Pe cine vaneaza diavolul? Gandirea logica si harul lui Dumnezeu. Traieste simplu! Lucreaza rabdarea!

Diavolul nu vaneaza pe cei pierduti; el ii vaneaza pe cei trezvitori, pe cei ce sunt aproape de Dumnezeu. El ia de la dansii increderea in Dumnezeu si incepe sa-i loveasca cu intemeiere in sine, cu indreptatiri, cu ganduri si cartire. Prin urmare, sa nu ne punem increderea in gandirea noastra logica. Sa nu crezi niciodata gandurilor tale. Traieste simplu si fara sa te gandesti prea mult, ca un copil pe langa tatal sau. Credinta fara prea multa gandire lucreaza minuni. Gandirea logica impiedica harul lui Dumnezeu si minunile. Lucreaza rabdarea, fara a judeca cu gandirea logica.

Avva Paisie Athonitul 

De ce trebuie respinsa “Legea Minoritatilor”. Consideratii asupra pericolului cedarii la santajul UDMR si al Ungariei. STUDIU

 

FORUMUL CIVIC AL ROMÂNILOR DIN HARGHITA ŞI COVASNA
str. Miko Imre, nr. 2, mun. SF. GHEORGHE, jud. COVASNA,
tel./fax: 0267.313534 email: cohara_ro@yahoo.com
www.forumharghitacovasna.ro
Nr. 19 / 12 aprilie 2011
CONSIDERAŢII GENERALE ŞI APRECIERI (OBSERVAŢII) PUNCTUALE REFERITOARE LA PROIECTUL DE LEGE PRIVIND STATUTUL MINORITĂŢILOR NAŢIONALE DIN ROMÂNIA
I. Consideraţii generale referitoare la proiectul
Legii statutul minorităţilor naţionale
Încă de la supunerea spre dezbatere publică a proiectului Legii statutului minorităţilor naţionale, reprezentanţii societăţii civile şi ai principalelor partide politice din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, precum şi ai mediului academic, şi-au exprimat public dezacordul faţă de adoptarea acestui proiect de lege, subliniind  consecinţele grave ce le-ar avea adoptarea lui în forma propusă de UDMR.
Din multitudinea demersurilor întreprinse, în acest sens, prezentăm:
a) MEMORANDUM înaintat la 1 noiembrie 2005, de către reprezentanţii organizaţiilor civice şi formaţiunilor politice din judeţele Covasna şi Harghita (Anexa nr. 1);
b) Concluziile cercetării sociologice întreprinse de Centrul European de Studii în Probleme Etnice (C.E.S.P.E.), din cadrul Academiei Române publicate, în iunie 2006,  în studiul intitulat „ Aprecieri asupra proiectului de lege privind statutul minorităţilor naţionale din România” (Anexa nr. 2);
c) Comunicatul de presă al  Forumul Civic al Românilor din Harghita şi Covasna, din 7 septembrie 2006 (Anexa nr. 3);
d) Apelul pentru apărarea demnităţii naţionale al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, din 2 aprilie 2011 (Anexa nr. 4)
e) Analizele efectuate au avut la bază studiul legislaţiei europene în materie, concluziile unor cercetări sociologice şi poziţia principalelor segmente ale societăţii civile româneşti şi ale partidelor politice din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş.
Toate demersurile întreprinse au pus în evidenţă faptul că, autorii acestui proiect legislativ configurează viitorul statut al minorităţilor etnice din România pe câteva paliere dominante:
a) reglementarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor etnice ca drepturi colective;
b) teritorialitatea, ca element fundamental al exercitării drepturilor colective;
c) delegarea competenţelor autorităţilor statului (la nivel central şi local) către organe alese pe criterii etnice;
d) configurarea trecerii de la statul naţional la statul multinaţional.
Garantarea constituţională a egalităţii în drepturi a tuturor cetăţenilor români indiferent de naţionalitate, precum şi prevederile din unele acte normative precum Legea educaţiei sau Legea administraţiei publice, care deja consacră o discriminare pozitivă în raport cu cetăţenii de naţionalitate română, sunt măsuri la standarde sau chiar peste standardele europene, suficiente pentru asigurarea drepturilor identitare ale cetăţenilor români de alte naţionalităţi. Simpla adoptare a unui „statut al minorităţilor naţionale”, precum şi consacrarea pe această cale a drepturilor colective şi a unor instituţii paralele excede drepturilor ce ţin de sfera păstrării identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. Aceste situaţii vizate de proiectul legii se concretizează doar în acţiuni de destructurare a statutului naţional unitar român, a ordinii constituţionale şi a capacităţii statului de a îşi exercita puterea suverană asupra întregului teritoriu naţional, asupra tuturor cetăţenilor săi şi asupra tuturor domeniilor şi serviciilor de interes public.
Prin prevederile sale, proiectul Legii statutului minorităţilor naţionale, va genera cel puţin următoarele consecinţe:
a) trecerea “de facto” de la statul naţional la statul multinaţional, cu toate complicaţiile ulterioare şi în total dezacord cu istoria construcţiei Statului Roman. Printr-un act normativ născut din şantajul UDMR sunt anulate toate etapele esenţiale ale devenirii şi construirii Statului Roman de-a lungul secolelor şi de către toate generaţiile poporului român. De cele mai multe ori, aceste etape sunt rezultatul direct al sutelor de mii de jertfe şi sacrificiilor umane făcute de generaţiile anterioare. Cu ce drept actuala generaţie, pe timp de pace, spulberă construcţia statală naţională făurită în 2000 de ani.?
b) Obiectivul principal al proiectului de act legislativ îl reprezintă obţinerea cu orice preţ a autonomiei teritoriale pe criterii etnice a aşa-zisului „Ţinut Secuiesc”, obiectiv pentru care autonomia culturală este, după cum nu se sfiesc să o declare, un pas decisiv. Consecinţele nu se vor regăsii doar în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş. Efectele distructive pentru statul naţional, autoritatea statală, autoritatea instituţiilor centrale şi locale ale statului, modificarea regimului juridic al cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, transformate într-un corp omogen, străin, distinct şi privilegiat faţă de cetăţenii români de naţionalitate română, se vor produce asupra Statului Roman în ansamblul său, organizatoric, funcţional şi teritorial.
