Interviu inedit. Părintele Justin: Antihristul e pe teren! E vânătoare mare de creştini!

Ei, torţionarii, vor să ridice biserici şi monumente, iar cei torţionaţi n-au voie să apară! Adică, ei au ucis şi tot ei ridică statui! N-o să le ajute Dumnezeu, orice ar face. Când o veni vremea să-i stârpească, le-o veni vremea! Dar să nu creadă că vor trece prin viaţă fără judecta acestor martiri! Ei nu se luptă cu oameni, se luptă cu Dumnezeu! Încercare foarte îndrăzneaţă, mândria lor depăşeşte limita. De aceea, vor avea de suferit! Vor avea de suferit ca şi Irod.

A ridica o biserică la Aiud înseamnă a recunoaşte martirii!

- Ce s-a întâmplat la Aiud, când l-aţi întâlnit pe Dan Puric?
- Dacă era cinstit şi corect Puric, nu pleca, stătea acolo şi avea o faţă deschisă, o faţă de curaj, de întâlnire, de discuţie. Hai, dom'le, să vorbim! Dar aşa... „aşteptaţi că vine Înaltul în 10 minute”. A plecat şi a lăsat-o baltă. Asta numai din mândrie, din răutate, să dovedească el că e centrul pământului şi că fără el nu se poate face nimic. Într-adevăr, pentru moment, nu se poate face!
Pentru că este dracul! Dracul ăsta-i vechi, nu numai de acum, ăsta e vechi. A ridica o biserică acolo înseamnă a recunoaşte martirii, a recunoaşte tot acest mare eveniment al anilor '48-'64. Asta înseamnă biserica! Nici nu m-am gândit la treburile astea, dar ei s-au gândit.
Să fie biserică, să fie pomeniţi martirii. Dar una e centru de cultură, alta e centru martirologic, fiecare să-şi păstreze locul cuvenit. Asta este treaba cu centrul cultural.

Antihristul este pe teren. Nu mai rămâne decât să-l încoronăm la Ierusalim! E vânătoare mare de creştini!


Nu-i un moment prielnic. Potrivnicul, Antihristul, este pe teren. Nu mai rămâne decât să-l încoronăm la Ierusalim, să apară ca persoană fizică, atât mai rămâne!
Ce cerem noi e prea mult. Lucrurile sunt destul de înaintate.
Acuma, ca să ne mai putem împăca cu duhul lui Dumnezeu, ar trebui să ne rugăm. Cât se poate! Că vin şi cipurile astea, care nu sunt fără rost. Sunt un mijloc de prăbuşire. Nu numai a individului, ci şi a naţiunilor. Toate se petrec sub ochii noştri. Trebuie să fim atenţi să ne izbăvească Dumnezeu de cel viclean. „Să ne ferim mereu de cei ce vânează sufletele noastre”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. E vânătoare mare de creştini.

- Cum aţi primit scrisoarea foştilor deţinuţi politic, prin care se cere binecuvântarea Mitropolitului Bartolomeu Anania pentru ridicarea unei mănăstiri la Aiud, cu planul şi înfăptuirea Sfinţiei Voastre?
- Conţinutul acestei scrisori este interesant pentru oamenii care cred în Dumnezeu, care se tem de Dumnezeu şi care au o convingere despre toată existenţa aceasta.
Ce te faci însă cu Occidentul? Nu poţi să faci pe spiritul occidental viaţă creştin-ortodoxă. Nu se poate. Atât este înţelegerea lor, până la raţiune. De-acolo nu se mai poate. Ori, în ortodoxie este mai întâi trăirea, după aceea vine raţiunea. Aşa este ortodoxia. Toate lucrurile scrise în această scrisoare, în conţinutul ăsta extraordinar, cine să le înţeleagă? Ăştia nu vor decât viaţă bună, trai bun şi putere. Noi avem de-a face cu astfel de elemente. Ce să le faci? Îi laşi în seama lui Dumnezeu. Nu vedeţi cum fac? Te trimit de la Ana la Caiafa.

- Generaţia interbelică a fost o generaţie strălucită a neamului românesc, a luptat, a fost în închisori, s-a jertfit. Cum s-a putut atunci şi astăzi nu se mai poate?
- Cum s-a putut? N-au trecut prin criza asta de 70 de ani de comunism. De ce-au născut ei drăcovenia asta din Occident, bolşevismul, şi l-au adus aici, în Răsărit? Aici e rădăcina. De aici pleacă lumina şi întunericul. Aici au şi venit. Se tem încă.

A consemnat Florin PALAS
Foto: Cristina Nichitus

(fragmente din interviul acordat de Părintele Arhimandrit Justin Pârvu revistei Veghea, nr. 4, 2009)

Acatistul Sfintilor Romani din inchisori. Sfinti Romani Mucenici morti in inchisori!

Troparul, glasul 1:
Marturisitorii cei adevarati ai lui Hristos cu vitejie au stat impotriva uneltirilor satanei, si nici prigoana, nici temnita, nici chinurile, nici lanturile nu i-au spaimantat, ci cu putere de sus credinta si neamul romanesc au pazit. Pentru rugaciunile lor, Hristoase Dumnezeule, mantuieste sufletele noastre.

Condacele si Icoasele

Condacul 1:

Pe Marturisitorii cei alesi ai lui Hristos, podoaba Bisericii noastre, pe cei ce in temnita chinuri si batjocuri au rabdat, ostasii cei adevarati ai Domnului care cu puterea Crucii pe slujitorii satanei au rusinat si in ceruri se roaga pentru noi, cu dorire sa ii laudam zicand: Bucurati-va, Sfintilor Marturisitori, care in temnita Golgota neamului romanesc ati suit!

Icosul 1:

De la icoana si de la altar ati pornit, Sfintilor Marturisitori, sa aparati dreapta-credinta si neamul romanesc de urgia ce venea dinspre Rasarit, si nici prigoana, nici temnita nu v-au ingrozit, ci cu tarie ati stat impotriva uneltirilor satanei, pentru care bucurandu-ne va laudam zicand:
Bucurati-va, suflete curate de crin.
Bucurati-va, ca pe acestea nu le-a intinat nici un chin.
Bucurati-va, ca robia neamului ati voit a o frange.
Bucurati-va, ca pamantul tarii l-ati temeluit cu sange.
Bucurati-va, ca vrajmasii lui Hristos v-au prigonit.
Bucurati-va, ca vanzatorii de neam v-au lovit.
Bucurati-va, ca zdrobiti fiind, iarasi v-ati ridicat.
Bucurati-va, ca gandul la mortii vostri putere v-a dat.
Bucurati-va, ca viata v-a fost ruga si plans.
Bucurati-va, ca ardere de tot v-ati adus.
Bucurati-va, ca darul Arhanghelului v-a umbrit.
Bucurati-va, caci cu puterea cinstitei Cruci ati biruit.
Bucurati-va, Sfintilor Marturisitori, care in temnita Golgota neamului romanesc ati suit!

