31.10.10
Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr. Tâlcuiri din Sfânta Scriptură - Sfântul Teofan Zăvorâtul
Pilda despre bogat şi Lazăr arată că aceia care nu au trăit cum se cuvine îşi vor da seama de greşeala lor, dar nu vor mai avea atunci putinţa de a se îndrepta. Ochii lor se vor deschide şi vor vedea limpede care e adevărul. Amintindu-şi că pe pământ sunt mulţi orbi asemenea lor, vor vrea ca vreunul dintre cei morţi să fie trimis la ei, pentru a-i încredinţa că trebuie să trăiască şi să vadă lucrurile doar după îndreptarul Descoperirii (Revelaţiei) Domnului. Nici aceasta însă nu li se va da, fiindcă Descoperirea este ea însăşi îndestulătoare mărturie pentru cei care vor să cunoască adevărul, iar pe cei ce nu doresc şi nu iubesc adevărul, nici învierea cuiva din morţi nu va putea să-i înduplece a crede. Simţămintele acelui bogat le încearcă, pesemne, toţi cei care se mută de aici. Prin urmare, potrivit încredinţării celor de dincolo, care va fi şi încredinţarea noastră a tuturor, singura noastră călăuză adevărată în calea vieţii este Descoperirea Domnului. Dincolo însă această încredinţare va fi pentru mulţi prea târzie; aici ar fi mai folositoare, dar n-o au toţi. Să credem, cel puţin, mărturiei celor de dincolo, punându-ne în locul lor. Cei care sunt în chinuri nu mint; părându-le rău pentru noi, ei vor ca ochii noştri să se deschidă, ca să nu ajungem în locul chinurilor lor. Despre aceste lucruri nu putem vorbi aşa cum vorbim adesea despre întâmplările obişnuite: „Ei, o să treacă într-un fel sau altul". Nu, asta n-o să treacă „aşa, cumva". Trebuie să avem la temelie credinţa cea bună, ca să nu nimerim în locul bogatului din pildă.
( Sfântul Teofan Zăvorâtul, „Tâlcuiri din Sfânta scriptură pentru fiecare zi din an”, Ed. Sofia)
Sursa: ASCOR BRAŞOV
Predică a Părintelui Ilie Cleopa la Duminica a XXII-a după Rusalii
Iubiţi credincioşi,
Iadul a fost creat de Dumnezeu pentru diavoli, dar nu pentru oameni, care sînt zidiţi după chipul şi asemănarea Sa. Dar prin căderea din rai, a primilor oameni, neamul omenesc a fost supus osîndei iadului pînă la venirea Fiului lui Dumnezeu pe pămînt. Numai prin moartea şi Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, iadul a fost deschis, iar drepţii Vechiului Testament au fost eliberaţi şi primiţi în rai.
De la învierea şi înălţarea Mîntuitorului, de-a dreapta Tatălui, pînă la sfîrşitul veacurilor, toţi creştinii dreptcredincioşi care păzesc poruncile Lui, sînt mîntuiţi, adică sînt primiţi în odihna raiului. Numai creştinii necredincioşi, adică lepădaţii de Dumnezeu, sinucigaşii, sectanţii care s-au rupt de Biserica apostolică, şi cei ce mor nepocăiţi în păcate grele, precum ucigaşii, desfrînaţii, cei ce trăiesc în ură şi alte păcate asemenea, sînt osîndiţi după moarte în muncile iadului. O parte dintre ei, mai ales cei ce se căiesc de păcatele lor înainte de moarte, sînt scoşi din iad prin rugăciunile Bisericii şi prin fapte de milostenie. Tocmai de aceea noi facem rugăciune şi milostenie pentru răposaţii noştri ca parastase cu dezlegări, liturghii şi praznice la trei, la nouă şi la patruzeci de zile după mutarea lor din viaţă, ca Dumnezeu să-i ierte şi să le dea odihnă în rai.
Dacă vrem să ne mîntuim, adică să scăpăm de iad şi să fim primiţi în rai şi bucuria împărăţiei cereşti trebuie să facem următoarele lucruri: Mai întîi să păstrăm cu sfinţenie dreapta credinţă ortodoxă pe care o avem neschimbată de două mii de ani. Apoi să ascultăm de Biserica întemeiată de Hristos şi de păstorii ei - preoţi şi episcopi. Să păzim cu multă evlavie poruncile Sfintei Evanghelii şi mai ales, rugăciunea, milostenia, smerenia, iubirea creştină, naşterea şi creşterea de copii, participarea regulată la biserică, spovedania şi Sfînta Împărtăşanie.
Să cugetăm mult la Evanghelia care s-a citit astăzi. Vedeţi că săracul şi mult răbdătorul Lazăr a intrat în rai după moarte, iar zgîrcitul şi nepocăitul bogat a fost aruncat în iad cu diavolii? Vedeţi în ce fericire sînt cei drepţi şi în ce foc şi chinuri grele se află păcătoşii în iad? Vedeţi, de asemenea, că cei din iad văd atît pe cei fericiţi din rai, cît şi pe cei ce trăiesc în păcate pe pămînt? Zadarnic cere bogatul apă să-şi ude gura că nimeni nu are să-i dea. Zadarnic se roagă lui Avraam să trimită pe Lazăr pe pămînt ca să cheme la pocăinţă pe fraţii săi, că i se răspunde: Au pe Moise şi pe prooroci! (Luca 16, 29).
La fel ni se va răspunde şi nouă, dacă nu ne pocăim: Avem pe Hristos şi pe preoţi. Să-i ascultăm pe ei!
Deci, dacă vrem să scăpăm de iad, să ne pocăim şi noi, fraţii mei, pînă avem vreme şi să ne silim la toată fapta bună, mai ales la rugăciune, milostenie, iertare, viaţă curată şi spovedanie. Numai aşa vom fi iertaţi, miluiţi şi primiţi în sînul lui Avraam, adică în veşnica bucurie a raiului, împreună cu proorocii, cu apostolii, cu mucenicii şi cu toţi drepţii, împreună cu săracul Lazăr, împreună cu Hristos. Acolo şi numai acolo nu mai este durere, nici suspin, ci viaţă fără de sfîrşit. Amin.
30.10.10
România vorbeşte! Răspuns la adesa unei infamii depre Tudor Gheorghe si tatal său, fostul deţinut politic Ilie Tudor
Jigodismul,lichelismul şi infamia sunt peste tot în societatea românească. Fie că vorbim de muncă, de politică, de administraţie sau viaţa de zi cu zi, aceste infecţii care distrug de ani buni România au devenit atât de pregnante, incat am ajuns să le luăm drept…”obisnuinţă”. Chiar la un concert Tudor Gheorghe.
Din păcate, această atitudine a noastră sau mai precis, lipsa ei, a permis apariţia unor adevăraţi monştri, niste personaje groteşti, certate cu bunul simt, legea şi cu spitalele de psihiatrie. Mai mult, aceste calamitaţi omeneşti nu numai că au apărut, dar au ajuns modele şi acum se găsesc să ne dea lecţii de civilizaţie, patriotism şi mai ales morală.
Astfel, cu stupoare am aflat că o doamnă de origine străină, a găsit de cuviinţă să-l înfiereze cu mânie proletară pe maestrul Tudor Gheorghe. Tudor Gheorghe, acest păstrător neobosit al tradiţiilor românesti, om de o cultură şi sensibilitate deosebită, a devenit tinta unui atac incalificabil al unei doamne rătăcite.Şi de ce? Pentru că tatăl maestrului, domnul Ilie Tudor, a fost legionar!
Folosind o limbă română cu mari carenţe de înţelegere şi cunoaştere a regulilor ei – poate din cauza gândului la legionari a pus virgula între subiect şi predicat – respectiva persoană s-a transformat într-un veritabil comisar al poporului de pe timpuri – credeam noi – demult apuse. A imputa unui om eventuale greşeli ale unor colegi de-ai lui, nu numai că încalcă orice principiu de bun simt, dar este o absurditate doar prin însăşi exprimarea acestei idei.
Ce-ar fi dacă poporul român ar considera vinovat fiecare cetăţean bulgar, pentru că o mulţime de oameni de această origine au făcut în trecut abuzuri la adresa noastră? Sau fiecare ungur? Cum ne-ar numi atunci cloaca de afacerişti numită pompos “comunitatea internaţională”?
Inocularea ideii de vină colectivă asupra unei generaţii, ţări sau clase sociale ne duce cu gândul perioada bolşevică, atunci când “burghejii” şi intelectualii erau urmăriţi pentru exterminare de către bolşevismul adus în România de Hannah Robinsonh, Erno Neulander, Boris Grünberg, Saul Bruckner şi alţi “comisari sovietici”.
