezat, care a jurat ca s-a lepadat de satana, primeste numarul numelui satanei pe actul sau lumesc de identitate, ca pecete asupra amprentelor lui, asupra ochilor lui, asupra datelor lui BIO metrice, aproape asupra vietii lui si, in mod cert, asupra identitatii lui, este ca si cand s-ar intoarce la starea de dinainte de Botez. Pentru cei care vin cu argumente de genul: vreau sa fiu cipuit pentru ca medicul sa stie despre mine in caz de accident care este "fisa medicala", istoricul bolilor. E adevarat ca exista multe avantaje care simplifica accesul la informatii cateodata vitale. Dar un astfel de sistem exista deja si este functional FARA A FI NEVOIE DE MICROCHIP. Prin simpla introducere a CNP-ului intr-o baza de date in care in prealabil au fost stocate aceste informatii, orice medic/politist/autoritate a statului poate avea acces la datele care "sa iti salveze viata", si asta in baza documentelor clasice de identitate. Nici nu e nevoie sa ai buletinul la tine: comunici doctorului CNP-ul (majoritatea cetatenilor isi cunosc CNP-ul pe de rost, datorita faptului ca este simplu de memorat, fiind alcatuit din date precise, ca ziua, anul, luna nasterii, pe care oricum ti le cunosti pe dinafara).In mediul universitar un astfel de sistem functioneaza deja. Prin Internet, orice student isi poate consulta situatia pe serverele facultatii, "parola de acces" constand doar in numele si CNP-ul persoanei, dupa care poti afla ce taxe mai ai de platit la facultate, ce note ai luat, cate examene ai promovat, in principiu ORICE informatie personala stocata in baza de date a facultatii. Concluzia cea mai importanta este: atata vreme cat actualul sistem clasic, fara microchip, de acte de identitate asigura cu succes atat securitatea cetatenilor (un microchip poate fi fraudat infinit mai repede si mai simplu decat o carte de identitate sau un pasaport clasic) cat si accesul rapid prin CNP la orice informatie de interes vital, nu exista motive intemeiate pentru trecerea la un nou sistem de acte de identitate, atata vreme cat cel vechi nu s-a dovedit nici pe departe neperformant sau nesatisfacator ci, dimpotriva, el asigura cu tot atata succes toate trambitatele avantaje ale sistemului bazat pe microchip.

Vlad PÂRĂU

Părintele Arsenie Papacioc se pronunţă împotriva cipurilor biometrice. Nu acceptaţi sub niciun chip!

Cu doar trei zile inainte de sedinta Sfantului Sinod din 25-26 Februarie 2009, la care se va discuta si despre situatia introducerii in Romania a actelor cu cip biometric, fara consultarea Bisericii si a poporului majoritar ortodox, unul dintre cei mai aprigi luptatori anticomunisti si mari Duhovnici ai Ortodoxiei Romane, Parintele Arsenie Papacioc, se pronunta categoric impotriva insemnarii electronice. "Nu trebuie acceptat cu nici un chip", afirma Parintele Arsenie exprimandu-si si solidaritatea cu Parintele Justin Parvu si Chemarea sa la mucenicie avertizand totodata asupra strategiilor care trebuie adoptate impotriva fiarei. Sfintia Sa Arsenie Papacioc mai spune ca simte ca tara noastra "va avea un mare rol in istoria pamantului asta" chiar daca a venit un moment de "mare primejdie". Sau poate tocmai de aceea. Parintele Arsenie mai cere sa nu ne mai pierdem vremea cu vorbele si incheie: "La lupta, muncitori!"

Preluat de pe blogul lui Victor Roncea

Doamna Aspazia Oţel Petrescu mărturiseşte din nou!

Interviu realizat de Maica Fotini şi Maica Serafima. Înregistrare preluată de pe blogul lui Victor Roncea

Scrisoare deschisă către Preşedintele Traian Băsescu

Domniei Sale,

Domnului Traian BĂSESCU,

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI



Membrii Despărţământului ASTRA „Covasna-Harghita”, întruniţi în Adunare Generală, azi 14 februarie 2009, cu participarea Prea Sfinţitului Ioan Selejan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, , a conducerii centrale a ASTREI şi a membrilor Consiliului Director al Forumului Civic al Românilor din Harghita şi Covasna, apreciază prezenţa Domniei Voastre în judeţul Covasna şi poziţia corectă pe care aţi exprimat-o în legătură cu realităţile din această zonă.
Relevând tranşant lipsa de fundament legal şi de finalitate a demersurilor politice anticonstituţionale ce vizează autonomia teritorială a aşa zisului „Ţinut Secuiesc” şi readucând discursul politic între limitele cadrului constituţional, v-aţi onorat înalta demnitate de garant al respectării Constituţiei României şi de Preşedinte al tuturor cetăţenilor români, indiferent de naţionalitate.
Mărturisim şi pe această cale dorinţa şi speranţa de bună convieţuire şi conlucrare între români şi maghiari, pe fundamentul comun al coeziunii creştine şi al convieţuirii multiseculare, dar nu putem să nu fim îngrijoraţi văzând încrâncenarea cu care liderii maghiari încearcă cu tot dinadinsul, prin tot felul de acţiuni (apeluri patetice, fluturaşi în cutiile poştale, chemări la mitinguri de protest a „întregii suflări maghiare”, aprinderea de „focuri secuieşti”, arborarea de „steaguri secuieşti” pe edificii oficiale ale statului, iniţierea de referendumuri, ş.a.), să-i incite pe concetăţenii noştrii de etnie maghiară împotriva autorităţilor române, pentru motive închipuite: cum că ar urma să fie discriminaţi şi oprimaţi prin schimbarea funcţionarilor maghiari din conducerile autorităţilor judeţene de stat – consecinţă firească, dacă se va produce - a neaccederii UDMR în noul Guvern; cum că şeful statului i-ar fi jignit pronunţându-se conform Constituţiei României împotriva autonomiei teritoriale, ori că statul român ar duce o politică de „populare controlată” a „regiunii secuieşti” cu români în scopul „modificării componenţei etnice”, ş.a.m.d.
Întrucât o bună parte din faptele autorităţilor locale conduse de UDMR de discriminare etnică a românilor, au fost înlesnite de lacunele şi ambiguităţile legislaţiei în vigoare, care au fost exploatate sub pretextul că „dacă legea nu interzice expres, înseamnă că permite”, solicităm Guvernului şi Parlamentului României, amendarea legislaţiei prin texte normative clare şi neechivoce, care să interzică explicit şi sub sancţiuni ferme faptele anticonstituţionale şi discriminatorii ce s-au manifestat până în prezent, cum ar fi: condiţionarea ocupării funcţiilor în administraţie de cunoaşterea limbii maghiare; arborarea pe clădirile oficiale sau în spaţii publice a altor drapele şi însemne decât cele prevăzute de lege; încălcarea flagrantă a jurământului depus la investirea în funcţie de demnitari, aleşi şi funcţionari publici; nesocotirea statutului constituţional al limbii române de unică limbă oficială în administraţia publică, ş.a.
Cerem să se pună capăt politicii UDMR, de menţinere deliberată în izolare, înapoiere şi subdezvoltare economică a judeţelor Covasna şi Harghita, în care şi noi ne trăim viaţa, dusă până în prezent în scopul de a se putea pretexta că e nevoie de autonomie teritorială deoarece statul român ar fi vinovat de dezinteres şi defavorizare a zonei noastre în raport cu restul ţării.
Cerem să nu mai fim marginalizaţi şi discriminaţi ca români în România europeană a mileniului III .
Dorim ca miniştrii din Guvernul României şi parlamentarii români să vă urmeze exemplul şi să vină cât mai des în zona noastră, pentru a cunoaşte nemijlocit realităţile şi a găsi soluţii legale şi corecte pentru problemele cu care ne confruntăm cei care trăim aici împreună, români şi maghiari.
Reprezentanţii societăţii civile româneşti, Vă solicită, Domnule Preşedinte, continuarea întrevederilor începute în urmă cu un an la Covasna, care s-au dovedit benefice şi dătătoare de speranţă pentru revenirea la normalitate în interesul general al bunei convieţuirii în această parte de ţară.