Condacul al 2-lea:

Fiara rosie cu manie s-a pornit impotriva Bisericii lui Hristos si lumea intreaga s-a ingrozit de cumplitele nelegiuiri: ca icoanele au fost calcate in picioare, moastele sfintilor batjocorite, preotii ucisi si multime de biserici daramate; iar voi, Sfintilor, nevoind a ne lasa noua o tara fara altare si cruci, v-ati impotrivit cu barbatie celor rau-credinciosi, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Se clatina asezarea crestina a lumii si puterile intunericului cumplit spumegau, iar ostasii lui Hristos cu inima viteaza, nesuferind unele ca acestea, au pornit grabnic spre Spania insangerata unde moarte de martiri cu bucurie au primit; iar voi, Sfintilor, legamant ati facut pe mormantul lor sa duceti lupta cea buna pentru izbavirea neamului, pentru care cu multumire graim:
Bucurati-va, aparatori ai neamului romanesc.
Bucurati-va, fii vrednici ai pamantului stramosesc.
Bucurati-va, ca doi tineri pilda vie v-au dat.
Bucurati-va, ca la moarte fericiti au plecat.
Bucurati-va, ca la mormantul lor legamant ati rostit.
Bucurati-va, ca-n saracie a vietui ati fagaduit.
Bucurati-va, ca de bucuriile pamantesti v-ati lepadat.
Bucurati-va, ca tara s-o slujiti v-ati legat.
Bucurati-va, ca munti de suferinta ati strabatut.
Bucurati-va, ca tinerete cei mai multi n-ati avut.
Bucurati-va ca neamul prin voi s-a implinit.
Bucurati-va, ca durerea voastra insutit a rodit.
Bucurati-va, Sfintilor Marturisitori, care in temnita Golgota neamului romanesc ati suit!

Condacul al 3-lea:

Voit-au vrajmasii Crucii si vanzatorii de tara sa rupa sufletul romanesc de Hristos, dar s-a ridicat nou viteaz aparator cu suflet de Arhanghel, care viata pentru legea stramoseasca si-a pus zicand: "Cel ce lupta, chiar singur, pentru Dumnezeu si neamul sau, nu va fi invins niciodata"; iar acum, biruitor, cu ingerii in ceruri, lui Dumnezeu neincetat ii canta: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Tiranul cel ucigas, si nelegiuita evreica nesuferind a vedea sufletele voastre curate arzand de dragoste pentru credinta si neam, diavoleasca porunca au dat sa fiti noaptea dusi in padure si sugrumati, apoi ciuruiti de gloante, aruncati intr-o groapa, arsi cu vitriol si acoperiti cu lespezi grele de piatra, dar nici mormantul, nici moartea nu v-au tinut, ci la Viata cea adevarata v-ati mutat, pentru care auziti de la noi unele ca acestea:
Bucurati-va, lacrimi pe obrazul tarii varsate.
Bucurati-va, suflete greu incercate.
Bucurati-va, ca ati stiut ca la moarte plecati.
Bucurati-va, ca senini v-ati despartit de ceilalti.
Bucurati-va, ca-n intunecata padure v-au dus.
Bucurati-va, ca picioarele in lanturi v-au pus.
Bucurati-va, ca franghii dupa gat v-au intins.
Bucurati-va, ca miseleste pe toti v-au ucis.
Bucurati-va, caci Catapeteasma Neamului s-a despicat.
Bucurati-va, ca voievozii din morminte s-au sculat.
Bucurati-va, ca Horea sfartecat a zvacnit.
Bucurati-va, ca Tudor cel vandut s-a ingrozit.
Bucurati-va, Sfintilor Marturisitori, care in temnita Golgota neamului romanesc ati suit!

Condacul al 4-lea:

Inspaimantatu-s-au slugile satanei de darzenia si credinta voastra, Sfintilor, si socotind sa va piarda, cu manie s-au pornit asupra voastra in temnitele de la Ramnicu Sarat, Miercurea Ciuc, Brasov si Vaslui, si in infricosatoarea "noapte a razbunarii" cu moarte de martiri v-ati incununat, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Uneltirile celor fara de lege nicicum nu v-au ingrozit, vitejilor Marturisitori, ci intelegand ca veti fi ucisi, in curtea lagarului toti ati ingenuncheat si in tacerea noptii rugaciunea "Tatal nostru" cu umilinta ati rostit, apoi gloantele au pornit potop asupra voastra, in vreme ce un preot intemnitat savarsea in taina cea din urma slujba pentru voi si pentru cei ce aveau sa mai moara, pentru care noi va laudam zicand:
Bucurati-va, ca la moarte cu Hristos ati plecat.
Bucurati-va, ca neamului jertfa curata v-ati dat.
Bucurati-va, ca s-au minunat calaii de a voastra purtare.
Bucurati-va, ca s-au cucerit de credinta voastra cea tare.
Bucurati-va, ca gloantele nemilos v-au secerat,
Bucurati-va, ca durere in urma ati lasat.
Bucurati-va, ca trupurile vi le-au pus la rascruci.
Bucurati-va, ca v-au lasat fara groapa si cruci.
Bucurati-va, cei ce si dupa moarte ati fost umiliti.
Bucurati-va, cei ce "tradatori de tara" ati fost numiti.
Bucurati-va, fii ai unui neam rastignit.
Bucurati-va, ca sufletul prin dureri v-ati sfintit.
Bucurati-va, Sfintilor Marturisitori, care in temnita Golgota neamului romanesc ati suit!

Condacul al 5-lea:

Satana insusi s-a pogorat ca sa va piarda, Sfintilor Marturisitori, in grozava temnita de la Pitesti, iar calaul cel indracit tocmit sa va zdrobeasca sufletele striga: "Daca Hristos ar fi trecut prin mainile mele, nu mai ajungea nici El pe cruce si n-ar mai fi inviat. Eu sunt adevarata evanghelie! Eu o scriu acum pe starvurile voastre!"; iar voi, Sfintilor, neavand nadejde de izbavire decat de la Dumnezeu, Acestuia cu lacrimi ii strigati: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Ingerii cei din ceruri si-au ascuns fata neputand suferi nebunia uratorilor de Dumnezeu, ca in Vinerea Patimilor, spre batjocura, un tanar pe perete au rastignit si cu loviri salbatice l-au ucis, iar zidurile temnitei se cutremurau de urletele celor schingiuiti si gropile inghiteau flamande gramezi de carne zdrobita si sange, dar in adancul iadului Dumnezeu putere si tarie v-a dat, pentru care va laudam zicand:
Bucurati-va, martiri care mult ati patimit.
Bucurati-va ca fiare cu chip de om v-au lovit.
Bucurati-va, ca peste cap cu pari ascutiti v-au batut.
Bucurati-va, ca degetele cu clesti vi le-au frant.
Bucurati-va, ca in picioare cu ura ati fost calcati.
Bucurati-va, ca-n genunchi, cu mainile legate mancati.
Bucurati-va, ca sare spre mancare ati primit.
Bucurati-va, ca de apa zile-ntregi v-au lipsit.
Bucurati-va, ca dureri peste fire ati rabdat.
Bucurati-va, ca Marilor Mucenici v-ati asemanat.
Bucurati-va, caci cu trupul cumplit ati patimit.
Bucurati-va, ca tarina sufletului mai bogat a rodit.
Bucurati-va, Sfintilor Marturisitori, care in temnita Golgota neamului romanesc ati suit!