Recunosc, am fost doborât. Nu mă mai surprind multe în ziua de azi, dar să aflu că un concert Tudor Gheorghe este intolerabil m-a băgat în reflecţie. Chiar nu se pot opri aceşti oameni? Chiar nu le ajunge groapa în care ne-au aruncat? Chiar atât să le fie frică de învierea noastră?
Mulţumesc celor de “Foaie Naţională” pentru că ne-au adus la cunoştinţă această bătaie de joc. Şi împotriva cui?
Ilie Tudor. Un om care petrecut 24 de ani din cei 88 ai vieţii în puşcăriile administrate de ciuma roşie. Şi nu a stat oricum, ci DEMN! Un om de o bunătate sufletească extraordinară, un om care şi-a iertat toţi călăii…Dacă nu mă credeţi, puteţi consulta youtube-ul, unde veţi găsi un documentar foarte bun despre Ilie Tudor din Podari.Să vă convingeţi singuri cine spune adevărul…
Inutil să mai specific că atât eu cât şi alţii, îl susţinem necondiţionat pe maestrul oltean, cât şi pe atât de încercatul, dar DEMNUL său părinte. Şi o vom face mereu, NECONDIŢIONAT.
Închei cu speranţa că momentul Învierii Neamului Românesc, al RE-trezirii noastre naţionale – care ştiu că zace în fiecare dintre voi, cei care citiţi acum – va coincide cu primele triluri dintr-un concert Tudor Gheorghe!
Maestre, suntem NEAM DE PIATRĂ!
Sursa: România vorbeşte
Invatatoarea Cristina Anghel renunta la greva foamei, in urma unei discutii pe care a avut-o cu Episcopul Harghitei si Covasnei, PS Ioan Selejan
Învăţătoarea Cristina Anghel a declarat, sâmbătă, că va renunţa la greva foamei luni, când va împlini 70 de zile de protest, precizând că a luat această decizie în urma unei discuţii pe care a avut-o cu Episcopul Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Ioan.Învăţătoarea din Caracal a precizat că Preasfinţitul Ioan nu i-a cerut în mod expres să renunţe la greva foamei, însă din discuţia cu acesta a înţeles că trebuie să se gândească la starea ei de sănătate.
"Nu mi-a cerut explicit să renunţ la această formă de protest, dar din vorbele dumnealui am înţeles că ar trebui să mă gândesc la starea sănătăţii mele. Acum vreau să mă refac, am nevoie de o perioadă de refacere, dar nu voi ezita niciodată să o iau de la capăt sau să recurg la alte mijloace pentru a îndepta lucrurile", a spus Cristina Anghel.
Simpozionul international de batjocorit martirii romani. Azi, invitatul lui Puric de la Moscova, Dominic Rubin, despre “martirologia” iudeo-crestina
Ascultati mai jos si cititi de aici prelegerea sustinuta la Bucuresti de profesorul Rubin de la Scoala de Inalte Studii… Economice de la Moscova:
O operatiune ciudata, de continuare perversa a procesului diabolic al reeducarii din temnitele bolsevice, s-a derulat pe 11 octombrie la Hotelul Hilton din centrul Bucurestiului. Intitulata pompos si de asemenea ciudat “Simpozionul international de martirologie”, manifestarea, organizata de… Trupa de teatru a lui Dan Puric (nu e o gluma) si de Fundatia Sf. Irina (ce-o zice Sfanta?!), a adus pe podiumul ridicat deasupra fostilor detinuti politici niste invitati, ati ghicit, la fel de ciudati…
De exemplu, organizatorii, domnii Dan Puric si Pavel Chirila (Dumnezeu sa-l ajute!), s-au gandit sa-l invite si pe un profesor-doctor, Dominic Rubin, venit la Bucuresti din acelasi loc de unde a pornit urgia anticrestina care a dus la martirizarea generatiei fostilor detinuti politici de la 1948 la 1964: Moscova. Ce il recomanda?, ca sa il citez pe profesorul de actorie al lui Dan Puric, Dem Radulescu. O carte: Sfanta Rusie, Sacrul Israel si apartenenta la o centrala de studii academice in probleme evreiesti si slavice, Academic Studies Press.
Dar asta nu e tot. Domnul Rubin, care a studiat istoria, ebraica si lingvistica la Londra si se recomanda “expert in filosofie, politica, religie si… istoria intelectuala“, este profesor la Moscow Higher School of Economics, o clona moscovita a London School of Economics, cu care se afla in parteneriat. Celebra LSE este locul unde George Soros a fost “straluminat” de futurologul Karl Popper si de unde azi miliardarul veros isi recruteaza viitorii “lideri ai lumii”, printre altele stipendiind si o catedra de “studii balcanice”, cam cu un milion de dolari pe an. Aceasta este insa un mizilic pe langa banii pe care i-a bagat speculantul financiar in programele Retelei Soros din Rusia (pana cand Putin i-a dat un sut in dos) si… (poate ati ghicit) inclusiv in Moscow Higher School of Economics, creata chiar de catre mogulul mondial: 1 miliard de euro.
Bun-bun, dar ce treaba are Soros sau Scoala de Inalte Studii Economice de la Moscova cu… Compania de teatru si martirologia? Pai cam aceeasi treaba pe care o au actorul Dan Puric si medicul Pavel Chirila cu… Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare (IPID) si Clubul de la Roma. Sau invers.
Dar, pana la urma nu asta conteaza; ci ce spune despre martirii romani expertul de la Moscova si Londra (ce coincidenta: doua orase atat de strans legate de revolutia bolsevica si “Manifestul” partidului comunist).
Dupa cum v-am spus, sus pe scena au stat actorii si invitatii de seama veniti din toate colturile lumii. Jos, in sala, fosti si actuali “prosti” gata sa moara pentru tara, martori vii ai martirajului colegilor lor de celule, de la Mircea Vulcanescu la Valeriu Gafencu. Printre acestia, sinceri luptatori anticomunisti de ieri si azi, prelati cu voie de la Patriarhie si preoti cu daruire sau foarte aprigi cu gura impotriva masoneriei alaturi de masoni si biete maici care nu mai vad invierea in icoane, profesori macinati de sfere prea inalte pentru a mai deslusi pe unde calca pe pamant, detinuti politici, unii deveniti navetisti ferventi in occident inca de pe vremea comunismului, capusati de sicofanti, tutari si bufoni intarziati, escroci si agenti ai neokominternului si serviciilor de informatii, ascunsi, dupa cum spunea batranul profesor Duiliu Sfintescu, sub atatea pseudonime de nu-si mai stiu nici ei numele. In ciuda sinceritatii sentimentelor unora dintre participanti, poate chiar a majoritatii lor, in ciuda prezentei in catalogul tiparit a tuturor alocutiunilor, inclusiv cea a domnului Rubin, in ciuda audierii prelegerii, in engleza sau, dupa caz, in romana, prin traducerea simultana facuta la casti, nici unul dintre bravii romani aflati de fata, unora carora le-au murit bunicii, tatii sau fratii si surorile in inchisori, nu s-a ridicat sa spuna un cuvintel despre procesul de reeducare la care asistau, ca niste aplaudaci la congresele PCR.
Acesta este inceputul sfarsitului sufletesc al barbatilor neamului romanesc, imi spune cu durere Parintele Justin Parvu, intr-o relatare video pe care o voi posta maine pe Roncea.ro. Pana atunci, haideti sa citim o recenzie la sange a Rubinului domnului Puric, pe care am primit-o de la o dreptcredinciosa cititoare a acestui blog. O femeie deci, nu vreunul dintre “adevaratii” “barbati in negru” prezenti la simpozionul de batjocorit martirii romani, carora nici crucile pe care si le fac in exces, de ochii lumii, nu-i mai pot scoate din vraja care-i poseda. Poate comentariul de mai jos va reusi, cu voia lui Dumnezeu!
Rezumat şi comentarii la cuvântarea
„Mucenicia: o perspectivă Iudeo-Creştină” – Dominic Rubin, Moscow
În general orice om care se botează se consideră întru ceea ce se botează, adică întru Hristos. Nu am auzit pe cineva să se numească greco-creştin sau ucraineano-creştin, pentru simplul fapt că ceea ce este mai mic este cuprins în ceea ce este mai mare. Biserica este Trupul lui Hristos-Dumnezeu pe când etnia sau naţionalitatea este simplu guvernată de un Înger, şi este necuviincios să pui numele îngerului înaintea Numelui lui Dumnezeu. În fapt, “iudeo-creştinismul” este o struţocămilă dogmatică: ori eşti încă în Vechiul şi nu ai cunoştinţă de Noul, ori eşti în Noul Testament care l-a împlinit pe Vechiul. Şi-şi, sau nici-nici, sau neti-neti, este un concept shi`it de inspiraţie mistică orientală, procedeu de plăsmuire a unui paradox care nu are a face cu Hristos ori l-am fi primit printre învăţăturile Lui. Auzind aşadar această formulare introductivă auditoriul ar fi trebuit să reacţioneze.
