LEPADAREA DE ,,BANDITI". Istoricul Emilia Corbu: De ce nu putem cerceta intreaga istorie a Romaniei? Ce stiu ei si noi nu stim?

Desele intervenţii ale unor instituţii şi personalităţi evreieşti cu privire la cenzurarea manifestărilor culturale sau de cercetare istorică privitoare la evenimente, personalităţi sau persoane din perioada interbelică sau din cel de-al doilea război mondial din România sunt neconstituţionale şi încalcă suveranitatea poporului român.

Constituţia României prevede:

ARTICOLUL 2
(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.
(2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

In DEX ni se explică foarte clar ce înseamnă cuvântul suveranitate:
suveranitate - SUVERANITÁTE s.f. Calitatea de a fi suveran, de a dispune liber de soarta sa; independenţă; putere supremă. * Suveranitate naţională = independenţa unui stat faţă de alte state. Suveranitate de stat = supremaţie a puterii de stat în interiorul ţării şi independenţă faţă de puterea altor state. – Din fr. souveraineté. Suveranitate ≠ dependenţă.

Istoria românilor aparţine poporului român. Este suma faptelor strămoşilor lor. Prin urmare doar poporul român poate hotărâ ce anume interzice sau cenzura din istoria sa. Dar cum istoria este ştiinţa trecutului niciodată nici un popor nu a cenzurat cercetarea istorică. De ce ar trebui să o facă tocmai acum? Cu atât mai mult cu cât d-abia în ultimii zece ani a expirat termenul prin care anumite arhive sunt deschise după 50 de ani.

Reclamarea de curând a unei emisiuni a d-nei Eugenia Vodă este ultima dintr-un şir de evenimente culturale româneşti cenzurate, listă care creşte pe zi ce trece. Tot în acest an aceeaşi indivizi au reclamat la Berlin filmul ,,Portretul luptătorului la tinereţe,,. Cu câţiva ani în urmă au reuşit închiderea expoziţiei ,,Destine de Martiri,,.

Dacă aceste evenimente culturale ar fi avut loc în Israel atunci evreimea avea dreptul să protesteze. In România protestul lor încalcă suveranitatea poporului român. Doar românii au dreptul să aplice ,,damnatio memoriae,, criminalilor de război. Dar condamnarea publică nu anulează dreptul istoricilor la cercetarea de specialitate. Comunismul a fost condamnat public dar nu a fost interzis. Or, în timpul comunismului au fost omorâţi sute de mii de români. Dar comunismul este şi va fi mai departe o temă de cercetare istorică, sociologică, ideologică, artistică, dacă vreţi. Şi aşa va rămâne.

Recunoaşterea holocaustului în România nu este sinonimă cu aruncarea la gunoi a istoriei românilor şi nici cu politica pumnului în gură.

Iar dacă se cere cenzurarea unor epoci şi personalităţi din istoria românilor atunci aceasta trebuie să fie reciprocă şi internaţională. Nu am auzit până acum ca în istoria poporului evreu să fie condamnaţi public bancherii care l-au finanţat pe Hitler la începutul ascensiunii lui politice. Nu am auzit să fie condamnaţi nici evreii comunişti implicaţi activ la instaurarea unui regim criminal în Europa de Est. Nu am auzit ca Ungaria să comdamne public şi să interzică acele personalităţi a căror activitate a vizat uciderea a sute sau poate mii de români.

De ce doar românii să fie nevoiţi să scoată din istoria lor un capitol despre care nu cunosc mare lucru. Nu ştim dacă au fost buni sau răi. Nu avem date concrete despre aşa-zisele crime. In timpul comunismului cercetarea ,,Mişcării Legionare,, nu a fost posibilă. D-abia acum după 1989 existau premisele cercetării obiective a acesteia. Dar văd că nici acum nu se poate. Atunci nu au vrut comuniştii, acum nu vor evreii. Şi unii şi alţii vor lepădarea de ,,bandiţi,,. Aşa! Fără cercetare, fără judecată!

Ce ştiu ei şi noi nu ştim?

Mladite alese ale Sfantului Andrei. Istoricul Gheorghe Nistoroiu face o evocare de suflet: poetul basarabean ortodox Andrei Ciurunga

ANDREI CIURUNGA, poet, prozator, deţinut politic basarabean.

“ Venim spre viaţă limpeziţi de plângeri

şi tineri de sub iernile ce-au nins,

căci peste toate câte-au fost înfrângeri,

ne-am scuturat de moarte şi-am învins.”

Andrei Ciurunga s-a născut la 28 noiembrie 1920 cu versul, aşa cum cerul s-a născut cu sfinţenia, aşa cum soarele s-a născut cu lumina, aşa cum pământul s-a născut cu izvoarele, aşa cum pădurea s-a născut cu verdele ei fascinant, aşa cum florile zâmbesc în miresmele lor îmbietoare, aşa cum harul este împodobit în libertatea sa.

Andrei Ciurunga a debutat ca elev sub numele său adevărat de Robert Eisenbraun,în anul 1932 în revista Liceului Ion Voevod din Cahul cu o poezie dedicată Unirii Principatelor.

În primăvara anului 1947, figura ca redactor la ziarul brăilean “Ancheta”, când şi-a “permis” să strecoare la tipografie câteva zeci de exemplare din placheta sa “Poeme de dincoace”. Cum unele poezii aveau caracter “duşmănos” a atras vigilenţa proletară, care a dispus arestarea sa în Februarie 1950 şi anchetarea în privinţa broşurii incriminate. Nu s-au găsit probe dar, securitatea şi-a amintit de volumul “Cântece de dor şi de război”, tipărit la Chişinău în timpul războiului. A fost acuzat abuziv de “crimă contra păcii” şi condamnat la 4 ani de temniţă. Închis mai întâi la Jilava, apoi în aproape toate coloniile de muncă ale Canalului Dunărea- Marea Neagră, la Peninsula, Coasta Galeşului şi Poarta Albă. Poezia a fost pentru el o Mărturisire de credinţă, iar pentru zecile şi sutele de mii de confraţi arestaţi suportul moral, cuminecarea zilnică.

Poeziile sale (cele mai multe) le-a scris cu pană de fulger, pe frunţile asudate ale camarazilor de suferinţă, alăturându-se celorlalţi doi titani ai Universului liric- concentraţionist: Radu Gyr şi Nichifor Crainic- Voievozii poeziei martirice.

Cu suferinţa şi dorul, cu rugăciunea şi jalea, cu nădejdea şi creaţia sa, a străbătut Ţara de la un capăt la altul, din închisoare în închisoare, alinând, bucurând şi salvând sute de mii de deţinuţi politici de la sinuciderea moral-religioasă. Altele (puţine la număr) au fost “scrise” cu acul şi aţa pe un petec dintr-o cămaşă. “ Venim spre viaţă limpeziţi de plângeri/ şi tineri de sub iernile ce-au nins,/ căci pentru toate câte-au fost înfrângeri,/ ne-am scuturat de moarte şi-am învins. “

Cătrănit de soarta-i vitregă, frânt de destinul Basarabiei iubite, poetul pribegeşte peste tot, pe oriunde, nu ca Fiul risipitor, ci ca un Gligore Fărăţară, prinzându-se ca un scai de nădeje, poate, poate, va întâlni izbăvirea undeva...

“ De-un car de ani mă tot numesc aşa/ bătrânii brazi pe care-i ţin de neamuri,/ aghezmuind pe jos, în calea mea,/ cu lacimi de răşină de pe ramuri.// Când urc pe munte, sus, printre păduri,/ aud, de sub a crengilor povară,/ cum mă îndeamnă nevăzute guri:/ -Rămâi la noi, Gligore Fărăţară.// Dacă mă prinde-al Dunării şuvoi/ cu spume albe ce se sparg în valuri:/ -Gligore Fărăţară, hai cu noi!/ mă cheamă glasul apei dintre maluri.// Iar când pornesc smerit spre cimitir/ să mai îngrop câte-un copil de ceară:/ mă trag de mână morţi mei în şir:/- Mai stai cu noi, Gligore Fărăţară.// Privesc în brazdă: plugul nu-i al meu./ Fac ochii roată: nu-i a mea moşia,/ şi parcă, Doamne, nu mai sunt nici eu,/ nici Gheorghe, nici Ileana, nici Maria.// Vara cosesc- n-am pâine la iernat,/ cresc iarna boii ca să-i pierd la vară/ şi-mi cară hoţii ţara hat cu hat,/ eu rămân tot Gligore Fărăţară.// Mă uit spre cer, dar nu-l mai văd senin,/ aş întreba- şi nu cutez a spune:/ -Oare şi cerul s-a întors străin/ sau mi-e surată zarea de cărbune?// Şi tot aştept cu fiecare nor/ să se descarce-a ploilor pornire/ şi de pe faţa dreptului ogor/ să spele apa strâmba rânduire.// Apoi va scoate Dumnezeu din sân/ hrisovul vechi, pecetluit cu ceară,/ să-l întărească iarăşi de stăpân/ pe robul său Gligore Fărăţară.// Voi şti atunci că plugul e al meu,/ a mea cu toate brazdele moşia/ şi voievod pe toată holda eu/ şi Gheorghe şi Ileana şi Maria…(Gligore Fărăţară).

În vara anului 1954, în urma unei percheziţii efectuate în colonia Peninsula, i-au fost găsite în paiele din saltea hârtiile cu poezii. A fost trimis disciplinar la Brigada “0”, cu regim sever de exterminare. Eliberat în anul 1954, poetul nu se “cuminţeşte” şi difuzează poemele de la Canal. În momentele de dor de Basarabia şi Bucovina scrie poemul Daniil Sihastru.