Sfântu Gheorghe,
14 februarie 2009

Din încredinţarea participanţilor la Adunare,

Av. Ioan SOLOMON

Discriminarea românilor din Hargita şi Covasna

Forumul Civic al Românilor din Harghita şi Covasna


Notă privind discriminarea cetăţenilor de naţionalitate română din judeţele Covasna şi Harghita, cauzate de nerespectarea prevederilor legale în vigoare

Comitetul Director al Forumului readuce în atenţia opiniei publice discriminarea cetăţenilor de naţionalitate română din judeţele Covasna şi Harghita, cauzate de nerespectarea prevederilor legale în vigoare, după cum urmează:
Condiţionarea ocupării funcţiilor în instituţiile publice, din cele două judeţe, de cunoaşterea limbii maghiare, în alte posturi decât cele prevăzute în Legea administraţiei publice. In instituţii precum Consiliul judeţean Covasna, Primăriile Sf. Gheorghe, Tg. Secuiesc, Baraolt şi în majoritatea comunelor cu populaţie etnic mixtă, nu există funcţionari de naţionalitate română; cazul arhitectului şef al judeţului Harghita, directorul Bibliotecii Judeţene Covasna „Bod Peter” (sancţionat de Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării) documentaţie înaintată la Consiliul pentru Combaterea Discriminării, şi pentru care nu am primit răspuns; alte cazuri recente din Sf. Gheorghe, Arcuş, Chichiş.
Editarea revistei Primăriei Sf. Gheorghe, doar în limba maghiară. Continuarea acestei practici şi după sancţionarea primită din partea Consiliului pentru Combaterea Discriminării
Folosirea banilor publici doar în interesul populaţiei maghiare. Cazul întâlnirii maghiarilor de pretutindeni de la Moacşa: Folosirea acestei întâlniri pentru promovarea unor deziderate iredentiste, separatiste, antiromâneşti.
Neacceptarea includerii în stema judeţului Covasna a nici unui element care să simbolizeze istoria şi cultura populaţiei româneşti, care reprezintă un sfert din populaţia judeţului.
Neglijarea simbolurilor româneşti (primarii nu poartă eşarfa tricoloră la evenimentele prevăzute de lege – vezi cazul primarului din Sf. Gheorghe, la Ziua Naţională 2007), lipsa acestora în spaţiile publice (sala de şedinţe a municipiului Sf. Gheorghe).
Aprobarea denumirilor străzilor şi instituţiilor publice, cu eludarea sau neglijarea personalităţilor româneşti, de rezonanţă naţională sau locală (Sf. Gheorghe şi Miercurea-Ciuc, sunt singurele municipii reşedinţă de judeţ din România care nu au o stradă cu numele lui Ştefan cel Mare; Consiliul local Sf. Gheorghe a respins propunerea ca o stradă din municipiu să poarte numele protopopului Aurel Nistor – lider marcant al românilor din judeţ, în perioada interbelică, acordând , în schimb, unei străzi numele unui preotului Iosif Popovici aservit elitei maghiare locale, din perioada respectivă).
Respingerea, de către Consiliul local Sf. Gheorghe, unor propuneri ale reprezentanţilor societăţii civile româneşti, şi ale consilierilor români, de acordarea a distincţiei “Pro Urbe” unor cetăţeni români din Sf. Gheorghe (cazurile Emil Tănăsoiu, Stela Buda).
Respingerea, într-o primă fază, şi acceptarea după numeroase demersuri şi după intervenţia Ministerului Educaţiei şi Învăţământului a denumirilor “Nicolae Colan” şi “Constantin Brâncuşi” acordate la două şcoli din municipiul Sf. Gheorghe.
Discrepanţa dintre finanţarea proiectelor ONG-urilor, instituţiilor şi cultelor maghiare şi cele româneşti. Respingerea, de către Consiliul Local Sf. Gheorghe, fără nici o motivare a proiectului “Tineretul şi integrarea europeană” promovat de către Centrul European de Studii Covasna-Harghita în anul 2007.
Acordarea preferenţială a fondurilor pentru funcţionarea şcolilor cu predare în limba maghiară şi neglijarea celor cu predare în limba română (îndeosebi a Grupului Şcolar “Constantin Brâncuşi”); discriminarea elevilor români în unele şcoli mixte (cazul Grupului Şcolar Economic – Administrativ din Sf. Gheorghe).
Neincluderea unor spectacole în limba română în cadrul unor manifestări finanţate din fonduri publice precum: „Zilele localităţilor” – Miercurea-Ciuc, Odorheiul Secuiesc, Tg. Secuiesc, Sf. Gheorghe (cu foarte mare greutate), sau Zilele judeţului Harghita.
Nerespectarea prevederilor legale referitoare la folosirea limbii române în instituţiile publice; cazul Regulamentului de funcţionare al Consiliului local Sf. Gheorghe.
Reducerea bugetului Teatrului „Andrei Mureşeanu” din Sf. Gheorghe până la imposibilitatea de a funcţiona; demersurile intreprinse de primarul municipiului Sf. Gheorghe de a transforma Teatrului „Andrei Mureşeanu” în teatru de găzduire.
Practica generalizată la nivelul primăriilor din cele două judeţe de restricţionarea a liberului acces la informaţiile publice a tuturor cetăţenilor prin postarea pe siturile oficiale a informaţiilor de interes public doar în limba maghiară.
Menţinerea deliberată a judeţelor Covasna şi Harghita într-o stare de sărăcie generalizată de către UDMR, care în mod programatic a acţionat pentru îndepărtarea investitorilor din această zonă. Acestă realitate a fost recunoscută şi asumată public de către preşedintele UDMR Covasna, Albert Almos, care a motivat politica de pauperizare a zonei prin temerile liderilor UDMR de modificare a compoziţiei etnice a populaţiei ca urmare a dezvoltării economice.
Obstrucţionarea parohiilor ortodoxe din judeţele Covasana şi Harghita în procesul de retrocedare a terenurilor agricole şi forestiere în baza prevederilor Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 şi Legii nr. 247/2005 de către administraţia publică din localităţile majoritar maghiare.
Nereabilitarea Pieţie Mihai Viteazul din Sf. Gheorghe – Transformarea unei probleme de larg interes cetăţenesc într-o problemă etnică.
Obstrucţionarea parohiilor ortodoxe din judeţele Covasana şi Harghita în procesul de recuperare a unor imobile şi terenuri intravilan. Numai în judeţul Covasna mai sunt de recuperat 476 ha teren arabil, 346 ha pădure, 66 ha păşune; clădirea şcolilor confesionale ortodoxe din Lisnău şi Ojdula şi a Căminului cultural din Hăghig.

17 februarie 2008
Av. Ioan Solomon

Adevărul românesc. Stagnarea dezvoltării economice a judeţelor Covasna şi Harghita a avut loc în ultimii 20 de ani, şi nu în ultimii 80de ani

