Instaurarea comunismului in Rusia, la 7 noiembrie 1917, nu a fost - catusi de putin - un act spontan, ci rezultatul unui amplu proiect secret ("Planul Marburg"), pregatit minutios in afara Rusiei. Si finantat generos de marii "bancheri internationali". In primul rand de cei de pe Wall Street: Jacob Schiff, J.P. Morgan, Otto Kahn, Paul Warburg, John D. Rockefeller, Edward Henry Harriman, Frank Vanderlip. Finantarea bolsevicilor de Wall Street era intermediata de banca suedeza "NYA Banken", condusa de bancherul promarxist Olof Aschberg. Dolari pentru revolutii La inceputul secolului XX, Andrew Carnegie a finantat un plan secret prin care guvernele statelor importante sa fie "comunizate". Adica trecute, economic, la forma "monopolismului de stat". Controlat de "bancherii internationali" de pe Wall Street, sistemul "monopolismului de stat" le-ar fi permis acestora sa trateze economic si financiar direct cu guvernele impuse de ei prin "revolutii". In 1905, acest sindicat al "bancherilor internationali" - sindicat numit, la vremea aceea, la New York, "Trust of money" ("Trustul banilor") - si Iacob Schiff au finantat "duminica sangeroasa" de la St. Petersburg. Revolutie condusa de un agent al Ohranei (politia secreta rusa), Parintele Gapon, si incheiata cu un esec. "Trustul banilor" - mai ales "Guaranty Trust" al lui J.P. Morgan - a finantat revolutia lui Pancho Villa din Mexic, in urma careia SUA au luat de la Spania un vast teritoriu.
Manevrele bancherilor Prin aceste manevre, "bancherii internationali" de pe Wall Street urmareau sa instaureze in Rusia un guvern care sa practice "monopolismul de stat". Astfel ca intelegerile directe cu guvernul sovietic sa le garanteze "bancherilor internationali" exploatarea pe termen cat mai lung - si cu garantii guvernamentale - a fabuloaselor bogatii ale Rusiei. "Bolsevismul" a fost prima forma de "globalizare" prin crearea unor structuri supranationale. Cominternul nu este altceva decat "bunicul" Uniunii Europene. Un cont pentru "tovarasul Trotki" La 21 septembrie 1917, o telegrama de la Stockholm anunta oficial deschiderea unui cont curent la "NYA Banken" "pentru actiunile tovarasului Trotki". Iata textul: "Stockholm, 21 septembrie 1917 Domnului Rafael Scholan Stimate tovarase, Casa bancara Warburg, in urma unei telegrame trimise de presedintele Sindicatului Renano-Westfalian a deschis un cont curent pentru actiunile tovarasului Trotki. Un avocat, probabil domnul Kestroff, a primit munitii, al caror transport, impreuna cu banii, l-a organizat... Si caruia i se va da suma ceruta de tovarasul Trotki. Imbratisari fratesti Furstenberg
"Tovarasul Trotki", cel la care se refera telegrama, se numea in realitate Leiba Davidovici Bronstein si era fiul unui negustor originar de langa Elisabetgrad (Krivoirog - Ucraina). Era insurat cu fiica bancherului Jivtovski, cel care il pusese in legatura si cu cercurile bancare de pe Wall Street. In primul rand, cu Iacob Schiff, presedintele bancii "Kuhn, Loeb & Co". Iacob - Henry Schiff, nascut in 1847 la Frankfurt pe Main (Germania), emigrase in 1865 in America, unde va reusi, datorita talentului sau financiar, sa ajunga in fruntea "Kuhn, Loeb & Co". Cea care va finanta reconstructia cailor ferate din America ("Union Pacific"), folosind mana de lucru ieftina, chineza. In 1904-1905, firma "Kuhn, Loeb & Co" a finantat Japonia in razboiul contra Rusiei, permitand astfel Japoniei sa obtina o victorie care a destabilizat serios Imperiul Rus. Prizonierii rusi au fost preluati apoi de la japonezi de Schiff, iar o parte dintre acestia, antrenati pe un teren apartinand lui Standard Oil (SUA), il vor insoti pe "tovarasul Trotki" atunci cand acesta va reveni de la New York in Rusia, in 1917, la bordul vasului "Cristianja". Triumful bolsevismului in Rusia Din 1916, Iacob Schiff devine principalul conducator al operatiunii de implantare a bolsevismului in Rusia. Nepotul sau, John Schiff, estima in "New York Journal American" (3 februarie 1949): "Batranul a cheltuit circa 20.000.000 de dolari pentru triumful final al bolsevismului in Rusia". O suma imensa la acea vreme. Prima revolutie din Rusia avusese loc, de fapt, in februarie (martie) 1917, sprijinita de G. Buchanan - ambasadorul Angliei la Petersburg - si avusese un caracter pasnic. Urmarise, intre altele, instaurarea in Rusia a unei monarhii constitutionale: tarul urma sa fie controlat de Duma (parlament). Guvernul provizoriu constituit atunci ii cuprindea, intre altii, pe printul Lvov, pe istoricul Miliukov si pe avocatul (social-democrat) A.F. Kerenski. Guvernul provizoriu - de comun acord cu Tarul Nicolae al II-lea, care abdicase - a propus fratelui acestuia, Marele Duce Mihail, sa-i urmeze la tron tarului. Marele Duce se bucura, in februarie (martie) 1917, de sprijinul soldatilor, taranilor, muncitorilor, ca sa nu mai vorbim de clasa conducatoare a Rusiei. El a declinat insa propunerea. Trotki a recunoscut mai tarziu, in 1922, intr-o scrisoare catre S.R. Mstislaviski ca: "Revolutia (din februarie - n.n.) ne-a surprins in plin somn, ca pe fecioarele nebune din Evanghelie". Adevarul este ca la data veritabilei revolutii - cea din februarie 1917 - corifeii "revolutiei" bolsevice din octombrie erau aproape toti - bine mersi - in Occident: Trotki la New York, iar Lenin ori Zinoviev in Elvetia. Prin refuzul Marelui Duce Mihail de a prelua puterea in Rusia incepe ceea ce istoricii numesc perioada de "dvoevlastie" ("dualitate a puterii") dintre "Comitetul provizoriu al Dumei" (proaspat constituit) si "Comitetul executiv provizoriu". Ceea ce va afecta, treptat, deciziile si autoritatea guvernului provizoriu. Bolsevicii, aflati atunci aproape toti in Occident, au "mirosit" momentul favorabil. Dar nu numai ei, cum vom vedea: bancherii de pe Wall Street, interesati de bogatiile enorme ale Rusiei - si din motive strict militare Germania - sunt cele doua forte care vor facilita bolsevicilor accesul la putere. Consilierul lui Wilson Eminenta cenusie care a facut posibila reintoarcerea lui Trotki in Rusia din SUA a fost unul dintre cei mai importanti masoni de stanga ai secolului XX: colonelul Edward Mandel House (in realitate nu era colonel, asa i se spunea). Fara sa intram prea mult in detalii, este totusi cazul sa mentionam ca presedintele american Woodrow Wilson, reales prin diverse manevre in 1916, a fost permanent vidat politic de House, un apropiat al comunitatii bancherilor de pe Wall Street, mai ales al bancii "Kuhn, Loeb & Co". Presedintele Wilson insusi recunostea: "Domnul House este a doua mea personalitate. El este celalalt ego. Gandurile lui si ale mele sunt aceleasi". House, un marxist, scrisese, inca din 1912, un roman profetic, "Philip Dru, Administrator", in care personajul principal, Philip Dru, incerca sa instaureze in lume "socialismul asa cum l-a visat Karl Marx". Ce-i drept, impozitul pe venit si ideea de banca centrala fusesera propuse chiar de Karl Marx in "Manifestul Partidului Comunist", manifest inspirat de programul "Lojei Iluminatilor" al lui Weishaupt. Din cele zece puncte ale "Manifestului Partidului Comunist", punctul al doilea prevedea "un impozit gradat pe venit", iar punctul al cincilea - "centralizarea creditului in mainile statului prin intermediul unei banci nationale cu capital de stat si monopol exclusiv". Inca inainte de intrarea SUA in razboi ("provocata" prin incidentul cu vasul "Lusitania", scufundat de un submarin german, cu 128 de americani morti), ancheta si Presedintele Wilson ascunsesera faptul ca "Lusitania" transporta 6 milioane de cartuse la bord pentru Anglia, in timp ce SUA se declarasera, oficial, in neutralitate. Colonelul House negociase un acord secret cu Anglia, garantand participarea SUA la razboi. In 1917, tot House a format la New York grupul "The Inquiry", care a eleborat planurile acordului de pace din 1919. Douazeci de membri ai grupului l-au insotit apoi pe Presedintele Wilson la Paris, la Conferinta de Pace. Printre acestia, House, bancherii Paul Warburg si Bernard Baruch. Celebrul punct al Conferintei - "asociatia generala a natiunilor", din care s-a nascut Liga Natiunilor - a fost tot ideea lui House. Ulterior, House va deveni consilierul lui F.D. Roosevelt. In 1917, dupa evenimentele din februarie (martie), House, sustinut de bancherii Iacob Schiff si Paul Warburg - il expediaza pe Trotki cu un grup de 276 de oameni instruiti, la bordul vasului "Cristianja" in Rusia, cu misiunea de a-i aduce la putere pe bolsevici. Un incident este semnificativ: arestat in portul Halifax de catre autoritatile canadiene ca "anarhist" (3 aprilie 1917), Trotki va fi eliberat urgent la interventia personala a colonelului House. Fratele bancherului american Paul Warburg, anume Max Warburg - care era seful serviciului secret militar german - il expedia pe Lenin cu un grup de bolsevici, care parazitau de ani de zile in Elvetia, in Rusia. Intr-un tren special ("vagonul plumbuit"), in scopul de a organiza la Petersburg o lovitura de stat care sa scoata Rusia din razboi. Bolsevicii urmau apoi sa incheie rapid o pace separata cu Germania. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Vladimir ALEXE | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
22.8.09
Planul Marburg Wallstreet-ul a finantat revolutia bolsevica
20.8.09
Texte staliniste si neocomuniste ale lui Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismăneanu, zis Volodea, a avut lipici la toate regimurile. S-a străduit să îmbogăţească ideologic un sistem pe care l-a sprijinit şi el, şi familia sa. Micul Platon al comunismului a încercat să explice românilor profunzimea unei ideologii pe care n-o suportau. Pe Ion Iliescu l-a uns cu miere şi mai apoi l-a tocat mărunt şi l-a stropit cu oţet. Mare caracter, Vladimir Tismăneanu şi-a acuzat şi tatăl în Raportul de condamnare a comunismului. Asta şi pentru a se salva pe sine! Acum se răţoieşe la toţi cei care îi citesc slugărniciile şi nu le consideră drept “meditaţii politice contextuale”.
Cine îi subliniază aberaţiile este trecut într-un imaginar front antiintelectual. Activist slugarnic al tuturor regimurilor, Vladimir Tismăneanu pretinde consideraţie şi sprijin pentru condamnarea comunismului pe care l-a susţinut din greu şi a încercat să-l îmbogăţească ideologic. Din propagandist rafinat, Tismăneanu s-a convertit în acuzator nemilos. Operaţiunea a fost concepută şi derulată pentru ca micul Platon să se poată insera şi printre curtenii ultimului preşedinte al României.
1.