“Această conferinţă are loc în România şi este dedicată temei martiriului. Desigur, pomenirea celor care au suferit pentru credinţa lor ortodoxă sub regimul comunist trebuie să fie de căpătâi în cugetul nostru”. Aceasta este singura frază care se referă la martirii ortodocşi, din întreg parcursul textului. Poate a considerat că simpla menţionare este suficientă pentru întreaga suferinţă a vieţii lor pământeşti şi întreaga slavă a vieţii lor cereşti.
29.10.10
Interviu ATITUDINI. Mărturia Părintelui Justin Pârvu – Trăim într-un veac al minciunii şi al înşelării
Să facem din ţara asta un Canaan de rugăciune
Părinte, spuneaţi că trăim într-un lagăr electronic, chiar dacă noi nu sesizăm şi încă avem impresia că suntem liberi, într-o societate democratică. Credeţi că este vreo diferenţă între acest lagăr şi cel comunist?
Dragii mei, nu este nicio diferenţă. Că este comunism sau neocomunism, că este sub Ceauşescu, sau sub Iliescu, sau sub oricare alt x-ulescu, prizonierul tot prizonier rămâne. De aici putem vedea noi arta şi dibăcia la care au ajuns aceşti stăpâni ai lumii, după cum au reuşit sa transpună în minţile noastre comunismul drept democraţie, cenzura drept libertate, încât au ajuns să desăvârşească această artă demonică, arta minciunii; trăim într-un veac al minciunii şi al înşelării, încât nimic nu mai e autentic, nici noi, ca persoane, nici plantele sau hrana pe care le consumăm, toate sunt modificate şi nefireşti. Se lucrează cu informarea şi dezinformarea în aşa grad, încât nici tu nu mai ştii care este partea reală a lucrurilor. Ca să distingi azi adevărul de minciună e greu şi pentru oamenii duhovniceşti şi cât de cât aşezaţi; este nevoie de o mare atenţie şi trezvie, să ne cunoaştem inamicul ce ne stă înainte. Este însuşi tatăl minciunii şi îşi adună în laboratorul minciunii toate uneltele acestea prin care lucrează şi pe care le compromite neîncetat. Ei folosesc astfel de tehnici pentru un scop foarte important – să inducă confuzia –, aceasta este o armă importantă a sionismului internaţional. Prin îndoială şi confuzie anulezi tot, chiar orice fundament care a stat la baza unei civilizaţii. Adică este o descompunere şi morală, şi spirituală a omului, încât el nu mai există ca fiinţă umană; este o depersonalizare a fiinţei umane. Acesta a fost de altfel şi scopul lor, de a aduce omenirea într-un stadiu de neîncredere. Diavolul, vrăjmaşul de moarte al omului, a reuşit să îl dezmoştenească pe om de toate calităţile cu care a fost înzestrat în rai.
Dar cum poate reuşi fără voia noastră?
Păi, desigur că prin voia noastră; prin neascultarea noastră de poruncile lui Dumnezeu, am lăsat portiţe deschise pentru tatăl minciunii. Cine mai ţine azi seama pentru ce înălţime duhovnicească am fost creaţi şi de ce bogăţie ne facem lipsiţi prin neascultarea noastră? Cine mai ascultă de sfaturile Părinţilor Bisericii? Dacă nu suntem într-un rost duhovnicesc, nu ne aflăm pe o axă bună. Degeaba avem noi raţiuni drepte şi logice, dacă nu îşi au rostul duhovnicesc, sunt fără valoare; nu eşti acoperit de har. Discernământul este sarea Harului dumnezeiesc. Ei amestecă lucrurile şi prezintă unele informaţii reale, unele false, astfel încât să ne slăbească puterea de a discerne. Acesta este, de altfel, scopul lor demonic.
Dacă ajungi să fii prizonierul unei reeducări a minţii, cum reuşeşti să mai evadezi?
Cea mai comună metodă de reeducare, folosită atât de comunişti, cât şi de stăpânitorii de azi, de altfel aceiaşi securişti doar cu altă pălărie, este metoda şedinţelor. Înainte erau şedinţele de partid, acum sunt şedinţe culturale sau simpozioane. În momentul în care a intrat în presa aceasta a şedinţelor şi a strângerilor de mâini, omul începe deja să aibă îndoieli şi să renunţe la crezul său de o viaţă şi astfel să îmbrăţişeze doctrina partidului. Nu deodată. Azi, mâine, poimâine, încet-încet, începe să îşi facă loc în suflet schimbarea concepţiilor pe care le aveai şi aşa toată ciocăneala asta a lor are până la urmă un rezultat pozitiv pentru ei, chiar dacă la început pare o tactică banală.
Ei conduc lumea din umbră, cu un nucleu de oameni, o elită a întunericului şi a răutăţii. Şi noi, dacă am crea o elită duhovnicească am mai putea realiza ceva şi să le stăm împotrivă.
Mai e posibil aşa ceva, când frâiele naţiunii noastre sunt în mâinile altora?
România la ora actuală nu mai este condusă de români, ci de străini, în special evrei şi unguri, care au găsit în ţara noastră o gazdă plăcută din toate punctele de vedere; 
din punct de vedere economic, dar şi din punct de vedere al laşităţii românului. Îţi dă şi papucul din picioare, numai să îl laşi în pace acolo să trăiască liniştit în noroiul şi în greutatea lui. Şi în special aici în Moldova, mai aproape de Răsărit, este o invazie de evrei, ca astfel să poată avea ei un atu în privinţa succesului lor iudaic, să poată avea trecere din zona Occidentului spre Răsărit. Pentru că toate mişcările politice şi teritoriale nu sunt altceva decât un interes viu pentru viitorul lor, nu un viitor de 10-15 ani, ci un viitor cu o perspectivă şi de peste 50 de ani, viitor pe care să-l aibă la îndemână şi să îl pună la dispoziţia neamului lor, spre realizarea unui guvern unic mondial.
Citeam într-o carte câteva metode de manipulare evreieşti. Primul secret sionist este să deruteze cu zvonul opinia publică. Al doilea secret: a înmulţi aşa de tare defectele poporului, obişnuinţele, pasiunile, relaţiile vieţii în comun încât să nu se mai înţeleagă unii cu alţii. Iată rostul minciunii evreieşti.
Şi care credeţi că ar fi rolul ungurilor la noi în ţară de ocupă funcţii atât de importante în fiecare guvernare?
La noi în ţară au condus şi vor conduce minorităţile. Dar nu numai la noi în ţară, toate conducerile mari ale lumii sunt dirijate tot de minorităţi. Ruşii, de pildă, sunt conduşi în cea mai mare parte de evrei. Americanii, tot de evrei. Pentru că aceste două imperii mari pe care se bazează sunt forţa lor militară. Mafia masonică ţine Rusia şi America aşa, faţă în faţă – când prieteni, când duşmani, când binevoitori, când răuvoitori, când în cântece frăţeşti, când în cântece duşmăneşti. Dacă ai să găseşti nişte români puşi în guvern, aceia sunt la ministerele cele mai neînsemnate, la ape, în agricultură, pe la aviaţie. Ungurii niciodată nu ne-au putut avea în sufletul lor şi nici nu ne vor avea, pentru că e ura acestei rase mongole împotriva rasei latine. Dacă am avea nişte oameni de jertfă, poate am avea şi altă soartă, dar bineînţeles că aceşti oameni sunt repede lichidaţi sau intimidaţi. Şi cei care ar mai putea face ceva sunt de altfel oameni foarte obosiţi, fiind suprasolicitaţi. Asta face parte tot din planul lor, să obosească naţia în aşa fel încât să nu mai poată gândi limpede şi să doarmă în momentele cele mai importante. În parlament, de pildă, vorbeşte unul, ceilalţi sforăie. Şi apoi se întreabă oare când o fi trecut legea cutare? Şi ajung să banalizeze lucrurile de vârf.
Asistăm acum la o demascare a masonilor şi a societăţilor masonice şi ei înşişi încep să îşi facă lucrările cunoscute. Cum se explică aceasta?
Păi, la ce să mai stea ascunşi, dacă şi-au atins ţelul? Acum conduc lumea şi mai trebuie şi să ni le închinăm. Acum nu mai au niciun secret.