Condacul al 6-lea:

Au socotit ucigasii cei naimiti din temnita Aiudului sa piarda si pomenirea voastra, Sfintilor, si mult-chinuitele voastre trupuri in rapa de la "Dealul Robilor" au aruncat, nestiind ei puterea lui Dumnezeu cea aratata in vedenia proorocului Iezechiel care zice: "Mana Domnului a fost peste mine si m-a luat in Duhul si m-a pus in mijlocul unei vai pline de oase si mi-a zis: "Fiul omului, vor putea oare oasele acestea sa invieze?". Eu am raspuns: "Doamne, Dumnezeule, Tu stii lucrul acesta!". El mi-a zis: "Prooroceste despre oasele acestea si spune-le: Oase uscate, ascultati cuvantul Domnului! Iata, voi face sa intre in voi duh si veti invia!". Si a intrat duhul in ele si au inviat si au statut in picioare. Si era ca o oaste mare, foarte mare la numar",care slavea neincetat pe Dumnezeu, cantandu-i: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Salas de rugaciune temnita Aiudului v-a fost, ca acolo neincetat in post si priveghere ati petrecut, trezvia mintii si smerenia inimii ati dobandit si Dumnezeiestile Scripturi ati invatat, iar noaptea ingenunchind cu lacrimi va rugati pentru mortii vostri si pentru cei ce va prigoneau, pentru care noi va laudam zicand:
Bucurati-va, Sfinti purtatori de cununa.
Bucurati-va, ca ati ales nevointa cea buna.
Bucurati-va, ca lupta indoita ati dus.
Bucurati-va, ca patimile din voi le-ati supus.
Bucurati-va, ca si pe calai i-ati infruntat.
Bucurati-va, ca aceia sa va piarda au cugetat.
Bucurati-va, ca loviri si scuipari ati primit.
Bucurati-va, ca madularele in batai v-au zdrobit.
Bucurati-va, ca in celule inghetate ati stat.
Bucurati-va, ca apa rece pe podea v-au turnat.
Bucurati-va, ca toate cu rabdare ati suferit.
Bucurati-va, ca putere de sus v-a intarit.
Bucurati-va, Sfintilor Marturisitori, care in temnita Golgota neamului romanesc ati suit!

Condacul al 7-lea:

Cuvintele Mantuitorului: "frate pe frate la moarte va da" au voit sa le implineasca in temnita de la Gherla, ca indracitii calai cu ura va porneau unii impotriva altora, si chemand pe un tata l-au silit sa-si calce in picioare copilul, iar acela cazand in genunchi a strigat: "Ucideti-ma pe mine, numai nu-mi schingiuiti baiatul!, iar voi, intelegand nebunia satanei, v-ati rugat zicand: "Doamne, da-ne putere sa rabdam sau ia-ne viata si lui Dumnezeu ati strigat: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Mintea omeneasca nu poate pricepe cruzimea chinurilor pe care le-ati rabdat, Sfintilor, caci rastigniti pe podea, cu franghii ude ati fost batuti, degetele cu clesti v-au zdrobit si cu scanduri peste fata v-au lovit incat infatisare de oameni nu mai aveati, dar voi, urmand lui Hristos, Cel Rastignit, toate ati suferit si pe calai ati iertat, pentru care va laudam zicand:
Bucurati-va, trupuri in chinuri zdrobite.
Bucurati-va, suflete in foc lamurite.
Bucurati-va, ca satana a cerut sa va cearna.
Bucurati-va, caci credinta avut-ati drept arma.
Bucurati-va, ca pana in sfarsit ati rabdat.
Bucurati-va, ca Hristos putere v-a dat.
Bucurati-va, ca mult patimind v-ati sfarsit.
Bucurati-va, caci cu chip luminat ati murit.
Bucurati-va, ca v-au nins flori de nea pe mormant.
Bucurati-va, ca ingeri v-au plans nevazut.
Bucurati-va, ca munti de durere-ati suit.
Bucurati-va, ca Domnul la El v-a primit.
Bucurati-va, Sfintilor Marturisitori, care in temnita Golgota neamului romanesc ati suit!

Condacul al 8-lea:

Iudeii cei robiti in Egipt nici in parte n-au rabdat suferintele voastre, Sfintilor Marturisitori, ca nu pietre si caramizi v-ati trudit a framanta, ci cu brate istovite munti de pamant din loc ati mutat, si ati croit albie de lacrimi si sange pe care toate apele Dunarii n-o vor putea spala, caci glasul suferintei voastre neincetat se-nalta la cer, strigand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Glas au dat apele si adancurile cumplitului Canal s-au cutremurat, ca nu sunt graiuri care sa nu se auda si dureri care sa nu rodeasca; iar noi, Sfintilor, glasul patimirii voastre din strafunduri auzindu-l, graim catre voi unele ca acestea:
Bucurati-va, suflete tari ca muntii batrani.
Bucurati-va, pomi viscoliti de furtuni.
Bucurati-va, ca-n arsita si ger ati trudit.
Bucurati-va, ca pamantul cu sange-ati sfintit.
Bucurati-va, ca goi si flamanzi ati rabdat.
Bucurati-va, caci cu lacrimi in stanca ati sapat.
Bucurati-va, ca-n sudori drum prin piatra ati croit.
Bucurati-va, ca drept plata lovituri ati primit.
Bucurati-va, ca sub valuri ati fost risipiti.
Bucurati-va, ca sub mal si nisip odihniti.
Bucurati-va, ca trupul istovit v-au zdrobit.
Bucurati-va, ca sufletul mai vartos a rodit.
Bucurati-va, Sfintilor Marturisitori, care in temnita Golgota neamului romanesc ati suit!