c) Discriminarea românilor în care aceştia sunt numeric inferiori, constatată inclusiv prin mai multe hotărâri definitive ale CNCD, practicată de autorităţile judeţene şi locale din Covasna, Harghita şi, în unele situaţii Mureş, în condiţiile actuale în care aparent, în baza legislaţiei în vigoare, Statul Român are o minimă autoritate în zonă, se va adâncii. Inechităţile şi discriminarea la care sunt deja supuşi cei cca. 400.000 de românii din “ţinutul secuizat”, şi care, de facto, fiind numeric inferiori, suportă toate avatarurile situaţiei de minoritari, vor lua amploare până la determinarea mai mult sau mai puţin paşnică de părăsire a judeţelor Covasna şi Harghita, deziderat ce reiese din  unele discursuri  publice ale liderilor politici şi civici maghiari precum şi din presa controlată de aceştia. Într-o atare situaţie Statul Român va asista neputincios la un nou genocid antiromânesc.
Printre aspectele prevăzute în proiectul de lege privind „Statutul minorităţilor naţionale din România” se regăsesc o serie de concepte care, în eventualitatea adoptării legii, ar facilita separatismul pe criteriu etnic, precum:
a) descentralizarea învăţământului, într-o formulă care să permită constituirea unui sistem paralel de învăţământ în limba maternă, scos practic de sub autoritatea statului român. Un rol important în acest sens îl va avea Consiliul Naţional al Autonomiei Culturale – CNAC (autoritate administrativă autonomă), care va avea puteri discreţionare de decizie în ceea ce priveşte funcţionarea sistemului paralel de învăţământ în limba maternă, gestionarea bugetului şi exercitarea controlului financiar;
b) folosirea limbii minorităţii naţionale (scris şi oral) în alte situaţii decât cele în prezent reglementate constituţional şi chiar în afara Cărţii limbilor minoritare sau regionale;
c) autonomia culturală, prin care reprezentanţii minorităţilor naţionale ar urma să capete competenţe decizionale în problemele privind identitatea culturală, lingvistică şi religioasă, prin consiliile alese de către membrii săi. De asemenea, CNAC va aviza numirea conducerii instituţiilor publice de cultură ale minorităţii naţionale.
Proiectul legislativ adoptă un punct de vedere centrat nu pe individ ci pe colectivităţi, „comunităţile naţionale”, abordare ce contravine normelor dreptului internaţional în materie, încălcând, totodată, ordinea juridică constituţională şi valorile fundamentale ale statului român. Nicio convenţie internaţională nu acordă minorităţilor etnice dreptul la autonomie sau la autodeterminare. Normativul european în materie reglementează drepturi pentru persoanele aparţinând minorităţilor naţionale şi nu drepturi colective. Autonomiile teritoriale din câteva state europene au avut la constituire un cu totul alt izvor şi nu pot constitui un model pentru România. Tirolul de Sud, atât de des invocat, este, spre exemplu, rezultatul unui tratat de pace încheiat după cel de al doilea război mondial.
Unele dispoziţii ale proiectului pot conduce, prin consecinţele lor, la construirea unei realităţi dominată de existenţa separată a minorităţilor naţionale, punctele de legătură dintre acestea şi populaţia majoritară urmând să fie reduse la minimum.
II. Aprecieri (observaţii) punctuale:
În textul proiectului de lege se regăseşte în repetate rânduri noţiunea de comunitate naţională ca sinonim pentru minoritate etnică. Semnificaţia acestei înlocuiri este aceea că separatiştii maghiari nu se consideră o minoritate ci o comunitate, un popor care trăieşte pe pământul său natal şi care are dreptul la autonomie. Raportat la zona autodenumită „Ţinutul secuiesc”, ei nu se consideră o minoritate nici din punct de vedere numeric. În plus, „comunitatea” presupune şi un teritoriu, autodefinirea în acest fel reprezentând un pas către revendicare autonomiei teritoriale.
a) art. 7 al. (2) are o exprimare condiţional – optativă ambiguă: „ar putea fi victime..” lipsind total un criteriu în baza căreia să intervină obligaţia autorităţilor române de a lua „măsuri”. Când considerăm că o persoană ar putea fi victimă a ameninţărilor sau actelor de discriminare? Dacă este victimă, avem deja legi şi organisme care sancţionează asemenea fapte: art.317 şi 324 din Codul Penal, Ordonanţa nr137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
b) art. 8 al. (2) e în mod intenţionat ambiguu, astfel încât măsurile de discriminare pozitivă nu pot fi invocate şi de românii care sunt în minoritate numerică în anumite unităţi administrativ teritoriale. În plus măsurile respective se pot adresa inclusiv „unei comunităţi” fiind astfel o legiferare a drepturilor colective.
c) art. 11 se impune voinţa UDMR în toate deciziile „autorităţilor competente”… „în toate problemele ce privesc drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale”. În plus nu se referă la drepturile prevăzute de prezenta lege, ci la „toate problemele ce privesc drepturile” în general, deci persoanele aparţinând minorităţilor nu se mai supun statului român, ci UDMR.
d) art. 13 al (1) are o exprimare („poate avea ca efect”) care deschide calea pentru un şir interminabil şi discreţionar de acuze la adresa statului român , iar dovada contrarie este o „probatio diabolica” .
e) art. 14 al. (2) aceleaşi obiecţii ca la art. 13, respectiv poate fi invocat ca argument dacă autorităţile române ar decide reorganizarea teritorial-administrativă a României după criterii economice etc., altele decât cel etnic (de exemplu constituirea unei regiuni de dezvoltare formată din Braşov, Harghita şi Covasna poate fi interpretată ca o modalitate de schimbare a proporţiei etnice).