Sfântul Ioan Maximovici: Pentru ce a fost miluit tâlharul cel înţelept
Astfel povesteşte Sfântul evanghelist Luca despre profund pilduitorul şi înduioşătorul eveniment, despre convertirea şi miluirea de către Hristos a tâlharului spânzurat alături de El, pe crucea de pe Golgota.
Prin ce s-a învrednicit tâlharul de aşa o milostivire? Ce anume i-a provocat Domnului un răspuns atât de prompt şi de hotărât? În iad încă se aflau toţi drepţii Vechiului Testament, incluzându-l şi pe Ioan Botezătorul, însuşi Domnul se pregătea să Se coboare la iad, e adevărat, nu ca să sufere acolo, ci ca să-i scoată de acolo pe cei întemniţaţi.
Nimănui nu-i mai făgăduise Domnul să-l ducă în împărăţia Cerească, chiar şi apostolilor le-a făgăduit să-i ducă în lăcaşurile Sale abia după ce le va pregăti. De ce atunci tâlharul s-a învrednicit primul de milostivirea Domnului, de ce lui i se deschid atât de repede uşile raiului? Să pătrundem în starea sufletească a tâlharului şi să privim situaţia din jurul lui.
Toată viaţa el şi-a petrecut-o în tâlhării şi în crime. Dar se vede că nu pierise conştiinţa în el şi că, în adâncul sufletului, îi mai rămăsese ceva bun. Predania spune chiar că ar fi fost tocmai tâlharul care, în timpul fugii lui Hristos în Egipt, s-a îndurat de Pruncul cel minunat şi nu le-a îngăduit tovarăşilor săi să-L ucidă, împreună cu care năvălise asupra Sfintei Familii fugare spre Egipt. Oare nu şi-a amintit acum de chipul acelui Prunc când a privit cu atenţie la chipul Celui spânzurat pe cruce, alături de el?
De-a fost aşa sau de nu, în orice caz, când tâlharul L-a privit pe Hristos, în el s-a trezit conştiinţa. Acum atârna spânzurat împreună cu Cel Drept, alături de Cel împodobit cu frumuseţea mai mult decât fiii oamenilor (Ps. 44, 3), al Cărui chip era pe atunci fără cinste, dispreţuit mai mult decât toţi fiii oamenilor, Care „nu avea nici chip, nici frumuseţe” (vezi Isaia 53, 2-3). Privindu-L, tâlharul parcă se trezi dintr-un somn adânc. I se dezvălui clar deosebirea dintre Acela şi el însuşi. Acela era drept, fără putinţă de tăgadă, Care îi ierta chiar şi pe chinuitorii Săi şi Se ruga lui Dumnezeu pentru ei – Dumnezeu pe Care îl numea Tatăl Său. Pe când el era ucigaşul multor victime, vărsător de sânge al unor oameni care nu-i făcuseră nici un rău. Privind la Cel spânzurat pe Cruce, el şi-a văzut parcă în oglindă propria decădere morală. Tot ce se ascundea mai bun în sufletul său se trezi şi căuta să răzbată afară. Şi-a cunoscut păcatele, a înţeles că din propria sa vină a ajuns la acest trist deznodământ şi că nu avea pe cine să învinovăţească. De aceea, atitudinea duşmănoasă faţă de împlinitorii torturii – atitudine de care era cuprins tâlharul spânzurat de cealaltă parte a lui Hristos şi, la început, chiar şi el însuşi (Matei 27, 44) – s-a preschimbat într-un sentiment de smerenie şi de zdrobire de sine. El a simţit frică faţă de judecata lui Dumnezeu, care îl aştepta. Păcatul deveni pentru el groaznic şi respingător. În sufletul său, el nu mai era criminal. Dragostea de oameni şi milostivirea se treziră în el. În el se împleteau acum frica pentru soarta sufletului său şi dezgustul faţă de batjocorirea nevinovatului Patimilor. Cu siguranţă că auzise şi înainte de marele învăţător şi Făcător de minuni din Nazaret. Cele petrecute în Iudeea şi în Galileea erau obiectul multor discuţii şi comentarii în întreaga ţară. Mai înainte, ceea ce auzea despre El îi trecea pe lângă urechi. Acum, aflându-se împreună cu El şi în aceeaşi situaţie cu El, tâlharul începea să înţeleagă măreţia morală a Persoanei Sale.
Lipsa de răutate, a-toate-iertarea şi rugăciunea lui Hristos îl zguduiră pe tâlhar. El a înţeles cu inima că alături nu se afla un om obişnuit. Să Se adreseze astfel lui Dumnezeu, în clipa morţii, ca Tatălui Său, nu putea decât Acela Care Se ştia pe Sine cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Să nu Se clatine în învăţătura Sa despre iubire şi atoateiertare, îndurând toată josnicia clevetirilor omeneşti şi răutatea celor cărora le făcuse bine, nu putea decât Cel aflat în cea mai strânsă părtăşie cu Izvorul iubirii, sau Cel Care era El însuşi Acel Izvor.
A apărut Atitudini nr. 13
DIN SUMAR: Viaţa Sfântului Ierarh Ioan Maximovici
Portret
Istoria Bisericii Ortodoxe Ruse în Străinătate (ROCA )
de Sfântul Ioan Maximovici
Despre Sfârşitul Lumii
de Sfântul Ioan Maximovici
Veacul minciunii
Interviu cu Părintele Justin Pârvu
Din Scrisorile maicii Gavrilia Papayannis
Despre frică
Întrebări şi răspunsuri despre ecumenism
de Ioan Vlăducă
Biserica Greciei luptă cu politicianismul şi sionismul
de IPS. Seraphim de Pireu
Scrisoarea Mitropolitului Cosma de Etolia către Sinod despre „Carta Cetăţeanului”
Protest faţă de obligativitatea buletinelor biometrice
Memoriu
Noua paradigmă: către o religie a numărului
de rasofora Neonila
Ultima revoluţie: NOUA ORDINE MONDIALĂ reală împotriva falsei „Noi Ordini Mondiale”
de Saccsiv
Să vindecăm cancerul dinspre interior spre exterior
de Monahia Teofana (continuare din nr. 12)
Pericolul otrăvirii cu aluminiu
de Ioan Vlăducă
Maica Domnului, Comoara pământească şi Mamă adevărată
de Michel Quenot
UE ne mai pregateste ceva: disparitia medicamentelor naturiste
Frunză verde de mălin/Nu bea ceai, ci fă vaccin./Nu mai lua leacuri băbeşti/ Că poate te-nzdrăveneşti./Azi Big Pharma te tratează/Poimâine te-nmormântează :Adio medicină naturistă-UE va interzice medicamentele pe bază de planteDesi nu este foarte mediatizat, targul e ca si facut. Suntem pe cale de a vedea cum toate medicamentele naturiste vor disparea, iar medicilor le va fi interzis sa le mai prescrie.
Big Pharma, organizatia din care fac parte cele mai mari companii farmaceutice, este aproape de finalul bataliei impotriva medicamentelor naturiste. Astfel ca, din 1 Aprilie 2011 toate medicamentele bazate pe plante ar putea fi interzise in Uniunea Europeana, informeaza site-ul gaia-health.com. Si in Statele Unite, abordarea este putin diferinta, insa cu aceleasi efecte devastatoare.
Potrivit site-ului, Big Pharma si Agribusiness au ajus aproape de finalul planului de a detine monopolul pe intreagul domeniu al sanatatii, de la ceea ce mancam, pana la felul in care ne tratam cand suntem bolnavi. “Sa nu aveti dubii, aceasta ne va fura si putina sanatate care ne-a mai ramas ”, scriu jurnalistii gaia-health.
Mai exact, Directiva Europeana privind Medicamentele Traditionale din Plante (THMPD) a stabilit cateva reguli privind modul de folosire a produselor din plante, care pana acum au fost comercializate in mod liber.
Potrivit acestei directive, toate produsele naturiste vor trebui sa treaca prin aceleasi proceduri ca si cele farmaceutice, fara sa tina cont daca o anumita planta sau preparat din plante s-a folosit fara probleme de sute de ani. Costurile acestor proceduri, estimate intre 80.000 si 120.000 de lire sterline pentru fiecare planta, sunt prea mari pentru ca micii producatori, in afara de companiile Big Pharma, sa le poata suporta.
Nu va conta ca o planta a fost folosita cu succes si in siguranta de sute de ani, potrivit noii legi, aceasta va fi tratata ca si cum ar fi un drog, fiindca este folosita in forma naturala si nu este purificata – ceea ce ar schimba complet natura plantei si efectele pe care acesta le-ar avea.