“ Ajuns în vale pe un râu în spume,/ aşa cum scris-a pana de poet,/ bătrânul Ştefan glăsui încet/ către sihastrul ce-a fugit de lume:/ -Când am simţit pe-al ţării trup nepace/ m-am răsucit la Putna în mormânt/ şi-am răsturnat cinci veacuri de pământ/ de pe pieptarul meu, să vin încoace./ Au mă sminteşte ochiul ce se bate/ sau nu-mi ajută mintea să dezleg?/ Hotarul drept vi l-am lăsat întreg/ şi aflu-acum Moldova jumătate./ Vândut-aţi oare hoardelor de-afară,/ în târgul vremii una din moşii?// Eu nu cunosc pe lume avuţii/ să-mi poată preţui un colţ de ţară./ Sau nu cumva pe platoşe oţelul/ a ruginit prin sutele de ani,/ de-au spart zăgazul vechii mei duşmani/ şi-au slobozit din suliţe măcelul?// De ce nu bate ceasul de vecernii/ în pieptul Putenei-clopot necuprins?/ Au taci şi tu, bătrâne? Sau ţi-au stins/ făclia vieţii, viscolele iernii?// Târziu abia, în noaptea de cărbune,/ cu ochii grei de-atâta nepătruns,/ s-a indurate sihastrul cu răspuns:/ -Măria Ta, eram în rugăciune.// Ci nu păstra în inimă sminteală,/ că nu plăieşii şi-au ieşit din minţi/ precupeţind Moldova pe arginţi,/ cum le-ai adus la cuget bănuială.// Ei zac în lanţuri, lângă hăul mării,/ şi trag în juguri puse de călăi./ Bicele însă nu le ţin ai tăi/ şi mâna ce izbeşte nu-i a ţării.// Potop cumplit de neamuri fără cruce/ se năpustesc acum spre crucea ta,/ dar în zadar se-ncrâncenă sub ea/ căci prea e sus- şi nu pot s-o apuce.// Măria Ta, înseninează-ţi faţa,/ puşcaşii n-au uitat să de-a la semn,/ ci doar aşteaptă chiot de îndemn/ să rupă lanţul şi să ia sâneaţa.// Atunci vor arde ţestele duşmane/ cu vâlvătăi de sânge şi de fum/ şi nu va fi zăgaz pe nici un drum/ să ne oprească iureşul Ştefane.// Şi-ţi vom zidi biserică frumoasă/ sub nesfârşitul cerului safir/ să intre Neamul tot sub patrafir/ ca să-l primeşti, cuminecat, acasă.// ( poemul Daniil Sihastru)

Cuvantul Parintelui Justin Parvu pentru romani la Sfantul Andrei, Apostolul Neamului

Roncea.ro

Interviu inedit cu Elena Codreanu, sotia sefului Miscării Legionare. Despre omul Corneliu Zelea Codreanu. VIDEO

Elena Codreanu, nascuta la 1/2 decembrie 1902 in Dedulesti, Braila. Licentiata in litere. A fost arestata in 1935. Intrnata in 1945 in lagarul de la Caracal pentru 5 luni. A fost internata de catre Directia Generala a Securitatii in 1950, apoi de catre DRSS Prahova pentru 24 de luni, internare prelungita cu alte 24 de luni in 1953. A executat pedeapsa in in chisorile Targsor, Mislea, Culmea, Botosani, Arad, Oradea, Dumbraveni 2 si Jilava. Dupa eliberare, a primit domiciliu obligatoriu la Latesti, de unde s-a eliberat in 1964. Informatii din fisele matricole penale din AANP. A trecut la Domnul in 5 septembrie 1994.

Uciderea Capitanului Miscarii Legionare, Corneliu Codreanu: sugrumat, impuscat, ars cu acid sulfuric, bagat in beton. Mircea Eliade despre aceasta crima in Noaptea de Sanziene si Gabriel Stanescu despre Camuflaje ale imaginarului

Parintele Arsenie Boca, intr-o evocare de exceptie a doamnei Aspazia Otel Petrescu. VIDEO

- interviu realizat de Florin Palas pentru revista Veghea

Aparitie editoriala de exceptie: Martiri si marturisitori romani din secolul XX. Inchisorile comuniste din Romania

Autor: Fabian Seiche, Editura Agaton, 2010, 607 pagini

“O carte care iti va rascoli sufletul. Din sirul celor enumerati in aceste pagini am cunoscut multi. Am baut impreuna din paharul amaraciunii, ne-am rugat impreuna. Am retrait momente sublime, cu toata inimaginabila suferinta prin care a trebuit sa trecem.

Omeneste gandind, cine poate sa inteleaga oceanul de ura ce a zamislit atata suferinta, atata jale, atatia morti. Cum sa pricepi spiritul de jertfa, de dragoste fata de cel de-alaturi, daca nu te-a patruns sfatul Mantuitorului: “Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc…” (Mt.5,44) si mai ales indemnul Apostolului Pavel: “Dragostea toate le rabda, toate le crede, toate le nadajduieste, dragostea nu cade niciodata!”. De seninatatea cu care au intampinat martirii nostri tot soiul de chinuri, nascocite de minti bolnave aflate sub porunca lui lucifer, cum sa ne mai miram?… Ei sunt temelia de granit pe care neamul nostru se va ridica.“

(Ilie Tudor, fost detinut politic)

- aparitie editoriala semnalata de Apologeticum

Profitorii inventarii antisemitismului musca din nou. Eugenia Voda si Ion Cristoiu, acuzati de promovarea la TVR a "fascistului" Corneliu Codreanu

O scrisoare de protest a fost trimisă preşedintelui TVR şi ambasadorilor la Bucureşti din SUA, Germania, Anglia, Israel şi Franţa faţă de o emisiune realizată de Eugenia Vodă şi difuzată pe TVR 1, şi unde ziaristul Ion Cristoiu l-a prezentat pe Corneliu Zelea Codreanu drept un personaj romantic.

Istorici şi sociologi, printre care Dinu Adam, Radu Ioanid şi Dorin Tudoran, dar şi mulţi reprezentanţi din comunitatea evreiască i-au acuzat pe cei doi de "neadevăruri istorice" care ignoră "caracterul fascist şi terorist" al Gărzii de Fier.

Semnatarii i-au cerut lui Alexandru Lăzescu, preşedintele-director general al Televiziunii Române, să se delimiteze de afirmaţiile făcute în timpul emisiunii respective, din 21 noiembrie.

Vă redăm integral scrisoarea mai jos:

Domnule Director,

Am aflat cu îngrijorare de difuzarea pe primul canal al Televiziunii Române a unei emisiuni realizate de dna Eugenia Vodă şi difuzate pe TVR 1 la data de 21 noiembrie 2010, în cadrul căreia jurnalistul Ion Cristoiu a făcut unele afirmaţii inacceptabile cu privire la "moralitatea" lui Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul mişcării legionare din România, personaj pe care l-a prezentat ca
erou romantic.

Dorim să vă atragem atenţia că afirmaţii de genul celor făcute în cadrul acestei emisiuni sunt nu doar încercări de acreditare a unor neadevăruri istorice, ci şi ofense la adresa memoriei victimelor mişcării legionare din România. Dl. Ion Cristoiu, care se declară ca ziarist discipol al lui Nae Ionescu, ca şi gazda sa, dna Eugenia Vodă, ignoră caracterul fascist şi terorist al acestei grupări politice, contribuţia ei la pregătirea Holocaustului din România, responsabilitatea ei (şi a liderului ei) pentru asasinarea unor oameni nevinovaţi, între care şi personalităţi ale vieţii politice şi culturale româneşti din perioada interbelică. Difuzarea unei asemenea emisiuni nu poate crea decât confuzie şi derută în contextul politic şi economic actual.

Vă solicităm de aceea, domnule director, ca instituţia publică pe care o conduceţi să se delimiteze în mod ferm de afirmaţiile făcute în emisiunea amintită şi să sancţioneze pe cei care sunt răspunzători profesional pentru producerea şi difuzarea ei. Secvenţe edificatoare din această emisiune pot fi văzute la adresa http://www.youtube.com/watch?v=Ks0mqFIkycg.

Dinu Adam, scriitor; Gheorghe Câmpeanu; Vera Câmpeanu; Alexandru Florian, sociolog; Mihai Dinu Gheorghiu, sociolog; Radu Ioanid, istoric; Maximilian Mario Katz, economist; Marius Lazăr, sociolog; Liviu Rotman, istoric; Michael Shafir, politolog; Dorin Tudoran, scriitor.

Lista pentru semnarea acestei scrisori a fost lăsată deschisă.

Scrisoarea a fost adresată şi lui Iulian Fota, Consilier pentru Securitate Naţională, precum şi ambasadorilor Mark Gitenstein, Ambasada Statelor Unite, Martin Fergus Harris, Ambasada Marii Britanii, Henri Paul, Ambasada Franţei, Andreas von Mettenheim, Ambasada Germaniei, Dan Ben-Eliezer, Ambasada Israel.

Alexandru Cupola - Cotidianul

Revista ATITUDINI: Inedit: Parintele Arsenie Boca – Comentariu la Pateric

Însemnări din manuscrisele de la Sinaia

Despre ispite

Avva Antonie: Ridică ispitele şi nimeni nu este carele să se mântuiască.

Adică fără ispite nu te poţi mântui.