f) art.14 al. (4) şi (5) instituie în sarcina statului român obligaţia de a „asigura” adică de a plăti păstrarea contactelor/legăturilor cu alte state, aspect ce poate fi interpretat inclusiv din perspectiva faptului că vizitele demnitarilor din Ungaria şi programele guvernului de la Budapesta referitoare la organizarea de excursii ale copiilor maghiari vor fi plătite de la bugetul României. Practic se va impune statului român să „garanteze” legăturile cu Ungaria – „Politica naţională” de la Budapesta urmând să fie inclusă astfel în legislaţia românească.
g) Art. 15 nu precizează unde pot fi folosite simbolurile naţionale, practica demonstrând, în repetate rânduri, cum simboluri secuieşti (de exemplul drapelul) sunt amplasate pe instituţii publice din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, deşi secuii nu sunt minoritate şi nici naţiune.
Cap. II Secţiunea 1 este redundantă fiind tratată pe larg în noua lege a învăţământului nr. 1/2011
a) Art. 16. al. (2) reglementează expres posibilitatea consiliilor locale de a acorda subvenţii de la bugetul local şcolilor particulare în limba maternă.
b) Art. 16 al. (3) introduce noţiunea de limbă maternă a unui cult religios, sintagma cult – limbă – etnie conducând cu uşurinţă la maghiarizare prin intermediul cultului – categoria cea mai expusă sunt ceangăii, dar se încurajează şi propaganda separatistă şi şovină în interiorul lăcaşurilor de cult (blamarea căsătoriilor mixte etc.).
c) Art. 17 instituie în sarcina statului român obligaţia „învăţării limbii materne – deci şi dacă ei nu vor, statul trebuie să îi oblige. Textul trebuie modificat „a) posibilitatea învăţării…”
d) Articolele 20 – 27 instituie în sarcina statului român o serie de obligaţii care presupun costuri însemnate:
e) Art. 20, al. (4) autorităţile locale şi centrale trebuie să sprijine financiar instituţiile culturale publice şi private ale minorităţilor.
f) Art. 21 subordonează UDMR viaţa culturală a maghiarilor.
g) Art. 23 – obligaţii ale statului român de a sprijini programe culturale şi „răspândirea/propagarea” valorilor culturale şi tradiţiilor minorităţilor: de ex: la anul standul Ţinutului Secuiesc de la târgul de turism va fi organizat/finanţat de stat.
h) Art. 24 al. (2) România va fi reprezentată în străinătate prin cultura maghiară, prin intermediul Institutului Cultural Român.
i) Art. 25 statul e obligat să acorde sprijin financiar mass-media în limba maternă.
j) Art. art. 26 al. (2) la TVR şi SRR conducerea secţiilor de limbă maghiară se numeşte cu acordul CNAC (adică pe cine vor ei) şi numai după consultarea UDMR.
k) Art. 27- statul român trebuie să asigure recepţionarea Duna TV, Hir Tv etc. în Transilvania.
l) Art. 31 lit. (c) + art. 32 legile României se vor publica şi în limba maghiară şi în limba a celorlalte 19 minorităţi
m) Art. 31, lit. (d+e) comunicarea actelor administrative individuale, şedinţele de consiliu local, examenul de permis auto, în limba maternă.
n) Art. 33 obligă autorităţile să facă actele de stare civilă cu nume maghiare, inclusiv a acelor etnici care, din diverse motive, nu vor acest lucru. Legea nu dă voie funcţionarului public să scrie Andrei. Ar trebui să spună „la cerere”.
o) Art. 36 – funcţionarii, ofiţerii, poliţiştii, grefierii vor învăţa, pe cheltuiala statului român, limba maghiară. Deci vom merge noi la şcolile maghiare căci noi trebuie să ştim această limbă, în timp ce ei nu trebuie să ştie limba română.
p) Art. 37 doctorii şi asistentele trebuie să ştie limba maghiară. Despre cea română nu se spune nimic.
q) Art. 38 diplome, procese verbale etc. se vor emite în limba maternă şi vor fi recunoscute ca valabile.
r) Art. 40 al. (1) defineşte organizaţiile gen UDMR care pot participa la alegeri, asemeni unui partid, şi care sun persoane juridice de drept privat (asta înseamnă în primul rând că reprezentanţii Curţii de conturi nu le mai pot controla). Legea 14/2003 a partidelor politice art1- Partidele politice sunt persoane juridice de drept public. Deci la alegeri vom avea două feluri de partide unele care se supun controlului statului român şi altele (ale minorităţilor) care nu se supun acestui control şi regulilor prevăzute în Legea 14/2003.
s) Art. 40 al. (3) UDMR îşi asigură monopolul asupra minorităţii maghiare, în condiţiile în care criteriile impuse de acest articol fac aproape imposibil ca alte organizaţii maghiare să se mai poată înfiinţa
t) Art. 40 al. (4) prin acest alineat îşi asigură cadrul legal pentru a atrage romii de partea lor (similar legii etno-business-ului din Ungaria)
u) Art. 48 lit. (d) organizaţiile-partid primesc bani de statul român
v) Art 48 lit. (e+f) organizaţiile – partid trebuie consultate de statul român când sunt numiţi conducători ai unor instituţii/organe/autorităţi publice care se ocupă de minorităţi. Şi în comisiile mixte interguvernamentale (adică româno-ungare) aceste organizaţii vor avea reprezentanţi.
w) lit. (g) organizaţiile – partid vor avea de jure calitate procesuală activă în orice cauză privind minorităţile.
x) Art. 49 al (2) stabileşte controlul asupra acestor organizaţii în sarcina Aut. pt. Rel Interetnice , definite tot de această lege şi nu statului român.
Capitolul IV Consiliul Minorităţilor Naţionale (CMN) – UDMR îşi creează un organism de stat
Din însărcinarea
Consiliul Director al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş,
Dr. Ioan Lăcătuşu
Anexa nr. 1
Domnului Traian BĂSESCU.
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
CAMEREI DEPUTAŢILOR
Domnului Preşedinte Adrian NĂSTASE,
Grupului parlamentar al Partidului Conservator,
Grupului parlamentar al Partidului Democrat,
Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal
Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat
Grupului parlamentar al Partidului România Mare
PARTIDULUI CONSERVATOR,
Domnului Preşedinte Dan VOICULESCU
PARTIDULUI DEMOCRAT,
Domnului Preşedinte Emil BOC