Comentariu: Cat de mult pot urî acesti indivizi nu numai omul ci chiar întreaga creatie a lui Dumnezeu.
Un documentar cutremurator: A fost odata (in) Transilvania – de Manuela Morar. Marturii si filmari despre atrocitatile maghiare la ocuparea Ardealului
A fost odata Transilvania from Victor Roncea on Vimeo.
Un documentar realizat de Manuela Morar. Sursa video si mai multe marturii si informatii, inclusiv fotografii, la Muzeul National al Refugiatilor “Pro Memoria 1940 – 1945″ – http://muzeulrefugiatilor.eu/
28.10.10
Moartea lui Mircea Vulcanescu – de Ion Halmaghi. 58 de ani de la sfarsitul martiric al filosofului. Marturie de la Aiud, loc sfant intinat de masoni
Pe MIRCEA VULCANESCU l-am avut profesor de Etică, la Universitatea din Bucureşti, pe timpul studentiei mele. Lectiile sale, Sâmbata după amiezi, erau pline de dinamism şi originalitate. Venea la cursuri cu fişe, organizate pe probleme şi structurate pe esential, dar prezentarea şi desfăşurarea cursului devenea plin şi fermecător prin nota personală a vorbitorului, care fascina prin volubilitate, originalitate şi perspectiva largă in care încadra orice problemă, ideie sau sistem filozofic. Astfel, fişele sale erau un simplu auxiliar de lucru, căci, in timpul prelegerii, Vulcănescu era un adevărat creiator. Vedeai parcă cum i se grămădesc ideile in minte, şi nu se mai putea stăpâni din iureşul lor. Profesorul avea o impresionantă putere de a surprinde filiatia ideilor, de a scoate la suprafată esentialul şi de a urmări implicaţiile cele mai subtile in diverse domenii de activitate şi gândire. Definiţiile lui erau clare şi cruciale in procesul de înţelegere a unei şcoli filozofice, a unei poziţii etice sau a ideii pe care o dezbătea.
Vulcănescu urmărea cu stringenta logică şi pedagogică semnificatia conceptelor in toate planurile colaterale, dela economie politică, până la metafizică şi teologie. Preocupările lui erau multilaterale, de natură enciclopedică, toate fiind încadrate într’o ierarhie de valori, in care puteau fi sezizate atât contradictiile cât şi armoniile viziunii sale, pe care încerca s’o facă înţeleasă şi cuprinsă într’o filozofie românească pură. Interesul lui imediat era legat de fenomenul românesc. Vorbea şi scria despre Freud, dar căuta să se apropie, să descifreze şi să înteleaga valorile specifice româneşti, din viata şi opera lui Ion Creangă.
Era director al vămilor in Ministerul de Finante, dar scria despre conceptul de spiritualitate, desfăşurat in diferite structuri idiologice. Participa la şedintele Consiliului de Miniştri, însă, in acelaş timp, urmărea cu pasiune războiul din Rusia Sovietică şi scria despre filozofia poporului român şi pozitia creştinului in lumea modernă.
Mircea Vulcănescu este unul dintre geniile enciclopedice ale culturii româneşti; un geniu prodigios şi un practicant al vieţii creştine. După capitularea din 1945, a fost arestat şi el odată cu toti membrii guvernului de atunci şi a fost condamnat pentru vinovatia de a fi sustinut războiul impus de însuşi cei care ne anexaseră din trupul ţării. In terminologica comunistă se făcea şi el vinovat de «dezastrul României».
In închisoare, mai vizibil decât oriunde, a avut ocazia să pună in pratică morala creştină, pe care o propăvăduise dela catedră şi in scrisul său, din cauza condiţiilor speciale de viată creiate de guvernul comunist, cu intenţia de a lichida pe toti prizonierii politici.
Două au fost împrejurarile din viaţa de detinut, despre care pot depune mărturie exactă de situaţia in care s’a găsit: una, in perioada detenţiei dela Jilava, şi, alta, cu privire la moartea lui dramatică in închisoarea dela Aiud.
Parintele Dumitru Staniloae despre asceza ortodoxa si falsa asceza. Asceza crestina nu este o tehnica artificiala si unilaterala
Unirea tainică cu Dumnezeu, spre care duce asceza, nu stă la bunul plac al oricui în orice clipă. Ea este cu totul altceva decât stările de confuză afectivitate, în care se poate transpune cineva când îi place, sau care pot veni peste cineva întâmplător". După parcurgerea drumului ascetic în care fiecare moment este aşezat, nu fără raţiune, la locul lui, mintea trebuie să treacă prin etapa cunoaşterii «raţiunilor» lucrurilor create, cum zice sfântul Maxim Mărturisitorul, şi abia după ce a străbătut şi această fază, însuşindu-şi raţiunile create şi depăşindu-le, pătrunde în lumina unirii şi cunoaşterii tainice. Intrucât această fază de cunoaştere a raţiunilor reale şi de depăşire a lor se înşiră şi ea pe scara ascezei, este evident că unirea tainică cu Dumnezeu, situată la capătul final al acestui urcuş, nu este ceva iraţional, ci ceva supraraţional, nu este o stare dobândită de pe urma unei debilităţi a raţiunii şi a unei ignorări a raţiunilor lucrurilor, ci de pe urma depăşirii tuturor posibilităţilor raţiunii, dusă la suprema forţă şi agerime, ca şi de pe urma cunoaşterii complete a înţelesurilor raţionale ale lucrurilor.
Asceza, ca drum al celei mai riguroase raţiuni practice şi al celei mai depline cunoaşteri a raţiunilor lucrurilor, este dovada că la trăirea unirii cu Dumnezeu nu se ajunge prin ocolirea raţiunii, ci prin folosirea prealabilă a tuturor posibilităţilor ei, pentru ca şi din aceasta să se aleagă firea cu o supremă capacitate de a se face vas al înţelegerii supraumane, comunicate de harul Duhului Sfânt. Dumnezeu este Raţiunea supremă, izvorul raţiunilor tuturor lucrurilor. Mintea care se ridică, în faza unirii cu Dumnezeu, la contemplarea nemijlocită a acestei Raţiuni, trebuie să se fi pregătit pentru înţelegerea acestui sân al tuturor raţiunilor, prin cunoaşterea cât mai multora din ele, deşi nemărginit-mai-multul pe care îl cunoaşte acum pune în umbră modul de cunoaştere de mai înainte.
Pe de altă parte, trebuie remarcat că asceza creştină nu este o tehnică artificială şi unilaterală, care ar produce prin ea însăşi trăirea unirii tainice cu Dumnezeu. O asemenea asceză falsă are ca urmare o încoronare falsă, care se caracterizează prin următoarele semne:
a) ea nu implică nici o condiţie morală, ci este o chestiune de temperament
b) extazul este căutat pentru el însuşi, el fiind scopul suprem;
c) acest fel de extaz este steril, când nu este degradant; omul nu revine din el nici mai instruit, nici mai bun;
d) acest extaz se aseamănă cu o «mână întinsă în vid, din care nu aduce decât neant».
Prima cauză a acestor concepţii eronate despre asceză şi despre culminaţia ei în unirea cu Dumnezeu este părerea greşită că omul are în posesiunea sa toate «mijloacele care-1 pot duce la treapta spirituală supremă şi depinde numai de un anumit antrenament, mai mult sau mai puţin ingenios, pentru a le scoate la iveală.
Spre deosebire de această concepţie falsă, creştinismul socoteşte că la vederea nemijlocită a lui Dumnezeu nu se poate ajunge fără harul dăruit de El, iar pentru primirea acestui har este necesară o perfecţionare morală a întregii fiinţe umane prin necontenitul ajutor dumnezeiesc şi nu ajunge un antrenament pur omenesc pentru a trezi din somnul ei cine ştie ce putere adormită în firea noastră. In creştinism, Dumnezeu nu are o natură asemănătoare cu un obiect, pe care-1 putem cuceri printr-o incursiune omenească dirijată de o tactică bine pusă la punct; El este Persoană şi ca atare, fără o iniţiativă din partea Lui, nu poate ti cunoscut. Iar pentru această autodescoperire a lui Dumnezeu într-o vedere tainică, trebuie să ne facem vrednici în mod sincer, curaţi şi buni. Căci El este mai presus de orice ofensiva ce uzează de forţă sau de şiretenie. Deci asceza creştină este un drum luminat de raţiune, dar nu numai de raţiune, ci şi de credinţă, de rugăciune şi de ajutorul lui Dumnezeu, un drum de-a lungul căruia întreaga noastră fire se purifică de păcat şi se fortifică moral.