În dezbaterile actuale pe tema autonomiei teritoriale a aşa-zisului “Ţinut secuiesc”, a fost readusă în spaţiul public şi problema slabei dezvoltări economice a judeţelor Covasna şi Harghita şi, de aici, tristul adevăr că fără susţinere de la bugetul central al Statului Român viaţa oamenilor din aceste judeţe şi activitatea instituţiilor publice nu ar fi posibilă. Pe lângă acest adevăr care ar trebui foarte bine cunoscut, atît de susţinătorii separatismului etnic, cât şi de “beneficiarii” acestui proiect, respectiv cetăţenii celor două judeţe care, în urma “îndoctrinării” prin intermediul mass-media şi nu numai, văd în autonomia pe criterii entice un “panaceu” al rezolvării tuturor problemelor care vizează calitatea vieţii tuturor locuitorilor şi prosperitatea întregii zone, în discuţiile amintite a apărut şi problema cauzelor acestei înapoieri economice, şi a timpului când s-a produs aceasta. Şi astfel ne-am trezit cu afirmaţia preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna, conform căreia “ceea ce nu s-a făcut în 80 de ani, nu se poate îndrepta imediat”. Oare, aşa să fie? Haideţi să vedem!
Este cunoscut faptul că, pentru istoricii, publiciştii şi o bună parte din intelectualii maghiari din România, “ceasul istoriei” pentru Transilvania s-a oprit în 1918. Nimic, sau aproape nimic, din ceea ce s-a întâmplat după “Trianon”, în această parte de ţară, nu este consemnat în lucrările monografice sau în cele de istorie locală şi regională, bineînţeles cu excepţia perioadei 1940-1944, când Transilvania de Nord-Est a revenit Ungariei horthyste. În evident contrast cu această abordare, documentele pun în evidenţă o cu totul altă realitate. Astfel, în perioada interbelică, odată cu integrarea în sistemul instituţional al României Mari a provinciilor istorice româneşti – Trasilvania, Banat, Crişana, Maramureş, Bucovina, Basarabia şi Cadrilaterul – dezvoltarea economică a Transilvaniei şi, în acest cadru, a fostelor judeţe Treiscaune, Odorhei şi Ciuc, a cunoscut o dezvoltare specifică economiei capitaliste din perioada respectivă. Documentele existente la Arhivele Naţionale, în mod deosebit fondul Camera de Comerţ şi Industrie Braşov, cuprind informaţii despre fabricile de cherestea şi de prelucrarea lemnului, cele de spirt şi de industria alimentară, unităţile de prelucrarea lânii şi de industrie uşoară, la care se adaugă sutele de ateliere meşteşugăreşti şi unităţi comerciale care au funcţionat în perioda interbelică în fostul judeţ Treiscaune, dar şi în celelate judeţe din Arcul intracarpatic.
Cedarea Ardealului de Nord, luptele din cel de-al doilea război mondial şi apoi naţionalizarea întreprinderilor de către regimul communist au întrerupt această dezvoltare firească. În lipsa dezvoltării economice a zonei, în perioada 1945-1968, mii de locuitori din actualele judeţe Covasna şi Harghita au luat drumul bejeniei sau au făcut naveta în căutarea unui loc de muncă, în primul rând în judeţele învecinate Braşov, Bacău, Neamţ, dar şi în celelalte zone industriale din România. Făcând abstracţie de regimul politic, de greşelile şi implicaţiile sociale cunoscute ale industrializării socialiste, de consecinţele negative ale urbanizării forţate, nu se poate nega totuşi, impactul pozitiv al dezvoltării economic-sociale care a avut loc, odată cu reorganizarea adminsitrativ-teritorială a României, şi înfiinţarea judeţelor Covasna şi Harghita, în anul 1968. Este o realitate de domeniul evidenţei, care nu poate fi negată sub nici o formă.
În legătură cu aceasta sunt cunoscute teoriile vehiculate după 1989, conform cărora, odată cu industrializarea socialistă, s-a produs “românizarea judeţelor secuieşti”, teorii care au fost demontate de studiile demografice şi sociologice, pe baza datelor oferite de recensămintele oficiale. Mai puţin evidenţiate sunt datele conform cărora dezvoltarea economică din perioada 1968-1989 a favorizat întoarcerea acasă a mii de etnici maghiari şi stabilirea în zonă a altor mii de etnici maghiari din alte judeţe din Transilvania. Un studiu riguros pe această temă ar pune în evidenţă faptul că un însemnat procent din actuala populaţie a judeţelor Covasna şi Harghita îl reprezintă etnicii maghiari care nu sunt “secui”, respectiv nu sunt născuţi în aceste două judeţe. Dacă această dimensiune a mişcării migratorii a populaţiei este considerată “normală”, cu totul “anormală”, din punctul de vedere al analiştilor “fundamentalişti”, este apreciată stabilirea pe “pământul secuiesc” a românilor fie ei ardeleni, munteni, olteni sau, Doamne fereşte, moldoveni, uitându-se surprinzător şi nepermis, ceea ce a însemnat, de-a lungul istoriei, Moldova pentru locuitorii acestor meleaguri. Redăm, în acest sens, o remarcă a cercetătorului ieşean Silviu Văcaru, autor a unor studii referitoare la mişcarea migratorie a populaţiei între Transilvania şi Moldova, în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea: “Vin atâţia oameni din secuime (în Moldova – n.n), că dacă ar fi toţi secui cred că ar fi dispărut cu totul această naţie şi ar fi trebuit să mai adaug şi pe alţii. Se mişcă atât de uşor dintr-o parte în alta a munţilor încât nu ştii când sunt în Moldova, când sunt în Ardeal.Mă surprinde că oameni care au pendulat de o parte în alta a munţilor (mă refer la românii şi secuii amarâţi), care nu prea aveau conflicte în acele timpuri, acum nu se mai înţeleg de loc”. Ca să nu mai vorbim de miile de intelectuali din zonă formaţi la universităţile ieşene, de economia complementară, de miile de familii etnic mixte şi de atâtea alte argumente de acest fel. Credem că asupra acestei triste şi nefericite realităţi ar trebui să reflecteze liderii politici, comunitari, culturali şi formatorii de opinie din mass-media maghairă, de aici şi de aiurea. Recent am aflat din spusele fostului primar de Sf. Gheorghe care este adevărata cauză a pauperizării acestor binecuvântate meleaguri din inima României: temerile liderilor care conduc destinele zonei de modificare a compoziţiei entice a populaţiei ca urmare a dezvoltării economice.
Din cele relatate, rezultă cu claritate faptul că stagnarea economică a judeţelor Covasna şi Harghita, cu toate consecinţele negative care decurg din această tristă stare asupra tuturor locuitorilor celor două judeţe, a avut loc în ultimii 20 de ani şi nu în ultimii 80de ani.

Dr. Ioan LĂCĂTUŞU

Monahul Filotheu despre Apocalipsă

Conferinta Monahul Filotheu - Brasov, 18 februarie 2009. Fragment video

Comunicat istoric!Sinodul Mitropolitan al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului: Implantarea cipurilor-o ofensă la adresa întregului popor român!

Sinodul Mitropolitan al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, luând act de reacţiile unor medii monahale si teologice fată de introducerea sistemului de supraveghere biometrică în România, consideră că acestea sunt îndreptăţite, ele urmând însă să fie supuse unor analize şi nuanţări, atât la nivelul Sinoadelor locale cât şi la acela al Sfântului Sinod plenar. Oficial, semnalul a fost dat prin Hotărârea de Guvern nr. 557 din 26 aprilie 2006 privitoare la introducerea paşapoartelor electronice, în care sunt stocate datele biometrice ale persoanei, adică imaginea facială, impresiunea digitală, precum şi alte elemente de identificare.
Mai mult, deşi Hotărârea îi priveşte pe toţi cetăţenii României, ea nu a fost precedată de o dezbatere publică, aşa cum s-ar fi cuvenit într-o ţară democratică. Pentru 1 ianuarie 2011 este programată introducerea noilor cărţi electronice de identitate cu cip. Acesta are forma şi dimensiunea unei aşchiuţe în care se stochează datele biometrice ale unei persoane; el poate fi implantat nu doar într-un act de identitate (buletin, paşaport, card comercial sau sanitar), ci şi în corpul uman, sub pielea palmei, a unui deget sau a cefei, iar conţinutul său poate fi citit de la distanţă şi de către oricine, cu ajutorul unui calculator sau a unui aparat de receptare anume construit. Nu există nici o lege naţională sau internaţională care să garanteze discreţia sau securitatea absolută a datelor înscrise în cip, acestea fiind, practic, la dispoziţia oricărui factor instituţional sau privat şi constituind un sistem de supraveghere a cetăţenilor pe toată durata vieţii lor, şi chiar după moarte.
Argumentul că acest sistem de supraveghere contribuie la identificarea şi urmărirea delicvenţilor constituie o ofensă la adresa întregului popor român, care nu poate fi tratat ca o bandă de infractori. Dimpotrivă, acest sistem de supraveghere e un atentat la libertatea şi intimitatea oamenilor, drepturi consfinţite nu numai de legile civile, ci şi de normele religioase. E ca şi cum un duhovnic ar divulga secretul spovedaniei, fapt aspru pedepsit în rânduielile bisericeşti, dar cu drept de cetăţenie în sistemul transparenţei fără perdea. Biometria nu numai că nu o sancţionează, dar, dimpotrivă, o legiferează, omul fiind tratat nu ca făptură a lui Dumnezeu, înzestrată cu suflet, inteligenţă şi libertate.
În concluzie, facem un apel către Domnul Traian Băsescu, Preşedintele României şi garantul respectării Constituţiei, să facă tot ceea ce îi stă în putinţă spre a-i asigura cetăţeanului român dreptul la libertate şi viaţă particulară, în consens cu principiile convieţuirii sociale.
În şedinţa din 19 februarie 2009, Cluj-Napoca.

† BARTOLOMEU,
Arhiepiscop şi Mitropolit

† ANDREI

Arhiepiscopul Alba Iuliei

† SOFRONIU
Episcopul Oradiei

† IUSTINIAN

Episcopul Maramureşului şi Sătmarului

†PETRONIU

Episcopul Sălajului

† IRINEU BISTRIŢEANUL

Episcop Vicar Cluj

† VASILE SOMEŞANUL
Episcop Vicar Cluj

† IUSTIN SIGHETEANUL

Arhiereu Vicar Maramureş

APEL. Împotriva cipurilor. Fotografii din timpul conferinţei de la Braşov (III)

APEL. Împotriva cipurilor. Fotografii din timpul conferinţei de la Braşov (II)

Acţiunea Pentru Educaţie şi Libertate. Împotriva cipurilor. Fotografii din timpul conferintei de la Brasov

Acţiune pentru libertate la Braşov! Braşovenii prezenţi şi-au exprimat categoric opoziţia faţă de introducerea obligatorie a paşapoartelor biometrice.