“Un răspuns de principiu, menit să ne asigure înţelegerea limpede a semnificaţiei autentice a apariţiei în prezent a unor forţe anticapitaliste din ce în ce mai diverse, îl aflăm în definirea de către tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al Partidului Comunist Român, de pe poziţiile marxismului creator, a actualei faze a crizei sistemului mondial capitalist: «Situaţia lumii contemporane se caracterizează printr-o profundă ascuţire a contradicţiilor economice, sociale, naţionale şi politice la scară mondială. Se poate spune că ne aflăm la începutul unei noi faze a crizei sistemului capitalist, care cuprinde toate sferele vieţii societăţii şi afectează - într-o măsură mai mare sau mai mică - toate continentele. Această situaţie, deosebit de complexă, grăbeşte procesul revoluţionar de schimbare a raportului de forţe pe plan internaţional în favoarea progresului social, a forţelor ce se pronunţă pentru o lume mai bună şi mai dreaptă».” (pag. 9)
“Astfel se impune concluzia că, până când Noua Stângă nu va întinde mâna partidelor proletariatului, până când nu va renunţa să închidă ochii în faţa realităţii atât de complexe şi de diverse a confruntării claselor din societatea contemporană nesocialistă, până când nu va depăşi situaţia actuală de autoclaustrare dogmatică în universul fantasmelor pogorâte din idealuri pe cât de nobile, pe atât de abstracte, ea va fi sortită să penduleze, eroică, dar neputincioasă - reîncarnare donquijotescă - între polul utopiei, anacroniei şi cel al disperării.”(pag. 101-102)
“Capitalismul nu poate fi nimicit prin reverii evazioniste, nici prin revolte sectare, nici prin salturi sau rupturi metafizice. Singura cale de depăşire a satu-quoului o reprezintă revoluţia socialistă, în care clasa muncitoare, condusă de partidul ei politic revoluţionar, are de îndeplinit rolul principal.” (pag. 100)
Vladimir Tismăneanu, “Noua Stângă şi şcoala de la Frankfurt” - Editura Politica a PCR, 1976. Cartea circulă prin Bucureşti, împreună cu sinteza tezei de doctorat, depusă la BCS, alături şi de o antologie a capodoperelor de pupincurism semnate de acelaşi autor!
2.
"Vladimir Tismăneanu: Pentru cititorii acestei cărţi, aş vrea să precizez că ideea de la care am plecat este că personalitatea lui Ion Iliescu este o personalitate de extremă importanţă nu numai pentru tranziţie, ci şi pentru ceea ce a fost în toată perioada, cel puţin din anii ’60 încoace - pentru că, până în anii ’60, nu eraţi în vârfurile puterii. Iar după anii ’60, când aţi întâlnit personalităţi de prim rang, după ruptura cu Ceauşescu şi eliminarea dumneavoastră din structurile decizionale ale puterii, aţi continuat să fiţi un reper pentru foarte mulţi dintre noi." (pag. 23)
"Vladimir Tismăneanu: Îndrăznesc să spun că noi avem şi anumiţi prieteni comuni, şi anumite lucruri biografice în comun. Părinţii dumneavoastră au făcut parte din mişcarea comunistă clandestină, părinţii mei au făcut parte din mişcarea comunistă clandestină." (pag. 47)
Elogiu lui Stalin
"Vladimir Tismăneanu: Cel puţin din ce reiese astăzi, Stalin fusese simbolul a tot ce putea să fie mai pur, mai frumos, mai antifascist, mai umanist, pentru multă lume a fost un mit extraordinar de puternic.
Ion Iliescu: Cultivat cu putere şi considerat expresia sintetică a teoreticianului, care emitea nu păreri, ci adevăruri absolute.
Vladimir Tismăneanu: Comunicate divine."
(pag. 66)
"Marele şoc - din finalul unui secol scurt. Ion Iliescu în dialog cu Vladimir Tismăneanu". Editura Enciclopedica, 2004, 500 pag., Ediţia în limba franceză - Editura Rocher, Ediţia în limba engleză - Social Science Monographs, Boulder, Distributed by Columbia University Press, New York.
Dialogul cu Ion Iliescu citit de ţărănişti:
“Noua lucrare a preşedintelui Iliescu, «Marele şoc - din finalul unui secol scurt. Ion Iliescu în dialog cu Vladimir Tismăneanu», este cu adevărat şocantă, fiind plină de inadvertenţe şi chiar dezinformări. Opţiunile domnului Iliescu pentru comunismul cu faţa umană le cunoşteam, iar exegeza lucrării o lăsăm oamenilor de specialitate. Totuşi, ne deranjează afirmaţiile clasice, la care credeam că a renunţat după 14 ani. De la ceea ce domnia sa numeşte «acţiunea civică» a minerilor până la afirmaţia că seniorul Coposu ar fi recunoscut că s-au fabricat «cocteiluri Molotov» la sediul PNŢCD, sau că Ion Raţiu ar fi fost finanţatorul mişcării din Piaţa Universităţii, se pare că nu a fost decât un pas. Din nefericire pentru credibilitatea domniei sale, aceste afirmaţii nu au nici o legătură cu realitatea. Toate acestea vin după alte declaraţii ale preşedintelui, în care îşi afirma respectul pentru seniorul Coposu şi pentru Ion Raţiu. Din păcate, acum recidivează într-o maniera greu de explicat. Poate este rezultatul a peste 55 de ani de activitate revoluţionară, care l-au obosit peste măsura...” (Comunicat PNŢ-CD din 31 martie 2004)
Sursa: Cotidianul
Sursa: Cotidianul
Codex Alimentarius impinge omenirea catre Medicamente în loc de hrană
Opozanţii spun că, în conformitate cu acest Codex, suplimentele alimentare nu pot fi vândute în scopuri preventive sau terapeutice. „Suplimentele alimentare şi plantele medicinale vor fi confiscate de industria farmaceutică.În loc să mâncăm alimente, vom mânca medicamente. De exemplu, muşeţelul va fi vândut în farmacii la preţuri mari şi în cantităţi mici“, ne spune Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. El a dat exemplul vitaminei C căreia i se va aplica o modificare chimică astfel încât să fie vândută ca medicament.
„Ne îndepărtăm de natură“
„E o luptă subterană. Este vorba de bani şi de anumite interese şi mai puţin de grija pentru consumator. Mai mult decât atât, ne vom îndepărta tot mai mult de natură“, mai spune Gheorghe Mencinicopschi.
„Dacă mie îmi place să-mi fac seara un ceai calmant de muşeţel sau de tei sau dacă vreau să elimin paraziţii intestinali cu usturoi sau cu pelin, vi se pare normal să nu am voie să obţin teiul, muşeţelul sau usturoiul decât cu reţetă de la medic?“
Pe larg aici
http://www.adevarul.ro/articole/codul-hranei-contestat-si-in-romania.htm
Via blogul lui Iulian Urban
S-a reluat atacul impotriva religiei in scoli! Sa revedem pozitia Mitropolitului Anania. Patriarhia isi exprima ingrijorarea! Cam putin.