Condacul al 9-lea:

Lumina a rasarit in temnita suferinzilor de la Targu Ocna, caci ca un soare a stralucit intr-insa, senin la suflet si chip, sfantul temnitelor romanesti, mangaierea suferinzilor si lauda nevoitorilor, cel ce in trezvie si rugaciunea inimii petrecand, darul Duhului Sfant a agonisit si sfarsitul mai dinainte cunoscandu-si, cu bucurie s-a mutat la Domnul, cantand: Aliluia!
Icosul al 9-lea:

"Iubiti pe cei ce va prigonesc" a poruncit Hristos, iar voi Sfintilor cuvantul Lui intocmai l-ati implinit, ca la Targu Ocna in noaptea Nasterii Domnului un preot muribund a cerut sa fie dus la cel care cumplit il chinuise, si mangaindu-l cu blandete i-a spus: "Te iert din toata inima si cred ca Hristos, Care-i mai bun decat noi, te va ierta si El". Iar acela, caindu-se, cu lacrimi s-a marturisit, si in aceeasi noapte amandoi la Domnul cu pace au plecat, iar noi minunandu-ne de puterea dragostei va laudam zicand:
Bucurati-va, urmatori ai poruncilor dumnezeiesti.
Bucurati-va, ravnitori ai maririi ceresti.
Bucurati-va, ca Rugaciunea lui Iisus ati primit.
Bucurati-va, ca darul Duhului Sfant v-a umbrit,
Bucurati-va, ca Evanghelia v-a fost indreptar,
Bucurati-va, c-ati aflat luminare si har.
Bucurati-va, ca soare intre voi a stralucit.
Bucurati-va, ca "sfantul inchisorilor" l-ati numit.
Bucurati-va, ca a odraslit din durere si chin.
Bucurati-va, ca sufletul i-a fost alb ca un crin.
Bucurati-va, ca in mormant nestiut l-au zvarlit.
Bucurati-va, ca cerul in giulgiu de nea l-a invelit.
Bucurati-va, Sfintilor Marturisitori, care in temnita Golgota neamului romanesc ati suit!

Condacul al 10-lea:

Voit-au vrajmasii lui Hristos nu doar sa va zdrobeasca trupurile si sufletele, ci si credinta cea adevarata sa o batjocoreasca, pentru aceea la Sfintele Sarbatori ale Ortodoxiei va sileau a savarsi blasfemii pe care mintea omeneasca nu le poate inchipui, iar voi Sfintilor umilinta si chi¬nurile rabdand, cereati ajutorul lui Dumnezeu, intarindu-va si strigand: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Bucuria Invierii a stralucit in intunecata mina de la Baia Sprie, cand in maruntaiele pamantului preotii intemnitati cu cutremur au strigat: "Veniti de luati lumina!" si sfredelele in chip de clopot au inceput a rasuna, lampasele s-au aprins, iar osanditii ingenuncheati cu lacrimi au cantat "Hristos a inviat!", de care lucruri minunandu-ne va laudam strigand:
Bucurati-va, cei ce de vii ati fost ingropati.
Bucurati-va, ca de Hristos n-ati voit sa va lepadati.
Bucurati-va, ca-n batjocura carne in Vinerea Mare v-au dat.
Bucurati-va, ca foamea rabdand, n-ati mancat
Bucurati-va, ca Invierea in adancuri ati praznuit
Bucurati-va, ca prin post si marturisire v-ati curatit.
Bucurati-va, ca o cruce din barne ati inaltat
Bucurati-va, ca sfredele in chip de clopote au sunat.
Bucurati-va, ca odajdii de pret n-ati avut
Bucurati-va, ca epitrahil din stergar alb ati facut
Bucurati-va, caci cu ingerii impreuna ati slujit
Bucurati-va, ca sub pamant pe Hristos ati marturisit.
Bucurati-va, Sfintilor Marturisitori, care in temnita Golgota neamului romanesc ati suit!

Condacul al 11-lea:

Cumplita prigoana cea cu manie pornita asupra voastra n-a crutat nici firea femeiasca cea slaba, si intocmai mucenitelor de demult, multime de femei cu indrazneala au marturisit dragostea lor pentru Hristos si neam, si chinurile au rabdat cu bucurie, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Ingrozitu-s-au credinciosii vazand adus spre ardere un trup de femeie schingiuit, iar calaii cei cu inima de piatra, nicicum luand seama ca acela viata mai avea intr-insul, cu grabire l-au aruncat in cuptor si vaiete surde din flacari au rasunat, iar noi cutremurandu-ne de unele ca acestea cu frica graim:
Bucurati-va, trupuri firave cu suflet calit.
Bucurati-va, ca pe Hristos cu indrazneala ati marturisit.
Bucurati-va, ca mucenitelor din vechime v-ati asemanat.
Bucurati-va, ca multe feluri de chinuri ati rabdat.
Bucurati-va, ca batjocuri si loviri ati primit.
Bucurati-va, ca spanzurandu-va cumplit v-au strujit.
Bucurati-va, ca spre impuscare pieptul vostru l-au dat.
Bucurati-va, ca mainile soldatilor pe arme au tremurat.
Bucurati-va, ca trupurile v-au batut pana la sange.
Bucurati-va, ca de suflete nu s-au putut atinge.
Bucurati-va, cu Sfintii acestui neam prigonit.
Bucurati-va, toti care in credinta ati murit.
Bucurati-va, Sfintilor Marturisitori, care in temnita Golgota neamului romanesc ati suit!

Condacul al 12-lea:

Harul cel dumnezeiesc v-a umbrit in chip minunat, Sfintilor, si-n temnitele de la Pitesti, Aiud, Gherla, Sighet, Baia Sprie, Targu Ocna si Canal asemenea mucenicilor din vechime patimiri de multe feluri ati rabdat, iar voi bine stiind ca lucrare de sus era aceasta, mai vartos pe Hristos L-ati chemat, cantand: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

De nimic ati socotit viata aceasta pamanteasca si sufletul v-ati pus pentru dreapta-credinta si neamul stramosesc, iar acum la limanul cel fara de durere si intristare va veseliti, cu toti dreptii laudand pe Dumnezeu si auzind de la noi unele ca acestea:
Bucurati-va, aripi in zbor secerate.
Bucurati-va, chipuri de har luminate.
Bucurati-va, vieti care-n lanturi v-ati frant.
Bucurati-va, ca lumea pe voi v-a urat.
Bucurati-va, raze in bezna aprinse.
Bucurati-va, brate la ceruri intinse.
Bucurati-va, sfinti fara cruce si nume.
Bucurati-va, tample cu albe cunune.
Bucurati-va, rauri cu ape curate.
Bucurati-va, ramuri de rod incarcate.
Bucurati-va, soli care bine-ati vestit.
Bucurati-va, stanci cu tarii de granit.
Bucurati-va, Sfintilor Marturisitori, care in temnita Golgota neamului romanesc ati suit!

Condacul al 13-lea:

O, Sfintilor Marturisitori, cei ce in temnita chinuri de multe feluri ati rabdat si pentru invierea neamului romanesc (crestinesc) moarte muceniceasca cu vitejie ati primit, indraznire avand catre Hristos Dumnezeu, faceti rugaciune ca sa ne izbavim de toata inselaciunea diavoleasca si credinta ortodoxa cu barbatie sa marturisim, ca mantuindu-ne, pururea sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

(acest condac se zice de trei ori).