În organizarea Coaliţiei împotriva Statului Poliţienesc şi a revistei de atitudine creştină “Veghea” a avut loc, la Braşov, conferinţa cu tema “Îndosarierea electronică şi libertatea întru Hristos. Apelul Părintelui Justin Pârvu”. Au luat cuvântul Monahul Filotheu, Maica Ecaterina Fermo, avocatul Dragoş Tăcăluţă, jurnaliştii George şi Victor Roncea. Întrunirea a fost moderată de coordonatorul revistei Veghea, Florin Palas.
Cu acest prilej, s-a anunţat constituirea Acţiunii Pentru Educaţie şi Libertate (A.P.E.L), fondată prin aderarea unor organizaţii civice, care îşi propun lupta pentru libertate.
Participanţii, care au umplut până la refuz amfiteatrul în care s-a desfăşurat evenimentul, şi-au exprimat categoric opoziţia faţă de introducerea paşapoartelor cu cipuri biometrice. Organizatorii manifestării, susţinuţi de cei prezenţi, şi-au anunţat intenţia de a continua manifestările de protest până la o soluţionare favorabilă a solicitării de abrogare a legilor care urmăresc controlul total al poporului român. De asemenea, s-a subliniat că opoziţia faţă de introducerea cipurilor biometrice reprezintă o problemă civică şi, mai ales, duhovnicească.
Voi reveni cu fotorafii şi înregistrări din timpul manifestării. (F.P.)

Fotografii: snitzel

Acţiune Pentru Educaţie şi Libertate: Azi, la Braşov,Conferinţa "Îndosarierea electronică şi libertatea întru Hristos. Apelul Părintelui Justin Pârvu"

Coaliţia împotriva Statului Poliţienesc şi revista „Veghea” vor organiza miercuri, cu începere de la ora 18,00, în Corpul S al Universităţii „Transilvania” din Braşov (Facultatea de Silvicultură), Sala S II 1, Conferinţa „Îndosarierea electronică şi libertatea întru Hristos. Apelul Părintelui Justin Pârvu”.
În cadrul conferinţei vor vorbi Monahul Filotheu (Mânăstirea Petru-Vodă), Maica Ecaterina Fermo şi jurnalistul George Roncea.
Organizatorii conferinţei îşi propun ca, prin această conferinţă, să prezinte aditoriului o analiză complexă asupra pericolelor cipului biometric şi ale avansului tehnologic spre un control total prin Matrix-ul RFID - internetul obiectelor.
Conferinţa de la Braşov este doar una dintre manifestările din ciclul „Acţiunea pentru educaţie şi libertate” iniţiate de organizatori.
(M.P.)

Textul ştirii este preluat de pe braşovultau.ro.