Scrisoarea deschisa a IPS Bartolomeu adresata Ministrului Educatiei, Cercetarii si Tineretului
Domnului
CRISTIAN ADOMNITEI
Ministrul Educatiei, Cercetarii si Tineretului
Stimate Domnule Ministru,
Constat cu surprindere ca noul Proiect al Legii Invatamantului din Romania, prin articolul 10(1), elimina religia ca obiect de studiu in ciclul liceal, cu toate consecintele de rigoare, ceea ce reprezinta un regres fata de Legea Invatamantului din 1995, care prevedea in articolul 9 (1) ca "planurile-cadru ale invatamantului primar, gimnazial, liceal si profesional includ Religia ca disciplina scolara, parte a trunchiului comun".
Ca unul care a facut parte din generatia si structura "Grupului de Reflectie pentru Innoirea Bisericii" (1990-1992), imi iau permisiunea de a-mi reinnoi pledoaria pentru mentinerea religiei ca obiect de studiu obligatoriu in ciclul liceal, iar pentru aceasta nu voi aduce alte argumente decat pe cele invocate de noi in apelul "Religia in scoala", publicat in ziarul "Romania libera" din 6 iulie 1991, al carui ecou se regaseste in Legea nr. 84 din 24 iulie 1995, care se dovedeste si astazi, dupa 13 ani, tot atat de actual si pe care, in consecinta, vi-l prezint mai jos.
Cu stima,
†Bartolomeu V. Anania
Arhiepiscop si Mitropolit
RELIGIA IN SCOALA
Problema invatamantului religios in scolile de stat, departe de a fi fost rezolvata, continua sa ramana deschisa si sa constituie o tema de neliniste si ingrijorare pentru o foarte mare parte a opiniei publice romanesti. Se stie ca in primele trei luni ale anului 1990 demersurile oficiale ale Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane si ale Ministerului Cultelor au ramas fara rezultat.
La 3 aprilie 1990, Grupul de Reflectie pentru Innoirea Bisericii si-a conjugat eforturile cu ale celor doua institutii si a obtinut din partea Ministrului Invatamantului si Stiintei acordul de principiu ca ora de religie sa fie predata obligatoriu la clasele I-XII, cu un statut bine definit in cadrul programei de invatamant, tinandu-se seama si de principiul pluriconfesional.
Salutat si insusit de Sfantul Sinod, acest acord a ramas in faza de virtualitate; printre alte cauze, mai mult sau mai putin obscure, nu pe ultimul loc au fost si inertiile birocratice care continua sa staruie, neclintite, si in structurile noastre bisericesti.
Dupa alegerile din 20 mai 1990, conducerea Ministerului Invatamantului si Stiintei a adoptat o formula ambigua si aleatorie, al carei caracter restrictiv este mult mai transparent decat invaluirile fals-generoase cu care ne obisnuise un anumit limbaj al ateismului comunist. Ora de religie devine disciplina de "educatie moral-religioasa"; predarea e limitata la clasele I-VIII; statutul ei se dilueaza in termeni vagi ca "facultativ" si "optional"; instructiunile Ministerului precizeaza ca in predarea ei nu poate fi vorba de "catehizare" (adica de instruirea religioasa a elevilor), ci numai de "valorile moral-educative, istorice si culturale" (ca si cum o morala ar putea sa existe fara suportul ei doctrinar!); "acceptarea" acestei discipline pare un act de bunavointa, un fel de hatir al guvernantilor fata de revendicarile postrevolutionare.
Consecintele: Religia in scoala a ramas la bunul plac al inspectoratelor judetene si directorilor locali, care nu in putine cazuri se prevaleaza de lipsa ori de insuficienta unor "instructiuni" de la centru; acolo unde este predata efectiv, ea pare mai mult tolerata si capata un caracter de semiclandestinitate; cei ce o predau, atat preoti cat si mireni, se resimt de aproximatia unui statut incert; dupa un an si jumatate de la Revolutie, profesorii voluntari nu au la dispozitie nici cel putin o programa analitica bine intocmita si eficienta, care sa suplineasca partial lipsa manualelor.
In proiectul de Constitutie, majoritatea parlamentara expediaza problema religiei in scoala printr-o formula de maxima generalitate, ignorand astfel imperativele spirituale ale neamului si acordand audienta celor ce, prin tot ce scriu si vorbesc, confunda religia cu ideologia si dau dovada ca despre religie nu stiu mai mult decat au invatat la orele de marxism.
Pe de alta parte, insusi Sfantul Sinod, prin recenta "Comisie speciala pentru educatie moral-religioasa in invatamantul de stat", manifesta o induiosatoare grija ca lucrarile si concluziile acesteia sa se pastreze cu strictete in limita dispozitiilor restrictive ale Ministerului Invatamantului si Stiintei, inclusiv interzicerea catehizarii elevilor. Acest duh de obedienta, care parea depasit prin declararea solemna a autonomiei bisericesti, este cu atat mai inexplicabil si intristator cu cat el poarta si girul unor ierarhi tineri, de curand intrati in Sinod.
Din punctul nostru de vedere:
1. Ora de religie in scoala nu constituie un deziderat nou, postrevolutionar, ci restaurarea statutului ei de pana in 1948; ea nu se cere introdusa, ci reintrodusa in invatamantul de stat ca disciplina in serviciul binelui public, menita acum sa contribuie cu prioritate la vindecarea racilelor sociale, cum sunt delincventa si criminalitatea.
2. Religia nu e proprietatea Statului, nici a Ministerului si nici a Bisericii ca institutie; ea este un dat fundamental al poporului roman, pastrat de-a lungul a doua milenii si marturisit de tinerii martiri din Decembrie 1989. Daca actuala putere statala si-a propus si a fagaduit sa-i inapoieze poporului roman bunurile ce i-au fost furate de dictatura comunista, e de neinteles de ce-i retrocedeaza pamantul, dar refuza sa-i restituie cerul.
3. Redresarea sociala, economica si politica a poporului roman va fi imposibila fara temeiul moralei religioase, singura capabila sa-i redea echilibrul si sa-l realinieze unei Europe de straveche traditie crestina. Oare cat va mai trebui sa fie repetat adevarul incontestabil ca religia nu este o achizitie evolutiva istorica, ci un dat constitutiv al conditiei umane? In acest proces de innoire, Biserica e obligata sa-si fortifice vocatia misionara, iar Scoala, ca institutie fundamentala pentru instruirea si educarea poporului, trebuie sa-si recapete vechiul ei rol de vehicul al valorilor crestine.