PARTDULUI NAŢIONAL LIBERAL.
Domnului Preşedinte Călin POPESCU TĂRICEANU

PARTIDULUI SOCIAL DEMOCRAT,
Domnului Preşedinte Mircea GEOANĂ

PARTIDULUI ROMÂNIA MARE
Domnului Preşedinte Corneliu VADIM TUDOR
MEMORANDUM

Organizaţiile civice şi formaţiunile politice semnatare ale prezentului memorandum, dând expresie voinţei şi intereselor majore ale societăţii româneşti din judeţele Covasna şi Harghita, precum şi aspiraţiilor legitime ale acesteia spre o bună convieţuire interetnică în zonă, prin asigurarea şi aplicarea în spiritul dreptăţii şi echităţii, al normelor constituţionale şi de drept internaţional, a cadrului legislativ care să asigure egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor români care trăim în acest areal, prin eliminarea discriminărilor pe criteriul etnic şi a tensiunilor generate de acestea,
Analizând cu responsabilitate situaţia creată prin promovarea în Parlamentul României a proiectului legii Statutului minorităţilor naţionale şi consecinţele grave ce le-ar avea adoptarea lui în forma dată de UDMR, vă solicită să luaţi act de următoarele:
1.      Considerăm că acest proiect de lege impus de UDMR contravine flagrant Constituţiei României şi dreptului internaţional, urmărind introducerea în dreptul intern a drepturilor colective şi a conceptului de autonomie culturală, nerecunoscute de dreptul internaţional, fiind un demers legislativ incompatibil cu spiritul, valorile şi tendinţele europene actuale care promovează interculturalitatea, unitatea în diversitate şi nu separatismul şi segregarea pe criterii etnice.
2.      Adoptarea lui ar duce la adâncirea inechităţilor şi discriminării la care sunt deja supuşi românii din Covasna şi Harghita, care, de facto, fiind numeric minoritari, suportă toate avatarurile situaţiei de minoritari, fără a se bucura de jure de protecţia statutului juridic de care beneficiază toate minorităţile naţionale, confesionale, sexuale sau de altă natură.
3.      Actualul cadru juridic asigură pe deplin protecţia minorităţilor naţionale, asigurând maghiarilor exercitarea nestingherită a tuturor drepturilor identitare, culturale, educaţionale, la standarde superioare celor europene, reprezentanţii acestora deţinând în mod exclusiv la nivel local toate pârghiile de decizie în consiliile judeţene, consiliile locale, primării, prefectură, servicii deconcentrate din domeniul educaţiei, culturii, ş.a., iar la nivel naţional UDMR fiind la guvernare, participă la decizie, preşedintele UDMR, în calitate de viceprim ministru coordonând tocmai domeniile educaţiei, culturii şi integrării eropene şi având reprezentanţi la nivel de decizie în celelalte autorităţi ale statului român.
4.      În această zonă ce se doreşte a fi „autonomizată”, UDMR este perpetuu la guvernare, promovându-şi nestingherit interesele. Cei care nu au nici un acces la decizie, cei dezavantajaţi şi discriminaţi sunt românii. În această situaţie, cei care au nevoie de un cadru legal de protecţie sub acest aspect sunt românii, ce constituie o minoritate numerică supusă discriminării şi marginalizării în mijlocul României. Majoritatea articolelor din proiectul de lege oferă UDMR legalizarea unor instrumente de purificare etnică, inclusiv prin impunerea cunoaşterii limbii maghiare pentru ocuparea unor funcţii publice.
5.      Ne exprimăm îngrijorarea faţă de demersurile liderilor UDMR privind realizarea cu orice preţ a autonomiei teritoriale pe criterii etnice a aşa-zisului „Ţinut Secuiesc”, obiectiv pentru care autonomia culturală este, după cum nu se sfiesc să o declare, un pas decisiv, acesta asigurând cadrul instituţional şi funcţional al autonomiei teritoriale pe criterii etnice. Considerăm că acest demers, făcut cu ignorarea totală a comunităţii româneşti, este un act nepermis de aroganţă si sfidare la adresa locuitorilor care nu aparţin etniei maghiare din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş şi un atac la adresa unităţii naţionale. Datele ultimului recensământ pun în evidenţă faptul că structura etnică a acestei zone este cu mult diferită faţă de imaginea care s-a creat în timp, de bloc monoetnic maghiar. Astfel, în judeţele amintite românii reprezintă 36% din totalul populaţiei, 5% fiind rromi, germani ş.a. şi doar 59% maghiari.
6.      Salutăm şi apreciem responsabilitatea, maturitatea politică şi atitudinea proeuropeană de care a dat dovadă Senatul României în abordarea proiectului legii privind statutul minorităţilor naţionale, iniţiat de UDMR
7.      Având în vedere cele de mai sus, complexitatea problematicii şi efectele grave pe care le-ar avea adoptarea acestui proiect de lege, solicităm ca dezbaterea lui în Camera Deputaţilor să se facă în procedura normală şi nu de urgenţă, invocarea pretinselor solicitări ale Comisiei Europene fiind lipsită de temei (o intoxicare a populaţiei româneşti), raportul de monitorizare neincluzând vreo recomandare în acest sens. Mai mult decât atât, Înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale al OSCE, referitor la acest proiect de lege, a menţionat că „Autonomia culturală nu este o noţiune universal acceptată, nici în dreptul internaţional, nici în cel comparat… Nu există nici un drept acceptat al autonomiei culturale din perspectiva dreptului internaţional şi nici nu apare această noţiune în cadrul tratatelor internaţionale”. Considerăm absolut necesar să se dea posibilitatea dezbaterii aprofundate a proiectului şi a amendamentelor grupurilor parlamentare, care să facă posibilă adoptarea unei reglementări care să exprime voinţa întregului electorat prin aleşii săi în forul legiuitor al ţării.
8.      Salutăm recentele iniţiative legislative menite să asigure exercitarea unor drepturi fundamentale ale românilor din Covasna şi Harghita şi atenuarea discriminării la care suntem supuşi, dar solicităm iniţiatorilor consultarea reprezentanţilor societăţii civile româneşti, respectiv a Forumului Civic al Românilor din Harghita şi Covasna, pentru perfectarea acestor demersuri legislative care să creeze cadrul legal apt să acopere problematica complexă generată de situaţia noastră de minoritate numerică supusă discriminării.
9.      Speranţa noastră sinceră este că tot mai mulţi oameni politici, inclusiv Camera Deputaţilor, vor da dovadă de aceeaşi înţelepciune şi responsabilitate faţă de valorile europene şi naţionale ca şi Senatul României, punând interesele fundamentale ale statului român mai presus de iluzoriile câştiguri ale unor aranjamentele politice conjuncturale şi efemere.
10.  Considerăm legitimă dorinţa noastră ca orice decizie care priveşte soarta comunităţii românilor din aceste judeţe, să fie adoptată numai prin consultarea reprezentanţilor acestora.
În acest sens, solicităm Domnului Traian Băsescu, Preşedintele României, conducerii Parlamentului României şi şefilor partidelor parlamentare destinatare ale prezentului memorandum, acordarea unor întrevederi cu reprezentanţii societăţii civile româneşti din judeţele Covasna şi Harghita în vederea găsirii unor soluţii, inclusiv legislative, pentru problemele majore cu care ne confruntăm.
Sfîntu Gheorghe,
1 noiembrie 2005
FORUMUL CIVIC AL ROMÂNILOR DIN HARGHITA ŞI COVASNA
drd. Codrin MUNTEANU, preşedinte

LIGA CULTURAL – CREŞTINĂ „ANDREI ŞAGUNA”
av. Ioan SOLOMON, preşedinte

DESPĂRŢĂMÂNTUL ASTRA COVASNA – HARGHITA
prof. Rădiţa ALBU, v. preşedinte

ASOCIAŢIA CULTURAL–CREŞTINĂ „JUSTINIAN TECULESCU”, Covasna,
prof. Dumitru FURTUNĂ, preşedinte

ASOCIAŢIA PEDAGOGILOR ROMÂNI DIN JUDEŢUL COVASNA
prof. Ligia GHINEA, preşedinte

ASOCIAŢIA DE TINERET „ECOU”, Sf.Gheorghe
prof. Luminiţa CORNEA, preşedinte

CENTRUL EUROPEAN DE STUDII COVASNA – HARGHITA
dr. Ioan LĂCĂTUŞU, director

FUNDAŢIA „ADEVĂRUL HARGHITEI”
prof. Mihai GROZA, preşedinte

FUNDAŢIA „CUVÂNTUL NOU”
prof. Gabriel FLORESCU, preşedinte

FUNDAŢIA „MIHAI VITEAZUL”
prof. Vasile STANCU, preşedinte
FUNDAŢIA CULTURALĂ „MIRON CRISTEA”
drd. Dorel MARC, preşedinte

FUNDAŢIA NAŢIONALĂ „NEAMUL ROMÂNESC”,
prof. Maria PELIGRAD, preşedinte

ALIANŢA D.A. – DREPTATE ŞI ADEVĂR, Covasna
Dumitru MANOLĂCHESCU, purtător de cuvânt
PARTIDUL DEMOCRAT,
organizaţia judeţeană Covasna,             organizaţia judeţeană Harghita
ec. Gheorghe BACIU, preşedinte                 ing. Vasile MIHALCEA, preşedinte