Mântuirea înseamnă un alt mod de a trăi, dobândirea altei firi, nu aceasta care o avem. Pentru că aceasta trebuie toată topită, scărmănată, omorâtă prin tot felul de ciopleli, altfel nu e cu putinţă să crească firea după Dumnezeu. Mântuirea e imposibilă fără ispite pentru că numai cu prilejul lor ne cunoaştem; dându-ţi seama de greşeli şi felul cum puteai să rezolvi, adică cunoscând ceva în vremea ispitei, tot e ceva, adică este un început spre creşterea duhovnicească (aceasta în cazul încercării când ţi se face îndreptare).

Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni, ci fiecare se ispiteşte de pofta sa (cuvântul Sfintei Scripturi). Ispitele au rostul:

1. De a ne umili, de a ne compromite chipul nostru cel iubit de noi, ochişorii noştri, în ochii noştri, în viaţa aceasta.

2. Dau prilejul să te cunoşti mai bine şi să-ţi pierzi încrederea în tine însuţi, şi te fac să alergi la cineva mai tare ca tine, la Dumnezeu.

3. De aceea îngăduie Dumnezeu ispitele, că ele au însuşirea de a ne observa mai bine răutăţile noastre.

4. Ispita este indicatorul care dovedeşte mărimea duhovnicească la care eşti.

În încercări (ispite) îţi trebuie o convingere, adică temelie puternică. Convingerile trăite sunt realităţi religioase, adică realităţi trăite. Convingerile să nu fie numai o bibliotecă în cap, ci să le trăieşti.

Ispitele te trag afară de la Hristos, spunându-ţi: Nu trăi o viaţă aşa de grea, nu-ţi chinui tinereţea. Toate aceste momeli te sustrag de la temelia, Hristos şi de la crucea Lui şi te dai spre plăcere, spre cruţare de sine. În încercări trebuie să ai o casă a ta, care să fie întărită pe o temelie puternică, să ai ceva trainic, un foc, un cărbune aprins în sufletul tău, care să-ţi ajute ca în încercări să n-o luăm către noi, ci către Hristos. În felul acesta, încercările dovedesc de ţi-e mai drag de tine sau de Hristos. Asemănarea cu casa clădită pe nisip. Pe ce temelie stai? Dacă este Hristos, treci prin toate cu veselie, dar trebuie să te laşi cu totul în conducerea lui Dumnezeu. Nu-i altă soluţie decât să te îndrăgosteşti de Iisus, Care a trăit cândva în chip văzut. El continuă să fie cu noi până la sfârşitul veacurilor. Şi dacă am fi curaţi cu inima, L-am vedea şi acum.

Fostul detinut politic Dan Lucinescu povesteste experiente ale Parintelui Arsenie Boca din temnitele comuniste. VIDEO. Vezi si de pe Internet Explorer

- inregistrare facuta la simpozionul dedicat Centenarului nasterii Parintelui Arsenie Boca, organizat de Fundatia Parintele Arsenie Boca si Manastirea Brancoveanu Sambata de Sus (25 septembrie a.c.)

Fostul detinut politic Dan Lucinescu despre Parintele Arsenie Boca: N-a fost un om obisnuit! VIDEO

- inregistrare facuta la simpozionul dedicat Centenarului nasterii Parintelui Arsenie Boca, organizat de Fundatia Parintele Arsenie Boca si Manastirea Brancoveanu Sambata de Sus (25 septembrie a.c.)

Intalniri memorabile ale Parintelui Arsenie Boca, relatate de PS Daniil (cu Blaga, Mitropolitul Nicolae Balan, Parintele Staniloae, Crainic)

Predica a Parintelui Ilie Cleopa la Duminica a 30-a dupa Rusalii - Despre iubirea de averi

Bogăţia de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea
(Psalm 61, 10)

Iubiţi credincioşi,
Aţi auzit în Sfînta Evanghelie de astăzi că un tînăr oarecare s-a apropiat de Mîntuitorul, a îngenuncheat înaintea Lui şi I-a zis: Învăţătorule bun, ce voi face ca să dobîndesc viaţa cea veşnică? (Luca 18, 18).

Vedeţi, fraţilor, că acest tînăr a venit cu mare evlavie înaintea Mîntuitorului nostru Iisus Hristos să-I ceară un sfat: cum ar putea să intre în viaţa cea veşnică. Mîntuitorul i-a arătat că pentru a intra în viaţa veşnică trebuie să păzească poruncile date de Dumnezeu lui Moise. Tînărul a zis că toate le-a păzit din tinereţile sale. Auzind Mîntuitorul aceste cuvinte, a spus: Încă una îţi lipseşte. Vinde toate cîte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri şi vino de-mi urmează Mie (Luca 18, 22).

Prin aceste cuvinte Mîntuitorul i-a arătat calea cea înaltă a desăvîrşirii care este mai presus de poruncile Legii Vechi. Cu alte cuvinte Mîntuitorul i-a spus: “Dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile cele date de Dumnezeu lui Moise. Iar dacă voieşti să fii desăvîrşit mergi, vinde-ţi averile tale şi le dă săracilor şi vino de urmează Mie. Iar el auzind acestea, s-a dus întristat că avea avere multă (Luca 18, 23). Vedeţi cît de mare piedică în calea mîntuirii, şi mai ales a desăvîrşirii, este averea pentru acela care o iubeşte şi îşi lipeşte inima de ea? Vedeţi pentru care pricină Mîntuitorul a zis: Căci cu anevoie va intra bogatul în Împărăţia Cerului (Matei 19, 23) şi că mai lesne este să treacă funia corăbiei prin urechile acului, decît bogatul să intre în Împărăţia lui Dumnezeu? (Luca 18, 25).

Dar să ne punem o întrebare: Oare toţi bogaţii vor merge în iad? Nu, cu adevărat nu. La Dumnezeu este cu putinţă să mîntuiască şi pe cei bogaţi, care vor avea bunăvoinţă a-şi chivernisi averea lor spre binele tuturor după plăcerea lui Dumnezeu, fără a-şi lipi inima de bogăţiile veacului de acum. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură despre Avraam: Iar Avraam era bogat foarte cu dobitoace şi cu argint şi cu aur (Facere 13, 2). Dar cine a plăcut în faţa lui Dumnezeu mai mult ca Avraam? Şi cine a fost mai binecuvîntat de Dumnezeu decît el? Căci nimic nu l-a împiedicat să dea ascultare lui Dumnezeu, ajungînd chiar să aducă jertfă lui Dumnezeu pe singurul său fiu, Isaac (Facere 22, 2-18).

Să auzim încă şi de bogăţiile lui Iov pe care le arată Sfînta Scriptură, zicînd: Şi erau vitele lui Iov şapte mii de cămile, perechi de boi cinci sute şi cinci sute de asine ce păşteau în munte şi slugi multe foarte (Iov 1, 3). Dar să auzim şi ce zice Dumnezeu despre Iov către diavolul: Socotit-ai în cugetul tău despre robul Meu? Că nu este asemenea lui din cei de pe pămînt, fără cusur, drept şi temător de Dumnezeu, care să se ferească de ce este rău? (Iov 1, 8). Aşadar, fraţii mei, bogaţi au fost pe pămînt şi Avraam şi Iov, dar foarte drepţi şi temători de Dumnezeu şi nu legaţi cu inima de averile pe care le aveau. Ca să dovedim acest lucru, este bine să auzim ce a zis dreptul Iov cînd a pierdut toate averile sale: Gol am ieşit din pîntecele maicii mele, gol mă voi întoarce. Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvîntat (Iov 1, 21).

Mii de pelerini la mormantul Parintelui Arsenie Boca

Mii de oameni au venit sa se roage la mormantul lui Arsenie Boca, de la Manastirea Prislop, din judetul Hunedoara. Pelerinii au aprins, cu speranta, o lumanare, au spus o rugaciune si au lasat un buchet de flori pe locul de veci al martirului gulagului comunist.

Manastirea Prislop este loc de pelerinaj pentru mii de crednciosi din intreaga tara, care au tinut sa comemoreze, prin rugaciune, implinirea a 21 de ani de la trecerea la cele vesnice a celui care, prin harul sau, a adunat mii de oameni in jurul lui si a sarnit mania Securitatii acelor vremuri si pentru care a fost arestat in repetate randuri.

Pentru oameni, „sfantul de la Prislop” ramane mereu viu in sufletele lor, iar multi au convingerea ca, si trecut la cele sfinte, parintele Arsenie Boca ii poate ajuta. Cei pentru care, an de an, Manastirea Prislop devine loc de pelerinaj, sunt convinsi ca doar credinta ii ajuta pe romani sa mearga mai departe si sa treaca peste greutatile vietii. „Am venit astazi aici cu ganduri de pace, de iubire, de liniste si de speranta. Credinta este singura care mai ajuta poporul roman, iar bunul parinte sa se roage pentru binele acestui popor, care a avut atit de suferit si inca mai are”, spune cu lacrimi in ochi o femeie care a inaltat, la mormantul lui Arsenie Boca, o rugaciune catre Dumnezeu.

Alti pelerini au venit din Blaj – judetul Alba. Sunt pentru prima data aici, la Manastirea Prislop, dar, cu siguranta, nu si ultima oara. „Am venit sa luam un pic de har, din harul parintelui Arsenie Boca. Este prima oara cand venim aici, suntem de la Blaj. Doar credinta in Dumnezeu ne mai tine. Atat”, spune si un barbat aflat in pelerinaj la Prislop.