4. Cerem ca Parlamentul (Adunarea Constituanta), Guvernul, Ministerul Invatamantului si Secretariatul de Stat pentru Culte sa reia problema orei de religie in scoala, s-o examineze cu toata seriozitatea si s-o rezolve prin legiuiri care sa-i redea si sa-i garanteze statutul pe care l-a avut inainte de dictatura comunista atee.
5. Cerem ca Sfantul Sinod sa adopte o pozitie ferma asupra acestei probleme, cel putin in spiritul hotararii sale din 3 aprilie 1990, careia i se pot adauga punctele noastre de vedere date publicitatii la 13 august si 23 septembrie 1990. Ca drept al poporului roman, ora de religie nu poate constitui obiect de negociere si compromisuri, mai ales din partea unei puternice Biserici majoritare, care este nu numai depozitara doctrinei si traditiei, dar si principala raspunzatoare pentru innoirea spirituala a natiunii.
6. Cerem ca ora de religie sa fie predata in intregul ciclu primar, gimnazial si liceal, adica in clasele I-XII. Adolescentul nu poate fi abandonat tocmai la varsta crizelor personale de tot felul, cand intrebarile devin cruciale. Nimeni nu-i poate tagadui tanarului de mai tarziu dreptul la optiune, dar nu exista optiune fara cunoasterea fiintei umane in intregul ei. Daca in structura invatamantului public exista destule discipline predate inca in spirit materialist-ateu, ora de religie implineste cel putin principiul echitatii. […]
7. Cerem ca ora saptamanala de religie sa aiba caracter obligatoriu, facultativa fiind doar dispozitia elevilor de a-si insusi materia predata. Respectarea libertatii lor poate fi tradusa printr-un sistem limitat de notare, intre maximum 10 si minimum 5, ceea ce inseamna rasplatirea celor buni, dar nesanctionarea celor dezinteresati; la religie nu se ramane corigent, iar repetenta e de alta natura decat cea didactica.
8. Facem apel catre Bisericile surori, catre Asociatiile, Conferintele, Ligile si Fratiile crestine, catre opinia publica din Romania, catre parintii carora nu le este indiferenta soarta copiilor lor si a societatii de maine, sa-si exprime sau reinnoiasca demersurile pentru reintroducerea orei de religie in scoala, adresandu-se tuturor forumurilor bisericesti si statale in a caror competenta se afla rezolvarea acestei probleme de importanta vitala pentru existenta si destinele poporului roman.
Asa sa ne ajute Dumnezeu!
2 iulie 1991
Domnului
CRISTIAN ADOMNITEI
Ministrul Educatiei, Cercetarii si Tineretului
Stimate Domnule Ministru,
Constat cu surprindere ca noul Proiect al Legii Invatamantului din Romania, prin articolul 10(1), elimina religia ca obiect de studiu in ciclul liceal, cu toate consecintele de rigoare, ceea ce reprezinta un regres fata de Legea Invatamantului din 1995, care prevedea in articolul 9 (1) ca "planurile-cadru ale invatamantului primar, gimnazial, liceal si profesional includ Religia ca disciplina scolara, parte a trunchiului comun".
Ca unul care a facut parte din generatia si structura "Grupului de Reflectie pentru Innoirea Bisericii" (1990-1992), imi iau permisiunea de a-mi reinnoi pledoaria pentru mentinerea religiei ca obiect de studiu obligatoriu in ciclul liceal, iar pentru aceasta nu voi aduce alte argumente decat pe cele invocate de noi in apelul "Religia in scoala", publicat in ziarul "Romania libera" din 6 iulie 1991, al carui ecou se regaseste in Legea nr. 84 din 24 iulie 1995, care se dovedeste si astazi, dupa 13 ani, tot atat de actual si pe care, in consecinta, vi-l prezint mai jos.
Cu stima,
†Bartolomeu V. Anania
Arhiepiscop si Mitropolit
RELIGIA IN SCOALA
Problema invatamantului religios in scolile de stat, departe de a fi fost rezolvata, continua sa ramana deschisa si sa constituie o tema de neliniste si ingrijorare pentru o foarte mare parte a opiniei publice romanesti. Se stie ca in primele trei luni ale anului 1990 demersurile oficiale ale Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane si ale Ministerului Cultelor au ramas fara rezultat.
La 3 aprilie 1990, Grupul de Reflectie pentru Innoirea Bisericii si-a conjugat eforturile cu ale celor doua institutii si a obtinut din partea Ministrului Invatamantului si Stiintei acordul de principiu ca ora de religie sa fie predata obligatoriu la clasele I-XII, cu un statut bine definit in cadrul programei de invatamant, tinandu-se seama si de principiul pluriconfesional.
Salutat si insusit de Sfantul Sinod, acest acord a ramas in faza de virtualitate; printre alte cauze, mai mult sau mai putin obscure, nu pe ultimul loc au fost si inertiile birocratice care continua sa staruie, neclintite, si in structurile noastre bisericesti.
Dupa alegerile din 20 mai 1990, conducerea Ministerului Invatamantului si Stiintei a adoptat o formula ambigua si aleatorie, al carei caracter restrictiv este mult mai transparent decat invaluirile fals-generoase cu care ne obisnuise un anumit limbaj al ateismului comunist. Ora de religie devine disciplina de "educatie moral-religioasa"; predarea e limitata la clasele I-VIII; statutul ei se dilueaza in termeni vagi ca "facultativ" si "optional"; instructiunile Ministerului precizeaza ca in predarea ei nu poate fi vorba de "catehizare" (adica de instruirea religioasa a elevilor), ci numai de "valorile moral-educative, istorice si culturale" (ca si cum o morala ar putea sa existe fara suportul ei doctrinar!); "acceptarea" acestei discipline pare un act de bunavointa, un fel de hatir al guvernantilor fata de revendicarile postrevolutionare.
Consecintele: Religia in scoala a ramas la bunul plac al inspectoratelor judetene si directorilor locali, care nu in putine cazuri se prevaleaza de lipsa ori de insuficienta unor "instructiuni" de la centru; acolo unde este predata efectiv, ea pare mai mult tolerata si capata un caracter de semiclandestinitate; cei ce o predau, atat preoti cat si mireni, se resimt de aproximatia unui statut incert; dupa un an si jumatate de la Revolutie, profesorii voluntari nu au la dispozitie nici cel putin o programa analitica bine intocmita si eficienta, care sa suplineasca partial lipsa manualelor.