PARTIDUL LIBERAL
organizaţia judeţeană Covasna,             organizaţia judeţeană Harghita
dr. Adrian ZAHEU, preşedinte                      dr. Ion SÂNGEORZEAN, preşedinte
PARTIDUL CONSERVATOR,
organizaţia judeţeană Covasna              organizaţia judeţeană Harghita
ec. Horea MUNTEAN, preşedinte               Ioan COTFAS, preşedinte
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT,
organizaţia judeţeană Covasna              organizaţia judeţeană Harghita
av. Adrian CĂŞUNEAN VLAD,                   ec. Mircea DUŞA, preşedinte
preşedinte

PARTIDUL ROMÂNIA MARE,
organizaţia judeţeană Covasna              organizaţia judeţeană Harghita
jr. Gică AGRIGOROAIE, preşedinte          ing. Ion TEOSLOVEANU, preşedinte
PARTIDUL UNITĂŢII NAŢIUNII ROMÂNE,
organizaţia judeţeană Covasna
prof. Maria PELIGRAD, preşedinte 

Integral la Ziaristi Online

La varsta de 99 de ani, fostul detinut politic povesteste despre torturile din inchisorile comuniste. "Dupa primele lovituri, eu nu mai simteam durerea. Imi spuneam doar «Doamne, Iisuse Hristoase, ajuta-ma sa trec si peste asta!»"

Condamnat la moarte de comunişti pentru că ar fi pregătit o revoltă împotriva regimului, bucovineanul George Ungureanu a fost bătut de torţionari timp de peste un an. A scăpat în 1964, dar a trăit mereu cu securiştii pe urme. Bătrânul în vârstă de 99 de ani îşi povesteşte viaţa cu o luciditate remarcabilă, dar spune că secretul longevităţii constă în faptul că n-a urât pe nimeni.

„M-am născut odată cu Titanicul, în aprilie 1912", îşi începe povestea George Ungureanu, bucovineanul ajuns în pragul unui secol de viaţă de-a lungul căruia i-a fost dat să trăiască toate ororile aplicate semenilor de bestiile comunismului timpuriu din România. Acum, la 99 de ani bătuţi pe muchie, istoriseşte cu o precizie remarcabilă zecile de momente care i-au marcat destinul extraordinar.

Vine cu o mulţime de date menite să confirme că memoria nu i-a fost afectată câtuşi de puţin de traumele îndurate. 75 de anchetatori securişti, „fiecare cu metoda lui de tortură, fiecare antrenat să lovească o altă parte a corpului". Perioada: 24 ianuarie 1959 - 3 aprilie 1960. Locul: temniţele de la Suceava ale Securităţii. Periodicitate: zilnic. „Loveau în mine de parcă desfăceau lemne. Un an şi trei luni de zile. Nişte călăi, bestii adevărate. Eram acuzat de insurecţie armată, că m-aş fi răsculat înarmat împotriva republicii", explică Ungureanu.

Nu şi-a putut asuma o minciună nici chiar legat de mâini şi de picioare, imobilizat cu o stinghie prinsă sub genunchi şi bătut la tălpi, la ceafă sau peste şira spinării. A urmat procesul. O făcătură sumară, cu martori mincinoşi. Unul singur s-a răzvrătit împotriva minciunii. „Îl chema Gavril Mândrilă, a fost primar în Câmpulung Moldovenesc. Un om mândru şi drept. Avea 86 de ani atunci. «Dacă toţi oamenii ar fi cinstiţi şi harnici precum Ungurenii ăştia, atunci voi nu v-aţi mai găsi rostul în lume», a spus el la proces. A fost scos afară din sală şi bătut crâncen. A murit la câteva zile după ce a ajuns acasă", detaliază bătrânul.

Bătut de câte două ori pe zi

George Ungureanu a fost condamnat la moarte şi trimis la Jilava. Avea 47 de ani. „Cazat" în camera zero, oribila încăpere de numai doi metri lăţime şi patru lungime destinată deţinuţilor deposedaţi de orice drepturi, osândiţi să moară-n chinuri, aflaţi la dispoziţia călăilor torţionari. „Eram 14 oameni în acea cămăruţă. Am stat închis acolo 401 zile şi nopţi. Un bec ardea în tavan permanent. Ne băteau în două reprize pe zi, câte cinci călăi. Veneau peste noi când se schimba tura, la ora 6.00. Strigau «culcat!» când intrau şi dădeau cu bâtele în noi până oboseau. Urlau unul la altul «Omoară-l, omoară-l!». Era ca un concurs. Mâncam o spălătură de arpacaş sau fasole, în care găseam resturi de şobolani şi de gândaci. Ne făceam nevoile într-un hârdău pe care-l goleau când îşi aduceau aminte", îşi istoriseşte bătrânul drama trăită. Tovarăşii de suferinţă cădeau unul câte unul. Credinţa i-a dat lui George Ungureanu forţa de a rezista.

„Dumnezeu m-a salvat de la moarte"

 

George Ungureanu (centru, sus), la vânătoare cu prietenii

„Există Dumnezeu, să ştiţi, să nu vă îndoiţi! Voi sunteţi tineri, nu ştiu ce gândiţi, dar vă spun eu că aşa este. Există forţa asta. După primele lovituri, eu nu mai simţeam durerea. Îmi spuneam doar «Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-mă să trec şi peste asta!». Dumnezeu m-a salvat de la moarte", mărturiseşte condamnatul la moarte. De mic a fost educat în spirit religios. „Mama, sfânta mea mamă, mereu îmi spunea: «să nu-ţi pierzi niciodată nădejdea în Dumnezeu, dacă vrei să fie alături de tine»", adaugă bătrânul.

Martiri din Dacia Carpatica pentru Evanghelia lui Hristos: Sfantul Mucenic Sava de la Buzau

Sfantul Mucenic Sava s-a nascut in anul 334, intr-un sat din zona Buzaului. Parintele sau duhovnicesc era preotul Sansala. Cei doi erau calugari misionari in tinutul Buzaului unde, probabil, era si o episcopie si converteau la crestinism numerosi daco-romani, goti si "barbari" inchinatori la idoli.

In actul martiric al Sfantului Mare Mucenic Sava, se spune ca in primavara anului 372, a treia zi de Pasti, noaptea, ostasii lui Athanaric, au prins pe preotul Sansala, cat si pe fericitul Sava, i-au legat si i-au batut, facandu-le multe rani pe trup, ca sa se inchine idolilor si sa manance cele jertfite lor. Sfantul Sava, infruntandu-i cu barbatie, a fost condamnat la moarte prin inecare. Legandu-i un lemn de gat, l-au aruncat in raul Buzau.

Asa s-a savarsit Sfantul Mucenic Sava la varsta de 38 de ani. Martiriul sau a avut loc la 12 aprilie, 372. Moastele sale au fost luate de crestini si de preotul Sansala si ascunse. Apoi, de frica gotilor, "au fost trecute din tara barbara in Romania", adica in Imperiul Roman, la episcopul Ascholius al Tesalonicului, de origine din Capadocia.