Apoi iarasi se zice Icosul cel dintai: De la icoana si de la altar... si Condacul intai: Pe Marturisitorii cei alesi... Apoi se citeste aceasta:

RUGACIUNE

O, Sfintilor Marturisitori, care in temnite si prigoane, prin multele voastre patimiri ati stavilit intaratarea vrajmasului cea cu manie pornita asupra Bisericii lui Hristos, voua celor ce ati suferit foame, ger, schingiuiri, umilinta si chinuri de tot felul intru apararea legii celei stramosesti, va aducem multumirile noastre. Ca cei ce bine v-ati savarsit pentru invierea neamului romanesc, iar acum cu ingerii si cu arhanghelii va veseliti in lumina cea neinserata a Imparatiei ceresti, va rugam sa nu incetati sa mijlociti la Preaputernicul Dumnezeu ca sa ne dea iertare de pacate si sa ne pazeasca pe noi si Sfanta Biserica Sa de navalirea altor neamuri asupra noastra, de necredinta si de razboiul cel dintre noi.

Povatuiti-ne pururea pe calea mantuirii, a rabdarii si a dragostei, ca neclintiti si uniti sa ramanem pana la sfarsitul vietii intru credinta cea adevarata.

Asa, Sfintilor Marturisitori, care in stramtorarile si necazurile din viata voastra pamanteasca ati cerut ajutorul Puterilor ceresti, rugamu-va pe voi, noi ,nevrednicii, ca sa primiti in acest ceas rugaciunile noastre si sa ne acoperiti de smintelile veacului acestuia si de rautatile celor potrivnici, ca si noi pe calea cea stramta si cu chinuri neinfricati sa marturisim Evanghelia lui Hristos, spre slava lui Dumnezeu si mantuirea neamului romanesc. Amin.

Părintele Arsenie PAPACIOC: La Aiud e nevoie de mănăstire, nu de centru cultural! Focul nu cruţă nimic! (text si video)

Am fost întrebat odată dacă să se facă mănăstire sau centru cultural. Dacă se face centru cultural, rămân o hârtie scrisă şi nişte porţi deschise – elemente de muzeu, uzuale. E nevoie de mănăstire, nu de centru cultural. Dar, orice ar face, lucrurile au evoluţia lor şi nu putem interveni. Eu una stiu: acolo ne-au luat multe forte ascunse din om.

Ce poţi să faci? Să umbli cu cheta după ei? Fiule, nu te teme, are Dumnezeu grijă, că şi Aiudul acela mare descoperire de vină a fost. Că una este să asişti la foc şi alta este să fii în foc, ca să îţi poţi explica starea intimă a deţinutului care e în regim de exterminare. Fără milă.

Focul nu cruta nimic; ca să dictezi focului ce să ardă – arde ce întâlneşte. Aşa că evoluţia vieţii n-o putem opri noi pe loc. Noi putem să ne aşezăm pe o poziţie salvatoare în dansul ăsta, aia-i altceva. Însă e păcat de Aiudul ăla acuma, care-i făcut şi aşteaptă; o stare de recrudescenţă sau ce-o fi aşteptând. Dar să se dărâme e păcat.

Canonizarea martirilor nu se poate face printr-o petiţie, fără deţinuţi. Nu se fac lucrurile acestea cum vrea omul. Să se facă odată, că e păcat de atâtea lacrimi şi atâta sânge vărsat. Numai în Zarcă m-au ţinut: 14 ani. Să se facă, sunt de părere să se mişte ceva. Sunt pentru mănăstire la Aiud.

La Aiud trebuia să stai în foc!

Nu a zice, ci a mişca înseamnă a ajunge. Puneţi-vă în situaţia unui foc care te arde. Nu-i de glumă. Îmi amintesc când eram copil şi eram de faţă când tata tăia porcul. A pus paie pe foc să-l pârlească, şi când a dat foc, a început să fugă porcul. Vedeţi, la Aiud nu aveai unde să fugi, decât să stai în foc. Şi în general în închisoare aşa-i. Sunt condamnaţi, dar sunt în slujba unei plăţi ce nu te cruţă. Nu-i vorba numai de zarca, de celularul mare, e vorba de o stare interioară, o înfrânare, o poftă de a zice ceva, de a răspunde. Pentru că nu numai închisoarea e calea mântuirii.
Oriunde-ar fi, omul are o răspundere. E un cerşetor, te surprinde, n-ai niciun ban, cum vrea el, dar zici „Doamne, miluieşte-l!”, îi dai atenţie. Să-ţi spun o întâmplare. Eram la Braşov, în maşină, într-o parcare. Unul, în parcare, fuma, şi un câine îi urmărea mâna. Când ducea mâna în sus cu ţigara, câinele credea că el mănâncă, şi când lăsa mâna în jos, câinele aştepta, spera că-i dă şi lui ceva. Nu-i dădea nimic, ăla habar n-avea. Dar eu trăiam momentul: tragedia câinelui: nepăsarea omului.

(fragment din interviul acordat de către Părintele Arsenie Papacioc jurnalistului Victor Roncea)

Monahul Paulin (M. Petru Vodă), detinut politic 22 de ani, vorbeşte despre Aiud, proiectul lui Puric, sfinţii închisorilor şi crezul generaţiei sale

Aiudul a fost cu-adevărat temniţa neamului românesc. Aproape toţi intelectualii români de vârf şi-au pierdut viaţa acolo. În primul rând, pentru că Aiudul a fost considerată puşcăria legionarilor.

În 1948 a fost foamete. Erau patru ţigani, cu un car cu bivoli, care tăiau urzicile, le malaxau, aduceau un sac de mălai, un sac de făină de soia şi făceau mâncare pentru 3500-4000 de oameni. Asta pentru două zile!

O altă crimă pe care a făcut-o regimul comunist a fost cu generalii care au condus Armata Română şi au murit la Aiud. Criminalii de război, cum i-au numit comuniştii. Practic erau ca nişte schelete. Asta a făcut regimul comunist. Şi poate e prea puţin acest lucru, pentru că, dacă am suferit cei care am fost în puşcărie, sunt sigur că au suferit şi cei de afară. Poate chiar mai mult!

La Aiud a fost închisă toată elita neamului românesc. Domnule, de unde or fi adus călăii ăia de gardieni, ce lapte or fi supt la mamele lor? Nişte criminali ordinari. Deşi erau poate special înrăiţi, pentru că dimineaţa când veneau la serviciu, îi dezbrăcau la pielea goală să vadă dacă n-au scrisori pe care să le aducă deţinuţilor.