( Ascetica si mistica ortodoxa, pag. 13 ).
27.10.10
Inerviu cu reputatul istoric al comunismului, doctorul Florin Matrescu. Despre comunism, globalizare, KGB, Trilaterala si rolul lojilor masonice.
- Dumneavoastră, ca un om care aţi trăit în Occident, cum vă explicaţi susţinerea occidentală a acestor grupări care vor să falsifice istoria reală a comunismului din Europa de Est? - Susţinerea occidentală trebuie tradusă altfel, mult mai simplu: susţinerea lojelor masonice occidentale sau a organizaţiilor paravan ale masoneriei. Absolut toate structurile internaţionale, de la cele militare la cele bancare, justiţia, sunt sub controlul masoneriei mondiale, fie că e vorba de Rit Scoţian, fie că e vorba de Marele Orient. În privinţa explicării comunismului, în cartea mea, Holocaustul Roşu, am descris, şi nu sunt singurul, rolul capital jucat de Marele Orient, însă şi rolul complice jucat de masoneria neagră sau Ritul Scoţian. Şi atunci, cum doriţi dumneavoastră ca un experiment care s-a făcut sub patronajul masoneriei mondiale, care la ora actuală deţine puterea lumii şi pregăteşte experimentul globalizator, cum vă puteţi imagina ca aceşti oameni să blameze comunismul sau să spună adevărul despre comunism? Vreţi să vă spună cum trupa lui Troţki a fost instruită pe terenul lui Rockefeller? Cum a traversat vasul conspiraţioniştilor Atlanticul? Dacă vasul, oprit de englezi, ar fi fost blocat, ar mai fi avut loc revoluţia sau asaltul Palatului de Iarnă? Trebuie spus că erau vreo 500 de oameni. Cu OK-ul dat din SUA, şi prin convorbiri între America şi Anglia, s-a dat drumul vasului lui Troţki şi acelor soldaţi de elită, care au făcut posibilă victoria revoluţiei în Rusia. Cum se explică sprijinul acordat lui Lenin şi lui Troţki? Occidentalii au refuzat azilul politic al familiei ţarului Rusiei - deşi aceştia erau rude cu regele Angliei – şi au finanţat comunismul. Rockefeller şi-a făcut bancă şi făcea forări de ţiţei în Transcaucaz, imediat după luarea puterii de către comunişti. Occidentul a strâns fonduri pentru susţinerea guvernului sovietic. Cum vă închipuiţi să vină astăzi şi să blameze un experiment fără de care împărţirea lumii între cele două sisteme nu era posibilă? Complicitatea Vestului nu este numai una verbală, este o complicitate financiară, din care Vestul a avut de profitat. Pentru asta am scris capitolul „Profitorii”, încercând o disecţie a experimentului comunist.
Vestul este atât de implicat, de la conceperea experimentului comunist şi până la finanţarea lui, punerea în aplicare, susţinerea etc., etc., încât e ca şi cum ai vorbi de funie în casa spânzuratului.
- Vladimir Bukovski consideră că mulţi dintre liderii occidentali sunt de fapt oameni stipendiaţi de către KGB, care ocupă în acest moment poziţii foarte importante în cadrul Uniunii Europene.
- Cred că numărul agenţilor KGB, a celor cu trecut comunist, şi nu unul oarecare, e vorba de troţkişti, maoişti etc, este înfiorător. Este dovedită de exemplu identitatea KGB-istă a lui Romano Prodi, care este în continuare om public. Javier Solana, care la un moment dat a fost secretar general al NATO, are un trecut troţkist. O mulţime de oameni din lumea contemporană are un trecut mai mult decât dubios. Dovedit. Serviciile secrete ar putea să le deconspire identitatea. De ce nu o fac? Asta arată cârdăşia, care merge până la acceptarea totală.
Şeful Krupp-ului, vestitul Beitz, care era membru al Partidului Social Democrat din Germania, îşi făcea concediile la Neptun, şi îl însoţea pe Ceauşescu la vânătoare. Cum vă închipuiţi că Baitz ar fi blamat vreodată regimul comunist din România?
V-am arătat, printr-o scrisoare, demersul făcut către preşedintele Weiszeker şi protestul meu când l-a invitat pe Iliescu la o reuniune, în primul mandat al lui Iliescu. Vă spuneam ce politicos mi-a răspuns Weiszeker, însă nici vorbă de înfierare a trecutului lui Iliescu sau de a lua atitudine împotriva masacrelor lui Iliescu, din timpul revoluţiei sau al mineriadelor, de care tovarăşul Ilici Iliescu este vinovatul numărul 1.
Nişte ţări post-comuniste, infiltrate de agenţi KGB şi de forţe ale fostei nomenclaturi, au devenit peste noapte partenerii lor de alianţe politice (UE), militare (NATO), de organisme financiare internaţionale (FMI, Banca Mondială, etc.). Pentru comportarea Vestului este un lucru absolut firesc. Şi nu uitaţi că oamenii cei mai importanţi la ora asta din România sunt membrii nu numai a unor loji masonice din România, ci sunt capacitaţi concomitent în loji internaţionale. Este imposibil de înţeles altfel longevitatea lui Mugur Isărescu la conducerea BNR. Câţi oameni spun că Mugur Isărescu reprezintă Clubul de la Roma în România, că de curând a fost ales în Comitetul executiv al Trilateralei (organizaţie paravan a masonilor din America Centrală şi de Nord, Europa şi Asia) şi că, sub aceste auspicii, i se permite această longevitate extraordinară? Sau câţi oameni spun adevărul despre Călin Georgescu, despre care se ştie că este secretar general al Asociaţiei Române pentru Clubul de la Roma, căruia i se pregăteşte o catapultare către locurile cele mai înalte? Complicitatea este profitabilă pentru vest, chiar şi în ziua de azi.
- fragment dintr-un interviu acordat revistei VEGHEA, consemnat de Florin Palas
Mănăstirea Voroneţ este mult mai veche decât se credea. Primul aşezământ datează din perioada lui Alexandru cel Bun
Aşezământul monastic de la Voroneţ datează din perioada domniei lui Alexandru cel Bun, cel mai probabil din perioada 1400-1410, arată cercetările recente ale arheologilor suceveni, biserica actuală fiind construită în 1488 de Ştefan cel Mare peste temelia primei biserici distrusă de un incendiu. O echipă de arheologi ai Muzeului Bucovinei, coordonată de Florin Hău şi Ştefan Dejan, a finalizat, sâmbătă, o cercetare arheologică preventivă la Mănăstirea Voroneţ, unde pe traseul vechilor chilii de pe latura de sud a monumentului se va ridica un nou corp de chilii în aceeaşi poziţie topografică.
Arheologul Florin Hău a declarat luni corespondentului MEDIAFAX că cercetările au fost făcute într-o zonă unde au mai fost făcute săpături în perioada 1961-1967 de Radu Heitel şi Nicolae N. Puşcaşu, care la acea dată au avut ca obiectiv principal să afle dacă biserica construită în 1488 de Ştefan cel Mare este prima sau dacă sub aceasta existase una anterioară.
Cercetările din 1967 au demonstrat că biserica lui Ştefan cel Mare este a doua biserică a aşezământului monastic întemeiat la Voroneţ, dar nu se ştia cât de timpurile era biserica anterioară şi se estima că putea data de la 1450.
“Faptul în sine era cunoscut pentru că exista un document din 22 ianuarie 1472 în care apare menţiunea expresă a mănăstirii şi a stareţului Misail”, a spus Hău.
Arheologul sucevean a arătat că cercetările finalizate recent într-unul dintre ansamblurile datând din perioade de dinainte de 1488 arată că acesta datează mult mai devreme decât s-a putut proba.
El a spus că o pivniţă cu laturile de 7,3 metri şi 6,1 metri, cercetată acum, datează de la începutul domniei lui Alexandru cel Bun, cel mai probabil din 1400-1410.
Hău a precizat că în urma analizei s-a stabilit că la Voroneţ a avut loc un incendiu devastator şi se presupune că acesta s-a produs în 1475 sau, cel mai probabil, în 1485, când Baiazid al II-lea a dat foc inclusiv târgului Suceava.
El a spus că la 1485 au ars nu numai biserica veche, cu temelie de piatră şi construcţia din lemn, dar şi construcţiile anexă şi chiliile.
Biserica nouă a fost construită de Ştefan cel Mare între 24 mai şi 24 septembrie 1488, iar în acelaşi an, sau cel mai târziu în 1489, se refac şi chiliile, a spus arheologul sucevean, care a precizat că Ştefan cel Mare nu a făcut decât să refacă, pe aceeaşi fundaţie ce data din perioada lui Alexandru cel Bun, întreaga construcţie, dar şi pivniţa, dar după orizontul tehnicii în care trăia.