Prin anii 373-374, la cererea Sfantului Vasile cel Mare catre dregatorul Scitiei Mici, Iunius Soranus, "de a-i trimite moaste de sfinti", prezbiterii din Dacia au trimis moastele Sfantului Mucenic Sava la Cezareea Capadociei, insotite de o scrisoare. Scrisoarea, intocmita de un preot invatat din Dacia sau de Sfantul Bretanion de la Tomis, poarta titlul "Epistola a Bisericii lui Dumnezeu din Gotia (Dacia) catre Biserica lui Dumnezeu ce se gaseste in Capadocia si catre toate Bisericile locale ale Sfintei Biserici universale". Ea a fost adresata, deci, tuturor Bisericilor locale, nu numai celei din Capadocia, dandu-i-se un caracter ecumenic, universal, cautand sa faca cunoscut tuturor ca si in Dacia Carpatica sunt martiri pentru Evanghelia lui Hristos.

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sfantul-mucenic-sava-la-buzau-118511.html

Sfantul Luca al Crimeei - despre petrecerea si minunile cuviosilor

Lumina lină a cunoaşterii lui Dumnezeu în inimile cuvioase

Iată că se apropie sfârşitul Sfintei Patruzecimi. Să ne adunăm gândurile şi să cercetăm: oare a fost atins scopul sfântului post?

Pentru ce a fost rânduit Postul Mare, care este obligatoriu pentru toţi creştinii? Pentru a ne putea pregăti ca să întâmpinăm cu vrednicie cea mai mare zi din istoria omenirii, ziua mântuirii neamului omenesc - a preaslăvitei Învieri a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos după moartea Lui pe Cruce.

Cu trei săptămâni înainte de începutul Postului Mare, Sfânta Biserică începe cu grijă să ne pregătească pentru această întâlnire, amintindu-ne pildele evanghelice şi chemându-ne să pătrundem în tâlcul lor, iar apoi, în duminicile Patruzecimii, amintindu-ne evenimente din istoria Bisericii, legate mai ales de numele unor mari sfinţi.

În cea de-a cincea săptămână se înalţă înaintea noastră uluitorul chip al unei femei care a început ca noian a tot păcatul şi a toată necurăţia, pentru a deveni în cele din urmă înger în trup: chipul cuvioasei Maria Egipteanca, întoarsă fulgerător de Dumnezeu de pe calea cea pierzătoare a vieţii desfrânate, a vieţii de curvie, ea a devenit pentru noi toţi pildă a pocăinţei.

Ea nu ştia Sfânta Scriptură, nu a citit-o niciodată; a intrat în pustie fără cărţi, şi totuşi, cum povesteşte bătrânul Zosima, l-a uimit prin adânca cunoaştere a Scripturii. Dumnezeu însuşi a învăţat-o, fiindcă ea auzea în inima sa cuvintele Sfintei Scripturi. Dumnezeu i-a dat străvedere, pe care nu o au oamenii obişnuiţi: cunoştea numele monahului Zosima, ştia că este preot. Ea ne-a arătat cea mai uluitoare dintre toate pildele de pocăinţă, chemându-ne şi pe noi pe această cale: fiindcă atunci când auzim de ea, de viaţa ei chinuitoare din pustie, trebuie să ne ruşinăm dacă nu ne pocăim deloc, dacă nu ne îngrijim de curăţirea inimii noastre.

Să ne amintim încă o pildă de mare pocăinţă, pe care a săvârşit-o făcătorul de minuni şi marele postitor care a fost sihastrul Iacov. După ce a săvârşit două păcate foarte grele, cumplite, el a căzut în deznădejde, vrând să lase vieţuirea sa şi să plece în lume - dar Domnul l-a repus pe calea pocăinţei, încât a petrecut zece ani într-o peşteră plină de oase omeneşti, plângând cu lacrimi de sânge păcatul său înfricoşător. Şi a fost miluit de Dumnezeu, Care i-a înapoiat darul facerii de minuni.

Aceste pilde strălucitoare de pocăinţă ale cuvioşilor ne îndeamnă şi pe noi să ne pocăim de păcatele noastre. Şi astăzi vreau să vă spun câteva cuvinte despre cuvioşi în general. Cuvioşii sunt sfinţii monahi şi pustnici. Din păcate, demult au început să fie osândiţi cu asprime şi grosolănie toţi monahii, chiar să fie numiţi paraziţi, depravaţi, să se spună cu dispreţ că ei se îngrijesc numai de mântuirea propriului suflet, că nu le pasă de suferinţele şi de răul din lume.

Să fie adevărat? Nicidecum! Este o minciună grosolană, fiindcă cei ce sălăşluiau în mănăstirile Egiptului, Palestinei, iar apoi şi în cele ale Rusiei, s-au ostenit foarte mult în slujirea adusă de ei lui Dumnezeu. Da, într-adevăr, ei se ocupau numai de curăţirea propriei inimi. Da, într-adevăr, ei năzuiau numai să intre în împărtăşirea personală cu Dumnezeu. Oare lucrul acesta nu este însemnat, nu este necesar pentru lume? Ba da, este cât se poate de necesar, fiindcă cei care şi-au închinat viaţa lui Dumnezeu, istovindu-şi trupul în rugăciune şi postire, au devenit cu adevărat mari. Despre ei Sfântul Apostol Pavel spune în Epistola către evrei: De care lumea nu era vrednică (Evr. 11, 38). Şi însuşi Domnul Iisus Hristos spune că ei sunt lumina lumii, ei sunt sarea pământului (v. Mt. 5, 13-14).

Ce adevăr adânc stă în aceste spuse! Prin viaţa lor îngerească ei luminează în

întunericul păcatului ca stelele cerului, arătându-ne calea pe care trebuie să mergem. Ei ne-au arătat icoana a ceea ce trebuie să fie, măcar într-o mică măsură, fiecare creştin. Asupra lor s-au împlinit uluitoarele cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos: Amin, amin zic vouă: cel ce crede întru Mine va face şi el lucrurile pe care le fac Eu, şi mai mari decât acestea va face (In. 14, 12).

În cei care citesc pentru întâia dată cuvintele acestea răsare îndoiala: „Cum, poate cineva să facă minuni ca cele ale lui Hristos şi chiar mai mari?” Da, nu vă îndoiţi de asta, fiindcă au fost mari cuvioşi care au făcut lucruri asemenea celor pe care le-a făcut însuşi Domnul nostru Iisus Hristos. Mulţi cuvioşi au înviat morţi - de pildă, cuviosul Macarie cel Mare, cuviosul Eftimie cel Mare, cuviosul Serghie din Radonej (acesta a înviat un băiat pe care tatăl său îl adusese mort).