- Cum a fost regimul din închisoarea Aiud?
- Ca să-ţi spun chinurile de la Aiud trebuie să pornim de la izolări. Să dormi pe ciment, iarna, vă daţi seama! În 1957 eram în celulă cu un preot, Părintele Iov din judeţul Arad, şi cu un contabil din Vrancea. Ne-au prins gardienii la rugăciune. Şi ne-au făcut raport în urma căruia am fost pedepsiţi cu 10 zile de izolare. Şi acolo, ce se întâmpla? În ajunul Sărbătorilor, te băgau la izolare. Pe cei mai recalcitranţi. Îmi aduc aminte că atunci am fost băgaţi la izolare vreo 60 de inşi. Şi au venit doi procurori să viziteze celulele unde eram izolaţi. Eu am raportat condiţiile în care stăteam. Ei mi-au răspuns că pereţii sunt curaţi şi că avem calorifere. De parcă ar fi funcţionat vreodată... În timpul ăsta au murit doi din cei băgaţi la izolare. În ziua a opta. Atunci ne-au dus la celulele noastre. N-am să uit cuvintele Părintelui Iov, care s-a aşezat în genunchi lângă patul lui şi a spus: „Mulţumescu-Ţi, Ţie, Doamne, că am suferit puţin pentru tine!”.
În 19 ani şi şapte luni cât am stat în închisoarea Aiud n-am ştiut nici de mama, nici de tata, nici de scrisoare, nici de vorbitor, nici de cămaşă, nici de izmană, nimic. Am lucrat zi-lumină şi am primit o pastă de dinţi şi-o batistă. La Piteşti, casierul şi contabilul de acolo mi-au spus cât am câştigat lucrând în mină: 45 de bani.

- Ce personalităţi aţi cunoscut la Aiud?
- Cam pe toţi pe care îi ştiţi şi dumneavoastră, eu i-am cunoscut acolo.

- L-aţi cunoscut pe Traian Trifan?
- Cum să nu. Trifan era în închisoare din 1941. L-am cunoscut şi pe Părintele Arsenie Papacioc, şi pe mulţi alţii.

- Care a fost crezul pentru care aţi luptat şi suferit, Părinte?
- Dragostea de neam, ţară şi Dumnezeu. Singurul om politic pe care l-a avut România şi a vrut să facă ceva în cadrul neamului, fără să împrumute nimic din Apus sau Răsărit, a fost Corneliu Zelea Codreanu. În afară de el am mai avut un singur om politic: Ion I.C. Brătianu. Restul n-au nimic comun nici cu Dumnezeu, nici cu neamul.

Părintele Justin nu este de acord cu proiectul Aiud dirijat de Dan Puric

- Vi se pare moral să se ridice ceva la Aiud fără avizul foştilor deţinuţi politic?
- Acolo sunt osemintele celor care au fost în puşcărie. Monumentul de la Aiud este al foştilor deţinuţi politic. Episcopul poate face ce vrea, dar osuarul a fost sfinţit de IPS Bartolomeu Anania. La sfinţirea mesei din Sfântul Altar am participat şi eu. Fosta mea soţie este maică la Aiud.

- Ce se întâmplă cu plănuita mănăstire de la Aiud?
- Sunt două planuri. Unul din ele este dirijat de un om al masoneriei, Dan Puric. P.S. Andrei al Alba-Iuliei e de acord cu planul lui Puric. Părintele Justin nu a fost de acord cu acest proiect şi-acum totul a rămas baltă. Eu cred că Părintele Justin ar face biserica. Ce vedeţi aici, la Petru Vodă, e făcut de el. Dacă nu e făcut cu mâna lui, atunci cu banul văduvei pe care l-a primit de la credincioşi.

Interviu consemnat de Florin Palas
Foto: Cristina Nichitus

(fragment dintr-un interviu acordat de fostul detinut politic, Monahul Paulin - 22 de ani de inchisoare, dintre care 18 numai la Aiud - revistei Veghea, nr. 4, 2009)

Doctorul Florin Matrescu trage un semnal de alarma: Aiudul nu trebuie să fie un nou Sighet!

N-aş vrea ca Aiudul să fie un nou Sighet. Am fost la Mănăstirea Petru Vodă, unde am căpătat binecuvântarea Părintelui Justin, am vorbit puţin cu dânsul, printre altele şi de o controversă care agită mult cercurile intelectuale româneşti privind apartenenţa la masonerie a unei personalităţi cunoscute a vieţii culturale şi, printre altele, am aflat de lupta dârză care se dă între partida patriotică, naţionalistă, suferindă a deţinuţilor politic şi alte planuri, care probabil aparţin masoneriei, de a se face la Aiud ceva care nu prea are legătură cu faptele de sfinţenie care s-au întâmplat în această închisoare.

- Părintele Justin vorbeşte despre o confiscare a suferinţei de către torţionari sau urmaşii lor.

- Eu n-am avut timp să detaliez acest aspect. L-am întrebat doar: „Părinte, acest grav zvon care circulă în societatea românească este o colportare, o defăimare, sau este un lucru real?”. Şi mi-a spus că este un lucru real.

- După părerea mea există o tendinţă de confiscare a acestei memorii a rezistenţei şi a luptei anticomuniste. Sighetul a devenit o închisoare corectă politic, la Aiud diversiunile se ţin lanţ, închisoare Piteşti a fost privatizată etc. Pe de altă parte, Tismăneanu, urmaş al unor ilegalişti bolşevici, a condus Comisia Prezidenţială Pentru Analiza Dictaturii Comuniste. Există o tendinţă de a controla acest proces al memoriei?

- Ăsta e un adevăr axiomatic. Marii istorici, zişi ai comunismului, atât din România, cât şi din afara ţării, sunt ex-troţkişti, maoişti, comunişti, convertiţi, chipurile, dintr-odată, la democraţie. Mai mult decât atât, sunt printre puţinii care au acces la arhive. Prin urmare, unele din spusele lor conţin foarte mult adevăr şi amestecă adevărul cu interpretări eronate, tocmai pentru derutarea publicului. Preferam surse mai puţine, informaţii mai puţine, însă corecte, decât cărţi voluminoase în care sunt unele adevăruri istorice luate din arhive, malaxate de minţi perverse care lucrează la comandă.

- Ei sunt stalinişti ori urmaşi ai staliniştilor care vin astăzi şi ne vorbesc despre anticomunism, reducând răul numai la perioada Ceauşescu.

- Bineînţeles. Sau evită cuvântul comunism şi folosesc cuvântul stalinism sau, ceea ce mi se pare foarte grav, niciodată nu şi-au privit retrospectiv anii de prozelitism comunist.

- Cazurile Tismăneanu şi Brucan sunt elocvente.

- Aflăm de-abia acum că Brucan ar fi fost sigur agent KGB, după cum ne informează istoricul Alex Mihai Stoenescu. De ce Brucan era onorat de Mândruţă cu titlul de „dom' profesor” şi cu titlul de „Mafalda al naţiunii”? Brucan, un om care n-avea nici măcar liceul!

Au dreptul să vorbească numai urmaşii celor care au instaurat comunismul

- Şi ar mai fi o întrebare: de ce un Ion Gavrilă Ogoranu, oameni ai rezistenţei anticomuniste, Paul Goma, şi alţii au fost lăsaţi în afară? Ei nu fac parte nici din conducerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, n-au făcut parte nici din Comisia Tismăneanu, nu fac parte din nicio instituţie care ar trebui să fie preocupată de aflarea adevărului despre regimul comunist.