Hău a arătat că pivniţa din perioada lui Alexandru cel Bun era acoperită cu grinzi de lemn, iar Ştefan cel Mare a reboltit-o cu două travee semicilindrice axate pe patru piloni de piatră cu cărămidă. Totodată, pivniţei i se adaugă două corpuri anexă la est şi vest.
Lucrările au continuat la Voroneţ în etape ulterioare, cea mai importantă fiind cea făcută de Grigorie Roşca în 1547, când bisericii i se adaugă pridvorul şi pictura exterioară de valoare universală.
Tot la 1547 s-au desfăşurat lucrări şi pe corpul de chilii, a mai spus Florin Hău.
Arheologul sucevean a mai declarat că cercetările evidenţiază că aşezământul monastic de la Voroneţ din vremea lui Alexandru cel Bun era un aşezământ boieresc, şi nu domnesc şi nu exclude ca acesta să fi fost construit de boierul Bîrlă de la Hârlău, un boier important din perioada de final a domniei lui Petru Muşat.
Florin Hău a mai spus că din primăvara anului 2011 vor fi continuate cercetările arheologice în zona Voroneţ pentru a se definitiva modul în care a evoluat planimetric, volumetric şi cronologic întregul ansamblu de pe latura de sud a monumentului.
Hău a explicat că nu se cunoaşte traseul zidului de incintă vechi al mănăstirii, nici unde a existat turnul care marca intrarea în incinta mănăstirii sau turnul original al clopotniţei ansamblului.
“Voroneţ rămâne o provocare maximă, întrucât zona incintei de vest, nord şi est au rămas necercetate din punct de vedere arheologic”, a adăugat Florin Hău.
Ştire Mediafax
Tropar de Duminică, icoană din Bucovina Profundă, cuvinte sfinte şi tâlcuiri româneşti
„Doamne, mort Te-ai numit, Cela ce ai omorât moartea;
în mormânt Te-ai pus, Cela ce ai deşertat mormintele.
Sus ostaşii au străjuit mormântul,
jos pe morţii cei din veac i-ai înviat;
întru tot puternice şi necuprinsule Doamne, slavă Ţie!”
(Sedelnele Glasului 5, de rând în această Duminică, a 23-a după Rusalii).
O reprezentare deosebită a Punerii in mormânt in pictura paleologă târzie a bisericii Sfânta Cruce din Pătrăuţi – Bucovina Profundă.
Sfântul Maxim Mărturisitorul
Cele două sute de capete teologice, I, cap.66 şi 67 (Filocalia românească, vol. II)
(în tâlcuire românească şi cu notele Părintelui Dumitru Stăniloae, trecute în paranteze)
„66. Taina întrupării Cuvântului cuprinde în sine înţelesul tuturor închipuirilor şi tipurilor din Scriptură şi ştiinţa tuturor făpturilor văzute şi cugetate. Căci cel ce a cunoscut taina crucii şi a mormântului a înţeles raţiunile celor mai-nainte spuse; iar cel ce a cunoscut înţelesul tainic al învierii a cunoscut scopul spre care Dumnezeu a întemeiat toate de mai-nainte (Întruparea Domnului este centrul, sensul şi scopul lumii, ba moartea şi învierea lui Hristos sunt numai forma concretă a legii universale în general. Legea întrupării se modelează după legea firii, ba aceasta este întocmită în sfatul dumnezeiesc în vederea aceleia. Lumea este prin natura ei destinată să fie jertfită lui Dumnezeu şi de aceea mântuirea lui Hristos are forma morţii ca jertfă; dar destinaţia aceasta s-a dat lumii în vederea «tainei lui Hristos». Sau pe un plan mai înalt, voluntar şi duhovnicesc, Hristos împlineşte o lege, pe care, involuntar şi natural, trebuie să o împlinească toată zidirea. E o lege supremă, după care tot ce e muritor trebuie să moară pentru a primi nemurirea, neputând coexista elementul muritor cu cel nemuritor în aceeaşi fiinţă, sau creatul cu funcţie activă cu necreatul primit ca dar. Sau altfel, orice făptură ori se mistuie duhovniceşte ca omagiu adus lui Dumnezeu, dacă vrea să trăiască prin El, sau e omorâtă de păcat şi de pedeapsă. Ea trebuie să aleagă o moarte: sau moartea spre viaţă, sau moartea spre moarte).
67. Toate cele văzute (fenomenele) se cer după cruce, adică după deprinderea de-a stăvili afecţiunea faţă de ele a celor ce sunt duşi prin simţuri spre ele (este explicarea cuvântului paulin: «Mie lumea s-a răstignit». Dar nu numai prin voinţa mea de-a le socoti moarte, ci prin faptul că mă învaţă să constat că toate se veştejesc şi pier, ceea ce îmi domoleşte pasiunea faţă de ele. Lumea făpturilor mi se răstigneşte într-un mod foarte obiectiv: prin faptul că toate sunt prin ele însele moarte, prin aceasta vrea să creeze în mine deprinderea – aptitudinea – de a mă reţine de la afecţiunea faţă de ea, de-a ieşi din relaţia care mă leagă de ea, «se cere» după această deprindere a mea de-a o răstigni. Această deprindere e crucea prin care omor afecţiunea mea faţă de ele, sau prin ea le omor pe ele pentru mine).
Iar cele inteligibile (noumenele), toate au trebuinţă de mormânt, adică de nemişcarea totală a celor ce sunt purtaţi spre ele de minte (cele inteligibile se cer şi ele, prin caracterul lor definit şi relativ, după mormânt. Iar mormântul este nemişcarea minţii noastre către ele. După ce le-a cunoscut, mintea se opreşte de-a cugeta la ele. Toată activitatea ei naturală încetează, aşteptând în ea lucrarea lui Dumnezeu prin care să-L cunoască pe El nemijlocit. Pe acestea nu s-ar putea spune că le-a îngropat afară de sine, odată ce le-a cunoscut. Dar numai cugetând la ele, le-a îngropat în sine, fiindu-i totuşi bune la agerirea ei, prin care va cunoaşte mai uşor raţiunile lor în Dumnezeu). Căci împreună cu afecţiunea şi cu mişcarea aceasta fiind înlăturată şi lucrarea şi mişcarea naturală îndreptată spre cele create, răsare Cuvântul singur, existând de Sine, ca ridicat din morţi, circumscriind toate cele ce au provenit din El. Acum nimeni nu mai e legat de El prin relaţie naturală, căci după har, dar nu după fire se efectuează mântuirea celor ce se mântuiesc (toate trebuie să moară pentru noi, realităţi fenomenale şi noumenale, pentru ca Hristos să se ridice pentru noi singur din toate aceste lucruri moarte. Învierea fiind o stare transcendentă întregii existenţe şi activităţi naturale, toată aceasta trebuie să moară în noi, aşadar întreg omul fenomenal şi noumenal, ca să putem ajunge la ea prin har. Hristos «le circumscrie» pe toate în sine, dar nu le desfiinţează; le ridică pe planul relaţiei prin har cu El, adică le mântuieşte prin iubirea Lui, nu prin puterile lor naturale) ”
sursa: Bogdan Bratuvia: Bucovina Profunda
26.10.10
Sfantul Ioan Damaschin despre chipul cel nefacut de mana al Domnului (Mandylion)
Lui Dumnezeu celui nevăzut, şi fără de trup, şi nescris împrejur şi nealcătuit, cine poate să facă asemănare? Aşadar a-L închipui pe Dumnezeu este desăvîrşita nebunie şi păgînătate. Drept aceea, în Legea Veche nu era obişnuită închinarea icoanelor. Dar, de vreme ce Dumnezeu, pentru milostivirea milei Sale, S-a făcut om cu adevărat pentru mîntuirea noastră, nu precum i S-a arătat lui Avraam, în chip de om, nici precum proorocilor, ci după fiinţă S-a făcut om cu adevărat şi a umblat pe pămînt şi cu oamenii împreună a petrecut; a făcut minuni, a pătimit, S-a răstignit, a înviat, S-a înălţat şi toate acestea întru adevăr s-au făcut şi s-au văzut de oameni, s-au scris spre pomenirea noastră şi învăţătura celor ce n-am fost atunci de faţă; ca, cei ce nu am văzut, dar am auzit şi am crezut să dobîndim fericirea Domnului. Însă, de vreme ce nu toţi ştu carte, nici se îndeletnicesc la citire, Părinţii au socotit ca oarecari isprăvi să se scrie în icoane, spre scurtă aducere aminte. Cu adevărat – de multe ori, neavînd noi în minte patimile Domnului, dar văzînd icoana răstignirii lui Hristos şi venind întru pomenirea mîntuitoarei patimi – căzînd ne închinăm nu materiei, ci Celui ce este închipuit în icoană, precum nu ne închinăm nici materiei Evangheliei, nici materiei Crucii, ci chipului. Pentru că ce deosebire are crucea ceea ce nu are într-însa chipul Domnului de ceea ce îl are?[1] Aceasta se înţelege şi pentru Maica lui Dumnezeu, căci cinstea ce i se face se aduce la Cel ce S-a întrupat dintr-însa. La fel şi isprăvile sfinţilor bărbaţi ne îndeamnă pe noi spre bărbăţie şi rîvnă şi spre urmarea faptei celei bune a lor şi spre slava lui Dumnezeu. Căci[D1] , precum am zis, cinstea care se aduce către cele bune împreună-slugi are arătare a dragostei celei către Stăpînul cel de obşte şi cinstea chipului trece la acela al căruia este chipul. Însă[D2] această predanie este nescrisă, precum şi a ne închina spre Răsărit şi a ne închina Crucii şi alte multe asemenea acestora. Se aduce încă şi oarecare istorie, anume că Avgar, care împărăţea peste cetatea Edesenilor, a trimis zugrav ca să zugrăvească chipul Domnului asemenea. Şi, neputînd zugravul pentru strălucirea feţei care lumina, Însuşi Domnul mahrama pe faţa Sa cea dumnezeiască şi făcătoare de viaţă punînd, a întipărit pe mahramă chipul feţei Sale şi aşa l-a trimis lui Avgar care îl poftea.[D3] [1] Nici una adică. (n. Tr.)