Credinciosii au stat la coada pentru a se ruga la mormantul preotului considerat in timpul vietii nu numai un bun propovaduitor al credintei, ci si un vizionar, si au imbracat in flori locul unde acesta se odihneste pentru totdeauna. Pelerinajul continua si duminica, atunci cand, de fapt, se implinesc 21 de ani de la invesnicirea Parintelui Arsenie Boca.

Carmen Cosman
Text si foto: citynews.ro

PS Daniil Partosanul, ucenic al Parintelui Arsenie Boca, il evoca pe Sfantul Ardealului. Dorul de Parinte. VIDEO (accesare si de pe Internet Explorer)

- inregistrarea a fost facuta la simpozionul dedicat Centenarului nasterii Parintelui Arsenie Boca, organizat de Fundatia Parintele Arsenie Boca si de Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus (25 septembrie a.c.)

Portrete deosebite ale lui Avram Iancu intr-o expozitie la Casa Muresenilor din Brasov. Fotografii rare cu casa, mormantul si fluierul lui Avram Iancu

Scrisoare inedită adresată de Părintele Arsenie Boca unei femei, căreia îi apăruse în vis Maica Domnului. "Fugi chiar şi de lauda Maicii Domnului".

De curand, in SUA, am intrat in posesia unei scrisori trimisa de Parintele Arsenie Boca unei arpasene (n.n. – taranca din Arpasul de Sus). Aceasta femeie a relatat Parintelui Arsenie un vis in care i s-ar fi aratat Fecioara Maria, care i-a vorbit si transmis unele indrumari. Iata prima parte a scrisorii trimise de Parintele Arsenie Boca:

Sora noastra,

Am citit cele comunicate de dincolo. Ti le trimit indreptate dupa gramatica si, pe unde era nevoie, si dupa continut. Iti pretuiesc darul ce ti-a dat Dumnezeu, insa grija trebuie sa avem amandoi. Din invatatura parintilor reiese ca trebuie sa ne ferim de fapte neobisnuite , precum sunt vedeniile, comunicarile si altele. De ce? Pentru ca in ele se pot strecura si inselaciuni. Diavolul ia un chip si zice ca-i Hristos si asa mai departe. Parintii stiu slabiciunea firii omenesti, usor de amagit.

Preotii au datoria de a cerceta duhurile. Si pe ce vom cunoaste? Pe roade. Deci, daca in sufletul tau sporeste smerenia, dragostea de Biserica, iubirea de oameni, ascultarea de preoti, nu esti in inselare, ci in adevar. Dacă însă încolţeste în sufletul tău o parere de sine, precum că esti sfântă, esti aleasă, de tine trebuie să asculte oamenii, darul tău a lunecat în inselăciune.

Asa mi se pare, din câte mi-au spus chiar preoţi, că ar fi alunecat si Petrache Lupu de la smerenie. Deci, sora noastră, vezi să fii cu grijă asupra cugetului inimii tale, că mulţi cu dar s-au pierdut iesind de sub povaţa cea după dreptate. Nu te bănuiesc de astea, dar faptul că Maica Domnului te laudă, te numeste că vei fi sfântă si sfânta sfintelor - chiar dacă acolo vei ajunge cum a ajuns si Maria Egipteanca -, totusi mă pune pe gânduri.

Lauda pe mulţi i-a facut să se afume la minte cu mândrie. Deci ori de câte ori vei mai auzi cuvântul de laudă, adă-ţi aminte de păcatele tale si te apără de primejdia părerii de sine.

Vad că ma pomenesc si eu laudat. Imi roseste obrazul de rusine, stiindu-mi căderile si dând din căderi in căderi. Dacă nu fac slujba, dupa cum vedeţi, e si de pe urma faptului că mi-am pierdut omenia înaintea lui Dumnezeu si a Maicii Domnului. Si cel puţin în faţa constiinţei sa nu mă făţărnicesc.

Cuvintele pe care mi le-ai trimis sunt o aspră dojană si pentru mine si de tare folos, tocmai prin faptul că mă laudă pe nedrept. Apără-te si tu asa.

Nu dau sfaturi si porunci Stăpânei, dar strig neputinţa noastră, a mea si a ta, si mărturisim că primejdia dă tarcoale si sfinţilor, de cum nouă păcătosilor.

Fugi chiar si de lauda Maicii Domnului. (Dacă îndreptarea asta, din părinteasca purtare de grijă, te bucură, e semn bun – dacă te inţeapă puţin, e părerea de sine – mândria – care se dă de gol).

Dorul si ţinta noastră e mântuirea, si nu vedenia. Sufletul e asa de înclinat după bucurii, incât se lipseste de bucuria vedeniei – chiar bună – si nu învaţă că liberarea e a nu dori nimic decât mila sau iertarea lui Dumnezeu.

Scrisoarea a fost publicata in revista "Foaia Arpaseana", condusa de distinsul doctor Gheorghe Serbu.

Părintele Arsenie Boca: Răspunzătorii. Pentru o alunecare a omului de la nume la număr au să dea seama toţi înzestraţii lui Dumnezeu!

29 septembrie-Centenarul naşterii Părintelui Arsenie Boca. PS Daniil Stoenescu despre Omul lui Dumnezeu, Părintele Arsenie

PARINTELE ARSENIE BOCA - PROOROCUL DE FOC

Părintele Arsenie Boca: NEBUNII

Parintele Arsenie Boca despre Maica Domnului

Din zicerile Parintelui Arsenie Boca

Părintele Arsenie Boca despre Antihrist şi vremurile din urmă.

Parintele Profesor Theodoros Zisis despre prigonirea episcopului Artemie. Interviu realizat de profesorul Ioan Vladuca

Interviu telefonic cu Parintele Theodoros Zisis, Profesor emerit de Patrologie la Universitatea din Salonik

Ioan Vladuca: Binecuvantati, Parinte! Va rog sa ne spuneti cateva cuvinte despre prigoana dezlantuita impotriva Episcopului Artemie din Serbia.

Parintele Profesor Theodoros Zisis: Episcopul Artemie, izgonit pe nedrept din episcopia sa si exilat intr-o manastire, se aseamana cu Sfantul Ioan Gura-de-Aur. Pe Sfantul Ioan Gura-de-Aur l-au urmat monahi si mireni in tot drumul sau. Si la Episcopul Artemie, acolo in manastirea in care l-au exilat, se duce lume, iar dusmanii Ortodoxiei au fost deranjati de aceasta.

Ioan Vladuca: In ce mod a inceput prigoana?

Parintele Profesor Theodoros Zisis: Statul sarb a cerut interpolului sa fie dat in urmarire generala Parintele Simeon – protosinghelul Preasfintitului Artemie. Se presupune ca atunci cand un stat cere urmarirea prin interpol, persoana urmarita este vinovata, fara proces. Asa a fost arestat de interpol si tinut 7 luni in inchisoarea din Salonik, fiind apoi supus judecatii celei mai inalte Curti a Greciei, anume Areopag, care i-a dat cistig de cauza Parintelui Simeon impotriva statului sarb. E mare lucru ca Areopagul a fost drept. Nu a luat in seama ca e statul sarb la mijloc.

Ioan Vladuca: De ce s-a desfasurat procesul in Grecia?

Parintele Profesor Theodoros Zisis: Pentru ca aici a fost prins. El venise la Facultatea de Teologie, unde isi facea teza de master. A fost prins in Facultate de interpol si arestat imediat, fara drepturi.

Ioan Vladuca: Ce acuzatie i s-a adus?

Parintele Profesor Theodoros Zisis: Delapidare din fondurile Mitropoliei Kosovo.

Ioan Vladuca: Va rog sa comentati aceasta acuzatie.

Parintele Profesor Theodoros Zisis: Evident, este o acuzatie falsa. Nu au reusit sa aduca nici o dovada. Mai mult, exista un economist care se ocupa de Mitropolie. Nu se ocupa Protosinghelul, nici Episcopul.

Ioan Vladuca: Cine l-a acuzat?

Parintele Profesor Theodoros Zisis: A fost acuzat de patriarhul Irineu si de Athanasie Jetfici care au impus sinodului sa il acuze; iar apoi acuzatia a fost preluata de statul sarb, care a cerut interpolului urmarirea Protosinghelului. Motivul arestarii Protosinghelului a fost ca sa il tina departe de Episcopul Artemie, sa nu poata interveni in sechestrarea acestuia.

Ioan Vladuca: Cand a avut loc arestarea Parintelui Simeon?

Parintele Profesor Theodoros Zisis: In urma cu opt luni si jumatate. L-au tinut arestat sapte luni, fara proces si fara probe.

Ioan Vladuca: Unde se afla acum Preasfintitul Artemie?

Parintele Profesor Theodoros Zisis: Acum, dupa caterisirea nedreapta, are domiciliu fortat. Episcopul Artemie a fost arestat cu ajutorul politiei albaneze musulmane la comanda noului episcop necanonic pus de sinod in locul Inalt Preasfintitului Artemie.

Ioan Vladuca: De ce il urasc masonii atat de mult pe Preasfintitul Artemie?

Parintele Profesor Theodoros Zisis: Pentru ca e Ortodox. Este impotriva venirii papei in Serbia, impotriva ecumenismului, pe fata, este impotriva intrarii Serbiei in UE si cere despagubiri pentru poporul sarb pentru atrocitatile comise in Kosovo.

Ioan Vladuca: Stim ca masonii lucreaza de obicei mai discret. Face omul un infarct miocardic, sau in cateva luni se imbolnaveste de cancer… De ce au lucrat pe fata impotriva preasfintitului Artemie?