In proiectul de Constitutie, majoritatea parlamentara expediaza problema religiei in scoala printr-o formula de maxima generalitate, ignorand astfel imperativele spirituale ale neamului si acordand audienta celor ce, prin tot ce scriu si vorbesc, confunda religia cu ideologia si dau dovada ca despre religie nu stiu mai mult decat au invatat la orele de marxism.
Pe de alta parte, insusi Sfantul Sinod, prin recenta "Comisie speciala pentru educatie moral-religioasa in invatamantul de stat", manifesta o induiosatoare grija ca lucrarile si concluziile acesteia sa se pastreze cu strictete in limita dispozitiilor restrictive ale Ministerului Invatamantului si Stiintei, inclusiv interzicerea catehizarii elevilor. Acest duh de obedienta, care parea depasit prin declararea solemna a autonomiei bisericesti, este cu atat mai inexplicabil si intristator cu cat el poarta si girul unor ierarhi tineri, de curand intrati in Sinod.
Din punctul nostru de vedere:
1. Ora de religie in scoala nu constituie un deziderat nou, postrevolutionar, ci restaurarea statutului ei de pana in 1948; ea nu se cere introdusa, ci reintrodusa in invatamantul de stat ca disciplina in serviciul binelui public, menita acum sa contribuie cu prioritate la vindecarea racilelor sociale, cum sunt delincventa si criminalitatea.
2. Religia nu e proprietatea Statului, nici a Ministerului si nici a Bisericii ca institutie; ea este un dat fundamental al poporului roman, pastrat de-a lungul a doua milenii si marturisit de tinerii martiri din Decembrie 1989. Daca actuala putere statala si-a propus si a fagaduit sa-i inapoieze poporului roman bunurile ce i-au fost furate de dictatura comunista, e de neinteles de ce-i retrocedeaza pamantul, dar refuza sa-i restituie cerul.
3. Redresarea sociala, economica si politica a poporului roman va fi imposibila fara temeiul moralei religioase, singura capabila sa-i redea echilibrul si sa-l realinieze unei Europe de straveche traditie crestina. Oare cat va mai trebui sa fie repetat adevarul incontestabil ca religia nu este o achizitie evolutiva istorica, ci un dat constitutiv al conditiei umane? In acest proces de innoire, Biserica e obligata sa-si fortifice vocatia misionara, iar Scoala, ca institutie fundamentala pentru instruirea si educarea poporului, trebuie sa-si recapete vechiul ei rol de vehicul al valorilor crestine.
4. Cerem ca Parlamentul (Adunarea Constituanta), Guvernul, Ministerul Invatamantului si Secretariatul de Stat pentru Culte sa reia problema orei de religie in scoala, s-o examineze cu toata seriozitatea si s-o rezolve prin legiuiri care sa-i redea si sa-i garanteze statutul pe care l-a avut inainte de dictatura comunista atee.
5. Cerem ca Sfantul Sinod sa adopte o pozitie ferma asupra acestei probleme, cel putin in spiritul hotararii sale din 3 aprilie 1990, careia i se pot adauga punctele noastre de vedere date publicitatii la 13 august si 23 septembrie 1990. Ca drept al poporului roman, ora de religie nu poate constitui obiect de negociere si compromisuri, mai ales din partea unei puternice Biserici majoritare, care este nu numai depozitara doctrinei si traditiei, dar si principala raspunzatoare pentru innoirea spirituala a natiunii.
6. Cerem ca ora de religie sa fie predata in intregul ciclu primar, gimnazial si liceal, adica in clasele I-XII. Adolescentul nu poate fi abandonat tocmai la varsta crizelor personale de tot felul, cand intrebarile devin cruciale. Nimeni nu-i poate tagadui tanarului de mai tarziu dreptul la optiune, dar nu exista optiune fara cunoasterea fiintei umane in intregul ei. Daca in structura invatamantului public exista destule discipline predate inca in spirit materialist-ateu, ora de religie implineste cel putin principiul echitatii. […]
7. Cerem ca ora saptamanala de religie sa aiba caracter obligatoriu, facultativa fiind doar dispozitia elevilor de a-si insusi materia predata. Respectarea libertatii lor poate fi tradusa printr-un sistem limitat de notare, intre maximum 10 si minimum 5, ceea ce inseamna rasplatirea celor buni, dar nesanctionarea celor dezinteresati; la religie nu se ramane corigent, iar repetenta e de alta natura decat cea didactica.
8. Facem apel catre Bisericile surori, catre Asociatiile, Conferintele, Ligile si Fratiile crestine, catre opinia publica din Romania, catre parintii carora nu le este indiferenta soarta copiilor lor si a societatii de maine, sa-si exprime sau reinnoiasca demersurile pentru reintroducerea orei de religie in scoala, adresandu-se tuturor forumurilor bisericesti si statale in a caror competenta se afla rezolvarea acestei probleme de importanta vitala pentru existenta si destinele poporului roman.
Asa sa ne ajute Dumnezeu!
2 iulie 1991
19.8.09
16.8.09
Parintele Justin Parvu: A te opune Aiudului este echivalent cu a te impotrivi Imparatiei lui Dumnezeu!
-Parinte, s-a creat o intreaga valva pe seama proiectului manastirii sau memorialului de la Aiud. Stim ca sfintia voastra ati sustinut un proiect, momentan aflat in atentia IPS Andrei, dar care a acordat mai mult credit unui proiect mai putin ortodox din punct de vedere arhitectural, sustinut insa de personaje ale mass-mediei romanesti, cum ar fi domnul Dan Puric si altii, care au lasat impresia mai mult a unor interese profitabile decat a proslavirii sfintilor martiri de la Aiud. Cine este in drept sa hotarasca asupra acestui proiect? De ce credeti ca glasul fostilor detinuti este oprimat si acum, dupa atatia ani de la caderea cenzurii si comunismului?