Părintele Constantin Voicescu despre martirii de la Târgu Ocna

Unii, din mila Domnului, am supravieţuit. Suntem aci şi vărsăm lacrimi liniştite la groapa lor, dar nu suntem trişti. Veţi putea înţelege starea de bucurie pe care o trăim aşa cum a surprins-o sfântul acestui loc, Valeriu Gafencu, în Imnul celor căzuţi. Iată o strofa din acest imn, încrustată pe troiţa sfinţită azi, ca să însemneze mormântul lor comun:Te-ai dus şi ne-ai lăsat în urma taNădejdea revederii-n paradis.Mereu vei fi cu noi şi-om aşteptaSă ne-ntâlnim cu sufletul deschis.
Aşteptăm întâlnirea de acolo. Trăim însă cu intensitate, ca pe o arvună, şi întâlnirea noastră de aci, de acum, dintre noi şi dintre noi şi ei. Se simt privirile lor din lumea de dincolo. Avem conştiinţa că păşim pe un loc sfânt.
Mi-e foarte greu să vorbesc despre Târgu Ocna. Dacă s-a vorbit despre „fenomenul Piteşti” în sensul lucrării satanice de distrugere sistematică, fizică şi spirituală a omului, socotesc că trebuie să se vorbească, cu atât mai mult, de „fenomenul Târgu Ocna”, ca lucrare divină de restaurare a omului, în plin iad comunist.
Despre Târgu Ocna ar fi trebuit să vorbească Valeriu Gafencu, stâlpul de foc al spiritualităţii creştine din închisorile comuniste. Ochii lui mari, albaştri, oglindeau cerul. Privindu-i, te simţeai aşa de mic! Dar zâmbetul lui de nedescris îţi dădea curaj şi te făcea să cunoşti ce este iubirea lui Hristos. Şi oricât i-a fost de grea crucea suferinţei, zâmbetul acesta n-a încetat să-i lumineze faţa. Aşa a plecat la Domnul, într-o bună zi, la 18 februarie 1952, luându-şi „la revedere” de la toţi… Cu câteva zile înainte terminase, ca pe un testament, Imnul celor căzuţi. Doctorului Mihai Lungeanu Valeriu Gafencu i-a mărturisit, cu câteva zile înainte de plecare, că i-a apărut Maica Domnului, care i-a zis: „De acum înainte, eu voi fi iubirea ta“.
În chiar ziua despărţirii, aceluiaşi doctor care 1-a vegheat zi şi noapte i-a spus: „Simt că urc nişte trepte. Respir şi mă simt din ce în ce mai uşor” (în timpul acesta, spune Mihai, respiraţia şi pulsul erau ca şi inexistente). A dorit ca celor din Târgu Ocna să li se dăruiască din partea lui, atunci când va fi cu putinţă, câte un Nou Testament. Şi a plecat dincolo cu numele mamei şi surorilor pe buze.
Ar fi trebuit să vă vorbească despre Târgu Ocna Ion Ianolide, fratele şi prietenul în Hristos al lui Valeriu, care în 23 de ani de temniţă, deşi relativ tânăr, câştigase înţelepciunea filocalică a unui mare avă. Dar şi el a adormit întru Domnul, după ce a ieşit din închisoare. Ar fi trebuit să vorbească despre Târgu Ocna părintele Gherasim Iscu, stareţul de la Tismana, părintele Viorel Todea, Gicu Jimboiu, Ion Plopeanu şi mulţi alţii, care acum ne privesc de dincolo.
Ar fi trebuit să vorbească despre Târgu Ocna cei mai mulţi dintre fraţii de pătimire care sunt sau nu de faţă şi care au fost angajaţi cu toată fiinţa în viaţa acestei puşcării; acum stau smeriţi de-o parte.
Despre aspectul duhovnicesc din Târgu Ocna am fost însă rânduit să vorbesc eu, în calitate de preot. Repet: ceilalţi erau mai în măsură să o facă. De aceea, m-am străduit ca aceste împărtăşiri să reprezinte gândurile celorlalţi, ale tuturor. Deşi, vă daţi seama, e greu să te desprinzi de o notă firească de subiectivism.
În ce mă priveşte, subliniez din capul locului: viaţa de la Târgu Ocna, cu frumuseţile şi tragismul ei, este aceea care m-a determinat să părăsesc studiul geografiei, de care eram îndră­gostit, şi să optez, după eliberarea din 1954, pentru teologie şi să mă preoţesc. N-am fost singurul.
Cum să faci cunoscută viaţa duhovnicească de la Târgu Ocna într-o cuvântare? Cum să înţeleagă cineva ce s-a petrecut aci, zi de zi, între 1950 şi 1954? Şi apoi, cuvintele sunt aşa de neputincioase! Şi totuşi, cu regretul că nu pot înfăţişa un tablou complet, voi face doar o palidă schiţă.
Închisoarea de la Târgu Ocna a fost o oază într-un deşert al suferinţei. Nu că aici nu ar fi fost suferinţă. Dimpotrivă. Dure­rea, boala cu toată hidoşenia ei, moartea erau la ele acasă. Deşi era sanatoriu, cu aspect şi condiţii de viaţă cât de cât mai uma­ne, temniţa a rămas temniţă.
Dar aci, socot, s-a revărsat mila lui Dumnezeu peste toată suferinţa. Crucea a fost privită ca poartă a cerului. Suferinţa a fost sublimată în bucurie, cum a sesizat-o Valeriu Gafencu în versul: „Şi cerul deschis se arată / Cu porţile în chipul crucii“.
Mila lui Dumnezeu ni s-a făcut vădită de când am păşit în Târgu Ocna, vărsaţi din duba-vagon care ne aducea de la Piteşti. Nu pot să uit acea seară târzie de mai 1950, cu lună plină, cu aerul îmbălsămat de teii înfloriţi, pe care îl sorbeam cu lăcomie, când convoiul celor aproximativ 50 de deţinuţi - nişte arătări, majoritatea tineri studenţi şi elevi - s-a îndreptat spre puşcăria-sanatoriu. Şi nu ne venea să credem urechilor cuvintele blânde ale celor câţiva gardieni mai în vârstă, care ne îndemnau: „Staţi mai încet, taică!”. Noi eram obişnuiţi numai cu „banditu­le!”, cu înjurături, cu pumni şi cu ciomege! Ba ni s-a spus şi: „Bine aţi venit!” Dar camerele unde am dormit prima noapte, cu ferestre mari şi fară obloane! De neconceput într-o închisoa­re. Dar faptul că a doua zi am aflat că puteam ieşi afară, în voie! Să te poţi întinde pe iarbă, să vezi cerul şi să fii văzut de soare, să te întâlneşti şi să ai voie să stai de vorbă cu ceilalţi fraţi de suferinţă! Şi apoi să fii cercetat medical, cu atenţie şi dragoste, să fii tratat, să ai o mâncare mai bună, mai îndestulătoare. Şi pâine, ba chiar unt şi lapte! Iertaţi-mă, numai cei care au trăit clipele acelea pot înţelege.
Condiţiile acestea însă n-au fost o permanenţă. Am parcurs perioade de mari restricţii, de teroare chiar, îndeosebi atunci când s-a încercat - fară succes - să se facă „reeducare” ca la Piteşti. Iar activitatea ofiţerului politic securist şi a informatorilor a însemnat un necontenit stres. La un moment dat, paraclisul din corpul vechi al penitenciarului a fost dezafectat, iar crucea de pe turlă dată jos. Şi s-au trimis în penitenciar, drept cârpe de spălat pe jos, veşminte preoţeşti şi sfinte acoperăminte de altar. Ne-am îngrozit de blasfemia asta. Şi am căutat să le recuperăm şi să le ascundem. Un patrafir vechi l-am cusut în căptuşeala paltonului meu cu care m-am învelit până la eliberare. Am reuşit să-1 scot afară. Să fie oare vreo legătură între acest patrafir şi faptul că mai târziu am devenit preot?
În ambianţa aceasta, s-a format la Târgu Ocna mai mult decât o comunitate: o adevărată familie duhovnicească. S-au realizat aci legături mai puternice decât legăturile de sânge. Acestei familii i-a dat viaţă Valeriu Gafencu, pe care l-am socotit un sfânt şi pe care, mai devreme sau mai târziu, Biserica îl va canoniza.
Setea de cultură şi mai ales setea după Hristos a caracterizat viaţa deţinuţilor de aici. În penitenciar a fost introdus un Nou Testament, care a circulat în foi volante. S-au învăţat texte sfinte pe de rost. Erau tineri care ştiau pe dinafară aproape tot Noul Testament. Nu mai vorbesc de rugăciuni, acatiste, paraclise etc. Plăcuţa de săpun - în diferite tehnici - a fost tabula cerată care a suplinit, cu mare eficacitate, hârtia modernă.
La Târgu Ocna s-a practicat „rugăciunea inimii”. Valeriu Gafencu şi Ion Ianolide au adus experienţa duhovnicească a Aiudului, cei arestaţi după 1948, pe cea isihastă a Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim, unde îi cunoscuseră pe marii duhovnici, părinţii Benedict, Sofian, Daniil etc. Cu binecuvân­tarea preoţilor, s-a chemat şi aci, zi şi noapte, numele de putere al Domnului nostru Iisus Hristos. Şi s-au petrecut lucruri de taină, adevărate experienţe mistice.
Părinţii Gherasim Iscu, Viorel Todea, Sinesie Ioja şi alţii ne-au asistat pe toţi, prin tot felul de slujbe şi mai ales prin taina spovedaniei, această „sfântă terapie”. Mai mult decât atât: în închisoare ne-am putut împărtăşi cu Sfântul Trup şi Sânge al Domnului, aduse aci prin oameni ai lui Dumnezeu. Majoritatea celor care au murit au fost cuminecaţi. Spuneam că au existat şi perioade de izolare. Într-un astfel de moment, un bolnav grav, fost ofiţer de jandarmi, a intrat în comă. A stat aşa o săptămână, după care, trezindu-se, s-a ridicat şi a cerut: „Vreau un preot!” N-a putut ajunge nici un preot la el. Atunci muribundul a strigat: „Eu am ucis un om!” Şi şi-a dat duhul. Lucrul acesta nu-1 ştia decât el şi Dumnezeu. A vrut să-1 mărturisească preotului. Conştiinţa nu-1 lăsa să moară. Sunt sigur că strigătul lui, în public, a fost o adevărată mărturisire - mărturisirea dorinţei (similar cu botezul dorinţei şi al sângelui) - şi că a căpătat iertare.
Permanent ne-a vegheat schitul de pe Măgura. Clopotele lui din duminici şi sărbători aveau un răsunet deosebit în inimile noastre. Erau mângâiere şi întărire. Ştiam că nu suntem singuri. Dar priveliştea extraordinară a lumânărilor aprinse - şiraguri de stele - pe serpentinele Măgurei, în nopţile sfinte ale Prohodului şi ale Învierii!
Un clopot tainic miezul nopţii bate Şi Iisus coboară pe pământ Din piepturile noastre-nsângerate Răsună imnul învierii sfânt.
Veniţi, creştini, luaţi lumină Cu sufletul senin, purificat,Veniţi flămânzi, gustaţi din cină: E nunta Fiului de Împărat.
(V. Gafencu)
Şi sărbătorile Crăciunului… Colindele… Cele vechi şi cele noi… Cele din închisoare… Cântam şi colindele din închisorile mai de demult:
A venit şi-aici Crăciunul Să ne mângâie surghiunul… Şi doar tristeţile s-adun Să-mi plângă lângă uşă…
(Radu Gyr)
Cântam şi colindul tragic al prizonierilor români din stepele ruseşti, compus de învăţătorul, ofiţer în rezervă, Ştefan Tumurug:
La fereastra amintirii ne-adunăm Sufletul de altădată-l colindam… Mamă, mamă, cresc nămeţii şi pierim…
La Târgu Ocna însă au înflorit şi altfel de colinde, colin­dele bucuriei:
În inima robului, Domnu-şi face ieslea LuiÎn noaptea Crăciunului…Flori de crin din ceruri plouă Peste ieslea Lui cea nouă Şi din cer picură rouă… “
(V. Gafencu)
Şi câte altele…
Am simţit şi am trăit aici sfinte şi adevărate bucurii. De aceea îl înţelegeam pe prietenul meu Sami care, după „eliberarea” din 1954, în vacanţa dintre două închisori, îmi mărturisea: „Mi-e aşa de dor de Târgu Ocna!” Pentru că acolo am înţeles ce înseamnă libertatea în Hristos. Bucuria şi libertatea aceasta nu ni le putea lua nimeni!
Noi, care din mila lui Dumnezeu mai trăim, am avut feri­cirea să cunoaştem aci tineri a căror viaţă a fost o necontenită strădanie de a trăi în Hristos. Noi le suntem martori. Nu ne sur­prinde faptul că pastorul Richard Wurmbrand a mărturisit de multe ori că viaţa i-a fost salvată prin dragostea creştină a aces­tor tineri care nu făceau niciun fel de discriminare religioasă sau de rasă (aşa cum erau acuzaţi). Îmi aduc aminte că, după ce se redresase (venise de la Interne, pe targa, cu vreo 18 găuri TBC în oase şi plămâni), plimbându-se la braţ cu un tânăr, şontorog şi el, pastorul, care avea humor, a exclamat: „Iată înfrăţirea iudeo-legionară!”. După eliberare, în predicile şi scrierile lui, pastorul a mărturisit de asemenea că la penitenciarul de la Târgu Ocna el a văzut sfinţi. Se referea, desigur, în primul rând la Valeriu Gafencu. Generalul Tobescu, şeful Jandarmeriei, era şi el surprins că e îngrijit cu multă dragoste de oameni pe care îi trimisese la condamnări de ani grei de temniţă. Un tânăr elev, Eduard Masichievici, de o mare puritate, fiind pe moarte, a ce­rut să i se aprindă lumânarea. Dar după ce s-a deşteptat dintr-un somn scurt, a cerut să se stingă mucul de lumânare, care trebuia să ajungă şi pentru alţii, spunând că a văzut pe Mântuitorul, care i-a spus: „Nu te iau în seara aceasta”. L-a chemat la El în noaptea următoare.
Şi nu de puţine ori viaţa aceasta creştină a fost verificată, lămurită, prin focul unor grele încercări. Când, de pildă, i s-a propus de către ofiţerul politic să fie informator, în schimbul streptomicinei venite de acasă şi care i-ar fi salvat viaţa, studen­tul Goe Niţescu a respins cu indignare momeala securistului, preferând să moară decât să-şi vândă sufletul. Au mai făcut aşa şi alţii.
Asistenţa medicală a fost organizată, sub oblăduirea înge­rească şi maternă a doamnei doctor Margareta Danielescu, de către medicii noştri deţinuţi. Cine nu-şi aminteşte de devota­mentul şi nopţile nedormite ale medicilor Ion Ghiţulescu, Constantin Banu, Nicolae Floricel (Papaşa!), Aristide Lefa, Mibai Lungeanu? Dar cine poate să-i uite pe tinerii - tebecişti şi ei dar ceva mai în putere - care, cu o dăruire impresionantă, dar firească şi discretă, au fost în acelaşi timp surori de ocrotire şi infirmiere, femei de serviciu, spălătorese de rufe şi cearceafuri, pline uneori de puroi, muncind ca pentru Hristos, şi ziua şi noaptea, când făceam de gardă la patul bolnavilor mai grav. Dintre ei, unii nu au gustat din porţia lor de lapte, de unt sau de carne. Le cedau bolnavilor care aveau nevoie, ei mulţumindu-se cu fasole şi cu arpacaş. Mai toţi sunt aici de faţă.
În mijlocul acestor realităţi tragice, tinereţea noastră, cu năzuinţele ei sfinte, purta pecetea optimismului. Ne bucuram de flori de tufănele, de coloritul frunzelor de toamnă. Ştiţi ce frumoase sunt vrăbiile? Banalele vrăbii care pătrundeau cu îndrăzneală în camere, până la patul bolnavilor. Vrăbiile lui moş Popan, baciul de la Maramureş, care le iubea ca pe oiţele lui.
Şi apoi câte gingăşii, atenţii delicate, mici daruri, flori, versuri şi cântece nu se produceau cu prilejul onomasticelor şi zilelor de naştere, nu numai ale noastre, ci şi ale celor din fami­liile noastre. (Versurile Magistrului C. Dragodan din romanţa pentru Adriana, fiica lui I. Ghiţulescu, de trei ani, pe melodia lui Cornel Drăgoi).
Cam aşa au trăit oamenii în închisoarea de la Târgu Ocna. Din experienţele trăite s-au cristalizat nişte gânduri, nişte precepte. În cartea lui, Testamentul din morgă (Miinchen 1981, p. 107), Remus Radina afirmă:
Din iubirea de Dumnezeu şi a aproapelui rezultă cele şapte năzuinţe formulate de deţinuţii politici români:
Năzuim spre înviere.
Luptăm pentru împlinirea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ.
Vrem să aducem neamurile la biserică, pentru a le împăca cu Dumnezeu.
Vrem să creăm o şcoală de înaltă cultură şi educaţie creştină, care să canalizeze toate energiile creatoare omeneşti.
Vrem să creăm un om nou, născut din nou din Dumnezeu şi din strădania lui personală.
Prin acest om nou, vrem să dăm expresie în conţinut şi în formă tuturor problemelor omeneşti, existente în toate timpurile.
Vrem să smulgem pe om din suferinţa fizică şi morală.
N-o fi ştiut autorul sau n-a vrut să spună cine a compus aceste gânduri, dar eu trebuie să fac precizarea: aceste principii de viaţă creştină sunt alcătuite de Ion Ianolide şi de Valeriu Gafencu. Ele - şi altele - exprimă starea de spirit a deţinuţilor din Târgu Ocna. Noi le-am învăţat pe de rost şi la eliberare le-am scos afară.
O parte din cei de la Târgu Ocna ne-am eliberat prin anii 1953-54. O parte au rămas în închisoare. Cei care am ieşit, am simţit nevoia imperioasă să ne vedem, să ne întâlnim, ca să ne păstrăm, cât de cât, libertatea. Ne-am dat seama că ţara întreagă era o închisoare. Ne-am străduit să mergem pe drumul duhov­nicesc de la Târgu Ocna. Am făcut pelerinaje pe la mănăstiri, am cercetat mari duhovnici, ne bucuram împreună cu prilejul eve­nimentelor deosebite din familiile noastre (nunţi, botezuri etc).
Dar vacanta n-a durat mult. Securitatea ne-a vânat din nou, constituindu-ne într-un „lot Târgu Ocna”, în care au fost impli­caţi şi o parte din cei care rămăseseră în închisoare (Ion Ianolide, C. Dragodan). Am fost condamnaţi în 1959, cu ani grei de închisoare - nouă dintre noi la muncă silnică pe viaţă - pentru activitate mistică şi ajutor organizat în penitenciarul de la Târgu Ocna, activitate continuată şi după eliberare!
N-am fost condamnaţi pe nedrept, din moment ce statul era comunist şi ateu, iar noi anticomunişti şi împotriva ateismului.
A urmat o perioadă de detenţie extrem de grea: Jilava, Aiud. Dar nu ne-am pierdut nădejdea. Credinţa în Dumnezeu ne-a fost şi acum marea pârghie de susţinere. Ştiam că dacă îl avem pe Hristos nu ne poate birui nimeni. Poetul prinsese minunat această sublimare a luptei:
Nu dor nici luptele pierdute,Nici rănile din piept nu dor Cum dor acele braţe slute Care să lupte nu mai vor.
Cât încă inima ta luptă, Ce însemnează braţu-nfrânt, Ce-ţi pasă-n praf de-o spadă frântă Când te înalţi c-un steag mai sfânt.
Că-nvins nu eşti atunci când sângeri, Nici ochii când în lacrimi ţi-s, Cele mai crâncene înfrângeri Sunt renunţările la vis.
(Radu Gyr)
În 1964 deţinuţii politici au fost graţiaţi. Nu am simţit bucuria eliberării. Mulţi şi-au găsit familiile destrămate. Ochiul Securităţii era pe noi. Evitam să ne întâlnim ştiind că suntem supravegheaţi în mod deosebit.
Până când Dumnezeu ne-a dat minunea jertfelor din decembrie 1989. Prin această minune suntem şi noi aci la Târgu Ocna. Să nu uităm aceasta. Trăim o vrajă. Nu ne vine să cre­dem. Acum 40 de ani eram după zidurile închisorii. Am fi putut să fim foarte bine şi aci, sub pământul pe care-1 călcăm acum sub picioare.
Nu solicităm nici admiraţie, nici compătimire. Ne gândim la sensul expiator al suferinţelor prin care am trecut. Pentru noi şi pentru alţii. Ştim că nici o jertfă nu e zadarnică. Ştim că nimic - în planul Proniei divine -nu e întâmplător. Socotim că Târgu Ocna are un mesaj pentru viaţa obştii noastre româneşti. E mesajul creştin al renaşterii noastre.
Comunismul a distrus fizic câteva sute de mii de oameni, dar spiritual, multe milioane. Martirii strigă azi de sub pământul sfânt pe care-l călcăm să ne întoarcem la Hristos, la Biserică. Acesta e imperativul ceasului de faţă.
Valeriu, suntem aici să te asigurăm că ascultăm chemarea ta de dincolo de moarte:
Ne-ndemni pe cei ce-n viaţă am rămas: Luptaţi uniţi şi în acelaşi pas Zidiţi lui Dumnezeu altare sfinte Păşiţi pe calea vieţii înainte!
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
21 iulie 1991