Parintele Profesor Theodoros Zisis: E pronia lui Dumnezeu. Iar diavolul nu si-a mai putut stapani ura! A dat-o pe fata ca sa vedem! Ei nu isi mai dau seama ce fac, se vede din actiunile lor. O demonizare oarba. Se tem de Episcopul Artemie; el a trecut prin pericole de neimaginat si Dumnezeu l-a aparat. Nu pot intelege masonii cum acest om e atat de puternic.

Ioan Vladuca: Va multumesc mult! Va rog, un gand de incheiere.

Parintele Profesor Theodoros Zisis: Izgonirea Episcopului Artemie este foarte amara, foarte dureroasa, dar si foarte plina de nadejde, pentru ca readuce timpurile patristice, arata ca traim in epoca Sfintilor Parinti, din pricina provocarilor.

Sursa: APOLOGETICUM

Doamna Aspazia Oţel Petrescu: Părintele Arsenie Boca era numai lumină. Se putea numi duhovnicul întregului Ardeal şi al întregii Românii.

Toată viaţa mea am să fiu profund recunoscătoare Maicii Teodosia (n.r. – cu numele de Zorica Laţcu până la intrarea în monahism) că m-a dus la Părintele Arsenie Boca, acest mare stâlp al credinţei ortodoxe române. Pentru că, în aceeaşi măsură în care era un strălucit creştin, Părintele Arsenie Boca era şi un foarte bun român. Ce să vă spun? În perioada în care l-am cunoscut era în plină glorie. Se putea numi, pe drept cuvânt, duhovnicul întregului Ardeal şi, prin extrapolare, al întregii Românii. Acolo la Sâmbăta l-am întâlnit şi pe Părintele Stăniloae, care avea să devină apoi unul dintre cei mai mari dogmaticieni ai timpului, şi pe Părintele Mladin. Ei mergeau la Sâmbăta cu regularitate.

Părintele Arsenie Boca era numai lumină. Când cădeau privirile Părintelui Arsenie Boca pe tine simţeai, ştiai, nu ştiu de unde ştiai, nu ştiu cum simţeai, dar erai sigur că te priveşte lumina. Avea atâta lumină şi căldură în ochi, şi avea o asemenea privire încât aveai impresia că întregul cer, o infinitate albastră mă priveşte. Infinitul mă privea cu doi ochi albaştri de om. Asta era impresia pe care a dat-o celor mai mulţi Părintele Arsenie Boca: că te priveşte lumina. Tot sufletul plin de înţelepciune, plin de credinţă, plin de dragostea pentru om, toate astea erau în flash-ul privirii lui.

Eşti fericit când te ceartă un om sfânt

E foarte greu să exprim lucruri care, de fapt, sunt de neexprimat. Sunt lucruri pe care numai le vezi, le simţi, ştii că sunt aşa, neavând nicio explicaţie logică pentru ele. E o trăire. Prezenţa Părintelui Arsenie Boca pentru cei care-l aveau alături era trăire. Te lua în iubire, te lua în lumină, erai în aura sufletului lui, care era lumină şi iubire. Să nu credeţi că era ceva foarte dulceag. Era foarte aspru. Dar asprimea lui era dulce. Te şi certa, cum a fost un moment în scurta mea trăire acolo la Sâmbăta. A fost un moment când mi-a dat un canon, când m-a pedepsit, când m-a certat, dar eram nespus de fericită. Cine a trecut prin ceva similar poate să înţeleagă cum este să fii fericit când te ceartă un om sfânt.

- fragment dintr-un interviu acordat de doamna Aspazia Oţel Petrescu revistei VEGHEA

Parintele Arsenie Boca: Maica Domnului cu Iisus in Zeghe la Biserica Sf Elefterie cel Nou, azi. FOTO

Parintele Arsenie Boca despre zilele mai de pe urma.

Parintele Arsenie Boca: Poruncile si libertatea

Părintele Arsenie Boca: Răspunzătorii. Pentru o alunecare a omului de la nume la număr au să dea seama toţi înzestraţii lui Dumnezeu!

ZODIAC SI HOROSCOP - doua capcane ale iadului

Motto: Iată ce ne spune Dumnezeu: “Iar voi să nu ascultaţi pe ghicitorii voştri, pe visătorii voştri, pe vrăjitorii voştri şi pe ai voştri GHICITORI ÎN STELE CĂ ACEŞTIA VĂ PREZIC MINCIUNĂ” (Ieremia 27:9-10).

Zodiacul în diferite forme, raporate la perioade(anuală, lunară, decadală) sau la diferite influenţe regionale cuprinde acele generalităţi despre ZODII sau SEMNE ASTROLOGICE anuale(cele chinezeşti), lunare(cele europene), sau decadale(cele druide-arborii). Am trecut în revistă pe cele mai uzuale dar mai sunt şi altele. Fiecare zodie este bazată pe anumite cicluri şi pe o serie de simboluri universale: elemente(foc, apă, aer, pământ,lemn), calitaţile(cardinal, fix, mutabil) şi polarităţile(masculin-feminin sau yin-yang), rezultând diferite combinaţii cu caracteristici individualizate. După învăţătura Sfântului Nicodim Aghioritul, vrăjitoria se împarte în mai multe părţi şi anume:

1. VRĂJITORIA PROPRIU-ZISĂ- prin care se înţelege chemarea diavolilor pentru a descoperi oamenilor comori ascunse, lucruri pierdute şi altele de acest fel;
2. GHICIREA- al doilea fel de vrăjitorie, prin care unii oameni spun cele viitoare tâlcuind semnele din palmă, numită chiromanţie şi prin alte obiecte(bobi, cărţi de joc, cafea etc.);
3. DESCÂNTAREA, SPIRITISMUL- adică chemarea ajutorului diavolilor în camere obscure sau la morminte pentru a pedepsi pe cei ce sunt în viaţă;
4. FERMECĂTORIA- adică vrăjirea unor tineri spre a se căsători unii cu alţii sau a se despărţi, prin invocarea ajutorului diavolesc, numit popular “ursită”;
5. GHICIREA CU MĂRUNTAIELE ANIMALELOR- numită iconoscopie. În acest fel de vrăjitorie intră şi ZODIILE, CEASURI BUNE ŞI RELE, GHICIREA PRIN MEMBRELE TRUPULUI, numită şi prevestire(ţiuitul urechilor, zbaterea ochiului, mâncărimea palmelor).

ASTROLOGIA (ASTROLOGOS=CUVÂNTUL ASTRELOR) este o vrăjitorie practicată din cele mai vechi timpuri până astăzi. Prin astrologie se înţelege ghicirea celor viitoare prin mişcarea stelelor, planetelor, vânturilor, norilor şi celelalte fenomene ale universului. Astrologii pretind că fiecare om are o stea proprie. Acestea sunt doar câteva dintre cele mai obişnuite feluri de vrăjitorii, unele aproape uitate, altele practicate şi în zilele noastre, pe care trebuie să le combatem şi de care trebuie să fugim, fiind iscodiri diavoleşti care amăgesc şi înşală pe mulţi cerştini spre a lor pierzare. Este o mare incompatibilitate inte Biblie şi zodiac, între şansa mântuirii oricarui om şi “predestinaţia ireversibilă” în care “norocul haotic” hotărât de astrele lipsite de viaţă i-ar împărţi pe oameni în fericiţi şi nefericiţi, fără vre-un aport al lor, şi mai ales al lui Dumnezeu. Aşa cum în stânga şi în dreapta crucii lui Iisus s-au aflat , în ceasul răstignirii , doi tâlhari tot aşa şi astăzi putem spune, fără să greşim că şi creştinii de astăzi se impart în două: creştini adevăraţi şi falşi cereştini(adică creştinii doar cu numele).

Pe iubitorii de adevăr care din diverse motive acceptă informaţia zodiacului, îi sfătuim să reflecteze adânc asupra câtorva aspecte:

1. Zodiacul are la bază conceptia păgână a predestinaţiei, deci este anticreştin.

2. Multitudinea de zodiace şi de versiuni este o clară dovadă a falsului.

3. Fiecare dintre noi ne ştim ziua de naştere şi citind zodia respectivă suntem tentaţi să credem că ni se potriveşte într-o mare măsură şi astfel întărindu-se credinţa în existenţa predestinaţiei; însa, atenţie, dacă am parcurge toate zodiile, fără a şti titlul fiecăreia, ÎN MOD SIGUR NU NE-AM PUTEA OPRI CU CERTITUDINE LA UNA, fiind ferm convinşi că aceea este zodia noastră.

4. Tocmai pentru ca descrierea acţiunilor prevestite să se nimerească la un grup cât mai mare de oameni, zodiacul zilnic prevede evenimente cu consecinţe universal valabile.

5. Căsătoriile ce s-au făcut după indicaţiile zodiacului s-au dovedit a fi un eşec total, fiind urmate la scurt timp de divorţuri. Aceia care şi-au căutat fiinţa iubită într-o zodie potrivită au rămas în “zodiac fecioarei”(adică necăsătoriţi).

6. Este absurd să gândeşti că tuturor oamenilor, din toate generaţiile, născuti în aceeaşi zi, li s-au întâmplat exact aceleaşi lucruri(după cum spune zodia). Acest lucru nu se verifică nici în cazul a doi gemeni născuţi la un interval foarte scurt unul de altul, în acelaşi loc de pe suprafaţa pământului.

7. Nu data naşterii sau a conceperii contează pe tot parcursul vietii sau în viaţa cealaltă, ci educaţia primită de la părinţi şi mai ales cea religioasă, în similitudine cu poruncile Mântuitorului Iisus Hristos şi în duhul Sfintei Biserici Ortodoxe.

