Sfintii 42 de Mucenici din Amoreea

Sfintii 42 de Mucenici din Amoreea au fost conducatori in armatele imparatului bizantin Teofil (829-842). Cand musulmanii au asediat orasul Amoreea (in Galicia, Asia Mica), au luat in sclavie pe cei 42 de comandati, impreuna cu alti crestini. Comandantii au fost inchisi in temnita timp de sapte ani, in vreme ce toti ceilalti crestini au fost fie vanduti ca sclavi, fie ucisi. In timpul celor sapte ani de temnita, comandantii au fost sfatuiti de musulmani sa imbratiseze credinta islamica.

Cand acestia le-au grait comandantilor: "Mohamed este adevaratul proroc iar nu Hristos," comandantii au raspuns: "Daca ati avea doi care se cearta pentru un camp, cum ca este al lui, unul avand multi martori care adeveresc aceasta, iar celalalt nici unul, ce ati zice, ca al cui este campul?" La acest raspuns sefii musulmani au zis: "Fara indoiala ca al celui cu multi martori." Atunci comandantii au marturisit: „Drept ati raspuns. Asa este si cu Hristos si cu Mohamed al vostru. Hristos are multi martori: Prorocii din vechime, Moise si Ioan Botezatorul, pe care si voi il recunoasteti si care a dat marturie pentru El. Mohamed insa nu are ca marturisitor decat pe el insusi." I

n urma acestor marturisiri, musulmanii au grait: "Credinta noastra e mai buna decat cea crestina pentru ca vedeti si voi ca Dumnezeu ne-a dat noua izbanda asupra voastra, a crestinilor! Vedeti bine ca cele mai bogate pamanturi si imparatii din lume sunt ale noastre, si ca ele sunt si mai numeroase si mai intinse ca ale voastre!". Fara momente de asteptare, comandantii au zis: "Daca asa ar fi, atunci idolatriile egipteana, babiloniana, elenistica, romana, si inchinarea la foc a persanilor ar fi adevaratele credinte, caci iata, odata toate aceste neamuri au fost stapanitoarele lumii! Este limpede pentru oricine ca victoria, bogatia si puterea voastra nu dovedesc si adevarul credintei voastre. Noi stim ca Dumnezeu uneori da biruinta crestinilor, iar alteori ingaduie sa fie subjugati ca sa-si vada mai bine pacatele si sa se curateasca de ele prin pocainta si credinta adevarata."

Prizonierii au rezistat la toate ofertele si la amenintarile musulmanilor, si dupa multe chinuri, au fost ucisi pentru ca nu au lepadat credinta in Hristos.

Crestin Ortodox

PREOTUL GLEB YAKUNIN – ADEVARATA FATA A PATRIARHIEI MOSCOVEI. PATRIARHIA RUSA SI KGB-UL. RELATIA CU PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI

In timpul lui N. Hrusciov, procesul de racolare a reprezentantilor clerului s-a extins si asupra nivelelor inferioare ale structurii bisericesti. Prin sita racolarii serviciilor speciale se strecura nu numai un episcopat, dar si o importanta parte a clerului de rand, si de asemenea laicii care lucrau in biserica – membrii celor douazeci, cei din altar, cantaretii, paznicii, femeile de srviciu.

Inca din anul 1922, in organele CK a fost elaborata o instructiune secreta cu privire la cum trebuie racolati preotii ortodocsi, prin intermediului metodei biciului si a prajiturii, pentru ca acestia sa devina “sclavii eterni ai CK”.

“Raportul adjunctului mandatarului sectiei secrete a VCK cu privire la munca de agentura si informare in randurile clerului pentru anul 1923.

1. Folosirea in scopurile sale de cler, in special de cel care ocupa o functie importanta in viata bisericeasca, asa ca arhiereii, mitropolitii, si etc., obligandu-i, sub frica responsabilitatii stricte, sa emita dispozitii pentru cler sau altele, care ne pot fi folositoare, spre exemplu: incetarea agitatiei interzise in privinta decretelor, inchiderea manastirilor etc.

2. De clarificat caracterul unor episcopi, vicari, pentru ca, pe seama trasaturii de vanitate, sa jucam diferite variante, favorizand dorintele si planurile lor.

3. racolarea informatorilor din randul clerului se propune dupa o oarecare informare asupra vietii clericale si clarificarea trasaturilor amanuntite ale caracterului, pentru fiecare slujitor al cultului. Materialele se pot obtine prin diverse metode, dar in principal prin intermediul extragerii corespondentei in timpul perchezitiilor si cunoasterea personala a mediului clerical.