Text preluat din cartea “Părintele Voicescu, un duhovnic al cetăţii”, apărută la Editura Bizantină, 2002 (în îngrijirea Ioanei Iancovescu)

IPS ANANIA: Portretul lui Iuda

Iubitii mei fii sufletesti,
Din nefericire, Iuda nu e doar personajul unui anume moment istoric, ci si un personaj al istoriei de dupa el, multiplicat peste tot, la scara planetara, in ipostaza sarutarii care acopera tradarea.
Printre noi, cei ce beneficiem de civilizatie, de cultura, de progres stiintific, de libertate, de bunurile pamantului si de harurile cerului, printre noi se instaureaza, incetul cu incetul, un duh perfid care rastoarna valorile si perverteste limbajul. Anormalul devine normal, viciul devine virtute, minciuna devine adevar, furtul inteligent devine profesie onorabila, sodomia se cheama orientare comportamentala, cuvinte nobile precum prietenie, prieten, prietena se degradeaza in conotatii dubioase, pervertirea tineretului se intituleaza program de sanatate antiSIDA, destramarea familiei se numeste planificare familiala, crimele ingineriei genetice se fac in numele vindecarilor miraculoase, prostitutia se legitimeaza prin libertatea femeii de a face ce vrea cu propriul ei trup, proxenetismul se reclama de meditatia transcendentala, saracirea spiritului devine globalizare, invadarea unei tari se cheama razboi preventiv, terorismul isi reclama valente divine, infeudarea economica se numeste credit bancar, pomana politica devine act de caritate. Si multe altele.Iuda se plimba nestingherit prin societate, prin istoria omenirii, dar si prin crestinatate. Isprava lui cea mai mare este aceea ca, dintr’o singura Biserica, a facut mai multe. Din mai multe a facut o puzderie. Si continua s’o faca, prin ceea ce ii este propriu: lacomie, invidie, orgoliu. Se adapteaza usor, si-a rafinat metodele. Lucreaza la lumina noptii si comunica prin unde hertiene. E un iscusit importator de religie, oferind-o concurential pe piata bunurilor de consum. Altfel, e un ecumenist convins. Cand nu lucreaza pe furis, te invita la dialog fratesc. Daca-l refuzi sau daca te aperi, te pomenesti intolerant, conservator, fundamentalist, retrograd.
Cunoaste bine Biblia, are studii universitare, vorbeste cateva limbi straine. El stie ca Iscarioteanul era unul din cei doisprezece care au ascultat si memorat invatatura lui Iisus. Daca ar fi avut curatie si talent, putea sa scrie o Evanghelie tot atat de bogata ca a lui Matei.
A scris-o postum, in cheia sarutarii perverse. Iuda e un excelent teolog, asa cum este si patronul sau din Qarantania, care Ii oferea lui Iisus citate din Scriptura.
Iuda e tot atat de zelos printre ai sai, de vreme ce instinctul dezbinarii il mobilizeaza peste tot, oriunde s’ar afla. Partenerul trebuie mai intai sedus, dominat si numai dupa aceea nimicit. Iuda isi abordeaza semenul cu gratia cobrei care, intalnind o vipera in jungla, o invita la un dans aerian, fascinant, ametitor, pe durata caruia isi calculeaza cu precizie secunda muscaturii mortale. Iuda e un maestru al crimei perfecte.
Acest articol a fost publicat pe ianuarie 17, 2009 la 5:10 pm şi e postat la Lumea Ortodoxiei. Tagged: bartolomeu anania, Hristos, iuda.
Material preluat de pe laurentiudumitru.ro/blog