Au fost alţi cuvioşi mari care, asemenea Domnului Iisus Hristos, Care a săturat cu puţină pâine patru mii şi cinci mii de oameni, au săturat, fără să aibă mâncare la îndemână, multe sute de oameni flămânzi, care veniseră în mănăstire. Cu rugăciunile lor, magaziile mănăstireşti se umpleau în chip minunat cu grâne şi cu pâine atunci când fraţii flămânzeau şi erau gata să se împrăştie ca să nu moară de foame. Oare nu vă amintiţi de minuni asemănătoare făcute de cuvioşii Serghie din Radonej, Macarie cel Mare, Eftimie cel Mare, Sava cel Sfinţit şi mulţi alţii? Cu rugăciunea lor, ei umpleau deodată hambarele pustii, încât hrăneau nu numai obştea, ci şi pe flămânzii şi pe săracii care veneau în mănăstire. Iar Sfântul Teodosie cel Mare a făcut o minune cu adevărat ca cele ale lui Hristos, saturând poporul în mănăstire când se terminaseră cu desăvârşire proviziile de hrană.

În rai, înainte de cădere, strămoşii noştri, Adam şi Eva, aveau stăpânire asupra tuturor fiarelor. Stăpânirea aceasta a fost pierdută de către ei atunci când neamul omenesc a căzut în stricăciune. S-au aflat însă oameni mari care au recăpătat-o. Cuvioşii Serafim din Sarov şi Serghie din Radonej hrăneau din mână urşi, iar urşii îi ascultau, îi înţelegeau. Cuvioşilor Gherasim şi Chiriac le-au slujit toată viaţa nişte lei, iar cuviosul Zosima, care mai târziu a devenit mucenic, trăia în mijlocul unei haite de fiare sălbatice. Stătea de vorbă cu ele, ele îl înţelegeau, îl iubeau, iar când a sosit ceasul muceniciei lui, din pustie a venit un leu uriaş şi a pus capăt chinurilor.

Cuviosul Serafim Rose: Explicarea fenomenelor OZN

Cea mai recentă carte a Dr. Jacques Vallee despre OZN-uri, The Invisible College dezvăluie care sunt opiniile unora dintre cei mai prestigiosi cercetători asupra acestei probleme. Dr. Vallee consideră că ne aflăm astfel "foarte aproape" de o întelegere clară a naturii acestui fenomen.

El observă că ideea existentei unei forme de inteligentă "extraterestră" a devenit la modă, atât printre oamenii de stiintă, cât si în cercurile celor care ghicesc norocul (astrologii zilelor noastre), mai ales ca rezultat "al setei neostoite de a contacta inteligente superioare care să aducă rezolvarea miraculoasă a tuturor problemelor ce sfâsie si agită biata noastră planetă".

În mod semnificativ el mai notează că ideea unor vizitatori din spatiul extraterestru a devenit marele mit, sau "superbul neadevăr" al vremurilor noastre.

Totusi credinta în acest mit i se pare o naivitate: "Explicatia aceasta este prea rudimentară; ea nu acoperă diversitatea interactiunilor dintre ocupantii obiectelor zburătoare si pământeni, si nici marea varietate comportamentală a celor dintâi". Dr. Hynek notează că, pentru a explica diversitatea efectelor produse de OZN-uri, trebuie să plecăm de la ideea că ele sunt "un fenomen cu efecte fizice fără îndoială, dar care prezintă si atribute ce tin de sfera psihicului" (The Edge of Reality, p. 259). Dr. Vallee crede că ele sunt "atât obiecte fizice, cât si instrumente psihice, ale căror proprietăti specifice rămân să fie definite de acum înainte" (The Invisible College, p. 200).
Teoria că OZN-urile nu există de fapt ca obiecte concrete si că ele tin doar de fenomenele psihice sau parafizice a fost înaintată de un număr de cercetători încă de la începutul anilor 1950. Pe parcurs însă ea s-a erodat, pe de o parte datorită proliferării grupurilor de tip sectar ce exaltau ideea originii "extraterestre" a OZN-urilor, si pe de alta datorită chiar explicatiilor oficiale, ce corespundeau perfect marii majorităti a opiniei publice, conform căreia întregul fenomen este pură imaginatie. *

* Keel, UFOs: Operation Trojan Horse, pp.38,41

Dar, în prezent, cercetători de mare prestigiu sunt de acord în a considera că, desi OZN-urile prezintă indubitabil caracteristici "fizice", ele nu pot fi nicidecum socotite "nave spatiale" aflate în posesia cuiva, ci ele tin în mod clar de domeniul parafizic sau ocult.

Într-adevăr, de ce atât de multe OZN-uri aterizează atât de des exact pe mijlocul soselelor? De ce aceste aparate atât de sofisticate si demonstrând o tehnologie atât de "avansată" au nevoie atât de des să fie "reparate"? De ce este nevoie ca ocupantii lor să ia atât de des probe de la sol (pe parcursul unei perioade care însumează deja 25 de ani!) si să "testeze" un număr atât de mare de oameni dacă ele sunt într-adevăr misiuni de recunoastere asa cum pretind "umanoizii" de la bordul lor?

Dr. Vallee se întreabă pe bună dreptate dacă nu cumva ideea cu "vizitatorii din spatiul cosmic" este o pură diversiune, având "scopul precis de a disimula natura infinit mai complexă a tehnologiei, care mai ales dă amploare acestor fenomene" (The Invisible College, p. 28). El crede că "de fapt noi nu avem de-a face cu valuri succesive de vizitatori extraterestri; noi ne confruntăm de fapt cu un sistem de control". "De fapt prin "Întâlnirile de gradul III" se realizează un foarte eficace sistem de control al convingerilor si credintelor individului". "Fiecare val de OZN-uri are un impact social din ce în ce mai mare. Mase din ce în ce mai largi de tineri sunt atrasi până la fascinatie de problemele cosmosului, de fenomenele psihice si para-psihice, de noi frontiere ale constiintei. Apar mereu pe această temă sumedenii de cărti si articole care modifică în profunzime mentalitătile si întreg spatiul cultural în care trăim".

Într-o altă carte a sa, Dr. Vallee notează: "A devenit deja posibilă determinarea a mari segmente ale populatiei să creadă în existenta unor rase supranaturale, în posibilitatea masinilor zburătoare, în pluralitatea lumilor locuibile, si aceasta doar cu ajutorul câtorva scene si imagini atent regizate, ale căror detalii sunt adaptate desigur culturii si superstitiilor existente într-un anumit spatiu geografic la un moment dat"1).
* Vallee, Passport to Magonia - Pasaport pentru Magonia, Henry Regnery Co., Chicago, 1969, pp. 150-1

Există însă unele mici detalii care pot arunca lumină asupra întelesului acestor "scene regizate" si care nu au scăpat cercetătorilor atenti ai fenomenului, mai ales atunci când s-au avut în vedere "Întâlnirile de gradul III" si cele de "contact direct" cu umanoizii; si anume, acestea sunt detalii de o factură profund "absurdă" sau care sunt de un rationament a căror rationalitate nu poate nicicum anula latura lor absurdă (Valle, The Invisible College).