Provocarea interesului material al informatorului din randurile clerului este necesara, in paralel cu recompensa financiara si in natura. Indubitabil, vor fi legati si mai mult de noi si in alta privinta, si anume faptul ca preotul va fi sclavul etern al CK, care se teme de deconspirarea activitatii sale.

Ce-i drept, metoda este destul de nesigura si poate fi utila doar in cazul in care obiectul racolarii are un caracter slab si lipsit de vointa”.

In anii’ 50-60 aceasta indicatie a cekistilor a inceput sa se puna in practica la volum maxim. Si nu este de mirare – doar toata ierarhia de sus a fost creata de mana stapanilor din CK. Acest proces a devenit deosebit de puternic dupa intrarea BOR in Consiliul Mondial al Bisericilor, Conferinta Crestina pentru Pace si alte organizatii internationale. Racolarea reprezentantilor clerului din BOR a ajuns la astfel de dimensiuni, incat era deja greu de facut diferenta, unde ei solutionau probleme religioase, unde pe cele cekiste, si unde pe cele de partid. Despre dimensiunile imbinarii functiilor bisericesti si cekiste si a sarcinilor ce se aflau in fata BOR si KGB din URSS se poate judeca macar dupa urmatoarele materiale din rapoartele pastrate la Arhiva Centrala a KGB-ului din URSS.

In luna iulie 1983, “la a VI-a Adunare Generala de la Vancouver (Canada), in componenta delegatiei religioase a URSS (compusa din 120 de oameni), au fost trimisi 47 (!) agenti din organele KGB-ului recrutate din randurile autoritatilor religioase, preoti si personal tehnic” (Arhica Centrala a KGB-ului din URSS). In luna iunie 1984, in rapoartele sectiei a 4-a a Directiei a 5-a a KGB se spune: “In Elvetia, in componenta delegatiei Bisericii Ortodoxe Ruse la CC al Consiliului Mondial al Bisericilor au fost prezenti agenti care aveau ca sarcina propulsarea in functia de Secretar General al CMB a unui candidat favorabil noua. In aceasta functie a fost ales Emilio Castro, alegerea caruia, in afara de Biserica Ortodoxa Rusa, a fost sustinuta si de bisericile din tarile socialiste”.

In anul 1983 a fost publicata Scrisoarea Deschisa a Patriarhului Pimen adresata Presedintelui SUA, R.Reagan, cu condamnarea politicii SUA si apararea politicii URSS. In arhivele KGB-ului exista informatia cu privire la felul in care, in realitate, s-a pregatit scrisoarea: “Prin agentii ‘Ostrovsky” si “Kuznetov” s-a pregatit scrisoarea deschisa a patriarhului Pimen adresata Presedintelui SUA Reagan. Scrisoarea a fost publicata in ziarul “New York Times”, a fost republicata in “Izvestia” si trimisa prietenilor pentru a fi publicata in ziarele lor”.

Potrivit Comisiei Parlamentare oficiale a Sovietului Suprem al Federatiei Ruse, principalele centre a activitatii KGB din URSS, sub “acoperirea” bisericii, erau Conferinta Crestina pentru Pace, condusa timp de multi ani de actualul patriarh Aleksii al II-lea (Ridigher), si Sectia pentru relatii externe bisericesti (SREB) a Patriarhiei Moscovei. Agentul KGB cu preudonimul “Aramis”, care lucra la SREB in calitate de translator, si care a decis sa se caiasca ulterior in paginile ziarului “Argumenti i Fakti” Nr. 8, 1992, a povestit ca aproape toti colaboratorii SREB “lucrau sau pentru Directia KGB-ului din Moscova, sau pentru KGB-ul unional”. Erau obligatorii rapoartele “cu privire la cand si unde intrau strainii. Raportul se prezenta in 5 exemplare, unul mergea pe masa Presedintelui SREB (mitropolitul Nicodim, mai tarziu mitropolitul Yuvenalii, etc.), al doilea – la Consiliul pentru problemele religiei, care in esenta era o filiala a KGB-ului, celelalte exemplare se predau direct la KGB”. Parintele-fondator al SREB, mitropolitul Leningradului, Nikodim (Rotov), inca din anul 1969 a pus in practica predarea rapoartelor despre care am vorbit mai sus, facand un fel de fundamentare teologica, in spiritul aceluiasi Serghii Stragorodsky. El vedea rezultatul constructiei de 50 de ani a socialismului in faptul ca “in lume se realizeaza si incep sa devina reale idealurile, aduse in lume de Cuvantul Intruchipat”.