8. Creştinul are ca “dreptar de viaţă” Sfânta Evanghelie, iar păgânul are ca “dreptar al zilei”-zodiacul. Între ele diferenţa este ca între Rai şi Iad.

9. În Sfânta Evanghelie este precizat de mai multe ori că judecata oamenilor se face după credinţa şi faptele lor. Şi atunci, dacă în momentul naşterii ni s-ar da prin intermediul “ursitorilor” ca unui robot “cartela” cu programul vieţii ca fiind nu încercări , ci eşecuri, realizări şi pacate dinainte stabilite, nu ar mai avea sens să fim judecaţi din moment ce nu ne-am adus în niciun fel contribuţia. DECI, NU EXISTĂ DESTIN, NU EXISTĂ PREDESTINARE, EXISTĂ DOAR PREŞTIINŢA LUI DUMNEZEU CARE ŞTIE MAI DINAINTE DE VEACURI TOATE DAR, CARE NU SE AMESTECĂ ÎN LIBERTATEA NOASTRĂ.

10. Zodiacul cel mai cunoscut este cel prelucrat după constelaţiile care se pot observa cu ochiul liber . Pentru cel care priveşte cerul înstelat şi nu a fost instruit să ducă liniile imaginare între diferite stele, obţinând astfel forme oarecum asemănătoare cu câte ceva cunoscut(Carul Mare, Carul Mic, Cloşca cu pui etc.), rămâne doar la contemplarea în ansamblu a măreţiei Creatorului şi a creaţiei Sale.

11. Este o mare deosebire înte ASTRONOMIE-ştiinţa ce descoperă legile pe care Dumnezeu le-a dat spre existenţă unei părţi a creaţiei Sale, adică macrocosmosului, şi ASTROLOGIA-“ştiinţa” ocultă, plină de imaginaţie, bazată pe concepţia păgână a predestinaţiei, care caută să se adapteze la cerintele de plăceri sau teamă învăluite în mister. Această categorie de oameni se depărtează în acest fel de Dumnezeu, nu-şi mai cunosc rostul vieţii lor pământeşti, şi fug după “alţi dumnezei”, mai convenabili pentru nevoile lor imediate, cântându-i “în lună şi în stele”.

Din păcate, întâlnim multe amuzamente păcătoase, păgânisme, adevărate capcane ale iadului: horoscop, ghicit în cafea, în cărţi de tarot, în bobi… şi majoritatea se dezvinovăţesc urgent: “Ce, doar nu fac nimic rău!”. Omul este într-adevăr o fiinţă curioasă. Dacă nu ar fi fost aşa, desigur că nu ar fi rodit talentul de descoperitor al tainelor lumii în mijlocul căreia trăieşte . Dar el nu s-a limitat doar a-l cunoaşte pe Dumnezeu după lucrările Sale. Ignorând barierele cunoaşterii, cu riscul de a-L supăra pe Dumnezeu, a vrut mai multe, chiar şi ceea ce îi era interzis, chiar şi ceea ce îi era dăunător.

Una dintre formele prin care astrologia se manifestă este horoscopul. Credinţa în horoscop sustine că fiecare zi a săptămânii se află sub dominaţia unei planete, care influenţează într-un anume fel viaţa celor născuti în ziua respectivă. Astrologii consideră că zodia (constelaţia) în timpul căreia s-a născut cineva determină caracteristici ale personalităţii acestuia. Prin combinaţia influenţei constelaţiei şi a planetei sub care se cunoaşte un om , se constituie horoscopul, considerat de astrologi a fi sursa cunoaşterii trecutului şi a viitorului acelei persoane. ASTFEL, SE DĂ OMULUI FALSA IMPRESIE CĂ POATE DEŢINE CONTROLUL DEPLIN ASUPRA PROPRIEI VIEŢI ŞI CĂ ÎŞI POATE CUNOAŞTE DESTINUL. Dacă Dumnezeu ar fi considerat că îi este de folos omului să-şi cunoască viitorul, l-ar fi dotat încă de la creaţie cu un simţ aparte pentru aceasta, cât despre viitor ne spune Mântuitorul Hristos: “nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care le-a pus Tatăl în stăpânirea Sa”.(Faptele Apostolilor 1:7). Deci, dacă Dumnezeu nu vrea ca omul să-şi cunoască viitorul, orice iscodire a acestuia(a viitorului) se face în mod mincinos numai cu puterea şi pe placul diavolului, care ne poate duce la pierderea mântuirii. Pentru că aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel:”Să nu vă lăsaţi amăgiţi de proorocii voştri(cei care compun zodiacele) care sunt în mijlocul vostru şi să nu ascultaţi de visurile voastre pe care le veţi visa, căci vă proorocesc”(Iezechiel 9). În continuare vă vom prezenta câteva învăţături ale Sfinţilor Părinţi pentru a scoate în evidenţă desertăciunea acestor credinţe superstiţioase care domină lumea contemporană.

“CUNOAŞTE CĂ SUFLETUL TĂU ESTE LIBER. ARE PUTERE SĂ FACĂ CE VOIEŞTE. ÎN ADEVĂR, NU PĂCĂTUIEŞTI ZODIEI ÎN CARE TE-AI NĂSCUT, NICI NU FACI DESFRÂNARE POTRIVIT SORŢII ŞI NICI NU TE SILESC CONJUNCŢIILE STELELOR SĂ TE DEDAI LA DESTRĂBĂLĂRI. PENTRU CE EVIŢI SĂ-ŢI MĂRTURISEŞTI PĂCATELE TALE ŞI DAI VINA PE STELE NEVINOVATE? CĂCI PĂCĂTUIM PRIN VOIA NOASTRĂ LIBERĂ.”(Sfântul Chiril al Ierusalimului-Cateheze)

“Mai sunt şi astăzi oameni care dau vina pe lună şi pe zodii. Ei zic: eu n-aş fi aşa de rău dacă aş fi fost născut într-o zodie bună. Sau: e zodia mea, m-am născut în zodia Racului, trebuie să merg înapoi ca racul. Iar altul: m-am născut în zodia Taurului şi trebuie să fiu bătăuş. Sau altul: M-am născut în zodia,Scorpiei şi trebuie să fiu viclean ca ea, şi să înţep pe alţii cu cuvântul. În sfârşit alţii: eu m-am năsut în martie, sau zodia Peştelui, sau a Vărsătorului, a Cumpenei şi de aceea sunt nehotărât. Ce nebunie!”(Părintele Cleopa Ilie)

În Biblie acceptarea concepţiilor conform cărora viaţa lumii şi a omului sunt dependente de conjunctura în care se află corpurile cereşti la un moment dat este considerată IDOLATRIE: “Deşerţi sunt din fire toţi oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu şi care n-au ştiut, plecând de la bunătăţile văzute, să vadă pe Cel care este, nici din cercetarea lucrărilor Sale să înţeleagă pe meşter; ci au socotit că sunt dumnezei cârmuitori ai lumii: sau focul, sau vântul sau arcul cel iute, sau mersul stelelor, sau apa năvalnică sau luminătorii cerului”(Întelepciunea lui Sirah 13:1-2)

Numai atunci când a fost necesar pentru mântuirea lumii, Dumnezeu a făcut cunoscută voia Sa şi a descoperit oamenilor anume aleşi de El, evenimentele care urmau să se întâmple în viitor. Proorocii falşi s-au rupt de Dumnezeu şi de Sfânta Biserică, neavând un scop religios, ci urmărind câştigul bănesc prin înşelarea celor credului(prin articole de presă, reviste, emisiuni la televizor şi radio etc.). Cei care devin victime ale superstiţiei cad sub puterea diavolului, şi câştigându-le încrederea îi face dependenţi de el prin diferite mijloace. Acceptare superstiţiilor arată neîncrederea creştinului în puterea şi ajutorul pe care Dumnezeu îl dă naturii Sale create, omul căutând în acestea o alternativă la credinţa autentică în Dumnezeu. Există oameni care cinstesc atât de mult zodiile încât poartă semne zodiacale la gât pentru a avea “noroc”. Astăzi păcatul se numeşte modă. Ei nu ştiu că nu există noroc. Este păcat să spunem: “Am avut noroc!”. Corect este să spunem MI-A AJUTAT DUMNEZEU! Dumnezeu ne-a ştiut dorinţele noastre, ni le-a îndeplinit şi atunci din tot sufletul să spunem ca şi Sfântul Ioan Gură de Aur: “Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”Amin.

- material preluat de la ASCOR BRASOV

IPOTEZA: Istoricul Nicolae Iorga, asasinat la ordinul KGB?