- Dragii mei, pentru mine Aiudul are o semnificatie mult mai profunda decat le-o acorda mai-marii lumii de azi. Aiudul ar trebui sa fie pentru noi centrul principal de preocupare al intregului nostru neam crestin ortodox, pentru ca de aici se leaga toata forta de traire si de rugaciune a noastra, la ora actuala, prin puritatea martirilor, a anilor si miilor de ani care s-au scurs prin toate aceste celule. Aiudul nu poate fi monopolizat de nimeni; Aiudul nu este o granita, nu este un loc inchis de unde se adapa numai neamul nostru. Aiudul este un centru de traire duhovniceasca, de spiritualitate si model de viata pentru toate neamurile crestine, in special pentru ortodoxie, pentru ca forta si idealul acestor martiri se rasfrange asupra unui intreg neam crestinesc, nu doar peste Romania. Ei sunt glasul care striga in pustie in veacul acesta rece si mort si lipsit de viata duhovniceasca si de luptatori vaditi impotriva prigonitorilor crestinismului pe toate planurile. Ele sunt singurele glasuri care ne unesc pe noi intr-un singur glas catre ceruri pentru salvarea si viitorul neamului nostru. Vremurile sunt destul de grele, mai mult decat banuim noi. Nu este vorba despre o greutate materiala, financiara, economica. Este o criza spirituala care a cuprins intreaga lume si aceasta criza a dat si peste Rasaritul acesta ortodox si in special, Romania, tara ortodoxa care a mai ramas in picioare cu fata catre ceruri. Pentru mine, in lupta asta crancena intre ateism si ortodoxie care este din ce in ce mai puternica, singurul glas curat catre Dumnezeu este glasul romanilor, prin sangele martirilor din Aiud si de prin toate puscariile comuniste, Pitestiul, Gherla, cetatui de rezistenta anticomuniste. Cand in puscariile noastre judetene, cum era de pilda in Suceava, prin 1949, se faceau odioasele arestari, zaceau copii de 15- 16 ani, si copii de san care au fost luati de la cresele lor si adusi cu mamele lor la ancheta, cu tatii lor, adusi aici intemnitati. Ce jertfa mai placuta si mai curata poate fi decat a acestei generatii in fata careia noi trebuie sa ne inchinam? Nu este admis sa vorbim altfel despre lucrurile acestea pentru ca numai niste atei, niste oameni uratori de neam si de Biserica pot sa se mai opuna acestor idealuri crestine, curate, sanatoase care ar putea sa dea nastere unui simbol al adevarului de lupta crestin ortodoxa.
Este inadmisibil sa se gandeasca cineva ca aici e vorba despre centru cultural, despre centru de cercetari martirologice, de cercetari istorice s.a.m.d. Aici este vorba despre fondarea unei biserici crestine ortodoxe, care sa ne adanceasca comuniunea cu martirii trecutului nostru. S-a creat o mare confuzie in privinta sensului de schit sau de manastire.
Ce est un schit? Un schit este radacina, samburele unei manastiri; nu e altceva. Un schit are un numar de pana in 15 calugari, si ce este mai mult devine o manastire. Schitul este nucleul de inceput al monahismului nostru si leaganul formarii neamului nostru. Ce a fost manastirea Neamtu, de pilda, cetatea acesta voievodala? Ce a fost Putna, toate cetatile marete ale domnitorilor nostri? Au fost niste schituri. Intai domnitorul a dat o mostenire de pamant, cateva zeci de hectare, unde s-au adunat cei mai buni dintre crestini, calugari si care au inceput sa faca pomenirea ctitorilor, voievozilor si a tuturor din trecut. S-au dezvoltat Putna, manastirea Neamtu – manastiri domnesti, care duc mai departe crezul nostru crestin ortodox. Ce a fost manastirea Neamtului initial? A fost un schit, a devenit o manastire, apoi un centru cultural; acolo s-au adapostit toti scriitorii nostri mari: Eminescu, Sadoveanu, Creanga, Arghezi si altii, care au ajutat si au cautat sa dezvolte cultura romaneasca in baza traditiei si obiceiurilor noastre ortodoxe. Acum se bat in terminologie si se bat in nimicuri cum ca facem schit, cum ca facem manastire, cum ca facem centru de studii. Pai cand am spus manastire, implicit este vorba si despre centru cultural. Pentru ca aici se celebreaza jertfa Mantuitorului nostru Iisus Hristos, de aici izvorasc toate cazaniile, toate cartile, de aici izvoraste toata cultura noastra romaneasca; restul este imitatie. Ca se aproba, ca nu se aproba, ca se denumeste, se calculeaza – nu este altceva decat o rea vointa a tuturor care se opun la jertfa si la valorile noastre crestine. A te opune Aiudului este echivalent cu a te impotrivi Imparatiei lui Dumnezeu, direct; acestia anuleaza jertfa martirilor, anuleaza viata noastra spirituala, atat aici, cat si dincolo. A fost o durere pentru mine faptul ca nu s-a luat in considerare si parerea noastra, a fostilor detinuti, si acest lucru mi-a reamintit de dictatura comunista. Am avut sentimentul ca nu se vrea cu niciun chip implicarea celor care s-au jertfit si au marturisit acolo. Nu cumva sa scrie istoria cine a jertfit pe acele locuri si cine a scos tara de sub comunism, nu cumva sa ramana acolo o marturie adevarata pentru viitorul si fiii neamului nostru. Sa inventeze ei istoria dupa cum le convine lor.
- Dar ce parere aveti despre acesti oameni de cultura care vor sa transforme intr-o firma acel loc sfant, arogandu-si drepturi nemeritate?
- Mai, oamenii acestia nu sunt niste oameni de cultura, sunt niste speculanti de istorie, arta si filosofie, pe ici pe colo, si nu fac altceva decat sa incurce mintile oamenilor. Nu gasesc oameni de cultura care sa se opuna la o frumusete, asa cum ar trebui sa fie Aiudul.
- Credeti ca poate fi curata activitatea unor oameni care au asocieri cu diverse cluburi si organizatii indoielnice?
- Nici pomeneala. Nu are ce cauta asa ceva in cetatea aceasta a Aiudului; aici a fost o conceptie curat crestina si nationala; tocmai aceste organizatii, masoneria a fost cea care a oprimat si a inchis acolo miile de crestini si au dat condamnari de sute de mii de ani. Acestia sunt si raman in intuneric; pentru ei Aiudul este cel mai mare junghi in inima lor. In realitate, ei nu urmaresc decat sa distruga si sa descompuna orice notiune de adevar ortodox. Si acestia nu pot fi decat cei care de la inceput au ucis impotriva lui Hristos pe cei 14 mii de prunci, aceiasi sunt pana la revolutia franceza, si au continuat cu revolutia din Rusia, si pana in zilele noastre nu inceteaza sa lucreze la distrugerea planului nostru crestin ortodox.