Scopul si sarcinile agentilor din cler nu se limitau la simpla turnatorie si marturie falsa. Spre exemplu, in luna octombrie 1969, delegatia Patriarhiei Moscovei a primit sarcina ca la sedinta Conferintei Crestine pentru Pace (CCP) “sa-l compromita pe Ondru (cetatean al Republicii Socialiste Cehoslovace, ce detinea functia de Secretar general al CCP, din cauza faptului ca, in timpul evenimentelor din anul 1968, acesta facuse declaratii antisovietice) si sa obtina plecarea sa din aceasta functie”. Sarcina a fost indeplinita, asa ca “parintii Stelariei” au primit, probabil, incat cate o stea sau o diploma de onoare.

Au existat si misiuni cu caracter politico-strategic: “In cadrul planului comun cu Serviciul A a PGU al KGB din URSS de acordare a influentei favorabile Uniunii Sovietice asupra cercurilor clericale ale Occidentului, prin intermediul agenturii de elita a organelor KGB, prin canalele religioase s-a efectuat un complex de masuri de influentare asupra crizei social-politice din tarile vest-europene” (anul 1981). Insa o astfel de misiune atat de complicata s-a adeverit pentru Patriarhia Moscovei “o cruce grea” – “complexul de masuri”, efectuat de agentura de elita imbracata in sutana, a dus la un rezultat contrar. In criza fara de iesire nu au ajuns tarile vest-europene, ci chiar Uniunea Sovietica.

In acelasi timp insusi organele KGB-ului din URSS aveau o grija gingasa fata de prioritatea intereselor finei sale – Patriarhia Moscovei: “La studii in institutiile teologice ale URSS, Republicii Federative Socialiste Iugoslavia, Republicii Socialiste Cehoslovace, Republicii Populare Bulgaria si Republicii Populare Polone au fost trimisi agenti... In fata lor s-a pus sarcina de a aduce la cunostinta clerului din aceste tari a informatiei cu privire la tendintele hegemonice ale Patriarhului Constantinopolului in defavoarea bisericilor ortodoxe, de stabilire a contactelor cu clerul si identificarea tendintelor adversarului” (decembrie 1988!). Din fragmentul prezentat, nascut in al 4-lea an al restructurarii, la jumatate de an de la serbarile oficiale in cinstea implinirii a o mie de ani de la Crestinarea Rusiei, deja nu se mai poate intelege  unde se termina intersele KGB-ului si unde incep interesele Patriarhiei – probabil, este imposibil de a trasa linia de separare.

Este clar ca si astazi la carma Bisericii se afla aceeasi conducatori, aceleasi cadre – ele “decid totul”. Si in luna aprilie 1995, patriarhul Aleksii al II-lea, in interviul acordat statiei de radio “Radonej”, continua sa condamne “tendintele hegemoniste ale patriarhului Constantinopolului”!   

Parintele Arsenie Boca: „Inapoi la post, caci fara de post ne merge rau!”

Cei care nu vor ţine posturile nu vor fi spovediţi. 

Din cuvântul trecut vă aduc aminte, ca să afle toţi că nu vor fi spovediţi şi împărtăşiţi la mănăstire decât cei ce de aici înainte vor ţine posturile aşa cum sunt rânduite de Biserică. Părinţii ne-au născut din trup, iar Biserica din apă şi din Duh; şi mai mare este naşterea duhovnicească a Bisericii decât naşterea trupească a părinţilor. De la naşterea duhovnicească – Botezul – am primit pe îngerul păzitor, tot în Biserică – de aceea se botează copii mici, orice ar zice alţii – care să ne apere de toată primejdia văzută şi nevăzută. Deci, dacă Biserica ne naşte, ne şi creşte; şi printre poveţele cu care ne creşte spre măsura bărbatului desăvârşit este şi postul. Trebuie deci să-i ascultăm porunca şi să postim. Sfinţii Părinţi cei de demult au băgat de seamă că toate relele de la stomac încep, de aceea am zis vorbă aspră, că postul este poarta şi patrafirul este uşa, iar toţi ceilalţi ne fură vremea.

Lăcomia stomacului este rădăcina relelor. 