“ASASINAREA marelui carturar Nicolae Iorga de catre un grup de legionari necontrolati este tema favorita a dusmanilor ML. Problema nu este atat de simpla pe cat incearca sa arate istoricii comunisti si nu numai ei. (…)” Asasinii lui Iorga “se pare ca au fost manipulati de KGB si serviciul secret britanic – nu s-au predat. Echipa ucigasa a considerat ca profesorul, ajuns consilier al Regelui, este autorul moral al asasinarii Capitanului. Adevarul despre cine i-a indemnat pe asasinii lui Iorga si Madgearu este foarte greu de stabilit acum. Nu putem insa sa nu mentionam suspiciunea ca asasinatul a fost opera serviciilor straine care aveau tot interesul sa compromita Miscarea Legionara. (…)”

(Din dosarul alcatuit de Tiberiu Lovin, Aldine Nr. 169, România Libera, 26.06.1999)

DECLARATIE

Subsemnatul X… X… in varsta de… ani, domiciliat in…, perfect constient de insemnatatea afirmatiilor pe care, inainte de a inchide ochii, doresc sa le fac, declar urmatoarele, in legatura cu moartea tragica a marelui roman si istoric Nicolae Iorga, pe care eu si generatia mea l-am respectat si l-am iubit ca pe un mare dascal al neamului romanesc:

Am fost bun prieten cu raposatul general Nicolae Dragomir, nascut la Odobesti, fiu de oameni mari nationalisti si de o corectitudine exemplara. Acest general a fost ministrul coordonarii in timpul guvernarii ilustrului maresal Antonescu, motiv pentru care a fost arestat de comunisti fiind predat autoritatilor rusesti, care l-au deportat in Siberia, unda a patimit timp de 10 ani. In Siberia, generalul Dragomir a fost tovaras de suferinta cu un general rus, fost membru al CC al PCUS, cazut in dizgratia lui Stalin. Acest general rus, al carui nume, din pricina varstei mele inaintate, nu-l mai tin minte i-a facut generalului Dragomir dezvaluiri extrem de interesante in legatura cu imprejurarile in care a fost asasinat marele profesor Nicolae Iorga, sustinand ca persoanele care l-au ucis pe Iorga nu erau propriu-zis legionari, ci agenti ai URSS introdusi in miscarea legionara. De nenumarate ori fostul general rus l-a contrazis pe Nicusor Dragomir, afirmand ca a fost de fata cand s-a luat hotararea asasinarii lui Nicolae Iorga. Iorga era o personalitate de un urias prestigiu european, a carui pozitie consecvent patriotica era incomoda pentru planurile dracesti ale lui Stalin, planuri care vizau inca de atunci ocuparea Romaniei. Il citez pe Nicusor Dragomir: “Generalul rus mi-a spus ca as fi idiot daca as continua sa cred ca legionarii l-au ucis pe Iorga. Pe oricine ar fi ucis rusii in Romania, pe toti romanii daca i-ar fi impuscat, Occidentul nu ar fi reactionat asa cum era de asteptat sa reactioneze atunci cand rusii l-ar fi omorat pe Iorga!”

Insusi generalul rus se arata cutremurat si indignat de caracterul diabolic al diversiunii comuniste indreptate impotriva constiintei nationale romanesti. Succesul acestei masinatiuni s-a bazat pe tradatorii de neam de teapa acelui odios Boieru din Constanta, unealta a agresiunii bolsevice asupra neamului romanesc.
Generalul Nicusor Dragomir a povestit aceste lucruri si in puscaria de la Jilava, de fata fiind subsemnatul, avocatul Nicu Miloiu, doctorul Popescu Visina din Ploiesti si un preot protopop de la Dragasani, al carui nume l-am uitat. De asemenea, a povestit toate acestea si in familia sa.

Dau aceasta declaratie de fata fiind sotia mea si d-l profesor Ion Coja si precizez ca am povestit, pana acum la toti prietenii mei despre aceste lucruri aflate de la generalul Dragomir.

O IPOTEZA HALUCINANTA, DAR CREDIBILA

In privinta declaratiei alaturate, referitoare la marturia generalului Nicolae Dragomir, tin ca mai inainte de orice, sa certific realitatea persoanei care a dat aceasta declaratie.

O persoana in varsta, care a suferit de pe urma instaurarii comunismului, pierzindu-si averea si facand, cu totul nevinovat, ani grei de temnita. Detaliul cel mai important este ca domnia sa nu a fost legionar si nici nu are simpatii legionare. Dimpotriva, as putea spune. Adica, daca s-a temut sa dea aceasta declaratie, s-o semneze, teama d-lui X… X… vine de la legionari, sa nu-l pedepseasca pentru dezvaluirea acestui act ce tradare nationala, de colaborare criminala cu dusmanul tarii, de care s-a facut vinovat sinistrul grup de legionari asasini ai lui Nicolae Iorga. A fost curios pentru mine sa constat ca autorul declaratiei – domnul X… X… sa-i spunem si noi, dadea o astfel de interpretare celor aflate de la generalul Dragomir, considerand ca fiind vorba de un legionar (sau mai multi) agent KGB aceasta imprejurare de de natura sa compromita, o data in plus, intreaga miscare legionara si deci sa starneasca replica razbunatoare a legionarilor.

Pentru mine insa cele relatate de generalul Dragomir constituie – daca se adeveresc, o disculpare spectaculoasa a legionarilor, de pe ai caror umeri este ridicata astfel povara crimei celei mai odioase si de neiertat cu care istoria le-a pecetluit amintirea: asasinarea marelui dascal al neamului romanesc, Nicolae Iorga. Asadar, legionarii ar fi cei mai interesati in a se confirma ipoteza ca asasinii lui Iorga – sau macar unul dintre ei, au actionat dupa un plan elaborat in afara miscarii legionare. Dar l-am sfatuit pe d-l X… X… sa ramana totusi anonim, nu de teama legionarilor, ci a altora. Stiind eu bine cat de lung a ramas bratul celor pe care ii incrimineaza propriu-zis marturia generalului Dragomir. Nu pot sa nu recunosc ca eu insumi, din aceleasi motive, am ezitat sa fiu amestecat in aceasta poveste. Sper ca ezitarea mea sa fi fost complet gratuita.

Ce sa credem insa despre marturia generalului Dragomir, transmisa posteritatii prin declaratia d-lui X… X…? In ce masura ea poate fi luata in serios? Concorda ea cu alte date ale problemei? Ce consecinte ar avea pentru istoriografia romaneasca si pentru constiinta publica din Romania concluzia ca Nicolae Iorga nu a fost ucis de legionari, ci de agenti straini infiltrati in randurile miscarii legionare? Departe de a putea raspunde la aceste intrebari atat de neasteptate, ma simt dator cu unele observatii si succinte consideratii, utile cititorilor. Le voi enumera:

1. Mai intai, voi face cunoscut ca inca de acum 6-7 ani circula printre istorici zvonul ca in Occident, dupa deschiderea arhivelor perioadei interbelice ar fi aparut unele dovezi de implicare a unor forte straine in asasinarea lui Nicolae lorga. Sunt in Bucuresti persoane pe care le-am auzit afirmand categoric acest lucru, inclusiv regretand la vremea aceea ca aceste dezvaluiri nu pot fi aduse la cunostinta opiniei publice romanesti. Cred ca acum nimic nu-i mai impiedica sa faca cunoscut publicului romanesc tot ce se stie asupra acestei chestiuni.

2. Oricum marturia generalului sovietic se pare ca priveste luarea unei decizii, decizia ca Nicolae Iorga sa fie omorat, asasinat. Nu pare ca generalul sovietic avea certitudinea sa afirme ca decizia a fost dusa pana la capat de agentii KGB! Mai aveau si altii interes ca Nicolae Iorga sa dispara, inclusiv interesul ca miscarea legionara sa fie compromisa chiar si cu acest pret enorm de mare pentru poporul roman, dar nu si pentru “agenturile” straine foarte active si pe vremea aceea.

3. Un lucru bine stabilit de ancheta care s-a facut asupra imprejurarilor asasinarii lui Nicolae Iorga este acela ca ucigasii din echipa condusa de legionarul Traian Boieru au actionat de capul lor, fara stiinta conducatorilor legionari. S-a stabilit cu ocazia procesului, atat pe baza marturiei date de sotia marelui profesor cat si din alte marturii, ca persoane de prim rang din conducerea legionara afland de Traian Boieru si “camarazii” sai cu ce intentii plecasera din Bucuresti spre Sinaia, au incercat sa-l opreasca telefonand la comandamentul legionar din Ploiesti sa le iasa inainte pe sosea si sa-i intoarca din drum. De asemenea, au telefonat si la Sinaia lui Nicolae Iorga insusi avertizandu-l asupra primejdiei si sfatuindu-l sa plece imediat de acasa pentru a nu fi gasit de ucigasi. Din pacate, a fost sa fie… Dupa cum a relatat la proces sotia lui Nicolae lorga, aceasta s-a temut ca telefonul primit de la Bucuresti face parte din scenariu, ca intentia legionarilor este sa-l ucida atunci cand va parasi locuinta. A ramas deci pe loc usurand, sarcina lui Traian Boieru. Asadar, un element sigur in toata aceasta discutie este ca asasinii lui Nicolae Iorga nu au actionat din ordinul conducerii legionare si nici cu acordul acestora.

4. In urma cu 6-7 ani, cand am aflat despre cele relatate mai sus la pct. 1, aceasta ipoteza, a unui amestec strain in asasinarea lui Iorga, am discutat-o cu colegul meu de liceu Papuc Istrate, ulterior decedat. Bunul meu coleg a comentat in felul urmator cele aflate de la mine: Traian Boieru era, de felul sau, tot din Constanta, ba chiar era vecin in Anadolchioi cu casa lui Ion Papuc. Fugind in Germania in 1941 numai Traian Boieru, familia sa a ramas in Romania la Constanta. Or, cu familia acestuia, mi-a povestit Jean Papuc, s-au petrecut doua lucruri destul de ciudate: nimeni nu s-a legal in vreun fel de sotia si copiii lui Traian Boieru dupa 1944, cand, se stie, familiile erau deseori puse in situatia de a plati ele pentru crimele reale sau imaginare ale celor fugiti din tara, aceasta plata insemnand sa suporte felurite tracasari si persecutii. Ca vecini, toti s-au mirat ca familia lui Traian Boieru nu a fost suparata de nimeni adica de autoritatile instalate la putere de Armata Rosie. Mai mult, pe la finele anilor ’50 familia acestuia a primit permisiunea de a parasi Romania si de a pleca in Occident, la Traian Boieru! Asta intr-un moment cand legionarii infundau inchisorile inclusiv pentru vina de a-l fi asasinat pe Nicolae Iorga. Cred ca aceasta chestiune – a conditiilor in care familia lui Traian Boieru a trait in Romania anilor ’50, ar putea fi udor lamurita confirmand sau nu ciudatele lucruri afirmate de Jean Papuc. Evident, in acelasi fel sunt interesante si cele ce s-ar putea afla despre familiile ramase in Romania ale celorlalti asasini din echipa condusa de Traian Boieru.