- Multa lume se intreaba cum de v-ati suparat pe Dan Puric, mai ales ca sfintia voastra i-ati aratat calea catre Biserica si ati rostit multe cuvinte laudative la adresa lui.
- Mai, in privinta lui merge zicala aceea romaneasca: „Un om, ca sa-l cunosti, trebuie sa mananci o banita de sare”.
- Credeti ca actoria poate fi un mijloc de pescuire duhovniceasca?
- Bineinteles, dar depinde in ce duh o faci, cum o faci. Daca nu ai pocainta, in zadar este toata lucrarea ta. Actoria este si falsitate. Depinde cat adevar ai in tine ca artist. Acesti actori care intr-o ora pot schimba trei masti, asa cum m-a pacalit si pe mine, aici… Eu i-am dat o sansa si o mana de dragoste domnului Puric, ca unul ce putea sluji cauzei acestui neam… dar, in sfarsit, este loc de pocainta pentru fiecare, pentru cel mai mare criminal.
- Cum credeti ca ar trebui sa se raporteze o personalitate culturala fata de toate aceste asociatii murdare care conduc lumea si nu iti permit sa te extinzi mai mult daca nu pactizezi cu ei cumva?
- Pai, ori esti firul de izvor curat, neamestecat cu ape straine, ori esti o mare sarata care se compune din toate apele murdare care vin din lume. Noi ramanem pe acest fir ortodox curat, sanatos. Sigur ca au fost intotdeauna si oameni de atac impotriva acestui adevar si vor fi pana la sfarsitul veacurilor, insa noi nu trebuie sa ne micsoram in fata acestor incercari, pentru ca noi suntem radacina acestui neam; peste noi nu pot trece. Noi nu am cotropit pe nimeni; ei au venit peste noi si au amestecat toate limbile si cauta si pana astazi sa le amestece si sa suceasca mintile credinciosilor nostri si intregii omeniri. Noi ne-am pastrat aici saracia si neamul, dupa cum spune poetul. Aici ne-am nascut, aici avem si drepturile noastre. Si mai mult, am fost aici permanent de straja Europei de Apus si ramanem si mai departe in aceeasi gandire crestin-ortodoxa a pacii, a linistii si a dragostei intregii lumi. Aceasta este conceptia, gandirea noastra, nu speculatie si amagire specifica oamenilor slabi.
- Credeti ca Romania ar fi putut rezista prin propriile ei resurse, fara ajutorul marilor puteri?
- Ar fi putut si oricand o poate face. Tara noastra este o tara care nu are nevoie de nimeni. Daca tara asta ar fi gospodarita de niste oameni pe care ii doare sufletul si inima pentru frumusetea acestei tari, nu am avea nevoie de nimic, nici de un surub occidental.
- Dar in cazul in care noi suntem datori vanduti bancilor mondiale…
- Asta e altceva. Aici e criza aceasta economica, in spatele careia sunt tot manevrele marilor actionari, actionari care manevreaza tarile acestea mici si le conduc ei cum vor. Acuma le saracesc, acuma le imbogatesc, acuma le desfac, apoi maine le descompun si asta-i manevra lor, ca sa poata lovi cat mai mult in Hristos Cel inviat din morti…
- Credeti ca traim intr-o falsa libertate si preconizati instaurarea unei noi dictaturi? Ati vazut, de pilda, ce a patit Parintele Filotheu cu conferinta de la Onesti – a fost interzisa pe motive neclare…
- Da, ca si la Iasi… Se intampla la ora aceasta peste tot. Democratia este doar pentru ei, nu pentru noi. Noua dictatura este instalata deja, noi nu avem decat sa ne pregatim de asprimile si de metodele satanice pe care le vor exercita asupra noastra.
- Cadem insa in capcana aceasta, ca ni se pare ca suntem liberi si putini se dezmeticesc din aceasta betie.
- Bine, dar nu multimea dirijeaza lumea… ci oameni care iau asupra lor jugul si duc mai departe crucea unui neam. Tineretul din 1948, ei au fost elita neamului nostru; restul… trepadusi pe langa ei.
- Ce recomandati oamenilor cu privire la aceste vaccinuri obligatorii?
- Pai, da, sunt obligatorii. Acuma vine si te executa daca nu te vaccinezi. Te executa, ai gatit-o! Mucenic vei fi!
- Si credeti ca e un act de martiraj daca refuzi aceste vaccinuri, sau mai bine le acceptam si sa suportam consecintele?
- Ori una, ori alta, dar asta este o cale mai cu compromis.
- Considerati ca este mai bine pentru crestini sa-si pregateasca din timp niste fortarete, sau e de preferat ca fiecare sa stea la locul lui si sa se pregateasca de mucenicie?
- Ei, nu vor lovi chiar asa in masa, vor lovi sistematic. Acuma vin cu gardasilul, cu gripa porcina… vrei-nu vrei, trebuie sa bei otrava. Maine-poimaine vine cu alta interdictie-nu ai sa mai poti bea apa dintr-o fantana, dintr-un paraoas, n-ai sa poti avea o planta, n-ai sa poti avea un pom, si incetisor asa te aduce de nu mai ai suflare. Ei, pe de alta parte vin si cu otravirea alimentatie pe care ti-o impune… o sa traim cu pilule. Iei pilula felul I, pilula felul II, si pilula felul III – apa. Ei fac o aplicare directa, au renuntat la experimente, pentru ca au de sapte mii de ani o experienta in istorie cu fel si fel de metode cu popoarele acestea crestine. Noi suntem ca o pisica ce se joaca cu soarecul… asa suntem noi in fata acestor forte ale raului ce se napustesc asupra noastra. Dar nu ne ramane decat sa ne rugam, sa ne ingradim sa putem avea curajul sa intampinam cu toata dragostea si fermitatea jertfa aceasta pentru Hristos. Asa cum au facut sfintii martiri din primele secole si pana in zilele noastre, asa trebuie sa mergem si noi sa ne gaseasca oarecum pregatiti de lupta.
(interviu realizat de monahia Fotini, 5 august 2009, Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamt, extras din nr.7 al revistei Atitudini)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