Astăzi, din darul lui Dumnezeu, urmează să vă dovedesc, să credeţi toţi, lupta postului cu relele sau despre felul cum ucide postul patimile.
Relele sau păcatele sunt de trei feluri. Iată-le:
1. păcate împotriva noastră înşine.
2. păcate împotriva aproapelui.
3. păcate împotriva Duhului Sfânt, împotriva adevărului.

Toate aceste trei feluri sunt şi păcate înaintea lui Dumnezeu, căci tu nu eşti al tău, ci al lui Dumnezeu. Prin urmare şi păcatele pe care le faci împotriva ta sunt întocmai şi păcate împotriva lui Dumnezeu. De aceea, fiindcă eşti fiul lui Dumnezeu.

Astăzi să stăruim cu deosebire asupra păcatelor împotriva noastră înşine şi asupra păcatelor împotriva aproapelui. Păcatele împotriva noastră înşine duc la învârtoşarea inimii – o cunoaştem cu toţii, o cunosc şi eu – dar ele mai duc şi la întunecarea simţirii de Dumnezeu. Sunt cele şapte păcate de căpetenie sau păcate de moarte: mândria, iubirea de argint, desfrânarea, lăcomia, pizma, mânia şi lenea. Între acestea şapte se află şi rădăcina relelor: lăcomia stomacului sau dumnezeul cel mâncăcios al trupului. Acesta trebuie ars cu postul şi scos afară! Căci de nu va fi ars şi scos afară, iată, să vedeţi cum creşte şi se întinde acest pom al diavolului, acest dumnezeu mincinos al trupului. Şi anume iată cum: lăcomia stomacului odrăsleşte dintr-o dată din rădăcină o puzderie de ramuri din care mai arătoase sunt trei: mânia, desfrânarea şi iubirea de avere.

PREOTUL GLEB YAKUNIN – ADEVARATA FATA A PATRIARHIEI MOSCOVEI - (despre intemeierea de catre KGB a Patriarhiei Moscovei) - TATAL NATIV AL PATRIARHIEI MOSCOVEI

Patriarhia stalinista il proslavea pe nasul sau bolsevic mai ceva decat pe sfinti. Iata cum isi descriu impresiile de pe urma intalnirii pe care au avut-o cu I.Stalin, in data de 10 aprilie 1945, patriarhul Aleksii I si mitropolitul Nikolai: “Cuprinsi de fericire sa ne vedem fata-n fata cu cel al carui nume cu dragoste este pronuntat, nu numai in fiecare colt al tarii noastre, dar si in toate tarile iubitoare de pace si libertate, am exprimat lui Iosif Vissarionovici recunostinta noastra... Discutia a fost o discutie absolut libera, ca intre parinte si copii”. – Parinte si copii! Ce poate fi mai evident decat o astfel de autodemascare a Patriarhiei?

In anul 1947, cu ocazia sarbatoririi a 800 de ani de la intemeierea Moscovei, patriarhul Aleksii I porunceste ca organizatia religioasa pe care o are in grija sa “se roage cu sarguinta, in toata biserica, in toata Rusia, pentru stat, victoria, pacea, sanatatea si mantuirea... tuturor conducatorilor viteji ai tarii noastre, in frunte cu Marele Lider intelept, ce conduce neabatut Patria noastra pe drumul sfant din vechime al puterii, maririi si slavei”.

Moartea intemeietorului Bisericii Ortodoxe Ruse, Generalisimul I.V.Stalin (in anul 1953) a reprezentat o lovitura puternica pentru fiii sai duhovnicesti – patriarhul Aleksii (Simansky), cu aghiotantii sai. Au tinut un doliu indelungat. Sa-ti pomenesti zeitatea ca pe “robul lui Dumnezeu Iosif” (formula standard a pomenirii bisericesti) a parut umilitoare. De aceea, la slujba de pomenire decedatul era pomenit ca “Generalisimusul Iosif”. In discursul tinnut inaintea inceperii slujbei Aleksii I binevestea: “A murit Marele Conducator al poporului nostru, Iosif Vissarionovici Stalin. S-a desfiintat o mare putere, una sociala: o forta in care poporul nostru simtea forta proprie, de care se conducea in activitatile si intreprinderile sale creatoare, cu care se consola pe parcursul multor ani. Nu exista un domeniu, in care nu ar fi patruns privirea profunda a marelui Conducator ... Nici o problema, cu care ne-am adresat lui, nu a fost refuzata de acesta, el satisfacea toate rugamintile noastre. Pentru noi memoria lui este eterna...”.