Conferinţă ALO: Despre actele de identitate electronice. Zorii unei noi dictaturi

Laicatul ortodox trage un semnal de alarmă: România, în pragul dictaturii?

Asociaţiile Laicatului Ortodox, un grup de asociaţii non-guvernamentale ale societăţii civile de orientare creştin-ortodoxă, organizează joi, 19 februarie, la Aula Magna a Facultăţii de Drept din Bucureşti, o conferinţă cu public, precedată de o o conferinţă de presă, pe tema actelor de identitate electronice.

„Despre actele de identitate electronice, zorii unei noi dictaturi?” este întrebarea-titlu a conferinţei la care vor căuta să răspundă jurişti de prestigiu, oameni de media, editori şi publicişti reputaţi, profesori universitari. Vor vorbi pe această temă: Cezar Axinte, Preşedintele Baroului "Constituţional" Constanţa, Rafael Udrişte, realizator TVR, Ionuţ Gurgu, director Ed. Predania, Danion Vasile, teolog şi director al Ed. Egumeniţa, precum şi Alin Teuşdea, lect. univ. doctor în electronică (Universitatea Oradea).

Introducerea actelor de identitate electronice este o temă care a suscitat numeroase controverse şi diverse reacţii atât din cadrul societăţii cât şi din partea mass-media. Modul în care a fost tratată această temă a fost însă, cu câteva excepţii, unul superficial şi senzaţionalist. Cu toate acestea, subiectul este unul extrem de serios, care afectează interesele imediate ale cetăţeanului, drepturile sale, precum şi conştiinţa sa religioasă.

Asociaţiile Laicatului Ortodox propun deschiderea unei dezbateri reale şi profunde asupra implicaţiilor noilor acte de identitate asupra libertăţilor civice ale persoanei. Asistăm la schimbări fundamentale în modul de organizare şi funcţionare a puterii politice, pe toate planurile. Juridic, se schimbă paradigma dreptului natural, bazată pe existenţa unor drepturi inalienabile şi intangibile ale individului, cu o paradigmă a dreptului de tip pozitivist-funcţionalist, în care drepturile individului sunt definite în funcţie de interesele statului. Economic, se trece de la o ordine a proprietăţii private şi a economiei libere la o ordine în care statul intervine masiv în piaţă, naţionalizează şi controlează proprietatea privată. Politic, asistăm la o serie de directive şi regulamente europene care sunt impuse statelor naţionale fără să se organizeze dezbateri publice, trecându-se cu vederea părerea poporului... În plus, se clamează tot mai mult necesitatea existenţei unei guvernanţe mondiale fără să se spună însă cum anume va fi aceasta ţinută în frâu.
În fine, în ceea ce priveşte ordinea publică, asistăm la programe foarte costisitoare de implementare a sistemelor de supraveghere video şi, iată, de implementare a dispozitivelor electronice (RFID) în actele de identitate personală.

Laicatul ortodox consideră că vom înţelege semnificaţia actelor de identitate electronice doar dacă va exista această dezbatere pusă în contextul transformărilor structurale ale puterii politice. Mijloacele tehnologice puse la dispoziţia statului pentru identificarea, stocarea informaţiilor despre persoană şi urmărirea sa, pot constitui un drum către instalarea dictaturii.

Conferinţa de presă va avea loc la ora 17:30, la Facultatea de Drept, Bd. M. Kogălniceanu 36-46, Bucureşti, iar conferinţa cu public va avea loc în Aula Magna a aceleiaşi Facultăţi, de la ora 18:00. Se vor distribui materiale informative asupra subiectului.

Contact: Călin Alexe, tel: 0766500984

Conferinta anti-cip la Braşov - miercuri, 18 februarie

COALIŢIA ÎMPOTRIVA STATULUI POLIŢIENESC şi REVISTA “VEGHEA”
vă invită la o conferinţă publică susţinută de:

Monahul Filotheu (Mânăstirea Petru-Vodă)
Maica Ecaterina
Jurnalistul George Roncea

Tema:

Îndosarierea electronică şi libertatea întru Hristos. Apelul Părintelui Justin Pârvu.

Locul: Corpul S al Universităţii Transilvania, Sala S II 1
(Facultatea de Silvicultură, vizavi de Maternitate)
Data: Miercuri, 18 FEBRUARIE 2009
Ora: 18,00

Prezentare Veghea la Sfântu Gheorghe

La invitaţia Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român ASTRA – Despărţământul Harghita-Covasna a avut loc prezentarea revistei Veghea - ediţie specială dedicată creştinismului lui Eminescu. Evenimentul a fost patronat de PS Ioan Selejan, episcopul ortodox al Harghitei şi Covasnei. Prezentarea revistei a fost făcuta de Florian Palas, coordonatorul revistei Veghea.
Evenimentul a fost onorat de personalităţi reprezentative ale societăţii civile româneşti, cum ar fi preşedintele ASTRA, domnul Dumitru Acu, directorul Arhivei Naţionale Covasna, domnul Ioan Lăcătuşu, consilieri judeţeni, consilieri locali, preoţi ortodocşi ai comunităţilor româneşti din aceste judeţe, jurnalişti, profesori şi un numeros public. Au impresionat plăcut grupurile de tineri care au reamintit tuturor poezia lui Grigore Vieru, ţinând cont că în această zi se împlineau 74 de ani de la naşterea acestuia.

În continuare ataşez câteva poze de la acest eveniment.

Dan Puric: Curaj! Fără Dumnezeu, devii sclav! Puteţi trezi o lume întreagă!

Maestrul Dan Puric a împlinit 50 de ani. După dezinvoltură, dinamică şi deschidere credeam că e de vârsta mea. Dar uite că nu este! Din punct de vedere spiritual este cu siguranţă mult mai tânăr decât generaţia mea. L-am văzut în câteva spectacole şi conferinţe. Omul este extraordinar. Mărturisirea sa românească şi creştinească este de mare amplitudine. Motivul Omului-Cruce, atât de des întâlnit în spectacolele sale, este de mare forţă, iar mărturisirea jertfelor din temniţele comuniste îl conectează la sufletul neamului. Îi doresc să rămână acelaşi Om Frumos, acelaşi Om Românesc. La mulţi ani, Maestre!

Postez, în continuare, unul din cele mai bune interviuri ale lui Dan Puric pe care le-am citit. Interviul a fost realizat de trei tineri liceeni şi a fost publicat în revista Veghea.

Reporter: În cărţile de critică literară se vorbeşte de ateismul lui Eminescu. Până la urmă e de necrezut că cel care scrie ”Rugăciunea” sau „Răsai asupra mea” poate fi rece faţă de Dumnezeu. Este posibil ca noi să nu ştim să ne protejăm valorile?
Dan Puric: Păi, este posibil să le şi dărâmăm. Iată, în 20 de ani de zile de neocomunism şi secularizare s-au ocupat cu această omorâre, derutare, ca voi sa nu mai aveţi clare reperele. Şi este posibil orice într-o societate haotică, premeditat confuză. Este posibil să aveţi şi părinţi insultaţi, strămoşii, este posibil orice. Şi, într-un fel, e bine. Aşa vă treziţi, că altfel pesemne aţi intra în adormire ca cei 85% din populaţia României. Dacă ai mintea ageră, te prinzi pentru că totuşi, când te apropii de Eminescu, te apropii ca de Biserică. Nu prea poţi să joci fotbal în curtea Bisericii, decât dacă eşti sifilitic. Sifilisul e o boală care atacă creierul. Deci, ce-am spus eu, este un diagnostic.