- Aţi pus punctul pe „i”. În toate ţările foste-comuniste, niciun om din rândul supravieţuitorilor nu a fost convocat pentru a-şi spune cuvântul privind trecutul istoric comunist. Singurii care au căpătat dreptul să vorbească sunt urmaşii celor care au instaurat comunismul, care au devenit mari analişti şi filosofi ai comunismului.

Nu poate fi o întâmplare şi, într-adevăr, doi oameni nu puteau fi ocoliţi în stabilirea adevărului istoric despre regimul comunist din România: Ion Gavrilă Ogoranu şi Paul Goma. Mai ştim şi alţii. Nici măcar nu au fost consultaţi. Au fost pur şi simplu daţi la o parte.

- Se urmăreşte oare ca aceşti oameni să dispară fizic?

- Exact. Probabil fie aşteptăm să se prescrie crimele, fie să moară cei mai valoroşi martori: cei care au trăit comunismul.

- Ce părere aveţi de manualul de istorie al comunismului?

- Sunt îngrozit. Avem de a face cu o neglijarea totală a unor aspecte din rezistenţa anticomunistă. În schimb putem admira şpagatul Nadiei Comăneci. Să neglijezi oameni care au luptat în munţi sau au îndurat puşcăria este o ticăloşie fără margini şi un act anticreştin.

Anticipez că la următoarea editare a manualului despre comunism pentru elevi o să dispară şi numele Bădiţei Ion Gavrilă Ogoranu şi ale altor personalităţi din rezistenţa anticomunistă.

A consemnat Florin PALAS

(fragment dintr-un amplu interviu acordat de doctorul Florin Mătrescu revistei Veghea)

Blasfemie! Doctorul Florin Mătrescu atrage atentia ca la Memorialul Sighet sunt expuse cruci care sugereaza forma organelor genitale! (foto)

- Am înţeles că, într-o luare de cuvânt, aţi semnalat conducerii Academiei Civice absenţa unei cruci din sala de conferinţă a Memorialului Sighet.
- Nu numai asta. Am semnalat scoaterea crucii din sala de conferinţă, unde a fost prezentă cel puţin 3-4 ani. În perioada de început se spunea Tatăl nostru sau Cu noi este Dumnezeu. Erau prin urmare nişte semne ale unei manifestări creştine. Cu timpul, au dispărut.
În urma observării acestor lucruri, am luat cuvântul, sfătuindu-mă şi cu Bădiţa Ion Gavrilă Ogoranu, şi am spus adevărul. Numai masoneria putea fi deranjată de prezenţa numelor unor oameni de dreapta pe plăcile respective. Dar ăsta a fost trecutul României. Nu-l putem şterge.
Unul din insideri mi-a dezvăluit un amănunt, care are relevanţă. Anume, că de două ori pe an, vine un rabin din New York, care vizitează întreg Memorialul Sighet şi decide ce rămâne şi ce se scoate din exponate. Este vorba de o atitudine de plecăciune faţă de oameni care încep să controleze ceea ce românii au crezut că va fi un loc de evocare a suferinţei neamului românesc.
Am cerut amenajarea unei săli pentru martirii din Basarabia şi Bucovina. Nu s-a acceptat.
Dacă la Sighet s-au petrecut lucruri necurate, trebuie spus că ele nu sunt iniţiative româneşti. Nu acuz de rele intenţii pe cei care au făcut Memorialul Sighet. S-au supus unor forţe internaţionaliste.
- Putem spune şi anticreştine?
- Da, au apărut două cruci, în celular şi la intrare, care te duc cu gândul către organele genitale bărbăteşti şi femeieşti. (vezi foto) O să spună că este o stilizare foarte modernistă.
În asemenea loc crucea şi numai crucea îşi găsea locul. Orice transformare a crucii este un sacrilegiu. Este o încercare de călcare în picioare a tradiţiei noastre şi a învăţăturilor Sfintei Scripturi. Este o blasfemie!

(fragment din interviul acordat de reputatul istoric al comunismului, doctorul Florin Mătrescu, revistei "Veghea", nr. 4, 2009)

BUNUL PARINTE SOFIAN - Un iconar de suflete

Astazi a avut loc la Manastirea Antim slujba de pomenire de 7 ani a Parintelui Sofian. Dupa slujba a fost lansata cartea "Un iconar de suflete - Parintele Sofian Boghiu". Dumnezeu sa-l aiba la dreapta Sa!

Părintele Sofian Boghiu (1912-2002)