Chiar si in timpurile hruschioviste, cand PCUS, la congresele XX si XXII, “a marturisit pacatul cultului personalitatii”, ierarhii sovietici au ramas credinciosi memoriei eterne a Parintelui lor – “Marele Conducator”. “Slujitorii cultului” raman fideli “cultului” Parintelui-Fondator duhovnicesc pana in zilele noastre. Din numele Patriarhiei Moscovei nu a rasunat niciodata un cuvant de pocainta pentru cele mai rusinoase pagini ale trecutului.

- material preluat de pe blogul lui Monia Gugu

PREOTUL GLEB YAKUNIN – ADEVARATA FATA A PATRIARHIEI MOSCOVEI. DIN INTERNATIONALA A III-A IN A TREIA ROMA

In anul 1943 seminaristul exmatriculat din Tiflis (Tbilisi), I. Stalin a decis sa foloseasca in scopuri politice zeci de milioane de rusi din strainatate si, in acelasi timp sa incerce sa uneasca tarile din spatiul ex-bizantin (Europa de Est si Balcanii) sub aripa Moscovei in calitate de a treia Roma, jucand cartea etno-confesionala.

 

Stalin i-a chemat la Kremlin pe cei trei activisti ai gruparii schismatice serghiene care au mai ramas: mitropolitul Serghii (Stragorodsky), Aleksii (Simansky) si Nikolai (Yarushevici), le-a dat avionul guvernamental si le-a ordonat sa adune din lagarele de concentrare pe episcopii loiali ramasi in viata pentru alegerea noului “patriarh”. De urgenta s-au facut cateva hirotonii, si in final 19 oameni s-au declarat a fi un fel de sinod patriarhal, la care, calcand toate canoanele de baza ale Ortodoxiei universale si rusesti, l-au proclamat pe Serghii Stragorodsky “patriarh al intregii Rusii”.

 

Nou-creata organizatie religioasa – Patriarhia Moscovei, Stalin si Beria au denumit-o cu un nume nou “Biserica Ortodoxa Rusa” in locul celui traditional “Ruseasca”, subliniind caracterul ei nationalist si indicand rolul ei in lucpta cu asa-numitul “cosmopolitism”.

 

Astfel, Biserica Ortodoxa, intemeiata in Rusia in anul 988, incepand cu anul 1927 a existat doar in catacombe si in exil.

 

In luna februarie 1945 Stalin a decis sa acorde organizatiei religioase recreate, “sectei rosii” de buzunar, o dimensiune unionala si o autoritate internationala, si pe banii statului a organizat la Moscova asa-numitul “Sinod Local a BOR”.  Cu statutul canonic in vigoare, neabrogat de nimeni, al Ortodoxiei Ruse, ordinea de convocare si desfasurare a “sinodului” in cauza nu avea nici o tangenta: organizatorii au calcat in picioare si cerintele statutului in vigoare, si canoanele Sinoadelor Ecumenice. Pe oaspetii sositi la asa-zisul “sinod”, in primul rand reprezentanti ai bisericilor ortodoxe orientale, Stalin i-a cumparat prin cadouri scumpe: vesminte sfinte si podoabe din aur si pietre pretioase, scoase din muzee, iar mai devreme jefuite de bolsevici de la Biserica Ortodoxa din Rusia, cu daruri in numerar in dolari.

 

O marturie clara in acest sens poate servi, spre exemplu, scrisoarea patriarhului Aleksii al II-lea adresata presedintelui Consiliului pentru afaceri al BOR, general-locotenentul G. Karlov, din data de 20.11.1947: “Alaturi de atractia ideologica fata de Moscova, Patriarhatul Antiohiei spera ca Biserica Rusa, si in special Guvernul Rus, vor reinnoi traditia veche a ajutorului material sistematic acordat Bisericii sarace  din Antiohia, pentru scoli, biserici, unii ierarhi fara averi si etc. In perioada de dinaintea revolutiei, statul, singur, si nu prin biserica, acorda ajutor financiar Bisericii din Antiohia, din ratiuni de stat, cu privire la necesitatea de a spirijini ortodoxia in Orient... Mitropolitul Ilia s-a oferit sa fie mijlocitorul nostru oficios (nu oficial) intre noi si Patriarhii greci; si aici, potrivit opiniei sale, factorul hotarator il reprezinta posibilitatea noastra de a le oferi bani...”.