Generaţia tânără e una monitorizată!

R: De ce este aşa o mare diferenţă între excepţionala generaţie interbelică şi cea actuală, în mare parte dezinteresată din toate punctele de vedere?
D.P.: E şi una dezorientată, dar şi una monitorizată. Vorbim de generaţiile de intelectuali, pesemne. Toată generaţia interbelică a fost distrusă, a fost băgată în puşcării, a fost omorâtă fizic. Şi atunci, au rămas leprele. Au rămas speciile inferioare. Există specia inferioară, care se adaptează tot timpul, este oportunistă. Ea vrea să supravieţuiească, ea vrea să trăiească numai din bacşiş. Nu are planuri mari, ea nu are construcţii, are petice. Fură. Şi aveţi de-a face cu astfel de exponate. Cu mici excepţii. De-aia nu găsiţi în cultura română contemporană un intelectual român de mare atitudine. Sunt foarte puţini, pe ici, pe colo, care supravieţuiesc, nici măcar nu pot să zic că rezistă. Şi asta este bine, pentru că trebuie să v-o asumaţi voi s-o faceţi.

Fără Dumnezeu, devii sclav!

R: Se vorbea la un moment dat de interzicerea religiei în şcoli. De ce s-a ajuns aici şi cine are puterea de a decide acest lucru fără ca noi, elevii, să fim întrebaţi? De ce se doreşte această îndepărtare a tinerilor de Dumnezeu?
D.P.: Când eşti îndepărtat de Dumnezeu, devii rob al omului. Şi, ca să te folosească, te scoate din această calitate de fiu al lui Dumnezeu. Când eşti numit fiu al lui Dumnezeu, ai o libertate imensă, eşti dezmărginit. Ai o forţă extraordinară. Dar când eşti robul tovarăşului nuştiucare de la nuştiuce partid, eşti slugă. Despărţindu-te de această forţă, devii sclav. Este o procedură. Aşa s-a întâmplat pe vremea partidului comunist. Partidul comunist a desfiinţat religia creştină şi a decretat religia partidului unic. Pe urmă, a fost religia tehnocratică. Noi acum trăim o religie a minunilor ştiinţifice. Atunci, omul, în loc să folosească mobilul sau internetul ca pe nişte instrumente oarecare, foarte bune de altfel, li se închină. Şi atunci, el devine instrumentalizat, el devine folosit. Religia trebuie scoasă pentru că este o frână pentru cei care vor să ia din nou puterea în România. Este scoasă din învăţământ tocmai datorită faptului că un copil care creşte în Duhul creştin al existenţei lui Dumnezeu e un om puternic. E un om tare. Nu mai poate fi controlat. Şi atunci, trebuie ca voi să fiţi retezaţi de tineri. În jurul vârstei de 25-26 de ani, trebuie să fiţi sclavi perfecţi, spălaţi pe creier. Una e să zici ”Doamne ajută!” şi alta e să zici ”Să trăiţi!”.

Puteţi trezi o lume întreagă!

R: Cum vedeţi viitorul poporului român?
D.P.: Ar trebui să fiu profet, ca Brucan. Numai că ăla a avut sânge criminal. A turnat comunismului injecţii groaznice şi ştia cât durează o injecţie din aia. Şi de-aia a şi zis că trebuie 20 de ani să ne refacem. Ştia. A fost ca Mengele, la Auschwitz. Ăştia cunosc. Avea şi o anumită sinceritate. Ştii, criminalii au o anumită sinceritate, ca să scape de urmări. Zice criminalul: eu te-am lovit cu piatra. Şi i se mai ia din pedeapsă. Ăsta (Brucan-n.r.) nici măcar nu a fost acuzat. Tot ce pot să spun este că pentru prima oară poporul român e în proces de descreştinare. Este într-un proces de dezrădăcinare. S-a răspuns într-un mod paradoxal, prin memoria creştină a celor car au făcut puşcărie. Dar ce te faci cu acest tineret care, în proporţie de 80-85%, e instrumentalizat, nu e dispus să păstreze memoria? Vor să meargă cu politica asta, „easy money”. Au dispărut verbe, cum ar fi de exemplu”a te jertfi”. Aţi observat că a dispărut verbul „a dărui”? Astăzi facem schimb. ”Nu vrei să facem o negociere?”. Nu mai dăruieşti nici măcar în iubire, nici măcar unui prieten. E un schimb. E cultura trocului, străină de neamul românesc şi de creştinism. Sunt nişte înlocuitori de bază. Metabolismul sufletesc, spiritual, se schimbă. Şi, atunci, un tineret care este îndepărtat de Dumnezeu va avea o maturitate stranie şi sfâşietoare. De tip occidental. Omul perfect civilizat, cu frigiderul plin, cu trei maşini, dar gol interior. Voi, tinerii, sunteţi cei care trebuie să vă asumaţi. Pesemne că vreo 10-15% dintre voi vor avea capacitatea să trezească nu numai România, ci o lume întreagă. Mintea românească e o forţă spirituală uriaşă. Asta trebuie s-o ştiţi. Staţi pe un lot de spiritualitate uriaşă, incomparabilă aproape. O să zică: ”Dom’le, dar România e o cultură minoră!”. Cultura e ceva, spiritul e altceva. Martiriul nu se judecă prin dimensiunile culturale sau civilizatorii. Martirii nu au adus civilizaţia, ei au adus credinţă. Credinţa este totul. Cele mai mari crime s-au făcut în numele umanităţii, cele mai mari sclavii în nmele libertăţii. „Libertate. Egalitate. Fraterniate” a declanşat cea mai mare catastrofă în istoria lumii: revoluţia franceză. Voi sunteţi români, aveţi de asimilat o taină a neamului ăstuia. Mai devreme sau mai târziu vă veţi întâlni cu ceea ce vă spun eu. Poate pare paradoxal interviul ăsta. Lumea din jur e lumea unei eficienţe, a unei „trăieşte-ţi clipa” imbecile. Toate astea trec.

Să nu vă speriaţi! Curaj, turmă mică!

D.P.: Înainte să vin la Braşov, am fost la Bistra Mureşului. M-a invitat părintele la o biserică din lemn. Am găsit acolo o troiţă, făcută înainte de dezlipirea Ardealului. Ce frumos sună! Şi ce tragic! Dezlipirea Ardealului! Ţăranii erau în genunchi, în iarbă. Cu spatele la şosea, cu faţa la troiţă. Se rugau. Era ca în biserica creştină primară. Dacă treceai cu maşina pe-acolo, vedeai 20 de bătrâni care se rugau. Ăia erau poporul român. Stăteau cu spatele la stradă. Strada era viaţa. Treceau maşinile rapid şi cu zgomot. Ca viaţa. Bătrânii stăteau cu spatele la viaţă şi cu faţa la Dumnezeu. Şi murmurau rugăciuni. Tineri nu mai erau. Erau plecaţi prin Spania, prin Italia, să supravieţuască, săracii! Pesemne se rugau şi pentru copiii lor, şi pentru nepoţii lor. Îngenuncherea aia este un soi de eternitate a neamului. Văzută dinafară, de occidentali, e o rămânere în urmă. Văzută de micul onanist intelectual romăn, de la supraserviciile de intelectualitate modernă, de la noi, o să zică că este un primitivism. El nu recunoaşte credinţa. Ăia care erau acolo au făcut fronturile, au făcut lagărele de concentrare, au trecut prin cooperativizare, prin bestialitatea comunismului şi a neocomunismului de astăzi. Voi nu aveţi dreptul să vă dezvoltaţi în contextul actual. Voi trebuie să fiţi funcţionari. Nu conştiinţe. Orice iniţiativă ân România este stârpită. Sau un om care strigă este considerat un om izolat. Şi-atunci, voi simţiţi, ăştia care sunteţi mai treji, precum câinele la stână. Şi lucrul ăsta probabil că vă va da cu ajutorul şi cu harul lui Dumnezeu, o forţă de a răsturna. Deci, viitorul va însemna, după părerea mea, o luptă decisivă între cei puţini, conştienţi şi masa asta informă a laşităţii, a populaţiei mizerabilizate. Şi eu zic: să nu vă speriaţi. Precum Iisus: curaj, turmă mică! Doamne ajută!

Interviu realizat de Simona Huţuţuc, Răzvan Goran şi Alexandru Poştoacă

Foto: Emanuel Tânjală