În mod si mai semnificativ, întâlnirile sunt în întregime gratuite, fără vreun scop sau înteles clar. Un psihiatru din statul Pennsylvania a avansat chiar ideea că absurditatea ce caracterizează aproape toate "Întâlnirile de gradul III", nu este altceva decât o foarte clară tehnică hipnotică. "Când persoana este tulburată de elemente absurde sau contradictorii, pe care se luptă să le înteleagă, atunci psihicul său este foarte deschis si receptiv la transferul de idei, la vindecări miraculoase, si asa mai departe".

Viata, fapte si cuvinte de invatatura ale Sfantului Calinic de la Cernica

 

SFÂNTUL IERARH CALINIC DE LA CERNICA
(1787-1868) 

 

a. Viaţa

 

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica s-a născut la 7 octombrie, 1787, în Bucureşti, aproape de biserica Sfântul Visarion. Din Sfântul Botez a primit numele de Constantin.

Părinţii săi se numeau Antonie şi Floarea şi erau foarte evlavioşi. Cel mai mare dintre copiii lor a fost în tinereţe preot de mir; apoi, intrând în viaţa monahală, s-a călugărit cu numele de Acachie. De asemenea, şi mama Sfântului Calinic, fericita Floarea, după ce şi-a crescut copiii, s-a retras în Mănăstirea Pasărea, primind marele şi îngerescul chip, cu numele de schimonahia Filoteia.

Tânărul Constantin, cel mai mic dintre copii, a primit de mic o educaţie religioasă aleasă, învăţând carte în Bucureşti, la şcolile care funcţionau în acea vreme pe lângă biserici.

În anul 1807 a intrat în nevoinţa călugărească la Mănăstirea Cernica, sub ascultarea cuviosului stareţ, arhimandritul Timotei. La 12 noiembrie, 1808, a fost tuns în schima monahală cu numele de Calinic. La 3 decembrie, 1808, a fost hirotonit ierodiacon. La 13 februarie, 1813, a fost hirotonit ieromonah, iar la 20 septembrie, 1815, a fost hirotesit duhovnic de însuşi mitropolitul Ţării Româneşti, Nectarie. Tot atunci primeşte şi ascultarea de eclesiarh al Mănăstirii Cernica. În vara anului 1812 a călătorit în Moldova după ajutoare, împreună cu duhovnicul său, ieroschimonahul Pimen, iar în anul 1817 a călătorit la Sfântul Munte.

La 14 decembrie, 1818, Cuviosul Calinic este ales stareţ în Mănăstirea Cernica. Nu avea atunci decât 31 de ani. Pentru sfinţenia vieţii lui şi buna chivernisire a mănăstirii, la 9 aprilie, 1820, este hirotesit arhimandrit şi conduce Mănăstirea Cernica timp de 32 de ani, formând o aleasă obşte monahală.

La 14 septembrie, 1850, este ales episcop pentru Eparhia Râmnicului - Noului Severin, pe care o păstoreşte timp de 17 ani. La 24 mai, 1867, se retrage din scaun la mănăstirea de metanie, iar la 11 aprilie, 1868, se mută la cereştile lăcaşuri.

Canonizarea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica s-a făcut la 21 octombrie, 1955, iar prăznuirea lui se face la 11 aprilie. 

 

b. Fapte şi cuvinte de învăţătură

 

1. Cuviosul Calinic, încă pe când era călugăr tânăr în Mănăstirea Cernica, postea foarte mult, îşi împlinea regulat canonul şi pravila cu multă osârdie şi se lupta împotriva somnului. Dormea numai trei ceasuri pe noapte, însă nu întins pe pat, ci pe un scăunel într-un colţ al chiliei, după mărturia bătrânului Hariton, iar ziua lucra împreună cu părinţii la ascultările cele mai grele ale mănăstirii.
2. După plecarea la Sfântul Munte a duhovnicescului său părinte, ieroschimonahul Pimen, Cuviosul Calinic şi-a pus această aspră rânduială, ca în toată săptămâna să nu mănânce bucate fierte la foc, fără numai pâine cu apă după apusul soarelui, iar sâmbăta şi Duminica să meargă la trapeză împreună cu părinţii şi să se mângâie cu înfrânare.
3. Mărturisesc părinţii care l-au cunoscut pe Sfântul Calinic că faţa îi era mereu palidă de multa postire şi ochii adânciţi în orbite din pricina multei privegheri şi a atâtor lacrimi, căci dobândise de la Dumnezeu darul lacrimilor la sfânta rugăciune.
4. În anul 1813, murind de boala ciumei mulţi preoţi călugări din Mănăstirea Cernica, stareţul Timotei stăruia mereu să facă preot pe smeritul ierodiacon Calinic. El însă se lepăda de un dar mare ca acesta, socotindu-se pe sine cu totul nevrednic. Fiind însă foarte ascultător şi lăsându-se în voia lui Dumnezeu, a primit Taina Sfintei Preoţii, săvârşind cele sfinte în toată viaţa sa cu lacrimi şi cu multă evlavie.
5. După primirea darului preoţiei, Sfântul Calinic a început şi mai mult a se nevoi şi a sluji cu osârdie tuturor. Că era plin de dumnezeiasca dragoste către toţi, după cuvântul ce zice: „Dacă vrei să te iubească toţi, iubeşte şi tu pe toţi". De vedea pe cineva scârbit, împreună cu el se întrista; pe cei bolnavi îi cerceta şi după ale sale puteri îi mângâia, iar pe săraci mereu îi miluia. Pentru aceasta toţi îl iubeau ca pe un adevărat tată şi părinte duhovnicesc.
6. Sfântul Calinic era atât de smerit, că, pe cât se înălţa cu cinstea şi cu darul de către toţi, cu atât mai mult se smerea către toţi, după cuvântul Domnului, Care zice: Care dintre voi va vrea să fie mai mare, să vă fie vouă slugă (Matei 20, 26).
7. Ajungând Cuviosul Calinic duhovnic al Mănăstirii Cernica, aproape toţi părinţii şi fraţii din obşte se mărturiseau la sfinţia sa, pentru că toţi se cucereau de nevoinţa lui şi îşi făceau adăpostire şi mângâiere supărărilor lor. Era atât de iscusit duhovnic, că veneau la spovedanie nu numai monahii, ci şi multă lume din afară şi chiar mitropolitul.
8. Fericitul părinte Calinic, ori de câte ori era ocărât de cineva, grăia de bine; iar pe cel care îl nedreptăţea îndată îl miluia şi îl ajuta cu tot ce putea. Însă la dânsul în chilie altceva nu se găsea, fără numai un ulcior cu apă.
9. Spuneau părinţii că în chilia sa, cuviosul era atât de liniştit, încât nici ucenicii lui nu-l auzeau ce face, când, adică, se odihnea şi când era la rugăciune. 
   
   
   Integral la  Sfinti romani