 

Sub influenta cadourilor scumpe, icrelor mancate, a vinurilor si coniacurilor caucaziene baute, care pentru membrii “sinodului” au parut o mana cereasca intr-un timp al foametei si al ruinei, era anul 1945, a fost adoptata “Hotararea temporara cu privire la conducerea BOR”, in contradictie absoluta cu canoanele Bisericii Ortodoxe. Aceasta hotarare a transformat Patriarhia Moscovei intr-un fel de secta totalitara, unde trei oameni, in frunte cu asa-numitul “patriarh al Moscovei si a intregii Rusii”, au primit o putere mai mare decat Sinodul Local, precum si dreptul de a conduce administrativ biserica intr-un mod si mai dictatorial, decat sinodul lui Petru cel mare. Insa, daca tarii, pana in anul 1917, erau totusi considerati a fi crestini ortodocsi, acum structurile oficiale ale Bisericii s-au supus in mod absolut liderilor regimului ce lupta cu Dumnezeu. In 2000 de ani de existenta a crestinismului, istoria bisericii nu a cunoscut o astfel de cadere!

 

La “sinodul” din anul 1945, “Patriarh al Intregii Rusii”, prin vot deschis necanonic, a fost ales mitropolitul Aleksii (Simansky), cel mai apropiat tovaras de lupta al lui Serghii (Stragorodsky), care s-a discreditat prin colaborarea activa cu PGU si participarea la schisma renascentista din anii 1922-1923. Pentru serviciul sau fidel si de durata in favoarea guvernului sovietic si a organelor securitatii statului, Aleksii Simansky a primit permanent cei treizeci de arginti: ZIS-uri (marca de automobil) guvernamentale, o vila, odihna in Crimeea, calatorii pe nave confortabile, un vagon special pentru circulatia pe calea ferata, deservire speciala medicala si alimentara. Pana la destramarea URSS, Patriarhia Moscovei era aprovizionata cu delicatese si alcool de la baza de aprovizionare a Kremlinului.

 

Toti conducatorii ierarhiei bisericesti stalinisto-brejneviste erau premiati, pentru merite in constructia comunismului, cu ordine, medalii si diplome de onoare, dintre care unele oferite din partea KGB din URSS. Dintre ierarhii sovietici, Patriarhul Aleksii I a devenit un campion: 4 ordine “Drapelul Rosu al Muncii”! Intr-adevar, este o secta a “parintilor Stelari”! 

 

Asa cum a demonstrat desecretizarea arhivelor KGB-ului, Patriarhia “rosie”, sub acoperirea activitatii religioase, de facto era o subunitate a MGB (Ministerul Securitatii de Stat – denumirea KGB-ului din acea perioada). Iata de ce, dupa ce cordonul ombilical care lega Patriarhia Moscovei cu organizatia sa materna – Sectia a 4-a a Directiei a 5-a a KGB-ului - s-a rupt in anul 1991, Biserica Ortodoxa Rusa s-a dovedit a fi incapabila de o activitate bisericeasca independenta. S-au implinit cuvintele lui Hristos: “Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona”. 

 

In anii 1947-48 biserica ortodoxa stalinista spera sa organizeze un Sinod Pan-Ortodox, la care, cu ajutorul MGB-ului omniprezent in umbra Patriarhului Moscovei, sa il propulseze pe acesta de pe pozitia a cincea pe care o ocupa pe primul loc, adica sa devina Patriarh Ecumenic. Atunci Moscova ar fi fost proclamata cea de-a Treia Roma, iar Iosif Stalin un nou Constantin cel Mare. Insa Dumnezeu nu a permis sa se intample o astfel de blasfemie cu crestinismul.

- va urma - 

- material preluat de pe blogul lui Monia Gugu

Martiri si marturisitori romani din secolul XX. Andrei Ciurunga (1920-2004)

 

Pe numele adevărat Robert Eisenbraun, s-a născut în oraşul Cahul (azi în Basarabia) la 28 octombrie 1920 într-o familie de colonişti germani. Tatăl sau, Herman Eisenbraun, era profesor de limba germană. Va începe studiile în oraşul natal, de unde va pleca la Bolgrad pentru a urma ultima clasa de liceu. Debutul literar va avea loc în anul 1932 la liceul pe care-l frecventa, Ioan Vodă. Prima sa poezie avea ca subiect Unirea Principatelor Romane. 