[D1] Vasilie, cuvîntul la cei 40 de mucenici; acelaşi, la cuvîntul pentru Sfîntul Duh, cap. 18
[D2] Închinarea icoanelor este din predanie; v. Sf. Vasilie, cuvîntul pentru Sfîntul Duh, cap. 27 şi Evagrie Sholasticul, Istoria Bisericească, cap. 27
[D3] Textul scrisorii Mîntuitorului către Avgar al Edessei este cel mai vechi text al literaturii Syriace Creştine.
Nu va injugati la jug strain cu cei necredinciosi
II Corinteni 6
12 Voi nu vă strimtoraţi întru noi, dar noi ne strîmtorăm
întru inimile voastre.
Voi - zice - încăpeţi toţi în inima mea cea largă fără vreo strîmtorare, cu toate că sînteţi atît de mulţi la număr. Eu însă am multă strîmtorare în inima voastră şi nu pot încăpea cu îndestulare, măcar că sînt unul singur. Adică: Eu - zice - vă iubesc cu covîrşire, însă voi mă iubiţi şi mă aveţi întru sine-vă cu strîmtorare.
13 Arătaţi şi voi aceeaşi răsplătire! Vă vorbesc ca unor copii ai mei:
Lărgiţi şi voi inimile voastre!
Zice: Arătaţi şi voi către mine aceeaşi răsplătire a dragostei cum am eu către voi, şi lărgiţi-vă şi voi către mine precum şi eu către voi. însă Apostolul arată că răsplătirea aceasta a dragostei este datorie pentru ei, căci zice: Ca unor fii vă zic aceasta, adică nu cer vreun lucru mare de la voi, pentru că eu sînt părinte duhovnicesc al vostru iar voi fiii mei duhovniceşti; de aceea, cer ca o datorie să fiu iubit, fiindcă fiii sînt datori din fire a-şi iubi tatăl.
14 Nu vă înjugaţi înjug străin cu cei necredincioşi!
Pentru a nu părea că a spus cele de mai sus pentru sine, Apostolul arată aici că cere şi are trebuinţă de dragostea lor pentru folosul lor înşişi, ca şi cum le-ar zice aşa: O, Creştinilor, aceasta este a mă iubi voi: a nu vă amesteca cu cei necredincioşi şi a nu vă pleca în partea lor! Şi nu a zis: „nu vă amestecaţi", ci: „nu vă înjugaţi în jug străin", adică: Nu nedreptăţiţi dreptatea, nu vă plecaţi şi nu vă împătimiţi cu cei necredincioşi în lucrurile ce nu sînt legiuite şi cu drept cuvînt! Căci „înjugare în jug străin" se zice la cumpănirea cea nedreaptă, cînd o parte a cumpenei se pleacă, şi atîrnă şi nu stă în asemănare şi în dreptate.[1]
( [1] Iar Fotie zice că „înjugare în jug străin" mai înseamnă şi aceasta, anume ca nu se cuvine a ne amesteca cu cei necredincioşi şi cu cei străini, precum porunceşte şi Legea cea Veche a lui Moisi, zicînd: „Nu vei pune dobitocul în jug străin!"' {Deuteronomul 19:19), cuvinte prin care arată că nu se cuvine a amesteca dobitoacele cu cele de alt neam, nici pentru a naşte, nici pentru altă oarecare lucrare. însă, prin dobitoacele necuvîntătoare, legiuieşte că noi, Creştinii drept-slăvitori, oameni cuvîntători, se cuvine a ne feri în tot chipul de unire;; 5 împărtăşirea celor de altă credinţă şi de alt neam, neînsoţindu-ne cu dînşii prin nuntă, nici luîndu-i ajutor la vreo lucrare duhovnicească, fiindcă unii ca aceştia vor strica ostenelile noastre, în loc să le folosească. Pentru că ce trebuinţă este să amesteci tu, drept-slăvitorul Creştin, evghenia [„nobleţea", n. m.] credinţei tale cu mincinoasele odrasle ale relei-credinţe?" (din Amfdohia, întrebarea 242). Iar Teodorit tîlcuieşte aşa: „Nu urmaţi celor ce injugă boi cu cele străine şi apleacă cumpăna, cinstind amăgirea necredincioşilor mai mult decît dreptatea noastră!" (n. aut.) )
Vezi şi subînsemnarea zicerii „ca să fiţi curaţi şi fără prihană" (Filipeni 1:10).
Căci ce însoţire are dreptatea cu nelegiuirea,
Aici, Apostolul cumpăneşte fapta bună şi evghenia [„nobleţea", n. m.] Corintenilor cu răutatea necredincioşilor. Şi - precum un părinte, văzîndu-l pe fiul său că se întîlneşte şi petrece cu oameni răi şi stricaţi, îi zice: Fiule, ce unire are evghenia ta cu netrebnicia oamenilor acelora? - tot aşa zice şi Pavel către Corinteni: O, duhovniceştii mei fii, voi sînteţi aievea şi cu totul dreptate şi faptă bună, iar necredincioşii aceia sînt cu totul răutate şi nelegiuire, deci ce însoţire şi împreună-petrecere aveţi să faceţi cu ei?
15 sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce unire are Hristos cu Veliar,[2]
( întru alte izvoade se scrie „Velial". Iar mult-învăţatul Coresi, avînd ştiinţă de limba evreiască, zice că „Veliar" va să zică „fără jug", „fără stăpînire", ca unul ce nu s-a supus jugului şi stăpînirii lui Dumnezeu, căci zice: „Pune-voi scaunul meu deasupra norilor şi voi fi asemenea Celui prea-înalt!" Iar „Veelzevul" se tălmăceşte „dumnezeu al muştelor", adică al celor neputincioşi şi care aleargă către putorile patimilor ca muştele. Iar „demon" se numeşte de la „deio", adică „învăţ", căci este înţelept a face rău sau a fi iscoditor şi a înfricoşa - după Evsevie. Iar „Satana" va să zică „potrivnic" sau „curgere a nopţii". Iar „Asmodeu" se tălmacese , judecată a zidirii", fiindcă îi munceşte pe cei răi. Iar „diavol" se zice de la „clevetire", caci cleveteşte pe Dumnezeu către oameni şi pe oameni către Dumnezeu.
Iar că cele potrivnice nu se pot uni niciodată adeverează şi Dumnezeu, zicînd prin Ieremia: „Ce e paiul către grîu?" (capitolul 23:28). Zice şi înţeleptul Sirah: „Ce va împărtăşi lupul cu mielul'? Aşa şi cel păcătos cu cel bine-cinstitor de Dumnezeu. Ce pace va fi între hiena si caine? Şi ce pace are cel bogat cu cel sărac?" (capitolul 13:20, 21) Şi iarăşi: „Cum se va intovărăşi oala de pămînt cu căldarea? Căldarea va izbi oala, şi oala se va sparge" (13:3).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