Născut la 7 X 1912, în comuna Cuconeştii-Vechi, jud. Bălţi, al treilea copil al unei familii de ţărani credincioşi, a primit la botez numele Serghei. La varsta de 14 ani, la Schitul Rughi, jud. Soroca, va intra ca frate de mănăstire. Doi ani mai târziu se înscrie la şcoala de cântăreţi bisericeşti din Mănăstirea Dobruşa, după absolvirea căreia, în toamna anului 1932, este trimis la Seminarul monahal de la Mănăstirea Cernica, unde îi va avea printre colegi pe actualul Patriarh Teoctist, pe Gherasim Cristea, Episcopul Râmnicului, şi pe Arhim. Grigorie Babuş.
La 25 XII 1937 va îmbrăca haina monahală la Mănăstirea Dobruşa, primind numele de Sofian. Doi ani mai tarziu, la 6 VIII 1939, este hirotonit diacon de către Episcopul Hotinului, Tit Simedrea, în Catedrala din Bălţi. Deşi în anul 1940, dupa absolvirea seminarului, se reîntoarce la Mănastirea Dobruşa, ocuparea Basarabiei de către ruşi îl poartă pe drumul refugiului, alături de stareţul său şi ceilalţi călugări din obşte, găsindu-şi loc de aşezare la Mănăstirea Caldaruşani. În toamna lui 1940 se înscrie la Academia de Belle Arte din Bucureşti, secţia Artă Decorativă, devenind la absolvirea ei, în 1945, pictor licenţiat. Între 1942-1946, urmează cursurile Facultăţii de Teologie, obţinând licenţa cu lucrarea “Chipul Mântuitorului în iconografie”.
La 15 XI 1945 este hirotonit preot la Mănastirea Antim. În vara lui 1958, este arestat şi închis, împreună cu alţi 16 intelectuali, clerici şi mireni, din cadrul mişcării spirituale “Rugul Aprins”. Parintele Sofian cunoştea bine nu numai Filocalia, dar şi tâlcuirile ei adanci, din scrierile marilor duhovnici ruşi Ignatie Briancianinov, Teofan Zavoratul, Ioan de Kronştadt, pe care le răspândea în copii dactilografiate ori scrise de mâna credincioşilor de la Antim încă din primii ani ai stăreţiei sale (1950-1955).
Între 1958 – 1964 este deţinut politic fiind condamnat la 15 ani de muncă silnică. Despre acei ani declara mai apoi: „Dacă pot zice aşa, mie mi-a placut în închisoare [...] Era bine acolo. Mult mai bine decit aici, în aşa-zisa noastră libertate. Te puteai concentra [...] Nimic nu te distrăgea de la Dumnezeu. Pe când afară… câte probleme!”
Chiar daca istoria monahismului românesc va lega de-a pururi numele parintelui Sofian de cel al Mănăstirii Antim, multe alte lăcaşuri din ţară şi din străinatate poartă prin veac urma mâinilor sale, cu a căror smerită trudă le-a împodobit, căutand fără încetare Chipul de frumuseţe şi lumina Mantuitorului. Schitul Darvari (1964 si 1993), Mănăstirea Agapia (1970), Mănăstirea Deir-El-Harf – Liban (1971), Mănăstirea Radu-Vodă – Bucureşti (1973), Catedrala din Homs – Siria (1978), Biserica din Hama – Siria (1979) sunt doar câteva din locaşurile în care il putem afla pe părintele Sofian. La moartea sa, ca şi cu o jumatate de veac în urmă, când l-a adăpostit de tâlharii ce-i cotropiseră ţinutul, pământul Căldăruşanilor şi-a mai deschis încă o dată braţele, primind la sânul său trupul celui ce-a izvodit nu numai icoane, dar mai cu seamă dragoste şi mângâiere în sufletele atâtor semeni. Bland şi smerit, arzând drept ca o lumânare în faţa noianului de suferinţe, şi-a purtat Crucea cu răbdare şi supunere, biruind vitregiile şi prigoana, pentru a se înalţa la ceruri de ziua ei. Nu ştiu daca parintele Sofian a aflat până la urma Chipul Domnului. Dar ştiu că această neîncetată căutare ne-a lăsat pe noi sa zărim în fuga timpului, încă din viaţa aceasta, Chipul Sfinţeniei. (C. G.)
În dimineaţa zilei de 14 IX 2002, ziua Inălţării Sfintei Cruci, stareţul Mănăstirii Antim, părintele Arhimandrit Sofian Boghiu, a fost chemat la Domnul. “Părintele Sofian a plecat la Cer” – scria pe atunci Mitropolitul Olteniei, Teofan. “Împărăţia cea de sus se îmbogăţeşte cu un pământean. Pământul, în logica lumii, este mai sarac cu un om ceresc. Omenirea, în logica credinţei, devine mai bogată, căci, acolo sus, un rod al ei, găsindu-şi odihna, se osteneşte în rugăciune pentru oameni”. I se mai spunea şi “duhovnicul Bucureştilor”. Neîndoielnic, părintele Sofian a făcut parte din acel şir neîntrerupt de stareţi ai Bisericii Ortodoxe Române care, asemenea bătrânilor întelepţi ai Patericului, a vegheat la transmiterea învăţăturii şi căilor îndumnezeirii omului.

http://mihailmaster.wordpress.com/

Parintele Sofian Boghiu - Sfaturi catre tineri

Intrebari adresate de un grup de studenti crestini-ortodocsi

- Omul, cand se roaga, il asculta Dumnezeu ? Ce ne puteti spune despre acest lucru ?

Este adevarat ca omul cand se roaga , un ajutor pe care nu ni-l poate da decat El. Adeseori, aceste relatii dintre oameni sunt zadarnice. Insa, daca incepe sa se roage si foloseste sfaturile lui Dumnezeu in viata lui, atunci simte un mare ajutor. Dumnezeu niciodata nu ne invata de rau, ci totdeauna spre folosul nostru.

- Ce ne puteti spune despre pe care au avut-o oamenii Bisericii in timpul prigoanelor ?

In inchisori eram asa de bine paziti si asa de constransi, incat nu ne puteam gandi decat in sus, pe verticala, la Dumnezeu. De obicei omul se roaga cu putere mai ales in necazuri. Si in inchisori erau cu adevarat mari necazuri !
Rugaciunile celor din inchisori erau primite de Dumnezeu, dobandeau aceasta primire din partea lui Dumnezeu pentru ca-i intarea. Astfel ca, cu toata mizeria, cu toata rautatea comandata impotriva sarmanilor detinuti, ei aveau totusi o seninatate si o bucurie care nu putea sa vina decat de sus, de la Dumnezeu. Rugaciunile celor din inchisori erau niste rugaciuni, poate , ca cele ale sfintilor parinti din pustie sau ale sfintilor martiri arsi pe rug, care, arzand focul sub ei, erau veseli si slujeau si multumeau pentru aceasta jertfa pe care o aduc lui Dumnezeu, inaintea Sa.
Cam asa erau aceste rugaciuni din inchisori pentru foarte multi dintre ei. Pentru noi, cei de afara, rugaciunile lor si modul lor de viata ne sugereaza gandul sa ne smerim, sa ne ostenim, sa ducem o asceza cat se poate de posibila, prin post si rugaciune, prin metanii, prin rabdarea insultelor ce le primim in viata, rabdare faira cartire. Si atunci rugaciunile noastre sunt primite inamtea lui Dumnezeu asa, ca ale celor din inchisori.

- Va rugam sa ne spuneti cateva cuvinte legate de Rugul aprins.

Rugul aprins, cum stim foarte bine, este o intamplare fericita, petrecuta pe cand Moisi proorocul, fugit din Egipt din fata lui Faraon, pastea oile socrului sau Ietro, si a ajuns in zona Muntilor Sinai. Ajungand in fata unui rug, in Muntele Sinai, a unui pom care ardea in flacari si nu se mistuia, si apropiindu-se de el, sa puna mana sa se convinga ce se intampla cu acest rug care arde si nu se mistuie, i se spune acest cuvant : Descalta incaltamintea de pe picioarele tale, caci locul pe care stai este sfant. In acest rug ii vorbea Cineva, ii vorbea Dumnezeu.
In teologia Biserica noastre Ortodoxe, acest rug este simbolul Maicii Domnului, care a fost mama Dumnezeului intrupat. Era in fiinta sa sfanta, in fiinta Maicii Domnului ! Desi foc ceresc era Iisus Hristos, Maica Domnului a ramas nearsa, neatinsa, insa indumnezeita de acest prunc Iisus Hristos.
Deci, Rugul aprins este simbolul Maicii Domnului, iar pentru noi, care ne-am ales acest patron Antim, Rugul aprins este simbolul rugaciunii neincetate. In fond, cine se roaga neincetat, se aseamana cu acest rug care ardea si nu se mistuia. Suntem mereu sub focul lui Dumnezeu, aceasta valvataie de lumina si de putere. Si cu cat ardem mai mult, cu atat devenim mai luminosi si mai aproape de Dumnezeu. Acesta este un inteles al Rugului aprins.

Continuarea la

CrestinOrtodox.ro
Preluat de pe www.victor-roncea.blogspot.com