Debutul editorial se produce în 1936 cu placheta de versuri Melancolie. Publică în câteva reviste: Basarabia, Basarabia literară, Raza. La Chişinău va publica în 1944 cartea de poezii Cântece de dor şi de război. Odată cu pierderea Basarabiei şi retragerea trupelor romane, familia Eisenbraun trece graniţa în România stabilindu-se la Brăila (1944), Robert sperând să scape de NKVD, care-l hăituia. Continuă să scrie în câteva reviste brăilene cu pseudonimul Robert Cahuleanu. Se crede că numele i-a fost propus de Nichifor Crainic, la lansarea ca poet în martie 1944, în paginile revistei Gândirea, pseudonim sub care a semnat mai bine de 20 de ani tot ce a scris şi în special poeziile din închisoare.

Într-un articol din Expresul, noiembrie 1945, îi îndeamnă pe români să respingă comunismul. Este arestat ca unul din „autorii morali” ai manifestaţiei din 8 noiembrie 1945 care avea ca scop sărbătorirea zilei onomastice a regelui Mihai. Aceasta a devenit rapid o amplă mişcare de susţinere a monarhiei şi de respingere a regimului comunist nou instalat. În urma intervenţiei în forţă a autorităţilor manifestaţia s-a soldat cu zeci de morţi, răniţi şi sute de arestări. Poetul va fi eliberat după 29 zile de arest. În 1947 tipăreşte fără ştirea cenzurii volumul de versuri puternic anticomunist, Poeme de dincoace. Este denunţat de un cunoscut, dar nu va fi arestat atunci.

În 1949 pleacă în Bucureşti unde se angajează la revista Flacăra şi colaborează cu publicaţiile: Contemporanul, Viaţa Românească, Ateneu, Ramuri, Tribuna, Vatra, Viaţa militară, Urzica, Rebus. Este arestat la 2 februarie 1950 în urma altui denunţ, al unui coleg şi va primi o condamnare de 4 ani pentru „crima de uneltire împotriva păcii”.

Între timp, volumul incriminatoriu fusese distrus, drept pentru care a fost condamnat pentru volumul mai vechi Cântece de dor şi război. Trece pe la Uranus şi Galaţi.

În Jilava ajunge în vara lui 1951. Povesteşte că cea mai grea tortură a fost foamea: „Într-o bună zi, plimbarea obişnuită s-a suspendat: ni se aduseseră în curte zeci de saci de cartofi pe care trebuia să-i sortăm. Unii dintre noi, cei mai flămânzi, care au mâncat atunci cartofi cruzi «la discreţie», s-au îmbolnăvit grav, iar doi au şi decedat”. 

De la Jilava e dus la Canal (coloniile Peninsula şi Galeş), unde erau sute de mii de deţinuţi politici. Trăind în barăci neîncălzite, fără asistenţă medicală, sub bătăi şi torturi diabolic inventate, intelectualii şi preoţii erau forţaţi să taie albia viitorului Canal Dunăre - Marea Neagră. În acest iad poezia lui Ciurunga a fost ca un balsam pentru sufletele zdrobite ale românilor, aşa cum la Aiud un alt mare poet al temniţei, Radu Gyr, salva suflete prin versuri. Toată durerea unui neam forţat în robie reiese din versurile poeziei Canalul, care i-au adus lui Ciurunga supranumele de „Poet al Canalului”. Este cel mai cunoscut şi mai valoros poet al ororilor de la Canal.

Poeziile erau scrise iniţial pe hârtia sacilor de ciment sau pe plăci de săpun şi circulau prin viu grai. Descoperă o metodă ingenioasă de a păstra poeziile: cu toată slăbiciunea pentru curăţenie, nu dezbrăca pieptarul-bibliotecă niciodată, încât într-o noapte, rugat să-l scarpine pe spinare, camaradul Gulan a găsit printre „manuscrisele” sale interzise... un şoarece. La Canal se lucra aproape continuu, treziţi din noapte deţinuţii luau în fugă „ceaiul” - apă colorată cu puţin zahăr - şi o bucată de pâine de 100-200 grame, apoi transportaţi aproape pe întuneric în şiruri fantomatice dincolo de gardul de sârmă ghimpată. În ger cumplit sau călduri toride, mii de schelete vii săpau, cărau piatră şi pământ până seara când erau aduşi înapoi la barăci, unde primeau o zeamă fără calorii şi începea reeducarea prin bătaie şi durere.