5. Odata dovedit amestecul strain in asasinarea lui Nicolae Iorga devine mai plauzibil acest amestec si in declansarea “rebeliunii” legionare din ianuarie 1941. Evenimentele de atunci prezinta o multime de similitudini cu cele petrecute in Decembrie 1989, dupa parerea unor martori oculari, precum d-l. Simion Ghinea. In general intreaga miscare legionara va fi sa fie privita cu alti ochi daca se va confirma informatia primita de generalul Dragomir de la generalul sovietic. Dar trebuie sa fim lucizi si realisti si sa recunoastem ca deja parerile publicului romanesc asupra miscarii legionare au inceput sa se schimbe acordandu-se la nevoia noastra de adevar si la posibilitatea pe care azi o avem de a cauta acest adevar.

Simplitatea credintei. Talcuiri ale Sfantului Teofan Zavoratul

Saptamana a 30-a dupa Rusalii ;Vineri [Evr. 11, 8; 11-16; Mc. 9, 33-41].( Sf.
Teofan Zavoratul )


Mântuitorul dă un copil ca pildă de credinţă şi viaţă. Simplitatea credinţei naşte simplitatea vieţii, iar din amândouă ia naştere o stare duhovnicească pilduitoare. Lăsaţi raţionalismul să intre în suflet; el va pricinui acolo dezbinare şi îndreptăţindu-se cum că vrea să rânduiască mai bine lucrurile, va da peste cap totul. Filozofarea deşartă strigă întotdeauna: „Asta nu-i bună, cealaltă nu-i bună; lăsaţi-mă pe mine şi o să fac eu altfel totul; cele vechi nu mai sunt bune, m-am plictisit de ele". Dar ea nu face nicicând vreun lucru bun, ci numai strică. Mintea trebuie să asculte de ceea ce a po­runcit Domnul. Drept este că ea a fost numită împăratul trupului; dar acestui împărat nu i s-a dat puterea de a legiui, ci numai cea de a împlini. Indată ce se apucă să legiuiască, născoceşte aiureli îngrozitoare, strică şi rânduielile morale, şi pe cele religioase, şi pe cele lumeşti, şi pe cele politice; totul se întoarce pe dos. Mare nefericire e pentru societate atunci când i se dă minţii libertatea de a se înălţa, fără a o înfrâna cu adevărul dumnezeiesc! Asta atrage mânia lui Dumnezeu. Despre aceasta s-a zis: „Ascunde-ţi-vă puţin, până ce va trece".

Atunci când clocoteşte sa­mavolnicia minţii, cel mai bine este să te ascunzi în sim­plitatea credinţei. In vreme de furtună este mai bine să stai acasă şi să nu ieşi, nădăjduind în tine însuţi, să te lupţi cu ea; iar în vremea furtunii rătăcirii mintii nu este bine să te lupţi cu ea şi sa pui mana pe arma
filozofării ca să-i stai împotrivă. Simplitatea credinţei este mai bună decât filozofarea; îmbracă-te în ea ca într-o platoşă, şi nu vei fi biruit.

- text cules de Dan Făgărăşanu

Sfaturi ale Parintelui Arsenie Boca catre femeile insarcinate. Cand vine sfarsitul?

Părintele Arsenie Boca spunea: „Când eram copil, în casa mamei mele era o icoană a Maicii Domnului care-mi plăcea foarte mult. Odată am întrebat-o pe mama: - De ce îmi place aşa de mult acea icoană? Iar ea mi-a spus: - Ei, dragul meu, cât te-am purtat în pântece, foarte mult m-am uitat şi m-am rugat la această icoană''.

Altădată ne-a spus: „Mama mea când a rămas însărcinată cu mine s-a uitat la icoana Maicii Domnului şi a pictat-o în inima ei. A pictat-o rugându-se la Maica Domnului, cum se rugau Sfinţii Ioachim şi Ana: „Maica Domnului, îţi cer un copil, fie parte bărbătească fie parte femeiască, care să îţi slujească ţie, Maicii Domnului şi Domnului Iisus Hristos. Nu pentru mine îl cer". După ce-am terminat studiile, mama credea că am să mă stabilesc ca orice om la casa lui. Când a aflat ce intenţii aveam (să se călugărească - n.n), mi-a luat capul în mâini, m-a sărutat şi m-a binecuvântat zicându-mi: - O, dragul meu şi scumpul meu, de când mă rog eu pentru asta!" De aceea a fost Părintele Arsenie omul lui Dumnezeu, pentru că a fost cerut prin rugăciune, crescut cu rugăciune.

Şi spunea Părintele Arsenie femeilor: „De ce nu faceţi şi voi la fel?! Dar care din voi se roagă când sunteţi însărcinate. Voi ziceţi că nu aveţi timp să vă rugaţi. Cereţi la Maica Domnului şi la Domnul Iisus Hristos şi vă vor da. Dacă nu faceţi rele, vă iese şi copilul aşa cum îl doriţi. ''

Apoi, unei femei căreia îi murise copilul atins de un tren i-a spus: „Ştii de ce l-a atins trenul? Pentru că l-ai iubit mai mult decât pe Maica Domnului. Întâi trebuie să-l iubeşti pe Dumnezeu şi apoi pe copil''. Altei femei i-a spus: „Tu vii şi te plângi că copilul tău e beţiv, dar atunci când aţi zămislit copilul, soţul tău era beat'', iar alteia care se plângea că are un băiat hoţ i-a spus că şi ea a furat când era însărcinată cu el.

Multe din învăţăturile Părintelui Arsenie vizau familia, el era cu totul împotriva avorturilor. Odată a vnit o doamnă la Părintele Arsenie şi se plângea că are un singur băiat care nu se căsătoreşte. Părintele i-a spus: „Nici nu o să se căsătorească, aici ţi se opreşte neamul." Femeia respectiva facuse un avort o data si asta era rasplata pe care o primise de la Dumnezeu pentur crima facuta.

S-a dus la Părintele o femeie însărcinată care nu voia să aibă copii. Părintele i-a zis: „Dacă tu nu faci copilul ăsta, fata asta, omori mama a doi preoţi." Peste vreo 20 de ani fata a născut la rândul ei doi gemeni. Nu am aflat dacă au ajuns preoţi dar sigur aşa este. (Taflan Maria, com. Mândra)

Altădată Părintele a spus: „Când fărădelegile vor încleşta mintea şi inima oamenilor şi-i vor sălbătici aşa de tare, încât vor zice că nu le mai trebuie Dumnezeu şi Biserică şi preoţi, încât va fi sălbăticirea şi nebunia urii peste tot pământul, atunci vine sfârşitul."

Despre nadejde, rabdare si fericire. Talcuiri ale Sfantului Teofan Zavoratul

Marcu 6

45. Şi îndată a silit pe ucenicii Lui să intre în corabie şi să meargă înaintea Lui, de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va slobozi mulţimea.

46. Iar după ce i-a slobozit, S-a dus în munte ca să Se roage.

47. Şi făcându-se seară, era corabia în mijlocul mării, iar El singur pe ţărm.

48. Şi i-a văzut cum se chinuiau vâslind, căci vântul le era împotrivă. Şi către a patra strajă a nopţii a venit la ei umblând pe mare şi voia să treacă pe lângă ei.

49. Iar lor, văzându-L umblând pe mare, li s-a părut că este nălucă şi au strigat.

50. Căci toţi L-au văzut şi s-au tulburat. Dar îndată El a vorbit cu ei şi le-a zis: Îndrăzniţi! Eu sunt; nu vă temeţi!

„Indrăzniţi! Eu sunt; nu vă temeţi." Iată temeiul nădejdii noastre! Prin orişice nevoie şi necaz ar trebui să treci, adu-ţi aminte că Domnul e aproape şi însufleţeşte-te, răbdând bărbăteşte. Aşa cum El a apărut atunci înaintea Apostolilor care se chinuiau vâslind pe mare, arătat îţi va face şi ţie deodată, care te chinuieşti, ajutorul şi ocrotirea sa. El este pretutindeni şi tot­deauna gata să ocrotească. Trebuie doar să stai împreună cu El sau înaintea Lui prin credinţă, rugăciune, nădejde şi încredinţare în sfânta Lui voie. Va avea loc atunci unirea sufletului cu Domnul, iar de aici îţi va veni tot binele. To­tuşi, asta nu înseamnă că deodată vor veni îndată şi mărirea, şi slava, şi cinstea dimpreună cu cele asemenea. Pe din afară poţi rămâne la fel ca mai înainte, dar ţi se va adăuga răbdarea bărbătească şi cu inimă bună a acelei rânduieli a lucrurilor care a fost plăcută Domnului în privinţa ta: şi acesta este lucrul de căpetenie pe care trebuie să-1 cauţi.

Fericirea este înlăuntru, nu în afară; iar cel aflat în legă­tură vie cu Domnul are fericirea lăuntrică întotdeauna.

(Sf. Teofan Zavoratul)

- material cules de Dan Făgărăşanu