Romani arestati in Transnistria in timpul parastasului pentru eroii razboiului de la Nistru. "Pacificatorii" rusi au asistat nepasatori. Oare vor vorbi pietrele?

Încă doi cetăţeni moldoveni au fost arestaţi de miliţia transnistreană. Este vorba de primarul satului Corjova şi un consilier local care au fost ridicaţi ieri din faţa bisericii din localitate în timpul unui parastas organizat în memoria celor ucişi în războiul de la Nistru din 1992. Nici de această dată autorităţile constituţionale ale Republicii Moldova nu au fost capabile să-şi apere cetăţenii. 

Ieri, 2 martie, s-au împlit 19 ani de la declanşarea războiului de la Nistru. Tradiţional, localnicii din satul Corjova se adună mai întâi la biserică, iar apoi merg la cimitirul din sat să cinstească memoria celor care au murit pentru integritatea Republicii Moldova. Ieri, în timp ce se îndreptau spre cimitir, oamenii au fost înconjuraţi de aproximativ 40 de miliţieni. Aceştia i-au îmbrâncit pe oamenii paşnici şi i-au cerut primarului să oprească manifestaţia. Deşi se află sub jurisdicţia Republicii Moldova, nici o autoritate legală nu a intervenit pentru a-i apăra pe oameni. Mai mult, Corjova se află în zona de securitate supravegheată de pacificatorii ruşi, dar nici aceştia nu au intervenit. În consecinţă, primarul Valeriu Mâţu şi consilierul local Ilie Coţofan au fost răpiţi de miliţie.

Ieri, seara târziu, o instanţă de judecată clandestină de la Dubăsari a emis mandate de arest pentru 7 zile pe numele celor doi funcţionari, pentru că ar fi defilat prin sat cu tricolorul Republicii Moldova. Cei doi mai sunt acuzaţi de încălcarea ordinii publice şi opunerea de rezistenţă faţă de miliţie.

Vicepremierul moldovean pentru Reintregrare, Eugen Carpov, a declarat că ceea ce s-a întâmplat la Corjova este o provocare pusă la cale de forţele separatiste. Potrivit lui, în legatură cu acest incident a fost sesizată Comisia Unificată de Control, Comandamentul Militar Unificat şi misiunea OSCE. Toate demersurile au rămas, însă, fără nici un răspuns.

Eugen Carpov: „Am înţeles că miliţienii au intervenit pentru a confisca tricolorul. Participanţii la acţiunea de comemorare s-au opus şi s-au produs altercaţii. Putem caracteriza aceste acţiuni doar ca pe o nouă tentativă de destabilizare a situaţiei, de tensionare a relaţiilor cu autorităţile Republicii Moldova”.

Procuratura Republicii Moldova şi Comisariatul de poliţie din Dubăsari investighează cazul reţinerii ilegale a primarului şi a consilierului de la Corjova. Dosare similare au fost deschise de autorităţile moldovene şi în alte cazuri de arestare ilegală a cetăţenilor moldoveni de către forţele de represiune transnistrene, dar nici unul din aceste dosare nu a fost dus până la capăt.

Expertul în problema transnistreană, Ion Manole, susţine că nici fostele autorităţi comuniste, nici actuala guvernare de la Chişinău nu are o strategie de soluţionare a diferendului transnistrean:
Ion Manole: „Actualul Birou de reintegrare nu are nici o politică şi nici o activitate foarte clară şi nu ştie ce să facă şi cum să facă”.

La rândul său, expertul militar, Viorel Cibotaru, susţine că strategia Chişinăului în problema transnistreană este de a nu face nimic. Potrivit lui, şi Ministerul Apărării, şi MAI, şi Serviciul de Informaţii şi Securitate, şi vama, şi grănicerii au primit ordin de a nu se implica. Incidentul de ieri de la Corjova s-a produs sub privirile neputincioase a câtorva poliţişti moldoveni. Mai mult, la acţiunea de comemorare a eroilor erau prezenţi şi oficiali de la Chişinău.

Nimeni nu a intervenit, chiar dacă printre participanţii la acţiunea de comemorare erau şi copii. De asemenea, văduvele eroilor ucişi de cazaci şi de gardiştii transnistreni în 1992 au fost călcate în picioare ieri de miliţiile lui Smirnov.

Autor: Vitalie Călugăreanu, DW-Chişinău
Redactor: Robert Schwartz

Sursa: Deutsche Welle